BusinessMagazin

Tag: arta

  • Legătura dintre Banksy, religie şi Amsterdam – VIDEO

    În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.

    Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.

    M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.

    Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.

    În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.

    La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.

    Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.

    Ce mai puteţi face în Amsterdam?

    Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.

    O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.

    Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.

    Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.

    Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.

  • Vise dulci în lumea artei

    Cum la muzeu, în general, nu te poţi caza, se găsesc destui turişti dispuşi să cheltuie câteva sute de dolari pentru o noapte pe tărâmul artei. Printre hotelurile-muzeu se numără, scrie La Times, The Art, un hotel din Denver, amplasat chiar în cartierul cu muzee al oraşului şi a cărui colecţie de artă modernă poate fi admirată pe holurile sale, în apartamente şi în restaurant, Gehry ori reţeaua 21c Museum Hotels, care funcţionează în clădiri istorice, una dintre acestea fiind o fostă uzină Ford din Oklahoma City. În West Hollywood se găseşte hotelul Petit Ermitage, care găzduieşte mai bine de 150 de opere de artă, majoritatea din colecţia proprietarului unităţii de cazare. Petit Ermitage se laudă cu lucrări de Joan Miró, Salvador Dali sau de-ale artistului francez de origine rusă Erté. La Huntington Beach, în California, se află Paséa Hotel & Spa, unde oaspeţii pot admira opere confecţionate din diverse obiecte, cum ar fi „Leftovers”, un colaj din capace de sticle, sandale şi tacâmuri de plastic folosite, semnat de Katlin Evans, ori „Wavelength 4” a lui Jorg Dubin, realizată din mai bine de 1.400 de şlapi coloraţi prinşi pe un panou. În Irlanda, la Dublin, Merrion Hotel deţine o impresionantă colecţie de artă, expunând tablouri ale unor pictori ca Paul Henry sau Jack Butler Yeats. Pe lângă acestea, hotelul oferă şi opţiunea unui ceai artistic, unde dulciurile servite sunt inspirate de operele de artă expuse.

  • Cum pot fi certurile transformate într-un lucru bun, mai ales la locul de muncă

    Transparenţa în comunicare ocupă printre primele locuri în wishlistul companiilor moderne. Însă, aşa cum ştim, vechile obiceiuri dispar greu! Bârfele, zvonurile, dualitatea şi afirmaţiile nesincere sunt în continuare un lucru obişnuit în multe companii, iar atunci când vine vorba de întâlniri, multe persoane nu au curajul să spună lucrurilor pe nume, de teamă să nu fie greşit interpretate sau să provoace certuri. Conflicte în care se încing spiritele au existat întotdeauna şi vor continua să existe, între despoţi avizi de putere din diferite organizaţii. Însă în ceea ce priveşte comunicarea zilnică în cadrul corporaţiilor, acestea sunt considerate un subiect tabu. 

    Conflictele înăbuşite,
    un duşman al productivităţii
    Potrivit unui studiu realizat de KPMG, conflictele şi discuţiile aprinse consumă între 10% şi 15% din timpul de lucru. Grupul de experţi în medierea afacerilor din cadrul Camerei Federale de Comerţ a Austriei au calculat ca neînţelegerile la locul de muncă determină costuri de aproximativ 650 de euro pe an de angajat. Mai mult decât atât, conflictele sunt extrem de consumatoare de timp, reduc productivitatea şi au un impact negativ asupra spiritului de echipă.
    „Problema în aceste situaţii nu o reprezintă conflictul în sine, ci faptul că acesta nu este abordat şi gestionat în mod direct”, explică Helga Pattart-Drexler, director de educaţie executivă la WU Executive Academy. „În întâlniri, oamenii adesea evită să trateze în mod direct subiectele delicate şi pot discuta pe ocolite la nesfârşit. Cei mai mulţi se tem să nu stârnească o discuţie în contradictoriu, iar în cazul în care aceasta are loc, ei iau personal argumentele care li se aduc”, adaugă ea. Aceasta este o greşeală gravă: „Obsesia armoniei consumă o cantitate foarte mare de energie, care ar putea fi mai bine folosită pentru muncă”.

    Ar trebui să ne contrazicem?
    Cu siguranţă, însă într-un mod corect!
    Helga Pattart-Drexler şi superioara ei Astrid Kleinhanns-Rollé, managing director al WU Executive Academy, au adoptat o cultură deschisă a conflictelor. „Amândouă suntem firi impulsive şi directe. Deci, s-a întâmplat să avem discuţii foarte aprinse şi emoţionale, cu scântei”, mărturiseşte râzând. În urma acestor experienţe, cele două au găsit o modalitate prin care să se contrazică una pe cealaltă într-o manieră sinceră şi apreciativă:

    1. Big–Bangul duce la crearea a ceva nou
    În primele dăţi când s-au contrazis, cele două s-au simţit nesigure. „După cearta avută, am discutat despre cât de îmbucurător este că putem fi atât de directe şi deschise una faţă de cealaltă. Acum suntem conştiente de avantajul diferenţelor noastre de opinii pe diverse subiecte, pentru că aşa putem obţine noi perspective”, explică Helga Pattart-Drexler. Astrid Kleinhanns-Rollé este de asemenea convinsă de beneficiile unei culturi deschise a situaţiilor conflictuale: „Ideile noi nu pot apărea decât dacă există un mediu deschis, în care toată lumea îşi poate exprima părerea”, afirmă ea. 
    Atitudinea potrivită este o condiţie sine qua non pentru o argumentare constructivă: este important să nu luaţi personal ceea ce spun oamenii şi să susţineţi cauza şi rezultatul.

    2. Emoţiile sunt eliberate şi te simţi uşurat 
    Majoritatea oamenilor sunt de părere că o discuţie în contradictoriu este sinonim cu a comunica într-un mod supărător şi jignitor pentru interlocutor: „Noi nu procedăm aşa. Întotdeauna rămânem respectuoase şi ne tratăm ca parteneri egali, însă ne manifestăm emoţiile”, spune Helga. „Când discuţia devine mai aprinsă, colegii noştri sunt puţin derutaţi, apoi încearcă să ne liniştească”, continuă ea, adăugând că în timpul unui conflict deschis se eliberează multă energie negativă reprimată, ceea ce oferă un sentiment de uşurare. Însă eliberarea emoţională personală nu trebuie să reprezinte un scop în sine – directorii care au obiceiul de a pălăvrăgi şi angajaţii isterici sunt departe de a fi inovativi. „Scopul oricărei certe trebuie să fie acela de a ajuta cauza; în cele din urmă trebuie să existe o formă de consens, chiar dacă singurul lucru cu care sunteţi de acord este faptul că nu sunteţi de acord unul cu celălalt”, explică Astrid Kleinhanns-Rollé.

    3. Oamenii îşi pot arăta adevărata personalitate
    Într-un mediu în care se aşteaptă ca oamenii să se comporte profesional, este adesea considerat tabu să comunici de ce eşti furios şi cu atât mai mult să îţi manifeşti furia. În acest context, managerii trebuie să aibă o atitudine deschisă şi să le ofere angajaţilor un spaţiu protejat, în care aceştia să se poată exprima onest. „Odată, Astrid mi-a spus: Te deranjează ceva, descarcă-te! Aşa am reuşit să îmi las gândurile libere şi să mă eliberez de starea de furie”, îşi aminteşte Helga Pattart-Drexler. „Nu poate exista deschidere şi onestitate dacă managerii nu creează o atmosferă de încredere”, spune Astrid Kleinhanns-Rollé, adăugând faptul că iniţiativa unor manageri de a introduce o cultură organizaţională deschisă într-un mediu toxic în care încă predomină frica, fără a conduce prin exemplul propriu, este sortită eşecului. „Faptul de a putea fi tu însuţi/însăţi la locul de muncă, de a-ţi arăta emoţiile, fără a trebui să te prefaci are o valoare enormă şi este mult mai important decât să-ţi păstrezi mereu calmul”, explică Helga Pattart-Drexler, privind lucrurile din perspectiva unui angajat.

    4. Certurile dezvoltă încrederea reciprocă
    Certurile înjositoare pot ruina o relaţie. Însă argumentele constructive, oneste şi directe contribuie la dezvoltarea sa, cu conditia să te deschizi şi să îţi arăţi vulnerabilitatea. Acest lucru, la rândul lui, presupune să conştientizezi următoarele: „La un moment dat, noi două am ajuns să realizăm că oamenii nu se ceartă pentru că sunt nervoşi unul pe celălalt. Ne-am putea spune: Mă deranjează că nu mă înţelegi! Şi totuşi, cealaltă persoană nu se va simţi ofensată”, spune Helga Pattart-Drexler. Ceea ce este crucial în această situaţie este să învăţăm să distingem între motivele şi argumentele obiective şi cele personale. „Această metodă funcţionează foarte bine şi pentru copii. Simplul fapt că cineva are o opinie diferită nu înseamnă că el sau ea vrea să te enerveze. Cel mai important lucru este să foloseşti întotdeauna cuvinte pe care cealaltă persoană le poate accepta”, explică ea, adăugând că adoptarea acestei atitudini şi faptul de a te amuza cu o persoană pe seama unei cerţi trecute va aprofunda relaţia dintre voi şi încrederea reciprocă. „Ştiu că pot avea încredere 100% în Astrid şi ea se poate baza 100% pe mine”, adaugă Helga Pattart-Drexler. „Tocmai pentru că, uneori, ies scântei!”

  • Cum pot fi certurile transformate într-un lucru bun, mai ales la locul de muncă

    Transparenţa în comunicare ocupă printre primele locuri în wishlistul companiilor moderne. Însă, aşa cum ştim, vechile obiceiuri dispar greu! Bârfele, zvonurile, dualitatea şi afirmaţiile nesincere sunt în continuare un lucru obişnuit în multe companii, iar atunci când vine vorba de întâlniri, multe persoane nu au curajul să spună lucrurilor pe nume, de teamă să nu fie greşit interpretate sau să provoace certuri. Conflicte în care se încing spiritele au existat întotdeauna şi vor continua să existe, între despoţi avizi de putere din diferite organizaţii. Însă în ceea ce priveşte comunicarea zilnică în cadrul corporaţiilor, acestea sunt considerate un subiect tabu. 

    Conflictele înăbuşite,
    un duşman al productivităţii
    Potrivit unui studiu realizat de KPMG, conflictele şi discuţiile aprinse consumă între 10% şi 15% din timpul de lucru. Grupul de experţi în medierea afacerilor din cadrul Camerei Federale de Comerţ a Austriei au calculat ca neînţelegerile la locul de muncă determină costuri de aproximativ 650 de euro pe an de angajat. Mai mult decât atât, conflictele sunt extrem de consumatoare de timp, reduc productivitatea şi au un impact negativ asupra spiritului de echipă.
    „Problema în aceste situaţii nu o reprezintă conflictul în sine, ci faptul că acesta nu este abordat şi gestionat în mod direct”, explică Helga Pattart-Drexler, director de educaţie executivă la WU Executive Academy. „În întâlniri, oamenii adesea evită să trateze în mod direct subiectele delicate şi pot discuta pe ocolite la nesfârşit. Cei mai mulţi se tem să nu stârnească o discuţie în contradictoriu, iar în cazul în care aceasta are loc, ei iau personal argumentele care li se aduc”, adaugă ea. Aceasta este o greşeală gravă: „Obsesia armoniei consumă o cantitate foarte mare de energie, care ar putea fi mai bine folosită pentru muncă”.

    Ar trebui să ne contrazicem?
    Cu siguranţă, însă într-un mod corect!
    Helga Pattart-Drexler şi superioara ei Astrid Kleinhanns-Rollé, managing director al WU Executive Academy, au adoptat o cultură deschisă a conflictelor. „Amândouă suntem firi impulsive şi directe. Deci, s-a întâmplat să avem discuţii foarte aprinse şi emoţionale, cu scântei”, mărturiseşte râzând. În urma acestor experienţe, cele două au găsit o modalitate prin care să se contrazică una pe cealaltă într-o manieră sinceră şi apreciativă:

    1. Big–Bangul duce la crearea a ceva nou
    În primele dăţi când s-au contrazis, cele două s-au simţit nesigure. „După cearta avută, am discutat despre cât de îmbucurător este că putem fi atât de directe şi deschise una faţă de cealaltă. Acum suntem conştiente de avantajul diferenţelor noastre de opinii pe diverse subiecte, pentru că aşa putem obţine noi perspective”, explică Helga Pattart-Drexler. Astrid Kleinhanns-Rollé este de asemenea convinsă de beneficiile unei culturi deschise a situaţiilor conflictuale: „Ideile noi nu pot apărea decât dacă există un mediu deschis, în care toată lumea îşi poate exprima părerea”, afirmă ea. 
    Atitudinea potrivită este o condiţie sine qua non pentru o argumentare constructivă: este important să nu luaţi personal ceea ce spun oamenii şi să susţineţi cauza şi rezultatul.

    2. Emoţiile sunt eliberate şi te simţi uşurat 
    Majoritatea oamenilor sunt de părere că o discuţie în contradictoriu este sinonim cu a comunica într-un mod supărător şi jignitor pentru interlocutor: „Noi nu procedăm aşa. Întotdeauna rămânem respectuoase şi ne tratăm ca parteneri egali, însă ne manifestăm emoţiile”, spune Helga. „Când discuţia devine mai aprinsă, colegii noştri sunt puţin derutaţi, apoi încearcă să ne liniştească”, continuă ea, adăugând că în timpul unui conflict deschis se eliberează multă energie negativă reprimată, ceea ce oferă un sentiment de uşurare. Însă eliberarea emoţională personală nu trebuie să reprezinte un scop în sine – directorii care au obiceiul de a pălăvrăgi şi angajaţii isterici sunt departe de a fi inovativi. „Scopul oricărei certe trebuie să fie acela de a ajuta cauza; în cele din urmă trebuie să existe o formă de consens, chiar dacă singurul lucru cu care sunteţi de acord este faptul că nu sunteţi de acord unul cu celălalt”, explică Astrid Kleinhanns-Rollé.

    3. Oamenii îşi pot arăta adevărata personalitate
    Într-un mediu în care se aşteaptă ca oamenii să se comporte profesional, este adesea considerat tabu să comunici de ce eşti furios şi cu atât mai mult să îţi manifeşti furia. În acest context, managerii trebuie să aibă o atitudine deschisă şi să le ofere angajaţilor un spaţiu protejat, în care aceştia să se poată exprima onest. „Odată, Astrid mi-a spus: Te deranjează ceva, descarcă-te! Aşa am reuşit să îmi las gândurile libere şi să mă eliberez de starea de furie”, îşi aminteşte Helga Pattart-Drexler. „Nu poate exista deschidere şi onestitate dacă managerii nu creează o atmosferă de încredere”, spune Astrid Kleinhanns-Rollé, adăugând faptul că iniţiativa unor manageri de a introduce o cultură organizaţională deschisă într-un mediu toxic în care încă predomină frica, fără a conduce prin exemplul propriu, este sortită eşecului. „Faptul de a putea fi tu însuţi/însăţi la locul de muncă, de a-ţi arăta emoţiile, fără a trebui să te prefaci are o valoare enormă şi este mult mai important decât să-ţi păstrezi mereu calmul”, explică Helga Pattart-Drexler, privind lucrurile din perspectiva unui angajat.

    4. Certurile dezvoltă încrederea reciprocă
    Certurile înjositoare pot ruina o relaţie. Însă argumentele constructive, oneste şi directe contribuie la dezvoltarea sa, cu conditia să te deschizi şi să îţi arăţi vulnerabilitatea. Acest lucru, la rândul lui, presupune să conştientizezi următoarele: „La un moment dat, noi două am ajuns să realizăm că oamenii nu se ceartă pentru că sunt nervoşi unul pe celălalt. Ne-am putea spune: Mă deranjează că nu mă înţelegi! Şi totuşi, cealaltă persoană nu se va simţi ofensată”, spune Helga Pattart-Drexler. Ceea ce este crucial în această situaţie este să învăţăm să distingem între motivele şi argumentele obiective şi cele personale. „Această metodă funcţionează foarte bine şi pentru copii. Simplul fapt că cineva are o opinie diferită nu înseamnă că el sau ea vrea să te enerveze. Cel mai important lucru este să foloseşti întotdeauna cuvinte pe care cealaltă persoană le poate accepta”, explică ea, adăugând că adoptarea acestei atitudini şi faptul de a te amuza cu o persoană pe seama unei cerţi trecute va aprofunda relaţia dintre voi şi încrederea reciprocă. „Ştiu că pot avea încredere 100% în Astrid şi ea se poate baza 100% pe mine”, adaugă Helga Pattart-Drexler. „Tocmai pentru că, uneori, ies scântei!”

  • Viaţa într-o operă de artă: cine este femeia care trăieşte în una dintre cele mai cunoscute case construite de Gaudi

    În fiecare an, mai mult de 1 milion de turişti vizitează casa Anei Viladomiu din Barcelona. Potrivit unui articol publicat de The Independent, ea locuieşte în La Pedrera, ultima casă construită de arhitectul catalan Antoni Gaudi, care a murit ucis de tramvai în 1926.
    Lucrările sale din oraş au ajutat la transformarea Barcelonei în unul dintre cele mai cunoscute hub-uri turistice europene.
    Pentru Viladomiu, să trăiască în La Pedrera ridică însă câteva probleme practice, începând cu „lupta” ei zilnică de a ajunge la apartamentul aflat la etajul 4: „M-am aflat de multe ori în postura în care a trebuit să îmi fac loc cu coatele spre casă, în timp ce turiştii ţipau la mine că treceam de coada de la intrare. Nu este o situaţie minunată, în special atunci când îţi cari pungile cu cumpărături spre casă.”

    Ana Viladomiu are 63 de ani, este scriitoare şi s-a mutat în clădire la scurt timp după ce l-a cunoscut pe soţul ei, care a închiriat unul dintre apartamentele din La Pedrera înainte ca aceasta să fie declarată ca parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
    De altfel, Gaudi a făcut designul clădirii ce urma să aiba rolul de rezidenţă privată, locuită ulterior de mai mulţi chiriaşi.
    În 1906, el fusese angajat de un cuplu bogat (Roser Segimon şi soţul ei, Pere Mila) să construiască o casă pe artera principală de cumpărături a oraşului – Passeig de Gracia.
    Lui Gaudi i-au luat aproape şase ani să construiască clădirea, iar apoi cuplul a păstrat etajul principal pentru ei şi a închiriat spaţiul suplimentar, care a fost subidivizat în 20 de apartamente.
    Iniţial casa se numea Casa Mila şi a atras atenţia tuturor chiar înainte să fie finalizată; ulterior a fost denumită La Pedrera sau cariera de piatră, datorită faţadei şi formei asimetrice.


    Segimon, care a murit în 1964, a vândut La Pedrera unei companii imobiliare. Un alt arhitect a transformat etajul superior, unde se afla iniţial o spălătorie, în mai multe apartamente de închiriat.
    Viladimoiu este printre puţinii chiriaşi care au rămas să locuiască în clădire. Ea a publicat recent cartea „Ultimul vecin”, în care descrie istoria clădirii, precum şi experienţa sa de a locui în una dintre bijuteriile create de Gaudi.
    Un bonus suplimentar, spune ea, este faptul că preţul chiriei nu a crescut semnificativ în ultimele trei decenii, chiar dacă valoarea turistică a La Pedrera a urcat enorm.
    „Să plătesc cât plătesc pentru a locui într-un asemenea loc, în inima Barcelonei, este extraordinar, aş fi naivă să mă mut oriunde altundeva” a spus ea, fără să dezvăluie valoarea chiriei plătite.

    Turiştii plătesc 22 de euro ca să viziteze La Pedrera, dar aceasta include accesul doar la o parte din clădire, inclusiv în unul dintre apartamentele al cărui design l-a făcut.
    „Poţi să uiţi de instalarea unui raft fiindcă nu există niciun perete drept aici. Gaudi a avut idei foarte clare şi o personalitate foarte puternică, pe care trebuie să le respecţi pentru a trăi aici”, concluzionează el.

  • Cu ce noutăţi vine ediţia de anul acesta a Pavilionului de Artă Bucureşti – Art Safari

    Evenimentul se desfășoară anual și aduce în atenţia publicului arta de patrimoniu, arta contemporană, instalaţii, performance-uri, ateliere de artă pentru copii precum și tururi ghidate.

    Art Safari Bucureşti 2019 va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, pe o suprafaţă de 10.000 mp, cea mai mare expoziţie dedicată pictorului Nicolae Tonitza din ultimii 50 de ani, o expoziţie de sculptură de la 1800 până în 2019, precum şi o expoziţie dedicată artei supercontemporane. Arhitectura expoziţiei este semnată de Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneţia, începând cu ediţia 2016 și până în prezent. Anul acesta evenimentul va avea loc în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piaţa Universităţii. În anii precedenţi pavilionul de artă a fost deschis în alte clădiri – monument ale Capitalei, precum Ciclop, Palatul Dacia-România sau Galeriile Kretzulescu.

    Printre noutăţile de anul acesta se numără o expoziţie Nicolae Tonitza, o expoziţie dedicată sculpturii de la Brâncuşi încoace şi o alta dedicată noului val de artişti români.

    Lucrările vor fi împrumutate de la cele mai importante muzee şi colecţii private din România, dar şi din Europa, Nicolae Tonitza fiind colecţionat şi în afara graniţelor ţării.
     

  • Poftiţi şi căutaţi!

    Artistul Anthony Pedersen din Orange County, California, cunoscut sub pseudonimul Octopus/Caveman, şi-a anunţat pe Twitter intenţia de a-şi dona lucrările, după care a postat tot acolo fotografii ale lor şi indicii despre locul în care puteau fi găsite, scrie Washington Post. Cei care le găseau le puteau păstra cu condiţia să-şi facă o poză cu „prada” şi să i-o arate artistului, ca să vadă că se bucură de ele. Toate tablourile propuse spre căutare internauţilor iubitori de artă până în prezent au fost găsite, iar artistul se gândeşte să extindă oferta şi la alte oraşe. 

  • Geometrie dulce

    Jonquils Cafe & Bakery are în meniu şi sanvişuri, dar principala atracţie o reprezintă deserturile cu forme geometrice preparate în tăvi de silicon tipărite la o imprimantă 3D de către Dinara Kasko şi colegii săi. Unele dintre deserturi seamănă a mere, cireşe sau boabe de cafea, în timp ce altele au un aspect ceva mai neobişnuit.

  • Om bogat, caut ecosistem pentru casă

    Nu se mai cer simple acvarii în care pot fi urmăriţi înotând voioşi peştii, acestea trebuie să fie deosebite, adevărate opere de artă cu mici peisaje subacvatice pline de viaţă, susţin firmele care proiectează şi realizează aşa ceva, scrie Mansion Global. Închise în sticlă sau plexiglas se află minisculpturi printre care plutesc peştii ori recifuri vii cu tot cu ecosistemul lor de crabi, corali, castraveţi de mare şi scoici, ceea ce asigură un spectacol vizual în continuă schimbare.
    Realizarea unei asemenea lucrări de artă acvaristică poate costa de la 10.000 la 1,5 milioane de dolari, preţ în care nu intră şi vieţuitoarele care o vor popula, iar întreţinerea lunară a unui asemenea capriciu se situează la sume cuprinse între 300 şi 35.000 de dolari. Printre cei care vor să se relaxeze admirând un petic de viaţă subacvatică se numără doctori, directori de companii sau fonduri de hedging, vedete ale micului şi marelui ecran ori bancheri. Acvariile de lux se pot instala fie în piese de mobilier cum ar fi dulapuri, fie ca elemente separate în încăperi, de la sufragerie la pivniţa de vinuri. Pot fi montate într-o zonă a unei încăperi sau de jurul împrejurul acesteia, iar unora le plac atât de mult acvariile încât vor câteva prin casă şi prin curte. Există şi cereri de instalare la intrarea în garajul în care clientul îşi ţine maşinile din colecţia sa de care este cel mai mândru, cum ar fi Bugatti sau Ferrari, ori în spaţii în care pot fi admirate şi din lateral, cât şi de sus. 

  • O expoziţie neobişnuită cu sculpturi care „se preling” pe lângă vizitatori

    Pentru expoziţie a fost aleasă artista Dan Lam, specializată în sculpturi stranii, care par să curgă precum îngheţata topită, aceasta prezentând o instalaţie de artă intitulată „Crave the Unexpected”, formată din lucrări care vor decora scările la diferite niveluri, se vor scurge de pe faţada clădirii şi pe balustrade, vizitatorii având posibilitatea de a interacţiona cu ele, lucru pe care nu l-au putut face până acum în galeriile obişnuite de artă.