BusinessMagazin

Tag: bnr

  • Ar putea BNR să majoreze dobânda de referinţă într-o şedinţă de urgenţă? Ce spun analiştii financiari

    Do

    bânda de referinţă a Băncii Naţionale a României este în acest moment de 3,75%, cea mai mică din regiune. Spre comparaţie, dobânda de referinţă din Ungaria este aproape dublă: 7,25%.

    Federal Reserve (Fed – banca centrală a SUA) a majorat rata dobânzii de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale, după o şedinţă care a durat două zile. Este cea mai abruptă creştere din ultimii 28 de ani. De asemenea, banca centrală a Elveţiei a surprins pieţele şi a majorat dobânda de referinţă cu 50 de puncte de bază (0,5 pp.). Peste noapte, pentru a treia oară în trei săptămâni, banca centrală din Ungaria a majorat dobânda de referinţă şi a urcat-o la 7,25, adică aproape dublu faţă de nivelul din România.

    România are în acest moment o rată a dobânzii de politică monetară (dobândă de referinţă) de 3,75%, cea mai mică din regiune. Spre comparaţie, în Ungaria dobân­da de referinţă este de 7,25%, aproape dublă, în Polonia este de 6% şi în Cehia de 5,75%.  Într-un climat în care toate băncile centrale îşi întăresc politica monetară, în unele cazuri spre surprinderea pieţelor, care sunt şansele ca şi Banca Naţională a României să surprindă piaţa şi să majoreze dobânda de referinţă înaintea şedinţei de politică monetară, programată pentru 6 iulie?

    „Nu cred că dobânda de politică monetară va fi majorată înainte. Mai este destul de puţin până la următoarea şedinţă şi probabil că atunci BNR va majora rata dobânzii de politică monetară cu 75 de puncte de bază“, este de părere Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari.

    De asemenea, Florin Andrei, analist economic şi fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, este de părere că Banca Naţională nu va majora dobânda de politică monetară înainte de şedinţa de politică monetară din 6 iulie.„Mă îndoiesc că banca naţională va face acest pas într-o şedinţă neanunţată, pentru că ratele sunt peste Lombard (dobânda la care băncile iau împrumuturi pe termen scurt de la BNR – n. red.). ROBOR e la 6,17 (în 17 iulie – n. red.), Lombard la 4,75.

    Piaţa este peste şi, mai mult decât atât, dacă BNR ar veni cu o modificare de dobânda într-o şedinţa neaşteptată ar crea volatilitate“, argumentează Florin Andrei.

    De altfel, şi reacţia Fed de a majora dobânda cu 0,75 pp., prima de acest gen din ultimii 28 de ani, a creat volatilitate în piaţă, a mai adăugat el. De asemenea, unii economişti sunt de părere că Fed a avut o reacţie exagerată prin creşterea abruptă a dobânzii-cheie, spune şi Adrian Codirlaşu.

    „Sunt şi păreri că Fed a reacţionat exagerat. Dacă ne uităm, pare că inflaţia în State a atins vârful. Inflaţia se învârte în jurul aceleiaşi valori şi apare ideea că se plafonează“, spune Codirlaşu.

    Cu o inflaţie de 14,5%, rata dobânzii de politică monetară este, în acest moment, de 3,75%, după ce Banca Naţională a României a majorat-o cu încă 75 de puncte de bază în mai. La finalul lui 2021, dobânda-cheie a BNR era de 1,75%, când inflaţia era de 8,2%. Prima majorare din acest an a venit în ianuarie (Ă0,25 pp.), ca mai apoi BNR să mai majoreze de încă trei ori dobânda de referinţă.

    Creşterea dobânzilor temperează consumul, scad unele preţuri deci, însă există şi reversul medaliei: creşterile prea bruşte de dobânzi pot bloca economia, de aici şi reticenţa multor bănci centrale de a duce o politică monetară prea agresivă în primă fază. Cu toate acestea, creşterea inflaţiei mult peste aşteptări a determinat reacţii din partea tuturor băncilor centrale şi singurul instrument pe care acestea le au la îndemână pentru a încerca să tempereze creşterea preţurilor este urcarea dobânzilor, pentru a frâna creditarea.

  • Băncile au ajuns să ofere dobânzi de peste 9% clienţilor cu sume mari în negocieri bilaterale. Dar ţinta BNR este ca băncile să majoreze dobânzile la depozite, astfel încât să-i determine pe români să schimbe depozitele în euro în lei şi să readucă în bănci sumele ascunse sub saltea de frica inflaţiei şi a ruşilor

    La începutul săptămânii trecute, discutam cu un bancher de top despre ce se întâmplă pe piaţa interbancară, cu deficitul de lichiditate şi creşterea dobânzilor la lei, nu la credite, ci la depozite (creşterea dobânzilor la credite va veni imediat).

    Am înţeles că pe piaţă, în tranzacţiile bilaterale, cu clienţi mari, cu companiile care au surplus de cash, sunt bănci care au ajuns să plătească dobânzi spre 10% (10% pe an, dar pe termen scurt)?

    Nu am auzit încă de 10%, dar ştiu de 9%, a fost răspunsul bancherului. Dar stai că ajungem şi la 10%, dacă nu chiar peste; pe piaţă este o tensiune cum nu am mai văzut de mult, din 2008 (în toamna lui 2008, ca să ţină cursul valutar, BNR şi Mugur Isărescu au strâns politica monetară astfel încât dobânzile la lei au urcat la 50-100% şi peste, pe termen scurt).

    În încercarea de a nu scăpa inflaţia chiar de tot de sub control, BNR a strâns politica monetară atât de mult încât pe piaţă s-a creat un deficit de lei destul de mare, pe care băncile, în special cele din eşalonul doi, încearcă să-l acopere plătind dobânzi din ce în ce mai mari de la o zi la alta.

    Vineri, Nuclearelectrica, o companie controlată de stat şi care are lichidităţi importante, a anunţat că a plasat lei la Banca Românească într-un depozit cu scadenţa la 19 decembrie, pentru care va primi o dobândă de 8,99%. Acum câteva săptămâni plasase un depozit bancar pentru care primise o dobândă de 7,49%.

    Dacă Nuclearelectrica nu era o companie listată la Bursă, nu am fi aflat de aceste plasamente. Băncile caută acum lichidităţile pe care le deţin companiile de stat, şi care stau în depozite curente cu dobândă de 1%, pentru a le oferi dobânzi la preţul pieţei ca să le ţină banii în depozite.

    Pe piaţa titlurilor de stat, vineri randamentul – dobânda efectivă de tranzacţionare pe piaţa secundară – la titlurile pe 10 ani a sărit la 9,3%, faţă de 9,05% joi. Creşterea este semnificativă de la o zi la alta.

    În acest ritm, titlurile de stat pe piaţa secundară la 10 ani vor ajunge să fie cotate la un randament de 10%, ceea ce ar putea pune BNR în situaţia de a interveni în piaţă prin cumpărarea de titluri de stat ca să liniştească apele. La un an, titlurile de stat se tranzacţionează pe piaţa secundară la 8,46%.

    ROBOR la trei luni a fost cotat vineri la 6,17%, iar la un an este cotat la 6,49%.

    Pe piaţa interbancară a scadenţelor scurte – de pe o zi pe alta (overnight) sau până într-o lună – rata dobânzii a fost joi de 4,01%.

    La populaţie, băncile au crescut dobânzile, dar nu prea mult. Băncile mari oferă între 4-6%, iar băncile mici oferă mai mult (TBI – 8% la un an şi 10% pe an la 5 ani).

    Băncile mari şi mijlocii încă nu au ajuns să ofere populaţiei dobânzile pe care le oferă clienţilor mari care pot depune bani de pe o zi pe alta. Spre exemplu, Banca Românească are o dobândă de 5,5% pentru populaţie, dar companiei Nuclearelectrica îi oferă 8,99%.

    Toate pieţele de bani din lume se mişcă în sus după ce băncile centrale au intrat în panică în legătură cu creştere inflaţiei şi majorează dobânzile mai mult decât aşteptările, chiar cu riscul de a lovi în economie. În America, Fed – banca centrală – a majorat dobânzile cu 0,75%, care au ajuns la 1,5-1,75%, pentru a contracara o inflaţie care a crescut la 8,6% şi care nu dă semne de scădere. Fed va ajunge cu dobânda la dolari la 3% la finalul anului, spun analiştii, deşi ultimele previziunii indică faptul că anul viitor economia americană va intra în recesiune.  

    Banca Elveţiei a majorat pe neaşteptate dobânda cu 0,5%, ridicând-o la 0%, cel mai ridicat nivel din 2007 încoace.

    Banca Centrală Europeană va majora dobânda în iulie, iar analiştii cred că pasul de creştere va fi 0,5% şi nu 0,25% (acum dobânda este de minus 0,5%). BCE se confruntă acum cu aceeaşi situaţie de acum un deceniu, când ţările cu datorii mari şi cu probleme – Grecia, Italia, Spania – au fost atacate pe pieţele financiare, iar randamentul la titlurile de stat a sărit în aer. Grecia s-a ajustat între timp plătind un preţ economic mare, dar acum Italia pare să fie ţinta pieţelor. Şi de aceea BCE încearcă să găsească noi soluţii, pentru ca randamentele de tranzacţionare pentru titlurile de stat din Italia să nu scape de sub control. Acum, randamentele au urcat la peste 3%, faţă de 1%, cât sunt titlurile de stat germane.

    La Bucureşti, Banca Naţională trage de timp cu creşterea dobânzii de referinţă, dar va trebui să se alinieze la celelalte bănci centrale din jur, care au dobânzi peste BNR.

    Oricum, Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen, spune că de fapt dobânda reală la BNR este cea Lombard, care este de 4,75%, nu cea de referinţă, de 3,75%. La 4,75% băncile se duc la BNR pentru lichiditate.

    Ionuţ Dumitru spune că BNR va fi nevoită să ajungă cu dobânda de referinţă spre 7% la finalul anului.

    Toată lumea este într-o tensiune maximă pe pieţele financiare, având în vedere şi scăderea burselor şi prăbuşirea pieţei cripto.

    Nimeni nu ştie cum vor evolua lucrurile, mai ales după ce săptămâna asta Rusia a început să testeze nervii Europei prin reducerea şi chiar oprirea livrărilor de gaze, ceea ce a determinat creşterea preţului cu 60% într-o săptămână.

    Putin vrea să demonstreze Europei, care este cea mai lovită de sancţiunile împotriva Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei, ce s-ar putea întâmpla în iarnă cu gazele dacă Rusia închide de tot robinetul. Deja Germania anunţă planuri de raţionalizare a consumului de gaze.

    Nicio ţară, nici chiar nemţii, nu pot subvenţiona la nesfârşit preţul gazelor, iar Putin ştie acest lucru şi încearcă să forţeze mâna europenilor.

    La Bucureşti dobânzile vor creşte şi, odată ce intrăm în toamnă şi vine şi iarna, vom vedea facturi din ce în ce mai mari la credite, ca să nu mai vorbesc de preţurile din economie.

    Ceea ce încearcă BNR să facă acum este să forţeze băncile să ridice mai mult dobânzile la depozite pentru populaţie, să mai încetinească ritmul de creştere al creditării.

    Creşterea dobânzilor la depozite este extrem de importantă pentru a determina populaţia să schimbe depozitele constituite în ultimul an ca urmare a fluctuaţiilor pieţelor financiare şi atacarea Ucrainei de către Rusia, din euro în lei, având în vedere că ar putea obţine câştiguri mai mari dacă se menţine stabilitatea cursului valutar. De asemenea, ca ţintă sunt şi euro strânşi la saltea de frică şi care trebuie readuşi în bănci, dar în lei.

    Euro de la saltea şi depozitele în euro, transformate în lei, pot constitui sursa de lichiditate în lei care să acopere deficitul de lei în piaţă.

    Să vedem dacă BNR va reuşi să readucă euro în bănci şi să-i transforme în lei.

    Oricum, să ne pregătim pentru dobânzi la depozite şi de peste 10%. Întâi pentru clienţii mari şi, cine ştie, poate şi pentru depozitele constituite de populaţie.

  • Adrian Vasilescu, BNR: Băncile centrale pregătesc noi creşteri ale dobânzilor (II)

    Plec de la următoarele două adnotări:  „Înăsprirea politicii monetare de către BNR a ajutat la întărirea  anticipaţiilor inflaţioniste!”

    „Dinamica PIB-ului arată că economia românească a recuperat bine după pandemie!”

    Le-am extras din raportul misiunii FMI, întocmit la finalul unor analize laborioase ale economiei româneşti.  Astfel de analize, efectuate anual în temeiul „Consultărilor pe articolul IV”, sunt obligatorii pentru toate statele membre ale Fondului Monetar. Misiunea a prezentat public raportul vinerea trecută, la Bucureşti, într-o conferinţă de presă.

    Cele două adnotări nu sunt scoase din vreun context. Pentru că, în raport, nu sunt  însoţite de niciun fel de explicaţii. Sunt două accente punctuale – atât! – scrise în stilul laconic,  extrem de precis al FMI, cu care noi, în România, ne-am  obişnuit de-a lungul celor mai bine de trei decenii de când – din septembrie 1990 şi până azi – acest important for financiar global şi-a trimis aici mai multe serii de misiuni. Mai întâi, la începutul anilor ‘90,  ne-au ajutat să lărgim atât cât era posibil corsetul sancţiunilor financiare de după încetarea de plăţi din 1981. Apoi, în împrejurări dintre cele mai diferite,  ne-au ajutat să netezim drumurile către economia de piaţă.

    Aparent, dar numai aparent, cele două adnotări nu au nicio legătură una cu alta. În prima dintre ele, se subliniază că BNR, al cărui obiectiv fundamental este stabilitatea preţurilor, nu doar că a înăsprit pur şi simplu politica monetară, dar că a făcut-o matematic. Atât cât era necesar pentru a întări stăvilarele ridicate în calea unuia dintre cele mai mari pericole care loveşte în prezent întreaga planetă: inflaţia! În cea de a doua adnotare, legată tot de o temă de stringentă actualitate,  creşterea economică, analiştii de la FMI nu nominalizează nicio autoritate din România. Dar e limpede că, dacă economia românească în primul trimestru din acest an nu doar că nu a intrat în recesiunea ce se anunţa ca iminentă, ci a obţinut unul dintre cele mai bune ritmuri de creştere din Europa, un rol l-a avut şi dozajul optim al politicii monetare a BNR, care a sprijinit dinamica PIB-ului. Şi astel, în esenţă, devine relevantă legătura dintre cele două adnotări.

     Argumente de necombătut sunt evidenţiate în dezbaterea despre strânsa legătură între  creşterea economică şi înăsprirea ori relaxarea politicii monetare. Dezbatere ce, de la începutul acestui an, a devenit tot mai aprinsă în toate marile centre financiare din întreaga lume. Iar calibrarea politicii monetare, care a devenit o mare temă, este la această oră o preocupare ardentă în toate băncile centrale din lume.

    De altfel, din primăvara lui 2020, de îndată ce criza globală a sănătăţii publice a început să provoace în serie şi alte crize globale, cu impact în economie şi în relaţiile sociale, băncile centrale din toată lumea au emis semnale prin care înştiinţau toţi factorii interesaţi că vor fi obligate să activeze amortizoarele de riscuri. Ce a urmat?  În dezbaterea publică, după numai căteva luni,  a fost luată în braţe tema creşterii dobânzilor de politică monetară. A dobânzilor-cheie! Temă ce a făcut explozie în 2021, prin ianuarie-februarie, când şocul crizei energetice a  dat  foc  preţurilor de consum. Această dramatică realitate a adus în prim-plan o întrebare de importanţă capitală: în împrejurarea în care, în lumea largă, o masă critică de bănci centrale, între care Fed şi BCE, şi-au armonizat politica monetară cu dobânzile zero, ne vom putea despărţi râzând de aceste dobânzi? Şi mai mult: dacă această despărţire nu va putea fi evitată, va fi ea şi posibilă fără provocarea unui şoc greu de suportat?

    Acum, când inflaţia globală a urcat la cote foarte înalte iar răul provocat e deja prea mare, alarmele sună în toată lumea şi la toate nivelurile. Pentru că inevitabilul s-a produs: creşterea dobânzilor nu mai poate fi amânată!   Vineri, când Misiunea FMI îşi prezenta raportul pentru România, Banca Mondială şi-a publicat raportul referitor la starea economică a lumii. Iar în planul întâi apare riscul de stagflaţie. Sunt invocaţi anii ‘70-‘80, când majorările de rate ale dobânzilor (pe care le-am resimţit şi în România) au fost atât de abrupte încât au declanşat o recesiune mondială şi o serie de crize financiare. Fireşte că, acum, când deciziile ferme nu mai pot fi amânate, urgenţa întâi a devenit evitarea repetării istoriei de acum patru decenii.

    Cum anume? Dacă, pentru Fed, BCE şi alte bănci centrale, până în martie anul acesta, nu murise încă speranţa că focul creşterii preţurilor  ar fi tranzitoriu, în prezent judecăţile de valoare în legătură cu acest flagel sunt accentuat diferite. Dilema nu mai este: inflaţie sau recesiune? Cu alte cuvinte, nu se mai împiedică nimeni de alegerea dacă să fie combătută înflaţia şi lăsată recesiunea să-şi facă de cap sau dacă să fie aşteptată inflaţia „tranzitorie” să se retragă singură şi în schimb să fie încurajată cu dobânzi aproape de zero creşterea economică. Deviza „dobânzile sus!” a câştigat partida! Pe scenă a urcat o altă dilemă: desigur, opţiunea nu poate fi decât pentru dobânzi real-negative, sub cotele acestei inflaţii dezlănţuite, dar până la ce limită? De această dilemă se tem şi Fed, şi BCE! În primul rând,  pentru că implică dozajul fin, o combinaţie complicată de artă şi ştiinţă, de fler şi experienţă; apoi, pentru că sunt de făcut mai multe alegeri extrem de complexe. Iar în acest tip de alegere se îngrămădesc prea multe fronturi, sunt prea multe bătălii de purtat deodată, şi marile bănci centrale se văd obligate să susţină cu  arsenalul restrâns al politicii monetare un câmp de confruntare atât de larg.

    Dacă pentru  marile bănci centrale inflaţia actuală este a doua, după cea din anii ‘70-‘80, pentru BNR este… a şaptea! A fost adunată, în istoria atător confruntări, o zestre importantă, o experienţă acumulată în condiţii reale, într-o lume în care mari bănci centrale, în împrejurări economice diferite de ale noastre, au socotit că fac bine „ieşind din normalitate” şi alunecând cu dobânzile de politică monetară spre zero. Banca noastră centrală, în împrejurările date, a învăţat matematica dozajului optim şi a practicat-o;  a continuat deci să facă  o politică monetară în acord cu realităţile concrete ale României şi, totodată, să nu se distanţeze prea mult de ceea ce fac alte bănci centrale, cu deosebire cele din zona noastră. Dobânda-cheie modelată de banca noastră centrală dovedindu-se, de fiecare dată, cea optimă în susţinerea acestei strategii.

  • A început lupta pentru resursele financiare ale populaţiei. Ministerul Finanţelor atacă în forţă piaţa depozitelor bancare controlată de bănci oferind o dobândă aproape dublă, în încercarea de a face rost de bani pentru buget

    Ministerul Finanţelor a ridicat tensiunea pe piaţa economiilor populaţiei, prin noua ofertă de vânzare de titluri de stat Tezaur şi Fidelis, care se va desfăşura în următoarele 3 săptămâni.

    Pentru oferta Tezaur, titlurile de stat pe un an au o dobândă de 7,2%, iar la trei ani de 7,8%, iar vânzarea se realizează prin intermediul Poştei Române.

    La titlurile de stat Fidelis Ministerul Finanţelor oferă o dobândă de 7,28% pe un an şi 7,8%/an la trei ani.

    La euro, Ministerul Finanţelor oferă 1,4% la un an şi 2,3%/an la doi ani.

    Titlurile Fidelis sunt vândute prin intermediul Băncii Transilvania, BCR, BRD şi Alpha Bank şi vor fi listate ulterior la Bursa de la Bucureşti.

    Cei care vor să-şi vândă înainte de scadenţă titlurile Fidelis ar putea găsi cotaţii pe piaţă, dar care reflectă situaţia dintr-un anumite moment. Dacă dobânzile cresc mai mult, valoarea titlurilor de stat va scădea, pentru a reflecta noua realitate.

    Tilturile Tezaur, dacă ai nevoie de bani, poţi să le vinzi înainte de scadenţă înapoi către Finanţe, dar pierzi dobânda.

    Acum un an, nimeni  nu prevedea ceea ce s-a întâmplat cu inflaţia atât în România, cât şi în lume, dar nici că Rusia va ataca Ucraina, ceea ce a aruncat în aer toate echilibrele macroeconomice şi geopolitice, declanşând o explozie a preţurilor materiilor pline, care într-un final ajunge la consumator.

    În iunie 2021, Ministerul Finanţelor oferea la Tezaur o dobândă de 2,95%/an la un an, 3,35%/ an la trei ani şi 3,65%/an la cinci ani. Acum dobânzile sunt duble.

    Dobânzile pe care le oferă acum Ministerul Finanţelor pentru Tezaur şi Fidelis sunt mai mari, chiar mult mai mari decât dobânzile oferite de bănci la depozite, mai ales dacă luăm în considerare că la titurile de stat dobânda nu este impozitată, dar la depozitele bancare câştigul din dobânzi este taxat cu un impozit de 10%.

    Banca Transilvania, cea mai mare de pe piaţă, are acum dobânzi cuprinse între 4%/an la o lună, 4,75% la un an, 4,85%/an la doi ani şi 5%/an la trei ani. La euro, Banca Transilvania are o dobândă de 0,05%/an la doi ani şi 0,05%/an la trei ani.

    BCR, numărul doi pe piaţă, oferă o dobândă la depozitele online în lei de 4% la un an şi de 4,2%/an la doi ani. BCR nu are ofertă de depozite în euro.

    BRD, a treia bancă de pe piaţă, are la oferta online în lei dobânzi cuprinse între 2%/an la o lună, 4,6%/an la un an, 4,3%/an la doi ani şi 4,3%/an la trei ani. La euro nu are ofertă de depozite pentru persoane fizice.

    CEC Bank, care este una dintre cele mai mari bănci pentru economiile populaţiei, oferă la depozitele online în lei dobânzi cuprinsă între 1,35%/an la o lună, 3,7%/an la un an, 3,9%/an la doi ani şi 4,1%/an la trei ani. La euro, CEC Bank oferă o dobândă de 0,2%/an la un an.

    Raiffeisen, la depozitele constituite digital în lei, oferă la un an o dobândă de 4,75%/an, iar la doi ani o dobândă de 6%/an.

    Pe piaţa interbancară, Ministerul Finanţelor plăteşte randamente mai mari la vânzarea de titluri de stat către bănci, care depăşesc 8%.

    Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, acolo unde tranzacţionează băncile, randmentele – dobânzile efective – sunt cotate la 7%/an pentru scadenţa la şase luni, 7,12%/an pentru un an, 8,5%/an la trei ani, 8,11%/an la cinci ani şi 8,12%/an la 10 ani.

    Pe această piaţă secundară a titlurilor de stat poţi să intre ca persoană fizică doar prin intermediul băncilor şi dacă ai sume mari de tranzacţionat. Aceasta este o piaţă cu volume mari, unde sunt prezente fondurile de pensii, investitorii mari interni şi investitorii străini.

    Din cauza inflaţiei dar şi a modului în care este privită România, ţară de risc, randamentele sunt mult mai ridicate decât pe alte pieţe din jur.

    ROBOR-ul la trei luni – indicatorul de referinţă pentru creditele de retail şi corporate – a fost cotat vineri la 6,01%, iar analiştii cred că va continua să crească, mai ales că vor veni noile date legate de inflaţie.

    Dar ce este interesant este că pe piaţa interbancară, unde băncile schimbă bani zilnic între ele, dobânda efectivă de tranzacţionare a fost în luna mai de 4,14%, iar joi, 2 iunie, a fost de 4,82%. Aici, banii au scadenţe scurte, acoperind nevoia de lichiditate a băncilor.

    BNR are o dobândă de politică monetară de 3,75%, iar rata Lombard – la care băncile cumpără bani de la BNR – este de 4,75%.

    Piaţa banilor este extrem de fragmentată în privinţa dobânzilor, statul ajungând să ofere dublu faţă de oferta băncilor pentru a face rost de bani pentru finanţarea bugetului.

    ROBOR-ul, deşi este o dobândă de referinţă, este format din cotaţiile pe care le oferă băncile şi mai puţin are la bază tranzacţii efectiv realizate. ROBOR-ul este o percepţie legată de inflaţie şi de tensiunile din piaţă, mai mult decât rata efectivă de tranzacţionare. De obicei, ROBOR-ul este cotat cu 1 pp mai mult decât ce se întâmplă în piaţă.

    După noua ofertă Tezaur şi Fidelis, mănuşa este aruncată băncilor.

    Acum, în piaţa monetară băncile se confruntă cu o lipsă de lei din cauza politicii strânse a Băncii Naţionale, care încearcă să mărească dobânzile astfel încât să nu piardă inflaţia de sub control.

    Dar între timp a mai intervenit o situaţie care tinde să devină o problemă: începând din luna martie, după atacarea Ucrainei de către Rusia, dar şi pe fondul exploziei inflaţiei, populaţia nu a mai economisit deloc în depozite în lei, soldul fiind mai mic decât în decembrie. La finalul lunii aprilie, soldul economiilor în lei la bănci era de 158 de miliarde de lei, în creştere cu numai 0,7% faţă de aprilie anul trecut. În schimb populaţia a început să economisească în valută, soldul fiind la finalul lunii aprilie de 127 de miliarde de lei, echivalent în valută, în creştere cu 16% faţă de aprilie 2021.

    Timp de un deceniu, populaţia a strâns bani după bani la bancă, chiar dacă dobânzile au fost în scădere. Dar între timp a venit inflaţia şi războiul din Ucraina, care a introdus temeri în piaţă.

    Până acum băncile nu s-au preocupat de dobânzile la depozite pentru că economiile veneau de la sine. Dar situaţia s-a schimbat şi s-ar putea să vedem o concurenţă mai mare în atragerea de bani prin creşterea dobânzilor la depozite.

    Ministerul Finanţelor, prin dobânzile pe care le-a oferit la titlurile de stat Fidelis şi Tezaur, atacă piaţa băncilor. Dar să vedem cât va reuşi să disloce.

    Oricum, în următoarea perioadă vom vedea cum băncile vor majora dobânzile la depozite, mai ales dacă această tensiune din piaţa monetară, cu deficit de lichiditate, va persista.

    În iunie BNR nu are nicio şedinţă de politică monetară, aşa că se va uita cum se aşează piaţa, mai ales după ce vin noile date legate de inflaţie, de execuţia bugetară şi de necesarul de bani pe care îl are Ministerul Finanţelor, de acoperire a cheltuielilor bugetare şi a deficitului.

    Pentru deponenţi creşterea dobânzilor este binevenită. Pentru cei care au credite ratele devin din ce în ce mai mari.

  • Veşti proaste pentru românii cu credite: Indicele ROBOR la 3 luni consemnează o nouă zi de creştere şi se aproprie de pragul psihologic de 6%

    Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat joi la 5,99%, în creştere faţă de marţi, când indicele a atins 5,97%.

    La începutul lunii mai, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 5,01%, în timp ce la începutul lunii aprilie acesta era cotat la 4,60%.

    Indicele ROBOR la 3 luni a început anul 2022 la 3,02%. Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia de declarat război Ucrainei, moment în care indicele a crescut de la 3,56% în data de 23 februarie 2022 la 3,61% în data de 24 februarie 2022.

    Din acel moment, indicele ROBOR la 3 luni a avut un trend ascendent, cu anumite zile de stagnare, până în ziua de astăzi când era cotat la 5,99%.

    ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

    Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 1,86% pentru T4 2021.

    Majoritatea analiştilor financiari estimează că indicele ROBOR la 3 luni se va situa la 5,41% în următoarele 12 luni, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Asociaţia CFA România.

     

  • Adrian Vasilescu, BNR: O temă mereu nouă: restructurarea

    Asocierea conceptelor „restructurare şi faliment”, în recenta analiză a economiei româneşti făcută de Consiliul de Conducere al BNR, este parte a tabloului celor patru tipuri de politici – monetară, fiscală, salarială şi de restructurare – aflate în proces neîncetat de influenţare şi  potenţare reciprocă, de optimizări si fortificări. De impulsuri puternice având nevoie, cu prioritate, politica de restructurare. Pentru că, de-a lungul multor ani,  a suferit fracturi grave şi încetiniri, multe din cauze obiective, dar şi mai multe legate de eschive şi justificări subiective.

    Cuvântul restructurare, cu rezonanţe istorice, a fost rostit întâia oară în România, într-un cadru oficial, acum mai bine de 150 de ani – la 10 mai 1866.  Când, depunându-şi jurământul ca domnitor al ţării unite, Carol I a vorbit despre nevoia de restructurare a societăţii româneşti. De atunci, deceniu după deceniu, imperativul restructurării a pus pe jar forţele sociale şi politice din ţară. Fără ca astăzi, după atâta amar de vreme, să putem trage linie şi să contabilizăm nu încheierea acestui proces – pentru că restructurarea nu are sfârşit – ci finalizarea unor capitole, care să ne fi proiectat în competiţia economică globală pe un loc la care ne-ar fi îndreptăţit resursele! Cea mai importantă fiind capitalul uman!

    Încă de atunci, dar mai cu seamă pe măsură ce statul român a cunoscut modernizări semnificative, problema restructurării a impus rezolvări complexe, de ordin tehnologic, economic, politic, social, psihologic şi -important! – de ordin juridic. Sub acest din urmă aspect, Codul Comercial Român de la 1887 este un exemplu edificator, pentru că s-a dovedit atât de modern încât  şi astăzi numeroase prevederi din prima lui ediţie îşi menţin actualitatea.

    Astăzi, chiar dacă în dezbaterea geopolitică teama de deglobalizare a urcat până la vârful FMI, fiind îndreptăţită, competiţia economică globală supravieţuieşte. Şi cea europeană, de asemenea. La nivelul Uniunii Europene, cu deosebire, României i se pretinde – pentru a fi un activ şi nu un pasiv în competiţia economică – nu doar să îndeplinească criteriile nominale privind optimizarea inflaţiei, dobânzii pe termen lung, datoriei publice, deficitului bugetar şi cursului de schimb! I se pretinde mai mult, să facă paşi mai mari în asigurarea convergenţei reale, cu criteriul ei de forţă – PIB pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. În aceste împrejurări, dacă vrem să primim cândva biletul de intrare în zona euro, abordarea interdisciplinară în politica de restructurare nu mai poate fi amânată. În aceste vremuri complexe, când până şi unei mici firme cu câţiva lucrători, ca să devină competitivă, i se pretinde  un stil managerial apropiat de cel al unei multinaţionale, restructurarea implică un mix de soluţii: financiare, tehnologice, de organizare a muncii.

    Desigur, imperativul restructurării este prezent în întreaga noastră viaţă economică, atât în companiile de producţie, cât şi în cele de servicii. Fără să existe în acest sens vreo lege dintre acelea subiective, scrise de oameni.  Există însă o lege a competiţiei – de fapt o legitate obiectivă,  ignorată de cele mai multe firme româneşti – care obligă la eficienţă. Când însă firmele clachează şi ajung în încetare de plăţi, atunci intervine legea subiectivă… pentru a-i apăra pe creditori. Acesta este principalul motiv pentru care – şi nu de azi-de ieri, ci încă din 1887, când a intrat în vigoare Codul Comercial Român – dreptul a impus un tampon de impact înainte ca o firmă să ajungă în faliment: obligativitatea unei tranziţii!  A  unui timp în care firma ce a clacat  să-şi aleagă calea: se pregăteşte pentru a-şi relua viaţa economică normală sau dispare din piaţă. Acesta este timpul pentru restructurare. Insolvenţa! Ea are rolul de baraj în calea falimentului. 

    Tratamentul insolvenţei, aşa cum a fost gândit în Codul Comercial din 1887 şi cum s-a menţinut în serii succesive de legi, până în zilele noastre, prevede două episoade ca şanse de salvare a companiilor care ajung în dezechilibru financiar: 1) planul de restructurare şi 2) restructurarea efectivă. Aceste două faze constituie firul roşu al insolvenţei începând din 1887 şi până azi. Fără să fie însă asigurat şi un fir continuu de susţinere practică la nivelul cerut de prevederile legale. Dacă poziţiile de judecător sindic şi de administrator judiciar au fost şi sunt, de regulă, bine acoperite de jurişti din rândul instanţelor judecătoreşti şi dacă, în aceeaşi  măsură, corpul practicienilor în insolvenţă asigură aplicarea corectă a legilor în materie de insolvenţă, au rămas mereu neacoperite partiturile esenţiale de dincolo de sfera dreptului.

    Societatea românească, indiferent care au fost motivele – lipsă de resurse ori neînţelegerea în profunzime a rolului insolvenţei – nu a pregătit practicieni specializaţi în restructurare. Nu avem un corp de manageri cu experienţă recunoscută, cu blazon, care să ajute companiile în dificultate să-şi revigoreze sursele de bani. Şi, mai mult, să înţeleagă ei înşişi că restructurarea de succes nu înseamnă să propună disponibilizări în masă, ci să vină cu soluţii pentru păstrarea sau convertirea locurilor de muncă. Esenţa restructurării este nu doar evitarea falimentului prin simpla reorganizare a activităţii debitorului, ci restructurarea conducerii, eficientizarea structurii funcţionale, pregătirea companiei pentru o relaţie optimă cu bănci care să aibă încredere să-i acorde împrumuturi. Ceea ce ar însemna, în ultimă instanţă, asigurarea unor perspective de redresare care să depăşească inclusiv deficienţele existente în piaţa internă a muncii.

    Deseori, planurile de restructurare încep cu intenţii şi se sfârşesc cu promisiuni. Firesc ar fi însă să înceapă cu propuneri concrete şi să se sfârşească prin reactivarea surselor de bani. Să înceapă, deci, cu tabloul concret al nevoilor de bani, nu doar pentru a-şi achita datoriile, ci şi pentru a-şi continua activitatea. Şi să se încheie cu proiecţia realistă a modalităţilor prin care compania insolventă să producă bani pentru toate aceste nevoi. Iar aşa cum sunt planurile va fi şi restructurarea.

  • O nouă zi de creştere pentru Robor la 3 luni: Indicele a ajuns marţi la 5,97%

    Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a urcat marţi la 5,97%, după ce vineri şi luni a staţionat la 5,95%, arată datele publicate de BNR.

    Tot marţi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,13% de la 6,12% cu o zi înainte, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 6,32% în creştere de la 6,31%.

    ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

    Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 1,86% pentru T4 2021.

    Majoritatea analiştilor financiari estimează că indicele ROBOR la 3 luni se va situa la 5,41% în următoarele 12 luni, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Asociaţia CFA România.


     

     

     

  • Cifra săptămânii 30 mai – 5 iunie 2022

  • Citatul săptămânii. Cristian Popa, BNR: Inflaţia se hrăneşte cu inflaţie. Dacă o scapi de sub control, vei avea o recesiune şi mai mare

    În lupta cu această boală, pot fi şi efecte secundare ale creşterii dobânzilor. În România, noi sperăm să găsim acea cale de mijloc. Însă ţinta este să stârpeşti boala. Inflaţia se hrăneşte cu inflaţie. Dacă o scapi de sub control, vei avea o recesiune şi mai mare. Ai de ales între ceva rău şi ceva relativ mai puţin rău.

    Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, într-o dezbatere Confidex


     

     

  • Robor la 3 luni încheie săptămâna tot mai aproape de pragul de 6%: vineri, indicele a fost cotat la 5,95, de la 5,93% joi

    Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la 5,95%, în urcare cu două puncte bază faţă de joi, când a fost cotat la 5,93%, arată datele publicate de BNR.

    Tot vineri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,11% de la 6,08% joi, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a atins 6,30% în creştere de la 6,29%.

    ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

    BNR a decis la cea mai recentă şedinţa a CA să majoreze dobânda-cheie de la 3% la 3,75%, precum şi rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75% pe an.

    Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 1,86% pentru T4 2021.

    Majoritatea analiştilor financiari estimează că indicele ROBOR la 3 luni se va situa la 5,41% în următoarele 12 luni, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Asociaţia CFA România.