Tag: consiliu

  • Un alt oraş retrage licenţa de funcţionare a Uber

    Consiliul local a transmis că suspendarea a venit după ce compania nu a răspuns cererilor în legătură cu managementul firmei. Astfel, serviciile Uber vor fi indisponibile începând cu 18 decembrie.

    „Dacă alege să conteste suspendarea, poate continua să opereze până la termenul apelului. Dacă va decide să nu conteste, suspendarea va intra în vigoare”, au declarat reprezentanţii Consiliului oraşului Sheffield.

    Decizia vine după una similară, care vizează transportul din Londra, unde a fost propus ca Uber să fie interzisă din cauza îngrijorărilor legate de securitate. Marea Britanie este cel mai mare hub european al Uber. Compania a decis să conteste deciziei de revocare a licenţei, iar apelul va avea loc pe 11 decembrie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorul general, declaraţie tranşantă despre circul din Parlament pe legile justiţiei

    Prezent la sediul CSM, Lazăr a fost întrebat de jurnalişti cum explică modul în care deputaţii au votat amendamentele la legea privind statutul magistraţilor.

    “Eu nu aş putea caracteriza activitatea Camerei Deputaţilor, dar vă pot spune un singur lucru. Modificarea legilor Justiţiei, în contextul în care îl vedem cu toţii, în aceste condiţii improprii şi fără să avem studii de impact cu referire la rezultatele care s-ar produce, va bulversa în mod sigur Justiţia română. Acest aspect se vede de către orice persoană de bună credinţă, nu trebuie să fie mare jurist pentru a înţelege aceste lucruri. Dar se pare că dorinţa de a pune sub control justiţia este mai puternică decât raţiunea”, a spus Lazăr.

  • Ultimatum dat Guvernului pentru corectarea deficitului bugetar: “Termenul-limită este în aprilie 2018”

    Consiliul UE pentru Afaceri Economice şi Financiare a constatat că România nu corectează “devierea semnificativă” de la obiectivele bugetare pe termen mediu, cerând Bucureştiului să adopte până pe 15 aprilie 2018 măsuri de ajustare.

    “Pe 5 decembrie 2017, Consiliul UE a adoptat o decizie prin care constată că România nu a adoptat măsuri concrete pentru corectarea devierii bugetare semnificative. A fost emisă o nouă recomandare, revizuindu-se recomandarea adresată deja României în cadrul «procedurii privind devierea semnificativă». România este responsabilă de o deviere semnificativă de la soluţia de ajustare stabilită pentru atingerea obiectivelor bugetare de termen mediu”, anunţă Consiliul Uniunii Europene într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

    Obiectivele bugetare de termen mediu şi procedura devierii semnificative sunt instrumente preventive prevăzute de Pactul pentru Stabilitate şi Creştere economică adoptat în cadrul politicilor fiscale comunitare.

    Ca urmare a anunţului de la Bruxelles, guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru menţinerea în 2018 a ţintei de deficit bugetar sub 3% din PIB, printre care limitarea cheltuielilor publice şi blocarea posturilor vacante.

    ”Aplicarea acestor măsuri fiscal-bugetare asigură un nivel sustenabil pentru aplicarea majorărilor salariale în sistemul public, conform legii salarizării unitare, a pensiilor şi a celorlalte drepturi sociale, precum şi implementarea reformelor prevăzute în Programul de Guvernare 2017-2020, prin eficientizarea alocării cheltuielilor publice, respectiv prin plafonarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Potrivit sursei citate, OUG prevede măsuri pentru autorităţile publice locale.

  • Mişa: România şi-a luat angajamentul, la Bruxelles, că deficitul bugetar nu va depăşi 3% din PIB

    Ionuţ Mişa a participat la reuniunea Eurogrup în format extins şi la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), în perioada 4-5 decembrie 2017, desfăşurate la Bruxelles (Belgia).

    „În legătură cu recomandarea primită de România, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, a arătat că România se angajează să ia măsurile necesare pentru a nu depăşi pragul de deficit bugetar de 3% din PIB”, se arată într-un comunicat transmis marţi de Ministerul Finanţelor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lista Neagră a Europei: Cele 17 paradisuri fiscale unde îşi ascund bogaţii Europei banii

    Proiectul este elaborat de grupul de conduită al Consiliului European (COC), format din experţi fiscali din fiecare stat membru UE. Cu toate acestea, cel puţin patru- Panama, Samoa, Guam şi insulele Marshall- ar putea fi eliminate de pe listă, după ce au făcut promisiuni de shimbări de reformă, în ultimul moment.

    Statele membre ale UE trebuie să decidă: când va fi lista completă, cum vor estima progresul reformelor şi care sunt sancţiunile care vor fi impuse ţărilor care sunt pe listă.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Decizie surpriză a Gabrielei Firea după moartea Regelui

    “A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma. Dat fiind faptul că viaţa Regelui s-a suprapus, aproape integral, pe veacul scurs de la Marea Unire, şi că toată viaţa a militat fără ostenire pentru unitatea românilor, voi propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca Piaţa Victoriei să-i poarte numele”, a spus primarul Capitalei, Gabriela Firea, după moartea regelui. Regele Mihai al României a murit, la vârsta de 96 de ani.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • UE şi Marea Britanie se apropie de un acord care va permite avansarea negocierilor Brexit

    “Sunt încurajat de progresele privind frontiera cu Irlanda. Ne apropiem de înregistrarea unor progrese suficiente înaintea summitului UE”, a declarat Donald Tusk luni după-amiază prin Twitter.

    Donald Tusk a făcut acest anunţ după conversaţia pe care a avut-o prin telefon cu premierul Irlandei, Leo Varadkar.

    Potrivit unor surse irlandeze, Guvernul Theresa May a dat asigurări că nu va reinstitui controalele vamale la frontiera dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, şi Irlanda, după Brexit.

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Ufuk Tandoğan, Garanti Bank România

    „Într-o eră a informaţiei şi tehnologiei aflate în permanentă evoluţie şi schimbare, un manager îşi poate construi sau demonta cariera, în funcţie de modul cum este perceput de cei din jur. O bună reputaţie este importantă, însă şi mai important este cum o construieşti”, spune Ufuk Tandoğan. El este de părere că orice manager ar trebui să îşi axeze atenţia pe a fi un bun exemplu pentru echipa sa, decât doar să se gândească cum se poate bucura de o bună reputaţie, iar aceasta va deveni o consecinţă firească.

    CEO-ul Garanti Bank nu identifică o calitate sau câteva calităţi universal valabile pentru un lider şi spune că acestea depind de valorile şi pilonii pe care se sprijină fiecare industrie în parte. „Spre exemplu, cel mai important pilon pentru industria bancară este încrederea. Fie că este vorba de cea pe care o au clienţii noştri în noi sau de cea pe care o plasăm unul în altul, în echipă, încrederea este ceea ce ne pune în mişcare”, observă el. Ufuk Tandoğan subliniază şi că a fi lider presupune multă muncă, fizică şi psihică şi chiar dacă este important pentru orice lider să aibă bune abilităţi de comunicare, disciplină, angajament şi încredere, aceste calităţi nu îi determină în mod excepţional caracterul de lider.

    Înainte de a veni în România în anul 2012, el a fost, timp de aproape 25 de ani, membru al echipei Turkey Garanti Bank (TGB), lucrând în diferite funcţii de conducere.
     

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Mihai Marcu, Medlife

    El ocupă poziţia a 7-a în clasamentul celor 100 MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA 2017, în urcare faţă de anul trecut. MedLife a fost înfiinţată în 1996, iar în 2004 Mihai Marcu a preluat afacerea de la mama sa, medicul pediatru Mihaela Gabriela Cristescu. În acelaşi an s-a deschis şi prima hiperclinică.

    În prezent, compania operează 18 de hiperclinici, 11 spitale, 15 centre medicale, 26 laboratoare de analiză şi trei maternităţi. La acestea se adaugă 140 de clinici private cu care MedLife are încheiate parteneriate. 2016 a fost, de asemenea, un an de referinţă pentru companie, care a intrat la tranzacţionare pe piaţa de capital din Bucureşti în decembrie, la un preţ de 26 de lei per unitate. Mihai Marcu a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti în 1995, însă începuse să lucreze în domeniul bancar cu doi ani înainte.

    Declară că a fost mereu atras de tot ce înseamnă finanţe şi a pornit de jos, pe cartea sa de muncă la primul job având descrierea „lucrător bancar”. A avansat însă până la postul de vicepreşedinte, trecând prin toate treptele posibile. Ulterior, a decis să înceapă ceva pe cont propriu, iar în 2004 a preluat frâiele MedLife.
     

  • Bucovina, ţara ”pădurilor de fagi”, alipită forţat de habsburgi şi sovietici – GALERIE FOTO

    “De la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei ţări (…) au apărat de-a lungul secolelor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat opresiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea drepturile naţionale; că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Ţările Române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”, a declarat atunci Iancu Flondor, şeful guvernului instituit cu o lună înainte. (Ion Nistor, “Istoria Bucovinei”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pp. 396-397).

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro