Tag: acuzatii

  • Firea îl acuză pe fostul ministru Vlad Voiculescu de dezinformare în cazul unei fetiţe bolnave grav: Ne vom vedea în instanţă

    „Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că este renal, pulmonar sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinte câteva condiţii. În primul rând, să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătăţii (n.r. – Vlad Voiculescu), care are bussines în domeniul sănătăţii. Eu nu pot să-i urez succes pentru că îşi face campanie electorală pe sănătatea românilor şi se joacă cu informaţii neadevărate pe care le exprimă în spaţiul public, şi, din nefericire, ele sunt preluate”, a declarat, marţi, primarul general.

    Edilul a mai precizat că îl va chema în instanţă pe Vlad Voiculescu.

    „Noi nu facem decât să investim într-un spital, nu facem rândul organelor la transplant şi nu realizăm noi operaţiile. Nu a existat organul care să fie donat. Fostul ministru al Sănătăţii făcea acuzaţii nefondate şi încă o dată îi transmit că ne vom vedea în instanţă, pentru că nu se poate juca la nesfârşit, de dragul unei cariere politice construite pe minciună”, a mai precizat Gabriela Firea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Martin Sorrell şi-a dat demisia din funcţia de CEO al WPP

    Martin Sorrell, care s-a aflat la conducerea gigantului britanic în ultimii 33 de ani, şi-a dat demisia sâmbătă.

    Acesta a spus că ancheta internă a pus o presiune inutilă asupra companiei şi că a decis să demisioneze “în interesul clienţilor, al acţionarilor, mari şi mici, al tuturor celorlalţi beneficiari”.

    WPP a mai anunţat că, între timp, ancheta a fost finalizată şi că se va considera că Sorrell a ieşit la pensie, în timp ce preşedintele Roberto Quarta a devenit CEO interimar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mega SCANDAL în televiziune. O acţiune caritabilă unde vedetele au fost plătite cu 11.500 de euro fiecare a strâns doar 4.500 de euro

    Scandal în televiziunea din Marea Britanie. Reprezentanţii show-ului de televiziune  The Real Full Monty: Ladies Night, au fost acuzaţi că au folosit în scopuri personale banii strânşi în urma spectacolului. Potrivit anunţului postat iniţial pe site-ul postului ITV, şters ulterior, fondurile strânse urmau să fie donate bolnavilor de cancer.
     
    Potrivit MailOnline, vedetele show-ului, printre care Megan McKenna, cântăreaţa Michelle Heaton, Loose Women’s Coleen Nolan şi jurnalista BBC Victoria Derbyshire au fost plătite cu peste 11.500 de euro fiecare, în vreme ce pentru fundaţiile de caritate s-au strâns abia 4.500 de euro. 
     
     
    Spectatorilor li s-a dat de înţeles că banii strânşi din vânzarea biletelor vor fi donaţi persoanelor care suferă de cancer la sân. Pretinzând că strâng fonduri pentru această cauză, reprezentanţii ITV au reuşit, de fapt, să adune o sumă uriaşă pe care au oprit-o pentru propriile nevoi, stârnind astfel furia fanilor. Doar 4.500 de euro au fost donaţi fundaţiilor de caritate Breast Cancer Now, CoppaFeel! şi Breast Cancer Care.
     
     
    După ce au fost contactaţi, reprezentanţii de la ITV au şters de pe site toate dovezile în care se specifica că scopul show-ului a fost de a strange bani în scopuri caritabile. Aceştia au declarat ulterior că fraza „în numele carităţii” a fost o eroare. 
  • Actorul T. J. Miller, pus sub acuzare pentru ameninţare falsă cu bombă

    Incidentul a avut loc pe 18 martie, când Miller, în vârstă de 36 de ani, călătorea cu trenul de la Washington spre New York. Actorul a sunat la serviciile de urgenţă şi a raportat că o pasageră are “o bombă în geantă”.

    Trenul a fost oprit în Connecticut, pasagerii au fost evacuaţi, iar o echipă de genişti a căutat dispozitivul explozibil, fără a-l găsi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Descindere a agenţilor FBI la biroul avocatului personal al preşedintelui SUA/ Donald Trump acuză că acţiunea FBI-ului este un “atac la adresa ţării”

    Procurorii federali din Manhattan au obţinut un mandat de percheziţie pe baza unor informaţii primite de la procurorul special Robert Muller, potrivit avocatului lui Cohen, care a catalogat percheziţia drept “complet inadecvată şi deloc necesară”.

    Percheziţia nu pare să aibă direct legătură cu ancheta procurorului special Robert Muller privind presupuse contacte între apropiaţi ai liderului de la Casa Albă şi oficiali ruşi în timpul campaniei prezidenţiale din 2016.

    Potrivit unei surse citate de cotidianul american, agenţii FBI au preluat o serie de documente din biroul avocatului, inclusiv unele referitoare la presupuse tranzacţii către o actriţă de filme pentru adulţi, Stormy Daniels, care pretinde că ar fi avut în trecut o relaţie amoroasă cu Trump.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dinu Pescariu şi Claudiu Florică scapă de orice acuzaţie în ultimul dosar Microsoft

    „Constată că în cauză lipseşte autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Dispune anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din 18 ianuarie 2018 faţă de inculpaţi. Cu drept de contestaţie”, se arată în decizia judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti.

    Dinu Pescariu s-a prezentat, în 19 ianuarie 2018, la DNA, pentru a fi informat de către procurori că are calitatea de inculpat în dosarul disjuns din cauza Microsoft. Acuzaţiile din acestă cauză vizează spălarea de bani.

    „M-au chemat pentru a mă anunţa că se schimba încadrarea, din suspect în inculpat. Este vorba de o infracţiune de spălare de bani, ar fi o faptă mai veche, denuntaţă de Fujitsu Siemens”, a declarat, la acea vreme, Dinu Pescariu, pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BMW vândut de ANAF la licitaţie pentru 500 de lei. Cu cât a fost dat un Lamborghini

    Cel mai scump a fost adjudecat un Lamborghini din 2006, care i-a aparţinut lui Harry Mironescu, patronul clinicii Sabyc, acuzat şi condamnat la închisoare pentru trafic de ovule. Maşina, care a zăcut timp de doi ani într-o parcare a Fiscului, a fost dată cu 57.000 de euro.

     
    În urmă cu 4 ani, instanţa punea sechestru pe limuzinele doctorului Harry Mironescu, acuzat de trafic de ovule în dosarul Clinicii Sabyc. Era vorba despre două maşini Mercedes şi un Lamborghini Gallardo. Acum doi ani, Fiscul susţinea că bolidul galben a fost ridicat din faţa casei inculpatului, dar în 2009, maşina era parcată în curtea DIICOT Bucureşti.
     
    Ioan Traian Cuc, şef birou presă DGFMB: “Autoturismul a fost confiscat prin sentinţă judecătorească definitivă în anul 2014, proprietarul a refuzat să-l predea, ANAF l-a identificat în 2016, l-a luat din faţa casei şi urmează a fi evaluat şi valorificat.”
     
    Bolidul a fost evaluat la 70 de mii de euro anul trecut, dar la prima licitaţie nu s-a încumetat nimeni să-l cumpere. Aşa că preţul cerut a scăzut aproape la jumătate. S-au înscris 13 persoane, iar maşina a fost adjudecată cu 57 de mii de euro. Detaliile despre cumpărător sunt secrete, scrie stirileprotv.ro
     
    Şi-a luat o maşină sport, cu două locuri, veche de 12 ani, cu un motor V5 de 5 litri pe benzină. A stat nefolosită în ultimii ani în parcarea ANAF. Pe site-urile de profil, maşina apare că ar fi avut înregistrată şi o avarie. O super-sportivă din aceeaşi generaţie se vinde pe internet cu preţuri între 90 şi 100 de mii de dolari.

    Surse din ANAF susţin că alte 6 maşini, fabricate între 1997 şi 2005, care zăceau în aceasi parcare, au fost vândute la licitaţie. Preţul pentru toate: doar 3.000 de lei. De exemplu, un BMW 318i a fost dat pentru 500 de lei.

     

  • Risipa unui politicianul care cheltuie 600.000 de dolari din bugetul de stat pe ceai şi snacks-uri. Consumă ceaiuri foarte scumpe, inclusiv cu aur

    Dovezile, obţinute printr-un document oficial, Dreptul la Informaţie, au arătat că Devendra Fadnavis, guvernatorul regiunii Maharashtra, a cheltuit anul trecut 33,4 milioane de rupii (aproape 600.000 de dolari) pe ceai şi snacksuri. Preţul unei ceşti de ceai la orice stand din apropierea biroului acestuia costă în jur de 8-10 rupii (0,12-0,15 dolari). 
     
    După ce a aflat că Devendra Fadnavis consumă ceaiuri foarte scumpe, inclusiv cu aur, Sanjay Nirupam, şef al Congresului din Mumbai, a declarat că această risipă este un gest foarte trist, mai ales că unii agricultori mor de foame, din cauza recoltelor mici.
     
    Ca răspuns, biroul guvernatorului a emis o declaraţie în care motivează că suma indicată ar include diverse alte cheltuieli, cum ar fi gustările şi prânzurile din timpul întâlnirilor şi cheltuieli pe flori sau cadouri pentru diverşi oaspeţi. În declaraţie se specifica, de asemenea, că banii au fost cheltuiţi nu doar în biroul respectiv, ci şi în celelalte oficii sau reşedinţe ale lui Fadnis. 
     
  • România poate ajunge la Curtea Europeană de Justiţie din cauza maşinilor diesel

    Comisia Europeană ar putea sesiza Curtea Europeană de Justiţie referitor la calitatea aerului în nouă ţări membre UE, inclusiv România, situaţie care ar putea conduce la instituirea de limite privind circulaţia vehiculelor diesel în oraşele mari, afirmă surse citate de publicaţia Welt am Sonntag.

    Comisia Europeană intenţionează să intensifice presiunile asupra ţărilor acuzate că nu iau măsuri eficiente pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în zonele urbane. În acest context, Karmenu Vella, comisarul UE pentru Mediu, Afaceri maritime şi Pescuit, ar putea sesiza Curtea de Justiţie a UE (CJUE) din cauza refuzului autorităţilor din ţările respective de a adopta măsuri necesare diminuării poluării, afirmă surse citate de publicaţia germană Welt am Sonntag.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DOSARUL REVOLUŢIEI. Parchetul General cere aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

    „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituţionale şi legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. (1) lit. a, g, i şi k Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. faţă de:

    ILIESCU ION, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989,

    ROMAN PETRE, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info