BusinessMagazin

Tag: desfăşurare

  • Un român a câştigat celebrul maraton “6633 Ultra” la Polul Nord. Tiberiu Uşeriu, campion la -60 de grade Celsius. Alţi doi români au terminat pe podium

    Celebrul maraton “6633 Ultra”, care s-a desfăşurat dincolo de Cercul Polar, a fost câştigat în acest an de un român, pentru prima dată în instoria acestui maraton, Tiberiu Uşeriu alergând 566 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Tiberiu Uşeriu a trecut linia de stat la ora 4.44, după ce a alergat pe gheaţă, la temperaturi care au ajuns până la minus 62 de grade, 566 de kilometri.

    “Şi avem un câştigător la ediţia 2016-a a Maratonului Artic 6633 Ultra: Tiberiu Uşeriu din România a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk azi la ora 4.44 PM. Tibi a condus de la început până la sfârşit şi a meritat! Este, fără îndoială, un campion”, au anunţat organizatorii maratonului.

    Ceilalţi doi românia, Andrei Roşu şi Vlad Tănase au încheiat concursul pe locul trei, fiind primul tandem care ajunge pe podium.

    Andrei Roşu descrie pentru Digi 24 ultramaratonul Arctic ca fiind o luptă pentru supravieţuire. Citiţi aici povestea lui Andrei Roşu, cel care de la 16 până la 24 de ani a cântat într-o formaţie, iar în ultimii 15 ani a fost bancher la Unicredit.

    Din 2007 şi până la ediţia din acest an din cei peste 200 de participanţi doar 19 au reuşit să treacă linia de sosirea. La ediţia 2016 au luat statul 12 concurenţi, doi au abadonat maratonul, ceilalţi reuşid să treacă linia de sosire.

    Cei trei români au preluat conducerea cursei încă din prima zi de competiţie,însă înainte de ultimul checkpoint au fost depăşiţi de un alegător din Singapore.

    Bistriţeanul de 41 de ani care a dus steagul României la Polul Nord s-a antrenat întreaga iarnă în Pasul Tihuţa din Munţii Călimani, a alergat la bustul gol, a dormit sub cerul liber în nopţile geroase de iarnă şi a făcut baie la copcă pe ger pentru a rezista la Polul Nord.

    Maratonul a început în 11 martie şi s-a încheiat pe 19 martie.

    “Şi în lac s-a dus, dimineaţa se tăvălea în zăpadă şi se antrena pentru aşa ceva, dormea afară în sac de dormit. El nu mănâncă carne de câţiva ani, numai peşte şi cereale, şi-a pregătit organismul pentru maratonul ăsta”, a declarat mama lui Tiberiu pentru Digi 24

  • Guvernul a decis: localele vor avea loc în 5 iunie

    Alegerile locale vor avea loc în data de 5 iunie, a decis Executivul, care a aprobat în şedinţa de miercuri 6 hotărâri de Guvern care vizează organizarea şi desfăşurarea acestui scrutin.

    Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

    “Azi adoptăm un pachet de hotărâri de guvern care pregătesc alegerile locale şi inclusiv stabilim data alegerilor locale. O să fie prezentă să prezinte aceste proiecte de hotărâri de guvern şi doamna preşedintă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pentru că sunt hotărâri de guvern pregătite de Autoritatea Electorală Permanentă”, le-a spus premierul membrilor Cabinetului, miercuri, la începutul şedinţei Executivului.

    Totodată, Dacian Cioloş a precizat că Guvernul şi AEP trebuie să lucreze împreună pentru pregătirea alegrilor care vor avea loc anul acesta. “De data aceasta, AEP are prin lege mult mai multe atribuţii în organizarea şi derularea alegerilor decât a avut în trecut”, a afirmat premierul.

  • Povestea tinerei de 27 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 27 de ani, a plecat din România în urmă cu patru ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.

  • Cum arată casa în care s-a ascuns El Chapo, cel mai căutat traficant de droguri din lume – FOTO

    La intersecţia străzilor Rio Quelite şi Jiquilpan din oraşul Los Michos, Mexic, se află o casă misterioasă, despre care nu se cunoştea până de curând nimic. Respectivul imobil a devenit recent locul de desfăşurare al operaţiunii “Lebăda neagră”, care s-a soldat cu raidul în urma căruia celebrul traficant de droguri Joaquin “El Chapo” Guzman a fost capturat.

    Iată cum arăta ascunzătoarea unuia dintre cei mai căutaţi oameni din lume.

    Joaquin Guzman, supranumit “El Chapo”, a evadat in iulie 2015 din Penitenciarul de maxima securitate Altiplano.

    El a fost capturat vineri dupa ce fortele mexicane au luat cu asalt o casa din orasul de coasta Los Mochis, situat in statul sau natal Sinaloa. Casa era supravegheata de o luna, a declarat procurorul general Arely Gomez.

    Nu a fost, insa, prima oara cand Guzman a evadat din inchisoare. A mai evadat si in 2001, intr-un cos de rufe, fiind prins apoi in 2014.

  • Întrebarea anului pentru cei care au sediul firmei în apartament: desfăşoară sau nu „activitate economică“?

    Una din întrebările începutului de an în ceea ce priveşte aplicarea Codului fiscal este cum se calculează impozitul în cazul clădirilor deţinute de persoane fizice şi folosite pentru activităţi economice. Astfel, avem următoarele situaţii:

    1. Dacă apartamentul deţinut de o persoană fizică este locuit sau nelocuit, este impozitat ca rezidenţial. Trebuie remarcat că în general impozitele au crescut în 2016 faţă de 2015 pentru că a crescut valoarea impozabilă de la 935 lei/mp la 1.000 lei/mp şi în unele oraşe au fost majorări în grila permisă de lege între 0,08% şi 0,2% din valoarea impozabilă.

    2. Dacă apartamentul este închiriat unei alte persoane fizice, impozitul este rezidenţial, deci ca la punctul 1.

    3. Dacă însă apartamentul sau casa este închiriată sau dată într-un contract de comodat unei firme sau persoane fizice autorizate (PFA) pentru activitate economică, atunci proprietarul trebuie să depună o declaraţie la primărie până pe 30 martie, prin care anunţă că în apartamentul său se desfăşoară activitate economică şi cât reprezintă suprafaţa din locuinţă pe care se desfăşoară acea activitate economică. Aici apar mai multe cazuri:

    – dacă locuinţa a fost achiziţionată cu mai mult de cinci ani înainte, trebuie să facă o evaluare la un evaluator autorizat de ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România);

    – dacă locuinţa a fost achiziţionată în ultimii cinci ani, valoarea impozabilă se stabileşte conform contractului de vânzare-cumpărare.

    Impozitul pentru spaţiul aferent activităţii economice este între 0,2% şi 1,3% din valoarea trecută în contractul de vânzare-cumpărare sau cea din raportul de evaluare, calculată procentual în funcţie de suprafaţa locuinţei.

    În situaţia în care nu se face evaluarea, impozitul este de 2% din valoarea de impozitare ca şi clădire rezidenţială.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • ANAF a recuperat 2,5 milioane lei de la o persoană din cele 10 verificate cu averi de peste 20 milioane de euro

    O persoană din grupul PFAM a achitat 2,5 milioane lei, reprezentând impozit pe venituri suplimentare nedeclarate şi penalităţi de întârziere şi dobânzi.

    Reamintim că în acest an au fost finalizate  verificãrile fiscale în cazul primelor 10 persoane din grupul PFAM care este format din 336 persoane, asupra carora se fac analize si verificari privind riscurile fiscale si se aplica programe de conformare.
    Asa cum ANAF a informat in noiembrie 2015, in urma acestor verificări efectuate de Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice, în cazul primelor 10 persoane din grupul PFAM, pentru veniturile din anul 2011, au fost identificate venituri nedeclarate de 86.948.321 lei.
    Obs!: A nu se confunda cu “Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal” (PFRF)”.

    Verificările fiscale prealabile documentare (VFPD), din cadrul programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari (PFAM -peste 20 milioane de euro/persoană), au fost declanşate efectiv în anul 2013. 

    În anul 2014 au fost declanşate verificări fiscale la persoanele fizice pentru care s-a constatat cu ocazia VFPD îndeplinirea condiţiilor legale privind diferenţa semnificativă între veniturile estimate pe baza situaţiei fiscale personale şi cele declarate organelor fiscale.
    Aceste verificări  au prezentat un grad ridicat de complexitate, generat de următoarele aspecte:

    – au fost analizate operaţiunile desfăşurate prin peste 480 de conturi bancare (peste 100.000 de tranzacţii) transmise de instituţiile de credit, în principal, pe format hârtie, fapt care a necesitat prelucrarea manuală a acestora

    – au fost verificate operaţiuni desfăşurate de persoanele fizice cu peste 120 de societăţi comerciale (peste 10.000 de operaţiuni)

    – au fost prelucrate informaţii privind deţinerile patrimoniale primite de la peste 100 de autorităţi ale administraţiei publice locale (servicii de impozite şi taxe locale)

    – mare parte dintre activităţile şi tranzacţiile verificate presupun analize complexe: activităţi investiţionale diverse, tranzacţii cu instrumente financiare pe pieţele interne şi internaţionale, tranzacţii disimulate sau artificiale, multiple operaţiuni cu numerar, inclusiv de valori semnificative, pentru care au fost prezentate informaţii neclare, insuficiente sau contradictorii (aspect datorat reticenţei contribuabililor de a furniza astfel de informaţii).

  • Hotare, aşa cum sunt stabilite de bancnota de un leu

    Nu o să vorbesc aici despre conceptul acela cu două sau mai multe Românii, a fost mult prea des şi mult prea inutil invocat, dar o să vorbesc despre faţetele aceleiaşi Românii; personal, fac parte din categoria nefericiţilor pentru care lumea nu începe la Romană şi se termină la Şincai, aşa că micul orăşel de provincie unde o problemă de familie m-a dus săptămâna trecută nu m-a luat prin surprindere. Dar m-a făcut să mă gândesc.

    Este târgul unde am copilărit, numele nu are importanţă; oraşul are istorie, la un moment dat armata română a dat o probă de bărbăţie acolo şi a învins, un oraş care a avut ceva industrie, ba era ceea ce se chema la un moment dat nod de cale ferată – asta într-o vreme când trenurile circulau şi nu erau tăiate la fier vechi. Acum este doar un orăşel cenuşiu, un cenuşiu brăzdat de albul varului cu care sunt boite bordurile şi copacii din parc. Momentul duşului rece a fost cel în care am devenit conştient de faptul că leul era bancnota cu cea mai intensă circulaţie pe plan local, şi nu, faptul că spun asta nu înceamnă o lipsă de patriotism. Leul stabilea un soi de hotar nevăzut în România, despărţea cotidianul meu de cotidianul locuitorilor micului orăşel. O banală comandă de 80 de lei a declanşat un potop de mulţumiri de partea cealaltă de tejghelei, iar fata de la casieria magazinului local a surâs blând şi înţelegător la nefericirea şi la încurcătura unui bărbat aflat la rând în faţa mea: „…un leu? Lăsaţi, îl aduceţi mai târziu, sunt aici până la nouă…“.

    Este o faţetă a României unde se dau şpăgi de milioane de dolari, unde se negociază orice, unde se pun la cale afaceri, unde se exploatează bogăţiile subsolului şi unde tineri IT‑işti talentaţi fac chestii minunate. Dar cumva afacerile şi bogăţiile subsolului şi IT-iştii cei talentaţi sunt legaţi direct şi profund de insul acela căruia îi lipsea un leu pentru a-şi plăti cumprăturile, şi dacă nu vom înţelege asta, tehnocrat sau simplu cetăţean, naţia asta nu se va însănătoşi. Pentru că sărăcia cronică slăbeşte orice naţie şi taie orice şanse de a reuşi reabilitarea unei naţii.

    Cultura sărăciei înseamnă ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Mulţumirea de a supravieţui în orăşele cenuşii, unde nu există spital, nu există dascăli, nu mai există destui copii pentru a umple sălile de clasă. În aceleaşi orăşele se fac locuri de joacă de 600 de milioane de lei vechi şi closete în curţile şcolilor de alte sute de milioane de lei vechi. Cultura sărăciei a creat o clasă de cetăţeni care se tem. Se tem de preţuri, se tem de ziua de mâine. Se tem de ştabii locali, deşi ei îi aleg. Cea mai mare problemă a României nu sunt deficitele sau datoria externă sau corupţia, ci sărăcia, cea care generează toate cele dinainte, şi corupţie, şi deficite, şi datorie externă. Nu mai are rost să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a sintagmei „mână de lucru ieftină“ şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe medic să ridice neputincios din umeri.

    Ştiţi, omul acela căruia îi lipsea leul la cumpărături are aceeaşi putere cu tine, cititorule, iar leul acela îl face vulnerabil.

    Un profesor de ştiinţe politice vorbea la un moment dat de un concept care ni se potriveşte şi nouă, acum, de neoleninism. Am mai vorbit: leninismul s-a dezvoltat într-o perioadă în care legitimitatea politică era asociată cu un soi de expertiză care venea dintr-o iluzorie posesie de cunoştinţe superioare, expertiză asumată de liderii politici şi susţinută orbeşte de trepăduşii acestora. Puritatea ideologiei şi menţinerea dominaţiei politice a aşa-zisei elite erau ţeluri în faţa cărora alegerile, opinia publică, constituţia, legile, principiile democratice sau opoziţia politică nu reprezentau nimic.

    Cum e acum? Şi nu numai la noi, ci peste tot în lume.

    O comunitate locală puternică, cu un mod de gândire suplu, adaptabilă dar cu reguli ferme şi leadership real poate fi răspunsul la dezvoltarea viitoare a României, poate asigura un viitor atât tinerilor cât şi celor în vârstă, indiferent de starea sistemului de pensii de stat sau de evoluţia sistemului educaţional. Cum s-ar putea face trecerea de la baroni locali la leadership autentic sau de la inerţia ţăranului român şi de la aşteptatul banilor de la nepoţii din Spania sau Italia la angajament altruist în folosul comunităţii şi cu ce bani se poate face acesta sunt întrebări cât se poate de justificate, cât se poate de grele. Dar se poate şi asta este şansa noastră.
     

  • Hotare, aşa cum sunt stabilite de bancnota de un leu

    Nu o să vorbesc aici despre conceptul acela cu două sau mai multe Românii, a fost mult prea des şi mult prea inutil invocat, dar o să vorbesc despre faţetele aceleiaşi Românii; personal, fac parte din categoria nefericiţilor pentru care lumea nu începe la Romană şi se termină la Şincai, aşa că micul orăşel de provincie unde o problemă de familie m-a dus săptămâna trecută nu m-a luat prin surprindere. Dar m-a făcut să mă gândesc.

    Este târgul unde am copilărit, numele nu are importanţă; oraşul are istorie, la un moment dat armata română a dat o probă de bărbăţie acolo şi a învins, un oraş care a avut ceva industrie, ba era ceea ce se chema la un moment dat nod de cale ferată – asta într-o vreme când trenurile circulau şi nu erau tăiate la fier vechi. Acum este doar un orăşel cenuşiu, un cenuşiu brăzdat de albul varului cu care sunt boite bordurile şi copacii din parc. Momentul duşului rece a fost cel în care am devenit conştient de faptul că leul era bancnota cu cea mai intensă circulaţie pe plan local, şi nu, faptul că spun asta nu înceamnă o lipsă de patriotism. Leul stabilea un soi de hotar nevăzut în România, despărţea cotidianul meu de cotidianul locuitorilor micului orăşel. O banală comandă de 80 de lei a declanşat un potop de mulţumiri de partea cealaltă de tejghelei, iar fata de la casieria magazinului local a surâs blând şi înţelegător la nefericirea şi la încurcătura unui bărbat aflat la rând în faţa mea: „…un leu? Lăsaţi, îl aduceţi mai târziu, sunt aici până la nouă…“.

    Este o faţetă a României unde se dau şpăgi de milioane de dolari, unde se negociază orice, unde se pun la cale afaceri, unde se exploatează bogăţiile subsolului şi unde tineri IT‑işti talentaţi fac chestii minunate. Dar cumva afacerile şi bogăţiile subsolului şi IT-iştii cei talentaţi sunt legaţi direct şi profund de insul acela căruia îi lipsea un leu pentru a-şi plăti cumprăturile, şi dacă nu vom înţelege asta, tehnocrat sau simplu cetăţean, naţia asta nu se va însănătoşi. Pentru că sărăcia cronică slăbeşte orice naţie şi taie orice şanse de a reuşi reabilitarea unei naţii.

