Tag: guvern

  • Băsescu, despre acordul cu FMI: Să primesc “proiectul de acord” de la Guvern şi discutăm

     Întrebat, luni dimineaţă, la Cluj-Napoca, de presă, la ieşirea de la hotelul unde a fost cazat, cum rămâne cu acordul cu FMI, Traian Băsescu a spus că aşteaptă să primească proiectul.

    “Să primesc proiectul de acord de la Guvern şi discutăm”, a spus Băsescu.

    Traian Băsescu a plecat luni dimineaţă spre Bucureşti, cu un avion de linie de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj, unde a fost condus de primarul Emil Boc.

    Preşedintele Traian Băsescu spunea sâmbătă seară, la Cluj-Napoca, întrebat dacă va semna scrisoarea de intenţie cu FMI: “Ponta visează frumos, asta i-a spus Medvedev la Soci”.

    Traian Băsescu afirmase, la întâlnirea cu delegaţia FMI, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis a acceptat propunerea PNL de a deveni ministru de Interne şi vicepremier, dar nu renunţă la Primăria Sibiului. O variantă ar fi suspendarea pe 6 luni

    Klaus Iohannis ar urma să coordoneze activitatea celorlalţi miniştri liberali, au mai spus sursele citate.

    Iohannis, care este la al patrulea mandat consecutiv de primar al Sibiului, nu doreşte însă să renunţe la Primărie, au declarat surse din conducerea liberală.

    Soluţia în acest caz ar fi ca Iohannis să se autosuspende de la Primărie pentru perioada în care va fi în Guvern, au explicat pentru MEDIAFAX aceleaşi surse.

    Conform surselor citate, ar fi în discuţie suspendarea lui Iohannis de la Primăria Sibiu pentru o perioadă de şase luni, timp în care primăria să fie condusă interimar de un viceprimar.

  • PNL îi propune lui Iohannis să intre în Guvern – surse

     Conform surselor citate, la ora transmiterii acestei ştiri, în şedinţa BPN se discută despre postul din Guvern pe care ar urma să îl preia Iohannis, fiind vizate poziţiile de vicepremier şi ministru de Interne.

    Klaus Iohannis ar urma să coordoneze activitatea celorlalţi miniştri liberali, au mai spus sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Măsura Guvernului de reeşalonare a creditelor nu a fost discutată şi agreată în PNL

     Iohannis a fost întrebat dacă măsura Guvernului este una liberală.

    ”Sunt sceptic, ca să nu spun altceva. Pe de altă parte, sunt puţin surprins fiindcă este o măsură care – cel puţin aşa am înţeles eu de la televizor – a fost discutată, negociată şi acceptată de FMI. Surprinderea mea vine din faptul că ea nu a fost discutată în partid. Şi atunci, sigur, se pune problema dacă Guvernul a avut o şansă enormă să introducă această măsură în registrul măsurilor discutate cu FMI şi nu a mai avut răbdare să se discute în partidele politice această măsură, sau dacă din alte motive pe care nu le cunosc s-a omis consultarea politică. Una peste alta, această măsură la noi în partid nu a fost discutată, deci cert nu a putut fi agreată, cum nu a fost discutată”, a susţinut prim-vicepreşedintele PNL la TVR.

    El a mai precizat că în opinia sa “nu este o măsură liberală” cea anunţată de Guvern şi asumată de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

    Iohannis a precizat că la Delegaţia Permanentă a PNL de vineri va solicita clarificări în privinţa modului în care s-a decis promovarea măsurii, fără consultarea PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Măsura Guvernului de reeşalonare a creditelor nu a fost discutată în USL – surse

     Potrivit surselor citate, măsura nu a fost discutată la nivelul USL, fiind promovată de Ministerul de Finanţe, condus de liberalul Daniel Chiţoiu, prin intermendiului ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea.

    De asemenea, propunerea s-ar fi numărat printre mai multe soluţii concepute la nivelul ministerului, au relatat aceleaşi surse.

    Cea mai mare parte a liderilor PNL au aflat de această măsură la momentul anunţării oficiale de către Guvern, au mai menţionat sursele citate.

    De altfel, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri seară la TVR că măsura Guvernului privind reeşalonarea creditelor la bănci nu a fost discutată şi agreată în PNL, menţionând că în opinia sa nu este o măsură liberală şi va solicita clarificări la Delegaţia Permanentă a partidului.

    Iohannis a fost întrebat dacă măsura Guvernului este una liberală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: Promisiunea Guvernului de a-i sprijini pe cei care au rate la bănci este discriminatorie

     “Guvernul face pomeni electorale pe banii noştri. Iar dacă dumneavoastră veţi primi direct pomana electorală de la USL, în campania pentru europarlamentare sau pentru prezidenţiale, să ştiţi că plătiţi pomenile electorale pe care Guvernul Ponta le face în an electoral. Au trecut de la pomană electorală cu sacoşa, nu mai merg cu ligheanul, ori cu găleata în mediul rural pentru a câştiga voturi, pentru că au descoperit o metodă mult mai subtilă: pomana electorală direct de la Guvern”, a precizat Udrea într-o conferinţă de presă.

    Ea a arătat că, în acest moment, în Guvernul Ponta există o competiţie între miniştri pentru a identifica mai multe modalităţi de a păcăli electoratul în scopul de a obţine voturi pentru europarlamentare sau pentru prezidenţiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: Promisiunea Guvernului de a-i sprijini pe cei care au rate la bănci este discriminatorie

     “Guvernul face pomeni electorale pe banii noştri. Iar dacă dumneavoastră veţi primi direct pomana electorală de la USL, în campania pentru europarlamentare sau pentru prezidenţiale, să ştiţi că plătiţi pomenile electorale pe care Guvernul Ponta le face în an electoral. Au trecut de la pomană electorală cu sacoşa, nu mai merg cu ligheanul, ori cu găleata în mediul rural pentru a câştiga voturi, pentru că au descoperit o metodă mult mai subtilă: pomana electorală direct de la Guvern”, a precizat Udrea într-o conferinţă de presă.

    Ea a arătat că, în acest moment, în Guvernul Ponta există o competiţie între miniştri pentru a identifica mai multe modalităţi de a păcăli electoratul în scopul de a obţine voturi pentru europarlamentare sau pentru prezidenţiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul vrea să dea ajutor de stat de 174 milioane de lei în acest an pentru închiderea unor mine

     Sumele vor fi alocate integral de la bugetul de stat, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.

    Din suma totală, 122,4 milioane de lei vor fi direcţionate spre acoperirea pierderilor aferente producţiei de huilă.

    Pentru “suportarea costurilor excepţionale” aferente minelor intrate în procesul de închidere definitivă vor fi acordate 51,5 milioane de lei. Din această sumă, 9,5 milioane de lei vor fi plăţi compensatorii, 9,8 milioane de lei sunt facilităţi pentru pensionari, iar 4,1 milioane de lei vor fi utilizate pentru reconversia profesională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul vrea să cheltuiască cei mai mulţi bani UE pentru transport, mediu, dezvoltare urbană

    Astfel, pentru infrastructura de transport (autostrăzi, căi ferate, naval şi aerian) Guvernul vrea să cheltuiască aproximativ 5,7 miliarde euro, pentru proiecte de mediu – 3 miliarde euro, pentru eficienţă energetică – 270 milioane euro, pentru programe de angajare a tinerilor şi şomerilor – un miliard euro, pentru programele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă – 250 milioane euro, în timp ce pentru asistenţa socială a persoanelor defavorizate (în principal pentru programe de integrare a romilor) ar urma să fie cheltuite aproximativ un miliard euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiectul Acordului de Parteneriat 2014-2020 va fi trimis la Bruxelles până la sfârşitul lunii februarie

     “După această reuniune, să trimiteţi eventuale comentarii pe care le mai puteţi avea până vineri, astfel încât să putem integra aceste comentarii în documentul final şi, până la finalul acestei luni, să putem trimite Comisiei Europene pentru analiză şi aprobare”, a spus Teodorovici miniştrilor implicaţi în elaborarea documentelor şi reuniţi în şedinţă, marţi, la Guvern.

    Ministrul Teodorovici anunţa recent că acest document va fi aprobat de Guvern până la finele lunii ianuarie.

    Marţi, Teodorovici a mai precizat că programele operaţionale vor fi trimise Comisiei Europene la sfârşitul lunii martie, dar că Guvernul nu mai trebuie să aştepte aprobarea acestor documente pentru a putea finanţa proiecte în noul cadru financiar, deoarece pot fi decontate cheltuielile aferente acestui an care se încadrează în cerinţele comunitare în domeniul achiziţiei publice şi normelor de mediu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro