Tag: institut

  • Aproape 600 de persoane, majoritatea muşcate de câini, au ajuns la “Matei Balş” în perioada 1-12 mai

     În 13,5 la sută dintre cazuri, respectiv la 68 de persoane, a fost vorba despre leziuni provocate de pisici, porci de Guineea, şobolani, iepuri, cai sau măgari.

    “Până în 12 mai, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Matei Balş» din Capitală – Centrul Naţional Antirabic, au ajuns 584 de persoane, dintre care 426, adică 72,94 la sută, sunt adulţi. De asemenea, 363 de persoane, adică 62,15 la sută, sunt din Bucureşti, iar restul, din alte zone ale ţării”, potrivit datelor remise agenţiei MEDIAFAX de managerul Institutului “Matei Balş”, prof. dr. Adrian Streinu Cercel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reprezentaţii unice în lume: România, cu teatru de păpuşi 3D, în premieră la Istanbul

     Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român (ICR) din Istanbul, remis MEDIAFAX, cele două spectacole susţinute de teatrul arădean vor fi jucate la Institutul Cultural Francez din Istanbul. Reprezentaţiile teatrale sunt considerate unice în lume şi îmbină teatrul, filmul şi marionetele cu imagini 3D şi cu coloana de sunet specifică cinematografului.

    Echipa de păpuşari a companiei private Gepetto din Arad este prima din lume care a realizat un spectacol multimedia 3D stereoscopic, cu imagini care se derulează pe un ecran transparent de tip tul, în spatele căruia, într-o lumină specială, evoluează o poveste cu marionete la fire medii.

    Tehnologia 3D a fost combinată cu jocul cu marionete pentru a oferi publicului larg o nouă abordare estetică a teatrului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Cerere de eutanasiere”, semnată de 33 de angajaţi ai Institutului de Utilaj Petrolier şi trimisă autorităţilor

     Salariaţii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Utilaj Petrolier IPCUP Ploieşti au dat publicităţii, marţi, o “cerere colectivă de eutanasiere”, semnată de 33 din cei 54 de angajaţi şi adresată preşedintelui Traian Băsescu, premierului Victor Ponta, ministrului Economiei, Varujan Vosganian, ministrului Cercetării, Mihnea Costoiu şi şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie Gabriel Dumitraşcu.

    Primul motiv invocat în această cerere în reprezintă faptul că salariaţii IPCUP nu şi-au mai primit salariile din octombrie 2010.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cutremur cu magnitudinea de 5,9 în Mexic

     Cutremurul a fost înregistrat la peste 320 de kilometri de Mexico City, potrivit USGS, în statul mexican Michoacan. Potrivit primelor informaţii nu se înregistrau pagube sau răniţi în Michoacan, au declarat oficiali din cadrul Protecţiei Civile la nivelul statului, relatează CNN.

    Unele persoane din capitală au declarat că au resimţit seismul. În unele cartiere erau pene de curent electric, a anunţat comisia federală pentru electricitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CUTREMUR cu magnitudinea 7,8 s-a produs în Iran

     Cutremurul a avut loc la ora locală 15.14 (13.44, ora României), la adâncimea de 15,2 kilometri, în sudul Iranului, în apropierea frontierei cu Pakistanul.

    Cutremurul s-a produs la 86 de kilometri est-sud-est de oraşul iranian Khash, la 167 de kilometri nord-est de Iranshahr (Iran) şi la 199 de kilometri sud-est de Zahedan (Iran).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cristian Preda: Demisionez din board-ul Institutului de Studii Populare, care s-a opus organizării unei conferinţe a lui Băsescu

     El precizează că va căuta să se afilieze la Mişcarea Populară şi va colabora, de asemenea, cu Fundaţia Creştin-Democrată, condusă de Teodor Baconschi, iar în calitate de membru al PDL, solicită Biroului Permanent Naţional al partidului să îşi exprime poziţia faţă de deciziile luate de echipa executivă a ISP în ultimul an.

    “Am decis să demisionez din board-ul Institutului de Studii Populare, care e fundaţia oficială a PDL. Două sunt motivele care m-au împins la acest gest, ce trebuie înţeles exclusiv ca un protest. Este vorba, în primul rând, despre deteriorarea relaţiilor cu Fundaţia Konrad Adenauer, care a fost ani de-a rândul principalul partener al ISP. Am colaborat mai bine de un deceniu cu KAS, atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles. În ultimul an, echipa executivă a ISP a adoptat o strategie dezastruoasă în relaţia cu Konrad Adenauer Stiftung, blocând efectiv cooperarea, distrugând programe valoroase şi anulând eforturi importante din trecut”, scrie Preda, pe blog.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii merg în excursii pentru cumpărături sau la rude, dar plătesc cel mai mult pe masă şi ţigări

     Anul trecut, românii au făcut peste 38 de milioane de excursii (călătorii mai scurte de o zi, în scop recreativ, fără cazare), dintre care 99% au avut ca destinaţie România.

    Astfel, în străinătate au fost făcute în 2012 aproximativ 380.000 de excursii.

    Românii au cheltuit pentru excursii circa 5,7 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro), din care 97,9% au fost pentru cele care au vizat destinaţii interne.

    Din totalul turiştilor care au plecat în excursii, ponderea cea mai mare a fost reprezentată de persoanele cu vârsta cuprinsă între 25-44 ani, respectiv 43,4%, urmată de cei între 45 şi 64 de ani
    (29,0%), 65 de ani şi peste (15,3%) şi 15-24 de ani (12,3%).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VACANŢA LA ROMÂNI: Unde preferă românii să se cazeze atunci când pleacă în concediu

     “Turiştii români preferă în vacanţe cazarea la părinţi, bunici, rude sau prieteni. Ca şi în anii anteriori, în 2012 s-a menţinut constantă preferinţa turiştilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanţe, 66,8% dintre aceştia preferând cazarea la părinţi, bunici, rude sau prieteni. Această preferinţă poate fi datorată faptului că unul din scopurile călătoriilor de vacanţă este vizitarea prietenilor şi rudelor”, potrivit INS.

    În ordine, urmează cazarea în hoteluri şi pensiuni, în proporţie de 20,7%, şi cea în locuinţe particulare cu chirie, cu o pondere de 9,1%.

    “Este normal ca la tine în ţară să te duci şi să stai la părinţi sau bunici în weekend-uri sau vacanţe. În Bucureşti, din două milioane de oameni, un milion sunt din provincie. Dacă unul este din Constanţa şi vrea să meargă la mare, n-o să stea la hotel, ci la părinţi”, a afirmat Alin Burcea, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA rămâne la Tribunalul Bucureşti

     Avocaţii lui Dan Voiculescu au cerut marţi instanţei Tribunalului Bucureşti retrimiterea la DNA a dosarului privind privatizarea ICA, pentru refacerea urmăririi penale, solicitând în acest sens să reanalizeze o excepţie invocată în 2010 la instanţa supremă, care atunci a fost respinsă.

    Instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de restituire a cauzei la procurori, menţinând actele şi măsurile dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Tribunalul Bucureşti – Secţia 1 penala.

    De asemenea, judecătorii Tribunalului Bucureşti au respins cererea de efectuare a unui supliment de expertiză cerut de avocatul lui Dan Voiculescu, considerând că aceasta nu este utilă cauzei.

    Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu apel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inflaţia a scăzut la 0,04% în martie. Tarifele serviciilor au crescut, iar preţurile mărfurilor au scăzut uşor

     Astfel, în martie preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au scăzut faţă de luna anterioară cu 0,1%, iar tarifele serviciilor au urcat cu 0,5%.

    Dintre alimente, cel mai mult s-au ieftinit ouăle, cu aproape 10%, iar în ceea ce priveşte serviciile evoluţia tarifelor a fost influenţată de o scădere de 4% înregistrată la transportul feroviar.

    “Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (aprilie 2012 – martie 2013) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2011 – martie 2012), determinată pe baza IPC este 4,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,9%”, arată INS, într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.medifax.ro