    Cultura sărăciei înseamnă ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Mulţumirea de a supravieţui în orăşele cenuşii, unde nu există spital, nu există dascăli, nu mai există destui copii pentru a umple sălile de clasă. În aceleaşi orăşele se fac locuri de joacă de 600 de milioane de lei vechi şi closete în curţile şcolilor de alte sute de milioane de lei vechi. Cultura sărăciei a creat o clasă de cetăţeni care se tem. Se tem de preţuri, se tem de ziua de mâine. Se tem de ştabii locali, deşi ei îi aleg. Cea mai mare problemă a României nu sunt deficitele sau datoria externă sau corupţia, ci sărăcia, cea care generează toate cele dinainte, şi corupţie, şi deficite, şi datorie externă. Nu mai are rost să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a sintagmei „mână de lucru ieftină“ şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe medic să ridice neputincios din umeri.

    Ştiţi, omul acela căruia îi lipsea leul la cumpărături are aceeaşi putere cu tine, cititorule, iar leul acela îl face vulnerabil.

    Un profesor de ştiinţe politice vorbea la un moment dat de un concept care ni se potriveşte şi nouă, acum, de neoleninism. Am mai vorbit: leninismul s-a dezvoltat într-o perioadă în care legitimitatea politică era asociată cu un soi de expertiză care venea dintr-o iluzorie posesie de cunoştinţe superioare, expertiză asumată de liderii politici şi susţinută orbeşte de trepăduşii acestora. Puritatea ideologiei şi menţinerea dominaţiei politice a aşa-zisei elite erau ţeluri în faţa cărora alegerile, opinia publică, constituţia, legile, principiile democratice sau opoziţia politică nu reprezentau nimic.

    Cum e acum? Şi nu numai la noi, ci peste tot în lume.

    O comunitate locală puternică, cu un mod de gândire suplu, adaptabilă dar cu reguli ferme şi leadership real poate fi răspunsul la dezvoltarea viitoare a României, poate asigura un viitor atât tinerilor cât şi celor în vârstă, indiferent de starea sistemului de pensii de stat sau de evoluţia sistemului educaţional. Cum s-ar putea face trecerea de la baroni locali la leadership autentic sau de la inerţia ţăranului român şi de la aşteptatul banilor de la nepoţii din Spania sau Italia la angajament altruist în folosul comunităţii şi cu ce bani se poate face acesta sunt întrebări cât se poate de justificate, cât se poate de grele. Dar se poate şi asta este şansa noastră.
     

  • Industria IT din România: 14.000 de companii, 75.500 de angajaţi şi venituri totale de 4 mld. euro

    Potrivit studiului, toate companiile care activează pe nişa de IT şi tehnologie din România au generat, în 2014, venituri cumulate de 4 mld. euro şi oferă locuri de muncă permanente pentru 75.500 de angajaţi, potrivit softlead.ro.

    Studiul Clusterul iTech Transilvania by ARIES , realizat în baza veniturilor oficial declarate ale tuturor celor 14.000 de companii analizate, dar şi pe un eşantion de 393 reprezentanţi ai celor mai mari firme de profil din ţară, arată că Bucureştiul şi Clujul conduc detaşat în topul regional al zonelor cu cele mai numeroase companii de profil, cu 48% din totalul lor. Pe de altă parte, Cluj – Napoca are cei mai mulţi specialişti IT la nivelul întregii populaţii a oraşului, 1 dintre 25 de clujeni lucrând în acest domeniu.

    În ceea ce priveşte forţa de muncă activă, în Bucureşti şi judetele Cluj, Iaşi şi Timiş sunt prezenţi 73% din totalul angajaţilor din industria IT locală. Bucureştiul se remarcă de departe ca fiind oraşul cu cei mai mari angajatori, asigurând aproape jumătate din totalul locurilor de muncă în IT din România. Pe de altă parte, din perspectiva evoluţiei anuale a numărului de angajaţi, judeţele Iaşi, Dolj, Bihor, Constanţa şi Gorj se evidenţiază prin creşterea numărului total de angajaţi în domeniu, cu peste 30%, comparativ cu 2013.

    Celor peste 75.000 de angajaţi permanenţi ai jucătorilor din IT-ul românesc li se alătură specialiştii PFA, numărul lor ridicându-se la circa 17.000 în 2014, la nivelul întregii ţări.

    Datele analizate de Clusterul iTech Transilvania by ARIES relevă şi zonele cu cei mai mari angajatori din ţară, din nou, Bucureştiul şi Clujul fiind, în egala măsură, ”gazdele” celor mai mari, cu peste 1.000 de angajaţi/companie.

    „Industria IT este cel mai mare generator de business şi locuri de muncă din România şi va continua să fie mulţi ani de aici înainte. Ne-am dorit o imagine coerentă şi detaliată a tot ceea ce înseamnă această piaţă: câţi bani generează, care este nevoia concretă de specialişti, ce salarii se practică, pe ce tehnologii se axează”, declară Voicu Oprean, Preşedinte ARIES Transilvania, potrivit softlead.ro.

    Cifra de afaceri însumată a industriei IT din Romania a fost de aproximativ 16 miliarde lei în 2014 (circa 4 miliarde euro), în creştere cu 26% faţă de 2013. Din totalul acestor venituri, aproape 60% au fost realizate de companiile localizate în Bucureşti, urmate de cele din Cluj (11%), iar celelalate oraşe sub 10%.

    Profil de angajat în IT-ul românesc: Un sfert sunt seniori. Cât câştigă?

    Referitor la remuneraţiile din IT-ul românesc, salariul mediu net la jumătatea anului 2015, declarat de către reprezentanţii companiilor în cadrul studiului, este de circa 2.600 lei. Peste jumătate dintre companiile participante la studiul Clusterul iTech Transilvania by ARIES  (54%) au operat sau urmează să opereze creşteri salariale, până la finele anului, cu aproximativ 16%.

    „Concluzia este simplă: IT-ul va continua să susţină economia românească şi să fie un angajator de top. Aşteptarea noastră este ca numărul angajaţilor direcţi, altături de cei care colaborează în regim de PFA în IT, să atingă peste 100.000 persoane la finalul lui 2015, comparativ cu 93.000 în decembrie 2014”, adaugă Voicu Oprean.

    Beneficiile oferite în cea mai mare proporţie de către firmele de IT din România sunt trainingurile şi bonusurile de Sărbători sau vacanţă (aproximativ 58%), bonusurile de performanţă (55%) şi evenimentele dedicate angajaţilor (51%). De asemenea, angajaţii primesc, în proporţie ridicată, sprijin financiar pentru evenimente deosebite în familie, asigurări medicale, dar şi tichete de masă, mai scrie sursa citată.

  • Doar casele de avocatură, cabinetele notariale şi instituţiile de stat mai aleg birouri compartimentate, în vreme ce 90% din companii aleg birourile open-space

    Potrivit Techno Office, unul dintre principalii furnizori locali de soluţii complete pentru amenajarea spaţiilor de birouri, amenajările tip open-space domină în proiectele de pe piaţa locală, singurele firme care mai preferă o compartimentare clasică fiind casele de avocatură şi cabinetele notariale,  alături de instituţiile de stat.

    „Există anumite tipuri de business în care necesitatea de spaţii delimitate este prioritară, iar birourile de top management, sălile pentru întâlniri sau zonele închise de tip lounge sunt aspecte foarte importante, mai ales în sectorul legal, unde confidenţialitatea este unul dintre punctele cheie în desfăşurarea activităţii”, a declarat Iuliana Carata, General Manager Techno Office.

    Pe de altă parte, subliniază reprezentanta companiei, există şi situaţii în care amenajarea unui birou open-space este exclusă din considerente arhitecturale. Spre exemplu, în clădirile mai vechi, tip vilă, modificarea spaţiilor nu este o variantă rentabilă, însă, nici nu reprezintă o condiţie pentru respectivele companii, care îşi desfăşoară activitatea în asemenea spaţii.

    Dincolo de aceste aspecte însă, amenajările open-space, impuse de marile corporaţii ca reacţie imediată la schimbările cerute de specificul activităţilor, reprezintă alegerea a peste 90% dintre clienţii Techno Office, motivele care stau la baza deciziei fiind nevoia de colaborare şi sporirea interacţiunii dintre angajaţi.