Tag: oameni

  • Ce faci când băieţii răi ţin frâiele?

    Să o luăm în ordine, cumva: unu, băieţii răi taie capete. Capete de oameni care îşi fac doar meseria, informează, şi nu prea au de-a face cu precepte religioase sau cu noua ordine mondială sau cu altele de acest fel. Şi curge sânge roşu, cald, omenesc, degeaba. Iar cei ce ar trebui să fie băieţii buni se indignează în faţa camerelor de luat vederi şi zic nişte vorbe bine ticluite de specialişti în comunicare, vorbe care nici nu rezolvă situaţia, nici nu pun apărători în jurul gâturilor şi nu ajută nici rudele celor care s-au prăpădit.

    Mă rog, scriu înaintea unei întâlniri a NATO care ar putea lua oareşce decizii, deşi, sincer, nu cred. Preventiv, spun clar că aici nu este vorba despre religie, ci despre inşi cu apucături ciudate, care folosesc religia drept paravan.

    Doi: alţi băieţi răi zic: „Bucata asta de pământ este a mea!“ şi o iau. Băieţii răi nu sunt numai răi, ci sunt şi şmecheri, lucrează prin interpuşi şi iau apă de gură ca să mascheze mirosul de usturoi. Dar, chiar şi aşa, cu interpuşi, din nou curge sânge cald, omenesc, şi oameni sunt alungaţi din case şi dezbrăcaţi şi puşi să danseze, umili, sub ameninţarea armelor; pentru că băieţii răi au suflete de artişti, le place dansul şi trupul uman dezgolit. Iar băieţii buni se indignează din nou şi vin cu fraze întortocheate în faţa camerelor de luat vederi şi pe urmă nimic.

    Băiatul Rău numărul unu e aşa de rău, încât răspunde cu „out-of-office“ la telefonul Băiatului Bun numărul unu, prilej pentru ultimul de a plânge, iarăşi, în faţa camerelor de luat vederi. Îi dau, totuşi, o bilă albă preşedintelui francez Hollande, pentru suspendarea livrării navei de tip Mistral; este un gest care mi se pare curajos şi cu valoare de simbol, măcar pentru faptul că puţini îşi permit să piardă sume de ordinul miliardelor de euro.

    Alţi băieţi fac pur şi simplu ce le taie capul, iar când nu au nimic de făcut stabilesc vinovăţii, fac pomeni electorale, stârnesc conflicte şi dispute aiurea. Merg în cea mai puternică economie a lumii, dar nu-i duce capul să ia o delegaţie de oameni de afaceri, cum bine au remarcat colegii mei de la Ziarul Financiar. Instituţionalizează oportunismul politic, pentru că unde-i lege, nu-i tocmeală, nu? Nu mai adaug nimic, deschideţi orice site de ştiri şi puneţi degetul la întâmplare pentru a completa lista.Vedeţi dumneavoastră, pe băieţii răi nu-i pui la punct cu o postare pe Twitter sau cu un like pe Facebook. Pentru a-i dovedi pe băieţii răi, trebuie înainte de toate să porţi o discuţie cu tine însuţi, cetăţean al lumii.

    Un fragment de istorie: în jurul anului 60 înainte de Hristos Roma era la cheremul unui senator pe nume Lucius Sergius Catilina, şeful unei cete de depravaţi uniţi de lăcomie şi dorinţa de a face avere. Ei i-au netezit calea unui rege namibian pe nume Jugurtha, care a mituit un grup important de senatori, determinându-i să treacă cu vederea actele sale de piraterie, indiferent de efecte. Efectele au fost că romanii au pierdut controlul mării, iar comerţul exterior s-a oprit cu totul.

    Practic, Jugurtha le-a demonstrat mândrilor romani, stăpânii lumii, că la ei totul este de vânzare şi că banii au învins onoarea. A fost nevoie de un Cicero care să dovedească trădarea şi să acţioneze, punându-şi viaţa în pericol. Ciudat, mai târziu romanii şi-au dat seama că au avut mereu la îndemână mijloacele de a lupta; a fost nevoie doar de un grup de furioşi care au venit şi au demonstrat neputinţa în care s-a complăcut naţia şi că până la urmă a fost o simplă problemă de voinţă politică şi socială. 

    Aşa că zic: poate că ar trebui doar un grup de furioşi în lupta cu băieţii răi.
    Ilustrez cu „Cicero denunţându-l pe Catilina“, frescă de Cesare Maccari, aflată în sediul Senatului italian.)


  • Austeritatea intelectuală

    Scriam, la sfârşitul lunii mai, de cât de repetitiv este şeful Băncii Centrale Europene în discursuri. Reamintesc: Mario Draghi despre evoluţia preţurilor, în octombrie 2013: „… and are ready to consider all available instruments“; noiembrie 2013: „… but there are a whole range of instruments that we can activate, if needed“; decembrie 2013: „… and are ready to consider all available instruments“; ianuarie 2014: „ … and to take further decisive action if required“; februarie 2014: „… and to take further decisive action if required“; martie 2014: „… and to take further decisive action if required“; aprilie 2014: „… and act swiftly if required“; mai 2014: „… and act swiftly, if required“.

    Săptămâna trecută, pe fondul crizei politice din Franţa şi al revoltei miniştrilor francezi împotriva programenolor de austeritate, Draghi a făcut din nou pieţele să vuiască anunţând că oficialii BCE vor folosi „toate instrumentele pe care le au la dispoziţie şi de care este nevoie pentru a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu“. Poate că de această dată bancherii europeni vor purcede la programe de relaxare cantitativă şi la măsuri de relansare a economiei continentului. Mai sigur nu, pentru că avem de-a face cu un act de procrastinare: vin datele, sărim ameninţători, nu facem nimic pentru că nu sunt suficiente date, apar date suficiente care confirmă dar în loc de acţiune începe o nouă perioadă de aşteptare a următorului rând de date. Şi aşa trece austeritatea din economie în intelect.

    Aş sări acum de la îndepărtaţii europeni la neaoşi. Există domenii în care până la 70% din personalul calificat a plecat. 10% din populaţia activă a României lucrează peste hotare. Cei mai mari zece angajatori şi-au redus efectivele cu 55.000 de oameni faţă de 2008; s-au pierdut slujbe în energie, în servicii, în siderurgie, telecomunicaţii, transporturi, industria auto. Cresc doar retailul şi recrutarea şi închirierea de forţă de muncă temporară, oricum nu la nivelul plecărilor – adică slujbe lipsite de competenţe tehnice şi de creativitate.

    Bănuim cu toţii că urmează o perioadă dominată de campania electorală, ceea ce s-ar traduce, eufemistic vorbind, printr-o „toamnă interesantă“. Mi-ar plăcea să regăsesc temele dezindustrializării şi deprofesionalizării în programele şi cuvântările şi promisiunile candidaţilor şi partidelor, dar cum austeritatea intelectuală se manifestă de o bună bucată de vreme, mă tem că vor fi de ajuns atacurile tembele, acuzaţiile absurde şi micile chiţibuşării din zona „ba pe-a mă-tii“. Pentru că austeritatea intelectuală deja s-a instalat.

    România suferă în mod cronic de reducerea competenţelor, iar clasa de mijloc înregistrează, indiferent de rezultatele economice, o pierdere importantă de substanţă. Trăim nu numai efectele crizei economice internaţionale, ci şi pe cele ale limitării competenţelor pe bază de criterii politice, în care insul este judecat pe baza carnetului de partid şi nu a rezultatelor sau ideilor. Există studii clare, documentate, cu formule, explicaţii şi grafice, care leagă ştiinţa de carte a unei naţii de creşterea PIB, de calitatea vieţii, de investiţii, economii şi spor economic. România are nevoie şi de investiţii străine şi de credite şi de reducerea deficitelor şi de producţie industrială, dar în egală măsură are nevoie de creativitate, de idei, de un mediu social stabil, de şcoală decentă, cu absolvenţi întregi la cap.

    Un tablou delicat pentru un subiect sumbru: Dantelăreasa, de Caspar Netscher.

  • A stat la închisoare patru ani pentru trafic de droguri, timp în care a pregătit o afacere care l-a scos din sărăcie

    Până la vârsta de 24 de ani, Frederick Hutson pornise câteva afaceri, considerându-se genul de om care vede oriunde posibilităţi de a face bani. După cum declară chiar el, însă, acest lucru nu a fost întotdeauna benefic.

    Hutson a început de tânăr să facă trafic de marijuana, crezând că poate vinde cantităţi mici fără a fi prins. Poliţia l-a arestat însă în anul 2007 şi a fost ulterior condamnat la patru ani de închisoare.

    În timpul petrecut în spatele gratiilor, Hutson s-a confruntat cu probleme despre care nu şi-ar fi imaginat că există. “În timpul pedepsei, am văzut cât ineficient este sistemul american de penitenciare şi câte oportunităţi există acolo”, povesteşte tânărul.

    Una dintre problemele care l-au afectat a fost aceea a comunicării cu cei din exterior. Dacă pe vremuri, înainte de apariţia calculatoarelor şi a internetului, oamenii trimiteau scrisori în mod regulat, astăzi corespondenţa clasică pare un lucru pentru care nimeni nu mai are timp. Hutson a trăit acest lucru: “Sunt extrem de apropiat de familie şi, chiar dacă ştiam cât de mult ţin la mine, era greu să nu primesc fotografii de la ei săptămâni la rând.” Penitenciarele nu permit accesul la internet, astfel că orice legătură cu exteriorul este extrem de dificilă.

    Hutson a avut atunci o idee – dezvoltarea unui site care să preia e-mailurile şi fotografiile în format electronic şi să le trimită apoi, în format standard, către deţinuţii din închisori. Când a fost eliberat, el a pus bazele, alături de Alfonso Brooks, aplicaţiei Pigeonly. A ales 500 de deţinuţi cărora le-a trimis prezentarea ideii, iar la scurt timp după sute de oameni s-au înscris pe site.

    Deşi investitorii au fost iniţial reticenţi, după zeci de întâlniri Hutson a reuşit să obţină finanţare pentru proiectul său. Pigeonly a primit peste două milioane de dolari pentru dezvoltare şi se aşteaptă ca aplicaţia să aibă un profit de peste un milion de dolari pe an. Frederick Hutson crede că închisorile sunt locuri unde se află mulţi antreprenori: “Dacă vă gândiţi bine, închisorile nu ţin doar criminali, ci şi oameni care au fraudat statul sau au făcut evaziune fiscală. Aceştia nu sunt oameni proşti, şi având suficiente resurse pot dezvolta afaceri cinstite care să aducă profit.”

  • Lucruri incredibile despre China pe care nu le ştiaţi

    Deşi China va deveni probabil, în mai puţin de un deceniu, cea mai importantă economie a lumii, sunt lucruri pe care foarte puţină lume le ştie despre acest stat. Iată câteva dintre ele, relatate de Business Insider.

    Peste 30 de milioane de oameni trăiesc în peşteri.

    31% din populaţia, sau 320 de milioane de oameni fumează în China.

    China produce şi foloseşte 60% din producţia mondială de ciment.

    În statul asiatic trăiesc 475 de milioane de porci, adică jumătate din numărul la nivel mondial.

    China este reponsabilă pentru 46% din volumul total de cărbune produs la nivel global.

    În districtul Datang se produc anual 16 miliarde de şosete pe an.

    În 2013, chinezii au consumat 42 de miliarde de cutii de tăiţei.

  • Argentina va intra în incapacitate de plată. Statul nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu creditorii

    Pentru a doua oară 12 ani, Argentina va intra în incapacitate de plată. Discuţiile pe care reprezentanţii statului sud-american le-au avut cu reprezentanţii mai multor creditori, la New York, au rămas fără rezultat, astfel încât termenul pentru achitarea datoriei a fost depăşit, relatează Reuters. 
     
    Băncile din Argentina au reuşit să propună un plan de achiziţionare a datoriilor neperformante de la creditori, însă acesta nu a fost acceptat. 
     
    Intrarea în incapacitate de plată va afecta economia aflată deja în recesiune, existând riscul ca preţurile să crească într-un termen extrem de scurt. 
     
    Argentina a mai intrat în incapacitate de plată în 2002, atunci când peste un milion de oameni şi-au pierdut locul de muncă iar protestele de stradă, ce au durat săptămâni la rândul, au dus la moartea a zeci de oameni.
  • Locul prăbuşirii avionului MH17, la 10 zile de la accident

     Cea mai mare bucată a fuselajului avionului prăbuşit a fost descoperită la o săpătămână de la dezastru, într-o pădure din apropierea locului accidentului, informează CNN.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O zi din viaţa lui Vladimir Putin. Cum îşi petrece timpul preşedintele Rusiei

     Preşedintele se trezeşte târziu şi ia micul dejun la amiază, relatează Newsweek. Meniul e frugal, format din perle de brânză, omletă, uneori terci de ovăz şi suc natural. Preparatele sunt întotdeauna proaspete, fiind aduse în mod regulat de la fermele patriarhului Bisericii Ortodoxe ruse, Kirill. Putin îşi bea apoi cafeaua, în timp ce curtenii săi, oligarhi, miniştri, guvernatori regionali, încep să se adune. Preşedintele îi lasă însă să aştepte cel puţin două ore, timp în care înoată. Putin este o persoană solitară şi preţuieşte timpul pe care îl petrece, singur, în apă, înotând viguros în stilul craul. 

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Blaga, despre Boc: La mine în suflet e PDL, eu m-am dus şi am înscris partidul, nu dânsul

     “Evident nu mi-au plăcut acţiunile domnului primar Boc, domnului preşedinte Boc, ca toţi care ne-au fost preşedinţi şi pe care îi respect foarte mult pentru că au făcut cât au putut pentru partid, sunt membri de drept ai BPN al PDL. Deci, orice poziţie ar fi avut şi-o putea manifesta în forul decizional al partidului care se întâlneşte săptămânal, nu a venit la nicio şedinţă. Mai mult, a umilit 20.000 de oameni la Cluj, nu pe mine”, a precizat Blaga, la Adevăzul live, fiind întrebat despre faptul că Emil Boc a anunţat că nu participă la Congresul de fuziune cu PNL.

    Blaga a explicat că PDL a organizat la Cluj cel mai mare miting din campania pentru europarlamentare, la care au participat 20.000 de oameni, iar Emil Boc nu a venit, preferând să meagă la Bucureşti la o reuniune a Fundaţiei Mişcarea Populară, “la analiză”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PRIMELE IMAGINI cu locul prăbuşirii avionului Air Algerie în Mali

     Imaginile publicate de France TV Info arată locul prăbuşirii avionului şi resturile aeronavei.

    Condiţiile meteorologice constituie “ipoteza cea mai probabilă” pentru explicarea prăbuşirii avionului Air Algerie în Mali, Parisul excluzând “de la început posibilitatea unui tir de la sol, extrem de improbabil”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un avion cu 116 oameni la bord, printre care şi un român, a dispărut de pe radare şi S-A PRĂBUŞIT. Toţi pasagerii au murit

     UPDATE 15:20  – Numeroşi francezi se află, cel mai probabil, la bordul avionului dispărut

    Numeroşi cetăţeni francezi se află, cel mai probabil, la bordul avionului Air Algérie dispărut în spaţiul aerian din nordul Mali, a anunţat, joi, secretarul de stat francez din Ministerul Transporturilor, Frederic Cuvillier, relatează AFP.

    “O celulă de criză” a fost formată de conducerea Aviaţiei civile franceze, pentru verificarea informaţiilor, a declarat el.

    UPDATE 14:50 – Echipajul avionului este spaniol

    Cei şase membri ai echipajului avionului Air Algeria dispărut joi între Ouagadougou şi Alger sunt spanioli, a anunţat, la Madrid, sindicatul piloţilor de linie Sepla.

    Avionul de tip McDouglas MD83, la bordul căruia se aflau 110 pasageri, a decolat în cursul nopţii din capitala Burkina Faso şi nu a ajuns la destinaţie, în Alger, a confirmat compania spaniolă Swiftair, proprietara aeronavei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro