Tag: guvern

  • Litoralul va fi reabilitat în staţiunea Mamaia. Guvernul a aprobat o finanţare de 50 milioane euro

     Lucrările vor fi efectuate în perimetrul staţiunii Mamaia, între hotelurile Rex şi Sulina şi Vila Turturica (staţie barieră intrare).

    Investiţia va fi eşalonată pe trei ani, conform hotărârii aprobate de Guvern.

    Anul trecut au fost semnate contracte de finanţare pentru proiecte în valoare de peste 600 de milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu, printre acestea numărându-se un contract de peste 170 de milioane de euro pentru reabilitarea a şapte kilometri de plajă.

    Contractul pentru finanţarea proiectului “Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa şi Eforie Nord” a fost semnat la sfârşitul lunii aprilie.

    Prin acest proiect sunt propuse măsuri de protecţie a eroziunii costiere împotriva riscului de eroziune, pe o lungime de peste 7 kilometri de plajă, în cinci zone prioritare din partea sudică a litoralului românesc al Mării Negre: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a AMÂNAT proiectul care limitează tranzacţiile în numerar şi reduce comisioanele bancare. Care este MOTIVUL

     El a precizat că proiectul de lege a fost amânat la propunerea sa şi că, doar după discuţiile cu mediul de afaceri, va fi aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului, care îl va adopta până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

    “Guvernul a amânat adoptarea proiectului de lege, în urma propunerii mele, susţinută şi de ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri. Maria Grapini, motivul fiind că mediul de afaceri are numeroase observaţii formulate la acest proiect. S-a convenit ca, în perioada următoare, să avem consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri, pentru a lua în considerare observaţiile acestora”, a spus Nicolăescu pentru MEDIAFAX.

    Eugen Nicolăescu, propus de PNL ca ministru de Finanţe în locul lui Daniel Chiţoiu, a precizat că proiectul de lege va fi aprobat de Guvern doar după aceste consultări şi va fi transmis spre Parlament spre aprobare până la sfârşitul actualei sesiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Ponta: De 3 ani tot prezentăm impozit diferenţiat şi reducere CAS. Dacă s-a aflat azi, ne fac reclamă

     “Apreciez foarte mult că astăzi s-a aflat în sfârşit un lucru pe care l-am stabilit în USL din 2011, l-am pus în Acordul de Parteneriat al USL, în programul de guvernare, l-am anunţat împreună cu toţii, şi anume: că nu creşte cota unică de la 16%, rămâne unică pentru toate societăţile comerciale şi pentru anumite categorii de persoane fizice defavorizate încercăm să o ducem la 12% şi la 8%, aşa cum am trecut, în acelaşi program, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi reducerea TVA.

    Dacă azi au aflat ceea ce tot am semnat şi am anunţat de 3 ani de zile în USL, e bine că ne fac reclamă pentru măsurile noastre bune pe care ni le dorim şi pentru care am obţinut votul oamenilor. Nu e nicio schimbare în programul USL de patru ani şi au aflat azi că vrem să punem 12% cu 8%”, a spus Ponta în şedinţa de guvern, zâmbind, în faţa presei.

    El a susţinut declaraţia după ce presa a relatat, miercuri, pe larg, intenţia Guvernului de a introduce impozitul diferenţiat pe venitul salarial, de 8%, 12% si 16 %, şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna iulie 2014, citând Strategia fiscal-bugetară pe 2014-2016, prezentată însă public pe site-ul Ministerului Finanţelor din luna mai 2013 şi aprobată tot anul trecut de către Guvern şi Parlament.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, la sediul BNR: Unde a scuipat boierul, eu am venit să felicit şi pentru echidistanţă politică

     “De câte ori mă aflu aici, am obligaţia de a prezenta din partea Guvernului acest respect şi apreciere pentru Banca Naţională şi cred sincer că, prin prezenţa dumneavoastră astăzi aici, ca un personaj colectiv din «Moş Ion Roată», unde a scuipat boierul, noi toţi aici suntem ca să felicităm Banca Naţională şi să îi urăm mult succes în continuare în efortul extraordinar pe care îl face pentru a asigura stabilitatea României indiferent de schimbările politice care au loc”, a spus Ponta celor prezenţi la sediul BNR pentru o conferinţă dedicată pieţei de capital.

    El a arătat că Banca Naţională este una dintre puţinele instituţii din România care, de-a lungul anilor, şi-a câştigat respectul prin profesionalism şi echidistanţă politică, pentru interes public şi naţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Dacă PNL vrea să iasă de la guvernare, e bine să o spună. Nu putem să stăm cu Guvenul blocat până când se hotărăsc liberalii

     “Dacă vor să iasă (de la guvernare, n.r.) e bine să o spună pentru că suntem în februarie, e un an întreg în faţă, sunt măsuri serioase care trebuie adoptate în următoarea perioadă”, a spus Dragnea.

    “Noi nu vrem să iasă de la guvernare, Doamene fereşte!, dar totuşi avem o săptămână aproape de când sunt câteva ministere în care cred că nu mai funcţionează lucrurile, gândiţi-vă la Finanţe, unde oamenii ăia de acolo nu ştiu, azi la şedinţa de Guvern va fi domnul Chiţoiu, care e demisionar…”, a spus Dragnea.

    El a arătat că din partea PSD nu sunt tensiuni referitoare la discuţiile din USL privind restructurarea Guvernului.

