BusinessMagazin

Tag: pasiune

  • Cum arată un Boeing 777 de hârtie construit în cinci ani

    Iaconi-Stewart s-a îndrăgostit de acest avion în 2008. „Proporţiile erau atât de elegante,” spune acesta. „Am optat pentru un curs de arhitectură în liceu, însă acesta este primul avion pe care l-am construit până acum.” La început, s-a uitat la fotografii şi a folosit un manual de întreţinere găsit on-line. „Nu am avut la dispoziţie schiţe de montaj,” spune acesta.

    Totuşi, a reuşit să redea totul în cele mai fine detalii, de la trenul de aterizare şi bucătării la reversoarele de tracţiune mobile de pe motor. „A fost mai greu cu reversoarele de tracţiune,” spune el. „Nu înţelegeam cum funcţionau. Am fost nevoit să studiez înregistrări pe YouTube şi am găsit şi o fotografie făcută din spatele unui motor. Desenul meu arăta bine pe hârtie, aşa că am sperat că va ieşi.”

    Fiecare piesă a fost produsul unor desene pe calculator, desene pe care apoi le-a imprimat pe hârtie de dosar. A decupat formele cu ajutorul unui cuţit X-Acto, le-a luat cu o penseta şi le-a lipit unele de altele. Pare simplu, însă numai proiectarea motorului a durat o lună, iar asamblarea lui i-a luat patru luni.

    Se pare însă că i-a ieşit. „Modelul înfăţişează motorul GE90 cu o precizie uimitoare,” spune Căpitanul Richard Sowden, pilot de aeronave Boeing 777. „Este fascinant să urmăreşti procesul de construcţie prin secvenţele de imagini şi să vezi detaliile avionului făcut exclusiv din hârtie.”

    Realizarea lui Iaconi-Stewart este cu atât mai impresionantă cu cât acesta nu are studii tehnice. A urmat Colegiul Vassar timp de doi ani, dar a luat o pauză „pentru a schimba macazul şi a descoperi ce vreau să fac, de fapt.” Acum finalizează modelul acasă, în San Francisco. „Am noroc cu familia, care mă susţine foarte mult,” spune Luca.

  • La 13 ani are propria lui afacere şi a făcut deja 100.000 de dolari

    O companie a început să producă roţile proiectate de Nicholas şi, într-un singur an, tânărul antreprenor a vândut produse de 100.000 de dolari. Nicholas Pinto a creat un website şi a promovat roţile la diferite evenimente, intrând repede în atenţia pasionaţilor din lumea întreagă, notează Huffingtonpost.com. Roţile proiectate de tânăr sunt mai durabile decât cele disponibile pe piaţă şi costă doar 30 de dolari.

  • S-a infiintat HORA, Organizatia Patronala a Hotelurilor si Restaurantelor din Romania

    HORA reuneste proprietari din industria hotelurilor si restaurantelor romanesti, creand o comunitate bazata pe principii precum traditia bunei ospitalitati romanesti, pasiunea pentru servicii impecabile, credinta in spiritul antreprenorial de profil si importanta vitala a eticii in afaceri, potrivit reprezentantilor organizatiei.

    Membrii fondatori ai HORA sunt reprezentantii Argentine, Benihana, Biutiful, Caru’ cu Bere, Casa Di David, Casa Doina, City Grill, Crêperie d’Amour, Fratelli, Hard Rock Café, La Fattoria, La Mama, Loft, White Horse.

  • Cel mai curajos avocat al crizei. A început în 2008, acum e în top 5 în România

    “Trebuie să anticipezi patru-cinci mişcări în avans, altfel eşti bătut înainte să te aşezi la masă„, descrie avocatul Francisc Peli, managing partner al firmei de avocatură PeliFilip, modul cum decurg lucrurile în şah, pasiunea lui din liceu, dar şi principala sa sursă de principii şi de strategie după care s-a ghidat în cariera de 15 ani.

    Spiritul de anticipare şi pragmatismul câştigate în cei cinci ani de joc de şah, dar şi sfaturile unui prieten de familie, absolvent de drept şi filosofie din perioada interbelică, care îi vizita familia în Braşov şi îi aducea cărţi, cu care vorbea despre liberalism şi cu care asculta Europa Liberă, l-au îndemnat spre Facultatea de Drept. După absolvirea liceului de matematică-fizică din Braşov în 1994, a început cursurile în cadrul Universităţii din Bucureşti, unde a intrat în lumea puternic teoretizată a şcolii de drept. „Era cam aceeaşi facultate care exista în 1964 şi care va exista şi în 2014: puteai învăţa lucrurile de bază, dar nu te pregătea deloc pentru viaţă, iar profesorii erau preocupaţi să inventeze speţe mai degrabă decât să le ia din lumea reală”, îşi aminteşte Peli.

    Impactul cu lumea reală a venit odată cu întoarcerea în Braşov, unde a profesat timp de un an în domeniul avocaturii de litigii. Îşi aminteşte că a câştigat majoritatea cazurilor din acea perioadă şi a ajuns, în primele şase luni de stagiatură, să pună concluzii atât la Judecătorie, cât şi la Tribunal şi la Curtea de Apel. După un an, a considerat că este timpul să se întoarcă la Bucureşti şi a început un alt stagiu, de această dată în cadrul firmei de avocatură Cobuz şi Asociaţii, sub ghidarea lui Marcel Cobuz. S-a confruntat pentru prima dată cu proiecte din domeniul pieţei de capital, dar şi cu listări şi cu restructurări de companii şi a făcut astfel primul pas către avocatura de business.

    Un interviu din anul 2000 cu avocatul canadian Michael Schilling, şef al biroului Linklaters (firmă de avocatură veche de 175 de ani şi una dintre cele mai importante la nivel global), dar şi cu Ioan Miculiţi avea să îi definească traseul de mai târziu al carierei. „Linklaters era o insulă cu totul altfel decât lumea avocaturii din România, un mediu anglo- saxon în care ceea ce urma să mi se întâmple era experienţa unei altfel de academii”, îşi aminteşte Francisc Peli. A întâlnit acolo oameni „pregătiţi să te pregătească şi angajaţi să te angajeze„ şi a avut oportunitatea de a lucra cu avocaţi anglo-saxoni veniţi la Bucureşti tocmai ca să pregătească avocaţii români. Astfel, dacă în general în firmele româneşti se spune că avocatura se fură, avocaţii din cadrul Linklaters urmau o programă în care calitatea trebuia învăţată şi trebuia să se regăsească de la modul cum scriau materialele şi engleza folosită până la spiritul comercial aplicat. În 2005, a plecat de la Linklaters, iar în timp ce colegii lui s-au orientat spre firme internaţionale sau au ales joburi mai puţin solicitante, Francisc Peli a ales să se alăture lui Ioan Nestor în NNDKP.

    „Diferenţa între Linklaters şi firma Nestor în acel moment era ca între a fi într-un castel şi în câmp deschis.” Nestor era în curs de organizare, proces în care Peli consideră că a avut un cuvânt important de spus. A aprofundat acolo specializarea pe segmentul de imobiliare şi, dacă în momentul când a ajuns în firmă această practică era acoperită de două persoane, la plecarea lui erau 20. „Când am ieşit din firmă, 90% din măsurile incluse în memo-ul de 14 pagini pe care îl scrisesem la început erau implementate.„ 2008 a fost anul când a simţit că a acumulat suficient şi este momentul să îşi înfiinţeze propriul birou de avocatură.

    PeliFilip a luat naştere după ce Francisc Peli a părăsit NNDKP împreună cu patru parteneri: Carmen Peli, specializată pe finanţări, concurenţă comercială şi fuziuni şi achiziţii, Cristina Filip, responsabilă cu domeniul energiei şi fuziuni şi achiziţii, Monica Iancu, specializată în energie, şi Oana Albotă, specializată în imobiliare.

     

  • Cum a ajuns un antreprenor de weekend la afaceri de aproape două miliarde de euro din „păcănele”

    Dacă la momentul în care a decis să devină antreprenor full-time, Paul Gauselmman, în prezent in vârstă de 79 de ani, avea în responsabilitate o afacere mică din domeniul operării aparatelor tip slot machine, acum aceasta numără 8.000 de angajaţi şi are activităţi răspândite în întreaga lume. Compania, dezvoltată progresiv în domeniul divertismentului şi jocurilor de noroc, este condusă şi astăzi de familia Gauselmann, formată din Paul şi din cei patru copii ai lui

    Paul Gauselmann a revoluţionat industria jocurilor de noroc şi de amuzament prin grupul Gauselmann, care, începând cu 1992,  s-a extins la nivel internaţional în trei domenii de business: producţia şi operarea de maşini electronice prin Merkur, deţinătoare a mărcii Merkur Casino şi estimată la aproximativ 200 milioane euro; divizia operaţional[ şi servicii; producţia şi comercializarea maşinilor electronice şi tipurilor de joc prin compania  Atronic. Grupul deţine şi o unitate de producţie proprie în localitatea Lubbecke din Germania. Compania a ajuns astfel să exploateaze  jocuri de noroc şi divertisment în 272 de locaţii, situate pe teritoriul a zece ţari europene, printre care şi România.

    Activitatea grupului pe piaţa locală a jocurilor de noroc se desfăşoară prin două companii cu capital integral privat străin aparţinand Gauselmann, Casino Entertainment Center şi Merkur Casino România. Prima este prezentă pe piaţa autohtonă din 2004 şi este operatorul jocurilor electronice tip slot-machine pe şapte din cele 13 săli ale companiei. Celelalte şase săli funcţionează sub Merkur Casino România, companie care are în activitate închirierea şi vânzarea de sloturi. Ambele au totalizat afaceri de circa 50 de milioane de euro în 2012(circa 200 milioane de lei). Locaţiile Merkur sunt răspândite în Bucuresti, Constanţa, Ploieşti şi Craiova, având în prezent autorizate 400 de mijloace de joc.

    În perioada 2004-2010, vânzarea sloturilor se făcea direct din Germania şi principalul contact cu potenţialii clienţi se făcea la expoziţia anuala de profil. Din 2010, vânzarile şi închirierea sloturilor se face prin intermediul  Merkur Casino Romania, iar recent, au  fost depuse actele pentru înfiinţarea Merkur Gaming Distribution, pentru a separa activitatile de vânzare si închiriere cu cea de operare.


    Un aparat de jocuri poate genera in Romania în fiecare lună de la câteva sute de euro până la peste 1.200 de euro, bani care reprezintă de fapt diferenţa dintre sumele introduse şi cele retrase de jucători. Media câştigului brut din piaţă este undeva în jurul a 500 de euro pe lună pentru fiecare aparat, în timp ce profitul efectiv rămas companiilor este greu de calculat, pentru că dincolo de licenţe există o serie de cheltuieli variabile cu spaţiul, angajaţii sau mentenanţa.
    Cei 500 de euro în medie sunt echivalentul a aproximativ 20% din suma care intră de fapt pe perioada unei luni într-un aparat, adică 2.500 de euro. Diferenţa însă este reprezentată de sume care sunt retrase de jucători sub formă de câştig sau, în foarte multe cazuri, pentru diminuarea pierderii, când retrag o parte din banii pe care iniţial i-au pus la bătaie.

    Circa  3% dintre români participă la jocurile de tip slot – machines în timp ce la LOTO joacă 20%,la pariuri sportive au jucat în ultimul an 6%, 4% la bingo, 3% la jocurile online şi 3% la jocurile de cărţi, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă GfK la iniţiativa Asociaţiei Organizatorilor de sloturi Romslot. Conform statisticilor internaţionale, numărul participanţilor la joc în alte ţări europene este de peste patru ori mai mare, în Marea Britanie spre exemplu – ţară recunoscută pentru o  cultură dezvoltată  a  jocurilor de noroc – 13% din populaţie a participat la jocurile de sloturi în 2010.

    Totusi, România rămâne una dintre cele mai importante pieţe pentru grupul Gauselmann, potrivit lui Thomas Niehenke, membru al boardului Gauselmann. Acest lucru se datorează mai ales contextului in care  LOTERIA se pregăteşte să încheie un nou contract de exploatare a jocurilor de tip loterie (VLT), tinand cont ca  cel semnat în urmă cu zece ani cu grecii de la Intracom si Intralot expiră pe 30 noiembrie 2013, iar acesta a adus companiei pierderi de sute de milioane de lei. Procedura de selecţie a unui nou beneficiar este necunoscută publicului, dar Niehenke este optimist în ce priveşte şansele Merkur de a câştiga contractul. Potrivit lui, competitia este stransa intre firmele care doresc contractul, dar nu doreste sa divulge numele competitorilor sai. 
     

  • Reportaj: Un weekend în locul preferat al lui Harry Potter

    CÂND SE APROPIE LUNA IULIE, MA RVIN ÎŞI PREGATEŞTE SEJURUL GASTRONOMIC CU NER+BDARE. Este un om plin de viaţă, căruia nu îi dai 64 de ani, vorbăreţ şi pus pe glume. Locuieşte la câteva ore depărtare, dar îşi savurează weekendul ca pe o vacanţă exotică veritabilă, doar a lui, pe care o ascunde de prieteni şi din care o exclude pe soţie.

    Victoria este arheolog cu specializare în rămăşiţe umane, se îmbracă hippie şi nu se jenează să explice că a îmbrăţişat acest stil de viaţă datorită bugetului. Aceasta se traduce şi în dietă, preponderent vegetariană. A lucrat pe situri de prin toată lumea şi îi place să stea la poveşti şi pahare de gin până târziu în noapte.

    Se ştie cu Marvin de câţiva ani buni, de aici. La fel şi Ken Abala, american, profesor de istorie la University of the Pacific, gastronom, autor al unor lucrări de referinţă în domeniul culinar şi plin de solicitudine faţă de nou veniţi.
    Mai sunt şi alţii, tineri şi vârstnici care se salută relaxat, de parcă nu s-au văzut de acum o săptămână. În realitate se văd o dată pe an, la Oxford Food Symposium, unde vin cu religiozitate indiferent unde locuiesc. Cum este de exemplu Monica, singura mexicancă de la simpozion, care revine de 17 ani.

    De peste 20 de ani un număr crescând de oameni îşi lasă munca şi familia şi pornesc spre Oxford, Marea Britanie.
    Sunt oameni din nordul Europei, Statele Unite ale Americii, Rusia, Japonia, India, ba chiar şi Noua Zeelandă. Un grup de prietene din Turcia – pe care le-am reîntâlnit ulterior la Istanbul, un cuplu de americani pensionaţi care fac turul Europei, un om de radio australian, mulţi englezi şi un singur român – eu. Motiv pentru care devin repede centrul atenţiei în orice grup; sunt plini de solicitudine, curioşi şi spun numai lucruri frumoase despre români şi România.

    Ce uşurare! Şi ce bine se simte treaba asta!Simpozionul se ţine la Saint Catherine’s – cel mai nou colegiu din Oxford. Proiectată de Arne Jacobsen până în cele mai mici detalii – adică linguri şi furculiţe –, clădirea oferă multe surprize privind folosirea ingenioasă a spaţiului şi luminii naturale. Camerele sunt spartane, dar sentimentul de şcoală de elită străbate de peste tot, iar peluzele – verdele acela viu de iarbă grasă englezească – încadrează clădirile cu doar două etaje, potenţând atmosfera de linişte şi calm.

    IN ALŢI ANI EVENIMENTUL S-A ŢINUT ÎN COLEGII VECHI DE SUTE DE ANI, unde, după cum spunea o englezoiacă bătrână cu părul alb ce amintea de Gandalf, abluţiunile se făceau la baia comună, iar camerele erau lipsite de confort.
    După deschidere suntem invitaţi la cocktail, unde se servesc crackers cu tube-food, căci una din cerinţele organizatorilor a fost ca fiecare să aducă de acasă mâncarea sa preferată la tub; prin urmare am avut anşoa, ciocolată, umami, peşte, harisa, soia, muştar, ketchup şi wasabi, plus multe altele al căror nume şi conţinut nu a fost înţeles sau reţinut. Într-adevăr un ice-breaker perfect, având în vedere discuţiile de la coada formată în jurul lor.

    Fiecare zi începe cu o sesiune de prelegeri comună în Theatre Hall. Aici vorbesc cei grei, scriitori, gastronomi şi organizatori sau bucătari celebri. Unul din discursuri s-a dovedit cu precădere interesant prin modul dezinvolt şi personal în care a fost susţinut.

    ADRIANA SOHODOLEANU
    (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI
    WWW.BISCUIT.RO )

  • De la dactilograf, la fondator de start-up. Antreprenoarea care face 18 milioane de euro pe an din pasiunile altora

     De 12 ani „imortalizeaza” momentele importante ale clientilor sai

    Dana Becheru (45 de ani) este cofondator si unul dintre proprietarii retailerului F64, magazin care vinde atat online, cat si offline aparate de fotografiat si accesorii de ultima generatie. S-a hotarat sa intre in afaceri in 2001, alaturi de fostul coleg de liceu, dupa ce a vandut afacerea parintilor sai, un magazin alimentar. „Acolo am invatat cum sa aranjez marfa pe raft, cum sa fac preturi, cum sa interactionez cu clientii”.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • De la pasiunea pentru masini, la o afacere cu masini. Antreprenoarea care face “business feminin” intr-o lume a barbatilor

     Avandu-l ca model pe tatal sau, Alice Botnarenco a vrut de mica sa se descurce singura si sa-si castige independenta financiara. Asa ca primul pas l-a facut la 18 ani cand, aflata in vacanta in Grecia, s-a angajat si a ramas acolo o luna si jumatate.

    Dupa intrarea la facultate, a continuat sa mearga in vacante in Grecia.

    “Pentru ca tata avea o firma de brokeraj, m-am gandit sa intru pe piata de capital. Dupa ce mi-am dat toate examenele, am devenit agent de servicii financiare si timp de doi ani am lucrat in acest domeniu”, povesteste Alice Botnarenco.

    Spirit rebel inca din adolescenta (a facut scoala de soferi si s-a mutat in Bucuresti impotriva vointei parintilor), dupa terminarea facultatii, nu si-a construit o cariera in integrare europeana, domeniul in care se pregatise, pentru ca “nu era ce voiam eu.”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să faci zeci de mii de euro după ce ieşi de la serviciu

    În ce domenii mai poate porni cineva o afacere? Cât curaj şi cât capital e necesar? Care este calea cea mai sigură? Trei tinere antreprenoare au hotărât să-şi încerce norocul şi puterile în domeniile pe care altădată le priveau doar ca pe hobby-uri.

    Carmen Baboian are 33 de ani şi este inginer navalist. Are însă o mare pasiune pentru flori şi de câţiva ani a pornit o afacere: are un atelier de flori, Petalia, şi realizează, doar la comandă, buchete personalizate. Angajaţi din corporaţii, medici, avocaţi şi consultanţi financiari sunt cei mai numeroşi clienţi, dar tânăra antreprenoare povesteşte că sunt zile în care face până la zece aranjamente florale, aşa cum sunt zile în care nu are nicio comandă.

    Zece este însă numărul maxim de buchete pe care le face într-o singură zi, pentru că „îmi ia mult să armonizez un aranjament. Uneori, când este vreo comandă mai complicată, durează chiar şi câteva ore„. Îşi începe ziua de lucru la ora zece dimineaţa şi se întâmplă să nu termine ce are de făcut până la miezul nopţii sau chiar mai târziu. Chiar şi aşa, programul nu i se pare o povară, fiind pasionată de ceea ce face şi, spune ea, „n-aş putea trăi niciodată într-un birou„. Înainte de a pune pe roate propriul butic cu flori, pentru care nu are şi un showroom, ci doar atelierul şi prezentarea online a aranjamentelor pe care le-a realizat, a lucrat în departamentul de contabilitate din firma soţului său.

    Spune despre afacerea sa că este un butic, iar comenzile sunt personalizate, aşa că trebuie să ştie cât mai multe detalii despre persoana căreia îi este destinat buchetul. Antreprenoarea caută flori rare – de pildă în culori sau nuanţe neobişnuite, de exemplu zambile galbene – şi foloseşte accesorii în aranjamente – scorţişoară, bucăţi de ciocolată, muguri, scoarţă de copac, panglici sau hârtie de mătase.

     Cât câştigă cel mai bine plătit freelancer din România: “Niciun job nu m-ar putea convinge să devin angajat”

     Cum să faci ZECI DE MII DE EURO din vârful patului

    Când alege florile de la furnizor, povesteşte ea, poate petrece chiar şi ore întregi în frigiderele în care sunt păstrate florile („sunt un coşmar pentru ei„), pentru a alege ceea ce o mulţumeşte. Alegerea corectă a florilor este esenţială, argumentează ea, mai cu seamă vara, când aranjamentele trebuie să reziste ore în şir în caniculă. De aceea preferă să ia flori de import, din Belgia, Olanda sau Thailanda; caută, pe internet, florile pe care şi le doreşte, le comandă, iar furnizorul le aduce la Bucureşti. În România găseşte cel mai adesea flori de sezon – lalele şi zambile primăvara.

    „Un aranjament este cu atât mai expresiv cu cât are mai multe tipuri de flori. Fiecare floare are un mesaj, fiecare decor floral poate crea o poveste. Încerc să combin cel puţin trei feluri de flori într-un aranjament„, spune ea, iar preţul mediu se plasează în jurul a 150 de lei. Tot ea povesteşte că nu există preţuri prestabilite şi că pentru aranjamentele destinate ocaziilor are nevoie, în general, de cel puţin o lună pentru a se gândi cum să armonizeze buchetele. În zilele când nu are comenzi, cutreieră magazinele pentru a găsi accesorii pe care să le poată folosi în aranjamente, fie ele cutii în care să aşeze florile, panglici sau cine mai ştie ce.

    Ideea afacerii i-a venit treptat; îi plăceau foarte mult florile, iar în florării nu găsea ce-şi dorea. „Priveam cu ochii unui neştiutor cum un domeniu atât de ofertant, precum cel de design floral, avea aspecte interesante şi profesioniste doar pe alocuri şi că aproape în totalitate era guvernat de un soi de destin pecetluit, florile fiind atribuite cu precădere chioşcurilor de la colţul străzii.„ A durat mai mult de un an să înveţe lucrurile de bază în tehnica aranjării şi îngrijirii florilor „şi încă învăţ„.
     

  • OPINIE ADELINA MARIA:La o nouă generaţie de lideri, noi provocări

    Autocunoaşterea, comunicarea şi lucrul în echipă au trecut în ultimii ani prin transformări care uneori au schimbat în mod crucial abordarea managerilor şi antreprenorilor asupra rolului de lider.

    Dacă în urmă cu câţiva ani managerul avea doar o interacţiune directă, eventual pe telefon sau mail, cu echipa sa, în prezent explozia tehnologiei a făcut ca liderii să fie puşi în situaţia de a-şi adapta stilul de comunicare la caracteristicile fiecărui mediu. O comunicare bună naşte încredere şi spirit de echipă, în timp ce o comunicare deficitară naşte şi dezvoltă îndoială şi nesiguranţă.

    Astfel că, dacă în urmă cu câţiva ani în dezvoltarea aptitudinilor de lider managerii abia se lăsau convinşi să urmeze cursuri teoretice despre comunicare, acum ei sunt deschişi de exemplu la o abordare mult mai neconvenţională, cum ar fi comunicarea prin teatru. Asta pentru că în 2013 o companie nu se mai rezumă la o organigramă, ci înseamnă personaje, relaţii, situaţii.

    Vorbim deja despre personaje şi nu despre angajaţi, pentru că şi dinamica acestora a evoluat semnificativ în ultimii ani. Relaţia cu angajaţii din actuala generaţie nu se compară cu cea a generaţiilor trecute. Dacă părinţii noştri luau drept firesc faptul că trebuia să stea la birou 40 de ore pe săptămână, eventual la acelaşi loc de muncă o viaţă, noua generaţie are alte aşteptări în ceea ce priveşte flexibilitatea şi ataşamentul faţă de un loc de muncă.

    Ei nu mai acceptă leadershipul de la sine, ci trebuie să fie convinşi să se lase îndrumaţi. Şi aici, oricât de mult ar ajuta evoluţia tehnologiei – teleprezenţă, reţele sociale -, interacţiunea directă joacă un rol esenţial. Numai puşi faţă în faţă, în condiţii poate ieşite din comun, liderii şi membrii echipei îşi pot vedea lipsurile şi pot începe să se adapteze.

    Deşi piaţa de resurse umane a avut multe suişuri şi coborâşuri în ultimii ani, companiile sunt încă în căutarea unor noi angajaţi – numai că nu se mai caută pur şi simplu specialişti, ci de cele mai multe ori se caută talente. Angajaţii nu mai sunt priviţi ca executanţi, ci ei trebuie să se adapteze în mod constant şi să aducă valoare companiei. Iar stimularea financiară nu mai este suficientă.

    Liderul trebuie să insufle această responsabilitate a aducerii de valoare, fiind capabil în acelaşi timp să şi motiveze. Fiecare dintre membrii echipei trebuie să fie pregătit pentru ca la un moment dat să devină la rândul lui lider pentru alţii. Sorin Drugan, campion la navigaţie, le explică de multe ori cursanţilor de la Leaders Academy, de exemplu, că fiecare dintre ei ar trebui să fie pregătit la un moment dat să preia cârma, dar şi să se lase condus. Rolurile de lider şi follower devin tot mai interdependente în actualul mediu economic şi social.

    Nu în ultimul rând, leadershipul implică şi învăţare. Zilele în care procesul de învăţare se oprea la ieşirea din facultate şi continua doar cu experienţa de la locul de muncă au trecut. Provocarea actualei generaţii de lideri este să acumuleze cât mai mult din informaţia care apare zilnic, iar metodele tradiţionale de învăţare au fost înlocuite de o învăţare foarte selectivă şi mai ales experienţială.

    Şi experienţa nu mai înseamnă doar orele petrecute la muncă, ci se rezumă la a ieşi din zona de confort, a te cunoaşte şi a învăţa din experienţe trăite în medii cât mai diferite, interacţionând cu oameni cât mai diverşi, care au capacitatea de te încărca cu o altfel de energie şi chiar de a te motiva.

    ADELINA MARIA (FONDATOR LEADERS SCHOOL & ACADEMY)