Tag: aplicare

  • Anunţul RADICAL al unui oficial britanic: Libertatea de circulaţie între UE şi Marea Britanie se va încheia în martie 2019

    “Este o simplă chestiune de fapte că normele UE privind libera circulaţie nu vor fi aplicate în această perioadă, iar un nou sistem va intra în vigoare până în primăvara anului 2019”, a spus Lewis.

    Ministrul britanic pentru Imigraţie a precizat că manifestul Partidului Conservator prevede reducerea migraţiei nete de la 248.000 la câteva zeci de mii de persoane.

    Brandon Lewis a mai anunţat că guvernul britanic a cerut o “evaluare detaliată” privind costurile şi beneficiile migraţiei din Uniunea Europeană asupra economiei Marii Britanii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele României câştigă de aproape şase ori mai puţin decât preşedintele ASF

    Şeful Guvernului şi preşedinţii celor două Camere – Senat şi Camera Deputaţilor au începând din această lună acelaşi salariu brut, respectiv 15.225 de lei, conform informaţiilor furnizate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea MEDIAFAX.

    “Potrivit art. 38 alin. (2) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin excepţie de la prevederile lit. a), indemnizaţiile lunare ale personalului care ocupă funcţii de demnitate publică se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea salarizării, aplicată la Primăria Slatina, cel mai mic salariu fiind de 2.000 de lei

    Juristul Primăriei Slatina, Mihaela Otincelescu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că media creşterilor salariale se situează între 500 şi 600 lei, pentru fiecare salariat, fiind vorba de o egalizare a veniturilor.

    „Începând cu 1 iulie 2017, creşterile salariale sunt substanţiale. Potrivit legii 153, începând cu această dată, revine exclusiv consiliului local atributul de a stabili salariile pentru toţi funcţionarii din cadrul aparatului de specialitate şi al serviciilor publice. Ca medie a creşterilor salariale pentru toţi funcţionarii este situată undeva între 500-600 lei, pe salariat. Prin hotărârile aprobate, marţi, au fost egalizate salariile la nivelul aparatului de specialitate şi al serviciului public, nemaiexistând diferenţe între salariaţi decât cu privire la vechime”, a afirmat Mihaela Otincelescu.

    Ea a adăugat că salariul minim net din primărie se va apropia de 2.000 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LUPTA pentru graniţă. Două ţări din Europa îşi dispută una dintre cele mai cunoscute MĂRI ale continentului

    Prim-miniştrii sloveni şi croaţi, Miro Cerar şi Andrej Plenkovic, s-au întâlnit pentru prima dată, după ce Curtea de Arbitraj International de la Haga a acordat Sloveniei, în iunie, acces neîngrădit la Marea Adriatică şi a decis în privinţa altor litigii de frontieră care datau din 1991, după destrămarea Iugoslaviei.

    Andrej Plenkovic a reiterat faptul că Croaţia nu va pune în aplicare decizia instanţei de arbitraj şi a insistat că problemele teritoriale ar trebui să fie rezolvate între cele două state.

    “Pentru Slovenia, hotărârea Curţii de Arbitraj este definitivă şi obligatorie. Este important ca ambele părţi să respecte linia de graniţă stabilită de Curtea de Arbitraj”, a declarat Miro Cerar.

    Premierul sloven a precizat că “este probabil” ca ţara sa să se adreseze Comisiei Europene, structură executivă a Uniunii Europene, pentru punerea în aplicare a hotărârii.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Operaţiunea “Ballroom”: Organizatorii de nunţi, luaţi cu asalt de ANAF! Amenzi RECORD

    În perioada menţionată, au fost verificaţi 227 de contribuabili, fiind aplicate 108 sancţiuni contravenţionale principale (95 amenzi şi 13 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 636.441 lei şi s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 31.134 lei, din care sume (numerar) în valoare de 2.344 lei, venituri ilicite în valoare de 28.740 lei şi bunuri în valoare de 50 lei.

    De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii a cinci contribuabili (din care patru suspendări pentru nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale – AMEF).

    “Principalul obiectiv de control a vizat verificarea modului de fiscalizare a sumelor încasate din închirierea spaţiului unde se desfăşoară evenimentul şi/sau prestările de servicii conexe (catering, servire băuturi, program artistic, DJ etc.)”, se menţionează în comunicat. În perioada menţionată, au fost verificaţi 227 de contribuabili, fiind aplicate 108 sancţiuni contravenţionale principale (95 amenzi şi 13 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 636.441 lei şi s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 31.134 lei, din care sume (numerar) în valoare de 2.344 lei, venituri ilicite în valoare de 28.740 lei şi bunuri în valoare de 50 lei.  De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii a cinci contribuabili (din care patru suspendări pentru nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale – AMEF).  

  • Lovitură de proporţii pentru sportul românesc.O gimnastă din România a renunţat la lotul naţional şi va concura pentru Ungaria

    O prezenţă obişnuită la loturile naţionale, gimnasta de 16 ani a fost retrasă de părinţi, care au îndrumat-o spre vecinii din Ungaria: “Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au lucrat cu fetiţa mea din clasa a doua până acum, le port respect. Când am luat-o pe Oli de la Deva nu am făcut-o cu scandal, ne-am despărţit în relaţii bune cu toată lumea, sper să înţeleagă şi dânşii că tot ce ne dorim de acum încolo este ca fata noastră să crească şi mai mult în acest sport pe care-l iubeşte şi-l practică de mic copil. Am decis ca Olivia să activeze în Ungaria, unde există o altă abordare faţă de sportivii de performanţă. Mergem pe linia legală, o să încercăm să-i obţinem cetăţenia maghiară, iar faptul că eu am activat ca fotbalist în Ungaria ne-ar putea ajuta”, a declarat tatăl Oliviei, Marcel Cîmpian.

    Antrenorul lotului feminin, Nicolae Forminte, a acceptat despărţirea Oliviei Cîmpian de România, dar crede că părinţii sportivei s-au grăbit. În acelaşi timp, antrenorul lotului feminin consideră că gimnasta de 16 ani este o pierdere, în condiţiile în care era Olivia era una dintre cele mai bune sportive ale generaţiei sale: “Este opţiunea familiei. Ne-am despărţit în termeni amiabili. Că o fi rău, că o fi asta, asta a fost decizia părinţilor. Dar un astfel de caz ne paşte în orice domeniu. Olivia e o pierdere  mare, pentru că era lider de generaţie. Olivia era în proporţie de 75%, după CE de la Cluj, gata să dea şi satisfacţie. Din păcate avea câteva probleme de încredere şi era puţin emotivă, avea puţine probleme la paralele. Olivia era foarte aproape să ajungă la un nivel foarte bun, împreună cu colega ei Doina Crişan. Practic cele două erau singurele care s-au detaşat de restul plutonului la nivelul lor de vârstă. Însă în spate sunt gimnaste care sperăm că vor avea o explozie, care vor da aceeaşi satisfacţie ca cele două. Îmi pare rău că părinţii Oliviei nu au avut încredere. Copiii de aici, care au rămas la lot, au ca ţintă Tokyo 2020”, a declarat Nicolae Forminte pentru ProSport.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Se modifică tariful rovinietei. Cât vom scoate din buzunar pentru rovinieta valabilă o zi

    Prin Ordonanţa menţionată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de 1 zi aferent categoriei G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), din 2 Euro, inclusiv TVA, în 4 Euro, inclusiv TVA.
    Urmare celor precizate anterior, CNAIR SA aduce la cunoştinţă utilizatorilor retelei de drumuri nationale şi autostrăzi din România următoarele aspecte:
    – în situaţia în care utilizatorii reţelei rutiere din România nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menţionat anterior, au posibilitatea de a achita tariful corespunzător până la sfârşitului zilei de 04.07.2017, pentru a evita aplicarea sancţiunii contraventionale;

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Noi norme la legea RCA. Şoferii „buni” vor fi trataţi diferit de cei „răi”

    Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) urmează să publice noi norme la legea RCA. Astfel, preţul poliţei RCA pentru şoferii „buni” poate scădea cu până la 50%, iarpentru cei „răi” poate creşte cu până la 200%. Proiectul de Norme Metodologice privind aplicarea legii RCA 132/2017 va intra în vigoare pe 12 iulie. 
     
    Noile norme vor schimba procentele de reducere/majorare de preţ în cadrul sistemului Bonus/Malus, şi vor fi impuse criterii clare pentru diminuarea/creşterea valorii de piaţă a unui vehicul în caz de daună totală.
     
    Modificarea sistemului Bonus Malus aplicat asiguraţilor cu poliţe RCA este cea mai importantă clarificare pe care o vor aduce normele metodologice. În decembrie 2016, sistemul bonus-malus a fost redus la opt categorii de bonus şi tot atâtea de malus. Acest sistem permite ca şoferii care aveau mai multe daune să aibă o mai mică penalitate de preţ, iar cei fără daune un bonus insignifiant.