BusinessMagazin

Tag: Brasov

  • E OFICIAL! Acestea sunt cele mai curate oraşe din România. Pe ce loc se află Bucureşti

    Studiul, realizat în colaborare cu agenţia de cercetare D&D Research, a analizat percepţia cetăţenilor asupra nivelului de curăţenie din oraşele şi cartierele în care locuiesc. Clasamentul continuă cu oraşele Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Piteşti, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Serverin şi Târgu Mureş. Capitala ocupă poziţia 23 în clasamentul naţional general.

    Ultimele locuri sunt ocupate de oraşele Reşiţa, Călăraşi şi Brăila. Printre oraşele ce au primit cele mai slabe notări din partea locuitorilor lor la capitolul curăţenie se mai numără şi Satu Mare, Focşani, Galaţi şi Alexandria, Zalău, Suceava şi Bacău.

    La nivel de regiuni istorice, Transilvania a fost desemnată de 42.969 de români ca fiind zona cu cel mai ridicat nivel al curăţeniei, pe când Moldova ocupă ultima poziţie.

    Cartierele desemnate de români ca fiind cele mai curate sunt din Braşov, cu Avantgarden, Răcădău şi Centrul Civic ocupând primele trei poziţii. Topul este completat de cartierele Gruia şi Grigorescu (Cluj-Napoca), Aviaţiei şi Nicolae Grigorescu (Bucureşti), Andrei Mureşanu (Cluj-Napoca) şi Pajura (Bucureşti).

    La polul opus, zona cu cel mai scăzut nivel de curăţenie este Floreşti din Cluj-Napoca. Topul continuă cu Moldoveni (Călăraşi), 3 Insule (Arad), Calea Caransebeşului (Reşiţa) şi Ferentari (Bucureşti). Breştei (Craiova), Bereasca (Ploieşti) şi CET (Constanţa) se numără şi ele printre zonele urbane desemnate de locuitori ca având un nivel scăzut al curaţeniei.

    Conform percepţiei cetăţenilor din Capitală, Bucureşti ocupă poziţia 23 în topul oraşelor din România la capitolul curăţenie. Peste 35.000 de bucureşteni şi-au evaluat cartierele în care locuiesc, primele poziţii din punct de vedere al nivelului de curăţenie fiind reprezentate de Aviaţiei, Nicolae Grigorescu şi Pajura. Cartierele Titan, Dămăroaia, Domenii, Băneasa şi Bucureşti Noi sunt şi ele în top zece printre cele mai curate cartiere din Capitală.

  • Zitec se extinde în Braşov şi caută să angajeze 20 de oameni

    Compania va inaugura oficial biroul din Braşov în această vară, şi se află deja în plin proces de recrutare. Pentru a aplica pe poziţiile de începători, candidaţii trebuie să aibă cunoştinţe de bază în programare şi să cunoască limba engleză.
     
    Cei care vizează job-uri la nivel middle şi senior au nevoie de minimum doi-trei ani de experienţă în dezvoltare web. Printre job-urile Zitec disponibile în Braşov se numără PHP Software Engineer, Magento Developer, Front End Engineer, Software Tester, Quality Assurance Engineer, Project Manager.
     
    „Pentru Zitec, calitatea echipei este esenţială, indiferent de oraşul în care ne extindem. Prin urmare, căutăm colegi pasionaţi, implicaţi, dispuşi să înveţe şi să se perfecţioneze. Livrăm cele mai bune soluţii clienţilor noştri, iar pentru asta avem nevoie de echipe de top. Braşov este primul oraş din ţară unde ne vom extinde echipa curentă de 130 de colegi din Bucureşti”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi Fondator Zitec.
     
    La începutul acestui an, Zitec a atras o investiţie de peste 1,7 milioane de euro din partea eMAG. Odată cu această investiţie, Zitec are în plan o extindere accelerată pe piaţă, prin creşterea echipei, deschiderea de birouri în provincie, formarea unui departament specializat în fonduri europene şi granturi, precum şi activităţi susţinute de creştere a portofoliului de clienţi în Europa de Vest şi SUA.

  • Arhitecta Prinţului Charles” – Silvia Demetre-Lowe: „Dacă ne rupem de trecut, de tradiţie, nu mai ştim de unde venim şi încotro ne îndreptăm”

    De la Braşov, la Oxford

    – Românii vă cunosc destul de puţin. Ne-aţi pu­tea spune unde a început povestea colaborării dvs. cu Prinţul de Wales?

    – Povestea mea pleacă de la faptul că m-am năs­cut la Braşov, într-un oraş minunat de munte. Îmi place să spun că oraşul m-a ales pe mine, fiindcă am avut în viaţa asta două mari pasiuni, care poate n-ar fi existat dacă m-aş fi năs­cut în altă parte: sporturile de iarnă, pe care le practic de la cinci ani, şi arhitec­tu­ra. În co­pilărie, mama mă tot certa, îmi atrăgea atenţia să nu merg pe „Du­pă ziduri”, adică pe latura de nord-vest a ce­tăţii medievale a Bra­şo­vu­lui, pe unde era scur­tătura spre autobuzul care pleca spre Poiană, pentru că cir­culau tot felul de legende de b­ăgat spai­ma-n copii şi-n părinţi. Eu îi ignoram însă sfatul, fiindcă nicăieri nu aveam mai aproape cele două lucruri pe care le iubeam: de-o parte, po­vârnişul cu pinii încărcaţi de zăpadă, de alta, zidurile ce­tăţii, cu turnurile sale, ce apărau cândva căsuţele de altădată ale braşovenilor.

    – Aţi reuşit să împăcaţi cele două pasiuni?

    – Am făcut sport de performanţă, dar, în paralel, am urmat şi studii de arhitectură, la Universitatea „Ion Mincu” din Bucureşti. Am făcut parte din echi­pa naţională la schi şi am fost ani de zile campioana naţională a României la snowboard alpin. Pe pârtie, l-am cunoscut pe fostul meu soţ, datorită căruia am ajuns în Anglia. Aşa se face că, la 24 de ani, după ce am luat licenţa în arhitectură, la Bucureşti, am plecat să studiez doi ani la Oxford, un loc de care mă în­drăgostisem încă de la 19 ani, de la prima mea vizită în Marea Britanie. La încheierea master-ului, am avut marea şansă de a fi bene­fi­ciara bursei SPAB (Society for the Protection of Ancient Buildings) – Societatea pentru Protecţia Clă­dirilor Vechi, o bursă extrem de importantă, care în­semna ca, timp de nouă luni de zile, să călătoresc, alături de încă trei colegi, pe toate şantierele impor­tan­te din Marea Britanie, pentru a învăţa lucruri prac­tice despre restaurare de la cei mai buni meşteri din toate domeniile. În timpul acestei burse, am fost invi­taţi de Alteţa Sa Regală, Prinţul de Wales, să vizităm domeniul de la Highgrove, unde erau în desfăşurare câteva şantiere în care se impli­case unul din co­legii noştri bursieri.

    – Era prima oară când v-aţi aflat faţă în faţă cu Alteţa Sa?

    Da, era prima oară. Ulterior, am fost invitaţi şi la Poundbury, un proiect foarte drag Prinţului, un ex­periment urban, care-şi propunea construirea unui orăşel după model tradiţional, care să ofere lo­cui­torilor posibilitatea de a crea o comunitate, de a lucra acolo, de a petrece timp împreună, de a-şi cu­noaşte ve­cinii. E un contraexemplu pentru modelul corpo­ra­tist de astăzi, care te face să nu mai ai timp decât de birou. Prinţul Charles este un mare susţi­nător al con­servării şi restaurării arhitecturii tradi­ţio­nale. Iar An­glia este, cu siguranţă, ţara cea mai po­trivită, dacă vrei să înveţi ceva despre conservare şi reabilitare arhitecturală. Trecutul face parte din felul lor de a fi, îl preţuiesc, îl romanţează, sunt mândri de faptul că au fost un imperiu cândva, un factor civilizator în lu­me. Asta lasă, desigur, urme şi în grija pe care o poar­tă pentru patrimoniu.

    – După mai bine de zece ani de Marea Britanie, iată-vă însă, din nou, la Braşov. Ce v-a făcut să vă întoarceţi în ţară?

    – Întoarcerea mea se dato­rea­ză unor proiecte în care m-am implicat, alături de Fun­daţia „Mihai Emi­nescu”, fun­da­ţie aflată sub patronajul Alteţei Sale. S-a întâmplat să mă în­drăgostesc de satul Meşendorf (Dacia), din judeţul Braşov, şi aproape din impuls, am cum­pă­rat o căsuţă aflată în paragină. Era atât de frumoasă şi era pur şi simplu păcat să dispară. Am cumpărat-o, fără să ştiu exact ce urma să fac, fiindcă trebuia să mă întorc în Anglia. Gândul mi-a rămas însă la ea, aşa că, după o vreme, în 2008, am revenit în România să o res­ta­urez, fără să ştiu pentru cât timp. Şi iată-mă că sunt în­că aici. Între timp, am mai cumpărat o casă superbă din sat, fiindcă m-am îndră­gostit de o presă de stru­guri, care exista în gospo­dărie, una din suratele celei care se află, azi, la Mu­zeul Satului din Bucureşti. Şi fiindcă, la un moment dat, aveam două şantiere des­chise, am ajuns să orga­nizez ateliere de lucru la Me­şendorf pentru studenţi şi tineri arhitecţi. Am avut parte de o experienţă ex­traordinară cu acea bursă SPAB, şi mi-am dorit foarte mult să pot, la rândul meu, să le ofer celor ti­neri mă­car un stagiu de o săptămână, ca să-i ajut să-şi descopere pasiunea pentru ceea ce presupune a construi. Nu putem să proiectăm fără să înţelegem ce înseamnă a construi 

    Cititi mai multe pe www.identitatea.ro

  • Arhitecta Prinţului Charles” – Silvia Demetre-Lowe: „Dacă ne rupem de trecut, de tradiţie, nu mai ştim de unde venim şi încotro ne îndreptăm”

    De la Braşov, la Oxford

    – Românii vă cunosc destul de puţin. Ne-aţi pu­tea spune unde a început povestea colaborării dvs. cu Prinţul de Wales?

    – Povestea mea pleacă de la faptul că m-am năs­cut la Braşov, într-un oraş minunat de munte. Îmi place să spun că oraşul m-a ales pe mine, fiindcă am avut în viaţa asta două mari pasiuni, care poate n-ar fi existat dacă m-aş fi năs­cut în altă parte: sporturile de iarnă, pe care le practic de la cinci ani, şi arhitec­tu­ra. În co­pilărie, mama mă tot certa, îmi atrăgea atenţia să nu merg pe „Du­pă ziduri”, adică pe latura de nord-vest a ce­tăţii medievale a Bra­şo­vu­lui, pe unde era scur­tătura spre autobuzul care pleca spre Poiană, pentru că cir­culau tot felul de legende de b­ăgat spai­ma-n copii şi-n părinţi. Eu îi ignoram însă sfatul, fiindcă nicăieri nu aveam mai aproape cele două lucruri pe care le iubeam: de-o parte, po­vârnişul cu pinii încărcaţi de zăpadă, de alta, zidurile ce­tăţii, cu turnurile sale, ce apărau cândva căsuţele de altădată ale braşovenilor.

    – Aţi reuşit să împăcaţi cele două pasiuni?

    – Am făcut sport de performanţă, dar, în paralel, am urmat şi studii de arhitectură, la Universitatea „Ion Mincu” din Bucureşti. Am făcut parte din echi­pa naţională la schi şi am fost ani de zile campioana naţională a României la snowboard alpin. Pe pârtie, l-am cunoscut pe fostul meu soţ, datorită căruia am ajuns în Anglia. Aşa se face că, la 24 de ani, după ce am luat licenţa în arhitectură, la Bucureşti, am plecat să studiez doi ani la Oxford, un loc de care mă în­drăgostisem încă de la 19 ani, de la prima mea vizită în Marea Britanie. La încheierea master-ului, am avut marea şansă de a fi bene­fi­ciara bursei SPAB (Society for the Protection of Ancient Buildings) – Societatea pentru Protecţia Clă­dirilor Vechi, o bursă extrem de importantă, care în­semna ca, timp de nouă luni de zile, să călătoresc, alături de încă trei colegi, pe toate şantierele impor­tan­te din Marea Britanie, pentru a învăţa lucruri prac­tice despre restaurare de la cei mai buni meşteri din toate domeniile. În timpul acestei burse, am fost invi­taţi de Alteţa Sa Regală, Prinţul de Wales, să vizităm domeniul de la Highgrove, unde erau în desfăşurare câteva şantiere în care se impli­case unul din co­legii noştri bursieri.

    – Era prima oară când v-aţi aflat faţă în faţă cu Alteţa Sa?

    Da, era prima oară. Ulterior, am fost invitaţi şi la Poundbury, un proiect foarte drag Prinţului, un ex­periment urban, care-şi propunea construirea unui orăşel după model tradiţional, care să ofere lo­cui­torilor posibilitatea de a crea o comunitate, de a lucra acolo, de a petrece timp împreună, de a-şi cu­noaşte ve­cinii. E un contraexemplu pentru modelul corpo­ra­tist de astăzi, care te face să nu mai ai timp decât de birou. Prinţul Charles este un mare susţi­nător al con­servării şi restaurării arhitecturii tradi­ţio­nale. Iar An­glia este, cu siguranţă, ţara cea mai po­trivită, dacă vrei să înveţi ceva despre conservare şi reabilitare arhitecturală. Trecutul face parte din felul lor de a fi, îl preţuiesc, îl romanţează, sunt mândri de faptul că au fost un imperiu cândva, un factor civilizator în lu­me. Asta lasă, desigur, urme şi în grija pe care o poar­tă pentru patrimoniu.

    – După mai bine de zece ani de Marea Britanie, iată-vă însă, din nou, la Braşov. Ce v-a făcut să vă întoarceţi în ţară?

    – Întoarcerea mea se dato­rea­ză unor proiecte în care m-am implicat, alături de Fun­daţia „Mihai Emi­nescu”, fun­da­ţie aflată sub patronajul Alteţei Sale. S-a întâmplat să mă în­drăgostesc de satul Meşendorf (Dacia), din judeţul Braşov, şi aproape din impuls, am cum­pă­rat o căsuţă aflată în paragină. Era atât de frumoasă şi era pur şi simplu păcat să dispară. Am cumpărat-o, fără să ştiu exact ce urma să fac, fiindcă trebuia să mă întorc în Anglia. Gândul mi-a rămas însă la ea, aşa că, după o vreme, în 2008, am revenit în România să o res­ta­urez, fără să ştiu pentru cât timp. Şi iată-mă că sunt în­că aici. Între timp, am mai cumpărat o casă superbă din sat, fiindcă m-am îndră­gostit de o presă de stru­guri, care exista în gospo­dărie, una din suratele celei care se află, azi, la Mu­zeul Satului din Bucureşti. Şi fiindcă, la un moment dat, aveam două şantiere des­chise, am ajuns să orga­nizez ateliere de lucru la Me­şendorf pentru studenţi şi tineri arhitecţi. Am avut parte de o experienţă ex­traordinară cu acea bursă SPAB, şi mi-am dorit foarte mult să pot, la rândul meu, să le ofer celor ti­neri mă­car un stagiu de o săptămână, ca să-i ajut să-şi descopere pasiunea pentru ceea ce presupune a construi. Nu putem să proiectăm fără să înţelegem ce înseamnă a construi 

    Cititi mai multe pe www.identitatea.ro

  • Cod galben de inundaţii pentru mai multe râuri din ţară

    În intervalul 09.05.2017 ora 12:00 – 10.05.2017 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: afluenţii Oltului din judeţele: Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj, Călmăţui, Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov), Ialomiţa-bazin superior şi Prahova şi afluenţii săi (judeţele Dâmboviţa şi Prahova). Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare în intervalul 09.05.2017 ora 15:00 – 10.05.2017 ora 06:00 pe unele râuri mici din judeţele: Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, anunţă INHGA.

  • Cât trăieşte în medie un bucureştean şi unde există cea mai mică spe­ranţă de viaţă din România

    Un bucureştean trăieşte, în medie, 77,8 ani, Capitala fiind regiunea cu cea mai mare spe­ranţă de viaţă din România, arată datele Institu­tului Naţional de Statistică pentru anul 2015.

    Pe lângă Bucureşti, în topul judeţelor cu cea mai mare speranţă de viaţă se mai află Vâlcea (unde durata medie a vieţii este de 77,5 ani), Cluj (76,7 ani), Braşov (76,6 ani) şi Sibiu (76,2 ani). La nivel naţional, speranţa medie de viaţă este de 75,4 ani, ceea ce înseamnă că un bucureştean trăieşte, în medie, cu 2,4 ani mai mult decât media naţională.

    Pe de altă parte, în Satu Mare există cea mai mică spe­ranţă de viaţă din România, de numai 73,2 ani, cu 2,2 ani mai redusă decât media na­ţională şi cu aproape 5 ani mai scăzută decât în Bu­cureşti. În clasamentul judeţelor cu cea mai redusă speranţă de viaţă se mai află Călăraşi (73,2 ani), Giurgiu (73,5 ani), Tulcea (73,5 ani) şi Olt (74 ani).

    În ceea ce priveşte durata medie a vieţii pe sexe, statisticile arată că, în medie, femeile au o speranţă de viaţă de aproape 79 de ani, în timp ce bărbaţii au o durată medie a vieţii de 72 de ani.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cel mai frumos centru istoric din România! Clujul, Braşovul şi Bucreştiul trebuie să ia lecţii de aici

    Braşovul, renumit pentru Centrul său istoric are majoritatea clădirilor vechi la un pas de prăbuşire. Primarul George Scripcaru nu a reuşit să găsească o soluţie până acum. A schimbat de câteva ori pavelele din Piaţa Sfatului, a montat nişte stâlpi de iluminat şi gata.
     
    La fel, şi primarul din Cluj, Emil Boc, se chinuie să găsească o soluţie pentru a pune în valoare arhitectura din Piaţa Unirii. În această perioadă transformă în pietonal o latură din Piaţă, a plantat câţiva pomişori în apropiere şi cam atât.
     
    Palatul Vulturul Negru – o constructie arhitectonica monumentala, in stilul Secession, scrie romanibuni.ro

  • Cel mai frumos centru istoric din România! Clujul, Braşovul şi Bucreştiul trebuie să ia lecţii de aici

    Braşovul, renumit pentru Centrul său istoric are majoritatea clădirilor vechi la un pas de prăbuşire. Primarul George Scripcaru nu a reuşit să găsească o soluţie până acum. A schimbat de câteva ori pavelele din Piaţa Sfatului, a montat nişte stâlpi de iluminat şi gata.
     
    La fel, şi primarul din Cluj, Emil Boc, se chinuie să găsească o soluţie pentru a pune în valoare arhitectura din Piaţa Unirii. În această perioadă transformă în pietonal o latură din Piaţă, a plantat câţiva pomişori în apropiere şi cam atât.
     
    Palatul Vulturul Negru – o constructie arhitectonica monumentala, in stilul Secession, scrie romanibuni.ro

  • Cum a reuşit o familie din Braşov să creeze o afacere unică în România

    Potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei, Promar Textil a luat naştere în 1994, ca urmare a fascinaţiei lui Aurelian Moraru, pe atunci inginer specializat în automatică, pentru maşinile de tricotat automate din industria textilă. Promar Textil a fost înfiinţată şi s-a dezvoltat ca o afacere de familie, condusă în prezent de Doinţa şi Aurelian Moraru. Principalul domeniu de activitate al firmei a fost, încă de la deschidere, activitatea de producţie a articolelor textile de îmbrăcăminte tricotate.

    În prezent, compania este un furnizor important pentru producători europeni de tricotate de lux – pentru branduri internaţionale celebre din Italia, Germania, Franţa şi Marea Britanie.

    Producţia de tricotaje a început cu achiziţia a cinci maşini de tricotat manuale, uzate, de provenienţă elveţiană. Producţia realizată era alcătuită din modele proprii, care se adresau pieţei interne, fiind vândute prin reţelele de tip cash&carry (Metro şi mai târziu, Selgros). Colecţiile erau de design şi creaţie proprie, materiile prime fiind cumpărate de la reprezentanţi ai filaturilor italiene şi germane în România.

    În 1999, compania a încheiat primele contracte de producţie de tip lohn şi a produs tricotaje de damă pentru grupul italian Max Mara (prezent şi astăzi în portofoliul de clienţi al Promar Textil, însă contractele actuale sunt de furnizare de produse, nu de tip lohn). Doi ani mai târziu, compania a cumpărat primele maşini industriale electronice, de ultimă generaţie. În intervalul 2003-2006, compania şi-a crescut semnificativ capacitatea de producţia, de la 20.000 de articole anual, până la 70.000 de articole/an.

    În 2007, Promar Textil a fuzionat cu Kromatic, un start-up înfiinţat de asociaţii companiei în urmă cu doi ani, şi care s-a bazat pe tehnologia de ultimă generaţie de tip seam-less (producţie de tricotaje fără cusătură).

    În 2012 a implementat un sistem de trasabilitate a textilelor şi a continuat să se dezvolte; în 2014 a deschis o unitate integrată de servicii de spălare profesionale în parcul industrial Prejmer din Braşov; investiţiile în tehnologizare au continuat de atunci.

  • Oraşul din România unde se trăieşte cel mai bine. Bucureşti, doar pe locul 9 în clasament

    Braşov a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cel mai avantajos cost al vieţii din România, potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research. 

    Clasamentul continuă cu oraşele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi. La polul opus, oraşele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila.

    La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieţii, fiind urmată de Bucureşti şi Ilfov, Oltenia şi Banat. Moldova, Dobrogea şi Muntenia au obţinut cel mai mic scor.

    La nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (Bucureşti), Gavana 3 (Piteşti), Răcădău (Braşov) şi Soarelui (Timişoara) au fost în topul preferinţelor românilor care au participat la studiu. Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vieţii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşiţa), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria).

    „Costul general al vieţii reprezintă percepţia pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viaţa în oraşul în care locuiesc. El înglobează de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coşul de alimente, utilităţile, plata pentru bunurile şi serviciile necesare traiului obişnuit. Pe de altă parte, percepţia despre costul general al vieţii este influenţată şi de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraş. Spre exemplu, un cost al vieţii care pare la prima vedere mai neavantajos, poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în condiţiile în care aceştia simt că au parte de alte beneficii arondate calităţii vieţii. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi şi în acelaşi timp mai sigură, modernă sau mai <verde>”, explică Vlad Tureanu, Partener şi Quantitative Research Director în cadrul D&D Research.

    Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieţii, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

    „În general, există o corelatie strânsă între costul general al vieţii si nivelul de dezvoltare al unui oras din punct de vedere imobiliar. Jucătorii imobiliari cu experienţă iau în calcul aspectele economice şi costul general al vieţii atunci când îşi planifică proiectele şi ofertele. Aceste criterii se pot observa în cazul centrelor urbane importante precum Braşov, Cluj-Napoca sau Timişoara, oraşe care au avut o viteză de dezvoltare sporită în ultimii ani şi unde tendinţa de dezvoltare imobiliară a fost din ce în ce mai pronunţată. În aceeasi măsură, în zonele cu o percepţie pozitivă asupra costului vieţii în acest moment am putea fi martorii unei continuări a acestei direcţii, atât în ceea ce priveşte preţurile, cât şi numărul de locuinţe noi construite.”,  menţionează Sorin Bălan, Head of Storia.ro şi OLX.ro Real Estate.

    Bucureşti, pe locul 9 în clasament

    Bucureştiul a fost evaluat de către localnici ca fiind pe locul 9 în top 10 cele mai avantajoase oraşe din ţară din punct de vedere al costului vieţii. În clasament, peste 15.000 de bucureşteni au desemnat cartierul Titan ca având cel mai avantajos cost al vieţii, urmat de zonele Sălăjan, Balta Albă, Brâncoveanu şi Baba Novac. La distanţe mici se clasează cartierele Aviaţiei, Tineretului, Băneasa şi Drumul Taberei, iar la coada clasamentului se găsesc zonele 1 Mai, Vitan, Obor, Ferentari şi Lujerului.

    Braşovenii consideră Răcădău, Avantgarden şi Noua ca fiind cartierele cu cel mai bun cost al vieţii. Pe ultimele trei poziţii se află Bartolomeu, Calea Bucureşti şi Braşovul Vechi.

    În Cluj-Napoca, cartierele cu cel mai avantajos cost al vieţii sunt Grigorescu, Gheorghieni şi Zorilor, iar zonele Mărăşti, Calea Turzii şi Iris ocupă ultimele 3 locuri.

    Pentru orădeni, cartierele din fruntea clasamentului sunt Centru Civic, Nufărul şi Rogerius, iar cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Calea Clujului, Dacia şi Decebal.

    În oraşul Sibiu, pe primele poziţii se clasează cartierele Ştrand, Valea Aurie şi Hipodrom 3, la final găsindu-se Lazaret, Vasile Aaron şi Turnişor.

    Piteştenii au ales Gavana 3, Central şi Prudu ca fiind cartierele cu cel mai avantajos cost la vieţii, iar Exerciţiu, Big-Başcov şi Războieni sunt cele mai neavantajoase.

    Pentru Timişoara, cartierele Soarelui, Dacia şi Banat sunt în fruntea clasamentului. La polul opus se află zonele Aradului, Freidorf şi Buziaşului.