Tag: anm

  • PROGNOZA METEO pentru vineri şi sâmbătă

    VINERI

    ÎN ŢARĂ

    Temperaturile maxime se vor încadra între -1…0 grade izolat în Transilvania şi 13…14 grade în sudul Olteniei, dar şi în zona deluroasă a Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -10 grade. În Transilvania local nebulozitatea joasă va persista şi se va semnala ceaţă, asociată cu burniţă, iar în rest vor fi înnorări temporare, izolat va ploua slab în nord şi în est şi vor fi precipitaţii mixte în zona montană. În orele dimineţii şi noaptea vor fi condiţii de polei. Vântul va continua să sufle tare pe crestele montane, iar în rest va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, temporare, îndeosebi în nordul Moldovei, sudul Olteniei şi pe litoral.

    LA BUCUREŞTI:

    Vremea se va încălzi, astfel că temperaturile se vor situa peste cele normale în prima decadă a lunii decembrie, cu o maximă de 8…10 grade şi o minimă de -2…0 grade. Cerul va avea înnorări temporare ziua, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla moderat. 

    LA MUNTE:

    Vremea va continua să se încălzească, astfel încât, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Carpaţii Orientali, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe mixte. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta intensificări temporare, iar pe creste va sufla tare. Pe văi şi în depresiuni, izolat va fi ceaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COD GALBEN de vânt puternic pentru opt judeţe din ţară

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru opt judeţe din ţară.

    Judeţele vizate de avertizarea cod galben de vânt puternic sunt Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava.

    Meteorologii avertizează că la altitudini de peste 1600 metri, se vor înregistra intensificări ale vântului care, la rafală, vor depăşi 70-80 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând reducerea vizibilităţii.

    Avertizarea este valabilă până la ora 14.00.

  • ATENŢIONARE ANM. Cod PORTOCALIU de VISCOL în mai multe zone de munte. Cod GALBEN de vânt în toată ţara – HARTA

    În zona de munte a judeţelor Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Caraş-Severin se vor semnala, la peste 1700 m altitudine, intensificări ale vântului care la rafală vor depasi 90 km/h, viscolind ninsoarea si determinând reducerea vizibilităţii sub 50 m, precizează ANM.

    În intervalul 7.00-10.00 şi în judeţele Neamţ şi Suceava este valabilă o atenţionare de viscol.

    Începând de vineri dimineaţa, de la ora 8.00, a intrat în vigoare un cod galben, fiind anunţate intensificări ale vântului în vest, sud şi est, ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, nordul şi centrul ţării. Atenţionarea este valabilă până sâmbătă la ora 2.00.

    “În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului. În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m”, transmite ANM.

    Antenţionare Cod Galben 2 decembrie-3 decembrie 

    În seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei vântul va avea intensificări. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.

    Conform ANM, În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.

    Vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali

     

  • ATENŢIONARE ANM. Cod GALBEN de vânt şi ninsoare – HARTA

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă între 1 decembrie, ora 17.00 şi 2 decembrie, ora 8.00 şi cod galben de vânt, valabil în intervalul 2 decembrie, ora 08.00 – 3 decembrie, ora 02:00.

    Este posibil să apară ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, nordul şi centrul ţării.

    În intervalul menţionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat toate zonele de munte, precum şi regiunile nordice şi centrale. Îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20…25 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

    Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50…60 km/h şi, mai ales în zona montană înaltă, peste 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând semnificativ vizibilitatea, inormează ANM.

      În Banat şi Crişana se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza, pe arii restrânse, formarea poleiului.

     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod galben de ninsori pentru trei judeţe din România

    Potrivit ANM, în judeţele Dolj, Olt şi Mehedinţi, în perioada 29-11-2016 ora 7:00 până la 29-11-2016 ora 10:00, se vor semnala ninsori moderate ce vor determina scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m şi se va depune strat de zăpadă local de 8-10 cm şi izolat 12 cm.

    Fenomene meteorologice asociate sunt intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 25…30km/h.

  • PROGNOZA METEO pentru Sâmbătă şi Duminică. Ceaţă şi ploi slabe

    Sâmbătă

    ÎN ŢARĂ

    În restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei şi cu precădere în zonele joase de relief, vremea va fi predominant închisă, cu ceaţă şi trecător burniţă. În cursul nopţii va ploua slab, local în Banat şi Oltenia şi cu totul izolat în Crişana şi Muntenia. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -1 şi 7 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre -6 grade.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi predominant închisă, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi în jurul a 7 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.

     

    Duminică

    ÎN ŢARĂ

    Vremea va fi în general închisă.  În prima parte a zilei, local va ploua în vest şi în sud-vest, iar începând de după-amiază, dar mai ales în timpul nopţii se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în nordul şi centrul ţării. Treptat vor predomina ninsorile în zona montană, cu precădere în cea a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare în special în regiunile nordice şi centrale, iar la munte va deveni tare, viscolind ninsoarea. Îndeosebi dimineaţa va mai fi ceaţă pe spaţii mici în estul, centrul şi în sudul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa între 0 şi 7 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

  • ANM: Cod galben de ploi şi vânt până marţi la ora 20.00. Temperaturile scad în următoarele zile – FOTO

    Prima avertizare cod galben de ploi, intensificări ale vântului şi ninsori în zona montană înaltă intră în vigoare luni la ora 22.00 şi este valabilă până marţi la ora 20.00.

    În intervalul menţionat va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 şi izolat 30 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe suprafeţe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

    Vântul se va intensifica mai ales în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze care ajung la 60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod galben de vânt puternic şi ninsori pentru 4 judeţe

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, o atenţionare nowcasting Cod galben de vânt puternic şi ninsoare pentru zona de munte a judeţelor Buzău, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa.

    Avertizarea este valabilă până la ora 13:45.

    Potrivit meteorologilor, în aceste zone se va semnala vânt puternic, cu viteze la rafală de peste 90 km/h la altitudine de peste 1.800 de metri, dar şi ninsoare.

     

  • COD ROŞU de inundaţii în Galaţi. ANM a emis două atenţionări de cod galben şi cod portocaliu de ploi, valabile până joi

    UPDATE ora 12:14 – Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, miercuri, o avertizare cod roşu de inundaţii care vizează judeţul Galaţi, valabilă până la ora 21.00.

    Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol în bazinele hidrografice Suhu şi Geru, judeţul Galaţi.

    Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare în bazinul hidrografic al râului Suhu.

    Avertizarea este valabilă până la ora 21.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod galben de ninsori în opt judeţe din România

    Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă un cod galben de ninsori pentru opt judeţe din România. În zonele de munte sunt aşteptate, joi, ninsori care vor determina scăderea vizibilităţii.

    Potrivit unei atenţionări a ANM, codul galben de ninsoare se aplică zonelor montane din judeţul Alba între orele 10:00 şi 16:00, zonelor de munte din judeţele Hunedoara, Bihor şi Arad între orele 9:50 şi 15:50 şi zonelor montane din judeţele Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş între oreo 9:45 şi 16:00.

    De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că până vineri dimineaţa la ora 10:00 se vor înregistra ploi moderate cantitativ, ninsori la munte, brumă şi temperaturi scăzute în Maramureş, Crişana, precum şi în nord-vestul Transilvaniei.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz