Tag: Site

  • ONU: Ultimii trei ani au fost cei mai călduroşi din istoria măsurătorilor meteo

    În 2017, temperatura medie globală a fost cu 1,1 grade Celsius peste nivelul înregistrat înainte de Revoluţia Industrială, potrivit datelor WMO. Recordul de temperatură a fost înregistrat în 2016, iar în 2017 şi 2015 datele au fost similare.

    “17 dintre 18 cei mai călduroşi ani din istorie au fost în acest secol, iar gradul de încălzire din ultimii trei ani a fost excepţional. Statele Unite au avut anul cel mai scump din punctul de vedere al catastrofelor meteorologice şi climatice, în timp ce dezvoltarea altor ţări a fost încetinită sau inversată de cicloane tropicale, inundaţii şi secetă. Încălzirea arctică a fost deosebit de pronunţată şi va avea repercusiuni profunde şi de lungă durată asupra nivelurilor mărilor şi asupra modelelor meteorologice din alte părţi ale lumii”, a spus secretarul general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, Petteri Taalas.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Temperaturi de minus 67 de grade Celsius în Extremul Orient rus

    În satul Tomtor s-au înregistrat minus 65 de grade Celsius, iar în alte zone temperaturile au coborât recent până la -67 de grade Celsius.

    În oraşul Iakuţk, temperatura a fost de minus 60 de grade Celsius.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Siria ameninţă că va riposta la o eventuală operaţiune militară a Turciei

    “Avertizăm conducerea Turciei că, dacă lansează operaţiuni în regiunea Afrin, acest lucru va fi considerat un act de agresiune de armata turcă”, a declarat Faisal Meqdad, adjunct al ministrului sirian de Externe.

    “Sistemele antiaeriene siriene sunt restabilite în totalitate şi sunt pregătite să distrugă ţintele aeriene turce care pătrund în spaţiul aerian sirian”, a adăugat Faisal Meqdad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce-a făcut Viorica Dăncilă în Parlamentul European: e pe locul 700 din 751 ca prezenţă

    Din cifrele prezentate pe site-ul votewatch.eu rezulă o participare la vot de 73.64%, mult sub media colegilor săi. În ceea ce priveşte loialitatea faţă de grupul politic de care aparţine, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor, noul premier desemnat stă mult mai bine: în 95% din cazuri, a votat aşa cum a cerut grupul.

    Viorica Dăncilă stă însă cel mai bine la capitolul “loialitate faţă de partidul naţional”, acolo unde site-ul menţionat anterior îi conferă o rată a voturilor conforme de peste 98%.

     

  • Coreea de Nord şi Coreea de Sud vor defila împreună la ceremonia de deschidere a JO de Iarnă

    Decizia a fost luată după ce reprezentanţii de la Seul şi Phenian au purtat noi discuţii în privinţa participării Coreei de Nord la Jocurile de Iarnă de la Pyeongchang.

    Totodată, cele două state vor forma o singură echipă de hochei feminin. Coreea de Nord va trimite aproximativ 230 de majorete şi o delegaţie demonstrativă de luptători de taekwondo.

    Schiorii din cele două state vor desfăşura antrenamente comune la un resort din Coreea de Nord înaintea Olimpiadei, unde vor organiza şi un eveniment cultural.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Tusk: Marea Britanie este binevenită să rămână în Uniunea Europeană

    ”Dacă Guvernul Marii Britanii îşi va păstra poziţia de a părăsi UE, Brexit va deveni o realitate, cu toate consecinţele sale negative, în luna martie a anului următor. Asta doar dacă nu va exista vreo schimbare în inima prietenilor britanici”, a declarat Tusk.

    Întrebat despre o declaraţie cu privire la reversibilitatea referendumului din 2016 pe tema apartenenţei Marii Britanii la UE, Tusk că într-o democraţie nicio decizie nu este definitivă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Partidul naţionalist al foştilor lideri catalani Jordi Pujol şi Artur Mas a fost finanţat ilegal

    Formaţiunea Convergenţa Democratică a Cataloniei a fost dizolvată în iulie 2016, iar preşedintele Artus Mas a decis să fondeze un nou partid cu aceeaşi membri, Partidul Democrat European Catalan (PDeCAT). Printre motivele procesului de reformare şi redenumire se regăsesc dorinţa de disociere faţă de anumite dosare de corupţie.

    Instanţa din Barcelona a decis că partidul a primit finanţare din partea companiei de construcţii Ferrovial, în schimbul unor contracte de lucrări publice. Banii au fost direcţionaţi prin intermediul fundaţiei Palatul Muzicii Catalane din Barcelona, în perioada 1999-2009.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns o tânăra de 29 de ani care trăia din ajutor de somaj să facă aproape 1 milion de dolari

    În 2012 Kimra Luna nu avea niciun ban. Ea împreună cu soţul ei, Seth, şi cu cei doi copii trăiau în California cu socrii ei, încercând să supravieţuiască, informează Business Insider.

    “Timp de patru ani, nici eu, nici soţul meu nu am avut un job constant”, a povestit tânăra de 29 ani. “Aveam ceva economii, dar s-au evaporat repede, trăiam din ajutorul de somaj”, a adăugat ea.

    Seth a reuşit să obţină o slujbă ca şofer şi câştiga îndeajuns să acopere cheltuielile de bază. După şase luni de stat acasă, Luna s-a plictisit aşa că a apelat la economii şi a cumpărat un computer. Kimra Luna şi-a pornit un blog, apoi s-a angajat. Vindea produse de îngrijire a pielii şi suplimente organice. Între timp a început să citească mai multe despre antreprenoriat, iar în primavara anului 2014 şi-a lansat propriul site şi a renunţat la job. Pentru asta a făcut un împrumut de 5000 de dolari, bani pe care i-a folosit pentru crearea site-ului, pentru promovarea pe Facebook şi pe cursuri online.

    Primul ei produs a fost un curs numit “Crushing it on Facebook” (Cum să reuşeşti pe Facebook), în urma căruia a primit cereri pentru consultanţă şi coaching. A început să vândă pachete de coaching, o consultanţă de 12 săptămâni pentru 2.000 de dolari. În primele şase săptămâni a câştigat 10.000 de dolari. Un an mai târziu, compania a înregistrat venituri de 950.000 de mii de dolari.

    În momentul de faţă, principala sursă de venit este un program de marketing de 12 săptămâni “Be True, Brand You”, care costă 2000 de dolari şi care are 500 de studenţi. Ea estimează că lucrează cam 25-30 de ore pe săptămână, dar pentru a conduce afacerea are nevoie de ajutor. “Nu pot să lucrez fără ajutorul oamenilor. Am doi asistenţi care lucrează cam 30 de ore pe săptămână şi un bucătar care îmi prepară mesele”, a spus ea. 

  • Juncker: Bulgaria înregistrează progrese, trebuie să continue reformele pentru aderarea la zona euro

    “Nu am spus că Bulgaria va fi automat următorul membru al zonei euro, dar merge în direcţia cea bună… Rata şomajului este în scădere, situaţia bugetară este puternică, Bulgaria a înregistrat progrese în eforturile de convergenţă. Încă nu este suficient, dar în privinţa convergenţei reale s-au înregistrat progrese”, a declarat Jean-Claude Juncker, citat de site-ul agenţiei Reuters.

  • Povestea FABULOASĂ a “regelui porno”: de la guru al site-urilor pentru adulţi la antreprenor în serie

    Imperiul său media, DMM.com, a început cu site-uri de pornografie dar s-a transformat, de-a lungul anilor, într-o vastă colecţie de start-up-uri care l-au definit ca unul dintre cei mai bogaţi oameni din Japonia.

    În luna decembrie a anului trecut, rolul său de pionier a fost confirmat prin invitaţia primită de Kameyama de a adresa un discurs în faţa studenţilor de la cea mai prestigioasă universitate privată din Japonia, Universitatea Keio, notează Bloomberg în ediţia sa online.

    Poate părea ciudat că un mall pentru pornografie hard-core, aşa cum era iniţial DMM.com este acum acceptat de marea parte a societăţii; cu toate acestea, Japonia este cunoscută pentru toleranţa crescută faţă de industria pentru adulţi.

    Grupul deţinut de Keishi Kameyama s-a extins şi cuprinde afaceri precum o platformă de trading, jocuri video, cursuri online de limba engleză şi chiar ferme solare. Anul trecut, pornografia a generat mai puţin de o treime din veniturile de 1,7 miliarde de dolari ale grupului.