Tag: Moldova

  • Ce aduc în ţară contrabandiştii din Ucraina, Moldova şi Serbia (FOTO)

    În cea de-a treia zi a acţiunilor dispuse de şeful Poliţiei Române, poliţiştii au constatat 226 de infracţiuni, dintre care 134 în flagrant şi au aplicat 4.527 de sancţiuni contravenţionale.

    Arme, ţigări fără documente legale, maşini sustrase şi persoane urmărite în temeiul legii au fost depistate de poliţiştii din cele zece judeţe limitrofe frontierei cu ţările non-UE.

    Din totalul infracţiunilor, 43 sunt de natură judiciară, 89 de natură economico-financiară, 46 la regimul circulaţiei, 19 la regimul armelor şi muniţiilor şi 29 alte genuri de infracţiuni. Pentru comiterea acestora sunt cercetate 224 de persoane, faţă de 7 dintre acestea fiind luată măsura reţinerii, iar faţă de una cea a arestării preventive.

    Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat 245.533 de ţigarete şi au indisponibilizat 5 autoturisme. Totodată, au confiscat 22 de arme, dintre care 8 letale şi 14 neletale, precum şi 755 de bucăţi de muniţie. Valoarea bunurilor confiscate este de 453.761 de lei.

    Poliţiştii au depistat 2 persoane urmărite în temeiul legii şi au identificat 2 autoturisme semnalate ca fiind furate.

    Pentru abaterile la normele contravenţionale constatate, poliţiştii au aplicat 4.527 de sancţiuni, în valoare de 1.485.526 de lei. Dintre acestea, 542 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor Legii nr. 61/1991, privind ordinea şi liniştea publică, şi 691 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

    Cele mai multe sancţiuni contravenţiile au fost aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 3.038, dintre care 928 pentru depăşirea vitezei legale şi 4 pentru consum de alcool.

    Poliţiştii au reţinut 110 permise de conducere şi au retras 98 de certificate de înmatriculare.

    În perioada 16-19 iulie, pe raza judeţelor limitrofe frontierei cu statele non-UE şi pe raza de competenţă a Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Timiş, Cluj şi Iaşi, poliţiştii au intensificat acţiunile, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor ilegale şi impunerea legii. Structurile teritoriale de poliţie sunt sprijinite de ofiţeri specialişti din cadrul direcţiilor centrale din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
     

  • Rusia interzice importul fructelor din Republica Moldova, din cauza unei “insecte periculoase”

     Agenţia Federală rusă de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară Rosselhoznadzor a precizat că fructele din Republica Moldova au fost interzise pe piaţa din Rusia după ce a fost descoperită prezenţa unei “insecte periculoase şi dăunătare: molia orientală”, detectată în unele dintre produsele livrate de Chişinău.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA se va menţine în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru vineri

     Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, dar pentru scurtă durată şi în celelalte regiuni, în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22…23 de grade în depresiuni şi nordul Moldovei şi 31…32 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 12 şi 22 de grade.

    LA BUCUREŞTI

    Vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales pe parcursul zilei, vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iurie Leancă: Rusia nu are motive să impună unilateral taxe pentru produsele din Republica Moldova

     “Nu există niciun motiv care ar determina Rusia să-şi revizuiască angajamentele comerciale cu Republica Moldova. Nu văd cum Rusia poate denunţa unilateral un acord multilateral. Vom analiza toate aspectele juridice în acest sens”, a declarat Iurie Leancă.

    Rusia şi-a anunţat miercuri intenţia de a aplica, unilateral, taxe pentru importul produselor din Republica Moldova, iar un proiect de decizie în acest sens a fost pregătit de Ministerul rus al Economiei şi urmează să fie aprobat de Guvernul de la Moscova. Proiectul de decizie propune, astfel, impunerea taxelor vamale pentru anumite produse din Republica Moldova, printre care vin, carne, legume şi cereale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 14.000 de turişti din Republica Moldova au ajuns în acest an în România, în creştere cu 6,6%

     Pentru ca acest trend de creştere să se menţină, Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism prin Autoritatea Naţională pentru Turism a anunţat că va intensfica acţiunile de promovare a României ca destinaţie de vacanţă pentru turiştii moldoveni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA se răceşte şi revin ploile. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua până pe 20 iulie în fiecare regiune a ţării

     Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi calduroasă, cu temperaturi maxime, în medie, de aproximativ 33 de grade şi minime termice în jur de 18 grade. În data de 10 iulie valorile termice vor marca o scădere, în special cele diurne, astfel că până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză se vor înregistra medii ale maximelor termice de 24…26 de grade şi minime nocturne în jurul valorii de 14 grade, ceea ce va caracteriza o vreme răcoroasă. În cea de-a doua săptămână de progoză vremea se va încălzi uşor şi treptat, regimult termic urmând să se situeze în limite normale pentru sfârşitul celei de-a doua decade a lunii iunie, cu 30 de grade, în medie, în cursul după-amiezilor şi aproximativ 17 grade pe parcursul nopţilor.

    Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în intervalul 8 – 13 iulie, când temporar se vor înregistra şi cantităţi de apă mai însemnate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Să sprijinim Moldova, Georgia, Ucraina. Vor exista represalii din partea vecinilor de la Est

     ”În numele PSD mulţumesc tuturor deputaţilor că au acceptat să vină în sesiune extraordinară pentru a da un mesaj extrem de important pe plan european că Parlamentul României este primul Parlament care va ratifica acordurile de asociere”, a spus Ponta în plen.

    El a rugat Parlamentul să sprijine, în perioada următoare, aceste trei ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capacitatea conductei Iaşi-Ungheni depăşeşte importurile de gaze ale Republicii Moldova din Rusia

     “Proiectul pe partea românească a fost finalizat, inclusiv subtraversarea Prutului. Până la 15 august va fi finalizat şi pe partea moldovenească. Apoi vor fi câteva zile de probă. În jurul datei de 25 august vor fi posibile din punct de vedere tehnic primele schimburi de gaz între cele două ţări”, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

    România produce anual, în special prin OMV Petrom şi Romgaz Mediaş, aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze, şi importă anual din Federaţia Rusă alte 2,5-3 miliarde metri cubi de gaze.

    Republica Moldova, fără regiunea separatistă Transnistria, importă anual din Rusia 1,1 miliarde metri cubi de gaze naturale. Importurile Transnistriei sunt de încă 1 miliard de metri cubi pe an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA până pe 13 iulie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în următoarele două săptămâni în fiecare regiune a ţării

     Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    În ultima zi a lunii iunie vor fi temperaturi maxime de până la 31 de grade, dar luna iulie va debuta cu o răcire a vremii, iar maximele vor scădea cu aproximativ 5 grade. După această dată şi până la sfârşitul primei săptămâni tendinţa generală a regimului termic va fi de creştere şi se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 30 de grade. În cea de a doua săptămână, mediile maximelor vor oscila între 28 şi 30 de grade. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare. Cele mai reci dimineţi vor fi în jurul datei de 2 iulie, când se vor atinge şi minime de doar 11 grade, iar dimineţile cele mai calde vor fi între 6 şi 9 iulie, când mediile vor fi în jur de 16 grade.

    Probabilitatea pentru averse va fi mai mare la începutul intervalului, în jurul datei de 3 iulie, dar şi în intervalul 6 – 9 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul aprobă acordul de asociere cu Moldova şi modifică legea petrolului

    “Este cu adevărat istoric pasul pe care Republica Moldova îl face spre UE, iar noi trebuie să realizăm lucruri concrete, să intensificăm tot ce ţine de partea de cooperare: pe educaţie, justiţie, aparăre. Miercuri, ministrul sănătăţii va aduce memorandumul ca să facem operaţional SMURD şi în Moldova, iar în toamnă vom merge să inaugurăm grădiniţele construite cu banii de la noi”, a afirmat premierul Victor Ponta.

    Victor Ponta a afirmat că vrea ca România să fie prima ţară care ratifică aceste acorduri de  asociere şi a atenţionat că “în special Moldova va avea o perioadă de presiuni din partea Rusiei pentru faptul că a semnat acest acord”.

    În aceeaşi şedinţă de guvern a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004. Potrivit Guvernului, ordonanţa “creează cadrul legal prin care conductele de interconectare între sistemul de transport al gazelor naturale din România şi sistemele de transport din ţările vecine devin parte integrantă a sistemului naţional de transport al petrolului şi gazelor naturale”.

    “Neadoptarea acestei ordonanţe de urgenţă putea duce la inoperabilitatea interconectărilor şi, pe cale de consecinţă, la întreruperi ale alimentării cu gaze în situaţii de criză”, motivează Guvernul.

    În acest sens, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunţat în şedinţa Guvernului că lucrările din România la gazoductul Iaşi-Ungheni au fost finalizate, inclusiv subtraversarea râului Prut, urmând ca sistemul de operare să fie preluat rapid de către Transgaz. “O să mergem luni acolo să vedem cu ochii noştri că lucrurile stau aşa şi vom discuta şi cu cei din Republica Moldova de aspecte legate de proiectul de interconectare, însă lucrurile pe partea românească şi subtraversarea sunt finalizate”, a spus ministrul energiei, citat de Mediafax.