Tag: munte

  • VREMEA până pe 13 iulie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în următoarele două săptămâni în fiecare regiune a ţării

     Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    În ultima zi a lunii iunie vor fi temperaturi maxime de până la 31 de grade, dar luna iulie va debuta cu o răcire a vremii, iar maximele vor scădea cu aproximativ 5 grade. După această dată şi până la sfârşitul primei săptămâni tendinţa generală a regimului termic va fi de creştere şi se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 30 de grade. În cea de a doua săptămână, mediile maximelor vor oscila între 28 şi 30 de grade. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare. Cele mai reci dimineţi vor fi în jurul datei de 2 iulie, când se vor atinge şi minime de doar 11 grade, iar dimineţile cele mai calde vor fi între 6 şi 9 iulie, când mediile vor fi în jur de 16 grade.

    Probabilitatea pentru averse va fi mai mare la începutul intervalului, în jurul datei de 3 iulie, dar şi în intervalul 6 – 9 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi răcoroasă. Prognoza meteo pentru vineri în ţară, în Bucureşti, la munte şi la mare

     În restul ţării cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în Bucovina şi 27 de grade în sud-vest, iar cele minime se vor încadra între 7 şi 17 grade. Spre dimineaţă, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi răcoroasă pentru acestă dată calendaristică. Ziua, cerul va avea înnorări şi trecător va ploua slab, iar noaptea va deveni variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • METEO. Prognoza vremii pentru toate regiunile ţării până la jumătatea lunii iunie

    BANAT
    Maximele vor urca în medie până spre 27-28 de grade la începutul săptămânii, dar apoi tendinţa va fi de scădere uşoară, spre valori caracteristice perioadei. Valorile nocturne vor păstra aceeaşi evoluţie, cu cele mai calde nopţi în intervalul 9-13 iunie, când se vor înregistra medii în jur de 15 grade. Probabilitatea de apariţie a dezvoltărilor convective va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor. Se vor semnala averse pe arii relativ extinse şi izolat mai însemnate cantitativ.

    CRIŞANA
    Maximele pornesc de la valori medii de 20 de grade, urmând a se atinge 26-27 de grade în jurul datei de 9 iunie, după care vor scădea uşor. Minimele vor atinge medii de 14-15 grade în jurul aceleiaşi date, cu valori la debut de 8-10 grade. Ploile vor fi în general slabe cantitativ şi se vor semnala la nivel local. Acestea vor fi asociate dezvoltărilor convective de după-amiaza.

    TRANSILVANIA
    Vremea va intra într-un proces de încălzire treptată până în data de 10 iunie. În aceste condiţii, mediile valorilor diurne vor înregistra o creştere de la 18 grade până spre 26 de grade, cu tendinţa de uşoară scădere spre sfârşitul intervalului. Regimul termic nocturn va urma şi el aceeaşi evoluţie, cu medii de 7-8 grade în fază iniţială şi 12-13 grade la mijlocul intervalului. Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a intervalului şi a regiunii, cu frecvenţă mai mare în cursul după-amiezelor şi însemnate cantitativ.

    MARAMUREŞ
    Vremea va deveni uşor mai caldă decât în mod normal, după care se va răci uşor. Mediile valorilor termice diurne va porni de la 18-19 grade şi vor atinge un maxim de 26-27 de grade. Minimele termice vor debuta cu medii de 7-8 grade şi vor urca la cel mult 13-14 grade. Ploile vor fi în general slabe cantitativ, dar îşi vor face apariţia aproape în fiecare după-amiază.

    MOLDOVA
    Regimul termic se va menţine în general constant. Mediile maximelor vor atinge 26-28 de grade în jurul datei de 7 iunie, iar cele mai ridicate minime vor fi, în medie, de 15-16 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ va creşte în intervalul 7-12 iunie, în rest acestea fiind de aşteptat doar pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ.

    DOBROGEA
    Vremea se va încălzi uşor până la 7 iunie, când vor fi 25-26 de grade. Minimele vor avea şi ele o tendinţă de creştere până spre 17-18 grade. Ploile vor fi în general sub formă de aversă şi se vor semnala mai ales în cursul după-amiezelor. Izolat, îndeosebi în intervalul 7-12 iunie, se pot cumula cantităţi mai însemnate de apă.

    MUNTENIA
    Regimul termic va fi staţionar şi apropiat de cel normal pentru această perioadă pe parcursul intervalului de prognoză, când vor fi maxime de 26-28 de grade şi minime de 14-16 grade. Gradul de instabilitate se menţine ridicat, astfel încât vor fi averse în fiecare după-amiază, pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ în intervalul 7-12 iunie.

    OLTENIA
    Valorile medii maxime vor atinge la 8 iunie 27-28 de grade, iar pe parcursul intervalului vor mai coborî uşor, spre 25-26 de grade, valori normale pentru această perioadă. Temperaturile minime vor avea acelaşi parcurs, cu medii de la 10-11 grade până la cel mult 14-15 grade. Probabilitatea apariţiei averselor va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor, posibil mai însemnate cantitativ după data de 8 iunie.

    LA MUNTE
    Regimul termic, atât cel diurn cât şi cel nocturn, se va menţine staţionar. În aceste condiţii, mediile temperaturilor maxime vor atinge 18-19 grade în jurul datei de 8 iunie, iar mediile temperaturilor minime vor creşte de la 2-3 grade, până spre 10 grade. Vremea se va menţine instabilă, cu ploi în averse, ce se vor semnala în mod deosebit după-amiaza. Izolat, acestea vor putea fi mai însemnate cantitativ.
     

  • Un nou oraş din România va avea metrou: linia are opt kilometri şi leagă centrul de aeroport

    Timişoara, cel mai mare oraş din vestul ţării, ar putea să aibă în curând o linie de metrou.

    Primarul Timişoarei, Nicolae Roibu, a declarat că a decis realizarea unei linii de metrou cu o lungime de 8 kilometri, care să lege centrul oraşului de aeroport. Proiectul urmează să intre în planul de buget pentru perioada 2014-2020, sursa de finanţare nefiind încă cunoscută, relatează Timiş Online.

    „Asta e soluţia – liniile de cale ferată trebuie să fie duse în subteran, şi cu această ocazie sigur că se va realiza şi o conexiune tip metrou între câteva puncte cheie ale oraşului nostru: Gara de Nord, zona mall, Gara de Est, aeroportul, toate pot ajunge să fie legate şi se va putea face repede şi la preţuri convenabile aşa ceva. Sunt acele utilaje cârtiţă care străpung munţii, merg pe sub mări, pe unde vrei”, a spus Robu.

    Linia de metrou va porni de la Gara de Nord, va ajunge la Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara. Aeroportul din Timişoara a raportat în 2013 un trafic de circa 750.000 de pasageri, cu jumătate de milion mai puţin faţă de nivelul din urmă cu doi ani. Din traficul total, 340.000 de pasageri au zburat cu Wizz Air şi 100.000 cu Carpatair. „O conjunctură nefavorabilă pentru aeroport a constituit-o declinul volumului de trafic al companiei Carpatair în România, ceea ce a afectat negativ volumul de pasageri şi veniturile aeroportuare, în condiţiile în care Timişoara reprezenta în trecut baza de operare a companiei aeriene”, se arată într-un document al aeroportului „Traian Vuia”.

  • METEO. Prognoza vremii până la sfârşitul săptămânii viitoare

    BANAT
    Valorile de temperatură scad până la medii ale maximelor de 19-21 de grade în prima zi de iunie, adică o vreme răcoroasă. După data de 2 iunie vremea se va încălzi din nou, progresiv, astfel că sfârşitul intervalului de referinţă va aduce temperaturi diurne de 25-26 de grade, în medie. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, valorile fiind în general în jurul unor medii de 12-14 grade, exceptând intervalul 31 mai – 3 iunie, când în orele dimineţilor vor fi temperaturi în medie de 9-11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată, dar aversele vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ jurul datei de 3 iunie.

    CRIŞANA
    Valorile de temperatură scad până la medii ale maximelor de 19-21 de grade în prima zi de iunie, caracterizând vremea ca răcoroasă. După data de 2 iunie, temperaturile vor creşte din nou, treptat, astfel că sfârşitul intervalului de prognoză va aduce valori diurne de 25-26 de grade, în medie. Minimele nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, valorile fiind în general în jurul unor medii de 12-14 grade, exceptând intervalul 31 mai – 3 iunie, când în orele dimineţilor vor fi temperaturi în medie de 9-11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată, dar aversele vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ în jurul datei de 3 iunie.

    TRANSILVANIA
    Până la 2 iunie temperaturile vor scădea, vremea devenind răcoroasă, cu o medie regională a valorilor diurne de 16-18 grade. Ulterior însă, regimul termic va fi peste cel normal al datei, astfel că media maximelor va fi de 23-25 de grade, caracterizând o vreme caldă. Minimele nocturne vor avea acelaşi parcurs, cu medii între 9 şi 12 grade, mai scăzute până la 2 iunie. Averse cu caracter local vor fi posibile în aproape fiecare după-amiază, iar în jurul datei de 3 iunie va creşte şi probabilitatea ca ploile să fie mai intense.

    MARAMUREŞ
    Temperatura aerului va fi în scădere treptată, până la medii diurne de 18-20 de grade până la 2 iunie, atunci când vor caracteriza o vreme răcoroasă. După data de 3 iunie, însă, vremea se va încălzi din nou, de la o zi la alta. Aceeaşi tendinţă de evoluţie o vor avea şi valorile minime de temperatură, fiind de aşteptat medii de 11-13 grade în ultimele zile, alternând cu un interval mai răcoros din 31 mai până în 3 iunie. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată, dar aversele vor fi mai frecvente şi izolat mai importante cantitativ în jurul datei de 3 iunie.

    MOLDOVA
    Vremea va răci iniţial, în special în jumătatea de nord a regiunii, până la o medie de 16-18 grade, însă din 3 iunie temperatura aerului va fi din nou în creştere treptată, astfel încât va ajunge la o medie de 25-26 de grade în ultimele zile. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate în ultimele zile (cu medii de 13-15 grade) în alternanţă cu perioada 31 mai – 3 iunie, caracterizată de o vreme mai răcoroasă. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi ridicată la începutul săptămânii, în celelalte zile fiind de aşteptat averse locale, pe fondul unei instabilităţi atmosferice mai accentuate în orele după-amiezelor.

    DOBROGEA
    Regimul termic va avea aceeaşi evoluţie ca şi în restul ţării, respectiv până la 2 iunie cu temperaturi sub limitele climatologice ale perioadei, 19-21 de grade în medie pe regiune. Apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză se estimează o creştere constantă a temperaturii aerului, ajungând spre o medie de 25 de grade. Şi valorile nocturne vor fi mai modeste între 31 mai şi 3 iunie, când media va coborî până la 11 grade, în restul intervalului fiind de aşteptat valori de 14-16 grade. Probabilitatea de ploi pe spaţii mai extinse va fi redusă, astfel încât instabilitatea atmosferică din orele după-amiezelor se va manifesta prin averse izolate.

    MUNTENIA
    Va avea loc o răcorire a vremii până la 2 iunie, când la nivelul regiunii media temperaturilor diurne va scădea spre 19-22 de grade. Ulterior, procesul de încălzire treptată a vremii va determina creşterea valorilor până la medii de 26-27 de grade. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate în ultimele zile (cu medii de 13-15 grade) în alternanţă cu perioada 31 mai – 3 iunie caracterizată de o vreme ceva mai răcoroasă. Probabilitatea pentru averse locale se menţine destul de ridicată în orele după-amiezelor, cu precădere în zona deluroasă.

    OLTENIA
    Vremea se va încălzi treptat, până la temperaturi diurne în medie de 25-27 de grade. Valori ceva mai scăzute vor fi însă până la 1 iunie, când maximele termice vor fi în medie de 21-23 de grade. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate în ultimele zile (cu medii de 13-15 grade) în alternanţă cu perioada 31 mai – 3 iunie, caracterizată de o vreme mai răcoroasă. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi redusă, fiind de aşteptat averse locale, pe fondul unei instabilităţi atmosferice mai accentuate în orele după-amiezelor.

    LA MUNTE
    Vremea va fi relativ caldă la sfârşitul intervalului, cu medii ale valorilor maxime de 15-17 grade şi minime în medie de 8-10 grade. Până la 2 iunie este de aşteptat o scădere a temperaturilor, media celor diurne urmând a fi de 10-14 grade, iar a celor nocturne de 4-8 grade. Instabilitatea atmosferică va determina în aproape toate după-amiezele averse locale, care izolat pot fi mai intense. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse va fi însă redusă.
     

  • VREMEA în weekend: Prognoza meteo în ţară, în Bucureşti, la munte şi la mare

    Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea de nord-est a teritoriului,  precum şi în zonele de deal şi munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi vor mai fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi de la 13…15 grade în Dealurile de Vest până la 22 de grade în estul extrem, iar cele minime se vor încadra între 7 şi 17 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi instabilă. Prognoza meteo joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

     Pe parcursul nopţii nebulozitatea şi fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor extinde în jumătatea de sud a ţării. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere uşoară în cea mai mare parte a ţării, vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 19 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi caldă, chiar deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru vineri, în ţară şi în Bucureşti

     Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot fi izolat mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade pe litoral şi 30 de grade în vestul ţării, iar cele minime se vor situa între 7 şi 18 grade.

    LA BUCUREŞTI: Vremea va fi caldă. Cerul va fi temporar noros şi, trecător, vor fi condiţii de ploaie slabă şi descărcări  electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 14 grade.

    LA MUNTE: Vor fi înnorări temporar accentuate şi cu precădere după-amiaza şi seara, local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot fi izolat mai însemnate. Valorile termice se vor menţine ridicate, comparabile cu cele din intervalul anterior.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA până pe 1 iunie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în următoarele două săptămâni în fiecare regiune a ţării

     Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    În primele zile ale intervalului de prognoză, vremea se va încălzi treptat, de la aproximativ 24 de grade în prima zi, până la valori medii de 28…29 de grade în intervalul 23-26 mai. Ulterior, temperatura aerului va scădea uşor de la o zi la alta, spre 25 de grade în ultimele zile ale prognozei, când regimul termic va reveni la normal. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, fiind în creştere de la 8 grade Celsius în prima zi, până la 15 grade pe 27 mai, apoi în scădere uşoară, spre 13 grade la sfârşitul celor două săptămâni.

    Probabilitatea pentru ploi slabe, de scurtă durată, va creşte după data de 24 mai, însă averse pe arii mai extinse se vor semnala după 27 mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lecţii de realpolitik

    Un ins grozav de deştept a remarcat următoarele: imediat după naştere suntem băgaţi într-o cutie, pe urmă suntem transportaţi, cu ajutorul unei cutii, spre o cutie mare care ne va adăposti copilăria. Suntem educaţi în cutii, lucrăm într-o cutie, ne deplasăm cu ajutorul unei cutii, ne concepem copiii într-o cutie, iar dacă pierim, suntem aşezaţi într-o cutie. Şi unul dintre cele mai preţioase sfaturi pe care ţi le dă lumea este „think outside the box”, gândeşte în afara cutiei.
    Mi-am adus aminte această istorioară în momentul în care am citit că însuşi Beijingul a reacţionat, surprinzător, cu rezerve la ipoteza Băncii Mondiale – de fapt o lecţie de realpolitik.

    Asta pentru că încadrarea Chinei în rândul ţărilor dezvoltate ar impune o serie de măsuri puţin plăcute, dătătoare de bătăi de cap şi născătoare de cheltuieli, cum ar fi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (China este pe primul loc în lume); ba ar mai trebui şi reforme ale sistemului financiar, aplicate concesii comerciale sau chiar reforme economice şi industriale. Nu este o practică nouă; în 2010, când chinezii primeau steluţa de „cel mai mare exportator al lumii„, presa locală vorbea despre iresponsabilitatea teoriilor occidentale legate de responsabilităţile Chinei în lume (era vorba despre subevaluarea monedei, despre datoria externă americană, despre consumurile uriaşe de energie sau despre responsabilităţile legate de schimbările climatice). Realpolitik, cum ziceam – oamenii îşi ştiu interesul şi îşi joacă, cât mai bine, cărţile.

    Să trecem în barca europeană, mânată de vântul campaniei electorale, şi să remarcăm cât de lunatice par a fi partidele româneşti în abordare – sloganuri găunoase şi jocuri naive de cuvinte, dar nimic pragmatic, imagini cu alură de Matrix, puternic modificate în Photoshop, dar nimic despre viitorul uniunii, despre câştigarea unui loc mai de soi în ochii şi minţile europenilor, despre respect şi dezvoltare socială.

    Europa este în prezent o mare de interese mai mult sau mai puţin divergente, o sumă considerabilă de idiosincrazii dătătoare de mai multă sau mai puţină urticarie, cuprinse într-un proiect prea ambiţios, aş spune, pentru vremurile pe care le trăim şi oamenii care le populează. Avem de-a face cu demonstraţii permanente de putere, există europeni „de drept„ şi europeni de categoria a doua, îngăduiţi, lipsiţi de putere economică şi de influenţă. O altă lecţie de realpolitik.
    În prezent cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă europenii este să renunţe la ipocrizie şi să discute deschis problemele uniunii. În spatele jocurilor de putere se ascund tot timpul interese: Grecia, oaia neagră a uniunii, sfătuită cu cinism să îşi facă lecţiile sau să îşi vândă insulele, beneficiară a mai multor pachete de ajutorare de multe miliarde de euro, a derulat un program susţinut de înarmare, cu principali beneficiari SUA, Germania şi Franţa. Şi o bună parte din multele miliarde primite ajutor s-aum întors la nemţi şi francezi, pentru submarine, tancuri şi altele asemenea; totul cu garnitura cuvenită de scandaluri de mită şi corupţie. Încă o lecţie de realpolitik.

    În privinţa românilor, deja mi se pare că a repeta poveştile cu banii europeni sau cu integrarea ar fi o dovadă de naivitate – politicienii par a fi abandonat total frâiele în favoarea birocraţilor de la Bruxelles şi nu degeaba suntem socotiţi lipsiţi de influenţă. Gândirea „outside the box” a românului este ea însăşi prizoniera cutiei neputinţei noastre de a ne conduce şi administra.

    Vă propun un pictor american, John Bramblitt. În mod normal nu l-aş fi promovat, dar omul este orb. Repet, este orb şi pictează. „Citeşte„ feţele sau obiectele cu mâinile, recunoaşte vopseaua după textură şi trasează contururile cu o vopsea specială, în relief. Este dovada vie că oamenii pot reuşi, dacă vor.