Tag: personal

  • 10 lucruri pe care nu ştiai că le poţi cere în avion

    Călătoria cu avionul poate  fi una dintre cele mai plăcute dacă ştii ce să ceri atunci când urci la bord. Există o serie de servicii de care poate beneficia orice călător, de la schimbarea locului şi până la cererea felului doi, dar aceste servicii există numai pentru aceia care le cunosc. Mai mulţi însoţitori de bord, personal au mărturisit pe site-ul reddit ce fel de servicii pot beneficia pasagerii.

    1. Doza întreagă de suc.

    Dacă nu ţi-ai potolit setea, poţi cere oricând întreaga doză de suc. Ţi se va reumple paharul fără ca stewardesele să-ţi arunce priviri ucigaşe.

    2. Felul doi.

    De multe ori companiile care îţi oferă la bord gustări sau mese gratuite, îţi pot oferi şi felul doi de mâncare, mai ales atunci când mulţi pasageri sar peste masă, aşa cum se întamplă de obicei noaptea. Aşa că dacă nu ţi-a ajuns punga de covrigei de la începutul zborului, ai o şansă să primeşti încă o porţie de mâncare.

    3. Îţi poţi schimba locul.

    Dacă prietenul cu care zbori a primit un loc diferit ai opţiunea să rogi însoţitorii de zbor să te ajute să găseşti un loc lângă el. Trebuie doar să îţi faci cunoscută cererea imediat  după îmbarcare.

    4. Şerveţele igienice.

    Dacă te temi de microbi , poţi oricând să ceri însoţitorilor de zbor serveţele igienice pentru a curăţa puţin locul unde vei sta. Mai mult ca sigur le vor avea la îndemână. 

    5. Medicamente şi bandaje.

    Fiecare avion are în stoc medicamentele de bază pentru combaterea durerilor de cap provocate de decolare sau pentru cei care au frică de zbor. De cele mai multe ori poţi cere şi bandaje în caz că ai vreo tăietură minoră.

    Vedeţi ce alte lucruri le puteţi cere în timpul zborului pe www.one.ro

  • Locurile exotice unde merită să trăieşti după ce îţi dai demisia

    Destinaţiile exotice cu cel mai ieftin cost al traiului
     
    Aţi visat vreodată să renunţaţi la locul vostru de muncă şi la mutarea într-un loc atât de ieftin încât să trebuiască să munciţi extrem de puţin – aproape deloc? ”Este o idee minunată şi nu este atât de greu de atins”, spune Kathleen Peddicord într-un interviu acordat publicaţiei internaţionale Forbes. Ea a transformat această fantezie într-un business. Peddicord a fondat companie Live and Invest Overseas, prin care îi sfătuieşte pe nomazii globali destinaţiile exotice unde ar putea să se mute pentru a trăi mai ieftin decât locurile în care se află în prezent. Peddicord este originară din Baltimore. A părăsit Statele Unite ale Americii în urmă cu aproximativ 20 de ani pentru un loc de muncă în Waterford, Irlanda, apoi a făcut o oprire în Paris, urmând să se stabilească în Panama City, unde trăieşte acum împreună cu soţul şi familia ei. 
    De aici, Peddicord a început să împărtăşească alegerile ei preferate pentru un trai de nomad în jurul lumii. Ea numeşte opt locuri în care expaţii pot avea un trai lipsit de griji, datorită cheltuielilor scăzute: 
     
    1. Carvoeiro, Algarve, Portugalia
    Buget personal lunar: 1.150 dolari/persoană
    Chirie: 650 de euro
    Transport: 37,50 euro
    Benzină: 0
    Telefon/Internet/Cablu TV: 70 euro
    Cumpărături: 125 euro
     
    2. El Poblado, Medellin, Columbia
    Buget personal total: 1.650 de dolari/persoană
    Chirie: 3 milioane de pesos colubieni
    Transport: 150.000 de pesos columbieni
    Benzină: 300.000 pesos columbieni
    Apă: o
    Electricitate: 0
    Telefon/Internet/Cablu TV: 300.000 de pesos columbieni
    Entertainment: 410.000 pesos columbieni
    Cumpărături: 600.000 de pesos columbieni
     
    3. Las Terrenas, Republica Dominicană
    Buget lunar total: 1.250 dolari/persoană
    Chirie: 36.500 de pesos dominicani
    Transport:687,60 pesos dominicani
    Gaze: 350 pesos dominicani
    Electricitate: 2.755 pesos dominicani
    Apă: 230 pesos dominicani
    Telefon/Internet/Cablu TV: 2.200 de pesos dominicani
    Entertainment: 6.750 pesos dominicani
    Alimente:  9.000 pesios dominicani
     
     
    4. Santa Familia, Cayo, Belize
    Buget total: 1.200 dolari/persoană
    Chirie: 1.200 dolari belizieni
    Transport: 190 dolari belizieni
    Gaze: 25 dolari belizieni
    Electricitate: 350 dolari belizieni
    Apă: 12,50 dolari belizieni
    Telefon: 100 dolari belizieni
    Internet: 100 dolari belizieni
    Cablu TV: 100 dolari belizieni
    Entertainment: 175 dolari belizieni
    Alimente: 200 dolari belizieni
     
     
    5. Chiang Mai, Thailanda
    Buget lunar total: 1.250 dolari/persoană
    Chirie: 25.000 bahţi thailandezi
    Transport: 400 bahţi thailandezi
    Gaze: 300 bahţi thailandezi
    Electricitate: 2.000 bahţi thailandezi
    Apă: 200 bahţi thailandezi
    Telefon: 600 bahţi thailandezi
    Internet: 1.000 bahţi thailandezi
    Cablut TV: 1.100 bahţi thailandezi
    Entertainment: 1.280 bahţi thailandezi
    Alimente: 4.500 bahţi thailandezi
     
     
    6. Barcelona, Spania
    Buget lunar total: 1.600 dolari
    Chirie: 900 euro 
    Transport: 40 euro
    Gaze: 80 euro
    Electricitate: 60 euro
    Apă: 20 euro
    Telefon: 45 euro
    Internet: 0
    Cablu TV: 20 euro
    Entertainment: 153,6 euro
    Alimente: 200 euro
     
     
    7. Granada, Nicaragua
    Buget personal total: 1.225 dolari/persoană
    Chirie: 22.870 córdobas
    Transport: 500 córdobas
    Gaze? 290 córdobas
    Electricitate: 3.525 córdobas
    Telefon: 150 córdobas
    Internet/Cablu TV: 1.000 córdobas
    Entertainment: 2.450 córdobas
    Alimente: 4.875 córdobas
     
     
    8. Kota Kinabalu, Borneoul malaezian
    Buget lunar personal: 850 dolari/persoană
    Chirie: 2.500 ringgits
    Transport: 100 ringgits
    Electricitate: 200 ringgits
    Apă: 20 ringgits
    Telefon: 50 ringgits
    Internet: 60 ringgits
    Entertainment: 253 ringgits
    Alimente: 550 ringgits
     
    *Costurile se referă la cheltuielile lunare ale unei persoane – acestea includ închirierea unui apartament de două camere într-un cartier bun; pentru unele destinaţii, cheltuieli precum electricitatea sau căldura sunt gratuite – fie nu sunt necesare, fie sunt incluse în preţul chiriei. Aceste bugete nu includ cheltuielile de călătorie, hainele, asigurarea de sănătate, precum şi alte costuri. 
     
     
  • Locurile exotice unde merită să trăieşti după ce îţi dai demisia – GALERIE FOTO

    Destinaţiile exotice cu cel mai ieftin cost al traiului
     
    Aţi visat vreodată să renunţaţi la locul vostru de muncă şi la mutarea într-un loc atât de ieftin încât să trebuiască să munciţi extrem de puţin – aproape deloc? ”Este o idee minunată şi nu este atât de greu de atins”, spune Kathleen Peddicord într-un interviu acordat publicaţiei internaţionale Forbes. Ea a transformat această fantezie într-un business. Peddicord a fondat companie Live and Invest Overseas, prin care îi sfătuieşte pe nomazii globali destinaţiile exotice unde ar putea să se mute pentru a trăi mai ieftin decât locurile în care se află în prezent. Peddicord este originară din Baltimore. A părăsit Statele Unite ale Americii în urmă cu aproximativ 20 de ani pentru un loc de muncă în Waterford, Irlanda, apoi a făcut o oprire în Paris, urmând să se stabilească în Panama City, unde trăieşte acum împreună cu soţul şi familia ei. 
    De aici, Peddicord a început să împărtăşească alegerile ei preferate pentru un trai de nomad în jurul lumii. Ea numeşte opt locuri în care expaţii pot avea un trai lipsit de griji, datorită cheltuielilor scăzute: 
     
    1. Carvoeiro, Algarve, Portugalia
    Buget personal lunar: 1.150 dolari/persoană
    Chirie: 650 de euro
    Transport: 37,50 euro
    Benzină: 0
    Telefon/Internet/Cablu TV: 70 euro
    Cumpărături: 125 euro
     
    2. El Poblado, Medellin, Columbia
    Buget personal total: 1.650 de dolari/persoană
    Chirie: 3 milioane de pesos colubieni
    Transport: 150.000 de pesos columbieni
    Benzină: 300.000 pesos columbieni
    Apă: o
    Electricitate: 0
    Telefon/Internet/Cablu TV: 300.000 de pesos columbieni
    Entertainment: 410.000 pesos columbieni
    Cumpărături: 600.000 de pesos columbieni
     
    3. Las Terrenas, Republica Dominicană
    Buget lunar total: 1.250 dolari/persoană
    Chirie: 36.500 de pesos dominicani
    Transport:687,60 pesos dominicani
    Gaze: 350 pesos dominicani
    Electricitate: 2.755 pesos dominicani
    Apă: 230 pesos dominicani
    Telefon/Internet/Cablu TV: 2.200 de pesos dominicani
    Entertainment: 6.750 pesos dominicani
    Alimente:  9.000 pesios dominicani
     
     
    4. Santa Familia, Cayo, Belize
    Buget total: 1.200 dolari/persoană
    Chirie: 1.200 dolari belizieni
    Transport: 190 dolari belizieni
    Gaze: 25 dolari belizieni
    Electricitate: 350 dolari belizieni
    Apă: 12,50 dolari belizieni
    Telefon: 100 dolari belizieni
    Internet: 100 dolari belizieni
    Cablu TV: 100 dolari belizieni
    Entertainment: 175 dolari belizieni
    Alimente: 200 dolari belizieni
     
     
    5. Chiang Mai, Thailanda
    Buget lunar total: 1.250 dolari/persoană
    Chirie: 25.000 bahţi thailandezi
    Transport: 400 bahţi thailandezi
    Gaze: 300 bahţi thailandezi
    Electricitate: 2.000 bahţi thailandezi
    Apă: 200 bahţi thailandezi
    Telefon: 600 bahţi thailandezi
    Internet: 1.000 bahţi thailandezi
    Cablut TV: 1.100 bahţi thailandezi
    Entertainment: 1.280 bahţi thailandezi
    Alimente: 4.500 bahţi thailandezi
     
     
    6. Barcelona, Spania
    Buget lunar total: 1.600 dolari
    Chirie: 900 euro 
    Transport: 40 euro
    Gaze: 80 euro
    Electricitate: 60 euro
    Apă: 20 euro
    Telefon: 45 euro
    Internet: 0
    Cablu TV: 20 euro
    Entertainment: 153,6 euro
    Alimente: 200 euro
     
     
    7. Granada, Nicaragua
    Buget personal total: 1.225 dolari/persoană
    Chirie: 22.870 córdobas
    Transport: 500 córdobas
    Gaze? 290 córdobas
    Electricitate: 3.525 córdobas
    Telefon: 150 córdobas
    Internet/Cablu TV: 1.000 córdobas
    Entertainment: 2.450 córdobas
    Alimente: 4.875 córdobas
     
     
    8. Kota Kinabalu, Borneoul malaezian
    Buget lunar personal: 850 dolari/persoană
    Chirie: 2.500 ringgits
    Transport: 100 ringgits
    Electricitate: 200 ringgits
    Apă: 20 ringgits
    Telefon: 50 ringgits
    Internet: 60 ringgits
    Entertainment: 253 ringgits
    Alimente: 550 ringgits
     
    *Costurile se referă la cheltuielile lunare ale unei persoane – acestea includ închirierea unui apartament de două camere într-un cartier bun; pentru unele destinaţii, cheltuieli precum electricitatea sau căldura sunt gratuite – fie nu sunt necesare, fie sunt incluse în preţul chiriei. Aceste bugete nu includ cheltuielile de călătorie, hainele, asigurarea de sănătate, precum şi alte costuri. 
     
     
  • Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

    Undeva în Pigalle se află restaurantul Petrelle, despre care cunoascătorii spun că este locul unde preşedinţii Franţei vin cu prietenele apropiate. Restaurantul este creaţia lui Jean-Luc Andre, chef dar şi proprietar de galerie de artă, şi oferă o experienţă culinară VIP, într-un decor extrem de personal şi interesant.

    VEZI AICI CUM ARATA RESTAURANTUL

    Meniul este scris de mână de Jean-Luc, iar mâncărurile sunt din produse organice 100%. Restaurantul este împodobit cu fresce, iar în decor sunt o mulţime de obiecte deosebite, dar şi cărţi. Din personal fac parte şi căţelul Fernando şi pisica Racaillou.

  • 2016 va rămâne anul cu cele mai multe noi angajări, dar şi cu un deficit istoric de personal

    Companiile au creat anul acesta peste 150.000 de noi locuri de muncă, acesta fiind cel mai ridicat nivel al noilor angajări din ultimii 15 ani. Totuşi, cererea de angajaţi e în continuare mult mai mare decât oferta de candidaţi.

    Numărul de salariaţi din economie a crescut cu 154.000 în primele opt luni ale acestui an, ajungând la 4,7 mi­lioane de angajaţi, 2016 fiind anul în care s-au creat cele mai multe noi locuri de mun­că din ultimii 15 ani.
    Totodată, anul acesta a fost mar­cat de cel mai mare deficit de personal cu care s-au con­fruntat angajatorii, iar pentru a reţine şi a atrage candidaţi, companiile au majorat semnificativ salariile.

    „Deficitul de forţă de muncă pe care îl înre­gistrăm as­tăzi în România este enorm, nici nu ştiu dacă am pu­tea estima câţi oameni ne lipsesc. Aţi văzut ce s-a în­tâmplat la alegeri, au votat mai puţin oamenii de la ţa­ră. De ce? Pentru că nu mai sunt atât de mulţi oa­meni la ţară, sunt sate pustii pentru că tinerii au plecat în străinătate“, a spus Valentin Păuna, director de resurse umane şi membru în consiliul de admi­nis­traţie al Metro Cash& Carry Ro­mânia, companie care are peste 4.000 de angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Au întrebat-o la interviul de angajare ce salariu a avut la jobul anterior. I-a uluit cu răspunsul ei

    Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace, povesteşte într-o postare pe blogul personal experienţele pe care candidaţii le trăiesc la interviurile de angajare, ca urmare a întrebărilor nepotrivite adresate de către personalul din departamentele de resurse umane. 

    “La un moment dat, pe durata interviului de angajare, vei fi întrebat despre salariul de la locul de muncă anterior. Dacă nu eşti pregătit, cel mai probabil o să răspunzi Câştigam X. Este însă cea mai mare greşeală pe care o poţi face”, spune Ryan.

    Potrivit managerului, informaţiile legate de salariu sunt confidenţiale şi nu poate exista niciodată vreun motiv temeinic pentru ca acestea să fie divulgate. Personalul care recrutează adresează întrebarea referitoare la salariile din trecut din următoarele două motive: 1) Dacă venitul candidatului era mai mare la jobul anterior decât ar fi dispus să dea viitorul angajator, cel mai probabil acesta se va gândi că angajatul este costisitor. Acesta nu este neapărat un lucru rău. Angajaţii care caută noi slujbe nu îşi doresc salarii mai mici, iar angajatorii nu au de ce să cunoască salariile cuiva, ci doar aşteptările salariale ale celor care caută un job. 2) Dacă salariul candidatului era similar celui pe care sunt dispuşi să-l ofere noii angajatori, atunci aceştia vor stabili noul salariu la acelaşi nivel. La un salariu lunar de 4.000 de lei, cel mai probabil vor oferi 4.100.

    “Nu există niciun motiv pentru care cineva are dreptul să te întrebe despre salariul tău din trecut, însă foarte mulţi candidaţi cred că persoana care face recrutarea are tot dreptul să afle astfel de informaţii”, spune fondatorul Human Workplace.

    “Să mă întrebi cât câştigam este ca şi cum m-ai întreba care sunt cele mai mari slăbiciuni ale mele. Ce eşti tu? Terapeutul meu? Părintele meu spiritual? Ce naiba se întâmplă aici? Ăsta e un interviu de angajare sau o şedintă consiliere? Am fost spălaţi pe creier până acum să credem că angajatorii sunt nişte mici dumnezei, iar noi suntem un nimic. Foarte mulţi dintre cei care te vor recruta îţi vor spune că este esenţial să ştie cât câştigai. Sfatul meu este să îi laşi în ceaţă şi să găseşti unii care au şi interesul tău în minte şi nu se gândesc doar la ei”, mai spune Liz Ryan.


    Iată cum ar trebui să decurgă dialogul cu angajatorul, atunci când se aduce în discuţie aspectul salarial:

    Intervievator: Şi ce salariu aţi avut la locul de muncă de dinainte?

    Candidat: Perfect, haideţi să vorbim de salarii. Mă interesează joburile din această industrie unde salariile pornesc de la 3.000 de lei.

    Intervievator: Dar care a fost venitul dvs. la jobul anterior?

    Candidat: Ştiţi, dacă cei 3.000 de lei se află în plaja salarială pentru o poziţie în acest departament, atunci are sens pentru mine să continuăm. Dacă nu, poate că nu mă potrivesc. Nu aş vrea nicidecum să vă consum inutil timpul. 


    “În situaţia în care îţi vor comunica faptul că e bine că le-ai spus că te interesează o anumită plajă de venituri şi nu insistă să îţi afle salariul, iar discuţia continuă apoi în mod firesc, atunci vei înţelege că ai de-a face cu oameni, nu cu nişte fantome. E important să simţi că în locul în care te vei angaja lucrează cu adevărat oameni”, mai spune Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace.

  • Guvernul pregăteşte îngheţarea salariilor pentru bugetari în 2017 la nivelul din 2016

    În ceea ce priveşte nivelul de salarizare în anul 2017 al personalului din sectorul bugetar, prin viitoarea ordonanţă de urgenţă se propun următoarele:

    – cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016;

    – ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcţii, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget (măsură corelată cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare);

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara unde preşedintele afirmă că a omorât personal infractori

    Rodrigo Duterte, preşedintele din Filipine, a afirmat miercuri că a omorât personal presupuşi infractori când deţinea funcţia de primar al oraşului Davao, relatează BBC News online.

     Aceasta este prima afirmaţie în acest sens făcută de Rodrigo Duterte de când a devenit preşedinte, în iunie. În 2015, Duterte făcuse comentarii similare.

    Duterte a condus oraşul Davao două decenii, lăudându-se cu reducerea infracţionalităţii şi cu susţinerea execuţiilor extrajudiciare.

    “În Davao, eu omoram personal infractori doar pentru a le arăta poliţiştilor că, dacă eu puteam face acest lucru, de ce nu ar fi putut şi ei”, a afirmat Duterte miercuri.

     “Mergeam cu o motocicletă pe străzile din Davao, patrulam pe străzi, căutând probleme. Aşteptam o confruntare pentru a putea omorî pe cineva”, a subliniat Duterte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara unde preşedintele afirmă că a omorât personal infractori

    Rodrigo Duterte, preşedintele din Filipine, a afirmat miercuri că a omorât personal presupuşi infractori când deţinea funcţia de primar al oraşului Davao, relatează BBC News online.

     Aceasta este prima afirmaţie în acest sens făcută de Rodrigo Duterte de când a devenit preşedinte, în iunie. În 2015, Duterte făcuse comentarii similare.

    Duterte a condus oraşul Davao două decenii, lăudându-se cu reducerea infracţionalităţii şi cu susţinerea execuţiilor extrajudiciare.

    “În Davao, eu omoram personal infractori doar pentru a le arăta poliţiştilor că, dacă eu puteam face acest lucru, de ce nu ar fi putut şi ei”, a afirmat Duterte miercuri.

     “Mergeam cu o motocicletă pe străzile din Davao, patrulam pe străzi, căutând probleme. Aşteptam o confruntare pentru a putea omorî pe cineva”, a subliniat Duterte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania care îţi oferă posibilitatea de a petrece vacanţa oriunde doreşti în lume, iar hotelul „vine după tine”

    În general, opţiunile de destinaţie ale unei vacanţe sunt limitate la locurile unde se găsesc hoteluri sau alte cazări. Dar agenţia de turism Black Tomato, cu sediul la Londra, inovează în acest domeniu şi oferă un alt fel de serviciu personalizat: îţi oferă posibilitatea de a petrece vacanţa oriunde doreşti în lume, iar hotelul „vine după tine”, conform publicaţiei businessinsider.com.  

    Denumit „Blink”, serviciul personalizat îţi pune la dispoziţie o locuinţă temporară şi personal care să se ocupe de serviciile necesare. Preţurile depind foarte mult de locaţie şi de perioada de şedere, dar pot pleca de la 10.964 de dolari pentru o persoană, pentru o vacanţă de trei nopţi în Maroc, până la 29.600 de persoană, pentru o excursie de patru nopţi în Bolivia. Blink poate oferi şi cazări de cinci stele oriunde îţi doreşti, atât timp cât nu te deranjează să dormi într-un cort de cinci stele. Iată cum funcţionează:

    Black Tomato a declarat într-un comunicat de presă că poate oferi cazare temporară „oriunde îl lume unde se pot transporta corturi şi materiale”.

    Destinaţiile sugerate de ageţia de turism includ Cambodgia, Chegaga, dunele de nisip din Maroc sau Bolivia.

    Turiştii pot alege cum să arate cazările lor, având la dispoziţie câteva modele de corturi: din pânză groasă, cupolă, bulă, clopot, vilă tropicală, de tip nomad sau lodge.

    Pachetele primite de cătători includ transportul până la cort şi înapoi, mâncare şi o varietate de activităţi distractive sau de relaxare pe tot parcursul vacanţei.

    Oaspeţii pot solicita, de asemenea, orice serviciu posibil în tot acest timp, de la majordom personal, ospătari, terapeut spa, ghid sau instructor de yoga.

    Blink lucrează îndeaporape cu comunităţile locale pentru a-i ajuta să pună bazele cazărilor respective, pentru a primi avize de la autorităţile locale sau a-i îndruma în construcţia structurilor, dacă acestea se află în zone protejate, precum parcurile naţionale.

    Trebuie să îţi plănuieşti vacanţa cu cel puţin trei luni înainte dacă vrei să mergi într-un loc în care Blink a oferit cazări sau cu cinci luni înainte dacă e vorba de o locaţie cu totul nouă.

    Odată ce ai închieat vacanţa, Black Tomato se va ocupa întru totul strângerea cortului şi de zona din împrejurimi, pentru a lăsa totul ca înainte.