Tag: capital

  • Creştere de 50% pentru Optima în primul trimestru al anului 2018

    „Deşi în fiecare an am înregistrat majorări consistente ale business-ului, nivelul creşterii din acest an este o premieră. Primul trimestru din 2018 a însemnat pentru Optima o perioadă foarte bună, de creştere organică, în care ne-am concentrat pe eficientizare. Dacă anul trecut, pentru aceeaşi perioadă, înregistram o cifră de afaceri de 3,30 milioane de lei, acum am încheiat primul trimestru cu aproximativ cinci milioane de lei”, afirmă Daniel Mereuţă, director general Optima.

    Pentru anul 2018, pe lângă diversificarea portofoliului de clienţi şi a serviciilor oferite, Optima îşi propune să investească în dezvoltarea unor noi canale de vânzări,  în aplicaţii noi, pe care le va pune la dispoziţia clienţilor care optează pentru externalizare, în special a proceselor de vânzări. ”În ultima perioadă, digitalizarea devine din ce în ce mai prezentă în mediul de afaceri. Companiile au început să folosească tot mai mult şi alte canale pentru a atrage potenţiali clienţi sau pentru a fi mai aproape de angajaţi. Ieşim, treptat, din zona tradiţională a serviciilor de vânzări, dezvoltând canale alternative, în special în mediul online.”, spune Daniel Mereuţă.

    În prezent, în cadrul companiei Optima activează 350 de angajaţi în centrele din Bucureşti,Iaşi si Braşov. În ceea ce priveşte parcursul business-ului, ne aşteptăm să urmăm aceeaşi tendinţă la nivelul întregului an şi să ajungem la 20 de milioane de lei. Spre exemplu, chiar în acest moment suntem în curs de demarare a unui nou proiect cu o instituţie din zona bancară”, declară Daniel Mereuţă.

  • Şi-a făcut afacerea cu bani de împrumut şi în numai câţiva ani a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Povestea fabuloasă a miliardarului care a cumpărat unul dintre cele mai mari business-uri româneşti

    Cel mai bogat om din Cehia, Petr Kellner, a intrat în business la începutul anilor ’90, când vindea produse de papetărie şi birotică. Apoi a împrumutat 1 milion de dolari şi a pus bazele unui fond de investiţii pe care l-a folosit pentru a cumpăra un pachet majoritar de acţiuni în cadrul celui mai mare asigurător din Cehia în momentul privatizării acestuia. Acum, prin PPF el este un jucător care investeşte în domenii variate, de la bancar şi asigurări la telecom, energie şi imobiliare. De altfel, operatorul telecom O2 Czech Republic, una dintre cele mai mari cinci companii din Cehia, este controlat de Kellner prin interiorul PPF.

    Fondul de investiţii PPF nu este nici el novice pe piaţa din România, fiind activ anterior pe piaţa distribuţiei de gaze, controlând compania Gaz Sud. Ulterior însă aceasta a fost cedată unui alt fond de investiţii ceh, Emma Capital. Acest fond este controlat de către Jiri Smejc, un fost asociat al lui Kellner. Emma Capital şi-a făcut la rândul său simţită prezenţa pe piaţa locală în ultimul an preluând, prin intermediul Premier Energy, Forte Gaz GN, o companie care activează în domeniul distribuţiei de gaze şi care a avut anterior acţionariat românesc. Mai mult, la începutul acestui an, Ligatne Limited, o companie înregistrată în Cipru, a cumpărat traderul de gaze Covi Construct într-o tranzacţie care ajunge la aproape 9 milioane de euro. Ligatne Limited este deţinută tot de fondul ceh de investiţii Emma Capital, controlat de Jiri Smejc.

    Asaltul cehilor pe piaţa din România este tot mai puternic şi nu dă semne că s-ar schimba ceva pe viitor. La polul opus, investitorii români pe pieţele din regiune pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Şi nici aici nu sunt semne că se va schimba ceva.

    Povestea fabuloasă a miliardarului care a cumpărat unul dintre cele mai mari business-uri româneşti. Şi-a făcut afacerea cu bani de împrumut şi în numai câţiva ani a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume 

  • Cum au ajuns miliardarii cehi să cucerească România

     La finalul lui 2015, mai exact cu doar doi ani în urmă, acelaşi stat se situa cinci poziţii mai jos. Infuziile de capital în companii deja existente precum şi asaltul unor nume noi au făcut ca Cehia să urce în clasamentul investitorilor străini, cu nume precum CEZ, PPF sau Penta cap de afiş.

    În umă cu mai puţin de două săptămâni, Consiliul Concurenţei a anunţat că aprobă – cu condiţii – tranzacţia prin care grupul

    A & D Pharma, liderul pieţei locale de profil, intră în portofoliul fondului de investiţii ceh Penta Investment. Aceasta a fost una dintre cele mai mari tranzacţii de pe piaţa locală de anul trecut, evaluată la 350-400 mil. euro, sumă pe care cehii au plătit-o pentru a prelua liderul pieţei de distribuţie farma Mediplus şi lanţul de farmacii Sensiblu împreună cu brandul secundar Punkt.
    Penta Investment este un grup de investiţii din Europa Centrală fondat în 1994 de Marek Dospiva, Jaroslav Hascah şi Jozef Oravkin. |n prezent, grupul este deţinut de cinci acţionari, Iain Child şi Eduard Matak completând echipa formată de cei trei membri fondatori.

    Grupul nu este străin de piaţa locală: înainte de achiziţia A & D Pharma, în vara anului trecut a preluat lanţul de farmacii Arta de la o familie de antreprenori locali. Mai mult, de circa doi ani, acelaşi fond de investiţii activa şi pe piaţa locală a pariurilor. |n total, compania a scos din buzunare peste jumătate de miliard de euro pentru a paria pe România. Acum controlează afaceri ce merg spre 1,5 mld. euro cumulat.

    Grupul desfăşoară activităţi în mai mult de zece ţări europene şi are reprezentanţe în Praga, Bratislava şi Varşovia. Companiile din portofoliu angajează peste 41.000 de persoane, activele grupului se ridicau în 2017 la 8,5 miliarde euro, cu un profit net de 236 milioane de euro. Businessul din România, de circa 1,5 mld. euro, va cântări greu în total.

    Printre activele deţinute de Penta se numără Fortuna (cel mai mare operator de pariuri sportive şi jocuri de noroc din Europa Centrală, prezent şi în România), Aero Vodochody (principalul producător aeronautic din Cehia, specializat în dezvoltarea, producţia, comercializarea şi mentenanţa aparatelor şi echipamentelor de zbor atât pentru uz militar, cât şi civil), Empik (principalul distribuitor de cărţi şi reviste din Polonia), Primabanka (bancă comercială în Slovacia), Dovera (cel mai mare asigurător privat de sănătate din Slovacia) şi Iglotex (lider în distribuţia alimentelor congelate în Polonia).

    După valoarea businessului total controlat, Penta devine cel mai important investitor ceh, depăşind grupul CEZ, fără îndoială cel mai cunoscut nume din statul aflat la o aruncătură de băţ de România. Veniturile totale înregistrate de CEZ în România anul trecut au ajuns la peste 490 de milioane de euro (12,4 miliarde de coroane cehe), grupul de utilităţi CEZ având peste 1,3 milioane de consumatori de energie, mai ales în zona Olteniei, dar şi cel mai mare parc eolian din România.

    Ţara noastră este astfel a treia cea mai importantă piaţă în economia grupului, după Cehia şi Bulgaria. CEZ, unul dintre cei mai mari jucători din domeniul utilităţilor la nivel european, are în spate statul ceh. Grupul a intrat pe piaţa locală acum mai bine de un deceniu când a preluat Electrica Oltenia, companie responsabilă pentru furnizarea de energie electrică în şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman.

    CEZ este cea mai mare companie din Cehia, cu venituri de circa 8,5 mld. euro anul trecut. Alături de aceasta, la vârf, se numără companii precum Agrofert (agricultură, logistică), Energeticky a prumyslovy (energie), Cepro (energie) sau O2 Czech Republic (telecom). Dintre cele mai mari zece companii din Cehia conform datelor Deloitte Central Europe Top 500 – ediţia 2016 (cea mai recentă), una singură este prezentă pe piaţa din România, şi anume CEZ.

    Totuşi, la finalul anului trecut, pe piaţa locală existau aproape 1.000 de firme cu capital ceh, de circa două ori mai multe ca în 2010, arată datele de la Registrul Comerţului. Cehia se afla la finalul anului 2008 pe poziţia a 20-a în clasamentul investitorilor străini după valoarea capitalului social subscris în companiile locale, cu un total de puţin peste 100 de milioane de euro. |n numai un deceniu, cu un sold al capitalului de circa 1,4 mld. euro, Cehia intră în top zece, un club în care podiumul este format din Olanda, Austria şi Germania, arată datele de la Registrul Comerţului. Registrul publică lunar statistici referitoare la investiţiile străine, rapoarte care iau în calcul capitalul social şi ţara de rezidenţă a investitorilor în companii româneşti. Soldul capitalului social creşte an de an atât datorită majorărilor de capital pe care acţionarii le fac în firmele deja existente, cât şi datorită fondării de noi societăţi.

    În România sunt înregistrate aproape 215.000 de companii cu capital străin, o treime din numărul total de firme. |n total, companiile controlate de acţionari înregistraţi în afara României aveau la finalul lui 2017 un sold al capitalului social subscris de 46,6 mld. euro. Astfel, Cehia reprezintă momentan o felie relativ mică din acest ”tort“, dar devine tot mai vizibilă într-o perioadă în care economia duduie, iar consumul privat continuă să crească accelerat. Apropierea geografică este un alt factor care îi convinge pe investitorii cehi din domenii variate, de la energie la imobiliare şi de la farma la retail, să se extindă pe diverse pieţe.

    Interesul companiilor din regiune pentru piaţa locală este în creştere, România intrând pe radarele vecinilor din Cehia dar şi Polonia sau Ungaria inclusiv pe piaţa de fuziuni şi achiziţii. Penta este cel mai concludent exemplu, dar nu singurul.
    Cehii de la PPF se uită cu mare atenţie la piaţa locală. Ei au revenit în România în 2016, după o pauză de câţiva ani, achiziţionând clădirea de birouri Metropolis Center. Apoi, au intrat în discuţii şi pentru preluarea America House, o clădire de biouri emblematică pe piaţă, amplasată în inima Bucureştiului, în Piaţa Victoriei.

    Mai mult, PPF, fond de investiţii deţinut de miliardarul Petr Kellner, a fost implicat şi în negocierile privind preluarea regională a activelor SAB Miller, care deţine pe plan local mărcile Ursus şi Timişoareana. Această negociere a fost câştigată de un investitor strategic în 2016, grupul japonez Asahi. Petr Kellner este, la cei 53 de ani ai săi, cel mai bogat om din Cehia, cu o avere de 15,6 mld. dolari construită în principal în domenii precum bancar, asigurări şi imobiliare, dar nu numai. După valoarea averii sale, el este de departe cel mai bogat om din Cehia şi ocupă poziţia 88 la nivel mondial în clasamentul realizat de revista americană Forbes pentru 2018.

    Cel mai bogat om din Cehia, Petr Kellner, a intrat în business la începutul anilor ’90, când vindea produse de papetărie şi birotică. Apoi a împrumutat 1 milion de dolari şi a pus bazele unui fond de investiţii pe care l-a folosit pentru a cumpăra un pachet majoritar de acţiuni în cadrul celui mai mare asigurător din Cehia în momentul privatizării acestuia. Acum, prin PPF el este un jucător care investeşte în domenii variate, de la bancar şi asigurări la telecom, energie şi imobiliare. De altfel, operatorul telecom O2 Czech Republic, una dintre cele mai mari cinci companii din Cehia, este controlat de Kellner prin interiorul PPF.

    Fondul de investiţii PPF nu este nici el novice pe piaţa din România, fiind activ anterior pe piaţa distribuţiei de gaze, controlând compania Gaz Sud. Ulterior însă aceasta a fost cedată unui alt fond de investiţii ceh, Emma Capital. Acest fond este controlat de către Jiri Smejc, un fost asociat al lui Kellner. Emma Capital şi-a făcut la rândul său simţită prezenţa pe piaţa locală în ultimul an preluând, prin intermediul Premier Energy, Forte Gaz GN, o companie care activează în domeniul distribuţiei de gaze şi care a avut anterior acţionariat românesc. Mai mult, la începutul acestui an, Ligatne Limited, o companie înregistrată în Cipru, a cumpărat traderul de gaze Covi Construct într-o tranzacţie care ajunge la aproape 9 milioane de euro. Ligatne Limited este deţinută tot de fondul ceh de investiţii Emma Capital, controlat de Jiri Smejc.

    Asaltul cehilor pe piaţa din România este tot mai puternic şi nu dă semne că s-ar schimba ceva pe viitor. La polul opus, investitorii români pe pieţele din regiune pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Şi nici aici nu sunt semne că se va schimba ceva.

  • Compania care i-a făcut chitarele lui Elvis Presley este băgată „în corzi” de creditori

    Cererea depusă marţi în Delaware păstrează Gibson în afaceri, dar cedează dreptul de proprietate asupra business-ului către creditori, înlocuind acţionari precum CEO-ul Henry Juzkiewicz, care conduce compania de mai bine de 30 de ani.
     
    Printre creditori se numără fondurile de investiţii Silver Point Capital, Melody Capital Partners şi fonduri afiliate cu KKR Credit Advisors.
     
    Restructurarea îi va permite producătorului să elimine o parte din business-ul de produse electronice, pe care Gibson dă vina pentru situaţia actuală.
     
    Gibson are datorii de aproape 500 de milioane de dolari, iar creditorii vor oferi un nou împrumut de 135 de milioane de dolari pentru a ţine compania în viaţă.
     
    Juszkiewicz va continua să rămână alături de companie, cel puţin până când va ieşi din insolvenţă, „pentru a facilita o tranziţie mai uşoară”, potrivit înţelegerii. Nu este clar încă dacă acesta va rămâne în poziţia de CEO sau în alt rol.
     
    Gibson a fost fondat în 1894 şi vinde peste 170.000 de chitare pe an în 80 de ţări. Chitarele sunt fabricate în Statele Unite, în fabricile din Nashville, Memphis şi Montana.
     
  • Ce faceţi cu banii când pieţele de capital sunt în derivă? Al doilea cel mai mare miliardar egiptean a investit aproape 6 miliarde de dolari în aur

    Acesta a transmis într-un interviu de săptămâna aceasta că are încredere în creşterea aurului, susţinând că metalul preţios va ajunge la 1.800 de dolari per uncie, adică 63 de dolari per gram, faţă de valoarea actuală de 1.300 de dolari per uncie, adică 45 de dolari per gram.
     
    „Până la urmă există China, iar ei nu se vor opri din consum. Oamenii au mereu tendinţa de a se îndrepta spre aur în timpul crizelor, iar acum suntem într-o perioadă plină de crize”, a spus Sawiris. „Uitaţi-vă la Orientul Mijlociu şi la restul lumii, iar domnul Trump nu ajută”.
     
    Preşedintele Donald Trump îl ajută totuşi pe Sawiris într-un singur mod: Dacă un tratat de pace cu Coreea de Nord ar fi atins, investiţiile egipteanului ar putea în sfârşit să dea randament. După 10 ani în care acesta a aşteptat să îşi repatrieze profiturile din Coreea de Nord şi să îşi poată controla compania de telefonie mobilă, al doilea cel mai bogat om din Egipt spune că un acord de pace l-ar ajuta să îşi recupereze o parte din încasări.
     
    „Eu primesc toate loviturile, sunt plătit într-o monedă care nu se poate schimba atât de uşor, am investit mulţi bani şi am construit un hotel şi am făcut multe lucruri bune acolo”, spune Sawiris, care a fondat primul operator de telecom din Coreea de Nord, Koryolink.
     
  • Toţi ŞOFERII trebuie să afle asta! ANUNŢUL care vă poate face să treceţi URGENT la maşina electrică

    Pierre Andurand, unul dintre cei mai importanţi manageri ai fondurilor de investiţii din industria petrolului, a precizat duminică într-o serie de mesaje pe Twitter, că îngrijorarea cu privire la impactul vehiculelor electrice asupra cererii viitoare a însemnat limitarea investiţiilor în proiecte cu perioade lungi de timp.

    „Paradoxal, aceste temeri de vârf ale cererii ar putea aduce cel mai mare şoc de aprovizionare vreodată. Dacă preţul petrolului nu creşte suficient de repede, 300 de dolari în câţiva ani nu este imposibil”, a scris Pierre Andurand pe Twitter.

    Managerul fondului de investiţii petroliere Andurand Capital Management LLP, s-a opus, de asemenea, opiniei convenţionale conform căreia preţurile petrolului din trei cifre vor diminua creşterea cererii.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cât costă deschiderea unui restaurant McDonald’s în România. E mai mult decât v-aţi fi aşteptat!

    Lider al pieţei de restaurante cu servire rapidă, restaurantul din Bacău va fi al 69-lea restaurant deschis în România de către companie. Restaurantul se află în centrul comercial Arena Mall din Bacău, iar în cadrul acestuia vor lucra 40 de angajaţi.

    “De peste 19 ani suntem parte din comunitatea din Bacău şi ne bucurăm că azi inaugurăm cel de-al doilea restaurant din oraş – pentru noi este o dovadă că suntem un partener de încredere pentru toţi cei care ne trec pragul zi de zi. Azi am ajuns la o reţea de 69 de restaurante, aceasta fiind prima deschidere din an. Avem 22 de proiecte de dezvoltare şi investiţii care urmează să fie implementate până la finalul anului. Sunt proiecte ambiţioase, în care avem încredere şi, de aceea, sperăm ca cei 200.000 de clienţi care ne vizitează zilnic să ne rămână alături şi să ne susţină ca şi până acum”, a declarat Daniel Boaje, director general Premier Restaurants România

    Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei. Premier Capital plc operează 134 de restaurante în locatii importante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive şi numeroase cafenele McCafé. În România, McDonald’s este lider al pieţei restaurantelor, cu 69 de restaurante în 21 de oraşe. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 5.000 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 200.000 clienţi.

  • Este oficial: Dedeman vrea să dea o nouă LOVITURĂ. Surpriza de MILIOANE pe care o pregătesc fraţii Pavăl

    Oferta este intermediată de SSIF BT Capital Partners şi vizează un număr total de 5,69 milioane acţiuni.
     
    Cemacon are un capital social de 11,39 milioane lei, acţionarii fiind Dedeman Bacău (40,7%), Business Capital for Romania-Oportunity Fund Amsterdam (33%), PIF Industrial Bacău, deţinut de fraţii Pavăl (9,3%), CIT Resources Bucureşti (5,9%), firmă care deţine 5,9% din Cemacon, şi alte persoane fizice şi juridice.
     
    Potrivit anunţului producătorului de cărămizi, acţionarii Dedeman, Business Capital for Romania-Oportunity Fund Amsterdam, PIF Industrial Bacău şi CIT Resources Bucureşti acţionează concertat cu Cemacon.
     
  • Studiu EY: Piaţa globală de oferte publice iniţiale a crescut cu 28% în T1 2018 comparativ cu 2017

    “Antrenată de tranzacţiile mai mari din acest trimestru, activitatea IPO la nivel global a început cu o creştere puternică a valorii atrase în timpul unui trimestru care tradiţional este cel mai slab al anului, în ciuda scăderii numărului de tranzacţii. Cu toate acestea, volatilitatea pieţei din luna februarie a mai temperat puţin încrederea investitorilor, încetinind avântul luat în 2017, care a consemnat o perioadă de 12 luni cu cele mai mari performanţe din 2007 încoace. Privind înainte, perspectiva rămâne pozitivă pe multe pieţe şi ne aşteptăm să continuăm să vedem noi oferte din partea unei game largi de emitenţi, incluzând aici companii mari de tehnologie, cu creştere rapidă, listări transfrontaliere, firme desprinse din altele mai mari şi întreprinderi cu capital de stat”, a precizat Florin Vasilică, Lider Asistenţă în tranzacţii EY România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu EY: Piaţa globală de oferte publice iniţiale a crescut cu 28% în T1 2018 comparativ cu 2017

    “Antrenată de tranzacţiile mai mari din acest trimestru, activitatea IPO la nivel global a început cu o creştere puternică a valorii atrase în timpul unui trimestru care tradiţional este cel mai slab al anului, în ciuda scăderii numărului de tranzacţii. Cu toate acestea, volatilitatea pieţei din luna februarie a mai temperat puţin încrederea investitorilor, încetinind avântul luat în 2017, care a consemnat o perioadă de 12 luni cu cele mai mari performanţe din 2007 încoace. Privind înainte, perspectiva rămâne pozitivă pe multe pieţe şi ne aşteptăm să continuăm să vedem noi oferte din partea unei game largi de emitenţi, incluzând aici companii mari de tehnologie, cu creştere rapidă, listări transfrontaliere, firme desprinse din altele mai mari şi întreprinderi cu capital de stat”, a precizat Florin Vasilică, Lider Asistenţă în tranzacţii EY România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro