Tag: autostrada

  • Pentru prima oară două oraşe mari ale României vor fi legate prin autostradă de vestul Europei. Din păcate, Timişoara şi Arad se leagă mai repede de Budapesta decât de Bucureşti

    Venind dinspre vestul continentului, şoferii vor putea parcurge de la intrarea în Ro­mânia o autostradă continuă de 93 de kilometri între Nădlac şi localitatea timi­şo­reană Remetea Mare, aflată în apropierea Timi­şoarei. Şoferii vor putea parcur­ge distanţa Timişoara-Bu­da­pes­ta, de 290 km, în 2-2,5 ore.

    „(Autostrada Mako-Nagylak/Năd­lac din Un­garia– n.red.) va fi gata la sfârşitul acestui an, estimativ în decembrie“, a declarat pentru ZF Da­niel Lop­pert, PR Manager al Nemzeti Infra­struk­tura Fejleszto. Potrivit înţelegerii dintre părţile ungară şi română, guvernul de la Bucureşti va realiza con­struc­ţia porţiunii de autostradă de la graniţa dintre cele două ţări, iar aceste două ţări au discutat de asemenea ca cele două tronsoane de autostrăzii, Mako-Nădlac, respectiv Nădlac-Arad, să fie deschise simultan, potrivit lui Loppert. Infor­maţia privind posibila deschidere a auto­străzii Nădlac-Arad provine, aşa­dar, de la compania ungară de drumuri.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • ACCIDENT de autocar în Ungaria: 22 de răniţi, între care trei români

    Autocarul în care se aflau 26 de pasageri este înmatriculat în judeţul Harghita şi plecase vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs, inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) urmând să facă un control la sediul firmei operatoare, informează Ministerul Transporturilor.

    Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut unei echipe de experţi de la ISCTR Arad şi Timişoara să meargă de urgenţă la locul unde s-a produs accidentul.

    “Autobuzul implicat în accident are capacitatea de 49 de locuri, an de fabricaţie 1998 şi este clasificat la o stea. Firma operatoare are din anul 2011 licenţă de transport persoane, iar şoferul care se afla la volan este deţinător al unui certificat profesional pentru transportul rutier de persoane, valabil până la data de 15.09.2015”, a precizat Ministerul Transporturilor.

    Mai mult pe www.mediafax.ro

  • Autostrada Comarnic-Brasov va costa 28 de milioane de euro pe kilometru. Românii vor plăti o taxă de drum de 5,7 lei fără TVA

    “Costul estimat pentru construcţie, proiectare, project management şi întreţinere este de aproape 1,8 miliarde de euro”, a spus Ponta.

    Costul estimat iniţial de CNADNR pentru construcţia, proiectarea şi întreţinerea acestei autostrăzi, cu o lungime de aproape 60 de km era de 1,2 miliarde de euro.

    Taxa de utilizare a acestei autostrăzi ce va cuprinde trei tuneluri, 19 viaducte şi 15 poduri se va ridica la 5,7 lei fără TVA.  Pentru cei care nu vor tranzita întreaga autostradă şi vor merge spre exemplu de la Comarnic la Sinaia, taxa va fi de 2,8 lei fără TVA, a spus ministrul marilor proiecte Dan Şova. 

  • Întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov va costa 1 miliard de euro, estimează statul

    “Este foarte greu de apreciat în momentul ăsta, pentru că acel aşa-numit financial closing nu este finalizat. Eu v-am spus evaluarea noastră, şi puteţi calcula şi dumneavoastră, ne va costa 52.000 de euro pe lună pe kilometru, înmulţiţi cu 60, vedeţi cât iese. Aceasta este o sumă plafon, aceasta este suma maximă. Ca să ajungi să-ţi plătească cineva suma maximă, trebuie să o justifici, trebuie să arăţi lucrările pe care le-ai făcut, întreţinerea, trebuie să justifici. Maxim pe lună este 52.000 euro pe un kilometru, şi trebuie să vă gândiţi că este un kilometru de autostradă în munte, unde ai şase luni de iarnă, gradul de uzură este foarte mare, o dată la cinci ani, conform contractului, se fac reparaţii capitale”, a declarat joi Şova într-o conferinţă de presă, după ce a fost întrebat la cât se angajează statul să plătească anual asocierii care va construi autostrada Comarnic – Braşov.

    În condiţiile în care autostrada va avea aproximativ 60 de kilometri, incluzând 7 km de drumuri de legătură, rezultă că suma maximă pentru întreţinere se va plasa la 973 milioane euro pe perioada concesiunii.

    Contactat de MEDIAFAX, Şova a precizat că aceste costuri sunt separate de cele pentru construcţia propriu-zisă a autostrăzii, care sunt evaluate la aproximativ 1,5 miliarde euro. La acestea se adaugă şi cheltuieli de aproximativ 300 milioane euro pentru proiectare, project management, consultanţi sau sisteme inteligente de transport, realizarea întregului proiect urmând să coste în total 1,8 miliarde euro, fără TVA.

    Nivelul taxei de utilizare a autostrăzii, evaluat în prezent la 5,7 lei + TVA, va fi stabilit şi încasat de Guvern.

    Şova estimează că traficul pe această autostradă va fi uriaş, “nişte zeci de mii de maşini pe zi”, şi precizează că soluţia tehnică de taxare nu a fost deocamdată stabilită, dar ar putea presupune mai multe variante.

    “Dacă vor fi şi bariere, vor fi soluţii care să nu îngreuneze traficul”, a precizat ministrul delegat.

    Premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură s-au întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii asocierii Vinci – Strabag – Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un memorandum de înţelegere.

    Ponta a arătat că, potrivit memorandmului, ultimul kilometru al autostrăzii va fi finalizat în 2017, deşi speră ca proiectul să fie terminat până la finalul anului 2016.

    Autostrada va fi dată în concesiune pe o perioadă de 26 ani plus perioada de construcţie, iar Guvernul va trebuie să înceapă rambursarea costurilor de construcţie începând cu 2017.

    Nici premierul, nici ministrul Şova nu au dorit să comunice numele băncilor care vor finanţa acest proiect.

  • Ponta: Autostrada Comarnic-Braşov va fi finalizată în 2017. Cât costă construcţia autostrăzii şi care va fi taxa de utilizare

     Asocierea Vinci – Strabag – Aktor a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, iar cele două părţi au semnat un Memorandum de înţelegere.

    Autostrada Comarnic-Braşov va avea o distanţă de 53,215 km plus 7 km de drumuri de legătură şi ca incluxse 3 tuneluri, 19 viaducte, 15 poduri precum şi 3 noduri de ieşire (Sinaia-Buăteni, Predeal şi Râşnov).

    Suma estimată pentru construcţia autostrăzii este de 1,8 miliarde euro, la un cost de circa 28 milioane euro pe kilometru.

    Ponta a arătat că, potrivit memorandmului, ultimul kilometru al autostrăzii va fi finalizat în 2017, deşi speră ca proiectul să fie terminat până la finalul anului 2016, iar la momentul actual este avută în vedere perceperea unei taxe de utilizare de 5,7 lei plus TVA. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Harta neputinţei: România a ajuns într-un sfert de secol la 650 de kilometri de autostrăzi. Ce se va întâmpla în 2014

    ROMÂNIA NU ARE ÎNCĂ O AUTOSTRADĂ CARE SĂ LEGE FĂRĂ ÎNTRERUPERI VESTUL DE ESTUL ŢĂRII SAU NORDUL DE SUD, DAR GUVERNUL ŞI-A ASUMAT CA PÂNĂ ÎN 2018 SĂ FINALIZEZE CONSTRUCŢIA UNOR AUTOSTRĂZI CARE SĂ REALIZEZE conexiunea între principalele puncte cardinale. În 2018, statul vrea să aibă o autostradă de la Nădlac la Constanţa, care să treacă prin Sibiu şi Braşov, precum şi o autostradă de la Ungheni, la graniţa cu Republica Moldova, către Iaşi, Braşov, Bucureşti şi mai apoi către Alexandria.

    Tot în 2018 ar urma să fie gata şi autostrăzi pe ruta Borş-Cluj-Napoca-Sebeş, dar şi autostrăzi precum Ploieşti-Buzău-Focşani-Galaţi-Brăila sau Craiova-Calafat.

    Priorităţile în materie de autostrăzi ale guvernelor care au trecut pe la Palatul Victoria în ultimii aproape 15 ani s-au schimbat odată cu fiecare nou program de guvernare. Dacă în timpul guvernării lui Adrian Năstase (2000-2004) autostrăzile prioritare erau Bucureşti-Ploieşti-Braşov, Bucureşti-Constanţa şi Nădlac-Timişoara-Arad, în timpul lui Călin Popescu-Tăriceanu (2004-2008) se conturează pentru prima oară autostrăzile Nădlac-Deva-Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Constanţa, respectiv Bucureşti-Braşov-Târgu-Mureş-Cluj-Napoca-Borş.

    Mai târziu, în guvernul Emil Boc (2008-2012), apar autostrăzi precum Lugoj-Drobeta-Turnu Severin-Craiova-Calafat, Ploieşti-Buzău-Focşani sau Autostrada Sudului, Bucureşti-Alexandria-Craiova.

    În cele câteva luni de guvernare din 2012, Mihai Răzvan Ungureanu a continuat planurile iniţiate de Emil Boc, iar, odată cu venirea la Palatul Victoria a lui Victor Ponta, autostrada Sibiu-Piteşti a început uşor-uşor să fie ştearsă de pe lista de priorităţi. La finalul anului trecut, Victor Ponta a prezentat priorităţile pentru următorii cinci ani la capitolul construcţii de autostrăzi, amintind de Braşov-Bacău-Roman-Iaşi-Ungheni, Bucureşti-Alexandria, Ploieşti-Buzău-Brăila-Galaţi sau Nădlac-Arad-Sibiu-Braşov-Comarnic-Ploieşti-Bucureşti.

    GUVERNUL PONTA A ANUNŢAT DE ASEMENEA CĂ VA RENUNŢA PE TERMEN SCURT ŞI MEDIU LA PLANURILE PENTRU AUTOSTRADA SIBIU-PITEŞTI, considerată vitală pentru transportatorii rutieri care traversează România de la vest la est. Estimată să coste circa 3,2 miliarde de euro, autostrada Sibiu-Piteşti, cu un trafic mediu zilnic estimat de aproape 16.000 de vehicule, a fost trecută în aşteptare, statul preferând ruta Sibiu-Braşov-Bucureşti în detrimentul rutei Sibiu-Piteşti-Bucureşti, pentru că este mai ieftin de construit.

    Ce putem spera că se va face, dincolo de promisiunile politice, este o legătură către Ungaria, prin Nădlac-Arad, ca primă prioritate. O a doua prioritate este Sibiu-Piteşti. Dacă am avea legătura cu portul Constanţa finalizată, centura Bucureştiului şi Sibiu-Piteşti, am putea vorbi de un culoar european finalizat„, spune Augustin Hagiu, consultant în transporturi.

    DEŞI DEOCAMDATĂ ASUPRA AUTOSTRĂZII SIBIU-PITEŞTI ŞI A MODULUI SĂU DE FINANŢARE PLANEAZĂ INCERTITUDINI, pentru autostrada Sibiu-Braşov-Bucureşti s-au făcut deja primii paşi. La finalul anului trecut, guvernul a anunţat numele constructorilor care vor realiza prima autostradă în concesiune, Comarnic-Braşov. Francezii de la Vinci, grecii de la Aktor şi austriecii de la Strabag vor construi practic pe banii lor această şosea, urmând să-şi recupereze investiţia din introducerea unei taxe de utilizare a autostrăzii, dar şi din plăţi realizate de stat.
     
  • Ponta către Şova: În aprilie trebuie să ne urcăm pe buldozer şi să înceapă lucrările la autostrada Comarnic-Braşov

     “Mâine, avem întâlnirea cu câştigătorii procedurii privind Comarnic-Braşov şi sper ca în aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, domnul Şova, nu ştiu, numai să-i dăm drumul odată, dar e important să finalizăm acest proiect”, i-a spus Ponta ministrului, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

    Premierul a precizat că transmite această informaţie tuturor bucureştenilor care se gândesc la “coşmarul de pe DN1”.

    Consorţiul Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) – Aktor (Grecia) a câştigat, la finele anului trecut, licitaţia pentru construcţia în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, cu o lungime de 58 de kilometri.

    Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că licitaţia pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov nu a fost contestată, iar la jumătatea lunii februarie consorţiul câştigător va prezenta, “în principiu”, graficul de execuţie şi punctele în care vor fi organizate şantiere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TRAFICUL RUTIER a fost reluat pe A1, în Alba, pe sensul Sebeş-Cunţa, după o înrerupere de şase ore

    Potrivit sursei citate, imediat după accidente, în vederea limitării efectelor acestora, toate echipajele de poliţie rutieră disponibile au fost redirecţionate pentru a devia circulaţia prin municipiul Sebeş (pe DN1 şi DN7 – pe vechea rută), pentru a efectua cercetări, măsurători şi pentru a întocmi documentaţia specifică.

    “După închiderea circulaţiei pe sensul de mers, autovehiculele care au încheiat coloana formată şi care nu au suferit avarii au fost însoţite de echipaje de poliţie spre Sebeş”, mai precizează Infotrafic.

    CNADNR a anunţat că a început cercetări disciplinare şi l-a suspendat pe durata acestora pe şeful Centrului de Întreţinere şi Coordonare Pianu (Alba), în urma tamponărilor produse pe autostrada Sibiu-Orăştie, pe sensul Sebeş-Cunţa.

    Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a dispus începerea cercetării disciplinare “a factorilor responsabili de producerea evenimentului, precum şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare după finalizarea cercetării disciplinare”, în urma tamponărilor care au avut loc în cursul dimineţii pe sectorul de autostradă Sebeş-Cunţa, pe raza administrativă a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişora, Secţia de Drumuri Naţionale Deva.

    De asemenea, conducerea CNADNR precizează că şeful Centrului Centrului de Întreţinere şi Coordonare Pianu (judeţul Alba), Robert Mallasz, a fost suspendat din funcţie pe perioada cercetărilor.

    Conform sursei citate, “acţiunile de combatere a producerii poleiului” au început în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00.

    “Acţiunea de combatere a producerii poleiului a început la ora 3.00 prin acţionarea cu trei utilaje care au răspândit o cantitate de 16 tone de material antiderapant. La ora 6.00, pe sectorul de autostradă Sebeş-Turda s-a efectuat o revizie pentru stabilirea măsurilor de acţionare. La ora 8.40 pe sectorul de autostradă cuprins între km 293 – km 316, s-a acţionat prin răspândirea a 32 tone de sare cu două autobasculante cu lamă si răspânditor pe sensul Pianu-Cunţa şi cu două Unimog-uri pe sensul Cunţa-Pianu”, se mai menţionează în documentul citat.

    Potrivit CNADNR, în urma tamponărilor circulaţia rutieră se desfăşoară normal pe sensul de mers Cunţa-Sebeş, fiind închisă pe sensul de mers Sebeş-Cunţa până la finalizarea cercetărilor Poliţiei.

    Un număr de 31 de autovehicule au fost avariate în tamponărilor care au avut loc duminică dimineţă pe sensul Sebeş – Cunţa al autostrăzii Sibiu-Orăştie, pe un tronson inaugurat joi.

    În urma accidentului au fost rănite patru persoane. Una dintre victime – o femeie – a fost rănită grav, pentru scoaterea acesteia din maşină intervenind echipaje de descarcerare. Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean din Alba Iulia, iar ceilalţi trei răniţi, care au suferit fracturi, au fost duşi la spitalul din Sebeş.

    Printre autovehiculele aflate în coloana implicată în accidentul în lanţ s-a numărat şi cel în care se afla cântăreaţa Paula Seling împreună cu soţul ei, artista declarând că maşina lor nu a fost afectată şi că au scăpat “ca prin urechile acului”. Ea a spus că vizibilitatea era redusă din cauza ceţii, iar carosabilul era extrem de alunecos, autoturismele derapând.

    Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, cauzele accidentelor au fost neadaptarea vitezei în condiţii de carosabil alunecos şi nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare în mers, între autovehicule.

    În urma tamponărilor, administratorul drumului, Secţia Drumuri Naţionale Deva a CNADNR, a fost sancţionată cu 100 de puncte-amendă (8000 de lei) pentru intervenţia tardivă cu utilaje de împrăştiere a materialului antiderapant.

  • Ce SANCŢIUNI a impus CNADNR după tamponările de pe A1

  • Trei loturi de autostradă, de 60 de kilometri, inaugurate pe ruta Orăştie – Sibiu

     La eveniment vor participa premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova.

    Cele trei loturi (I, II şi IV) au lungimi de 24,1 kilometri, 19,7 kilometri şi respectiv 16,6 km.

    Şoferii vor putea circula pe autostradă de la Orăştie până în localitatea Cunţa din judeţul Alba, după care urmează o porţiune încă nefinalizată, până la Sălişte (judeţul Sibiu), şi în continuare lotul IV al autostrăzii, până la Sibiu.

    Valoarea contractului de proiectare şi execuţie pentru primul lot, construit de austriecii de la Strabag, este de 551 milioane lei fără TVA, din care s-a decontat 35,4% în acest an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro