„Unul dintre trendurile pe care le-am identificat este legat de reînnoirea prin culoare a surselor de inspiraţie, diferit de curentul ce are la bază tradiţionalul. Nuanţele primăverii 2017 amintesc de mediul înconjurător, spectrul fiind plin de emoţie şi de trăire.”
Citeşte mai multe şi vezi imagini pe www.one.ro
Start-up-ul NanoFlowcell a debutat în 2014 la Salonul Auto de la Geneva, prezentând o maşină electrică denumită Quant e-SportLimousine. Lăsând la o parte designul ce merită toate laudele, maşina în cauză a promis ceva ce pare dintr-un film: că poate să ruleze cu apă sărată.
Quant foloseşte o tehnologie dezvoltată iniţial de NASA, mai exact o baterie alimentată de lichid ionic: mai simplu, apă sărată. Sigur, procedura nu se rezumă doar la turnarea apei în rezervor, dar tehnologia e mult mai prietenoasă cu mediul înconjurător decât oricare alta.
Maşina, care a primit deja undă verde pentru drumurile din Europa, este dotată cu două rezervoare de 159 de litri. Unul este umplut cu lichid electrolitic încărcat pozitiv, iar celălalt cu acelaşi lichid având sarcină negativă. Rezervoarele sunt separate de o membrană, iar interacţiunea dintre lichide este ceea ce produce electricitate.
Motorul dezvoltă 136 de cai putere, iar maşina poate ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 5 secunde. Viteza maximă, spun producătorii, este de 200 de kilometri pe oră. Destul de bine, spunem noi, pentru o maşină care merge pe apă.
Sursă foto: BBC
Din punctul de vedere al designului, Nintendo Switch este greu de comparat cu alte dispozitive similare; şi asta pentru că Switch a fost gândit să funcţioneze în mai multe feluri, nu doar ca o cutie ce se conectează la televizor.
Principalul element este în esenţă o tabletă, fiind prin urmare nevoie de ancorarea sa pentru a folosi modul TV. Celelalte moduri de utilizare sunt cel portabil şi tabletop – un mod care permite detaşarea joystickurilor şi utilizarea tabletei ca monitor. Introducerea tabletei în staţia de ancorare sau scoaterea din staţie nu necesită prea mult efort: utilizatorii pot face aceste operaţiuni chiar şi în timpul jocului, fără a fi nevoie să apeleze la butonul de pauză.
Opţiunea tabletop e interesantă şi folositoare (nu există pe PS4 sau Xbox One), dar ecranul relativ mic (de 6,2 inchi) poate fi obositor de urmărit.
Portabilitatea Switch este însă ceea ce scoate device-ul în evidenţă. Faţă de PS4 sau Xbox One, Nintendo este singura consolă care oferă o experienţă completă în modul portabil. Cu cele două controllere Joy-Con ataşate de o parte şi de alta a tabletei, Nintendo Switch-ului este uşor şi surprinzător de confortabil. Marginile joystickurilor sunt curbate, eliminând astfel disconfortul apărut după perioade mai lungi de joc. Singura problemă în acest mod este, desigur, viaţa bateriei.
Controllerele Joy-Con sunt impresionante, mai ales datorită motorului integrat HD, care produce un nivel mare de precizie. Iar asta îmbunătăţeşte în mod semnificativ experienţa de joc.
Displayul măsoară 6,2 inchi, fiind astfel mai mic decât multe tablete disponibile astăzi pe piaţă şi cu doar 0,3 inchi mai mare decât Huawei Mate 9. Este destul de mic, iar asta poate avea un efect negativ asupra modului de joc. Şi deşi dimensiunea este perfectă pentru modul portabil, modul tabletop are clar de suferit.Există şi câteva semne de întrebare legate de calitatea imaginii, ecranul HD având o rezoluţie maximă de 720 p. Chiar dacă diferenţa faţă de un ecran full HD (1.080p) nu este substanţială, în anumite momente ale jocului se pot vedea texturi care ar trebui să arate mai bine. Pe de altă parte, ecranul e luminos şi oferă suficiente detalii pentru a te bucura de jocuri complexe precum The Legend of Zelda: Breath of the Wild. Un alt element interesant: pentru prima dată în istoria Nintendo: consola vine cu un ecran multitouch.
Atunci când vine vorba de performanţe, Switch nu se poate compara cu PS4 sau Xbox One. În ceea ce priveşte stocarea, consola celor de la Nintendo vine într-o singură variantă, de 32 de GB; memoria poate fi totuşi extinsă folosind carduri microSD. Încărcătorul e de tip USB-C, varianta folosită de tot mai mulţi producători, iar conectarea la televizor se face printr-un cablu HDMI. Folosită în modul portabil, Switch are o autonomia bateriei de până la 6 ore.
Pentru preţul de 1.399 de lei, cei care aleg Switch vor primi consola principală, staţia de ancorare, o pereche de joystick-uri Joy-Con, benzi pentru prinderea pe mână, un cablu HDMI şi încărcătorul.
Dezamăgitor este preţul accesoriilor: pentru o pereche de joystickuri trebuie să plătiţi în jur de 300 de lei.
Nintendo a avut mari probleme cu sistemul de operare la ultimele gadgeturi lansate, acestea având reputaţia de a fi destul de lente. Îmbunătăţirea este evidentă în cazul Switch, care foloseşte un sistem de operare cu acelaşi nume. Interfaţa este minimalistă şi permite doar alegerea între temele „alb simplu“ şi „negru simplu“, sugerând că mai multe variante vor fi disponibile în curând.
Sistemul de operare permite adăugarea mai multor filtre, cel mai interesant fiind acela care limitează timpul de joc permis. Astfel, părinţii pot stabili un număr de ore în care copiii se pot juca, iar odată consumate aceste ore, tableta se blochează. Există şi opţiunea de a impune restricţii pe conţinut în funcţie de vârstă; de remarcat este că toate aceste filtre pot fi setate de pe un smartphone.
Punctul slab al Nintendo Switch este oferta de aplicaţii – mai bine spus lipsa ei. În vreme ce smartphone-urile sau tabletele lansate recent pe piaţă oferă sute sau mii de aplicaţii, pentru Switch nu există nici măcar Netflix, Amazon Video sau un simplu browser. Aceste facilităţi vor fi probabil lansate în curând, dar pentru moment Switch este limitat la jocuri.
O altă „scăpare“ a celor de la Nintendo este că nu poţi transfera date de pe consolă pe cardul microSD – prin urmare, nu poţi continua jocul acasă la un prieten, pe consola sa.
Compania Nintendo a anunţat că va dezvolta o reţea online pentru Switch, după modelul PlayStation Plus sau Xbox Live. Aceasta va oferi în timpul jocului comunicare vocală, un joc gratuit pe lună şi diverse alte facilităţi. Reprezentanţii Nintendo au specificat că serviciul va include posibilitatea de a derula jocuri online, precum şi o aplicaţie de smartphone, ce va permite conectarea la consolă şi la reţea.
Nintendo Switch este o consolă bună, oferind o serie de facilităţi noi, dar oferta de jocuri disponibile la lansare este mult prea mică. Avem aşteptări mai mari de la modelele viitoare, ce vor avea probabil o serie de îmbunătăţiri.
CASETĂ TEHNICĂ: NINTENDO SWITCH
Procesor Nvidia custom Tegra
Placă video Nvidia GPU
Memorie 32GB + slot Micro-SD
Ecran 6,2 inchi 720 touchscreen
Port USB-C
Autonomie 6 ore baterie
Tătaru este cunoscut şi prin prisma faptului că a fost consultant de marketing politic în campaniile electorale ale fostului preşedinte al României Traian Băsescu, dar şi a lui Klaus Iohannis, actualul şef al statului.
GMP Group, fondat de Tătaru în 1998, cuprinde agenţiile GMP PR (relaţii publice), GMP Advertising (creaţie), Webstyler (digital), Point Public Affairs (public affairs şi comunicare strategică), Go Studio (design grafic şi branding) şi Chapter 4 (relaţii publice).
„Încă din facultate îmi personalizam elementele din garderobă. Fie că era vorba de haine sau de accesorii, le căutam pe cele mai neobişnuite, colorate sau cu tăieturi şi croiuri speciale, le purtam o perioadă, apoi le «îmbunătăţeam», astfel încât să se plieze pe personalitatea mea”, povesteşte Armina Popeanu despre ideea care a stat la baza înfiinţării Lyria. Tânăra este de profesie arhitect, cu mai multe specializări în design, iar în cazul său antreprenoriatul este o prelungire a pasiunii sale sau, mai popular spus, îmbinarea utilului cu plăcutul. „În materie de genţi, mi le achiziţionam, le purtam o perioadă scurtă, apoi le pictam cu povestea mea din acel moment.
Aşadar, domeniul fashion handmade a fost ales cumva natural”, spune ea. Primul gând de a-şi transforma pasiunea în afacere a apărut în mai 2014, după ce mai multe prietene au apelat la ea pentru a-şi personaliza poşetele. Simţind potenţialul unei afaceri, în acelaşi an, la sfârşitul lui august, Armina Popeanu avea deja 35 de genţi pictate listate pe o platformă online, „gata pentru a-şi găsi perechea”. A plecat la drum cu 2.000 de euro, iar prima comandă a venit la trei luni de la lansarea Lyria ca magazin online.
„Cea mai mare provocare a fost relaţia cu furnizorii”, îşi aminteşte tânăra. „Trecuse jumătate de an, Lyria era online şi începea să prindă avânt, iar eu nu mă puteam baza până la capăt pe cei cu care începusem să lucrez”, explică antreprenoarea. Iniţial, a căutat pentru colaborări fabrici şi ateliere din ţară, dorindu-şi ca produsele Lyria să fie 100% româneşti, însă acestea nu au reuşit să se plieze pe criteriile sale. „Din păcate, nu am găsit furnizori de genţi care să se încadreze în specifiicaţile şi timpul de producţie, nici producători deschişi pentru o colaborare pe termen lung”, povesteşte Popeanu. De aceea, împreună cu soţul său, a luat decizia de a achiziţiona o fabrică de profil, cu tradiţie de peste 15 ani în producţia articolelor de marochinărie, atât pentru piaţa internă, cât şi cea externă.
Aşa a luat naştere, în noiembrie 2015, brandul Desirette, care a devenit şi furnizor pentru Lyria. În prezent, toate genţile şi accesoriile Lyria sunt realizate în atelierul propriu, unde are libertatea deplină în transpunerea ideilor din schiţă în realitate. „Aici, cu ajutorul unei echipe entuziaste, am reuşit să manufacturez modelele pe care le doream în parametrii necesari de design şi calitate”, explică ea. Pe de altă parte, toată materia primă necesară este cumpărată din tăbăcăriile italieneşti, iar antreprenoarea călătoreşte de câteva ori pe an pentru a le alege. Cea mai comandată geantă este modelul Sebille Red Poppies – aflată în prezent la un preţ de 459 lei, conform site-ului propriu – , pe care fondatoarea Lyria o descrie ca „echilibrată”. „Are un balans optim între cromatica poveştii, forma şi culoarea genţii. De asemenea, este povestea cu care majoritatea clientelor noastre se identifică şi, ca o confesiune, mărturisesc că a fost prima poveste pictată din istoria Lyria”, declară antreprenoarea. Însă produsele sunt disponibile şi în colecţii de genţi nepictate, dar speciale prin alăturarea unor piei naturale cu texturi, culori şi forme îndrăzneţe, mai precizează aceasta.
În medie, Lyria primeşte un număr de circa 70-80 de comenzi pe lună, iar valoarea medie a unei comenzi este de 400 de lei, spune fondatoarea; conform site-ului propriu, genţile Lyria se găsesc la preţuri cuprinse între 200 şi 600 de lei. Cea mai mare comandă a fost din partea unei iubitoare de artă din SUA, valoarea totală fiind de circa 2.000 de dolari. Dacă ar fi să stabilească un profil al clientelor Lyria, acesta ar cuprinde femei cu studii superioare, între 35 şi 54 de ani, cu venituri medii spre mari şi, mai ales, cu un stil unic şi nonconformist, având în vedere că produsele Lyria nu sunt de serie. De asemenea, poziţionarea Lyriei în ceea ce ţine de preţuri este una medie. „Elementul diferenţiator faţă de concurenţă este, cu siguranţă, pictura manuală a fiecărei poveşti din spatele genţilor Lyria”, ţine ea să precizeze.
După doi ani de activitate, Lyria a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de circa 100.000 de euro şi a înregistrat o creştere de circa 60% faţă de anul precedent. Pentru 2017 îşi propune lansarea unor noi colecţii şi linii de produse, „care să ducă povestea Lyria mai departe”, spune antreprenoarea. De asemenea, în ceea ce priveşte creşterea, ţinteşte plusuri de aproximativ 40% până la finele anului. Antreprenoarea este optimistă şi în ce priveşte planurile pe termen lung: „Atenţia cumpărătorilor s-a mutat în ultimii ani în online – segmentul de cumpărături online a crescut în 2016 cu 30% mai mult ca în anul anterior, atingând aproximativ 1,8 miliarde de euro, potrivit raportărilor principalelor magazine online”.
Cu toate acestea, antreprenoarea este conştientă că un magazin fizic ar consolida imaginea brandului. Aşadar, are în plan deschiderea unui concept store în Bucureşti, care „să invite clienţii în universul Lyria şi să le ofere o întreagă experienţă”.
Până atunci însă, începând cu luna aceasta, Lyria şi Dessirette vor fi disponibile în ediţie limitată într‑un magazin multibrand din Bucureşti dedicat designerilor români. Pe termen lung, Armina Popeanu consideră că femeile din România se vor îndepărta treptat de brandurile de masă şi vor începe din ce în ce mai mult să caute acele branduri care să le definească personalitatea şi să se fie un statement al stilului propriu. „Piaţa de fashion din România este în continuă creştere – de circa 15 – 25% în fiecare dintre ultimii ani”, observă antreprenoarea.
Datele arată că apetitul românilor către fashion se află într-o continuă creştere, deşi alături de Bulgaria, România are cea mai scăzută putere de cumpărare din UE. Cu toate acestea, românii au cheltuit 16 miliarde de lei în 2015, faţă de 15,2 miliarde de lei în anul anterior, conform Ziarului Financiar. Din totalul sumei, circa 65% a mers către achiziţiile de haine, 28% către încălţăminte, iar restul către articole sportive. Piaţa locală de modă este dominată de grupurile Inditex (Zara, Massimo Dutti), H&M şi C&A, care sunt, în această ordine, liderii pieţei. Cu salarii de opt ori mai mici decât în Germania, dar cu preţuri similare la haine şi pantofi, românii ajung să aloce lunar cea mai mare pondere din venit pentru achiziţiile de modă. Astfel, un român cheltuie lunar circa 77 de lei pentru achiziţia de haine şi pantofi, cu 30% mai puţin decât un ceh sau un polonez şi de cinci ori mai puţin decât un neamţ.
În acelaşi timp, companiile în care media de vârstă a angajaţilor este mai ridicată preferă programe de wellbeing cu tematici precum parenting, dezvoltare personală, managementul stresului sau educaţie financiară.
„Companiile care se remarcă pe piaţa de wellbeing şi care investesc constant în programe specializate pentru angajaţii lor vin din industriile IT, Telecom si Finance-Banking”, declară Dana Tudor Tănase, managing partner Creative&Bright.
„Din păcate, în România nu există încă o cultură a wellbeing-ului şi nu multe companii înţeleg beneficiile acestor programe pentru retenţia şi fidelizarea angajaţilor, pentru creşterea nivelului de performanţă şi, per total, pentru imaginea brand-ului de angajator. Astfel, mare parte dintre angajatori se limitează la activităţi singulare, precum workshopuri de 1-8 Martie, fresh bar sau masaj la birou.
În schimb, companiile care au introdus conceptul de wellbeing în cultura lor organizaţională ajung să investească între 5.000 şi 30.000 de euro/an pentru implementarea programelor specializate”, adaugă Dana Tudor.
Conform Creative&Bright, din top 10 companii care investesc în wellbeing fac parte giganţi precum Orange şi Telekom, HP şi Siemens pentru industria IT, precum şi Raiffeisen Bank, pentru sectorul Finance-Banking.
Cum dai cu ochii de laptop, îţi dai seama că ai de a face cu un produs business. Este negru şi minimalist, are o construcţie robustă, iar finisajul este unul premium (mi-au plăcut în special colţurile rotunjite şi lucioase). Aşadar, nu ţi-ar fi ruşine cu el la o şedinţă cu şefii. Totuşi nu este nici cel mai subţire, nici cel mai uşor laptop de acest fel şi din această cauză l-am găsit oarecum dificil de utilizat pe post de tabletă sau doar atingând ecranul. Asta pentru că R 14 vine şi cu un touch screen, ceea ce-i dă un plus la capitolul uşurinţei de utilizare, însă în acelaşi timp dimensiunile sale îl fac mai greu de manevrat într-un alt mod decât clasicul laptop.
Display-ul de 14 inchi este unul Full HD destul de bun; culorile sunt redate destul de bine (are tendinţa să accentueze albastrul în imagine), iar experienţa vizionării un film a fost plăcută. Totuşi, ecranul ar fi putut beneficia de o putere mai mare în departamentul luminozitate, iar dacă obişnuieşti să lucrezi într-un spaţiu cu multă lumină directă s-ar putea să nu fii mulţumit de acest produs. Însă dacă o să foloseşti acest laptop predominant în interior, atunci ecranul are caracteristici mulţumitoare.
Tastatura am găsit-o ca fiind mediocră, fără a-mi oferi o experienţă de scris memorabilă, dar nici nu am avut de ce să mă plâng. Tastele sunt subţiri şi cam tari, însă este bine iluminată – caracteristică folositoare noaptea, fără a fi deranjantă pentru ochi.
În schimb, touchpadul este încăpător, precis şi îngăduie degetelor să alunece fără probleme. Poate fi folosit cu uşurinţă în navigarea pe internet şi nici când scrii nu este sensibil la atingeri accidentale cu podul palmei.
Modelul pe care l-am avut la test are un procesor Intel Core i7-6500U, 8 GB RAM şi SSD cu capacitatea de 256 GB. Este important de menţionat că plăcuţa de memorie RAM nu poate fi schimbată, astfel că un viitor upgrade nu este posibil.
Cu această versiune nu am întâmpinat probleme în utilizarea zilnică. Am ţinut deschise zeci de taburi în Chrome, am urmărit video online (streaming) pe jumătate de ecran, în timp ce scriam în Word, fără ca laptopul să se blocheze. Totuşi, programele care necesită mai multă putere rulează la nivel satisfăcător, dar nu la capacitate maximă. Redarea conţinutului multimedia nu reprezintă o problemă, nici măcar cel la rezoluţie 4K. Experienţa multimedia este întregită de cele două difuzoare amplasate pe spate, care oferă un sunet decent pentru filme.
Am încercat şi câteva jocuri video care au funcţionat bine atât timp cât nu ceri prea mult de la placa video, adică am rulat jocuri în rezoluţie 1.366 x 768 pixeli, cu detalii minime.
Chiar şi când mă jucam sau când editam clipuri video, carcasa a rămas întotdeauna suficient de rece şi nu m-a deranjat când l-am folosit pe genunchi.
După cum spuneam, autonomia bateriei este una bună şi majoritatea timpului în care l-am avut în test, R 14 a dus o zi de muncă (luminozitate 60-70%, Wi-Fi pornit, editare texte, browsing şi muzică), dar dacă îi dai mai multe de făcut, bateria se scurge mai repede. Aşadar, autonomia bateriei se situează undeva între patru şi nouă ore de funcţionare, iar încărcarea durează cam două ore şi jumătate.
Conectivitatea este de asemenea bună, întrucât există trei porturi USB, un port HDMI şi un conector USB Type-C, pe lângă card readerul deja uzual.
Aspire R 14 este un 2 în 1 cu un aspect business şi care oferă o performanţă satisfăcătoare, dar care nu are o portabilitate ridicată din cauza greutăţii şi dimensiunii.
CASETĂ TEHNICĂ:
Ecran – 14 inchi, 1.920 x 1.080 pixeli, IPS, touchscreen
Procesor – Intel Skylake Core i7-6500U, dual-core 2,5 GHz
Video – Intel HD 520
RAM – 8 GB DDR3
Stocare – 256 GB SSD + 1 TB HDD
Porturi – 2x USB 3.0, 1 USB 3.1, 1 USB 2.0, HDMI, SD card reader
Baterie – 48 Wh
Sistem de operare – Windows 10
Greutate – 2,2 kg
UPQ, start-up din Tokyo fondat în iunie 2015, a dezvăluit nu mai puţin de 24 de produse în şapte categorii: fie că e vorba de un smartphone fără cartelă SIM, o cameră asemnănătoare GoPro sau un display de 50 de inci cu o rezoluţie 4k, toate produsele au ajuns de la stadiul de idee în producţie în două luni.
“Cred că am avut 100 de idei, însă ne-am limitat la 24”, a spus Yuko Nakazawa, fondatorul şi CEO-ul UPQ.
Drumul ei spre antreprenoriat nu a fost unul clasic. Şi-a început cariera în cadrul Casio ca product planner, unde era responsabilă pentru telefoane, smartphone-uri şi camere compacte. În 2010, Casio şi divizia de telefoane mobile Hitachi s-au unit sub o nouă umbrelă, numită NEC. Nu a fost chiar mulţumită de angajatorul ei, aşa că Nakazawa a demisionat în 2012.
Nu s-a angajat la altă firmă, ci a decis, cu ce economii avea, să-şi deschidă o cafenea. În octombrie 2014 a văzut o reclamă pentru un hackathon de hardware. “Nici măcar nu ştiam ce este un hackathon, aşa că am căutat pe Google.”, a spus ea.
Lui Nakazawa i-a plăcut ideea de a sta o noapte întreagă şi de a încerca să facă un produs. Deşi nu avea cunoştiinţe de inginerie sau de design, a aplicat şi a fost acceptată în hackathon. Echipa ei a creat o cutie (lunch box) denumită X Ben conectată la internet. Produsul a fost un succes, iar echipa a fost invitată la Frontier Makers, un fel de accelerator, în cadrul căruia echipelor li se oferă 8.000 de dolari pentru a produce un prototip, dar şi ajutor la lansarea în piaţă.
“Plănuiam să mă întorc la cafenea, dar mi-am dat seama că pot să creez ceva interesant şi fără să lucrez la o companie mare. Nici nu ştiam ce este un start-up atunci, dar tot timpul am vrut să construiesc produse de la zero”, a declarat Nakazawa.
În cadrul unui târg de electronice de la Austin, Texas, Nakazawa i-a cunoscut pe cei de la Cerevo, care sunt recunoscuţi pentru produsele lor smart şi accesori pentru smartphone-uri. Astfel, după Austin, a fost angajată în aprilie în cadrul Cerevo pe poziţia de product manager. Două luni mai târziu şi-a fondat propria companie, UPQ, însă nu a rupt legăturile cu Cerevo deoarece start-up-ul, UPQ, se bazează pe serviciile Cerevo pentru inginerie, design şi controlul calităţii.
Produsul de vârf al UPQ este smartphone-ul A01. Telefon care rulează un procesor quad-core, android 5.1 şi are un display de 4.5 inci. Pe lângă asta, este dual SIM, o raritate în Japonia.
Specificaţiile telefonului nu sunt incredibile comparativ cu Galaxy sau Iphone, însă este foarte ieftin (116 dolari).
“Smartphone-urile sunt foarte complicate datorită componentelor sale foarte variante. Dacă poţi construi un smartphone poţi face aproape orice”, este de părere Nakazawa.
UPQ mai are în ofertă un monitor de 50 de inci cu o rezoluţie 4K la 600 de dolari, o cameră de full-HD de 14 MP pentru 124 de dolari, un stabilizator de imagine pentru telefoane mobile, un gemantan de voiaj cu baterie şi porturi pentru încărcare pentru 233 de dolari. Însă au în ofertă şi diferite căşti wireless, becuri, boxe bluetooth şi chiar un scaun vintage, inspirat din anii 60.
UPQ a strâns o sumă importantă de la investitori, însă Nakazawa nu a dezvăluit exact cât. O sursă din piaţă susţine că UPQ a obţinut o finanţare de aproape 1 milion de dolari. “Companiile de tehnologie din Japonia sunt în pericol. Vreau să schimb modul cum japonezii se raportează la produse noi”, a spus ea.
Următorul pas? “Mă gândesc la maşinile electrice”.
Smartphone-ul modular ar fi trebuit să fie un telefon căruia utilizatorul îi putea schimba când voia camera foto, bateria sau ecranul, în funcţie de ce nevoi avea. Lenovo a dezvoltat un telefon care ne aduce aminte de această tehnologie prin dezvoltarea modulelor Moto. Moto Mods sunt produse ce, pur şi simplu, se lipesc de telefon (magneţi şi puţină magie) şi îmbunătăţesc un aspect al telefonului – fie camera, fie autonomia bateriei sau sunetul.
Moto Z este un smartphone Android cu aer de iOS ce m-a surprins plăcut, iar faptul că-i poţi adăuga module îi aduce un plus de savoare. Telefonul este arătos, fiind construit după tendinţele actuale de design: este realizat din oţel şi alte metale, are colţurile rounjite, butoane minimale pentru volum şi pornire; are un singur port, deoarece şi chinezii de la Lenovo au urmat tendinţa pornită de Apple, renunţând la jackul pentru căştile audio.
Telefonul are o construcţie premium, e plăcut de ţinut în mână şi fin la atingere, iar cadrul mare şi rotund din jurul camerei foto îi dă un aer retro. Pentru că este un telefon compatibil cu modurile Moto, Moto Z are pe spate câţiva pini vizibili ce trebuie protejaţi cu o carcasă sau cu un modul. Smartphone-ul vine cu o carcasă din plastic, care oferă aderenţă, însă nu este la fel de aspectuoasă. Vestea bună este că utilizatorii pot comanda şi alte carcase, mai pe placul lor. Cu toate că Moto Z este realizat din metal, telefonul nu se simte greu (136 grame), ceea ce mie îmi place foarte mult, dar ştiu alte persoane care preferă produse mai cu „greutate“ (iPhone 7 are 138 de grame, dar se simte mai greu în palmă).
Singurul lucru care mi-aş fi dorit să fi fost îmbunătăţit este spaţiul din josul telefonului. „Bărbia“ device-ului este prea mare, un spaţiu inutil ce putea fi eliminat şi mărit ecranul. Producătorul ar fi putut muta logo-ul „Moto“ de lângă senzorul de amprentă şi să-l aşeze lângă difuzorul de sus, astfel ar mai fi câştigat spaţiu pentru ecran.
Display-ul telefonului, Amoled, este absolut superb; cu o rezoluţie quad-HD (1.440 x 2.560 pixeli) ce redă culorile vivid, ecranul este foarte luminos şi poate fi folosit fără probleme afară, şi în general e foarte plăcut de privit. Alături de Samsung S7 Edge, cred că este cel mai bun display la ora actuală. Unghiurile de vizualizare sunt foarte bune, iar pasionaţii de jocuri video şi cei care obişnuiesc să se uite la multe clipuri video vor aprecia rezoluţia şi densitatea de pixeli a Moto Z (535 ppi, faţă de 401 ppi ai lui iPhone 7 plus).
La interior, Moto Z vine cu un procesor Snapdragon 820, 4 GB RAM şi spaţiu de stocare de 32 sau 64 GB. Ceea ce înseamnă că poate rula fără probleme orice joc sau aplicaţie disponibilă în Google Play în momentul de faţă. În ritmul de utilizare normală, în perioada de testare, telefonul nu s-a blocat, nu s-a poticnit niciodată. Foarte rar aplicaţia de fotografie a telefonului avea unele întârzieri, dar cred că asta se leagă mai degrabă de software, nu de hardware. Vorbind de software, telefonul are instalat Android 6.0, însă se poate trece la Android 7.0. Un alt lucru pe care-l apreciez la Lenovo şi Motorola este faptul că telefoanele au sisteme de operare pur Android, fără aplicaţii în plus, fără prostioare de care nu ai nevoie. Şi dacă nu-ţi place Androidul clasic, oricând poţi customiza după cum doreşti, cu ajutorul aplicaţiilor.
Camera de 13 MP face o treabă bună în majoritatea timpului; este rapidă, calitatea imaginii este bună, însă nu atinge capitolul de performanţă al telefoanelor ca Samsung S7 Edge, Google Pixel XL sau iPhone 7 plus. Moto Z pierde puncte la capitolul detalii şi la culoare (cel puţin în luptă cu S7 care are culori mai vii). Şi la capitolul video situaţia este asemănătoare, cu menţiunea că imaginea video în condiţii de luminozitate scăzută procesată de Moto Z este mai detaliată şi mai vibrantă decât cea obţinută de S7 sau iPhone 7 plus.
Am testat şi module Moto: boxa, bateria externă şi camera foto. Modulul de baterie externă este cel mai simplu şi funcţionează exact ca o baterie externă doar că este eliminat cablul, iar manevrabilitatea este sporită serios. Telefonul se îngroaşă şi devine mai greu, dar câştigi un plus de autonomie. Fără bateria externă, telefonul duce o zi de muncă (browsing, messenger, câteva apeluri şi o sesiune mică de gaming), iar cu bateria externă autonomia creşte la două zile. Bateria nu este grea, fiind facil de cărat pretutindeni; frumuseţea este că se încarcă în acelaşi timp cu bateria telefonului. Moto Z este dotat cu modul „turbo charging“, ceea ce îl face să se încarce în 30 de minute cam 40%. Bateria ataşată (alimentată 100%) va încărca telefonul cam 40-50% în 60 de minute.
Modulul boxă este dezvoltat în parteneriat cu JBL şi am rămas plăcut impresionat de calitatea audio şi de volumul emanat. Boxa poate umple cu uşurinţă o cameră, iar sunetul este bun, cu destul bas, cu acute bune şi cu medii plăcute. Alături de ecranul excelent, acestă boxă poate fi o modalitate foarte bună pentru gameri de a transforma telefonul într-o mică consolă de gaming.
Ultimul şi cel mai interesant, din punctul meu de vedere, modul testat este Hasselblad True Zoom, care oferă telefonului un zoom optic incredibil de 10x. True Zoom are un senzor de 12 MP, vine cu lentile zoom (echivalentul a 25-250 mm) însă cu valori modeste ale aperturii (f/3,5 – f/6,5). Valoarea ISO (sensibilitatea imaginii) poate creşte până la 3.200, iar, alături de stabilizare optică, utilizatorul poate fotografia şi în condiţii mai puţin ideale, dar să nu vă aşteptaţi la rezultate uimitoare. Dacă zoomul este extraordinar, modulul nu are opţiunea HDR, care este disponibilă pe telefon, ceea ce face ca imaginile să nu fie la fel de contrastante ca şi cele surprinse cu camera telefonului; şi faptul că are o apertură atât de mare (f/3,5) face ca izolarea subiectului să nu fie cea mai bună). De asemenea, True Zoom este capabil să filmeze doar Full HD, nu şi 4K, cum poate telefonul.
Per total, imaginile surprinse de modulul Hasselblad sunt bune şi ar putea fi o soluţie pentru persoanele care nu vor să care un aparat foto după ei, dar vor ceva mai multă flexibilitate când doresc să fotografieze (jurnaliştii, de exemplu). Totuşi, modulul nu este ieftin şi nici foarte confortabil de purtat dacă îl păstrezi tot timpul lipit de telefon.
Moto Z este un telefon bun, poate chiar foarte bun de unul singur, dar cu modulele Moto câştigă şi mai multă apreciere. Metoda de prindere a modulelor este simplă şi eficientă, iar utilitatea acestora depinde foarte mult de felul în care utilizatorul vrea să folosească telefonul.
CASETĂ TEHNICĂ:
Procesor: Snapdragon 820
RAM: 4 GB
Video: Adreno 530
Ecran: 5,5 inchi, 1.440p quad HD (2.560 x 1.440), 535 ppi
Stocare: 32 GB
Baterie: 2.600 mAh
Sistem de operare: Android 6.0/7.0
Dual-SIM
Cameră principală : 13 MP, f/1,8, stabilizare optică a imaginii, stabilizare video, filmare 4K, slow-motion
Camera frontală: 5 MP, f/2,2
Cititor de amprente
Elementul definitoriu al creaţiilor sale, scrie The Telegraph, îl reprezintă mesajul spiritual, menit să le facă pe persoanele care le poartă să se simtă mai bine. Creatoarea realizează bijuterii smălţuite, cu pietre mici – diamante, smaralde şi opale – şi aur, cu un design care să transmită cele cinci principii ale brandului său: putere, karmă, vis, protecţie şi deplinătate.
Printre modele se numără, de exemplu un cărăbuş pe smalţ verde, care să ofere protecţie la gânduri rele, ori un cap de leu de aur pe smalţ roşu, care să transmită ideea de putere, clienţii putând însă personaliza bijuteriile după propriile idei.