Tag: studenti

  • Ce rol joacă practica adevărată pentru elevi şi studenţi

    848 elevi din Bucureşti, 449 din Buzau, 439 din Ploiesti si 139 studenti din cadrul Facultatii de Mecanica si Mecatronica au beneficiat de servicii de consiliere profesională. 13 companii de profil si-au deschis portile si si-au oferit expertiza pentru efectuarea stagiilor de practica profesionala În acest proiect sunt implicaţi Asociatia Producatorilor, Distribuitorilor si Detinatorilor de Cazane de Apa Calda, Fierbinte si de Abur, de Aparate pentru Incalzire Consumatoare de Combustibil si Echipamente sub Presiune din Romania (ACEPRO), Universitatea Politehnica din Bucuresti – Facultatea de Inginerie Mecanica si Mecatronica, Target Romania SRL, Avantec Plastic Molds SRL, Star East Pet SRL, Institutul National de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare COMOTI si Institutul National pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei.

    In esenta, cei 2.350 elevi si studenti implicati in proiect pe tot parcursul acestuia isi vor dezvolta aptitudinile profesionale inca de pe bancile scolii, astfel incat sa creasca absorbtia pe piata muncii a tinerilor absolventi. In acest sens, in cadrul proiectului se va crea o retea de institutii de invatamant de specialitate (licee si universitati) si companii care activeaza in piata de profil, in vederea facilitarii unui transfer de know-how de la profesionisti catre elevi / studenti. Astfel, elevii si studentii implicati in proiect au beneficiat si vor beneficia in continuare de stagii de pregatire practica in cadrul unor companii industriale, de sesiuni de orientare si consiliere profesionala gratuite, de servicii de recrutare si plasare in locuri de munca adecvate a celor mai talentati dintre ei, dupa finalizarea studiilor.

    Referindu-se la necesitatea implementarii proiectului “Construieste-ti inteligent din timp cariera profesionala” si la obiectivul ambitios al acestuia, Dan Silviu Chirita, Presedinte ACEPRO, managerul proiectului, declara: “Partenerii implicati in acest proiect, am hotarat sa actionam, incercand sa trezim interesul angajatorilor de a organiza pentru studenti si elevi activitati de practica profesionala sustinuta si de durata. A iesi de pe bancile invatamantului preuniversiatar sau din facultate cu o meserie pe care sa o stapaneasca pe deplin reprezinta pentru tinerii nostri deopotriva o sansa si o dovada de responsabilitate sociala, de maturitate. Stim ca educatia este o miza pe termen lung, deci ca rezultatele se vor vedea ceva mai tarziu, dar sigur vor fi absolut spectaculoase. Poate ca vom infrange inertiile proverbiale, altii ni se vor alatura si vom reusi sa miscam lucrurile spre bine. Cele ce s-au petrecut pana acum reprezinta tot atatea motive sa fim optimisti si sa credem pana la capat in demersul nostru”.

    De la debutul proiectului si pana in prezent s-au inregistrat urmatoarele rezultate, care constituie motive reale de optimism si de motivare in continuarea prezentului proiect si a altora similare:
     858 elevi din Bucuresti, Buzau si Ploiesti si 60 studenti din cadrul Facultatii de Mecanica si Mecatronica, Universitatea Politehnica Bucuresti, au efectuat stagii de practica la companiile partenere;
     848 elevi din Bucuresti, 449 din Buzau, 439 din Ploiesti si 139 studenti din cadrul Facultatii de Mecanica si Mecatronica au beneficiat se servicii de consiliere profesionala;
     100 de elevi au participat la vizite de documentare tehnică la Facultatea de Mecanică si Mecatronică, Universitatea Politehnica Bucuresti, iar 41 de studenti – la centrale frigorifice din Bucuresti, la Automobile Dacia Pitesti si la Centrala Hidroelectrica Vidraru;
     29 de studenti au participat la activităti inovatoare, prin utilizarea tehnologiilor de informare si comunicare electronice si 31 de studenti au participat la concursurile profesionale, organizate de Facultatea de Mecanică si Mecatronică;
     13 companii de profil si-au deschis portile si si-au oferit expertiza pentru efectuarea stagiilor de practica profesionala: Tubal-Metalica SA, Amber Tehnologies SRL, Institutul de Cercetare pentru Hidraulica si Pneumatica, Pifati SA, Institutul National pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei, Institutul COMOTI, Griro SA, Turbomecanica SA, Energoutil Contact SA, Ecogen Energy SA – Buzau, Revizia de vagoane – Buzau, Autocom SRL, Base Trading SRL;
     20 de tutori din licee au fost instruiti în cadrul proiectului si 19 unitati de invatamant (8 din Bucuresti, 7 din Ploiesti si 4 din Buzau) au aderat la proiect pana in prezent.

  • REPORTAJ: Viaţa unui student român la Oxford – scumpă şi cu studiu continuu, iar mâncarea vine la bagaj

    “Să fiu sincer, deşi oamenii de acolo sunt de treabă, nu au absolut nimic cu românii. Apreciază omul în funcţie de ce fel de om este şi nu în funcţie de naţia lui. Dar pur şi simplu nu simt că realizez cu ei aceeaşi legătură. Asta poate fi dintr-o multitudine de cauze. Sufletul meu, prietenii mei, legăturile pe care le-am creat se află tot aici. O să vreau la un moment dat să mă întorc. Nu zic că e greşit dacă cineva procedează altfel, bineînţeles. Dar, deocamdată, Anglia are o economie extrem de puternică şi ideal pentru mine ar fi ca, odată ce-mi închei studiile (licenţă, masterat, eventual un doctorat), să lucrez acolo, să câştig bani (pentru că – hai să fim serioşi! – tuturor ne trebuie bani) şi apoi să mă întorc aici, în ţară”, oftează Ion Ambrinoc, cu ochii după ospătarul care trebuie să aducă mititeii. Până şi mâncarea îl face să îi fie dor de casă: la englezi, nu are gust, nu este deloc hrănitoare şi se vede de la o poştă că este plină de chimicale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Romanii au sansa sa descopere “particula lui Dumnezeu” in laboratorul CERN

    Ca sa aiba o sansa sa intre in laboratorul subteran aflat la granita dintre Franta si Elvetia, studentii romani trebuie sa aiba rezultate foarte bune la facultate si sa cunoasca la perfectie cel putin o limba straina.

    Mai mult pe stirileprotv.ro.

  • Sute de studenţi au venit în Piaţa Universităţii. Cod de alertă la MAI (VIDEO)

    În cursul serii, câteva sute de studenţi au plecat din campusuri spre Piaţa Universităţii, spre a se alătura manifestanţilor. Accesul în piaţă s-a facut tot pe bază de legitimări şi controale corporale selective făcute de jandarmi, pentru depistarea eventualilor protestatari înarmaţi. Demonstraţia de marţi a avut loc fără incidente, cu excepţia faptului că unui pensionar i s-a făcut rău din cauza frigului şi a oboselii. În piaţă a sosit şi Ludovic Orban (PNL), care a fost însă huiduit.

    Ministerul Administraţiei şi Internelor a instituit cod albastru de alertă, ceea ce înseamnă un nivel moderat de alertă, asigurarea pazei la instituţiile publice, menţinerea la serviciu a unui sfert din personal, dar nu şi sporirea efectivelor, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

    În paralel, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunţat că începe demersurile pentru organizarea unei greve generale din 23 ianuarie. Confederaţiile sindicale au refuzat să participe la consultările Guvern – sindicate – patronate, convocate marţi de premierul Emil Boc cu tema “menţinerea şi crearea locurilor de muncă”.

    Peste 9.000 de oameni au ieşit în stradă marţi în circa 60 de oraşe, în unele dintre ele în oamenii fiind în stradă în număr mare – la Focşani (700 de participanţi), Sibiu (500), Hunedoara (400), Braşov şi Timişoara (300), Constanţa, Cluj, Reşiţa, Baia Mare, Drobeta-Turnu Severin, Deva, Giurgiu, Piatra Neamţ, Târgu Mureş, Ploieşti, Arad, Oradea.

  • Cum menţin jandarmii ordinea la protestul de la Universitate. Ultraşii ameninţă cu violenţe (VIDEO)

    Pe parcursul zilei de luni au continuat, pentru a patra zi consecutiv, protestele din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării, până la această oră în mod paşnic, cu excepţia unui incident în care unii protestatari au aruncat cu petarde pe trotuarul din zona Teatrului Naţional, Jandarmeria intervenind cu două grupe a câte 20 de jandarmi. Manifestanţii care vor să intre în piaţă sunt legitimaţi selectiv şi controlaţi de jandarmi.

    În piaţă au sosit şi grupuri de studenţi. Cei peste 1.000 de protestatari din perimetrul pieţei, oameni de toate vârstele, au scandat lozinci contra Guvernului şi au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu, grevă generală şi alegeri anticipate.

    Câteva persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O maşină a fost incendiată pe una dintre străzile învecinate. Ulterior, o parte dintre manifestanţi, cu lozinci ca “Gabori asasini!”, au încercat să plece spre Piaţa Unirii şi să blocheze circulaţia pe bulevard, după cum anunţaseră pe Facebook. Jandarmii au prins şi reţinut câteva zeci dintre aceştia. Unii dintre cei plecaţi spre Unirii s-au risipit pe străzile adiacente, de unde au fost recuperaţi de jandarmi, care au folosit gaze lacrimogene. Circa 40 de protestatari au fost urcaţi în dube şi duşi la poliţie. Situaţia este sub controlul forţelor de ordine.

    Suporterii galeriilor de fotbal care şi-au anunţat pe Facebook dorinţa de a se răzbuna pe jandarmi şi-au anunţat din timp prezenţa, tot prin intermediul reţelelor sociale online. Unii dintre aceştia au început să-şi exprime frustrarea faţă de faptul că manifestanţii paşnici s-au delimitat de vandalismele din 15 ianuarie şi de autorii lor.

    De pildă, “Ultras Tei Dinamo” scrie, adresându-se celor din grupul cu acelaşi nume: “Poate in al 12-lea ceas veti intelege ca poporul asta nu ne vrea! Romanii nu merita sacrificiul nostru. Romanilor, cu foarte putine exceptii, le place cum e acum. Au tv, au gigi, au seminte, au manele, au mici, au caldura in casa. Lasati porcii sa traiasca in cocina. Nu va sacrificati pentru ei ca sa-i bagati in sufragerie, ca ei tot in cocina se vor intoarce”. Adepţii răzbunării violente îi ameninţă virtual cu moartea pe jandarmi şi repetă sloganul ultraşilor – A.C.A.B. (All Cops Are Bastards).

  • Cum s-au pricopsit nişte studenţi cu casele altora

    Oraşul Merced din California se află pe locul în al treilea la nivel naţional în materie de locuinţe confiscate pentru neplata împrumuturilor ipotecare, scrie The New York Times. Nenorocirea altora, însă, se dovedeşte de bun augur pentru studenţii filialei din oraş a Universităţii din California, care descoperă acum alternative mai comode faţă de statul în cămin.

    Cum filiala din Merced nu are încă spaţiu de cazare pentru toţi studenţii înscrişi, mulţi dintre ei îşi găsesc locuinţe în oraş, în condiţii pe care altadată nu le-ar fi avut. Studenţii se asociază să închirieze case cu piscină, multe camere şi garaj pentru câteva maşini, constatând că, în general, plătesc mai puţin decât ar plăti la cămin pentru cazare şi masă.

    Cum multe case din oraş sunt goale, fiind construite de investitori în vremuri mai bune, când se spera că deschiderea filialei universităţii va ajuta la creşterea economiei locale, studenţii sunt acum nişte clienţi bineveniţi, iar instalarea lor în case elimină riscul devastării acestora de către vandali. Tinerii pot fi deranjaţi însă de aceştia în caz că locuiesc lângă o casă goală.

    Pe lângă faptul că locuiesc în condiţii mai bune decât la cămin, studenţii învaţă şi să se gospodărească singuri, pornind de la modul de parcare a maşinilor astfel încât să nu-şi încurce colocatarii până la cumpărarea alimentelor, îngrijirea peluzei sau a grădinii ori spălatul rufelor.

  • CARICATURA ZILEI

    “Aşa cum spunea Spider-Man, unul dintre cunoscutele personaje moderne, ‘puterea aduce cu sine responsabilitate’”, a arătat diplomatul.

    “Nu vă lăsaţi seduşi de ceea ce este rapid şi uşor de obţinut, indiferent cât de tentant ar putea părea. Încercaţi să înţelegeţi dificultăţile oamenilor obişnuiţi. Iar atunci când veţi vedea clasa politică folosind legea pentru a-i suprima pe cei slabi, luaţi poziţie. Lucraţi pro bono! Îndreptaţi o nedreptate! Luptaţi pentru dreptate! “Vă provoc să fiţi voi înşivă un judecător Johnson ori un Sir Thomas Morus. Sau chiar să fiţi un Spider-Man. Pe scurt, vă rog să nu uitaţi de propria voastră busolă morală”, i-a îndemnat pe studenţi ambasadorul SUA.

    Caricatură de Dan Dumitrescu “Uxi” ©

  • Manifestaţii la Londra: 10.000 de studenţi au protestat faţă de creşterea taxelor de înscriere la universitate

    Organizatorii sperau ca la această manifestaţie din centrul capitalei britanice să participe aproximativ 10.000 de persoane. Studenţii protestatari urmează să treacă în apropiere de o tabără instalată de militanţi anticapitalişti în faţa catedralei Saint Paul. Poliţia, care a fost dur criticată pentru modul în care a gestionat şi reacţionat atât faţă de manifestaţiile studenţilor de la sfârşitul lui 2010, cât şi în timpul revoltelor din august, a mobilizat, de această dată, aproximativ 4.000 de oameni, care au primit autorizaţia să utilizeze gloanţe de cauciuc în caz de confruntare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Burse de 100.000 de euro pentru viitorii ingineri

    Acest program, care încurajează tinerii să studieze ingineria şi ştiinţele aplicate, implică 80 de universităţi din 11 ţări şi este finanţat de companiile Tenaris, Ternium şi Techint. În România, susţinerea financiară este asigurată de TenarisSilcotub.

    “Investim continuu în dezvoltarea angajaţilor noştri şi sprijinim iniţiative în domeniul educaţiei. Ne axăm pe susţinerea excelenţei şi recunoaşterea meritelor, pe sprijinirea educaţiei tehnice şi a inovaţiei”, spune Gabriel Podskubka, vicepreşedinte executiv TenarisSilcotub.

    Anul acesta, bursele sunt acordate unui număr de 40 de studenţi de la Universităţile Tehnice din Cluj, Iaşi şi Bucureşti, de la Universitatea Petrol Gaze Ploieşti şi Universitatea de Nord din Baia-Mare. Cei 40 de câştigători au fost selectaţi din peste 200 de candidaţi participanţi la centrele de evaluare organizate de TenarisSilcotub cu sprijinul universităţilor partenere. Criteriile de selecţie sunt performanţele şcolare ale candidaţilor, aptitudinile personale, capacitatea de lucru în echipă, creativitatea şi recomandările primite din partea universităţilor.

    “Tinerii care beneficiază de bursele «Roberto Rocca» sunt bine pregătiţi, dar evaluarea lor a demonstrat că au şi calităţile unor viitori lideri în industria de profil. Bursierii au ideile şi capacitatea necesare pentru a inova, entuziasm şi iniţiativă”, a declarat Paola Mazzoleni, director resurse umane TenarisSilcotub.

    Din 2006, prin Roberto Rocca Education Program au fost acordate studenţilor români 228 de burse de studiu, la nivel de licenţă şi master. Mai mult, reprezentanţii companiei păstrează legătura cu bursierii, oferindu-le oportunităţi de networking atât între ei cât şi cu angajaţi ai companiei. 11 absolvenţi ai facultăţilor tehnice din Romania au obţinut burse de doctorat pentru studii în străinătate.

    Tenaris este lider global în producţia şi furnizarea de produse tubulare şi servicii utilizate în activităţile de foraj, exploatare şi producţie a petrolului şi a gazelor, şi lider în furnizarea de produse tubulare utilizate în industria energetică şi petrochimică, precum şi în aplicaţii specializate din domeniul auto-moto şi industrial.

  • Protest a la grecque: studenţii eleni au aruncat cu iaurt în ministrul de interne (VIDEO)

    O parte dintre studenţii participanţi la un concert de protest în Piaţa Venizelos din Atena au plecat vineri spre cinematograful Olympion, unde aflaseră că ministrul de interne s-a dus ca să vadă un film. Circa 100 de studenţi au pătruns în cinema şi au început să strige la Kastanidis: “Ieşi afară”, “Ne-ai distrus vieţile”, “Oamenii nu te vor, ia elicopterul şi cară-te de aici!”. După câteva minute, cineva a aruncat cu iaurt în ministru, care s-a ridicat de pe fotoliu şi a încercat să discute cu protestatarii, dar fără succes. Situaţia s-a calmat după ce ministrul a părăsit sala.

    Kastanidis este cu deosebire detestat de studenţi, din cauza comportamentului său faţă de protestele organizate la Atena contra austerităţii, reprimate de poliţie cu o brutalitate criticată inclusiv de organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului.


    Γιαούρτωμα από φοιτητές στον Καστανίδη de Miss-Jessy-Lays