Tag: sua

  • Cea mai veche bancă din Elveţia admite că a ajutat clienţi din SUA să ascundă de Fisc 1,2 miliarde de dolari

    Wegelin a pledat “vinovat” la acuzaţiile de conspiraţie în vederea evaziunii fiscale. Banca a recunoscut că a ajutat peste 100 de contribuabili americani să-şi ascundă activele de Fisc în perioada 2002-2011, potrivit CNN Money.

    Trei bancheri ai Wegelin au fost de asemenea puşi sub acuzare pentru că ar fi participat la conspiraţie. Cei trei locuiesc în Elveţia, iar reprezentanţii procuraturii din New York au refuzat să precizeze dacă autorităţile americane vor solicita extrădarea bancherilor.

    Guvernul SUA a început acum mai bine de patru ani o campanie de repatriere şi fiscalizare a averilor ascunse în conturi din străinătate, primele bănci luate în vizor fiind cele elveţiene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA lucrau în al doilea război mondial la o “bombă tsunami” – document secret declasificat din arhivă

    Ray Waru a examinat numeroase documente accesibile publicului, care ocupă o sută de kilometri de fişete în Arhivele Noii Zeelande din Wellington. “Era copleşitor la început”, a explicat el pentru AFP. “Îmi amintesc că voiam să consult cele mai importante documente: tratatul de la Waitangi (documentul fondator al ţării), Declaraţia de Independenţă, petiţia pentru votul femeilor şi alte câteva lucruri de acest fel”. “Dar o dată ce intri în subiect, o poveste ducea la alta, şi tot ce am făcut a fost să-mi urmez instinctul”, adaugă autorul, care povesteşte descoperirile în “Secrete şi Comori”. Petiţia din 1893 pentru votul femeilor conţine peste 30.000 de semnăuri, un sfert din populaţia feminină de la acea vreme. Documentul de 300 de metri lungime a fost derulat într-un gest spectaculos în faţa Parlamentului. În urma unui vot al reprezentanţilor, Noua Zeelandă, pe atunci colonie britanică, a devenit prima ţară din lume care acorda femeilor dreptul de vot.

    Mai multe pe zf.ro

  • Şomajul din SUA aduce pesimism pe bursele europene

    Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a pierdut 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare, în timp ce pieţele asiatice s-au retras cu 0,5%. Minuta ultimei şedinţe din 2012 a consiliului de politică monetară al Rezervei Federale, publicată joi la Washington, arată că o parte dintre şefii băncii centrale americane consideră că programul “QE3” de relaxare cantitativă, menit să stimuleze economia prin achiziţii de obligaţiuni în valoare de până la 85 miliarde de dolari pe lună, poate fi închis în acest an.

    Mai multe pe zf.ro

  • SUA: Legislaţia cu privire la arme va fi revizuită în Connecticut

    Malloy a prezentat acest termen-limită în timp ce elevii de la şcoala elementară Sandy Hook se întorceau la cursuri, după masacrul comis la Newtown luna trecută, relatează CNN.

    “Nu cunoaştem cauza de la originea acestei tragedii şi probabil că nu o vom afla niciodată”, a declarat guvernatorul, care a adăugat că acesta “nu este un motiv de inacţiune”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Estimări pozitive pentru piaţa auto din SUA: Înmatriculările vor creşte cu 900.000 de unităţi

    “Dacă nu are loc o încetinire a economiei, ar trebui să vedem un avans solid al pieţei auto în acest an”, a declarat Anthony Pratt, director la departamentul de prognoză pentru America de Nord şi America de Sud la firma Polk.

    Un factor important al creşterii vânzărilor va fi lansarea de noi modele în acest an. În total, 43 de noi modele vor ajunge în showroom-uri în SUA în 2013, cu aproape 50% mai multe faţă de anul trecut, informează CNBC.

    În plus, 60 de modele îmbunătăţite vor fi introduse pe piaţă în acest an, de asemenea mai multe faţă de anul precedent

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hillary Clinton are un cheag între creier şi cutia craniană. Medicii, optimişti privind refacerea ei

    “Un examen IRM (imagistică prin rezonanţă magnetică) de control, efectuat duminică, a dezvăluit prezenţa unei tromboze venoase la nivelul sinusului transvers drept. Este vorba despre un tromb situat într-o venă dintre creier şi craniu, în spatele urechii drepte”, a precizat doctorul Lisa Bardack. Clinton, în vârstă de 65 de ani, figură centrală a administraţiei Obama, a fost internată la spitalul prezbiterian din New York, după descoperirea de duminică. Medicii i-au administrat anticoagulante pentru dizolvarea cheagului. Clinton, fost senator de New York, se deplasează frecvent între acest oraş şi Washington.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Toyota, obligată să achite 1,1 miliarde dolari către un grup de clienţi din SUA

    Înţelegerea trebuie mai întâi aprobată de un judecător federal din California şi include plăţi în numerar către clienţi, potrivit unui comunicat al companiei.

    Firma de avocatură Hagens Berman, care reprezintă reclamanţii, a precizat că plăţile convenite în acord sunt evaluate la 1,2-1,4 miliarde dolari, transmite Bloomberg.

    Toyota a rechemat pentru reparaţii peste 10 milioane de automobile în perioada 2009 – 2010, în principal pentru probleme tehnice care ar fi putut cauza accelerarea neintenţionată a maşinilor. Compania încă se confruntă cu consecinţele campaniei uriaşe de rechemări, având în derulare numeroase procese.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin trei morţi în urma unui atentat comis la o bază militară americană din Afganistan

    Un purtător de cuvânt al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a declarat că baza Chapman, situată la Khost, în apropierea frontierei cu Pakistanul, a fost ţinta atacului soldat cu trei morţi şi şapte răniţi.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • În războiul valutar, zona euro şi SUA sunt principalele victime. Ţările care îşi manipulează monedele prosperă pe timp de criză

    Zona euro şi SUA sunt principalele victime ale celor 20 de state despre care se ştie că manipulează cursurile de schimb valutar. Dintre acestea, jumătate se află în Asia (printre ele figurează China, Japonia, Thailanda, Coreea de Sud, Hong Kong şi Singapore), patru în Africa şi în Golful Persic (Algeria, Arabia Saudită, Angola şi Libia) şi trei în Europa (Danemarca, Elveţia şi Rusia). “Din 2001, manipularea cursului de schimb valutar are ca scop majorarea excedentelor de cont curent cu ajutorul unei monede subevaluate. Este o diferenţă faţă de deceniile anterioare, când manipularea avea ca ţintă întărirea şi supraevaluarea monedelor, în condiţiile în care devalorizarea era percepută ca o politică nepopulară şi cu potenţial inflaţionist”, scrie Gagnon.

    Mai multe pe zf.ro

  • Creşterea economiei mondiale de anul viitor depinde de evitarea “vârfului fiscal” în SUA

    Potrivit The Guardian, un eşec al negocierilor dintre preşedintele Barack Obama şi republicanul John Boehner, liderul Camerei Reprezentanţilor, ar avea consecinţe negative serioase.

    Britanicul George Osborne este doar unul dintre miniştrii de Finanţe nerăbdători ca impasul discuţiilor din SUA să ia sfârşit. Cele mai recente date economice din Marea Britanie sunt dezamăgitoare, chiar dacă au fost şi unul sau două puncte pozitive.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro