De la un loc destinat doar pescuitului, Laguna Verde este azi un complex turistic: cabane, un restaurant cu specific pescăresc şi echipamente pentru sporturi acvatice în mijlocul câmpului.
Alaska era liniştitoare, mai ales dimineaţa, când ne duceam la micul dejun, şi, până veneau clienţii, ne beam cafeaua pe ultima punte a vasului în timp ce traversam canalele dintre păduri„, îşi aminteşte Dan Mehedinţu unul dintre cele mai plăcute momente petrecute pe vasul de croazieră. În cei patru ani în care a lucrat traversând oceanele a văzut mare parte din lume, dar a hotărât să se întoarcă în ţară pentru a conduce împreună cu tatăl lui afacerea „Laguna Verde”.
Construită în jurul unei bălţi aflate la 15 kilometri de Capitală, aceasta constă într-un restaurant cu specific pescăresc, 20 de căsuţe din lemn şi o vilă pentru cazare, pontoane prevăzute cu instalaţii de iluminare destinate pescuitului, dar şi hidrobiciclete, bărci, skyjet sau caiac canoe – cu o valoare totală de jumătate de milion de euro.
Cu clienţii selectaţi atent, Mehedinţu mizează pe „oaza de linişte„ pe care tatăl lui a încercat să o găsească atunci când a venit prima oară în Baloteşti. Acum atât tatăl, cât şi fiul îşi petrec cea mai mare parte a timpului în „lagună„, împărţindu-şi activitatea între discuţiile cu clienţii – printre care pot fi văzuţi şeici sau politicieni – coordonarea angajaţilor, inovaţii cum ar fi o fântână arteziană în mijlocul lacului sau alegerea mobilierului pentru restaurantul recent deschis.
„M-am certat cu toată familia, iar apoi am pornit pe un vas de croazieră„, îşi descrie Mehedinţu începutul experienţei în domeniul restaurantelor, în 2001. În acea perioadă era student în anul trei la Facultatea de finanţe-bănci în cadrul ASE şi simţea că nu va continua în acest domeniu. Prin urmare, imediat ce a împlinit vârsta legală servirii de băuturi alcoolice a luat drumul mărilor şi oceanelor: „Aveam 21 de ani, câştigam 4.000 de dolari pe lună şi vedeam şi lumea„.
Amuzat, îşi aminteşte că găsise o modalitate prin care să o facă mai uşoară: „Am găsit un job pe barcă în care trebuia să îi supraveghez pe chelnerii din barul personalului, astfel mi se permitea să mă trezesc la ora 11„. Soluţie pe care o consideră caracteristică stilului „descurcăreţ„ al românilor, care găsesc întotdeauna o portiţă prin care să muncească mai puţin. În cei patru ani în care a lucrat pe vas, a strâns 60.000 de dolari: salariul era de 50 de dolari, iar restul de bani veneau din bacşiş de la cei circa 4.000 de clienţi obişnuiţi cu servicii de lux.
După ce s-a întors în ţară, şi-a cheltuit banii pe o maşină sport şi pe o casă şi a plecat să studieze în Elveţia la o şcoală de management hotelier. Şcoala presupunea un curs teoretic de şase luni şi un training practic în Washington, SUA, unde Mehedinţu a experimentat toate etapele muncii din industria HoReCa. A început cu spălatul vaselor şi bucătărie – pe care le numeşte un coşmar -, apoi cu gestionarea magaziei, până la marketingul şi contabilitatea unui restaurant.
Managerii restaurantului de peste Ocean i-au propus să lucreze acolo, dar a ales să se întoarcă în Elveţia pentru a-şi continua studiile cu obţinerea unei diplome de master, tot în domeniul managementului hotelier. Deşi oferta de la americani era încă valabilă, iar altele au continuat să vină, din Dubai, Vietnam sau Taiwan, Mehedinţu a mizat pe România pentru continuarea afacerii începute de tatăl lui, în acea perioadă o baltă de pescuit.