Tag: medici

  • 18 medici şi 9 asistenţi din Spitalul Judeţean Suceava au fost confirmaţi cu noul coronavirus / Cei 27 sunt internaţi la secţia de Boli Infecţioase

    27 de cadre medicale din Spitalul Judeţean Suceava sunt confirmate pozitiv la infecţia cu noul coronavirus. Este vorba despre 18 medici şi 9 asistenţi medicali care sunt internaţi în secţia extinsă de Boli Infecţioase.

    „Situaţia cazurilor pozitive de COVID-19 în rândul personalului medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, la data de 23 martie, este următoarea: 18 medici (6%) şi 9 asistenţi medicali (2%) au fost confirmaţi pozitiv la infecţia cu noul coronavirus”, au transmis reprezentanţii spitalului într-un comunicat de presă.

    Potrivit comunicatului, medicii şi asistenţii sunt internaţi la izolare în secţia extinsă de Boli Infecţioase.

    „Precizăm că, de la apariţia primelor cazuri de COVID-19 în România, spitalul nostru a făcut toate eforturile şi a luat toate măsurile care au fost posibile pentru pregătirea unităţii medicale faţă de cazurile de infectare cu noul coronavirus: intervenţii de ordin investiţional în secţiile de Boli Infecţioase şi Pneumologie, pregătirea spaţiului pentru linia de analiză a probelor, achiziţia echipamentelor şi a materialelor necesare secţiilor pentru a fi protejate în faţa virusului, în condiţiile de dificultăţi majore create de furnizorii care se aprovizionau din China.

    Toate echipamentele care au putut fi achiziţionate în noile condiţii de pe piaţă au fost cumpărate; în punctele sensibile din spital, precum UPU, Boli Infecţioase, Pneumologie şi ATI numărul dezinfecţiilor a crescut la 3-4/zi; personalul a fost instruit şi strictul necesar a fost asigurat”, se mai arată în comunicatul transmis de Spitalul Judeţean Suceava.

    În secţia Boli Infecţioase au fost asigurate permanent combinezoane de protecţie pentru personalul de intervenţie la cazurile suspecte şi confirmate cu COVID-19, mai spun reprezentanţii spitalului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Start-up-ul local care a dezvoltat o platformă online pentru servicii medicale şi vrea să devină un „Google medical”

    „Povestea Feeel a început în urmă cu cinci ani, când mă chinuiam să înţeleg cum funcţionează partea de feedback pacient şi am creat platforma calitatespitale.ro, care ulterior a devenit Feeel.health. Am creat platforma calitatespitale.ro cu 600 de lei – bani pe care i-am dat unui student pentru a-mi programa platforma. Acesta este şi astăzi în echipa Feeel”, a relatat Horea Timiş, cofondatorul Feeel.health, la emisiunea ZF IT Generation. Platforma calitatespitale.ro s-a dezvoltat treptat, iar investiţia a crescut la 5.000 de euro.
    „Apoi am primit o finanţare de 30.000 de euro, iar după ce am mai creat noi businessuri cu date, am ajuns la finanţări de 90.000 de euro. Iar anul trecut am obţinut o investiţie de 200.000 de euro de la ROCA X. La început, proiectul a fost evaluat la un milion, iar după ultima finanţare valoarea a crescut la 3 milioane de euro şi urmează să crească în continuare”, a completat el.
    Ce face însă platforma Feeel.health? Platforma reuneşte o serie de date din domeniul medical, de la baze de date cu spitale, clinici medicale şi farmacii, la baze de date cu medici de la nivelul întregii Europe. Astfel, spre exemplu, atunci când un român se află în străinătate, poate căuta direct în limba română un spital sau o farmacie, şi viceversa – atunci când un străin se află în România poate găsi uşor o farmacie sau o clinică medicală fără a fi necesar să ştie limba română. 
    „Practic suntem un Google medical gratuit care va avea o creştere procentuală de la an la an a gradului de folosire fiindcă la ora actuală cetăţeanul din Franţa nu ştie că are şansa aceasta. Anul acesta şi anul viitor vom face cunoscut produsul beneficiarilor la nivel european”, a explicat Horea Timiş.
    În prezent, baza de date Feeel.health reuneşte circa 11.000 de spitale din Europa, iar numărul va creşte treptat. În background lucrăm acum şi la zona Americii. Avem circa 400.000 de medici şi aproximativ 100.000 de clinici, stomatologi, şi încă vreo 50.000 de farmacii în platformă acum. Este o bază de date care la anul va ajunge la 90% din capacitatea UE”, a punctat el. „Construim baza de date ţară cu ţară. Sunt bazele de date publice – tot ce există în baza de date, medici, clinici, farmacii, sunt entităţi comerciale. Proprietarii acestor societăţi comerciale – furnizori de servicii de sănătate – pot să-şi creeze un cont, să şi-l modifice sau să şi-l şteargă. Deci proprietarul contului este deplin proprietar al datelor.”
    Modelul actual de business al Feeel.health se bazează pe oferirea informaţiilor în mod gratuit până la un punct, start-up-ul urmând apoi să furnizeze anumite servicii şi date contra cost. „Am pornit pe modelul de business că totul este gratuit – tot ceea ce se foloseşte este gratuit până la un anumit nivel, dar 99% oferim expunere largă furnizorilor de servicii de sănătate pe care i-am enumerat (spitale, medici, stomatologi, farmacii cât şi pacienţi)”, a precizat el.
    Pe lângă funcţia de motor de căutare în domeniul medical, platforma Feeel.health va permite de asemenea colaborarea doctorilor la distanţă pe diferite cazuri. De asemenea, pacienţii îşi vor putea crea dosarul medical direct în cloud pentru a-şi putea accesa analizele şi investigaţiile medicale de oriunde şi oricând. „Fiecare cetăţean european are un cont de pacient în care oferim pentru prima dată un portofel electronic pentru dosarul medical. Toţi utilizatorii au analize, ecografii care sunt fie pe e-mail, fie acasă într-un birou şi niciodată nu le ai când ai o problemă şi nu ai un medic. Noi am creat acest dosar electronic personal. Acolo salvezi totul – radiografii, reţete, urmează să lucrăm şi de anul viitor va fi partea de partajare către medici cu acordul pacienţilor în mai multe moduri, respectând normele GDPR”, a menţionat cofondatorul Feeel.health. Astfel, utilizatorii vor putea face poze inclusiv reţetelor, iar din trei clicuri le vor putea încărca în platformă. 
    „Spaţiul este nelimitat, oferim acest lucru gratuit tuturor oamenilor. Sistemul nostru nu pică aşa cum pică sistemul naţional de IT din sănătate, care din săptămână în săptămână se blochează. Noi folosim tehnologie Amazon, folosim sisteme de criptare AWS şi toate tehnologiile la nivelul acesta de platformă cu resurse destul de mari.”
    Deocamdată, platforma Feeel.health este disponibilă doar ca aplicaţie web, însă la finalul anului start-up-ul va lansa şi aplicaţia mobilă dedicată. „Aplicaţia mobilă va veni cu un nou element foarte important, este partea de biodate, care se trimit direct în contul tău de pacient. Contul de pacient are un scop: acesta este prevenţia. Pe lângă acest dosar electronic mai poţi să îţi calculezi şi indicele ponderal, poţi să faci o analiză a stilului de viaţă, poţi să faci o analiză a riscului cardiovascular. Avem un modul de prevenţie care te îndeamnă să mergi o dată pe an la medicul de familie, să îţi programezi acest lucru. O dată pe an trebuie să mergi la stomatolog, o dată pe an trebuie să mergi la analize de laborator, fiindcă dacă faci lucrul acesta, tu faci prevenţie”, a explicat cofondatorul Feeel.health. 


    Proiect: Planable
    Ce face? Soluţie de colaborare pentru echipele de social media
    Venituri 2019: aproximativ 500.000 de euro
    Invitat: Xenia Muntean, CEO şi cofondator al Planable


    Proiect: Vivico.ro
    Ce face? Platformă online de design interior
    Investiţia iniţială: 10.000 de euro
    Necesar de finanţare: 35.000 de euro
    Invitat: Raluca Cătinaş, architect şi cofondator al Vivico.ro


    Proiect: SoftLead
    Ce face? Aplicaţie mobilă ce ajută utilizatorii să economisească bani atunci când fac cumpărături online
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Necesar de finanţare: 300.000-500.000 de euro
    Venituri totale 2019: 165.000 de euro
    Invitat: Alexandra Roată, managing partner în cadrul SoftLead


    Proiect: Brainy.ro
    Ce face? Platformă online pentru educarea copiilor în moduri alternative
    Invitaţi: Ana Petrescu, cofondator Brainy, şi Teodora Nemţanu, membru în echipa Brainy


    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Italia:13 medici au murit luptând împotriva coronavirusului. 2.829 de medici şi asistenţi, infectaţi

    Alţi cinci medici italieni au murit din cauza coronavirusului, numărul doctorilor care şi-au pierdut viaţa ajungând la 13. Informaţiile oficiale arată că 2.829 de angajaţi din sănătate au fost deja infectaţi.

    Siguranţa personalului medical de prim rang care intră în contact regulat cu pacienţii infectaţi este pusă la încercare din ce în ce mai mult, pe măsură ce numărul de cazuri creşte.

    Printre medicii care şi-au pierdut viaţa se numără fostul director general al spitalului Crema, un medic generalist de la spitalul din Bergamo, un pneumolog de la spitalul Sant’Anna din Como, un medic primar din Sagnino, dar şi doi medici pensionaţi, cu vârste de 71 şi 73 de ani, care se oferiseră voluntari în criza medicală provocată de coronavirus. Media de vârstă a medicilor care şi-au pierdut viaţa este de 67 de ani.

    Cele mai recente cifre ale lucrătorilor medicali infectaţi au fost lansate de o fundaţie medicală, care a spus că „numărul imens” de medici infectaţi arată că procedurile sunt învechite, iar echipamentele de protecţie sunt „precare şi inadecvate”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect: Personalul medical şi personalul auxiliar, implicat în combaterea COVID-19, va primi sporuri de până la 85% din salariul de bază

    Pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost în dezbatere, recent, un proiect de act normativ care prevede acordarea de sporuri până la 85% din salariul de bază pentru m edicii, asistenţii sau infirmierii din cadrul secţiilor şi compartimentelor de boli infecţioase care acordă servicii medicale persoanelor testate pozitiv la epidemia Covid-19.

    Sporul este acordat pentru cndiţii deosebit de periculoase şi are valori cuprinse între 55% şi 85% din salariul de bază.

    Mai exact, este vorba despre proiectul de  hotărâre pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare “Sănătate şi asistenţă socială”.

    Astfel, La Anexa nr. 2 la Regulamentul cadru ”Mărimea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare”, Articolul unic, litera A, după punctul 1 se introduc noi puncte, pct. 1^1, pct. 1^2 şi pct. 1^3.

    Conform proiectului, pentru acordarea acestor sporuri sunt vizate următoarele categorii de salariaţi:

    1. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul secţiilor şi compartimentelor de boli infecţioase care acordă servicii medicale persoanelor testate pozitiv la epidemia Covid-19.
    2. personalul de specialitate medico sanitar şi auxiliar sanitar din structurile paraclinice şi din centrele de testare în regim de urgenţă care recoltează probe şi testează persoanele simptomatice care întrunesc criteriile definite de caz stabilite conform metodologiei de supraveghere în vigoare pentru epidemia Covid-19
    3. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar din cadrul altor structuri medicale şi/sau unităţi sanitare implicate în acordarea serviciilor medicale generate de epidemia Covid-19, care se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, în funcţie de evoluţia epidemiei.

    “În Anexa nr. 2 la Regulamentul cadru aprobat prin Hotărârea de Guvern este prevăzut faptul că personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul direcţiilor de sănătate publică, Institutului Naţional de Sănătate Publică şi din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, precum şi din unităţile sanitare implicate în acordarea serviciilor medicale generate de aceste epidemii, stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin, beneficiază de un spor de la 55% până la 85% din salariul de bază.”,  scrie în nota de fundamentare a actului normativ.

    „Luând în considerare prevederile OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei; Ţinând cont de contextul actual european privind evoluţia infectării cu COVID-19 şi de faptul că unităţilor sanitare publice le revine competenţa de a asigura serviciile medicale necesare în acest context pe lângă alte instituţii abilitate în acest sens (…) este necesar a se completa prevederile din Anexa nr. 2 la Regulamentul cadru aprobat prin HG nr. 153/2018 astfel încât personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul unităţilor sanitare publice implicat în acordarea asistenţei medicale generate de epidemia declarată în condiţiile legii, să beneficieze de sporul de la 55% până la 85% din salariul de bază pe perioada participării efective în aplicarea măsurilor de limitare a epidemiei COVID-19 declarată în condiţiile legii.”, se mai stipulează în nota de fundamentare.

    Pentru a intra în vigoare, proiectul de act normativ trebuie adoptat de Guvern şi apoi publicat înMonitorul Oficial.

     

     

  • Compania românească Bitdefender oferă gratis soluţii de securitate tuturor spitalelor din lume

    Producătorul de soluţii de securitate informatică Bitdefender a anunţat că va oferi fără costuri soluţii de securitate destinate mediului de business tuturor instituţiilor sanitare din lume, ca parte a unui demers de a le sprijini pe durata pandemiei COVID-19, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Astfel, instituţiile sanitare de toate dimensiunile, de la cabinete stomatologice şi oftalmologice până la spitale regionale de mari dimensiuni, pot solicita acces gratuit la întreg portofoliul de produse vizitând www.bitdefender.com/freehealthcaresecurity. Pentru organizaţiile cu peste 1.000 de angajaţi, Bitdefender pune la dispoziţie şi un serviciu de administrare a securităţii IT, astfel încât unităţile să poată beneficia de protecţie 24/7 chiar dacă nu au personal de specialitate numeros.

    Datele Bitdefender arată că numărul atacurilor informatice periculoase legate de COVID-19 a crescut cu 475% în martie faţă de luna precedentă şi e aşteptat să urce de până la cinci ori până la finalul lunii martie comparativ cu februarie. Cele mai multe raportări de atacuri informatice au fost înregistrate în Statele Unite ale Americii, Turcia, Franţa, Regatul Unit, Germania, Italia, Spania, Canada, România şi Thailanda, după ce campaniile de malware au ţintit cu precădere ţările cu cele mai multe cazuri depistate de infecţii cu coronavirus.

     „Hackerii acţionează oportunist şi lipsit de orice etică şi profită de aceste vremuri de incertitudine ca să infecteze cele mai vulnerabile ţinte cu ameninţări informatice, tentative de înşelăciune şi fraudă online. Suntem recunoscători pentru munca personalului medical şi vrem să îi sprijinim oferind protecţie pentru informaţiile sensibile ale organizaţiilor într-un mod în care să le asigure desfăşurarea neîntreruptă a activităţii, respectiv să trateze pacienţi şi să încetinească răspândirea virusului”, spune Florin Talpeş, CEO al Bitdefender.

    Atacurile informatice la adresa spitalelor pot paraliza activitatea dacă, de exemplu, datele medicale ale pacienţilor internaţi sunt blocate. De-a lungul timpului, atacatorii au infectat în repetetate rânduri dispozitive cu ransowmare şi au solicitat apoi recompensă pentru redarea accesului la date, printre ţinte fiind şi spitale din România.

     Accesul la soluţiile de securitate enterprise Bitdefender va fi oferit în primă fază până la finalul lunii iunie pentru o perioadă de 12 luni.

     Numărul de atacuri informatice care exploatează subiectul pandemiei coronavirus a urcat de cinci ori în martie faţă de februarie, de la 1.448 la peste 8.000, iar România ocupă locul al nouălea în lume în topul raportărilor. Unităţile medicale vizate cel mai frecvent sunt spitalele, clinicile, farmaciile şi distribuitorii de echipamente medicale, în principal cu informaţii despre proceduri medicale sau terapii pentru tratarea infecţiei cu COVID-19, dar şi cu produse medicale care încă sunt disponibile în stoc.

     De regulă, mesajele sunt trimise în numele unor instituţii precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii, NATO, UNICEF.

     „Fenomenul COVID-19 este atât o epidemie biologică, cât şi una informatică. Industria serviciilor medicale e pusă la încercare nu doar de virusul în sine, cât şi de ameninţări informatice precum ransomware. Cazul spitalului atacat recent în Cehia este un exemplu dur care ne arată că infractorii informatici nu au scrupule şi ţintesc chiar instituţiile care le-ar putea îngriji rudele, sau, curând, chiar pe ei înşişi. Mai rău, spitalul respectiv este şi unul din cele mai mari laboratoare de testare împotriva COVID-19, iar atacul informatic împiedică eforturile de combatere a pandemiei”, spune Filip Truţă, specialist în securitate informatică la Bitdefender.

     Circa o treime dintre atacurile pe tema COVID-19 ţintesc autorităţi publice şi instituţii sanitare.

     De ce sunt spitalele mai vulnerabile? Industria sănătăţii este printre cele mai vulnerabile la atacuri informatice. În jur de două treimi dintre unităţi au fost afectate de o ameninţare informatică la un moment dat, conform unor studii recente. Furnizorii de servicii medicale sunt o pradă uşoară pentru infractorii informatici, ei exploatând lacune atât în sistemele informatice, cât şi erori umane. Multe din echipamentele electronice folosite în spitale nu pot fi protejate cu soluţii tradiţionale de securitate, iar doctorii, asistenţii şi infirmierii nu sunt instruiţi adecvat să depisteze un potenţial atac informatic. Deseori, departamentul IT este şi el slab pregătit să oprească un atac în curs.

     În cazul unui atac de tip ransomware, atacatorii criptează date precum istoricul medical al pacienţilor şi blochează apoi intervenţii chirurgicale sau tratamente, punând vieţi în pericol. Aşa cum s-a întâmplat şi în România, conducerea unui spital poate fi forţată să plătească recompensă pentru deblocarea datelor, dacă de asta depinde evoluţia unui pacient. În plus, datele bolnavilor se pot vinde cu până la 400 de dolari pe internetul ascuns, iar cumpărătorii folosesc informaţiile din fişe în campanii de fraudă.

    Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender recomandă instruirea personalului medical şi auxiliar cu privire la ameninţările informatice ale momentului şi folosirea unei soluţii de securitate performante pentru protejarea infrastructurii împotriva atacurilor cibernetice.

     Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii revoluţionare de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.

     

     

  • Gest uriaş făcut Cristiano Ronaldo. Işi transformă hotelurile în zone de carantină pentru bolnavii de Covid-19. Portughezul plăteşte medicii din buzunarul său

    Cristiano Ronaldo s-a autoizolat acasă, în insula Madeira.Toate hotelurile marca CR7 vor adăposti persoanele infectate cu Covid-19. Fotbalistul va plăti medicii şi asistentele

    Cristiano Ronaldo face un gest impresionant în plină criză mondială de sănătate. Aflat în autoizolare în casa din Madeira, portughezul a decis să-şi transforme hotelurile CR7 în spitale pentru tratarea persoanelor infestate cu Covid-19, scrie ziarul spaniol Marca. Tot Ronaldo va plăti medicii şi asistentele din buzunarul său.

    Cristiano Ronaldo s-a autoizolat în insula Madeira, după ce colegul său de la Juventus, Daniele Rugani, a fost depistat pozitiv cu Covid-19 la scurt timp după meciul cu Inter Milano din Serie A. Portughezul a postat un mesaj puternic după ce testul său a fost negativ.
    „Lumea trece printr-un moment foarte dificil care necesită grijă şi atenţie sporită din partea tuturor. Vă vorbesc astăzi nu din ipostază de fotbalist, ci că fiu, tată, om îngrijorat de ultimele evenimente ce afectează lumea întreagă.
     

  • Reţeaua Regina Maria: Facem triajul tuturor pacienţilor care urmează să intre în centrele medicale pentru consultaţii şi internări

    Reţeaua de sănătate Regina Maria, al doilea jucător din piaţa privată de sănătate, face un triaj al pacienţilor în clinicile pe care le deţine, iar angajaţii care nu fac parte din personalul medical lucrează de acasă, potrivit informaţiilor transmise de companie.

    „În această perioadă, toate clinicile şi spitalele Regina Maria rămân deschise pacienţilor. Am luat măsuri suplimentare de identificare şi control al riscului de infecţie cu coronavirus: facem un triaj riguros al tuturor pacienţilor care urmează să intre în centrele medicale pentru consultaţii şi internări, am restricţionat accesul tuturor aparţinătorilor în spitale şi am implementat protocoale suplimentare de igienă şi dezinfecţie”, au spus reprezentanţii Regina Maria pentru ZF.

    În cadrul clinicilor reţelei lucrează peste 5.000 de persoane.

    „În această perioadă am implementat câteva măsuri suplimentare: am asigurat echipamente de protecţie pentru personalul care intră în contact cu posibilele cazuri de infecţie cu noul coronavirus, produse profesionale de dezinfecţie şi dezinfectăm constant toate spaţiile din centre medicale”, au mai transmis reprezentanţii Regina Maria.

    În cazul în care medicii identifică persoane suspecte de îmbolnăvire cu noul coronavirus, aceştia izolează cazurile de restul pacienţilor şi aşteaptă autorităţile, din informaţiile companiei.

    „Nu am limitat sub nicio formă accesul persoanelor la serviciile medicale”, au menţionat reprezentanţii reţelei private.

  • Încă o companie anunţă donaţii în lupta împotriva COVID-19. 200.000 de euro vor merge către Crucea Roşie Română

    Fundaţia Globalworth a anunţat că donează 200.000 de euro organizaţiei Crucea Roşie Română pentru necesare medicale şi oferirea sprijinului logistic, uman şi material pentru consolidarea răspunsului ţării noastre la ameninţarea cu noul coronavirus (COVID-19), potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii fundaţiei.

    Materialele achiziţionate în urma donaţiei vor ajunge la Institutul Naţional „Prof. Matei Balş”, cea mai mare instituţie medicală pentru boli infecţioase şi prima pe linie în situaţia de urgenţă COVID-19. Fondurile substanţiale oferite vor ajuta la achiziţionarea de materiale de strictă necesitate cum ar fi: ventilatoare medicale destinate terapiei intensive, flacoane de dezinfectant, costume de protecţie, ochelari de protecţie, măşti sanitare de unică folosinţă sau mănuşi de protecţie.

    Ajutorul vine în continuarea campaniei de informare a populatiei desfăşurate de Crucea Roşie Română la nivel naţional pentru limitarea răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus, SARS-CoV-2, care declanşează COVID-19.

    „Grija pentru oameni a fost de la bun început una dintre principalele priorităţi ale Fundaţiei Globalworth, iar acum este nevoie de noi mai mult decât oricând. Noua formă de coronavirus a ajuns şi în România şi riscă să ne afecteze pe toţi: de la cunoscuţi, la familie, colegi sau prieteni. Este esenţial să ascultăm toate sfaturile comunicate de instituţiile autorizate şi, poate cel mai important, să fim solidari. Este momentul să ne unim forţele şi să acţionăm cât mai repede în punctele de maximă urgenţă, iar Crucea Roşie are un plan clar în acest sens. Ne dorim să îi sprijinăm în această miză comună, iar împreună avem toată încredere că vom reuşi să limităm efectele negative asupra comunităţilor noastre din România şi din Polonia şi asupra întregii societăţi în care trăim”, a declarat Georgiana Iliescu, Director Executiv al Fundaţiei Globalworth.

    Intervenţia Fundaţiei Globalworth pentru susţinerea eforturilor Crucea Roşie Română  are ca prim obiectiv reducerea efectelor secundare asupra sănătăţii şi a sistemului social, a mijloacelor de trai şi a bunăstării populaţiei. Contribuţia este menită să promoveze implicarea comunitară eficientă şi încurajarea unor schimbări de comportament atât în cadrul comunităţii de business, cât şi în afara acesteia.

    Fundaţia Globalworth a fost înfiinţată în 2018 de Globalworth, care este liderul pieţei de clădiri de birouri din România şi Polonia, şi este o entitate non-profit, fiind independentă de activităţile comerciale ale grupului. Fundaţia are ca misiune dezvoltarea de proiecte pe trei piloni principali: oameni, locuri şi tehnologie.


     

  • MedLife: Vom reprograma pacienţii cu afecţiuni respiratorii acute care au fost pe listele de aşteptare în aceste două zile pentru a fi consultaţi de medicii noştri în cel mai scurt timp posibil

    MedLife, cel mai mare jucător din piaţa serviciilor medicale private, a revenit cu precizări în legătură cu pacienţii cu afecţiuni respiratorii acute, în afară de persoanele de până în 18 ani, care urmau să ajungă în clinicile din cadrul reţelei private şi vor fi reprogramaţi, potrivit anunţului companiei.

    Iniţial, MedLife a transmis că a luat măsura de a restrânge pentru o perioadă limitată programul de consultaţii pentru pacienţii adulţi de peste 18 ani cu patologie respiratorie acută.

    Redăm în continuare comunicatul MedLife:

    “Ca urmare a mesajelor care au circulat în spaţiul public, revenim cu următoarele precizări:

    În data de 12 martie, ca urmare a unui număr crescut de solicitări din partea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii acute, am decis să creăm noi circuite în clinicile MedLife şi să modificăm intervalele de consultaţii pentru toate specialităţile astfel încât să creştem siguranţa pacienţilor care intră în clinicile noastre.Împreună cu medicii epidemiologi şi igienişti am recalibrat fluxurile interne, astfel încât gravidele, pacienţii oncologici, pacienţii cu diabet, pacienţii cu boli cardiovasculare sau alte patologii să nu se intersecteze cu pacienţii care se confruntă cu afecţiuni respiratorii acute (simptomatologie similară celei înregistrate în cazul COVID 19). Considerăm că a fost o decizie responsabilă şi corectă pentru toţi pacienţii noştri şi ne-o asumăm.

    În continuare facem eforturi pentru a funcţiona în parametri optimi, având ca prioritate zero siguranţa epidemiologică a pacienţilor şi personalului medical. Vom reprograma pacienţii cu afecţiuni respiratorii acute care au fost pe listele de aşteptare în aceste două zile pentru a fi consultaţi de medicii noştri în cel mai scurt timp posibil.

    Ne cerem scuze pacienţilor care au avut de suferit datorită acestor reprogramări.”

  • China a trimis doctori specialişti, infirmieri şi ajutoare medicale în ţările care au cel mai afectate de coronavirus

    9 medici specialişti care au tratat pacienţi infectaţi cu COVID-19 în China au aterizat joi seară la Roma. Ei au fost însoţiţi de asistenţi, dar si de ajutoare medicale.

    Un avion Airbus A350 al China Eastern a aterizat la Roma cu o echipa de specialişti detaşaţi pentru a-i ajuta pe italieni în lupta cu virusul COVID-19, scrie Corriere della Sera.

    Noua medici specialişti în reanimare şi pediatrie, dar şi infirmieri şi echipamente medicale au ajuns pe aeroportul Fiumicino.
    Potrivit presei internaţionale, alte echipe de specialişti chinezi au fost detaşate în Iran şi Pakistan, dar şi în alte ţări, pentru a sprijini lupta cu virusul COVID-19.

    La Roma, doctorii chinezi îi vor învăţa pe cei italieni cum să acţioneze eficient.
    Tot aseara, un avion al Air Malta a aterizat în Italia. Acesta a avut la bord 169 de cetăţeni italieni, care au stat blocaţi în insulă în ultimele zile.