Tag: victorie

  • Războiul cu inflaţia în 2014. Unde vor duce noile taxe şi producţia agricolă mai slabă

    ANUL 2013 A ADUS INFLAŢIA ANUALĂ LA UN MINIM ISTORIC, DE 1,55%. A fost pentru prima oară când rata anuală a inflaţiei a coborât în România sub 2%, nivel normal în ţările occidentale, dar la care ţara noastră jinduia în anii de hiperinflaţie galopantă din anii ’90. Cum s-a ajuns la acest nivel record?

    Producţia agricolă foarte bună şi reducerea TVA la produsele de panificaţie de la 24% la 9% au fost stimulii principali care au dus inflaţia în decembrie 2013 la minimul ultimilor 24 de ani, aproape de limita inferioară a intervalului ţintit de BNR, de 1,5-3,5%. Scăderea inflaţiei a creat spaţiu pentru relaxarea politicii monetare prin reducerea dobânzii-cheie până la 4% la sfârşitul anului trecut.

    Preţurile la produsele alimentare au scăzut cu 1,8% anul trecut, preţurile mărfurilor nealimentare au înregistrat o creştere anuală de 3,6%, iar ascensiunea tarifelor serviciilor a fost 3,4%. Ponderea mare a alimentelor în coşul de consum face ca inflaţia să fie sensibilă la producţia agricolă. În lipsa reducerii TVA la produsele de panificaţie şi a anului agricol excepţional, rata anuală a inflaţiei din 2013 s-ar fi situat undeva în intervalul 3-3,5%, deci la limita superioară a ţintei BNR, după cum au susţinut unii analişti.

    Nu doar România a surprins în 2013 cu un nivel foarte scăzut al inflaţiei, ci mai multe ţări din regiune. Cehia a înregistrat la sfârşitul anului trecut o inflaţie de 1,4%, în condiţiile în care ţinta băncii centrale a fost de 2%±1 pp. Iar Polonia şi Ungaria au avut rate anuale ale inflaţiei mai mici de 1%.

    BNR a atins anul trecut ţinta de inflaţie, fiind pentru a treia oară când reuşeşte să atingă acest obiectiv de când a adoptat strategia de ţintire a inflaţiei ca principal obiectiv monetar, în august 2005. Inflaţia a scăzut puternic în lunile de toamnă şi în decembrie, după ce în primele două trimestre din 2013 a oscilat în intervalul 5-6%.

    Trendul descendent al inflaţiei a continuat şi în primele două luni din 2014, rata anuală apropiindu-se de un nou minim istoric, de 1%. Însă, până la sfârşitul acestui an, analiştii se aşteaptă ca inflaţia să urce spre 3,5-4%. Liberalizarea preţurilor la energie şi gaze, dar şi creşterea accizelor la carburanţi îşi vor pune amprenta asupra ascensiunii preţurilor. Iar producţia agricolă, mai slabă decât cea din 2013, va pune şi ea presiune asupra inflaţiei.

    Scăderea inflaţiei din prima parte a anului 2014 şi cererea de consum încă slabă au încurajat BNR să continue ciclul de relaxare a politicii monetare prin reducerea dobânzii-cheie şi diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii, măsuri care vor putea antrena scăderea dobânzilor la credite şi relansarea creditării, cu impact favorabil asupra economiei. Banca centrală a început anul cu o reducere a dobânzii-cheie de la 4% la 3,75%, măsură acompaniată de diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% şi la valută de la 20% la 18%. Iar în februarie dobânda de politică monetară a fost coborâtă la 3,5%. Analiştii cred însă că dobânda-cheie va rămâne „îngheţată„ la 3,5%, după şase paşi succesivi de scădere realizaţi în cadrul ciclului de relaxare a politicii monetare iniţiat în vara anului trecut.

    Istoria inflaţiei în România are însă vârfuri numai bune de pus în manuale. În urmă cu mai bine de 20 de ani şocul inflaţiei dădea întreaga economie peste cap, existând şi luni când rata anuală urca şi la 300%. Apoi, creşterea preţurilor a început să se mai tempereze. În 1998 s-a înregistrat o reducere semnificativă a inflaţiei la două cifre, adică la 40,6%, de la 151,4% în 1997. Şi, în cele din urmă, am ajuns şi la o inflaţie de o cifră.

    Începând cu anul 2005, odată cu lansarea leului nou, BNR a trecut şi la un nou regim de politică monetară – ţintirea inflaţiei. Iar după 2005, inflaţia a rămas la o singură cifră.

    În 2005, în primul an de ţintire a inflaţiei, preţurile de consum au înregistrat o creştere anuală de 8,6% faţă de ţinta de 7,5%, în anul 2006 inflaţia anuală a coborât spectaculos la 4,9%, sub ţinta de 5%, iar în anul 2007 a urcat înapoi la fel de spectaculos până la 6,6%, peste ţinta de 4%. Nici în perioada 2008-2010 inflaţia anuală nu a reuşit să ajungă în intervalul ţintit de BNR.

  • Construcţia mallului Victoria City din Bucureştii Noi, amânată. Cum va arăta noul mall din Capitală – FOTO

     “Prima fază a Victoria City Center este programată să înceapă la mijlocul anului, urmând ca deschiderea să aibă loc în luna septembrie a anului viitor”, se arată într-un comunicat al Benevo.

    Anterior reprezentanţii Benevo anunţau că începerea construcţiei va avea loc la începutul acestui an.

    Victoria City Center va avea 60.000 metri pătraţi, suprafaţă închiriabilă, spaţii de retail şi de birouri, în partea de nord-vest a Bucureştiului, pe fosta platformă Textila Dacia din Bucureştii Noi, în imediata apropiere a staţiei de metrou Jiului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTEST faţă de acciza la combustibil: Peste 8.000 de oameni la mitingul din Capitală. Participanţii au ajuns la Piaţa Victoriei

     UPDATE 14:32 – Participanţii la protestul PMP au ajuns la Piaţa Victoriei

    Participanţii la protestul organizat de PMP au ajuns la Piaţa Victoriei, ei plecând în marş din Piaţa George Enescu după discursurile susţinute de lideri ai partidului şi ai Fundaţiei Mişcarea Populară.

    În fruntea coloanei de manifestanţi s-au aflat lideri ai PMP, între care Eugen Tomac, Elena Udrea, Cristian Preda, aceştia ţinând un banner cu inscripţia “Ponta vă arde cu pompa”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Victorie dublă pentru Simona Halep: calificare în semifinale la Indian Wells şi locul 6 WTA

    Halep s-a impus uşor, în două seturi, cu scorul de 6-2, 6-2 şi o va întâlni în turul următor pe câştigătoarea meciului dintre Jelena Jankovic şi Agnieszka Radwanska.

    Datorită parcursului excelent, Simona Halep va ocupa de luni locul 6 în clasamentul WTA, indiferent de rezultatul meciurilor următoare.

    Simona Halep devine astfel jucătoarea din România cu cea mai bună clasare din istorie, depăşindu-le pe Irina Spârlea şi Virginia Ruzici, care au ocupat locul 7 în lume.

  • Sindicatele din industrie ies în stradă, pentru a cere oprirea suprataxării energiei electrice

    Sindicaliştii Cartel Alfa şi cei ai federaţiilor membre din industrie au anunţat marţi protestele, spunând că vor să solicite premierului să convoace de urgenţă o şedinţă comună cu toţi factorii implicaţi, pentru a stabili modificările legislative referitoare la regimul energiei regenerabile şi liberalizarea preţului la gaze şi energie.

    Astfel, miercuri, între orele 12.00 şi 15.00, mai multe persoane vor picheta sediul Curţii Constituţionale, pentru a solicita judecătorilor CC soluţionarea în regim de urgenţă a problemelor Ordonanţei de Urgenţă 57/2013. Aproape 1.000 de sindicalişti vor participa joi la un miting în Piaţa Victoriei, pentru a cere Guvernului urgentarea tuturor actelor normative care vor urma după rezolvarea de către Curtea Constituţională a OUG 57/2013.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reţeaua Librarul va deschide o nouă unitate pe bulevardul Nicolae Titulescu

    Librarul – Victoriei oferă cărţi din domenii variate, începând cu beletristică, continuând cu istorie, publicistică, dezvoltare personală şi profesională, până la carţi pentru copii, papetărie, jucării şi suveniruri.

    Reţeaua Librarul mai are unităţi deschise în zonele Dorobanţi, Kogălniceanu, Obor şi Unirii.

  • Merkel consideră “absolut inacceptabile” insultele proferate de Nuland la adresa UE

     “Cancelarul consideră aceste afirmaţii absolut inacceptabile. Cancelarul vrea să sublinieze din nou asupra faptului că (şefa diplomaţiei UE) Lady (Catherine) Ashton face o muncă excelentă”, a declarat Christiane Wirtz, o adjunctă a purtătorului de cuvânt al Guvernului, răspunzând unei întrebări despre afirmaţia “F… EU”, a adjunctei secretarului de Stat american John Kerry, Victoria Nuland.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kremlinul cere SUA să înceteze finanţarea “rebelilor” de la Kiev

     “Occidentul trebuie să înceteze şantajarea şi intimidarea”, a declarat consilierul preşedintelui Vladimir Putin, Serghei Glaziev, într-un interviu pentru cotidianul Kommersant Ucarina, făcând referire la întâlnirea din decembrie a oficialului american cu oligarhii apropiaţi puterii de la Kiev.

    “Din câte ştim, i-a ameninţat pe oligarhi că vor fi puşi pe o listă neagră a SUA dacă preşedintele Ianukovici nu cedează puterea opoziţiei. Acest lucru nu are nicio legătură cu dreptul internaţional”, a adăugat consilierul preşedintelui Putin.

    “Se pare că Statele Unite mizează pe o lovitură de stat”, a mai afirmat Glaziev, adăugând că americanii cheltuie “20 de milioane de dolari pe săptămână pentru finanţarea opoziţiei şi a rebelilor, inclusiv pentru a-i înarma”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ghiţă: SUA, cel mai important partener strategic al României. Declaraţia lui Frunda, neinspirată

     Întrebat despre declaraţiile lui Frunda, consilier al premierului, referitoare la relaţia României cu Statele Unite ale Americii, deputatul Sebastian Ghiţă a declarat că “neinspirat” este un cuvânt prea blând si că astfel de ieşiri, ale unor “consilieri fără relevanţă”, nu pot aduce atingere relaţiilor din România şi SUA.

    “Cred că domnul Frunda bate câmpii. Nu vreau să-l jignesc şi să spun că a fost o declaraţie idioată, dar cuvântul «neinspirat» este mult prea blând. Statele Unite reprezintă cel mai important partener strategic al României. Dezvoltarea economică a României în condiţii de siguranţă şi stabilitate depinde de acest parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. Domnul Frunda n-a realizat că declaraţiile sale vor fi folosite ca propagandă anti-Guvern”, a declarat Sebastian Ghiţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea ardelenilor care deţin cel mai frumos magazin din lume. Magazinul de pe Calea Victoriei a câştigat în faţa Tiffany’s, Macy’s sau Apple Store

    Sculptură din sticlă colorată, cu pardoseală din inox şi marmură tip joc de şah, păzită de vitrine din fier forjat creează ambientul magazinului concept al Casei de Bijuterii Sabion, cel mai frumos magazin dintr-un centru comercial. Premiul a fost acordat în cadrul unei competiţii internaţionale din 2011 unde au participat retaileri precum Tiffany’s, Macy’s sau Apple Store.

    Relocat recent pe Calea Victoriei, sub numele Galeriile Sabion, magazinul se adaugă altor 16 magazine răspândite în ţară şi atelierelor din Târgu-Mureş, care, însumate, compun o afacere estimată la nouă milioane de lei (aproximativ două milioane euro). Aproape jumătate din această sumă – circa 800.000 de euro – a fost investită în amenajarea magazinului concept al bijuteriilor Sabion – majoritatea realizate în fabrica proprie din Târgu-Mureş. „Identitatea noastră este una, iar ce se vede în centrele comerciale este cu totul altceva. Acolo există o serie de reguli care nu depind doar de noi. Dacă vrei să fii consilierul personal al clientului, trebuie să fii chiar personal”, explică Claudiu Bologa, fondatorul Sabion, motivele relocării Galeriilor Sabion pe Calea Victoriei.

    Identitatea Sabion a început să se contureze în 1998, odată ce Bologa şi-a pus în aplicare planul de a deschide o afacere de familie cu bijuterii: „Cunosc meseria de bijutier din copilărie, de la rude care erau bijutieri în perioada interbelică şi din poveştile familiei.„ Antreprenorul a început cu un magazin de bijuterii şi un mic atelier în Târgu-Mureş, iar în câţiva ani s-a extins în tot Ardealul, următoarele magazine fiind deschise în Sighişoara, Oradea, Bistriţa şi Cluj-Napoca.

    „Dacă în 2002 aveam trei locaţii, în 2013 am ajuns la 17; am încercat să creştem nu doar pe verticală, ci şi pe orizontală, să avem stabilitate„, descrie Bologa modul cum şi-a condus afacerea în cei 15 ani de activitate. Antreprenorul oferă şi posibilitatea achiziţionării de francize, singura dintre acestea fiind în prezent cea din Baia Mare. Costurile pentru o franciză variază între 100.000 şi 500.000 de euro, în funcţie de oraş şi de suprafaţa magazinului.

    Primul magazin din Capitală a fost inaugurat abia în 2010, în Cocor Department Store, după mai bine de opt luni de lucru. „Nu poţi să vinzi o bijuterie care nu este produsă în serie dacă nu este expusă într-o astfel de locaţie, vorbim despre artă„, argumentează el. „Galeria de artă” creată de designerii proprii în 2010 a fost mutată piesă cu piesă în noul spaţiu de pe Calea Victoriei. Conceptul magazinului a fost creat  de artiştii Atelierelor Sabion şi de proprietarii companiei, care, împreună, totalizează un număr de 40 de angajaţi.

    Dintre ei, nu mai puţin de şase fac parte din familia mureşeanului Bologa, indiferent că vorbim despre soţii, fraţi, fini şi nepoţi. Restul sunt bijutieri cu zeci de ani de experienţă în materie de prelucrare de metale nobile, dar şi tineri designeri, gravori, toreutici, cizelori, majoritatea absolvenţi ai Universităţii de Arte din Târgu-Mureş.