Tag: PDL

  • Când îşi bagă coada masonii

    Stănişoară, fost prim-vicepreşedinte al PDL, a plecat la PNL, unde i s-a oferit un post de vicepreşedinte, justificând că “este singurul partid care poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România”. Gestul a stârnit furia pedeliştilor, până acolo încât Radu Berceanu a explicat toată povestea prin faptul că şi-a băgat coada masoneria, care ar fi reprezentată în conducerea mai multor partide, iar în PNL de fostul pedelist traseist Sorin Frunzăverde, amic al lui Stănişoară. Alţi fruntaşi ai PDL, cum ar fi deputatul de Vrancea Florin Secară, au prins ocazia spre a-l acuza pe Vasile Blaga, actualul şef al PDL, că nu mai e în stare să ţină în frâu partidul şi că e nepermis ca un şef de partid să afle din presă că îi pleacă “omul de încredere”, recte Mihai Stănişoară, pe care acelaşi Blaga l-a promovat în vară ca prim-vicepreşedinte.

    Elena Udrea, în schimb, susţinută de Monica Macovei, l-a acuzat pe Vasile Blaga că vrea să măsluiască alegerile din partid, dosind listele cu delegaţii şi trimiţând la întâlnirile electorale cu rivalii lui Blaga membri ai PDL care nici nu vor fi delegaţi la Convenţie. Elena Udrea, principala contracandidată a lui Vasile Blaga pentru şefia partidului, se declar= în continuare încrezătoare că va câştiga alegerile din 23 martie, însă acuzaţiile la adresa lui Blaga sunt importante nu doar ca ilustrare a rivalităţilor dintre taberele partidului, ci şi prin prisma comentariilor preşedintelui Traian Băsescu, care a declarat, înainte ca Udrea să-şi anunţe candidatura pentru preşedinţia PDL, că nu o sfătuieşte să candideze dacă va constata că alegerile nu vor fi organizate corect.

  • Vasile Blaga a făcut urări pentru Elena Udrea şi Monica Macovei. Ce le-a transmis preşedintele PDL rivalelor la şefia partidului

     Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a împărţit, în sala de şedinţe a Camerei de Comerţ din Deva, unde şi-a prezentat moţiunea cu care va candida la Convenţia Naţională din 23 martie pentru un nou mandat la şefia partidului, câteva zeci de trandafiri galbeni cu margini portocalii femeilor PDL-iste şi jurnalistelor prezente.

    Apoi, Blaga şi-a început discursul cu urări.

    “Încep prin a ura doamnelor şi domişoarelor «La mulţi ani» şi tot ce e mai bun de pe lumea asta! De asta să aveţi parte şi, sincer, şi celor două colege cu care sunt în competiţie le transmit acelaşi lucru de aici, de la Deva: Multă sănătate şi tot ce îşi doresc de la viaţă”, a declarat, în faţa reprezentanţilor PDL de la Deva, Vasile Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sulfina Barbu: Stănişoară este un alt oportunist, ca şi cei care au plecat până acum

     Sulfina Barbu a spus că Stănişoară lasă în urmă o organizaţie PDL Mehedinţi “slăbită”.

    “Din păcate, în momentul în care partidul este în opoziţie, se vede exact cine este alături de acest partid. Consider că Mihai Stănişoară este un alt oportunist, ca şi cei care au plecat până acum şi sunt convinsă că PDL va supravieţui fără Mihai Stănişoară şi fără cei care vor decide să plece la putere. Regret că lasă în urmă o organizaţie slăbită, organizaţia de Mehedinţi, dar sunt oameni în această organizaţie care vor reconstrui ce a stricat domnul Stănişoară”, a spus Sulfina Barbu

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Stănişoară: Nu am discutat cu Blaga sau cu alţi colegi din PDL despre decizia de a mă alătura PNL

     Stănişoară a fost întrebat dacă şi-a anunţat foştii colegi de partid sau pe liderul PDLVasile Blaga despre decizia sa de a trece la PNL.

    “Nu am avut nicio discuţie cu domnul Vasile Blaga, am considerat că este bine ca toată lumea să afle în acelaşi moment despre hotărârea mea. (…) Sunt un om care nu priveşte înapoi cu mânie, aşa că ceea ce este important este ce se va întâmpla de astăzi înainte”.

    Stănişoară a fost întrebat, de asemenea, dacă nu ar fi fost normal ca după atâţia ani petrecuţi în PDL să-şi anunţe colegii înainte de a face publică decizia sa.

    “Eu cred că abordările personale, cred că la fel de important ar fi fost să anunţ pe ultimul membru din ultima comună. Am ales această cale pentru că eu respect la fel de mult pe ultimul membru din ultima comună din România ca şi pe ceilalţi care au stat lângă mine la un moment dat într-o poziţie sau alta”, a replicat deputatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ştirea politică a săptămânii: iar vin alegerile

    Cum săptămâna care a trecut a fost cea a lansării moţiunilor pentru convenţia PDL din 23 martie, singura moţiune concordantă cu gloria adusă cândva partidului de Băsescu a fost cea a Elenei Udrea: ea şi-a propus readucerea PDL la putere din 2016 ca principal partid de guvernare, susţinută fiind de Emil Boc, singurul premier cu care Băsescu a colaborat bine. La rândul lui, europarlamentarul Cristian Preda a profitat de ocazie ca să-l combată pe Vasile Blaga, concurentul Elenei Udrea la şefia PDL, spunând că dacă Băsescu se va întoarce în PDL, “va veni la reformişti, nu la fesenişti”. În schimb, liderul PNL, Crin Antonescu, s-a arătat deranjat de perspectiva întoarcerii lui Băsescu în politica de partid, sugerând chiar o limitare prin lege a unor astfel de ambiţii din partea foştilor preşedinţi.

    Într-o asemenea atmosferă, a ieşit repede din atenţia publică acuzaţia preşedintelui că Antonescu şi Victor Ponta mint atunci când îl acuză că el a sugerat UE condiţionarea accesului României în Schengen de progresele în dosarul MCV. El a prezentat în acest sens scrisoarea pe care le-a trimis-o premierului şi şefilor Camerelor, unde cerea scoaterea din Guvern a miniştrilor cu dosare penale (Relu Fenechiu), reluarea discuţiilor la Statutul parlamentarului şi “acţiuni imediate” pentru desemnarea procurorilor-şefi, astfel încât România să facă o figură onorabilă la Consiliul JAI din 7-8 martie. Dar ce-a mai contat discuţia despre Schengen, din moment ce competiţia în PDL a devenit brusc atât de spectaculoasă?

    Preşedintele a avut însă câştig de cauză referitor la una dintre cererile sale din scrisoare, după ce Curtea Constituţională a admis sesizarea PDL şi a PPDD pe tema modificărilor la Statutul parlamentarului, recent votat de legislativ. Modificările reclamate ca neconstituţionale se refereau la mărirea de la 15 la 45 de zile a intervalului în care un parlamentar poate contesta un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate, dacă această instituţie îl declară incompatibil. Adoptarea Statutului în forma contestată a fost criticată de la bun început de preşedintele Băsescu ca fiind o instituire a unei “superimunităţi” a parlamentarilor, contrară cerinţelor UE în materie de respectare a statului de drept în România. Ca atare, Statutul se va întoarce în Parlament pentru a fi din nou dezbătut şi modificat. Sesizarea la CCE a fost depusă de 24 de parlamentari ai PDL şi de unul de la PPDD.

  • Şanse zero pentru o demisie în cinci minute. Perlele politice ale săptămânii

    “Ei, cred că a fost cam precum cea cu <demisionez în cinci minute>. Am avut vreo trei zile în care am stat degeaba şi nu-mi găseam locul” – preşedintele Traian Băsescu, anunţând că s-a răzgândit în privinţa retragerii sale din politică după terminarea mandatului

    “Ceauşescu a fost mai generos că a ţinut împreună judeţele maghiare secuieşti. De data aceasta se face o încercare de dezbinare a judeţelor maghiare” – preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, despre planul de reorganizare teritorială

    “Ce e mai rău într-o luptă decât să fugi?” – deputatul PDL Elena Udrea, criticând strategia PNL de după iunie 2012 de a cere membrilor fostului guvern Boc “să facă un pas în spate”

    “Voi veni la Miercurea Ciuc zilele următoare, să văd dacă mai am dreptul să mai vorbesc limba română” – Mircea Duşa, ministrul de interne, ca reacţie la declaraţia primarului local că în municipiu limba maghiară este obligatorie

    “Din punctul de vedere al presei româneşti, coabitare înseamnă să ne lăudăm şi să ne gratulăm în fiecare zi” – premierul Victor Ponta, după atacurile preşedintelui Traian Băsescu la adresa Guvernului

  • Cristian Preda: Dacă Băsescu ar dori să revină la PDL vine la reformişti, nu la FSN-işti

     Cristian Preda şi ceilalţi susţinători ai Monicăi Macovei, înscrisă în cursa pentru şefia PDL, au fost întrebaţi dacă Traian Băsescu mai are loc în PDL după ce acesta a spus că ar vrea să vină în politică după ce nu va mai ocupa funcţia de preşedinte.

    “Vine la reformişti, nu la FSN-işti. El spune de ani de zile că nu a fost niciodată membru al FSN. Că a intrat atunci când s-a format PD. Sigur vine la reformişti, nu la FSN-işti”, a spus Cristian Preda.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sulfina Barbu: Mă aştept ca preşedintele Băsescu să revină în PDL, va fi în conducerea partidului

     “Cred că domnul preşedinte, şi nimeni nu poate să conteste lucrul acesta, are o experienţă unică, pe care nu o au mulţi politicieni din România sau cred că nu o au alţi politicieni din România: două mandate de preşedinte, experienţă executivă, experienţă politică, cel mai votat om politic de după 1990 în România. În consecinţă, cred că toată această experienţă va fi utilă pentru evoluţia societăţii româneşti în viitor”, a spus Barbu, citată de RFI.

    Ea a menţionat că nu cunoaşte forma în care Băsescu va face acest lucru.

    “Dacă domnia sa nu a dezvăluit care sunt planurile şi cred că este puţin cam devreme, nu pot să mă pronunţ eu”, mai spune vicepreşedintele PDL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viroza dezbinării dreptei peste un vraf de hârtii. Perlele politice ale săptămânii

    “Elena Udrea reprezintă într-adevăr PDL şi pe Traian Băsescu. Domnul Blaga nu reprezintă pe nimeni, decât un trecut pe care, recunosc, şi eu vreau să-l uităm” – Victor Ponta, liderul PSD

    “Ponta este singurul om, dintre cei pe care îi cunosc, care minte cu o sinceritate de crede şi el pe moment” – fruntaşul PDL Adriean Videanu

    “Constatăm cu îngrijorare că se răspândeşte o viroză a dezbinării dreptei, în condiţiile în care USL îşi bate joc de români” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice

    “Libertatea de exprimare cred că o puteţi constata în fiecare seară, deja, pe trotuar” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre criticile pe care i le aduce facţiunea Chiliman-Tăriceanu

    “Pe mine nu mă miră că d-na Udrea şi dl. Ponta vorbesc pe aceeaşi limbă de mult timp. Dar îl rog pe dl. Ponta să se ocupe de PSD şi să guverneze, pentru că prăpădeşte ţara” – Vasile Blaga, liderul PDL

    “Chiţoiu e ministru peste un vraf de hârtii, Fenechiu doar peste Căile Ferate” – Varujan Vosganian, ministrul economiei, despre funcţiile nesatisfăcătoare primite de miniştrii liberali din guvern

  • Udrea propune organizarea Convenţiei Naţionale a PDL cu 10.000 de delegaţi. Blaga: Nu există sală în Bucureşti pentru atâtea persoane

    “Prima propunere pe care o am pentru Colegiul Director legat de organizarea Convenţiei Naţionale este ca la această Convenţie să voteze toţi aleşii locali, oamenii care au cele mai multe voturi, cea mai mare credibilitate, care au în spate susţinerea electoratului, ei sunt cei care ar trebui să aleagă destinul PDL de la această Convenţie Naţională pe mai departe. (…) 10.000 de delegaţi, aceasta este practic propunerea”, a precizat Elena Udrea.

    Ea a spus că propunerea ei este să se organizeze “o Convenţie cum nu a mai fost organizată până acum” şi că s-a gândit ca aceasta să aibă loc la sala mare a Romexpo.

    “Noi ne-am gândit la sala mare a Romexpo, este o propunere pe care o vom discuta şi vom vedea şi ce argumente are Vasile Blaga”, a spus Udrea, la întrebarea potrivit căreia Vasile Blaga a afirmat că nu există o asemenea sală în care să aibă loc 10.000 de delegaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro