Locuinţa ecologică din satul Sasca Montană, judeţul Caraş-Severin, care arată ca o „Casă a piticilor”, a fost construită pe malul râului Nera, în vara anului 2004, de către Ileana Mavrodin, de meserie arhitect. “Casa Verde” este realizată din cob, un amestec de pământ lutos, apă, paie şi nisip, fiind prezentă pe harta construcţiilor ecologice din lume.
Începând cu data de 1 mai, proprietara locuinţei a anunţat că o oferă spre închiriere celor care doresc să experimenteze viaţa în natură într-o casă de cob. Taxa de închiriere este 50 de lei pe zi, iar mai multe persoane şi-au anunţat deja intenţia de a locui în casa naturală.
“Oamenii sunt foarte interesaţi să locuiască în ea, dar eu n-am scos căsuţa neapărat pentru public la închiriat, eu am scos-o mai mult pentru cei care doresc să-şi construiască aşa ceva şi vor să experimenteze cum este să locuieşti într-o asemenea căsuţă naturală. Nu vreau chiar să o pun în circuitul turistic”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ileana Mavrodin.
Citeste continuarea pe www.mediafax.ro
În 1873, câştiga medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena. Trei ani mai târziu ridica medalia de argint la Berlin pentru ca în 1878 să obţină diploma de onoare a Târgului Internaţional de la Paris. Astăzi, staţiunea Borsec este în paragină.
Povestea locului supranumit “Perla Carpaţilor” începe în 1803, atunci când un austria pe nume Valentin Gunther a urmat un tratament la băile termale şi s-a vindecat de o boală considerată incurabilă. Întors la Viena, Gunther îi propune unei rude să facă comerţ cu apă adusă de la Borsec; pentru această afacere, cei doi au arendat localitatea Borsec de la comunele Lazărea şi Ditrău, care erau proprietarele.
În 1804, membri ai familiei Gunther reuşesc să negocieze un contract valabil timp de 28 de ani şi pornesc construcţia unei fabrici de sticlă, pentru a putea îmbutelia apa. Producţia a început în 1806, an în care au fost îmbuteliaţi peste 3 milioane de litri de apă minerală. Un detaliu interesant: apa îmbuteliată provenea doar de la izvoarele 1 şi 2, iar procesul avea loc doar în zilele cu soare, atunci când presiunea atmosferică era maximă (prin urmare, şi conţinutul de dioxid de carbon era crescut).
A urmat o perioadă de glorie pentru Borsec, transformată spre sfârşitul anilor 1800 într-o staţiunea luxoasă, cunoscută pentru proprietăţile benefice ale apelor de acolo. În perioada interbelică şi comunistă, Borsecul a continuat să prospere. La mijlocul anilor ’70, în localitatea harghiteană erau peste o sută de unităţi de cazare. Astăzi, au rămas mai puţin de zece.
Momentul revoluţiei a fost momentul în care Borsec a început să se stingă. Privatizările din anii ’90 au fost făcute în grabă, fără să se dea atenţie cui şi în ce condiţii sunt vândute spaţiile. În doar câţiva ani, “Perla Carpaţilor” şi-a pierdut toată strălucirea.
Lovitura de graţie a fost dată de închiderea bazei de tratament balnear din 2001, moment în care localitatea şi-a pierdut statutul de staţiune balneo-climaterică primit în 1953, dar şi pe cel de staţiune turistică de interes naţional, iar vilele au început să se degradeze, ducând la “un aspect estetic dezolant”, unul dintre punctele slabe trasate în interiorul Agendei Locale din 2005, valabil, se pare, şi pentru 2012.
LOCUL DIN ROMÂNIA CARE I-A ATRAS PE CEI MAI BOGAŢI AUSTRIECI – GALERIE FOTO
Lucrările artistului turc Garip Ay durează doar câteva momente, însă sunt considerate a fi adevărate opere de artă. Acesta reuşeşte să creeze aceste capodopere cu ajutorul unei tehnici antice, denumite Ebru.
Ebru este o tehnică străveche persană de pictură pe apă ce a devenit mai târziu o formă tradiţională de artă decorativă specifică Turciei. Acest stil se mai numeşte marmorat şi constă în adăugarea unei substanţe naturale în apă, pentru a se obţine un lichid îngroşat pe suprafaţa căruia se aplică vopsele insolubile în apă, fără ca acestea să se îmbine între ele. Apoi, cu ajutorul unor beţe de metal, sunt create diverse modele şi forme. Când pictura este gata, aceasta poate fi transferată pe o suprafaţă absorbantă cum ar fi hârtia, materiale textile sau lemnul.
Valea Jiuzhaigou, aflată la poalele munţilor Minshan, în nordul provinciei Sichuan, este un loc de o frumuseţe ieşită din comun.
Având statutul de rezervaţie naturală şi parc naţional, Jiuzhaigou este cunoscută pentru pădurile de conifere, lacurile turcoaz şi peşterile de mii de ani.
Există peste 100 de lacuri în această zonă, ale căror culori variază în funcţie de adâncime şi vegetaţia din împrejurimi. Localnicii le spun “haizi”, care înseamnă “fiul mării”.
Foto: www.amusingplanet.com
Insula japoneza Kyushu este una dintre cele mai active zone geotermale din lume datorită vulcanului Mt’Aso. Beppu, cel mai important oraş al insulei, a fost fondat în 1924, iar numele este dat de cele opt izvoare geotermale, dintre care 6 sunt situate în cartierul Kannawa, iar alte două în cartierul Shibaseki. Micuţul oraş are în total 2.900 guri de aerisire, pe unde, zilnic,130.000 de tone de apă fierbinte şi aburii se ridică, ceea ce fac ca întreaga aşezare să pară cuprinsă de un imens fum.
La aceste izvoare termale temperaturile medii sunt cuprinse între 50-99.5°Celsius, iar în afară de turism, acestea joacă un rol extrem de important în viaţa de zi cu zi a locuitorilor oraşului. Aburul degajat fiind utilizat pentru a încălzi apa care este mai apoi livrată prin conducte către locuinţe şi întreprinderi.
Cel mai spectaculos izvor termal din Beppu este Chinoike Jigoku sau „iazul de sânge „. Culoarea sa portocalie provine din prezenţa oxidului de fier şi a celui de magneziu iar temperatura apei este de 80° Celsius. Un alt loc cu adevărat magnific este şi Umi Jigoku sau „iadul de mare”. Aici, izvorul termal are o culoare asemănătoare mărilor, asta datorită cobaltului prezent în cantităţi extrem de însemnate, şi deşi ar putea părea prielnic pentru o baie fierbinte, nu este deloc aşa; peisajul este într-adevăr minunat, însă temperatura apei este de 98° Celsius.
Parcul Naţional Dry Tortugas este situat la aproximativ 180 de kilometri de Key West (în Golful Mexic), acoperă circa 260 de kilometri pătraţi de ocean şi are în componenţă şapte insule mici. Un procent enorm de 99 % din parc se află sub apă. Numele parcului a fost dat de Ponce de Leon, un explorator spaniol în prima sa vizită în 1513. Micul grup de insule din America de Nord a reuşit să devină casă pentru bariere de recif, rechinii doică, ţestoasele de mare şi bibanul care foloseşte zona pentru a depune icre.
Nick Fuechsel a lucrat ca jandarm forestier interpretativ la Dry Tortugas timp de trei ani şi a descris experienţa sa în acest parc pentru BBC. El a făcut parte dintr-o echipă de scufundări ce sprijină oamenii de stiinţă care folosesc parcul ca bază pentru experimente. Fuechsel a reuşit să marcheze zonele de cercetare prin plasarea geamandurilor. În 2007, aproape jumătate din teritoriul parcului a fost folosit pentru cercetare, ce avea ca scop principal conservarea resurselor naturale.
Unul dintre studiile de succes efectuate în acest parc naţional a fost centrat pe populaţia de rechini doică. În Dry Tortugas există şi zone închise pentru protejarea împerecherii rechinilor. Prin aceste zone închise se permite oamenilor de ştiinţă să studieze comportamentul, populaţia şi habitatul acestora.
Principala problemă cu care se confruntă Fuechsel aproape zi de zi este să-i înveţe pe vizitatori cum să protejeze acest habitat. ,,Mă simt privilegiat să trăiesc în cel mai frumos loc din ţara noastră”, a declarat Nick Fuechsel despre locul său de muncă
,,Este un loc de muncă dificil în care trebuie să găsim echilibrul între conservare şi protecţie pentru generaţiile viitoare, şi care permite publicului să se bucure de pământurile lor publice “, a declarat Fuechsel. În Dry Tortugas se poate ajunge doar cu barca sau hidroavionul. Pentru fiecare şase zile pe care le petrece acasă, Fuechsel locuieşte opt zile pe insulă , departe de soţie şi de cele trei fiice.
Chiar dacă nu petrece destul timp cu familia sa, Fuechsel afirmă că ,,distanţa de uscat este exact ceea ce face special acest loc”.
Guvernul statului Filipine a anunţat că interzice accesul pe insula Boracay timp de 6 luni. Decizia vine ca urmare a îngrijorărilor legate de mizeria pe care o produc turiştii şi a declaraţiilor date, în luna februarie, de preşedintele Rodrigo Duterte.
Interdicţia intră în vigoare pe 26 aprilie.
Boracay, aflată la aproximativ 270 de kilometri de capitala Manila, este locuită de aproximativ 17.000 de persoane; cei mai mulţi sunt implicaţi în activităţi legate de turism. Pentru a-i proteja pe aceştia, guvernul va elibera “fonduri de calamitate”, a declarat secretarul general Menardo Guevarra, fără a oferi însă o cifră exactă.
Arhipelagul Filipine este format din peste 7.000 de insule, dar Boracay este cea mai cunoscută dintre acestea datorită nisipului alb şi a apei turcoaz.
Numărul turiştilor a început să crească încă din anii ’80, iar insula şi-a pierdut, treptat, aerul idilic. Anul trecut, aproape 1,7 milioane de străini au vizitat insula.
În Filipine este o situaţie cel puţin bizară despre care am mai scris în mai multe rânduri. Preşedintele Rodrigo Duterte, proaspăt ales de câteva luni, le-a declarat război traficanţilor de droguri, dar şi utilizatorilor şi le-a permis poliţiei, dar şi grupurilor de justiţiari să-i aresteze, să-i ucidă pe traficanţi, fără să mai treacă prin procesul normal al justiţiei.
Astfel, în doar câteva săptămâni, numărul victimelor a ajuns la aproape 2000, iar alţi zeci de mii au fost arestaţi.
Filipinezul a ajuns pe prima pagină a ziarelor din nou în 2017, când a declarat următoarele: “Când eram adolescent, intram şi ieşeam des din închisoare. Mă băteam când cu unul, când cu altul. La vârsta de 16 ani, omorâsem deja pe cineva. O persoană reală, o bătaie, o înjunghiere. Nu aveam decât 16 ani. S-a întâmplat din cauza unei simple priviri. Câte astfel de priviri vor mai fi acum când sunt preşedinte?”, a spus Duterte.
Lucrările acestuia ies în evidenţă prin faptul că par a fi nişte desene în creion, cu multe linii trasate pe hârtie ce le dau un aspect tridimensional, şi care sunt apoi transpuse în realitate, fiind gândite pentru a fi expuse în aer liber.
Printre cele mai spectaculoase creaţii ale sale se numără personaje fantastice, cum ar fi o sirenă care aşteptă pe o piatră pe malul apei ori animale, păsări şi insecte: cai de mare, pisici, vulturi în zbor, lebede şi fluturi şi chiar şi copaci, toate lucrate din sârmă de oţel.