Tag: scadere

  • Colliers: Scad preturile

    Conform analizei lunare realizata de departamentul rezidential din cadrul companiei de consultanta imobiliara Colliers International, BREI ( Bucharest Real Estate Index) a inregistrat in luna mai o valoare de 1.843 de euro pe metru patrat, cu 45 de unitati sub valoarea din aprilie, continuand trendul oscilant de la inceputul anului. Practic, preturile medii ale apartamentelor din Capitala a fost in luna mai de 1.843 de euro.

    In timp ce BREI-N (indicele apartamentelor noi) se situeaza la nivelul de 1.909 euro/mp, pastrand practic nivelul lunii precedente, BREI-V ( indicele apartamentelor vechi) inregistreaza o scadere de 5%, coborand de la 1.892 in aprilie la 1.808 euro/mp in luna mai. Aceasta depreciere este efectul scaderii numarului de tranzactii pe piata din lunile aprilie – mai, si a fost posibila datorita caracterului subiectiv al preturilor apartamentelor vechi, se arata in raportul Colliers.

    In ciuda acestei scaderi cu 2.4%, BREI se mentine peste valoarea inregistrata in ianuarie 2008 de 1.826 euro/mp, iar minimul atins in primele cinci luni este inca destul de departe, BREI mai avand de coborat 67 de unitati pentru a trece acel prag.

    Raportat la primul trimestru de anul trecut se observa o crestere de 34%, respectiv cu 468 de euro. Cu toate acestea, consultantii Colliers considera ca majorarile procentuale din anii precedenti vor fi mai greu de atins, acestea presupunand cresteri unitare din ce in ce mai mari. In plus, se inregistreaza deja valori mai mici de crestere unitara fata cele din anii precedenti.

    In acest moment singurul sector care a inregistrat o apreciere a preturilor este sectorul 3, desi cresterea este de suprafata, de doar 2%. Sectorul cu cel mai mare pret/mp ramane sectorul 1 cu o cota de 2.208 euro/mp, urmat de sectorul 4 care a inregistrat o valoare de 1.948 euro/mp. Valoarea cea mai scazuta este cea a sectorului 6, cu putin sub 1.600 euro/mp, in special datorita caracterului omogen al acestui sector, axat in proportie de aproape 100% pe clasa medie a pietei.

    Desi BREI a inregistrat fluctuatii de pana la 3% in primele 5 luni ale anului, consultantii Colliers International considera ca piata rezidentiala arata rezistenta fata de criza internationala, fiind sustinuta de cererea de locuinte si de rapoartele oficiale pozitive privind cresterea economica a tarii.

  • Agentiile imobiliare: Apartamentele vechi din Bucuresti s-au ieftinit cu 10-15%

    Pretul de tranzactionare a apartamentelor vechi din cartiere precum Drumul Taberei sau Militari din Bucuresti a scazut cu 10-15% de la inceputul acestui an, in ciuda faptului ca valorile solicitate de catre proprietari sunt la acelasi nivel, potrivit intermediarilor de pe piata imobiliara.

     

    Click aici pentru mai multe detalii.

  • Cea mai proasta zi pentru Bursa: minus 7%

    Scaderile puternice de la Bursa de Valori din ultimele luni nu reflecta situatia economiei romanesti, ci sunt rezultatul miscarilor de capital ale investitorilor institutionali, sustin participantii la seminarul "Piata de capital – oportunitati si provocari", organizat de ZF impreuna cu Bursa de Valori Bucuresti si partenerii Schoenherr si Asociatii, Raiffeisen Capital&Investment, STK Emergent si IMPACT Developer & Contractor.

    Click aici pentru a afla mai multe amanunte.

  • Criza din SUA ameninta si Romania

    Fondul Monetar International a estimat costurile crizei americane la circa 800 de miliarde de dolari, pierderi raspandite pe toate continentele. Printre cei care au tras semnale de alarma privind fragilitatea de care da dovada mediul financiar din SUA se numara Alan Greenspan, fost presedinte al Bancii centrale americane (Fed), si Henry Paulson, secretar al Trezoreriei SUA.

    Amanunte pe www.gandul.info

  • Pe bursele mondiale s-a instalat panica. Leul si BVB sunt prinse in vartej

    Panica s-a instalat ieri pe bursele internationale, dupa ce stirea prabusirii Bear Stearns, una dintre cele mai mari banci de investitii din SUA, a facut inconjurul Globului.

    Achizitia Bear Stearns de catre JP Morgan la un pret de zece ori mai mic decat valoarea de piata a determinat scaderi puternice pentru actiunile principalelor banci de pe Wall Street, Bear Stearns pierzand aproape 90%, in timp ce actiunile Lehman Brothers au cazut cu 22%, tragand in jos indicii burselor americane in deschidere.

    Mai multe amanunte pe www.zf.ro

  • Impact a pierdut 50% din valoarea de piata de la inceputul anului

    Actiunile Impact Developer & Contractor (IMP), singurul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucuresti, au scazut de la inceputul anului cu 50%, aceasta fiind cea mai mare corectie de pe Bursa.

    Titlurile Impact erau cotate la sfarsitul lui 2007 la 0,5 lei, pretul acestora coborand in ultimele zile in apropierea nivelului de 0,25 lei/actiune. In acelasi interval, indicele principalelor zece companii de la Bursa, BET, in care sunt cuprinse si actiunile Impact, a pierdut 25%.

    Cititi pe www.zf.ro opinia presedintelui companiei, Dan Ioan Popp, despre scaderea cotatiilor Impact pe bursa.

  • UBS devine optimista: Slabirea leului ar putea fi benefica

    O depreciere controlata a leului se va dovedi in cele din urma benefica pentru economie, in conditiile in care va restabili echilibrul in sistem si va elimina ceea ce noi credem ca sunt "temeri exagerate" privind amenintarile potentiale pentru perspectivele de crestere ale Romaniei, afirma analistii celei mai mari banci elvetiene UBS.

    Evaluarile marcheaza o adevarata rasturnare de optica privind Romania, dupa ce din vara trecuta analistii UBS adoptasera unul dintre cele mai pesimiste tonuri in comentariile asupra riscurilor care ameninta economia: tara unde totul ar putea s-o ia razna, ceva trebuie sa cedeze in urmatoarele 18 luni, niciun semn de ajustare interna – titra un raport al UBS emis la sfarsitul verii trecute, ajuns inclusiv pe masa guvernatorului BNR si care incepuse sa-i ingrijoreze pe investitori.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Investitorii de pe Bursa au pierdut in ianuarie 7 mld. euro

    Valoarea totala a companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), inclusiv piata RASDAQ, a scazut in ianuarie cu 7 mld. euro, ajungand la nivelul de la sfarsitul lui 2006, de 24,5 mld. euro.

    Indicele BET, care urmareste evolutia celor mai importante zece companii de la Bursa, a pierdut luna trecuta 23%, dupa ce castigase 22% anul trecut, in timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 20%, coborand sub nivelul de la sfarsitul lui 2006.

    Scaderile de pe Bursa au lovit puternic si fondurile mutuale care investesc preponderent in actiuni, unele pierzand chiar mai mult decat castigasera in 2007.

    Mai multe amanunte pe www.zf.ro

  • Bursa din Bucuresti, in declin

    Prabusirea actiunilor de la bursa aduce pierderi extrem de importante pentru investitori. Actiunile au scazut din nou, in medie cu cinci procente, ceea ce face ca majoritatea titlurilor cotate la bursa sa piarda de la inceputul anului si pana acum 30% din pret.

    Cei mai multi analisti spun ca acest cutremur de pe piata din Romania nu se va opri aici si ca ne asteapta si zile mai negre in perioada urmatoare.

    Principala cauza a scaderilor din ultima vreme sta in decizia mai multor investitori internationali, care in ultimele zile si-au vandut titlurile detinute in Romania si au iesit de pe piata, ceea ce a determinat de altfel si scaderile de la bursa.

    Amanunte pe www.protv.ro

  • Bursa de la Bucuresti este in cadere libera

    Daca adunam pierderile de la inceputul anului, constatam ca in trei saptamani bursa a pierdut tot ce a castigat pe parcursul lui 2007. Multi dintre investitori sunt alarmati.

    Scaderile de la Bucuresti sunt o consecinta a prabusirii actiunilor de la bursele vest-europene care au inregistrat si ele minusuri de 5%. Aceste evolutii arata ca Europa devine din ce in ce mai sensibila la criza creditelor ipotecare din Statele Unite, unde se vorbeste tot mai mult despre o noua perioada de recesiune.

    Amanunte pe www.protv.ro