Tag: apartament

  • Întrebarea anului pentru cei care au sediul firmei în apartament: desfăşoară sau nu „activitate economică“?

    Una din întrebările începutului de an în ceea ce priveşte aplicarea Codului fiscal este cum se calculează impozitul în cazul clădirilor deţinute de persoane fizice şi folosite pentru activităţi economice. Astfel, avem următoarele situaţii:

    1. Dacă apartamentul deţinut de o persoană fizică este locuit sau nelocuit, este impozitat ca rezidenţial. Trebuie remarcat că în general impozitele au crescut în 2016 faţă de 2015 pentru că a crescut valoarea impozabilă de la 935 lei/mp la 1.000 lei/mp şi în unele oraşe au fost majorări în grila permisă de lege între 0,08% şi 0,2% din valoarea impozabilă.

    2. Dacă apartamentul este închiriat unei alte persoane fizice, impozitul este rezidenţial, deci ca la punctul 1.

    3. Dacă însă apartamentul sau casa este închiriată sau dată într-un contract de comodat unei firme sau persoane fizice autorizate (PFA) pentru activitate economică, atunci proprietarul trebuie să depună o declaraţie la primărie până pe 30 martie, prin care anunţă că în apartamentul său se desfăşoară activitate economică şi cât reprezintă suprafaţa din locuinţă pe care se desfăşoară acea activitate economică. Aici apar mai multe cazuri:

    – dacă locuinţa a fost achiziţionată cu mai mult de cinci ani înainte, trebuie să facă o evaluare la un evaluator autorizat de ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România);

    – dacă locuinţa a fost achiziţionată în ultimii cinci ani, valoarea impozabilă se stabileşte conform contractului de vânzare-cumpărare.

    Impozitul pentru spaţiul aferent activităţii economice este între 0,2% şi 1,3% din valoarea trecută în contractul de vânzare-cumpărare sau cea din raportul de evaluare, calculată procentual în funcţie de suprafaţa locuinţei.

    În situaţia în care nu se face evaluarea, impozitul este de 2% din valoarea de impozitare ca şi clădire rezidenţială.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată apartamentul din New York al lui Donald Trump – GALERIE FOTO

    Averea colosală a lui Donald Trump nu mai surprinde pe nimeni, mai ales de când omul de afaceri a intrat în cursa pentru nominalizarea republicană drept candidat pentru preşedinţia Statelor Unite.

    Apartamentul său din New York, de tip penthouse, a reuşit totuşi să surprindă prin opulenţa elementelor prezente, majoritatea în nuanţe de auriu.Murale atent elaborate, candelabre strălucitoare şi coloane din marmură de Carrera au stat ca fundal pentru o sesiune foto din 2010 cu Donald Trump, soţia Melania şi fiul lor Barron.

  • Cum arată un apartament din statul New York care poate fi închiriat cu 300.000 euro pe luna

    Situat deasupra istoricului hotel Lowell din zona Upper East Side din Manhattan, un apartament cu trei camere a ajuns recent pe piaţă de închirieri pentru enorma sumă  300.000 $ pe luna. Penthouse-ul de aproximativ 2900 de metri pătraţi este complet mobilat, fiind dotat  inclusiv cu  un laptop Apple şi cinci telefoane fixe. Apartamentul  are trei dormitoare şi trei bai dintre care una este de-a dreptul uimitoare, fiind acoperită cu marmură italiană.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Apartamentul lui Jimi Hendrix din Londra, transformat într-o expoziţie permanentă – VIDEO

    Apartamentul respectiv, aflat într-un imobil situat în cartierul rezidenţial Mayfair, va fi deschis pentru vizitatori la începutul anului 2016, alături de un apartament învecinat, în care a locuit pentru o vreme celebrul compozitor de muzică barocă Georg Friedrich Händel.

    Expoziţia permanentă “Handel and Hendrix in London” va fi vernisată pe 10 februarie 2016, iar biletele vor fi puse în vânzare pe 2 noiembrie.

    Cele două apartamente au fost restaurate cu ajutorul unui proiect de reamenajare, realizat pe durata a doi ani, ce a beneficiat de o finanţare de 2,4 milioane de lire sterline (3,6 milioane dolari). Apartamentul de la ultimul etaj al imobilului de pe strada Brook la numărul 23, ocupat de Jimi Hendrix în anii ’60, a fost utilizat ca birou principal al asociaţiei Handel House Trust, însă a fost renovat şi redecorat pentru a semăna cât mai mult cu perioada în care era locuit de renumitul chitarist american.

    Jimi Hendrix a trăit în acel apartament împreună cu iubita sa Kathy Etchingham, din iulie 1968 până la sfârşitul anului 1969. Cei doi plăteau o chirie de 30 de lire sterline pe săptămână.

    Hendrix a părăsit apartamentul după ce s-a despărţit de Kathy Etchingham, însă a continuat să locuiască la Londra până la moartea sa din septembrie 1970, cauzată de o supradoză accidentală de alcool şi somnifere.

    Georg Friedrich Händel, unul dintre cei mai apreciaţi compozitori de muzică clasică din secolul al XVIII-lea, a locuit într-un apartament învecinat, timp de 36 de ani, până la moartea sa din 1759. Cele două proprietăţi sunt de atunci prezentate împreună clienţilor imobiliari care doreau să se mute în acel imobil.

    Protagonist al legendarului concert de la Woodstock din august 1969, Jimi Hendrix, născut pe 27 noiembrie 1942, este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti din istoria muzicii rock.

    Stilul său, nou la acea vreme, de a cânta la chitara electrică a influenţat majoritatea chitariştilor moderni. Din cauza vieţii dezordonate, Hendrix a lăsat în urma lui puţine înregistrări de calitate, multe dintre discurile sale care circulă pe piaţă fiind piratate din concerte. Jimi Hendrix a decedat în 1970, în urma unei supradoze de somnifere, în combinaţie cu alcool. În 2003, el a fost numit de revista Rolling Stone “cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor”.

  • Motivul incredibil pentru care acest angajat Google doarme într-un camion în parcarea companiei. Vezi în ce condiţii doarme – FOTO

    Brandon, tânărul de 23 de ani, s-a angajat la Google pe un post de inginer de software, iar în loc să închirieze un apartament în San Francisco, el a ales să trăiască într-un camion.

    Ideea i-a venit lui Brandon când era intern în cadrul companiei şi stătea într-un apartament cu două camere alături de alţi 3 oameni, loc pentru care plătea 65 de dolari pe noapte, aproximativ 2000 de dolari pe lună, informează Business Insider.

    “Plăteam prea mulţi bani pentru apartament şi stăteam foarte puţin acasă”, a explicat tânărul. Anul următor s-a întors în San Francisco, angajat la Google, dar de data aceasta a cumpărat o camionetă Ford din 2006 cu sute de mile la bord, pentru care a plătit 10.000 de dolari.

    Astfel costurile s-au redus dramatic, nu foloseşte electricitate, telefonul este plătit de Google, doar asigurarea maşinii îl costă 121 de dolari pe lună. “Nu deţin nimic ce trebuie băgat în priză, camionul e prevăzut cu lumini, am o lampă ce merge pe baterii, iar laptopul şi telefonul îl încarc la serviciu”, a spus el. “Am doar lucruri esenţiale, un pat, un dulap şi cam atât”, adaugă Brandon.

    În plus, Brandon mănâncă în fiecare zi în campusul Google şi face duş la sala de sport, după antrenament.

    Această soluţie l-a făcut să economisească destul de mulţi bani, încât să plătească 16.500 de dolari din datoriile pe care le avea către stat. Mai are de achitat aproximativ 6.000 de dolari. Speră să economisească 90% din venituri astfel.

    Acest stil de viaţă îi oferă mai multă libertate şi crede că este o experienţă ideală având în vedere că vrea să călătorească prin lume.

  • Ikea vine cu o revoluţie în imobiliare şi vrea să schimbe modul în care vedem apartamentele

    Ikea a început discret în ultimii doi ani să amenajeze un apartament într-un oraş suedez pentru a studia problemele cu care se confruntă gospodăriile în traiul de zi cu zi într-un spaţiu închis şi strâmt. Câteva familii au fost invitate să trăiască în apartament pentru câteva săptămâni, scrie Wall Street Journal.

    Principalul rezultat al studiului cu cortinele închise a fost necesitatea unor pereţi mobili şi a unor uşi glisante care să permită oamenilor libertatea de a crea sub-camere şi de a reorganiza cum doresc apartamentul pentru a avea mai multă intimitate.

    ”Apartamentul s-a simţit mult mai mare decât al meu, care este de fapt cu 20 de metri pătraţi mai mare”, a spus Robin Williams, un tată care a stat împreună cu cei trei copii ai săi în apartamentul-laborator.  

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Dezvoltatorii construiesc locuinţe mai mici comparativ cu cele din anii ‘80

    Dezvoltatorii au redus suprafaţa medie a apartamentelor cu două camere pe care le construiesc până la 49-50 metri pătraţi, acestea fiind cu 5% mai mici decât apartamentele confort 1 construite în anii 1980, pentru a obţine un preţ de vânzare cât mai atractiv, arată o analiză a companiei RealTime.

    Cea mai mare pondere a locuinţelor dintr-un proiect rezidenţial nou o ocupă apartamentele cu 2 camere, astfel că aproape 60% din noile ansambluri au în structură acest tip de locuinţe. În Bucureşti ponderea este chiar mai mare, ajungând la 63%.

    ”Motivele reale pentru decizia de a construi mai multe apartamente de 2 camere este una strict legată de aspectul financiar. Limitarea pe care o impune cota de TVA de 5% la un preţ maxim de 380.000 lei şi puterea de cumpărare scăzută în anii de criză de după 2008, au impus pieţei să găsească soluţii low-cost pentru dezmorţirea procesului de vânzare a locuinţelor deja construite şi a celor ce urmează să fie construite”, a declarat Cristina Roşca, Managing Partner RealTime.

    Acest proces a dus la situaţia în care preţurile apartamentelor de 2 camere nou construite să fie mai mici decât ale apartamentele construite înainte de 1989 în zone similare. Mai mult, accentul pe calitate şi amplasament a fost înlocuit de soluţii ingenioase pentru a construi cât mai ieftin, dar şi mai departe de mijloacele de transport, parcuri, şcoli şi grădiniţe, uneori chiar şi de oraş.

    ”Calitatea locuirii a avut şi ea de suferit, deoarece am asistat la reducerea suprafeţelor utile, chiar sub limita legală acceptând şi neinspirata distribuţie a funcţiilor care oferă apartamente cu bucătării fără geam exterior. Suprafaţa medie utilă, fără balcon a unui apartament într-un ansamblu nou în Bucureşti, este de 49-50 metri pătraţi, mai mică cu 5% comparativ cu cea a  apartamentelor confort 1 din anii 1980, a căror suprafaţă medie utilă este de 52-53 metri pătraţi”, a declarat Cristina Roşca.

    Astfel, dezvoltatorii trec de la o extremă la alta când vine vorba de suprafaţa apartamentelor construite pe piaţa locală. Înainte de criză aceştia construiau locuinţe foarte mari mizând pe dorinţa românilor de a locui într-un spaţiu mai larg decât erau obişnuiţi de regimul comunist, dar şi pe apetitul băncilor de a finanţa achiziţii de locuinţe.

    Cei mai mulţi cumpărători de apartamente de 2 camere în blocuri noi sunt tineri, fără copii, cu venituri medii de 3.000-6.000 de lei pe familie şi care accesează programul ”Prima Casă”.

    Pentru cei cu vârsta de peste 30 de ani, apartamentul de 2 camere este de tranzit. Nevoia reală pentru următorii ani va fi pentru apartamente cu număr de camere mai mare, pentru familii tinere cu mai mult de 2 membrii. Nevoia de confort se traduce şi prin intimitate, prin nevoia membrilor de a locui în camera proprie de la o anumită vârstă.

    “Mărirea cotei maxime a preţului pentru TVA 5% la 450.000 lei va încuraja construcţia de locuinţe cu 3 camere în următorii ani. Ne aşteptăm ca ponderea acestora în noile proiecte rezidenţiale de masă să depăşească 50% din numărul total de unităţi construite, astfel reuşind să tindă spre un echilibru între structura cererii şi structura ofertei rezidenţiale; din analizele noastre, solicitările pentru apartamente cu 3 şi 4 camere depăşesc 50% din totalul cererii. Însă mulţi fac un compromis, alegând un apartament cu 2 camere, urmând ca într-un orizont mediu de timp să schimbe apartamentul de 2 camere cu o locuinţă cu mai mult de 3 camere” a declarat Cristina Roşca, Managing Partner RealTime.

    RealTime este in topul companiilor de consultanţă imobiliară, oferind servicii suport pentru activitatea investitorilor ce doresc să-şi plaseze capitalul în oportunităţi imobiliare din România, precum şi pentru dezvoltatori care activează deja pe piaţa imobiliară din România.

  • Tânărul care până la vârsta de 21 de ani a dezvoltat o reţea de 2.200 de hoteluri in India

    Într-o noapte, Ritesh Agarwal, pe atunci în vârstă de 18 ani, a rămas blocat în afara apartamentului său din Delhi, aşa că a fost nevoit să stea la un hotel. A întâmpinat mai multe probleme: prizele nu funcţionau, robinetul din baie curgea şi nu a reuşit să plătească cu cardul de credit, a mărturisit tânărul pentru BBC.

    Acesta s-a simţit obligat să facă ceva în privinţa asta. Acum, la 21 de ani,  Agarwal este fondatorul Oyo Rooms, o reţea de 2.200 de hoteluri care operează în 100 de oraşe de-a lungul Indiei, cu venituri de 3,5 milioane de dolari şi are 1500 de angajaţi.
    Compania ajută hotelurile no-name din ţară să-şi îmbunătăţească serviciile şi staff-ul, apoi hotelurile sunt  aduse sub sigla Oyo Rooms,  compania lui Agarwal încasând un procent din veniturile hotelurilor.

    Oyo Rooms a trecut şi în domeniul digital, dezvoltând o aplicaţie care ajută oameni să-şi rezerve camere de hotel. Aplicaţia le poate indica drumul spre hotel, iar ajunsi acolo, oaspeţii hotelului pot folosi aplicaţia pentru a comanda “room service”.

    Ritesh Agarwal a câştigat un loc la un program sponsorizat de Peter Thiel, co-fondator PayPal. Programul oferă adolescenţilor posibilitatea de a-şi porni afacerea. Astfel compania a fost lansată în 2013 cu un buget de doar 900 de dolari pe lună şi avea un singur hotel în calitate de client. “Am fost manager, inginer, recepţioner, iar noaptea scriam cod pentru a dezvolta aplicaţia şi pentru a îmbunătăţi site-ul”, îşi aduce aminte Agarwal.

    A fost greu să atragă investitori la început, dar treptat lucrurile au început să meargă mai bine, iar recent a reuşit să obţină fonduri de 100 milioane de dolari de la compania japoneză Softbank. Pentru că a renunţat la scoală nu i-a fost uşor să crească afacerea. Lucruri normale, precum obţinerea unui împrumut la bancă sau angajarea staff-ului au fost mai dificile. 

    Ambiţiile tânărului sunt mari. Nu vrea să se oprească aici şi plănuieşte să extindă compania şi în alte ţări. Vrea să creeze cea mai mare reţea de camere de hoteluri din lume.

  • Tânăra care a ales să locuiască în tren decât să plătească chirie

    Leonie Muller a ales să părăsească apartamentul în care trăia, după o ceartă cu proprietarul, şi a decis să locuiască în tren, relatează The Washington Post.

    Tânăra studentă de 23 de ani din Germania a renunţat la apartament în primavara anului curent. “Totul a pornit de la o ceartă cu proprietarul apartamentului. Am decis că nu mai vreau să locuiesc acolo, de fapt mi-am dat seama că nu mai vreau să locuiesc într-un loc fix”, a declarat ea.

    În schimb, Muller a cumpărat un abonament care îi permite să se urce în orice tren din ţară. Un asemenea abonament o costă 380 de dolari, pe când chiria apartamentului o costa 450 de dolari. Călătoreşte peste tot în ţară cu o viteză de peste 190 de kilometri pe ora şi îşi face temele pentru facultate în tren. “Mă simt ca acasă pe tren, pot să vizitez un oraş nou în fiecare zi şi-mi văd prieteni din ţară. Mă simt ca într-o vacanţă tot timpul”, a spus Muller.

    Leonie Muller călătoreşte frecvent noaptea şi încearcă să doarmă în apartamentele rudelor, prietenilor. De multe ori, petrece nopţile în apartamentului prietenului ei, la mama sau la bunica ei.

    Această experienţă are şi un scop academic. Muller documentează experimentul neobişnuit pe blogul ei, iar lucrarea sa de licenţă va avea la bază stilul de viaţă nomad. 

  • Cum arată casa plină de camere secrete a lui Jackie Chan. “De afară nimeni nu realizeză că aici trăieşte cineva”- VIDEO

    “Este locul meu secret. De afară nimeni nu realizeză că aici trăieşte cineva” a spus Jackie Chan.

    El şi-a făcut o casa în Hong Kong, într-o zonă mai puţin circulată, ferită de ochii presei şi a turiştilor, într-o fostă fabrică.

    La parterul cladirei se află zona de stat, de joc (play area). La următorul etaj este biroul şi sala de sport a actorului. Biroul duce către apartamentul lui privat, acesat, ca în filme, printr-o uşă secretă. Oglinda din baie ce poate fi împinsă duce către garderoba lui Chan. Dar asta nu este singura uşă secretă. O alta  deschide dormitorul actorului, iar de acolo, la apăsarea unui buton, ajunge înapoi în birou.

    “De când eram mic mi-au plăcut locuinţele cu camere secrete, precum avea Batman, Superman”, mărturiseşte Jackie Chan.

    Actorul este un colecţionar dedicat, iar casa lui este plină de tot felul de lucruri pe care le-a strâns de-a lungul timpului.  Îi place să colecţioneze ceşti de ceai şi sticle de vin. Chiar şi-a construit o mică cramă, în casă, pentru depozitarea sticlelor.