Tag: portofoliu

  • Preşedintele Băsescu l-a numit pe Chiţoiu interimar la Economie

     Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat joi Decretul prin care se ia act de demisia lui Varujan Vosganian, ministrul Economiei, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

    De asemenea, şeful statului a semnat Decretul prin care este desemnat Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor Publice, ca ministru interimar al Economiei.

    Premierul Victor Ponta i-a transmis, marţi, preşedintelui Traian Băsescu propunerea ca ministrul Finanţelor Publice, vicepremierul Daniel Chiţoiu, să preia ca interimar conducerea Ministerului Economiei, urmând ca o nouă propunere pentru acest portofoliu să fie înaintată în maximum 45 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a promis FMI că vinde majoritarea companiilor deţinute de Ministerul Economiei

     “Ne propunem să vindem majoritatea portofoliului de societăţi din subordinea Ministerului Economiei (…)”, potrivit documentului citat.

    Companiile energetice controlate de Ministerul Economiei au fost transferate în acest an din coordonarea ministrului Varujan Vosganian în cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care conduce Departamentul pentru Energie.

    În urma transferului, Ministrul Economiei mai are participaţii integrale, majoritare sau minoritare la companii precum Romarm, Oltchim, Plafar, Carfil, Metrom, UM Cugir, UM Mija, UM Sadu, Uzina Automecanică Moreni, Pirochim Victoria, Avioane Craiova, Romplumb, Şantierul Naval Mangalia, IAR Braşov, Romaero, Şantierul Naval 2 Mai.

    Marile companii energetice, precum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, complexele energetice Oltenia şi Hunedoara sau Electrica sunt controlate de Departamentul pentru Energie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Viitorul creditării: neperformant

    “Băncile comerciale sunt obligate să aducă modificări semnificative portofoliului, atât pe partea de activ cât şi de pasiv, din cauze interne (prelungirea perioadei de creştere lentă), cât şi externe (intrarea treptată în vigoare a acordurilor Basel cu privire la capital şi la lichiditate)”, arăta recent Nicolae Dănilă, membru în CA al BNR. “Efectul acestor schimbări este observat în dezintermedierea financiară şi în lipsa unor produse suficiente pentru înlocuirea surselor de finanţare externă”, spunea bancherul, anticipând continuarea creşterii creditelor neperformante în perioada următoare.

  • Ponta a predat portofoliul Ministerului Transporturilor. Premierul către Ramona Mănescu: Licitaţia privind privatizarea CFR Marfă va fi reluată, dacă cei care au câştigat nu vin cu banii

     În cazul reluării licitaţiei, termenele vor fi mult mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie, derulată în condiţiile şi termenele negociate cu Fondul Monetar Internaţional, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, prezent la sediul ministerului pentru ceremonia de predare-primire a portofoliului către Ramona Mănescu.

    Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată în urmă cu două săptămâni în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dieta Dukan, soluţie împotriva pieţei negre a băuturilor alcoolice

     

    CONTEXTUL: Importatorul de vinuri şi băuturi spirtoase Lerida estima pentru anul trecut o cifră de afaceri de circa 6 milioane de euro, în creştere faţă de rezultatele din 2011 (4,6 milioane de euro). Piaţa băuturilor însă se află de ani buni în scădere.

    DECIZIA: Reprezentanţii companiei au hotărât anul acesta să diversifice afacerile. Varianta aleasă a fost completarea portofoliului de băuturi cu alimente din cadrul dietei Dukan. „Ideea ne-a venit anul trecut, prin prisma faptului că din ce în ce mai mulţi oameni sunt interesaţi să aibă o viaţă sănătoasă şi o educaţie alimentară corectă„, declară Bogdan Ciocoveanu, business director al Lerida International.

    EFECTELE: Estimările Lerida International pentru segmentul de produse alimentare, în care sunt cuprinse 25 de produse din dieta Dukan, se referă la vânzări de 200.000 de euro în acest an şi 300.000 de euro în 2014.



    DECIZIA INTRĂRII PE SEGMENTUL ALIMENTAR ESTE UNA DINTRE CELE MAI IMPORTANTE DECIZII DE BUSINESS LUATE ÎN ACEST AN„, declară Bogdan Ciocoveanu, business director al Lerida International. El spune că „ideea ne-a venit anul trecut„, pentru că din ce în ce mai mulţi oameni sunt interesaţi să aibă o viaţă sănătoasă şi o educaţie alimentară corectă. „Pe piaţă există o abundenţă de produse care conduc la îngrăşarea populaţiei şi am decis să venim cu alternativa sănătoasă, care să aibă la bază o dietă. Am hotărât să importăm produse dietetice Dukan.„

    Inventată de medicul francez Pierre Dukan, dieta se bazează în principal pe consumul de proteine şi a câştigat notorietate mai cu seamă în ultima perioadă. Prin urmare, au fost inventate şi produse care respectă acest regim. „De la stadiul de idee până la punerea ideii în aplicare au trecut circa cinci luni„, spune Ciocoveanu.

    În acest moment, se regăsesc în portofoliul Lerida 25 de produse alimentare cu preţuri începând de la 10 lei care „se vând deja în mai multe magazine online„, cu precădere pe site-ul magazinelor de desfacere (Wine & Company) şi în reţelele moderne de comerţ, ca Metro şi Carrefour. Între cele 25 de produse din cadrul dietei Dukan se regăsesc de pildă Gustare cu fructe de pădure şi tărâţe (27 de lei), Clătite organice (25 de lei), Baton de tărâţe de ovăz (20 de lei) sau Biscuiţi din tărâţe de ovăz cu cocos (23 de lei).

    Portofoliul companiei, care are acoperire naţională şi lucrează cu 36 de distribuitori la nivel naţional, cuprinde circa 400 de produse, dintre care circa trei sferturi sunt vinuri, care se adresează clienţilor educaţi, cu venituri peste medie. Cea mai ieftină sticlă de vin este 15 lei, iar cea mai scumpă este 6.000 de lei – Petrus, nume recunoscut la nivel mondial.

    AFACERILE LERIDA INTERNATIONAL „SE AFLĂ ÎN TRENDUL BUGETAT PENTRU ANUL ÎN CURS„, afirmă Ciocoveanu, care nu dă şi alte detalii. El punctează însă că piaţa alcoolului este în scădere, înre-gistrând un minus de 20%, potrivit ultimelor statistici din domeniu. „Lerida a reuşit să menţină valoarea vânzărilor la un nivel similar cu cel înregistrat în intervalul corespondent din anul trecut, iar profitabilitatea s-a încadrat în bugetul estimat pentru primele şase luni.„ Ciocoveanu estima pentru anul trecut afaceri de 6 mili-oane de euro, în creştere faţă de rezultatele din 2011 (4,6 milioane de euro).

    De fapt, managerul s-a obişnuit să crească afacerile firmei cu procente de două cifre anual, de la preluarea conducerii. Firma, fondată în 1993 de familia Ion Matei, a cunoscut o perioadă critică, în urmă cu trei ani, când din portofoliul importatorului s-a „evaporat„ cel mai important furnizor (Bacardi-Martini). Vânzările Bacardi-Martini reprezentau aproape trei sferturi (70%) din cifra de afaceri a companiei. În doi ani de plină criză însă, Lerida a recuperat aproape integral cifra de afaceri, având în ofertă vinuri precum JP Chenney, Chablis Bovier, Bordeaux Monsieur Louis, Chateau Laroque, Brunello di Montalcino (Castello Banfi) sau Mateus (Sogrape).

  • Ghibu, Atanasiu, Nicolai, printre numele vehiculate la Ministerul Transporturilor. BPN al PNL va decide duminică

     Surse din PNL au precizat, marţi, pentru MEDIAFAX, că actualul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu, care a fost nominalizat de PNL pentru a ocupa funcţia de secretar de stat şi care a fost numit de premierul Victor Ponta pentru a se ocupa de conducerea ministerului în timpul interimatului asigurat de el ar putea fi potenţialul candidat pentru acest portofoliu.

    Pe de altă parte, printre numele vehiculate pentru această nominalizare se numără şi cele ale lui Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării, Norica Nicolai, europarlamentar, Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PNL Vâlcea sau senatorul Marius Nicoară.

    Sursele citate au precizat că Atanasiu, Nicoară şi Buican reprezintă propuneri avansate de organizaţiile locale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RA-APPS începe procedura de vânzare de imobile prin negociere directă, la preţ sub cel de licitaţie

     După ce anul trecut licitaţiile au eşuat în lipsă de oferte, RA-APPS a decis să reia aceeaşi procedură şi pe parcursul acestui an, deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un câştig mai bun pen­tru stat.

    În luna martie, Guvernul a introdus un nou cadru legal care prevede că, în cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire al licitaţiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30% decât preţul de pornire, nu mai mică decât “valoarea de inventar” a imobilului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • The Washington Post va fi vândut fondatorului Amazon, pentru 250 milioane de dolari

     Oficialii The Washington Post Company au anunţat luni că au ajuns la o înţelegere cu Jeff Bezos pentru a-i vinde principalul titlu din portofoliul companiei care este controlată de mai multe generaţii de către familia Graham, informează washingtonpost.com.

    Jeff Bezos, ale cărui investiţii l-au transformat într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, va plăti 250 de milioane de dolari cash pentru cotidianul The Washington Post şi pentru publicaţiile afiliate acestuia.

    Grupul Amazon nu va avea niciun rol în această tranzacţie. Jeff Bezos va cumpăra în nume personal publicaţia The Washington Post şi va deveni unicul proprietar al acestui cotidian în momentul în care tranzacţia va fi finalizată, lucru estimat să se întâmple în aproximativ 60 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Pop, EY: România începe să apară din nou pe piaţa investitorilor de portofoliu

    Mihai Pop, manager în departamentul de asistenţă în tranzacţii al Ernst&Young (EY) România, spune că piaţa de fuziuni şi achiziţii a fost marcată de câteva schimbări în prima jumătate a acestui an, printre acestea numărându-se o scădere a numărului deal-urilor din energie regenerabilă şi o creştere a celor din domeniul financiar, cu portofolii de bănci.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Hidroelectrica începe să-şi vândă microhidrocentralele

    Compania de stat va vinde cele 25 de unităţi în cinci pachete, potrivit unui comunicat al Hidroelectrica. Microhidrocentralele care vor fi scoase la vânzare sunt amplasate în judeţele Bihor, Cluj, Hunedoara şi Maramureş.

    Microhidrocentralele sunt capacităţi de producţie a electricităţii cu puteri de până la 10 MW.

    Hidroelectrica, companie deţinută de stat, mai are în portofoliu aproape 160 de microhidrocentrale. Între 2004 şi 2008 Hidroelectrica a vândut 81 de astfel de unităţi pentru 60 de milioane de euro.