BusinessMagazin

Tag: succes

  • 100 cele mai puternice femei din business: Ana-Maria Matei, director general adjunct E.ON România

    Directorul general adjunct al E.ON România crede în simplitate, autenticitate şi consistenţă atunci când e vorba de propria imagine, iar din punctul ei de vedere, aceste lucruri nu pot fi disimulate. „Dincolo de expertiza pe care o avem, la fel de important este ceea ce transmitem oamenilor din jurul nostru, dacă le inspirăm respect sau dacă ne percep ca parteneri de încredere, dacă suntem pentru ei un model de urmat ori dacă regăsesc în noi, în mod real şi credibil, acele valori în care şi ei cred.”

    Ea este de părere că, mai presus de o strategie de imagine, cel mai important este felul în care ne trăim viaţa, principiile care ne călăuzesc în tot ceea ce facem: corectitudinea, fermitatea, dar şi eleganţa, implicarea, grija şi respectul pentru cei din jur.

    Când vine vorba despre deciziile de business, Ana-Maria Matei a constatat în experienţa ei – deopotrivă personală şi profesională – că există două surse majore de frustrare atunci când faci sau decizi un anumit lucru cu impact asupra altora: lipsa de transparenţă şi percepţia inechităţii. „De aceea, cred că este important să ai empatie şi respect, să judeci şi să îţi argumentezi întotdeauna deciziile pe baza valorilor în care crezi. Şi, de asemenea, să comunici clar şi consistent, în orice situaţie, aceste lucruri”, subliniază ea.

    Grupul E.ON România este activ de 12 ani pe piaţa locală în domeniile furnizării şi distribuţiei de gaze naturale şi energie electrică, având peste 3 milioane de clienţi. La nivelul anului 2016, cel mai recent pentru care există informaţii publice disponibile, E.ON a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 1,12 mld. euro şi avea circa 5.500 de angajaţi.

  • Cronică de film: Spionul care se uita în gol

    După ce suferă o accidentare care îi pune în pericol cariera, balerina Dominika Egorova (Jennifer Lawrence) trebuie să decidă asupra viitorului său. Câteva cadre mai încolo, Dominika e prinsă într-o lume a spionilor după ce a fost recrutată de un serviciu secret numit Sparrow School. Aici, ea învaţă cum să-şi folosească mintea şi corpul ca arme, trecând printr-un pregătire cu multe elemente sadice.

    M-a distrat nespus titlul unei cronici din Statele Unite, care compara scenariul pe care s-a bazat Red Sparrow cu cel al unui film porno ieftin. N-aş merge chiar atât de departe, dar scenariştii ar putea să îşi caute norocul prin alte industrii.

    Sunt multe secvenţe care ar trebui să explice, cumva, transformarea unei balerine într-un ucigaş cu sânge rece; mă întorc însă la scenarişti şi mă întreb dacă au citit, vreodată, o carte de spionaj. Sau dacă au văzut vreodată un film pe subiect, având în vedere că exemplele sunt multe şi, ocazional, excelente. Personajul interpretat de Jennifer Lawrence traversează pasaje din film fără a avea vreo activitate. Se plimbă de colo-colo, lipsită de expresie sau emoţie, dar nu face absolut nimic. Nu ştiu cum sunt pregătiţi spionii, dar cred totuşi că cei ajunşi pe la şcolile de profil învaţă lucruri ceva mai dinamice.

    Regizorul a vrut probabil să prezinte imaginea spionului care nu se sperie de nimic şi nu se ataşează de nimic, dar a dus conceptul puţin cam departe. Pare că toţi s-au molipsit de la Lawrence, senzaţia fiind că ne uităm la un film cu oameni care au suferit accidente cerebrale în lanţ.

    Un alt lucru care lipseşte cu desăvârşire din film e conflictul  nici nu mai contează între cine, pentru că toate personajele intră în sfera negativă; ca să implici spectatorii, trebuie să le dai ceva sau pe cineva cu care ei să ţină. Dacă nu există o astfel de opoziţie, nici măcar la nivel moral, oamenii vor ieşi din sala de cinematograf ca după un meci de fotbal dintre două echipe de care n-au auzit niciodată.

    Ca notă aparte, trebuie să remarc forma slabă prin care trece Jennifer Lawrence. Câştigătoare a unui premiu Oscar, tânăra actriţă pare să nu mai ştie nici ce roluri să aleagă, nici cum să le joace. Am mai văzut genul ăsta de poveşti, dar nu-mi aduc aminte de vreuna care să se fi terminat bine; şi e păcat, pentru că Lawrence are calităţi indiscutabile pe care le-a pus la contribuţie în producţii precum American Hustle, Winter’s Bone sau Silver Linings Playbook.

    Revin la Red Sparrow pentru concluzii: nu este un film la care să nu rezişti două ore, dar nici două ore în care să îţi ţii răsuflarea întrebându-te ce urmează. E un film de duminică seară, cum zic eu, când oricum te gândeşti la ce-ai de făcut în următoarele zile.

    Nota: 6/10

  • La 20 de ani, a pornit ca cizmar o mică afacere. Astăzi, compania valorează peste 14 miliarde de euro

    Totul a început în 1920, când Adi Dassler, un cizmar de doar 20 de ani, a început să producă propriii pantofi sport cu obiectivul de a oferi fiecărui atlet cea mai bună încălţăminte pentru disciplina sa. Patru ani mai târziu a intrat în afacere şi fratele său mai mare, Rudolf Dassler, iar împreună au creat Fabrica de Pantofi a Fraţilor Dassler (Gebruder Dassler Schuhfabrik) cu „sediul“ în spălătoria mamei lor. Deşi au întâlnit numeroase impedimente din cauza furnizării precare de energie electrică, fraţii Dassler au cunoscut rapid succesul şi, înainte de Al Doilea Război Mondial, au ajuns să vândă circa 200.000 de perechi de pantofi. La mijlocul anilor 1930, Dassler făcea 30 de perechi de pantofi diferiţi pentru 11 sporturi, având circa 100 de angajaţi. La Olimpiada de Vară din 1936, compania celor doi i-a asigurat ghetele atletului afro-american Jesse Owens, care urma să câştige patru medalii de aur. Evenimentul a adus recunoaştere companiei, aceasta urmând să primească cereri de pantofi sport din toată lumea.

    Ruptura dintre fraţi s-a produs în timpul războiului, când cei doi nu s-au pus de acord cu privire la strategia firmei. Rudolf şi-a deschis o nouă firmă –  Ruda – ulterior redenumită Puma, iar pe 18 august 1949 Adi Dassler a fondat Adidas AG.  Când au hotărât să se separe, în 1948, oraşul s-a divizat, locuitorii devenind loiali unuia sau celuilalt dintre principalii angajatori din urbe. În scurt timp, Adidas a devenit o afacere mai mare şi mai profitabilă decât Puma.

    O mare greşeală a lui Rudolf Dassler, de care fratele său a profitat din plin, a fost divergenţa avută cu antrenorul echipei de fotbal germane. Acest lucru a permis companiei concurente să sponsorizeze Germania la Cupa Mondială de fotbal din 1954, echipa câştigând finala împotriva Ungariei purtând ghete Adidas. Victoria a adus mărcii o publicitate imensă, Adi Dassler fiind prezent în toate ziarele. În paralel, antreprenorul s-a specializat pe nişa de înscălţăminte sportivă şi a încercat continuu să le îmbunătăţească; una dintre strategiile sale a fost să folosească nume mari din sport ca imagine pentru Adidas. Printre cei care au reprezentat brandul s-au numărat, de-a lungul timpului, Muhammad Ali, Max Schmeling, Sepp Herberger, Franz Beckenbauer etc. De asemenea, o piatră de temelie a politicii firmei a fost publicitatea agresivă – brandul este prezent la toate evenimentele sportive din lume – dar şi inovaţia constantă – fiind într-un permanent contact cu sportivii activi, Adidas a dezvoltat pantofi pentru aproape orice sport.

    Începând cu mijlocul anilor 1960, Adidas a început să producă şi îmbrăcăminte, iar zece ani mai târziu mingea de joc oficială la toate evenimentele sportive majore de fotbal a început să poarte numele brandului. După Cupa Mondială din 1974, când echipa câştigătoare a purtat echipament complet Adidas, firma a început să se dezvolte din ce în ce mai mult şi pe partea de îmbrăcăminte.

    Adolf Dassler a murit în 1978, la vârsta de 78 de ani, lăsând pe mâinile soţiei şi fiului său un brand cu renume mondial. În prezent, compania cu peste 25.000 de angajaţi în întreaga lume îşi desfăşoară activitatea în afara Germaniei, singura unitate ce funcţionează în ţara de origine a brandului fiind un centru de testare a prototipurilor.

  • In copilarie cerşea si fura portofelele turiştilor pentru bani de mancare iar acum este unul dintre cei mai de succes pictori spanioli

    Lita Cabellut este unul dintre cei mai de succes artişti spanioli, însă nu este cunoscută în ţara de baştină. Mai mult, femeiea care vinde azi tablouri cu sute de mii de euro şi-a petrecut mai mulţi ani pe străzile Barcelonei, scrie BBC.

    Când era mică trăia pe străzile oraşului catalan şi dormea sub cerul liber. “Aveam grijă unii de alţii (copii străzii), cerşeam brichete Zippo de la marianri şi furam portofelele turiştilor”, povesteşte Lita Cabellut

    Cabellut s-a născut într-un sat din Aragon, regiune din nord-estul Spaniei, în 1961. S-a mutat împreună cu mama sa în Barcelona. Mama ei conducea un bordel şi Lita a fost lăsată în grija bunicii, dar de fapt stătea majoritatea timpului pe străzi. “Cumpăram ţigări, prezervative şi sandvişuri pentru prostituate şi restul îl păstram”, mai spune ea.

    Nu a mers la şcoală şi nu s-a gândit vreodată că va deveni unul dintre cei mai de succes artişti spanioli. Singurul care vinde mai mult ca Lita Cabellut este Miquel Barcelo, având în vedere că Lita vinde tablourile cu 100.000 de dolari. Vedete precum Hugh Jackman, Halle Berry sau Gordon Ramsay deţin un tabloul de-al lui Cabellut.

    Totul s-a schimbat când bunica ei a murit şi Lita, la vârsta de 10 ani, a ajuns în orfelinat unde a stat doi ani când a fost adoptată de o familie catalană. Aceştia au introdus-o în domeniul artei şi au dus-o la muzee. A fost foarte impresionată de opera lui Goya. A încercat să copieze unul dintre tablourile pictorului spaniol şi noii săi părinţi au încurajat-o să continue pe acest drum. Tot atunci a început să se ducă la şcoală.

    “A fost foarte dificil pentru mine deoarece nu este uşor să înveţi să scrii şi să citeşti la vârsta de 13 ani şi mai e şi presiunea psihologică pe care o ai atunci când eşti într-o clasă cu elevi mult mai mici ca vârstă decât tine”, mărturiseşte ea. Pe mai departe şi-a urmat pasiunea dobândită pentru artă şi a decis să studieze arta la şcoala Gerrit Rietveld Academy din Amsterdam. După studii a decis să rămână în Olanda, dar succesul nu a venit imediat.

    “Am dat tablouri persoanelor care mi-au plătit utilităţile, am vopsit o casă pentru credit la un supermarket”, povesteşte ea

    A reuşit să obţină un contract cu o galerie, însă nu avea să ţină foarte mult deoarece Lita s-a îndreptat spre alte subiecte mai controversate (tablouri în care înfăţişau prostituţie infantilă), iar galeria nu a vrut să-i mai ţină operele.

    Timp de doi ani nu a mai vândut nimic.

    Azi este cunoscută pentru portretele celebrităţilor precum Charlie Chaplin sau Coco Chanel, dar şi portrete unor subiecţi anonimi, care sunt consideraţi “urâţi”

    “Eu nu văd oamenii ca fiind urâţi, ci diferiţi. Pictez oameni unde trebuie să vezi dincolo de piele pentru a descoperi frumuseţea. Am o slăbiciune pentru astfel de oameni”, spune artista.

    A avut trei mari influenţe în viaţă- pictura lui Goya, operele lui Donatello şi muzica lui Bach. 

  • Succesul pe YouTube înseamnă o viaţă în sărăcie. Poţi avea chiar şi un milion de vizualizări pe lună şi abia să-ţi poţi plăti chiria

    Un nou studiu din Germania arată că şansele să duci o viaţă bună doar cu ajutorul YouTube sunt extrem de mici. La fel ca şi în cazul Hollywood-ului, nu toată lumea care se visează pe platourile de filmare chiar ajunge să aibă succes, scrie Bloomberg.

    96,5% dintre toţi cei care încearcă să devină faimoşi pe YouTube, şi implicit să trăiască din asta, nu au şansa să câştige destui bani din publicitate pentru a trece pragul sărăciei în SUA, potrivit unei cercetări a lui Mathias Bartl, profesor la Universitatea Offenburg pentru Ştiinţe Aplicate.

    Un creator ar putea câştiga aproximativ 16,800 de dolari pe an dacă canalul acestuia ar ajunge în top 3% cele mai vizualizate de pe platformă. Asta înseamnă câştiguri ceva mai mari decât pragul sărăciei din SUA stabilit la 12,140 de dolari pentru o persoană (16,460 pentru o gospodărie cu 2 persoane). Canalele din eşantionul lui Bartl (top 3%) au atras mai mult de 1,4 milioane de vizualizări pe lună.

    Tot mai mulţi tineri sunt atraşi de această platformă şi de posibilitatea de a se bucura de succes prin intermediul YouTube.

    1 din 3 copii din Marea Britanie, cu vârstele cuprinse între 6 şi 17 ani, au declarat că ar vrea să devină “youtuber full time”. Adică de trei ori mai mulţi dintre copiii din Regatul Unit ar vrea să creeze conţinut video pe YouTube decât să se facă medici.

    Veniturile din publicitate nu sunt extrem de clare şi s-au schimbat de-a lungul timpului, iar Bartl a ajuns la sumele de mai sus utilizând ecuaţia 1 dolar pentru 1000 de vizualizări. “Ştiu youtuberi care câştigă 35 de cenţi pe 1000 de vizualizări şi alţii care obţin 5 dolari pe 1000 de vizualizări”, a declarat Harry Hugo de la agenţia de marketing Goat din Londra. Majoritatea vedetelor de oe YouTube câştigă bani din sponsorizări şi alte înţelegeri pe care le au cu brandurile. De aceea este destul de greu de calculat cât câştigă câţiva dintre cei mai cunoscuţi oameni de pe platformă.

    Pe măsură ce YouTube devine mai popular este şi mai greu pentru creatorii de conţinut nou veniţi să se impună. Dacă în 2016 canalele cele mai populare (top 3%) luau 63% din toate vizualizările de pe platformă, în 2016, vedetele YouTube iau 9 din 10 vizualizările de pe platformă. Mai mult, cei care au început să publice videouri în 2016 au luat doar 458 de vizualizări pe lună.

     

  • Rusia a testat cu succes noua rachetă balistică intercontinentală RS-28 Sarmat: are capacitatea de a atinge teritoriul continental al SUA şi de a distruge suprafeţe de mărimea Franţei

    “Acest nou test efectuat la cosmodromul Pleseţk a confirmat caracteristicile rachetei în timpul fazelor de prelansare şi de zbor iniţial”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

    Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Iuri Borisov, a declarat recent că industria naţională de apărare este pregătită să producă un număr mare de rachete balistice intercontinentale Sarmat, pentru a înlocui rachetele învechite Satan. El a menţionat că noua generaţie de rachete poate să lovească portavioane, distrugătoare şi crucişătoare.

    Racheta RS-28 Sarmat are greutatea de 100 de tone şi poate transporta 12 focoase nucleare pe o distanţă de 10.000 de kilometri, având capacitatea de a atinge teritoriul continental al Statelor Unite şi de a distruge suprafeţe de mărimea Franţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gadget Review: noul rege al telefoanelor mobile – VIDEOREVIEW

    + DESIGN ŞI CONSTRUCŢIE

    + ECRANUL SUPERB

    + PERFORMANT

    + CAMERA FOTO

    -BIXBY MAI ARE DE INVĂŢAT

    – AUTONOMIA BATERIEI PUTEA FI MAI BUNĂ

    Noile telefoane Samsung S9 şi S9 Plus arată aproape identic cu modelul anterior, S8, ceea ce nu este un lucru rău. S8 a fost unul dintre cele mai frumoase telefoane lansate anul trecut, iar coreenii nu aveau motive să umble la aspectul telefonului. Singurul inconvenient la capitolul design la Samsung S8 a fost decizia de a amplasa senzorul de amprentă lângă cameră, nu sub, ceea ce făcea accesarea acestuia dificilă. Fanii şi criticii au fost vocali şi compania a rezolvat problema.

    De fapt, Samsung se pare că a ţinut cont de părerile criticilor adresând câteva dintre problemele semnalate. În recenzia de anul trecut la Samsung S8 am semnalat amplasarea ciudată a senzorului, puterea scăzută a difuzorului şi autonomia mediocră a bateriei. La S9, primele două au fost rezolvate prin modificarea poziţiei senzorului, implementarea unui difuzor mai puternic, care pe deasupra vine şi cu tehnologia Dolby Atmos, dar în privinţa autonomiei bateriei nu s-au făcut mari progrese.

    După cum spuneam, Samsung S9 păstrează linia de design impusă de S8, cu faţa şi spatele de sticlă pe un cadru de aluminiu şi cu marginile rotunjite. Telefonul arată foarte bine şi mă bucur că Samsung a decis să continue ce a început anul trecut.

    Tot la capitolul lucruri arătoase care au rămas la fel se încadrează şi display-ul OLED, extrem de frumos cu o rezoluţie de 1440 x 2960 pixeli, cu o densitate de pixeli de 570 ppi în cazul S9 şi 529 ppi în cazul S9Plus. La fel ca şi la versiunea anterioară, este o plăcere să te uiţi la ecranul acesta, să vezi filme şi să-l foloseşti în fiecare zi.

    De asemenea, telefoanele vin echipate cu difuzoare stereo produse de AKG ce vor suporta sunet surround Dolby Atmos. Asta înseamnă un volum mai mare al difuzoarelor, mai ales odată cu activarea funcţiei Atmos, ceea ce va face o experienţă mai plăcută din vizionarea filmelor pe telefon. De menţionat că telefonul nu vine cu rezoluţia de mai sus setată din fabrică, ci cu una de 1080 x 2220 pixeli. Diferenţele dintre cele două nu sunt vizibile cu ochiul liber, cel puţin eu nu am observat, iar asta nu face ca ecranul să fie mai urât sau ca imaginile sau culorile să nu fie la fel de frumos redate, ci se traduce într-o viaţă prelungită a bateriei.

    Am avut în teste modelul S9 Plus care vine cu o baterie de 3500 mAh care asigură o zi de lucru, plecând de la 100% dimineaţa la 8 şi ajungând la 33% seara la 8, cu ecranul la rezoluţia maximă. În cele zece ore am fotografiat, am navigat, am publicat poze pe reţelele de socializare şi am vorbit de câteva ori la telefon. A doua zi am trecut la rezoluţia 1080 x 2220 pixeli şi telefonul a ţinut ceva mai bine, rămânând cu câteva procente în plus şi pentru a doua zi. Încărcarea telefonului se poate face cu fir sau fără – cea cu fir este la fel de rapidă ca în trecut, iar noutatea este că telefonul suportă fast wireless charging, ceea ce este o veste cât se poate de bună – deoarece pe cât de util este modul de încărcare wireless, pe atât este de lent.
    Si acum să trecem la capitolul care probabil vă interesează pe toţi – camera foto. Noile telefoane Samsung au integrate o nouă lentilă cu diafragmă duală, care ar trebui să ofere fotografii mai bune în situaţii mai puţin bine iluminate, Super Slow-motion la 960 de cadre pe secundă şi AR Emoji personalizate.

    Samsung S9 Plus este dotat cu un sistem dual de cameră cu diafragma duală. Similar cu modul în care pupila se dilată şi se contractă, diafragma duală Samsung  (1.5 – 2.4) captează în mod automat mai multă lumină când este întunecat şi mai puţină lumină când mediul este prea luminos.

    Nu este nicio surpriză faptul că S9 Plus produce imagini excelente în timpul zilei: culorile sunt aprinse, expunerea corect făcută şi reuşeşte să păstreze destul de multe detalii fără mult zgomot în imagine. De asemenea, peisajele sunt contrastante şi imaginile au o gamă dinamică mare, păstrând multe detalii atât în zonele luminoase, cât şi în zonele întunecate. Surpriza vine din faptul că se descurcă foarte bine atunci când iluminarea nu este foarte bună, telefonul reuşind să realizeze imagini cu un echilibru bun între zgomot şi detalii. Astfel, imaginile sunt curate, dar fără a pierde din detalii, datorându-se în special deschiderii diafragmei până la f/1.5. Telefonul ar trebui să detecteze când are nevoie de mai multă lumină şi să treacă singur de la f/2.4 la f/1.5. S9 Plus face o treabă bună, iar imaginile sunt mai luminoase, dar nu fără un compromis: spre margini imaginea pierde din detalii.

    Pentru că S9 Plus vine echipat cu două camere (una cu un zoom optic de 2x), exact ca Samsung Note 8, zoom-ul este destul de rapid şi funcţionează bine: imaginile sunt contrastate, au detalii bune. De asemenea, acest sistem de cameră duală îi permite telefonului să realizeze fotografii ce le imită pe cele realizate cu un DSLR, prin acel background frumos înceţoşat. S9 Plus reuşeşte să dea un blur bun background-ului şi face o tranziţie bună între subiect şi peisaj, de cele mai multe ori. Pentru că mai ratează din când în când şi dă cu bidineaua de blur prea mult.

    Şi pe partea de filmare Samsung S9 Plus se descurcă bine, iar telefonul poate filma chiar şi 4K la 60 de cadre pe secundă. Culorile redate în modul video sunt vii, expunerea este bună şi telefonul reacţionează bine atunci când condiţiile de iluminare se schimbă (de ex. aprinzi şi stingi lumina), iar focalizarea automată funcţionează bine. Ca şi în cazul fotografiilor, şi pe partea de video software-ul reduce bine zgomotul de fundal fără a elimina prea mult din detalii.

    Tot prin aceste noi telefoane, Samsung permite utilizatorilor să creeze un emoji care arată, sună şi acţionează exact ca ei, susţin reprezentanţii companiei. Realitatea arată puţin altfel – avatarele nu sunt copii fidele, iar eu unul nu m-am recunoscut în avatarul meu. Totuşi, merită lăudat faptul că avatarul preia detalii precum părul facial şi, în cazul meu, chiar tăietura din bărbie. AR Emoji foloseşte un algoritm de învăţare a datelor, care analizează o imagine 2D a utilizatorului şi preia peste 100 de caracteristici faciale pentru a crea un model 3D care să reflecte şi să imite expresii precum clipitul şi mişcări ale capului, însă nu la un nivel foarte avansat. De exemplu, avatarele realizate de Apple pentru iPhone X mi s-au părut mai expresive şi parcă imitau mai bine mimica feţei, pe când S9 câteodată le nimereşte şi câteodată nu. Oricum ar fi, atât animoji (iPhone X) cât şi AR Emoji (Samsung S9) mi se par inutile, reprezentând doar o atracţie pe moment. Dar poate am îmbătrânit eu şi încă îmi mai place să mă exprim în scris, nu prin emoji.

    Samsung susţine că Bixby, asistentul din telefon, utilizează realitatea augmentată şi tehnologii de învăţare pentru a oferi informaţii utile despre împrejurimile în care se află utilizatorii. Bixby generează instant informaţii direct deasupra imaginii spre care este îndreptată camera, detectând şi recunoscând obiectul în timp real. E adevărat şi nu prea; eu am încercat mai multe obiecte şi rata de succes a recunoaşterii obiectului aş zice că e undeva la 30-40%.

    De asemenea, coreenii promit că prin Bixby am putea traduce în limbi străine. Nici aici nu m-a convins. I-am arătat asistentului 10-15 propoziţii şi expresii în limba franceză şi portugheză şi abia a reuşit să traducă unele cuvinte; de multe ori, fără să facă o legătură logică între ele. Deci să nu vă bazaţi pe Bixby atunci când călătoriţi într-o ţară străină.

    Prin modelele S9 şi S9 Plus, Samsung a rafinat conceptul adus de S8, păstrând acelaşi design premium, îmbunătăţind camera, însă ar mai putea lucra la autonomia bateriei şi la asistentul Bixby, pe care ni-l tot bagă pe gât. Chiar şi aşa, S9 Plus este unul dintre cele mai bune telefoane de pe piaţă la ora actuală, dacă nu chiar cel mai bun.

    CASETĂ TEHNICĂ
    SISTEM OS ANDROID 8 (OREO)
    DISPLAY 6.2-INCI QUAD HD + CURVED SUPER AMOLED, 18.5:99, 10 (529PPI)
    DIMENSIUNE 158.1MM X 73.8MM X 8.5MM, 189G, IP68
    CAMERĂ PRINCIPALĂ: DUAL CAMERA CU DUAL OIS
    • WIDE-ANGLE SUPER SPEED DUAL PIXEL 12MP AF SENZOR (F1.5/F2.4)
    • TELEPHOTO 12MP AF SENSOR (F2.4)
    FRONTALĂ 8MP AF (F1.7)
    PROCESOR 10NM, 64-BIT, OCTA-CORE PROCESSOR (2.7 GHZ QUAD + 1.7 GHZ QUAD)
    MEMORIE 6GB RAM
    SPAŢIU DE 64GB/128GB/256GB + MICRO SD SLOT (DE PÂNĂ LA 400GB)
    STOCARE
    SIM CARD SINGLE SIM:  NANO SIM
    DUAL SIM NANO SIM + NANO SIM SAU SLOT MICROSD
    (HYBRID SIM)
    BATERIE 3.500MAH
    PREŢ 4.400 LEI

    Imagini:

    Diferenţa dintre F/1.5 şi F/2,4 (toate setările au fost blocate mai puţin diafragma)

    F/1.5

     

  • Cronică de film: Spionul care se uita în gol

    După ce suferă o accidentare care îi pune în pericol cariera, balerina Dominika Egorova (Jennifer Lawrence) trebuie să decidă asupra viitorului său. Câteva cadre mai încolo, Dominika e prinsă într-o lume a spionilor după ce a fost recrutată de un serviciu secret numit Sparrow School. Aici, ea învaţă cum să-şi folosească mintea şi corpul ca arme, trecând printr-un pregătire cu multe elemente sadice.

    M-a distrat nespus titlul unei cronici din Statele Unite, care compara scenariul pe care s-a bazat Red Sparrow cu cel al unui film porno ieftin. N-aş merge chiar atât de departe, dar scenariştii ar putea să îşi caute norocul prin alte industrii.

    Sunt multe secvenţe care ar trebui să explice, cumva, transformarea unei balerine într-un ucigaş cu sânge rece; mă întorc însă la scenarişti şi mă întreb dacă au citit, vreodată, o carte de spionaj. Sau dacă au văzut vreodată un film pe subiect, având în vedere că exemplele sunt multe şi, ocazional, excelente. Personajul interpretat de Jennifer Lawrence traversează pasaje din film fără a avea vreo activitate. Se plimbă de colo-colo, lipsită de expresie sau emoţie, dar nu face absolut nimic. Nu ştiu cum sunt pregătiţi spionii, dar cred totuşi că cei ajunşi pe la şcolile de profil învaţă lucruri ceva mai dinamice.

    Regizorul a vrut probabil să prezinte imaginea spionului care nu se sperie de nimic şi nu se ataşează de nimic, dar a dus conceptul puţin cam departe. Pare că toţi s-au molipsit de la Lawrence, senzaţia fiind că ne uităm la un film cu oameni care au suferit accidente cerebrale în lanţ.

    Un alt lucru care lipseşte cu desăvârşire din film e conflictul  nici nu mai contează între cine, pentru că toate personajele intră în sfera negativă; ca să implici spectatorii, trebuie să le dai ceva sau pe cineva cu care ei să ţină. Dacă nu există o astfel de opoziţie, nici măcar la nivel moral, oamenii vor ieşi din sala de cinematograf ca după un meci de fotbal dintre două echipe de care n-au auzit niciodată.

    Ca notă aparte, trebuie să remarc forma slabă prin care trece Jennifer Lawrence. Câştigătoare a unui premiu Oscar, tânăra actriţă pare să nu mai ştie nici ce roluri să aleagă, nici cum să le joace. Am mai văzut genul ăsta de poveşti, dar nu-mi aduc aminte de vreuna care să se fi terminat bine; şi e păcat, pentru că Lawrence are calităţi indiscutabile pe care le-a pus la contribuţie în producţii precum American Hustle, Winter’s Bone sau Silver Linings Playbook.

    Revin la Red Sparrow pentru concluzii: nu este un film la care să nu rezişti două ore, dar nici două ore în care să îţi ţii răsuflarea întrebându-te ce urmează. E un film de duminică seară, cum zic eu, când oricum te gândeşti la ce-ai de făcut în următoarele zile.

    Nota: 6/10

  • Gadget Review: Lenovo şi-a găsit mantra: Yoga 920 – VIDEOREVIEW

    -TASTELE SUNT ÎNGUSTE

    – NUMĂR DE PORTURI LIMITAT

    + DESIGN PREMIUM
    + AUTONOMIE BUNĂ
    + PERFORMANT ŞI PORTABIL

    Lenovo a păstrat acelaşi design premium, elegant, iar balamaua care leagă ecranul de tastatură seamănă cu o brăţară de ceas. Laptopul se poate învârti la 360 de grade şi poate fi folosit în mai multe moduri.

    Yoga 920 arată bine în continuare, iar singurele diferenţe faţă de modelul anterior sunt faptul că este ceva mai subţire (cu 0,35 mm) şi vine cu un stylus. 72% din oameni folosesc încă un stilou în fiecare zi, susţine Lenovo, care apoi se întrebă de ce ai renunţa la acest obicei. Şi, pe bună dreptate, de ce ai renunţa să scrii de mână? Este un obicei foarte frumos şi personal, dar despre benefiicile scrisului de mână vom discuta în alt articol.

    Aşadar, compania chinezească, la fel ca şi alţi producători (vezi recenzia HP Elitebook x360), s-a gândit să le ofere utilizatorilor o metodă de a lua notiţe sau de a desena direct pe ecranul laptopului. Experienţa de scris cu stiloul este una care-ţi ia ceva timp pentru a te obişnui (scriu prea mare pe ecran în comparaţie cu scrisul pe un caiet), dar este destul de eficient. La un moment dat, mi-am propus să editez un video doar utilizând stiloul în modul tabletă. Mi-a luat puţin timp până am scăpat de obiceiurile clasice (să apăs pe taste pentru scurtături etc.), dar este posibil să editezi un video folosindu-te doar de stylus.

    Ecranul este unul generos într-un corp destul de mic, iar imaginile sunt luminoase şi frumos redate. Culorile sunt corecte şi nu am sesizat tente de albastru sau de galben. Unghiurile de vizualizare sunt bune şi laptopul poate fi folosit pentru a urmări seriale şi filme, mai ales că e acompaniat de un sunet bun (Dolby Atmos), ce nu este distorsionat, nici la maximum, de cele două difuzoare. Marginile negre sunt încă acolo, dar mai mici şi nu sunt deranjante.

    Noi am avut în teste modelul Yoga 920 de 13,9 inchi, cu un ecran LED cu o rezoluţie Full HD, dotat cu un procesor i7, generaţia opta, 8 GB memorie RAM, un SSD de 256 GB drept spaţiu de stocare, o placă video integrată Intel HD 620; toate acestea la o greutate totală de 1,4 kg. De menţionat că există variante şi mai performante, dar şi mai puţin performante. De exemplu, poţi opta pentru un ecran IPS cu o rezoluţie 4K Ultra HD, 16 GB memorie RAM şi un SSD de 1 TB! Orice variantă ai alege, nu o să ai probleme în a rula aplicaţiile obişnuite de editare de texte, browsing, chiar editare foto şi video (bineînţeles, nu la cele mai ridicate standarde).

    Am făcut multitasking: am editat fotografii în timp ce în fundal rulau clipuri 4K pe YouTube şi ascultam muzică în regim de livestream, dar nu am sesizat ca Yoga 920 să ”transpire“. |n schimb, m-am încălzit eu puţin şi nu de la exerciţiile yoga, ci de la laptop, care vine cu un sistem de răcire ce funcţionează binişor, dar trebuie să spun că este cam zgomotos. Când e prea încărcat, înţeleg să mai facă puţin vuiet, dar s-a întâmplat ca ventilatorul să-şi înceapă procesul zgomotos şi când făceam lucruri simple precum editarea unui text sau navigare pe internet.

    Modelul pe care l-am avut a fost mai mult decât capabil pentru a se descurca cu tot ce l-am încărcat noi, fiind limitat totuşi de placa integrată, care nu permite rularea celor mai noi jocuri video, dacă asta doreşti. De notat pentru cei care se gândesc să-şi achiziţioneze acest laptop este faptul că am avut probleme cu conexiunea la net de pe routere TP-Link. M-am conectat la internet în două locuri diferite (dar cu acelaşi model de de router) şi conexiunea se tot întrerupea. La serviciu nu am întâmpinat aceleaşi probleme, pentru că există un alt tip de router.

    Un capitol la care dezamăgeşte este cel al conectivităţii. Yoga 920 are două porturi Thunderbolt pe o parte, un jack de 3,5 mm şi un port USB 3.0 şi atât. Fără card reader sau HDMI. Şi dacă stiloul este prins cu o clemă în portul USB 3.0, te mai poţi conecta la laptop doar prin cele Thunderbolt.

    Un alt lucru care nu mi-a plăcut şi care pentru mine este foarte important se leagă de experienţa de tastare. Cum eu îmi petrec 70% din timp dând din mâini pe taste, este foarte important ca acest lucru să fie plăcut. Tastele Yoga 920 sunt cam înguste, ceea ce înseamnă că este un spaţiu prea mare între ele, iar acest design te determină să apeşi greşit sau pe lângă taste de multe ori până să-ţi poţi intra în ritm. O soluţie ar fi fost lăţirea acestora, pentru că oricum spaţiul dintre taste nu este util.

    Ultimul aspect care trebuie menţionat este autonomia bateriei laptopului. Te poţi aştepta la două zile de lucru cu o singură încărcare. |ntr-un regim de utilizare uşor-moderat, abia dacă goleam 20-30% din bateria laptopului în 6-7 ore de muncă. Anumite operaţiuni pot consuma mai mult, dar, oricum ar fi, compania chinezească promite în jur de 15 ore de utilizare (versiunea Full HD).

    În concluzie, Lenovo Yoga 920 este laptop 2-în-1 premium performant şi portabil, o îmbunătăţire faţă de modelul anterior, care vine la pachet cu un stylus; iar dacă poţi să treci peste faptul că are porturi puţine, atunci ar putea fi laptopul perfect pentru tine.


    CASETĂ TEHNICĂ
    ECRAN 13,9 INCHI, LED FULL HD TACTIL
    PROCESOR I7 8550U 1,8 GHZ – MOD TURBO 4 GHZ
    MEMORIE RAM 8 GB
    STOCARE 256 GB SSD
    PLACĂ VIDEO INTEL HD 620
    SISTEM DE OPERARE WINDOWS 10
    PORTURI 1 X USB 3.0, 2 X USB THUNDERBOLT, JACK AUDIO
    DIMENISUNI 323 X 13,95 X 223,5 MM
    (LĂŢIME, GROSIME, ÎNÂLŢIME)
    GREUTATE 1,34 KG
    PREŢ 7.000-8.000 DE LEI

     

  • Cercetătorii chinezi au creat un nou tip de orez cu care ar putea fi hrănite peste 200 de milioane de persoane

    Iniţial, cercetătorii s-au aşteptat să obţină 4,5 tone per hetar, însă surpinzător patru tipuri de orez au produs între 6,5 şi 9,3 tone pe hectar. Conform NextShark, testele asupra orezului rezistent la apele saline sunt realizate în China de o perioadă lungă de timp, însă cercetătorii nu se aştepatu să obţină o producţie suficientă pentru comercializare. 
     
    Principalul cercetător Yuan Longping a declarat că prin intermediul cultvării acestui tip de orez s-ar putea hrăni peste 200 de milioane de persoane.