Tag: Craciun

  • Cum arată cea mai în vogă poşetă a sezonului (GALERIE FOTO)

    Articolul cel mai remarcabil din această gamă este o poşetă în formă de pungă de chipsuri, creată de către Anya Hindmarch şi care costă nici mai mult, nici mai puţin de 60.000 de lire sterline, fiind realizată din aur masiv de optsprezece carate şi prevăzută cu lănţişor suflat cu aur pe post de curea de umăr.

    Poşeta, pentru a cărei confecţionare sunt necesare până la patru luni, poate fi personalizată  cu numele viitoarei posesoare sau cu un mesaj şi se poate comanda şi în varianta de aur roz sau alb. Până acum s-au afişat în public cu poşeta respectivă vedete ca Solange Knowles sau Emma Watson, scrie evoke.ie, care precizează că au fost scoase pe piaţă şi replici mai ieftine, în diverse culori metalizate.

  • Aproape trei milioane de beculeţe pentru sărbătorile de iarnă vor fi aprinse, sâmbătă, în Bucureşti

    Startul sărbătorilor va fi dat în Bucureşti, sâmbătă seara, prin aprinderea beculeţelor şi deschiderea târgului de Crăciun, Bucharest Christmas Market, la ora 18.00, de către primarul general Sorin Oprescu.

    Potrivit municipalităţii, luminiţele ornamentale vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I. C. Brătianu şi Unirii, de la Piaţa Unirii până la Palatul Parlamentului şi de la Palatul Parlamentului până la intersecţia cu Mircea Vodă, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, bulevardele Lascăr Catargiu şi Regina Elisabeta, dar şi pe Şoseaua Kiseleff şi în Piaţa Victoriei, pe Calea Victoriei, la Arcul de Triumf, în Centrul Istoric, în Piaţa Constituţiei, Piaţa Regelui, Piaţa George Enescu şi Piaţa Universităţii, precum şi pe bulevardele Buzeşti – Berzei, Ferdinand, Dacia şi Constantin Prezan, în Piaţa George Enescu, în Centrul Istoric şi în Piaţa Regelui.

    Tot pentru sărbătorile de iarnă, au fost împodobite Piaţa Operei şi intrarea către Opera Română, parcarea de la Universitate şi intersecţiile str. Mihail Sebastian-Calea 13 Septembrie, bd. Vasile Milea-bd. Timişoara şi Şos. Progresul-Calea Rahovei.

    De asemenea, vor fi aprinse beculeţe pe Calea Dorobanţi, bulevardul Aviatorilor, bulevardul Carol, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, precum şi în pieţele Charles de Gaulle, Rosetti, Presei Libere şi Roma.

    Ornamentele de sărbători vor lumina şi la intrarea în Bucureşti de pe DN1, A2, A1 şi la cea dinspre Giurgiu.

    Sărbătorile de iarnă vor aduce în Capitală, pentru cel al treilea an consecutiv, evenimentul “Bucharest Christmas Market”, care se va desfăşura în perioada 29 noiembrie – 28 decembrie, între orele 10.00 si 22.00. Târgul de Crăciun este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART, în două zone simbol ale Capitalei: Piaţa Universităţii, la esplanada cu statui, şi Parcul Cişmigiu.

    Evenimentul va debuta, înaintea de aprinderea luminilor de iarnă, cu un concert Mandinga şi Connect-R, la care sunt anunţate mai multe momente inedite. Unul dintre acestea va fi interpretarea dată de trupa Mandinga “Anotimpurilor” lui Vivaldi, completată de momente Alexandra Violin şi Teatrul de Umbre, reprezentat de Leon Magdan. Muzica de toate genurile, inclusiv colindele, precum şi tradiţiile şi obiceiurile de iarnă din toate zonele ţării vor fi, de altfel, prezenţe constante în calendarul Bucharest Christmas Market.

    Pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii vor fi deschise, ca şi în anii precedenţi, 100 de căsuţe amenajate special pentru Târgul oficial de Crăciun al Capitalei.

    Căsuţele, spun organizatorii, vor transforma centrul Bucureştiului într-un Sat Magic al Sărbătorilor de Iarnă, decorat cu peste 14 tone de cetină. La esplanada cu statui va putea fi admirat şi tradiţionalul brad de Crăciun, încărcat cu acadele, clopoţei şi luminiţe.

    Timp de o lună, la Bucharest Christmas Market, vor putea fi cumpărate obiecte tradiţionale, ceramică pictată, lemn cioplit, icoane şi pânzeturi brodate, costume şi măşti tradiţionale, jucării din lemn şi instrumente muzicale, globuri pictate manual, coroniţe din crenguţe de brad, ghirlande şi lumânări parfumate. Unii dintre meşterii prezenţi la târg vor confecţiona la faţa locului obiecte si podoabe.

    Oferta gastronomică la căsuţe va fi, şi ea, una bogată: cozonaci, vin fiert, turtă dulce, plăcinte, magiun, dulceţuri, miere, siropuri.

    Copiii sunt aşteptaţi la târgul de la Universitate să îl întâlnească pe Moş Crăciun. Până la sosirea acestuia, într-o căsuţă special amenajată, cei mici vor fi aşteptaţi de spiriduşi şi alte personaje de poveste. Dacă ratează întâlnirea cu Moşul, copiii îi pot lăsa scrisori, la cutia poştală aflată tot pe esplanada cu statui.

    Tot în Piaţa Universităţii, pe scena amenajată pentru Bucharest Christmas Market, sunt programate mai multe concerte, cu ansambluri de muzică populară, grupuri de copii şi colindători, ansambluri de datini şi obiceiuri din toate zonele ţării, Lora, Monica Anghel, Nico, Cornelia şi Lupu Rednic, Floarea Calotă, Sofia Vicoveanca, Gheorghe Turda, LaLa Band, Ducu Bertzi, Gheorghe Gheorghiu, corul Simbol, Vasile Şeicaru, Horia Brenciu şi Loredana.

    Noutatea din acest an a târgului o reprezintă, la capitolul muzică, spectacolul dedicat Zilei Naţionale a României. Astfel, de 1 Decembrie, vor urca pe scenă corul de cameră Accoustic, orchestra Valahia, Floarea Calotă, Traian Ilea şi Valeria Codorean Ilea, Sofia Vicoveanca, Lavinia Goste, Petrică Mîţu Stoian, Gheorghe Turda şi Ansamblul Busuiocul din Bacău.

    Bucharest Christmas Market este organizat anual şi se înscrie, încă de la prima ediţie, în reţeaua internaţională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa – Christmas Markets, fiind membru oficial al acesteia. Intrarea la evenimente este liberă.

  • Ce venituri generează an de an târgul de Crăciun de la sala Dalles

    Louisa Udrescu este general manager al XPO NOI, firma care organizează an de an târgul de Crăciun de la sala Dalles, cât şi celelalte evenimente care se desfăşoară în acest spaţiu.
     
    Târgul de Crăciun debutează la sfârşitul lunii noiembrie şi se încheie în apropiere de ajunul Crăciunului şi este printre cele mai cunoscute evenimente de acest tip realizate în Capitală, aspect ilustrat şi de sumele cheltuite de clienţii târgului. Dacă spre deosebire de alte sărbători, bugetele sunt reduse faţă de anii 2009-2010, în perioada sărbătorilor de iarnă bugetele sunt doar uşor corectate faţă de perioada respectivă, potrivit lui Udrescu. Astfel, studenţii rezervă un buget de cumpărături pentru cadouri în sărbătorile de iarnă de aproximativ 50 de euro, segmentul mediu de vârstă cheltuie aproximativ 100 de euro, dar există şi o categorie de clienţi pentru care bugetele depăşesc 500 de euro datorită comenzilor personalizate.
     
    “Publicul la Dalles este foarte variat, studenţii sunt primii noştri clienţi, dar ţinând cont că suntem încnjouraţi de foarte multe clădiri de business, după orele de program, seara, sunt foarte mulţi oameni de business care ajung la noi, astfel că şi  bugetele lor sunt diferite”, explică Udrescu. Circa 20.000 de vizitatori vin an de an la târg, generând o cifră de afaceri cumulată a expozanţilor participanţi de circa două milioane de euro. “La o medie de 100 de euro vânzarea şi la un trafic de 20.000 de vizitatori, cifra de afaceri pe un astfel de eveniment ar fi undeva la două milioane de euro”, potrivit antreprenoarei. 
     
    Monetizarea afacerii XPO NOI se face prin intermediul chiriei plătite de către expozanţi. Aceasta variază în funcţie de locul în care este poziţionat standul şi de suprafaţa închiriată, media fiind de 200 de euro/mp.
     
    Între 70 şi 80 de expozanţi vin cu produsele lor la târg, iar dintre participanţii de anul acesta,  circa 70%  au participat şi anul trecut la eveniment. „Ne-ar plăcea să avem un târg doar cu produse autohtonone, dar ele sunt insuficiente pentru cerere, motiv pentru care ar fi imposibil, aşa că sunt în procent de 60% expozanţii cu produse importate”, explică Udrescu.
     
    Sala Dalles a fost construită în două etape, în anul 1930 construindu-se spaţiul expoziţional de bază, modificat ulterior în 1960. În urmă cu câţiva ani, reprezentanţii XPO NOI au investit 200.000 de euro în renovarea sălii. Potrivit Louisei Udrescu, această infrastructură veche este ieşită din sistemul de funcţionare, o parte din profitul firmei fiind alocat cheltuielilor de întreţinere pe tot parcursul anului. Anul acesta, târgul de Crăciun organizat de XPO NOI va avea o secţiune şi în cadrul magazinului Unirea Shopping Center, iar printre planurile de viitor ale antreprenoare se numără lansarea unei versiuni online a târgului, cât şi extinderea la exterior. 
     
     
     
     
  • Ungaria va converti toate creditele în valută ale populaţiei în forinţi, până la sfârşitul anului

     El a arătat că nimeni nu poate spune cu certitudine ce costuri vor suporta băncile, având în vedere că acestea vor avea posibilitatea să demonstreze în justiţie corectitudinea contractelor de creditare în valută.

    “Dacă totul va decurge bine, Ungaria va putea spune la revedere împrumuturilor în valută până la Crăciun. Obiectivul este să le convertim în forinţi şi să creăm contracte corecte”, a spus Varga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Slow TV”, conceptul de televiziune pentru care timpul nu contează. Ce spuneţi de “o zi din viaţa unui melc”?

    Dar televiziunea publică norvegiană a preluat ideea şi a dezvoltat-o, în ultima perioadă, cu succes. Una din primele emisiuni a fost o călătorie cu trenul de 7 ore de la Bergen la Oslo, care a fost urmărită de 20% din populaţia Norvegiei.

     

    În 2011 călătoria unui vapor din Bergen către Kirkenes, de 134 de ore, a fost integral transmisă şi este în prezent disponibilă la adresa http://nrk.no/hurtigruten/; Youtube găzduieşte o variantă de numai 37 de minute:

     

    Spectacolul navei a fost urmărit de jumătate din populaţie, într-un moment sau altul, şi a devenit un fenomen social, cu oameni care pândeau nava, pentru a apărea pe film.

    Alte emisiuni au inclus 12 ore de tăiat lemne de foc (cu 8 ore de şemineu), 18 ore despre migraţia somonului (unii au spus că e prea puţin), 100 de ore cu şahistul Magnus Carlsen jucând, precum şi căteva ore bune despre împletitul puloverelor.

    Următoarele proiecte privesc o zi din viaţa unui melc, dar şi construcţia, timp de 24 de ore, a unui ceas uriaş din lemn.

    Conceptul pare a fi gata să traverseze oceanul: o companie de producţie TV din Los Angeles a cumpărat drepturile emisiunilor Slow TV.

  • Învăţătoarea Dana Blându, implicată în scandalul cadourilor de Crăciun, a fost audiată de poliţişti

     Blându a venit la Secţia 6 în jurul orei 10.00, însoţită de avocat, şi a rămas în unitatea de Poliţie aproape o oră şi jumătate, timp în care a răspuns întrebărilor puse de judiciariştii care o cercetează.

    Potrivit unor surse apropiate anchetei, învăţătoarea a fost chemată la Poliţie după ce anchetatorii au încheiat audierea părinţilor celor 20 de copii din clasa unde era învăţătoare Dana Blându.

    Anchetele în acest caz au început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe YouTube, în care este surprinsă o discuţie între părinţi şi învăţătoarea Blându, aceasta cerând bani pentru cadouri.

    Părinţii îi reproşau învăţătoarei că le cere prea mulţi bani, Blându replicând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei şcolii şi bibliotecarei, cât şi paznicilor şi femeilor de serviciu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Managerii se duc la cursuri de instruire ca să înveţe să îi asculte pe cei cu care lucrează

    Motivul? Firmele şi-au dat seama că doar munca în echipă, în condiţii de bună colaborare a angajaţilor, poate aduce rezultate financiare mai bune companiei, iar dezvoltarea abilităţilor de ascultare a celorlalţi va ajuta la formarea optimă a viitorilor lideri din organizaţii.

    “Pe măsură ce lucrăm atât cu managerii participanţi, cât şi cu decidenţii unor astfel de programe, se conturează din ce în ce mai mult atât nevoia, cât şi dorinţa de a îmbunătăţi abilităţile de ascultare, abilitate strategică spunem noi, pentru orice angajat dintr-o companie, de la CEO, la specialist, dar şi pentru orice individ din societatea noastră. Această competenţă dezvoltă responsabilitatea şi disciplina individuală în execuţie, proactivitatea în a căuta şi oferi soluţii, orientarea pe obiective şi creşte calitatea proceselor de colaborare şi cooperare dintre oameni”, a spus Viorel Panaite, managing partner al firmei de training şi consultanţă în dezvoltare organizaţională Human Invest, companie care încheie anul acesta cu afaceri de peste 650.000 de euro (în creştere cu 25% faţă de anul anterior).

    Cele mai multe programe de training livrate anul acesta de către consultanţii de la Human Invest au fost cele de dezvoltare de leadership (specifice companiei), care au fost însă furnizate prin servicii diversificate: de la instruire pentru formarea abilităţilor, urmate de coaching individual şi coaching de echipă pentru a asista îmbunătăţirea performanţei prin punerea în practică a abilităţilor, până la coaching pentru persoanele din poziţii de conducere.

    “În ceea ce priveşte temele specifice ale programelor de instruire în zona de <leadership development>, cele mai frecvente au fost sesiunile de antrenare a abilităţilor de stabilire de obiective, abilităţi de ascultare şi feedback, abilităţi de coaching pentru manageri, abiliăţi de auto-motivare, abilităţi pentru creşterea proactivităţii. Acestea au făcut parte din programele clienţilor noştri, parte a sistemelor interne de <performance management>, <talent and high potential management> sau <succession planning>”, a mai spus Panaite.

    Viorel Panaite a fost anul acesta unul dintre experţii în resurse umane  care au participat la dezbaterile HR Insider. Ajuns la şapte ediţii în 2013, HR Insider este un eveniment prin care periodic se organizează întânliri cu experţi în domeniul HR pentru a discuta pe marginea celor mai importante teme din acest sector, realizat sub umbrela ZF Corporate, platforma de ştiri online cu plată a ZF. Vedeţi aici intervenţia lui Viorel Panaite în cadrul dezbaterii HR Insider , precum şi pe cea din cadrul emisiunii de business online ZF Live.

     

     

  • Mesajul de Crăciun al lui Edward Snowden: Încetaţi monitorizarea masivă a comunicaţiilor

     Discursul transfugului refugiat în Rusia a fost difuzat de postul britanic Channel 4 ca alternativă la mesajul tradiţional de Crăciun al reginei Elizabeth a II-a.

    “Un copil născut astăzi nu va mai avea nicio concepţie de protejare a vieţii private. Nu va şti niciodată ce înseamnă un moment privat, un gând neînregistrat”, a spus Snowden, în vârstă de 30 de ani, care a primit azil politic temporar în Rusia după ce a dezvăluit informaţii secrete despre programele americane de monitorizare a comunicaţiilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MERSUL TRENURILOR în perioada sărbătorilor: Cum se va circula între Crăciun şi Revelion

     “În perioada 25 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările traficului de călători prilejuit de sărbătorile de iarnă, circulă suplimentar 14 trenuri”, arată CFR Călători.

    Reprezentanţii CFR Călători au precizat că vor fi suplimentate, cu aproximativ 50 de vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete, trenurile care circulă pe cele mai folosite rute, din Bucureşti spre Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, Arad, Suceava şi Vatra Dornei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro