Tag: american

  • Un actor cunoscut pentru rolurile secundare, cu peste 175 de filme la activ, a murit

    Dick Miller, actorul preferat al lui Roger Corman pentru filmele sale cu buget mic, a încetat din viaţă din cauze naturale, la Toluca Lake, miercuri, la o lună după ce familia sa i-a sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani.
     
    Soţia sa, Laine, fiica Barbara şi nepoata Autumn s-au aflat lângă el în momentul morţii.
     
    “Simţul umorului şi felul unic în care privea lumea i-au adus prieteni pe viaţă şi fani din toată lumea”, se arată un text dat publicităţii de familia artistului.
     
    Dick Miller s-a născut în Bronx, New York, pe 25 decembrie 1928. Printre primele sale apariţii în filme se numără roluri mici în “The Terror” (1963), “Îngerii morţii/ The Wild Angels” (1966) şi “Duzina de ticăloşi/ The Dirty Dozen” (1967).
     
    În şase decenii de carieră, Miller a jucat în peste 175 de filme pentru marele ecran şi a numărat peste 2.000 de apariţii în producţii pentru televiziune.
     
    Actorul a fost eroul unui documentar realizat în 2014 de Elijah Drenner, “American Grindhouse”.
     
  • Trei secrete ale dictatorului Nicolae Ceauşescu. Pentru ce a primit Larry Hagman, interpretul personajului J.R. Ewing din serialul de televiziune “Dallas”, o pungă plină cu dolari

    Conform presei străine, Larry Hagman a făcut această mărturisire unui jurnalist american, cu condiţia ca informaţia să nu fie publicată înainte de moartea sa.
     
    Cu ocazia unei vizite pe care Larry Hagman a efectuat-o în anii 1980 în România, unde serialul “Dallas” era extrem de popular, oficiali ai regimului Ceauşescu i-au cerut actorului permisiunea de a afişa un uriaş panou cu chipul său, pe un imobil. Hagman a spus că nu are nimic împotrivă, dacă soţia sa va putea să ridice a doua zi o pungă cu bani gheaţă, din toaleta unei clădiri guvernamentale, afima un articol publicat după moartea actorului american.
     
    “Ei au făcut acest lucru, o pungă maronie plină cu dolari a fost lăsată acolo pentru noi, iar noi am cheltuit banii foarte repede, aşa cum obişnuiam să facem pe atunci”, a spus Hagman.
     
    Hagman a declarat, în 2011, într-un interviu citat de torontosun.com, că era convins că serialul “Dallas” este responsabil pentru declanşarea Revoluţiei din 1989 din România şi pentru moartea fostului dictator Nicolae Ceauşescu. În perioada de glorie a serialului, în anii ’80, Ceauşescu a permis difuzarea producţiei TV în România, considerând că în acest fel le va arăta cetăţenilor români decadenţa şi corupţia din ţările occidentale.
     
    “România a difuzat serialul «Dallas» pentru a le arăta românilor cât de corupt era sistemul american, însă totul s-a încheiat cu românii care l-au pus la zid pe Ceauşescu, care era un dictator, şi l-au împuşcat de 500 de ori – pentru că ei voiau toate acele lucruri pe care le-au văzut şi de care nici nu ştiau că există”, a declarat Larry Hagman .
     
    De altfel, Hagman a şi vizitat România, despre care a spus că “este o ţară foarte specială” după ce un maître d’hotel refuzase o bancnotă de zece mii de dolari, specială, cu autograful său, crezând că este un bacşiş.
     
     
  • Unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi din lume a fost ARESTAT. Acesta este acuzat de VIOL

    Rapperul şi alţi doi bărbaţi – garda sa de corp şi un prieten – au fost reţinuţi luni şi nu au fost încă eliberaţi.
     
    Dacă va fi găsit vinovat, Brown, în vârstă de 29 de ani, riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, potrivit legislaţiei franceze.
     
    Fapta ar fi avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, într-un hotel de lux din Paris.
     
    Artistul ar fi cunoscut-o pe presupusa victimă într-un club de noapte şi ar fi convins-o să îl însoţească în camera de hotel, împreună cu mai multe femei. Tânăra spune că a fost violată după ce a rămas singură cu rapperul. De ea ar fi abuzat şi un prieten al lui Chris Brown, precum şi garda de corp a rapperului.
     
  • Ce au în comun teatrul sau arta şi IT-ul? „Amândouă sunt lumi virtuale, cu regulile şi convenţiile lor. Am angajat oameni cu studii de conservator ca programatori şi au performat”

    Silvian Cenţiu locuieşte în California, dar este născut la Braşov. A studiat în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, precum şi la Universitatea Tehnică din Viena (TU Wien), Universitatea San Francisco (USF), Universitatea Stanford şi alte instituţii de învăţământ superior. De asemenea, a cercetat şi predat în cadrul acestor universităţi, cât şi la ASE Bucureşti şi la Universitatea Transilvania.

    În afara activităţilor profesionale din marketing, tehnologie, management şi antreprenoriat, Cenţiu este cunoscut şi pentru activităţile sale în dramaturgie, în special cu piesa de teatru „A Transylvanian in Silicon Valley” („Un ardelean în Silicon Valley”), pe care a scris-o şi a interpretat-o cu succes pe toate continentele, inclusiv în România, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Teatrul Notarra.

    „Am spus o poveste într-un cadru profesional care a avut un succes atât de mare încât cei care au ascultat-o nu s-au lăsat până nu am pus-o în scenă. Piesa de teatru care a  rezultat din acest efort a avut un succes mult peste aşteptările mele şi a continuat în diferite ţări aproape de la sine, fără mare efort din partea mea.”

    De altfel, este de părere că teatrul şi IT-ul au foarte multe lucruri în comun. „Amândouă sunt lumi virtuale, cu regulile şi convenţiile lor. Amândouă sunt mijloace de comunicare. Am înţeles asta dinainte, când am angajat oameni cu studii de conservator ca programatori şi au performat. Experienţa din teatru mi-a întărit convingerea că multe domenii au principii asemenatoare şi chiar m-a dus la concluzia că studiul acestor principii poate fi mai eficient decât studiul fiecărui domeniu în parte fără înţelegerea principiilor comune.” De altfel, observă el, în Statele Unite acesta este un principiu central în învăţământ: în loc să înveţe mecanică, dinamică, fluide, elasticitate, magnetism, termodinamică, electrostatică, etc. ca parte din fizică, ei învaţă principiile medodei ştiinţifice şi o aplică doar la una sau două din aceste subdomenii. „Acest mod de abordare duce la mult mai multă înţelegere în loc de acumulare de cunoştinţe fără capacitatea de a le aplica. Însă duce şi la părerea unora că sistemul de învăţământ american este deficitar deoarece nu include toate aceste subdomenii.”

    Cine este românul angajat să schimbe imaginea Americii

  • Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath

    Start-up-ul local UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii software pentru automatizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, care a devenit primul unicorn al României după ce anul trecut a fost evaluat la peste 3 miliarde de dolari, odată cu cea de-a patra rundă de finanţare primită, în valoare de 265 milioane dolari, are în total zece investitori dintre care trei sunt din Europa – Early Bird Ventures (Germania), Credo Ventures (Cehia) şi Seedcamp (Marea Britanie). Aceştia sunt de altfel şi primii trei investitori ai UiPath, care au finanţat start-up-ul local cu 1,5 milioane de dolari în 2015, în cadrul rundei de finanţare de tip seed, condusă de fondul Early Bird Ventures prin intermediul partenerului român Dan Lupu.

    Înainte de prima finanţare, UiPath s-a remarcat în cadrul ediţiei din 2015 a acceleratorului Seedcamp din Londra, în care a fost ales să intre alături de alte două start-up-uri din România – Devicehub.net şi Traderion, în total fiind selectate 17 companii din Europa aflate la început de drum.

    Astfel, UiPath a reuşit să atragă atenţia celor trei fonduri de investiţii din Europa, Early Bird Ventures, Credo Ventures şi Seedcamp, care au simţit potenţialul de creştere al start-up-ului local şi i-au anticipat succesul.

    Pe lângă Seedcamp şi Early Bird Ventures, care provin din ţări europene puternic dezvoltate, Marea Britanie şi Germania, Credo Ventures din Cehia este un investitor neobişnuit în peisajul listei de finanţatori ai UiPath.

    Fondul de investiţii cu sediul central la Praga a fost înfiinţat în 2009 de către Ondrej Bartos şi Jan Habermann, fiind specializat în finanţarea companiilor din domeniul tehnologiei şi al serviciilor financiare din regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Până în prezent, acesta a realizat în total 47 de investiţii, dintre care a condus 23, şi a făcut exit pentru şase: două din Cehia – Appiary, achiziţionat de Oracle ulterior – şi Cognitive Security, una în SUA, Represent, două în Marea Britanie, Beepl şi Click2Contact, şi una din România – Teads.tv, cunoscut şi sub numele Branient.

    Start-up-ul local Branient, fondat de Emi Gal în urmă cu zece ani, a primit în total o finanţare de 2,7 milioane de dolari în trei runde de finanţare desfăşurate în 2009 (seed), 2010 (seed) şi 2012 (series A), Credo Ventures conducând ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,8 milioane de dolari, alături de alţi cinci investitori. Brainient s-a dezvoltat în baza conceptului că publicitatea video poate fi mai eficientă dacă este personalizată şi interactivă. Brainient poate realiza un profil detaliat al userului, bazat pe date contextuale, de la profilul sociodemografic la localizare şi dispozitivul folosit la momentul din zi sau starea vremii. Ulterior, în septembrie 2016, start-up-ul local a fost cumpărat de compania Teads din New York (SUA), care deţine cea mai mare platformă de tip marketplace din lume pentru reclame video online.

    Partenerii fondurilor de investiţii Early Bird Ventures şi Credo Ventures, Dan Lupu şi Ondrej Bartos, fac parte şi din boardul UiPath, iar împreună cu Seedcamp au continuat să susţină financiar UiPath şi în următoarele două runde de finanţare, în valoare de 30 milioane de dolari, respectiv 153 milioane de dolari, acestora alăturându-se şi alte fonduri de investiţii, însă din SUA – Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG.

    Accel, primul investitor din SUA al UiPath, care s-a numărat şi printre primii investitori ai Facebook, a fost reprezentat de românca Luciana Lixandru, partener în cadrul fondului de investiţii american, care a condus tranzacţia, cea de-a doua finanţare, din cadrul biroului de la Londra. Ea a intrat în boardul UiPath din care fac parte, pe lângă fondatorul Daniel Dines, şi partenerii fondurilor de investiţii care au finanţat start-up-ul, Early Bird Ventures, Credo Ventures, Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, CapitalG şi Accel – Dan Lupu, Ondrej Bartos, Carl Eschenbach, S. Somasegar, Laela Sturdy, respectiv Rich Wong – şi vicepreşedintele gigantului american NetApp, prezent în topul celor mai valoaroase 500 de companii din lume (Fortune 500), Tom Mendoza.

    Totodată, în finanţarea de 30 de milioane de dolari a fost implicată şi Ana-Maria Andronic, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în IT, care ocupă poziţia de head of intellectual property and technology în cadrul societăţii DLA Piper.

    Pe lângă fondurile americane de investiţii Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG, la cea de-a patra rundă de finanţare, de 265 milioane de dolari, s-au alăturat listei de investitori UiPath alte patru fonduri din SUA: Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, IVP (Institutional Venture Partners) şi Maritech Capital Partners.

    Astfel în prezent, şapte din cei zece investitori ai UiPath sunt din SUA.

    De altfel, înaintea de primirea celei de-a doua finanţări, start-up-ul UiPath, desprins în 2015 dintr-o companie locală specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, şi-a mutat sediul central în New York (SUA), centrul de dezvoltare rămânând însă în România. Compania are de asemenea birouri şi în alte ţări din întreaga lume – în Marea Britanie (Londra), Franţa (Paris), India (Bangalore), Singapore şi în Japonia (Tokio), finanţările primite fiind utilizate atât pentru dezvoltarea produsului, cât şi pentru extinderea echipei la nivel local, dar şi mondial.

    Potrivit datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe şi Registrul Comerţului, UiPath SRL este deţinută în totalitate de entitatea din SUA – UiPath Inc., administrator fiind Marilena Vişan. În decurs de doi ani, afacerile UiPath SRL au sărit de la 1,1 milioane lei în 2015 la 47,6 milioane lei (10 milioane euro) în 2017, conform datelor raportate de companie la Finanţe. 

  • Cum a ajuns un român să fie angajat să schimbe imaginea Americii

    Transiris, compania dezvoltată de român, înregistrează venituri anuale de 8 milioane de dolari din servicii şi tehnologii de marketing; pentru 2019, Silvian Cenţiu previzionează o dublare. Compania a fost înfiinţată în 2012 în California şi în Bucureşti pentru a deservi în principal companii de top (Fortune 500) cu servicii şi tehnologii de marketing. Între timp, s-a extins cu birouri în Canada, Austria, Spania, şi Marea Britanie. Biroul din Marea Britanie a fost înfiinţat în cooperare cu guvernul scoţian.

    Silvian Cenţiu locuieşte în California, dar este născut la Braşov. A studiat în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, precum şi la Universitatea Tehnică din Viena (TU Wien), Universitatea San Francisco (USF), Universitatea Stanford şi alte instituţii de învăţământ superior. De asemenea, a cercetat şi predat în cadrul acestor universităţi, cât şi la ASE Bucureşti şi la Universitatea Transilvania.

    Silvian Cenţiu îşi începe povestea cu pasiunea pentru electronică, începută încă din copilărie, când construia diferite aparate pe care le vindea ulterior. Cele mai de succes, povesteşte el, erau orgile de lumini. Apoi a început să construiască chiar calculatoare. „Când ne lipsea un circuit integrat, îl construiam cu tranzistoare.”

    S-a înscris mai târziu la studii la Politehnica din Bucureşti şi a început să combine hardware-ul cu software-ul.

    Cariera profesională şi-a început-o în Austria, ca programator, mai întâi la o firmă mică de consultanţă şi apoi la cea mai mare firmă independentă austriacă de atunci (Servo Data). „Am învăţat mult la ambele firme şi la Technische Universität Wien”, descrie el experienţa de atunci. Înainte de a termina studiile, a primit viza de State şi a plecat în America. „Pizzeria unde am vrut să mă angajez imediat când am ajuns în State nu m-a angajat, contrar celor scrise de unele publicaţii, însă am găsit după vreo lună un job de programator”, explică Cenţiu. Pe tărâmul făgăduinţei a lucrat întâi la firme mari precum Sony şi a terminat primele studii la University of San Francisco în computere şi management.

    A început o carieră de management la Sony, iar apoi a acceptat o ofertă de la Oracle, unde Silvian Cenţiu spune că a avansat atât în software, cât şi în management.

    Din rândul produselor dezvoltate acolo şi unde a avut o contribuţie importantă menţionează Oracle 8, care, potrivit lui, a oferit companiei un avantaj competiţional. „Ca urmare, am fost răsplătit într-un mod semnificativ, lucru care mai târziu mi-a permis foarte multă independenţă”, spune el. La Oracle a creat o propunere pentru un centru de dezvoltare în România, în condiţiile în care în perioada respectivă multinaţionala avea doar vânzări şi mentenanţă pe piaţa locală. A lucrat cu liderii de atunci ai companiei, Ştefan Cojanu şi Anişoara Ulceluse. Îşi aminteşte că în plus faţă de centrul în India, care era deja făcut, au existat atunci două alte propuneri, una pentru Irlanda şi una pentru China. „A mea a câştigat şi aşa a fost creat centrul Oracle din România, care mai târziu a angajat câteva mii de ingineri români”, descrie Silvian Cenţiu un prim pas în dezvoltarea companiei care acum are pe piaţa locală circa 4.500 de angajaţi.
    Tot când era la Oracle, a început studiile la Stanford, în principal pe management; spune că aceste studii l-au ajutat să avanseze rapid până pe postul de director. Primise şi un pachet de opţiuni şi acţiuni la Oracle când a lucrat la dezvoltarea produsului Oracle 8, iar în 2005 acesta a crescut mult în valoare şi a devenit independent financiar.

    Următoarea destinaţie: antreprenoriatul

    „Am plecat de la Oracle şi pentru şase ani am umblat prin lume, în Europa, Australia, Japonia, şi Africa, implicându-mă în proiecte filantropice, în special în domeniul educaţiei, în teatru, în mentoring etc.”, descrie el anii ce au urmat.

    În 2010, a terminat şi un master la Stanford în sisteme educaţionale internaţionale. Doi ani mai târziu a pus bazele Transiris, companie pe care o conduce şi acum, împreună cu doi prieteni, dintre care Simona Nan este şi acum în companie, conducând biroul din Austria. „Am pornit compania de la o observaţie din cercetare, şi anume trendul de industrializare a comunicării în societate, asemănător cu industrializarea manufacturii acum 100 de ani, când a fost introdusă banda de asamblare”, descrie Silvian Cenţiu cercetările care au condus la înfiinţarea companiei.

    Ca şi atunci, observă el, când cei implicaţi în manufactură nu observau neapărat cum maşinile transformau nu doar munca lor dar şi societatea, nici astăzi oamenii nu realizează pe deplin cum maşinile, computere de data asta, automatizează şi controlează când, cum şi cui îi este comunicat ce. Au deschis apoi birouri în mai multe ţări, au extins serviciile, iar în prezent compania este în continuare în creştere.

    Povesteşte că grupul de prieteni alături de care a pus bazele companiei nu era format din experţi în tehnologiile de automatizare a marketingului şi comunicării, domeniu cu care el era familiarizat în perioada respectivă. „I-am învăţat pe ei şi pe încă vreo câteva sute de-a lungul anilor.” Primul an a fost cel mai profitabil pentru companie, iar Cenţiu spune că a distribuit mare parte a acestor profituri către angajaţi. „Am avut surpriza că unii dintre aceştia au fost copleşiţi de bani şi şi-au schimbat radical comportamentul. Una din aceste persoane mi-a reproşat într-un mod agresiv că îi distrug viaţa că o plătesc prea mult. Am avut nişte situaţii neaşteptate, pentru care Stanfordul nu mă pregătise”, îşi aminteşte el. Astfel, o parte dintre oameni au rămas în companie, alţii au plecat, însă ambele categorii au avut un progres accelerat al carierei.  „Ca în multe alte companii, lucrurile au mers atât în sus, cât şi în jos.” Până în 2018 au înregistrat profit constant, iar anul trecut au fost numiţi una dintre firmele de top în ceea ce priveşte ritmul de creştere de către publicaţia americană Inc. O altă realizare se leagă de un grant primit de la guvernul scoţian pentru deschiderea unui birou în Glasgow. Primul client mare al Transiris, care a contribuit semnificativ la creşterea firmei în primii patru ani, a fost Cisco. „Ne-au angajat să salvăm un proiect pe care cheltuiseră deja peste 60 de milioane de dolari şi care eşuase. L-am salvat cu mai puţîn de un milion cu toate că a trebuit să refacem absolut toată munca. Însă acest succes ne-a asigurat patru ani de contracte profitabile”, descrie el activitatea pentru compania americană. Ulterior, au  făcut un parteneriat cu IBM, care le-au facilitat extinderea extinderea portofoliului de clienţi şi au obţinut contracte cu bănci, lanţuri de magazine şi companii de tehnologie.

    Internaţionali încă de la început

    Încă de la început, au deschis un birou şi în România, astfel că au avut clienţi şi pe piaţa locală: Vodafone şi Cora. Apoi au fost contractaţi de Bank of Montreal (care nu e în Montreal, ci în Toronto, precizează Silvian Cenţiu) şi au deschis un birou în Canada. Au urmat birouri în Austria, Spania şi apoi Scoţia. Silvian Cenţiu spune că au existat oportunităţi şi în Orientul Mijlociu şi au intenţionat să deschidă un birou în Dubai, însă aceste oportunităţi nu s-au materializat şi a amânat acest proiect.

    În ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor de automatizare a marketingului şi comunicării, au adăugat iniţial expertiza şi servicii de business intelligence, apoi platforme de date. 

    „Pentru că la clienţii noştri a fost nevoie să lucrăm şi cu produse de automatizare Oracle, Adobe şi salesforce, am dezvoltat parteneriate şi cu aceste firme şi ne-am instruit personalul. Am pus accent pe inovaţie şi aceasta a devenit factorul nostru competitiv principal”, descrie românul motorul dezvoltării serviciilor Transiris.

    Din rândul proiectelor inovative dezvoltate de companie enumeră implementarea unei platforme unitare de date, precum şi a unui sistem unificat global de comunicare la Thermo Fisher Scientific, firma pe care o descrie drept „Amazonul lumii biotech”. Transiris a devenit partener strategic al acesteia. Compania a implementat şi integrat sisteme de marketing, platforme de date şi sisteme de business intelligence la Kohls şi HPE în SUA Audi şi BMW în Germania, Vodafone şi Cora în România şi a finalizat alte proiecte mari şi mici la aceste companii şi la altele. În ceea ce priveşte preţurile serviciilor oferite, acestea diferă în funcţie de ţară şi serviciile furnizate. „Majoritatea proiectelor au preţ fix, în funcţie de livrabile: unele sunt de 50.000 de dolari, altele de 2 milioane de dolari şi majoritatea undeva la mijloc.”

    Numărul de angajaţi globali ai companiei nu a trecut încă de 100, număr care a fluctuat de-a lungul anilor în funcţie de proiecte şi de nevoi. „Oamenii cheie din companie au rămas, însă alţii ori au fost recrutaţi de alte companii, de multe ori chiar de clienţii noştri, iar alţii au utilizat deprinderile nou dobândite pentru a-şi avansa carieră şi mai rapid – mulţi trecând neaşteptat de repede de la student sau începător la expert, manager sau chiar director”, descrie el evoluţia angajaţilor Transiris.

    Personalul companiei este unul global, iar pe majoritatea proiectelor au experţi din câteva ţări. „Recrutăm şi utilizăm personalul cel mai bun, indiferent de locaţie. Oamenii colaborează destul de bine şi, unde e necesar, îi instruim în colaborare, comunicare şi lucrul în echipă. Dispersia geografică adaugă o provocare, însă acest mod de lucru este în acest moment o realitate globală în lumea inovaţiei. Cu cât este un proiect mai inovativ, cu atât atrage un personal mai divers.”

    Silvian Cenţiu observă că munca în echipe cu grad mare de diversitate şi dispersie geografică are loc de îmbunătăţire şi dacă societatea română doreşte mai mult leadership şi inovaţie şi mai puţină muncă de execuţie şi repetitivă, care cel mai probabil va fi automatizată oricum, are nevoie să îşi adapteze sistemele de educaţie, legislative şi de infrastructură.

    Cel mai recent proiect al companiei se leagă de contractarea de către Departamentul de Stat al SUA pentru o contribuţie la strategia de imagine a Statelor Unite în lume. Iniţiativa de strategie se concentrează în prezent pe Europa şi a început cu un proiect pilot în Austria, Cehia, şi Ungaria. „Proiectul are două livrabile: o strategie de îmbunătăţire a imaginii care este suficient de generală pentru a fi adoptată de multe ţări dar suficient de adaptabilă pentru a funcţiona eficient în fiecare ţară; şi un concept de branding. Pentru a putea finaliza aceste livrabile, am avut nevoie să facem o cercetare amănunţită.”

    Silvian Cenţiu descrie proiectul drept unul complex, care ar putea face obiectul nu doar al unui articol, ci al unei cărţi sau al unui întreg domeniu academic. Precizează însă că acesta este limitat ca timp şi buget şi a fost organizat în trei părţi: cercetare iniţială (o lună şi jumătate), draft de strategie şi de branding (o lună), testare, cercetarea de bază şi finalizarea strategiei şi brandingului (o lună).

    „America, aşa cum numim de multe ori Statele Unite ale Americii, nu este doar o ţară, ci o idee, un set de principii de viaţă, un simbol cultural al drepturilor la viaţă, libertate şi căutare a fericirii. Dar imaginea Americii este şi sub continuă presiune şi critică, atât din interiorul ţării, cât şi din afară. Strategia noastră se concentrează pe crearea unei imagini care reprezintă adevărata America”, a declarat Silvian Cenţiu în comunicatul de presă trimis recent.

    Livrabilele iniţiale vor fi finalizate la finalul lunii ianuarie, iar o fază ulterioară de implementare a strategiei este planificată. „Ţările ţintă vor depinde de ce ambasadori vor decide la mijlocul lui ianuarie să participe la acest program.”

    Silvian Cenţiu descrie şi paşii prin care au contractat acest proiect: Departamentul de Stat SUA a avut un RFP (Request For Proposals, sau licitaţie) la care a participat şi Transiris. La această licitaţie au participat aproximativ 60 de agenţii, aproape fiecare nume major din domeniu participând la licitaţie datorită prestigiului proiectului. Au urmat o sesiune de întrebări şi feedback – unde au văzut şi care sunt ceilalţi competitori – şi apoi o negociere, iar ei au fost câştigătorii licitaţiei. 

    „Se pare că am fost selectaţi datorită experienţei noastre interdisciplinare: în marketing şi PR, în tehnologie de comunicare digitală, şi în ştiinţe sociale. Fondul meu internaţional şi social-politic probabil a ajutat, şi fără dubiu, detaliile din propunerea noastră, la care am lucrat în principal patru oameni, şi anume trei români şi un american, au contat”, spune el. Pentru acest proiect, era important, potrivit lui Cenţiu, să cunoşti atât cultură americană, cât şi culturile ţintă.
    „Foarte puţini americani cunosc culturile ţintă la fel de bine ca noi. Eu personal nu numai că am trăit în aceste societăţi, dar le-am şi studiat activ (în special la Stanford). Alternativ, alţi europeni care cunosc culturile ţintă sunt mai puţin versaţi în nuanţele culturii americane decât noi”, explică el.

    În ceea ce priveşte modul în care se raportează România faţă de crearea unei imagini, spune: „România nu stă bine la capitolul imagine din două puncte de vedere: relativ la alte ţări şi relativ la ce merită. Faţă de alte ţări, atât imaginea din afară, cât şi imaginea românilor despre propria ţară şi chiar despre ei individual nu este foarte bună. Faţă de ce merită şi ce imagine ar putea avea, România ar putea sta mult mai bine dacă oameni pricepuţi ar lucra la asta”.
    Pe de altă parte, observă el, nici Statele Unite nu stau atât de bine la acest capitol, prin comparaţie cu alte ţări, care au acţionat mai bine în promovarea unei imagini. 

    Potrivit informaţiilor Transiris, istoric, America a finanţat o agenţie pentru promovarea imaginii în lume, USIA, din care au făcut parte şi Europa Liberă şi Vocea Americii, instituţii bine cunoscute în România în anii premergători revoluţiei. Această agenţie a fost desfiinţată printr-un act al Congresului american în 1998.
    Cenţiu spune că pentru România nu ar adopta modelul Rusiei sau Chinei – cu toate că aceste ţări au eforturi de imagine foarte eficiente, deoarece folosesc într-o oarecare măsură decepţia, atât direct, cât şi prin omisiune. Pentru România ar lua modelul Elveţiei, Japoniei, Canadei etc. „Aceste ţări au definit şi structurat aspectele de imagine bine şi le-au promovat atât extern, cât şi intern. România are nevoie să îşi promoveze imaginea întâi intern – pentru ca imaginea externă să prindă, românii au nevoie să îşi asume atât comportamentul conform acelei imagini, cât şi convingerea că merită acea imagine. Eu şi echipa mea am lucra cu plăcere la imaginea României nu doar ca un serviciu plătit, ci ca o contribuţie cetăţenească. Bineînţeles, România ar fi mult mai aproape de inima noastră decât alte ţări sau organizaţii pe care le avem sau le luăm de clienţi.”   

    Silvian Cenţiu descrie drept ineficiente demersuri precum logoul cu frunza pentru turismul local ori simbolul destinat Capitalei, care include desene ale Ateneului, Palatului CEC, Arcului de Triumf şi Arenei Naţionale. „Părerea mea este că această strategie de imagine e foarte ineficientă. În primul rând, nu o cunoaşte mai nimeni, nici în exterior, nici în interior. Eficienţa unei strategii poate fi măsurată – şi dacă nu prinde, e nevoie să fie ajustată, adaptată. Am putea crede că poate nu e promovată suficient, însă dacă această strategie ar fi bună, ar adopta-o firmele româneşti care interacţionează cu exteriorul şi partenerii externi care au interes să prezinte România într-o lumină pozitivă. Eu personal nu cred că această strategie este promovabilă.”

    Între două continente şi între business şi teatru

    Silvian Cenţiu îşi împarte în acest moment timpul în mod aproape egal între Europa şi America de Nord:  „Când sunt în Europa, cam jumătate din timp mi-l petrec în România, atât pentru business, cât şi pentru acţiuni filantropice şi activităţi cu prietenii şi rudele”.

    În afara activităţilor profesionale din marketing, tehnologie, management şi antreprenoriat, Cenţiu este cunoscut şi pentru activităţile sale în dramaturgie, în special cu piesa de teatru „A Transylvanian in Silicon Valley” („Un ardelean în Silicon Valley”), pe care a scris-o şi a interpretat-o cu succes pe toate continentele, inclusiv în România, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Teatrul Notarra.

    „Am spus o poveste într-un cadru profesional care a avut un succes atât de mare încât cei care au ascultat-o nu s-au lăsat până nu am pus-o în scenă. Piesa de teatru care a  rezultat din acest efort a avut un succes mult peste aşteptările mele şi a continuat în diferite ţări aproape de la sine, fără mare efort din partea mea.”

    De altfel, este de părere că teatrul şi IT-ul au foarte multe lucruri în comun. „Amândouă sunt lumi virtuale, cu regulile şi convenţiile lor. Amândouă sunt mijloace de comunicare. Am înţeles asta dinainte, când am angajat oameni cu studii de conservator ca programatori şi au performat. Experienţa din teatru mi-a întărit convingerea că multe domenii au principii asemenatoare şi chiar m-a dus la concluzia că studiul acestor principii poate fi mai eficient decât studiul fiecărui domeniu în parte fără înţelegerea principiilor comune.” De altfel, observă el, în Statele Unite acesta este un principiu central în învăţământ: în loc să înveţe mecanică, dinamică, fluide, elasticitate, magnetism, termodinamică, electrostatică, etc. ca parte din fizică, ei învaţă principiile medodei ştiinţifice şi o aplică doar la una sau două din aceste subdomenii. „Acest mod de abordare duce la mult mai multă înţelegere în loc de acumulare de cunoştinţe fără capacitatea de a le aplica. Însă duce şi la părerea unora că sistemul de învăţământ american este deficitar deoarece nu include toate aceste subdomenii.”

    În acest moment, Silvian Cenţiu se ocupă de managementul şi creşterea companiei Transiris şi direct de unele din proiectele companiei. În afara acestora, are câteva proiecte întrerupte sau amânate în domeniul culturii (cărţi şi filme) pe care ar vrea să le continue şi să le termine. Iar când vine vorba despre viaţa personală, spune: „Am şi câteva aspecte în viaţa personală pe care le-am amânat deja prea mult. Însă încerc să găsesc drumul de mijloc între planificare şi spontaneitate, cu un pic de serendipitate pe ici, pe colo”.

  • Povestea fabuloasă din spatele unuia dintre cele mai mari jafuri din istorie. Filmul operaţiunii bate scenariile de la Hollywood

    Reconnaissance General Bureau (biroul general de recunoaştere) RGB, al Coreei de Nord, echivalentul CIA, a antrenat o echipă de hackeri transformaţi în jefuitori de bănci care în ultimii ani au furat din peste 100 de bănci şi exchange-uri de criptomonede de peste tot din lume, pagubele fiind evaluate la peste 650 de milioane de dolari, potrivit GlobalPost Investigations.

    Hackerii coreeni au lovit chiar şi Banca Federală de Rezerve din New York. La aproape 25 de metri sub străzile din Manhattan, banca deţine cel mai mare depozit de aur din lume, iar multe dintre lingourile de aur sunt ale altor guverne, dar le-au trimis americanilor pentru că simţeau că sunt mai în siguranţă acolo decât altundeva. De asemenea, tot aici se ţin şi banii altor guverne, dar nu în sensul tradiţional de bancnote, ci bani electronici formaţi din 1 şi 0.

    Hoţii nord-coreeni au vrut să fure în februarie 2016 aproape 1 miliard de dolari. Contul ţintit aparţinea Bangladesh-ului. Odată ce au avut acces în serverele băncii centrale din Bangladesh, hackerii au aşteptat până vineri, zi liberă pentru mulţi musulmani, pentru a acţiona. Hackerii au trimis o serie de cereri de transfer la Banca Federală de Rezerve, transferuri totalizând aproape 1 miliard de dolari, care duceau banii în Filipine. Mulţi bani au fost transformaţi în cash sau spălaţi prin cazinouri.

    Hackerii nu au reuşit să fure toată suma deoarece multe transferuri au fost oprite fiind socotite drept suspicioase. Totuşi, au izbutit să scape cu 81 de milioane de dolari. Cei care au realizat acest furt sunt agenţi ai RGB, agenţie caracterizată ca fiind o combinaţie de CIA, KGB şi Yakuza.

    De zeci de ani, Coreea de Nord a fost sancţionată de ţările occidentale; în plus, intrarea acesteia în pieţele globale a fost interzisă. Asta a făcut ca regimul să caute noi metode de a aduce venituri la stat. Printre încercările agenţiei s-au numărat producţia de heroină, printarea de bancnote de 100 de dolari şi contrafacerea ţigărilor de marcă. Totuşi, toate aceste încercări de a face bani au fost eclipsate de hacking. Agenţia a antrenat unii dintre cei mai buni criminali cibernetici din prezent. Ce îi diferenţiază pe aceşti hackeri de alţii este faptul că sunt siguri că nu vor fi acuzaţi şi nici arestaţi niciodată de autorităţi.
    În ultimii ani, Coreea de Nord ar fi lansat peste 100 de atacuri cibernetice asupra băncilor şi birourilor de exchange de criptomonede din 30 de ţări. În urma acestor acţiuni s-ar fi furat 650 de milioane de dolari, din ceea ce se ştie.

    Suma de 650 de milioane de dolari a fost înaintată de Simon Choi, consultant al Serviciilor Secrete ale Coreei de Sud şi al diviziei de securitate cibernetică a armatei sud-coreene.

    „Cred că am reuşit să descoperim doar 30% din ceea ce s-a furat, doar o parte a activităţii lor. Abilităţile lor s-au îmbunătăţit considerabil. Sunt cei mai buni din lume”, este de părere Choi. Asta nu s-a întâmplat dintr-odată. Sub regimul lui Kim Jong-un, RGB s-a restructurat şi a pus accentul pe hacking, iar acum, conform estimărilor, numărul hackerilor este între 3.000 şi 6.000.
    Agenţia a fost creată în 2009, în ultimii ani ai domniei lui Kim Jong-il. Agenţia era compusă din mai multe unităţi dedicate spionajului, asasinatelor, războiului psihologic şi războiului cibernetic. Odată ce Jong-un a venit la putere, accentul s-a pus pe divizia de hacking.

    Două unităţi ale diviziei de hackeri sunt renumite în lume: unitatea 121, cunoscută ca „Lazarus” sau „Hidden Cobra”, responsabilă pentru hackul asupra Sony şi a Băncii Federale, şi unitatea 110, care, potrivit lui Choi, a început ca o unitate dedicată atacurilor asupra armatelor ţărilor rivale, dar şi-a schimbat ţinta în sisteme de carduri, reţele de ATM-uri, dar şi exchange-uri de criptomonede.

    După ce Kim Jong-un şi Donald Trump s-au ameninţat reciproc cu distrugerea, pe Twitter sau la televizor, acum cei doi lideri au căzut de acord să se întâlnească pe 12 iunie în Singapore. Nu se ştie exact care va fi topica discuţiilor, dar sigur se va vorbi şi despre bomba cu hidrogen şi despre modul în care una dintre cele mai sărace naţiuni din lume a ajuns să deţină o astfel de armă.

    Jafurile din bănci sunt legate de arsenalul nuclear al Coreei de Nord deoarece testele cu rachete provoacă sancţiuni, iar sancţiunile golesc bugetul ţării. Pyongyang caută soluţii pentru a-şi umple cuferele, iar o metodă eficientă este prin atacuri cibernetice. Hackingul a devenit extrem de profitabil pentru statul nord-coreean şi o veritabilă ameninţare asupra sistemului financiar al SUA. Pentru a înţelege mai bine ce se întâmpla, Patrick Winn, reporter la Global Post Investigation, a vorbit cu Kim Heung-Kwang, un specialist în computere care este familiarizat cu ceea ce se întâmplă în regimul de la Pyongyang deoarece el a fost un astfel de hacker.

    Kim Heung-Kwang a fugit în 2003 şi a mituit un paznic nord-coreean de la graniţa cu China. A traversat râul Tumen, dar a fost împuşcat, înainte să iasă din apă, de un al doilea paznic, pe care a neglijat să-l plătească. A supravieţuit; din China a ajuns în Coreea de Sud, iar azi conduce o alianţă a dezertorilor regimului nord-coreean. În organizaţia pe care o conduce se numără avocaţi, doctori, ingineri, programatori nord-coreeni care au scăpat de regimul opresiv.

    „Hackerii sunt geniile Coreei de Nord. Atunci când întrebi oamenii care ţară are cei mai talentaţi hackeri, probabil auzi de America, Rusia, China şi aşa mai departe. Dar are cineva operaţiuni mai de succes decât Coreea de Nord?”, punctează  Kim Heung-Kwang.

    În 2014, agenţii nord-coreeni s-au infiltrat în infrastructura Sony care se pregătea să lanseze comedia The Interview, un film despre asasinarea lui Kim Jong-un. Agenţii au şters date din sistemul companiei japoneze şi au dezvăluit publicului e-mailuri private ale angajaţilor Sony. Compania a decis să nu mai lanseze filmul în cinematografe.

    În 2017, hackerii nord-coreeni au lansat un „vierme” cunoscut ca WannaCry care a blocat peste 200.000 de calculatoare din 150 de ţări. Cei care au avut calculatoarele blocate trebuia să plătească o răscumpărare în bitcoin.

    În ultimii trei ani, hackerii nord-coreeni au atacat bănci şi exchange-uri de criptomonede din Coreea de Sud, Thailanda, India, Filipine, Polonia, Peru, Vietnam, Nigeria, Australia, Mexic, Japonia, Singapore, SUA. „Doar din ceea ce se vede la ştiri ar trebui să te gândeşti dacă nu cumva hackerii nord-coreeni sunt cei mai buni din lume”, spune Heung-Kwang. Întrebarea este: cum poate o ţară săracă să lanseze asemenea atacuri când se confruntă cu întreruperi de curent şi are o infrastructură digitală primitivă?

    Răspunsul poate fi surprinzător: formează celule de hackeri în alte ţări. Multe dintre aceste celule ar fi în China, unde viteza de internet este mult mai mare. Acolo, mulţi agenţi lucrează drept traderi sau importatori şi hackeri pe timpul nopţii. Alte urme lăsate de hackeri indică faptul că aceştia ar putea fi în India, Malaysia, Nepal, Indonezia, dar şi Mozambic.

    Potrivit Recorded Future, firmă ce monitorizează ameninţări cibernetice la nivel mondial, hackerii nord-coreeni se uită pe Amazon, Baidu, echivalentul Google în China, la filme pornografice şi la conturile AOL. De asemenea, ei folosec iPaduri şi iPhone-uri.

    Kim Heung-Kwang spune că atunci când hackerii atacă o bancă, ei ştiu că acţiunea lor este ilegală, dar vor să-şi mulţumească liderul. „Să nu vă imaginaţi că se simt vinovaţi sau că-şi încalcă vreun cod moral. Ei nu au acelaşi cod moral ca noi”, explică Jang Seyul, fiul unui căpitan de armată, care a fost acceptat la universitatea Mirim din Coreea de Nord. El spune că instituţia este cunoscută în rândul soldaţilor drept Universitatea de Automatizare a Comandamentului Poporului Coreean. Revista Wired a numit-o Şcoala de Hacking a Coreei de Nord.

    Jang Seyul nu a ajuns hacker, ci a devenit un expert în strategie militară; a lucrat alături de hackeri atât în timpul facultăţii, cât şi la agenţie şi este de părere că aceia care sunt deştepţi urcă repede în rang. „În Coreea de Nord foarte mulţi tineri îşi doresc să devină ingineri şi specialişti în IT, deoarece, dacă ajungi expert în securitate cibernetică, atunci poţi ajunge unul dintre conducătorii din partidul comunist. Băieţii visează să urmeze această cale”, spune Seyul.

    Cei mai talentaţi programatori sunt lăsaţi să-şi mute familiile din provincie în Capitală, un privilegiu pe care nu toţi îl au. Astfel, familiile acestora se pot bucura de apă caldă, electricitate, alimente rare precum bananele. Chiar şi aşa, familiile acestora sunt într-un fel nişte ostateci: dacă un hacker cumva schimbă tabăra, atunci familia lui este în pericol. Totuşi, cei mai buni hackeri sunt mutaţi în străinătate.

    Accesul la informaţie ar putea face ca un hacker să-şi schimbe părerea despre ceea ce face, dar Andrei Lankov, profesor la Universitatea din Seul şi expert în economia nord-coreeană, este de părere că hackerul coreean tipic nu vrea să fugă din ţară. „Sistemul este creat în aşa fel încât este foarte dificil să evadezi şi este la fel de greu să pornească o mişcare antisistem. Este o metodă dureroasă de a te sinucide.”

    Kim Heung-Kwang este norocos că a scăpat, dar şi aşa a primit telefoane şi e-mailuri de ameninţare. „Sunt pe lista neagră. Există un ordin pentru a mă omorî. Ai observat omul care stă lângă mine?”, spune el arătând către un bărbat îmbrăcat în negru. „Este un agent sud-coreean. Este aici să mă protejze.”

    Se spune că banii furaţi de hackeri sunt utilizaţi pentru a alimenta programul nuclear al ţării, dar potrivit lui Lankov, banii pot fi folosit şi pentru bunuri şi servicii precum genţi Chanel pentru amantele liderilor nord-coreeni, pentru orez de slabă calitate pentru a hrăni populaţia înfometată, dar şi pentru achiziţia de componente pentru sistemul de rachete capabil să trimită o rachetă tocmai pe continentul american.

    „Ei se văd ca nişte victime. Văd legea internaţională ca fiind fără sens, ipocrită şi folosită de marile puteri ca să-şi utilizeze în propriul folos poziţiile privlegiate”, este de părere Lankov. Aceeaşi viziune asupra lumii a determinat autorităţile să exporte heroină în anii ‘70 sau să falsifice ţigări şi bani. „Şi-au pus speranţa în droguri, dar banii nu erau foarte mulţi şi reputaţia le era afectată. Aşa că au renunţat. Acum au aflat că hackingul este o metodă foarte bună de a face bani.”

    Totuşi, când vine vorba de venitul ţării, hackingul încă nu ajunge la nivelul banilor aduşi de vânzarea de cărbuni către China sau al banilor aduşi prin trimiterea de muncitori în străinătate (sunt trimişi să taie copaci în Siberia sau să lucreze în fabrici din Orientul Mijlociu). În acest moment, totuşi, aceste două surse de venit sunt sugrumate de sancţiuni, iar asta face ca hackingul să devină din ce în ce mai dorit.

    În trecut, o persoană inteligentă era condamnată să lucreze în ferme, dar acum are şansa să se alăture unei echipe care să dea jafuri online de milioane de dolari. Aceste sume de bani aduse de hacking nu sunt cu adevărat mari pentru ţări ca SUA sau China, dar pentru Coreea de Nord, unde economia naţională este estimată la 28 de miliarde de dolari, este o sursă de venit importantă.

    Ce se va întâmpla pe viitor? Nici Kim Heung-Kwang nu ştie şi sugerează că lucrurile s-ar putea schimba după întâlnirea dintre Kim Jong-un şi Donald Trump. Poate dictatorul va decide să-şi ţină în frâu armata de hackeri în schimbul ridicării sancţiunilor. Poate Jong-un va pleca de la discuţii furios, ameninţând SUA. „Poate cei doi vor avea o relaţie bună. Sau poate va fi un film de acţiune. Oricum ar fi, dacă aceşti doi lideri se vor întâlni, va fi o întrevedere a unor oameni foarte ciudaţi”, încheie Kim Heung-Kwang.

  • Unul dintre marile MISTERE ale lui Donald Trump, dezvăluit în sfârşit! Iată motivul BIZAR pentru care poartă cravate „gigant”, lungi

    Chris Christie, fost guvernator al statului New Jersey, scrie, în cartea „Let Me Finish” (trad. – „Lasă-mă să termin”) că, potrivit lui Trump, cravatele lungi îl fac să pară mai „subţire”. Potrivit lui Christie, preşedintele american l-a sfătuit, în 2016, să poarte în campania electorală cravate lungi pentru a părea mai slab.
     
    Trump crede că oamenii mai slabi au mai mult succes în politică.
     
    Experţii în modă îl contrazic pe Trump. Potrivit specialiştilor de la revista GQ, vârful unei cravate trebuie să pice în mijlocul cataramei curelei. 
     
  • Acum la SMART Business: ​​De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii?

    ​Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • Actorul american Frank Adonis a murit la vârsta de 83 de ani

    Soţia actorului Frank Adonis, Denise, a declarat pentru Variety că acesta a murit la Las Vegas.

    Celebru pentru rolul Antony Stabile din filmul lansat în 1990 de Martin Scorsese “Goodfellas”, Adonis a mai jucat în lungmetraje precum “Raging Bull” (1980) şi “Casino” (1995) în regia aceluiaşi cineast american.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.