    “Din partea noastră nu e nicio tensiune. Aşteptăm un termen rezonabil să fim contactaţi să avem o nouă întâlnire să încercăm să îi convingem odată”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul vrea să scoată Institutul Naţional de Statistică din actualul sediu, angajaţii avertizează asupra riscurilor

     Alte argumente invocate sunt că echipamentele achiziţionate din fonduri structurale pot fi mutate numai după obţinerea acordului scris al Comisiei Europene şi că orice scurtcircuitare sau întrerupere a activităţii, cum este această relocare, poate avea efecte majore asupra continuităţii sistemului de colectare, procesare, stocare, asigurare a confidenţialităţii informaţiilor, producere a indicatorilor statistici şi a comunicatelor de presă, de diseminare a informaţiilor pe plan intern şi către organismele internaţionale (în special către Eurostat), conducând la deschiderea procedurii de infrigement şi, implicit, la penalităţi pentru nerespectarea regulamentelor europene în domeniu şi la imposibilitatea producerii de date statistice aferente perioadei de relocare, din cauza blocării întregului sistem.

    Surse guvernamentale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Guvernul intenţionează să scoată Institutul Naţional de Statistică (INS) din spaţiile ocupate de 22 ani în imobilul din Bulevardul Libertăţii, lângă Parlament, şi să-l mute într-o clădire de pe Bulevardul Mircea Vodă sau în altă locaţie, urmând ca birourile astfel eliberate să fie puse la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de vicepremierul Liviu Dragnea, şi a Ministerul Finanţelor, aflat deja în imediata vecinătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Dacă negocierile merg prost, USL se poate rupe

     Totodată, Iohannis a dat asigurări că, dacă va fi numit în Guvern, va demisiona de la Primărie cu cinci minute înainte de a depune jurământul de învestitură.

    Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că negocierile din USL pentru schimbările din Guvern încep la ora 14.30 şi “nu vor fi nici simple, nici scurte”.

    Iohannis a afirmat că discuţiile despre noua construcţie politică – USD – “îngreunează dialogul”.

    “Dacă negocierile vor merge bine şi ne înţelegem, o să trecem şi peste acel semnal dat de USD. Voi merge la minister şi o să îndeplinesc condiţiile cerute de lege. În momentul acesta, calea este clară, dar are două soluţii care depind în mică măsură de opţiunea mea privată. Depind de cum merg negocierile în USL”, a spus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Mâine toată lumea din USL vine cu propuneri de modificare a structurii Guvernului

     Iohannis a precizat, într-o conferinţă de presă, că, având în vedere că PNL a propus ca el să preia funcţia de vicepremier şi ministru de Interne, acest lucru presupune modificarea structurii Guvernului, ceea ce nu se poate face decât în Parlament.

    “Lucrurile par simple la prima vedere. În realitate, e o birocraţie destul de complicată”, a spus Iohannis.

    El a menţionat că în întâlnirea USL de luni s-a discutat despre faptul că, din acest motiv, este un “moment potrivit pentru a discuta modificări pe care şi alte partide le doresc”.

    “(În întâlnirea de astăzi – n.r.) nu am ajuns la o concluzie, pentru că nu ne-am propus asta. O altă întâlnire va avea loc mâine, la care vine toată lumea pregătită cu propunerile pe care vrea să le facă”, a precizat Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Portugalia transformă bonul fiscal în bilet la loterie, pentru a reduce evaziunea fiscală. Cum pot câştiga oamenii 60 de maşini de lux pe an

    Guvernul încurajează astfel cetăţenii consumatori să ceară peste tot, la cafenele, ateliere auto sau coafeze, bonuri fiscale inscripţionate cu numărul personal de identificare fiscală, sperând să obţină ajutorul populaţiei în lupta împotriva evaziunii fiscale şi economiei subterane, estimată la aproape 20% din PIB, potrivit Financial Times.

    Secretarul de stat pentru afaceri fiscale Paulo Núncio s-a declarat încrezător că şansa de a câştiga un automobil de lux va motiva cetăţenii, sporind numărul tranzacţiilor fiscalizate cu 50% în acest an . Oficialul speră că numărul chitanţelor înregistrate va creşte cu 2 miliarde faţă de anul trecut.

    Costul celor 60 de autoturisme premium, estimat neoficial la 90.000 de euro pe unitate, va fi depăşit cu mult de veniturile suplimentare colectate de stat datorită acestei campanii, estimează guvernul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA a cerut de la Parlament şi Guvern documente despre Ordonanţa de urgenţă privind ASF

     Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii DNA au transmis adrese Parlamentului şi Guvernului la sfârşitul săptămânii trecute, iar “termenul limită” de predare este marţi, solicitările fiind făcute în acord cu prevederile noilor coduri penal şi de procedură penală.

    Documentele solicitate vizează Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a redus numărul membrilor board-ului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi a impus o serie de criterii profesionale, prin care s-ar fi urmărit protejarea intereselor firmei de asigurări Carpatica.

    În cazul în care Parlamentul şi Guvernul nu vor transmite DNA documentele solicitate în dosarul Carpatica, procurorii ar putea să solicite ridicarea acestor acte.

    În 16 octombrie 2013, Guvernul a aprobat, prin Ordonanţă de urgenţă, reducerea componenţei Consiliului ASF de la 11 la 9 membri, deşi prevederea fusese inclusă şi într-un proiect de lege aprobat de Camera Deputaţilor şi trimis la Senat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro