BusinessMagazin

Tag: ziar

  • Sfatul de business al săptămânii de la Andrei Frunză, CEO Clever Taxi: „Timpul este singura resursă pe care fiecare dintre noi o vinde cu adevărat”

    Experienţa sa profesională include, de asemenea, poziţii de management în proiecte de online payments, digital publishing şi marketplaces. În urmă cu 15 ani el şi-a început cariera la Ziarul Financiar. Clever Taxi a fost fondată în 2010 şi este prima aplicaţie de e-hailing din România care permite plata cursei cash sau cu cardul. Cu un milion de utilizatori şi peste 20.000 de şoferi înregistraţi, Clever Taxi a revoluţionat mobilitatea urbană din România. Compania are peste 50 de angajaţi şi este disponibilă în peste 20 de oraşe din România. Compania a fost fondată de Mihai Rotaru şi Alex Dumitru în 2010, iar în iunie 2017 a fost achiziţionată de mytaxi, divizie a grupului german Daimler, într-o tranzacţie de peste 10 milioane de euro. Clever Tech, compania din spatele aplicaţiei, a avut în 2017 afaceri de 3,5 mil. lei, dublu faţă de anul precedent, şi o pierdere netă de 0,6 mil. lei.
    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?
    Criza economică a fost un moment dificil. Businessuri din industrii cheie, care raportau până atunci realizări spectaculoase şi depăşiri ale ţintelor an după an, s-au regăsit dintr-o dată într-un mediu în care preţurile şi cererea au scăzut dramatic şi care nu mai semăna cu peisajul economic de până atunci. Niciun manager nu cred că a avut o asemenea criză în agendă şi puţini au fost pregătiţi pentru ce a urmat. În 2009 am învăţat cât de importantă este flexibilitatea în business.
    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?
    Eficienţa operaţională a fost atunci punctul de concentrare a tuturor managerilor, indiferent de industrie şi de companie. Practic, ADN-ul fiecărei companii a trebuit analizat în detaliu şi recalibrat conform noilor condiţii de piaţă, optimizarea devenind atunci esenţială. Încă mai avem de reconstruit după această criză, deşi parametrii macroeconomici ne spun că am atins noi maxime istorice.
    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?
    A greşi este un lucru firesc, perfect acceptabil atunci când încerci lucruri noi, când îţi asumi riscuri calculate, când te dedici proiectelor pe care ţi le-ai asumat. Cred cu tărie în modelul de învăţare bazat pe „trial and error”. Învăţarea, progresul în general sunt procese incrementale, ce implică succesiuni de încercări şi eşecuri.
    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?
    Am fost dintotdeauna pasionat de baschet şi
    mi-ar fi plăcut să fac performanţă în acest sport.
    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?
    Nu aş alege niciodată un job „călduţ”. Genul acela din care să ieşi la pensie şi unde nu te doare capul. Timpul este singura resursă pe care fiecare dintre noi o vinde cu adevărat, într-un fel sau altul. A-ţi investi timpul în proiecte care te bucură şi care te fac fericit mi se pare premisa fundamentală pentru orice alegere profesională.
    CE SFAT AŢI DA TINERILOR LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ?
    Să creadă cu tărie în visurile şi soluţiile proprii. Dar să trateze orice proiect cu seriozitate şi implicare, să înveţe constant şi să „fure” mereu lucrurile bune de la cei din jur.

    PREFERINŢE:
    CUVÂNT:
    Încredere. Pentru că reprezintă ingredientul principal al oricărei echipe.
    CARTE:
    „Idiotul”, romanul extrem de complex pe toate palierele al lui
    F.M. Dostoievski.
    PERSONALITATE:
    Elon Musk, pentru versatilitatea în antreprenoriat, viziunea fascinantă despre viitor şi business şi misiunea asumată de a schimba lumea prin inovaţie.

  • „Tinerii orbecăie din punct de vedere profesional câte 5-8 ani, fug din post în post, din companie în companie, în căutarea jobului perfect.”

    Ce spunea atunci unul dintre cei mai cunoscuţi vânători de capete (head-hunteri) de pe piaţa românească:
    „Actul educaţional românesc, în forma sa actuală, este falimentar şi va afecta evoluţia businessurilor în următorul deceniu“.
    Mediul de business plăteşte pentru lipsa de viziune strategică în educaţie prin criza forţei de muncă existentă la nivel de piaţă. România va continua să piardă vârfuri profesionale în favoarea străinătăţii (Alina Pahoncea, ziarista de la ZF care a discutat cu Radu Furnică în septembrie 2008, este de mult plecată în Canada, unde lucrează într-o bancă), iar puţinii tineri bine pregătiţi se vor orienta mai mult decât până acum spre pieţe care vor valoriza mai bine competenţele lor decât o fac companiile prezente local.
    Multinaţionalele şi companiile private sunt singurele şcoli adevărate care formează profesionişti de care are nevoie mediul de business.
    „Multinaţionalele sunt nişte organisme foarte oportuniste care îşi produc calitatea de care au nevoie, atât timp cât au nevoie. Nu sunt instituţii de caritate care să dezvolte oameni la deplina lor capacitate. Din această cauză, nu există în România, cu excepţia MBA-urilor şi a unor traininguri, foarte puţine de altfel, o forţă care să genereze creşterea numărului de oameni competenţi alta decât nevoia de a creşte companiile multinaţionale şi private, în general.”

    Cum suntem după 10 ani?
    Economia României nu a falimentat, ci dimpotrivă, a crescut de la 140 de miliarde de euro la 200 de miliarde de euro, iar cifra de afaceri totală a companiilor din România a ajuns la 300 de miliarde de euro, cu 30% peste 2008.
    Companiile au găsit 600.000 de oameni pe care să-i angajeze după căderea dramatică din criză, când numărul de salariaţi a coborât de la 4,8 milioane la 4,2 milioane. Cu puţin noroc, în 2018 numărul de salariaţi va atinge 5 milioane, ca acum 30 de ani. Dar atunci România producea un PIB de 30 de miliarde de euro cu
    8 milioane de salariaţi.
    Datele economice nu i-au dat dreptate lui Radu Furnică, dar în rest tot ce a spus el acum 10 ani a fost şi este valabil.
    Toată lumea din business discută şi se plânge de calitatea educaţiei, privită din perspectiva a ceea ce iese de pe băncile şcolilor, începând de la gimnaziu şi până la liceu. Facultăţile de informatică, inginerie, petrol şi gaze, medicină, construcţii sunt excepţii.
    Companiile au stat aproape degeaba în ultimii 10 ani din punctul de vedere al implicării în educaţie, pentru că nu era treaba lor şi nu aveau nici bani. De-abia reuşeau şi reuşesc să plătească salariile la zi.
    Dar această problemă a scăderii calităţii educaţiei s-a instalat deja în mijlocul companiilor. Multinaţionalele mai găsesc soluţii să rezolve această problemă prin cursuri, prin plătirea unor salarii mai mari prin care să atragă talentele, prin competenţa acumulată în timp şi care se transmite prin departamente, prin rapoarte şi analize.
    De cealaltă parte, în marea majoritate a companiilor româneşti lucrurile sunt dramatice. Toată lumea trebuie să o ia de la zero atunci când trebuie să angajeze pe cineva. Asta ca să nu mai vorbim că tinerii, că noile generaţii fug încă de la primele cursuri de training.
    România este pe penultimul loc în Europa din punctul de vedere al angajaţilor cu studii superioare în total forţă de muncă, cu o rată undeva în jurul a 17%.
    Fără o calitate superioară de educaţie şi apoi de muncă, nu se poate obţine o productivitate mai mare şi nu se pot plăti salarii mai mari. Creşterile salariale pe termen scurt sunt nişte excepţii care nu vor putea fi susţinute pe termen lung. Căderea calităţii educaţiei an de an s-ar putea să fie însă problema cea mai mică pentru business.
    Ce va lovi în următorii ani va fi problema lipsei de profesori. Generaţia decreţeilor va ieşi la pensie şi nu are cine să-i înlocuiască pe profesori. Pentru că cei care erau în învăţământ au fugit în companii, unde salariile sunt mai mari, numărul profesorilor a scăzut.
    De fapt, toate ţările din Europa Centrală şi de Est se confruntă cu această problemă, iar Ungaria vrea să-i cheme pe profesorii pensionari din nou la catedră, conform unui articol din ZF.
    În oraşele mari, această problemă nu este vizibilă, dar în oraşele mici şi chiar mijlocii bate vântul. Companiile trebuie să devină propriii profesori, asta dacă vor să supravieţuiască în următorii 10 ani. Este dramatic să vezi cum companii atât mari, cât şi mici şi mijlocii, nu au cu cine să deruleze activitatea curentă, asta ca să nu mai vorbim de proiectele de investiţii, din lipsă de oameni şi de competenţă.
    Cei care sunt deja angajaţi nu prea vor să-şi bată capul cu ucenicii, preferând să-şi ţină competenţele pentru ei, ca să devină indispensabili. Dar acest lucru nu va rezolva nimic.
    Dacă firmele nu vor găsi oameni care să lucreze cu şi sub cei care lucrează deja, va fi o chestiune de ani până când vor face implozie.
    Asta ca să nu mai vorbim de schimbarea de mentalitate şi de aşteptările noii generaţii.
    Ce spunea Radu Furnică în 2008 este valabil şi acum, la virgulă, după 10 ani.
    „Tinerii orbecăie din punct de vedere profesional câte
    5-8 ani, fug din post în post, din companie în companie, în căutarea jobului perfect.”

  • Enric Bernat

    Enric Bernat Fontlladosa s-a născut pe 20 octombrie 1923 în Spania, în familia unor cofetari. Meseria părinţilor era o veche tradiţie de familie, bunicul său fiind primul cofetar care a produs bomboane în Spania, la mijlocul secolului XIX. Încă din copilărie, Bernat a început să lucreze în cofetăria părinţilor săi, iar la începutul anilor ’50 a plecat în nordul Spaniei pentru a prelua o veche fabrică în care se producea gem de mere.
    Ulterior, a urmat cursuri de comerţ şi, după ce a terminat serviciul militar, în 1950, şi-a deschis prima cofetărie, Productos Bernat. După un an, Bernat s-a căsătorit cu logodnica sa, Nuria Serra, fiica unor cofetari din Barcelona, cu care a avut cinci copii.
    În 1956, antreprenorul s-a gândit să producă un tip de bomboane pe care copiii, principalul public, să le poată consuma fără să se murdărească sau să li se topească în mâini. Astfel, în 1958, Bernat a produs prima bomboană pe băţ, pe care a numit-o iniţial Gol, nume pe care l-a schimbat în Chups doi ani mai târziu.
    În 1959, el a achiziţionat toate brevetele care puteau concura cu invenţia sa, pentru a se asigura că deţine monopol asupra pieţei. Deoarece a vrut încă de la început să asocieze numele brandului cu calitatea, a stabilit preţuri destul de ridicate, decizie care nu a afectat succesul pe care l-a avut noul produs. În 1961, numele produsului a fost schimbat definitiv în Chupa Chups. Trei ani mai târziu, a transformat compania Granja Asturias, pe care o cumpărase după deschiderea primei sale cofetării, în Chupa Chups. Aceasta era o companie de familie, deoarece Bernat îi avea drept parteneri pe soţia sa şi pe tatăl său.
    Produsul creat de Bernat s-a bucurat de un succes imens şi, în doar cinci ani, bomboanele Chupa Chups erau vândute în peste 30.000 de magazine. În 1967, antreprenorul a construit o nouă fabrică de producţie, în Sant Esteve de Sesrovires (Barcelona), iar doi ani mai târziu, în 1969, i-a plătit pictorului suprarealist Salvador Dalí o avere pentru a crea celebra siglă a produsului Chupa Chups, pe care acesta a desenat-o într-o cafenea, pe o bucată de ziar. Tot atunci, Bernat a decis să înlocuiască lemnul din care erau produse beţele acadelelor cu plastic, mai ieftin şi mai igienic. Suplimentarea producţiei şi sfârşitul dictaturii liderului spaniol Francisco Franco au făcut posibilă intrarea pe piaţa internaţională.
    Începutul anilor ’70 a venit cu o serie de provocări pentru compania spaniolă. În 1974, brevetul industrial a expirat, fapt de care ceilalţi competitori de pe piaţă s-au grăbit să profite, lansând diverse produse asemănătoare la un preţ mai mic. Pentru a face faţă, compania a lansat două branduri noi, axate pe produse de cofetărie. Chupa Chups a ajuns şi în spaţiu, când, în 1995, astronauţii ruşi de la staţia spaţială Mir au consumat într-una dintre călătoriile interstelare acadelele produse de compania spaniolă. 
    În 1996, Bernat a pus bazele unei noi companii, Iberia Seguror, de data aceasta în domeniul asigurărilor. Un an mai târziu, în luna octombrie, antreprenorul a primit din partea preşedintelui guvernului catalan, Jordi Pujol, premiul pentru cel mai bun om de afaceri catalan.
    În 1991, Bernat i-a cedat controlul companiei fiului său, Xavier. Antreprenorul a murit pe 27 decembrie 2003, la vârsta de 80 de ani. La moartea sa, Chupa Chups vindea anual 4 miliarde de acadele în 150 de ţări.
    Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, în 2006 compania a avut venituri de circa 500 de milioane de dolari şi peste 2.000 de angajaţi. În acelaşi an, Chupa Chups a fost achiziţionată de grupul italian Perfetti Van Melle. 

  • Cel mai trist destin! Situaţia şocantă în care a ajuns eroina României. De la portarul erou al echipei naţionale la ”vânzătoare în Zalău”

    Talida Tolnai, una dintre cele mai bune jucătoare ale României din ultimul deceniu, a ajuns ”vânzătoare în Zalău!”, după cum a titrat ziarul local ”Ziarul de Zalău”. Parcursul portarului care în 2010 a făcut un turneu fabulos la Campionatul European este total neaşteptat.
     
    ”O fostă medaliată cu bronz la Campionatul European de Hanbal din 2010 a ajuns vânzătoare în Zalău. Încă de la început vreau să clarificăm un lucru. Nu suntem împotriva unei persoane care munceşte indiferent de felul muncii sau unde îşi desfăşoară activitatea zilnică. Fiind vorba de o sportivă foarte valoroasă pe care a dat-o Sălajul nu putem trece cu vederea acest lucru.

    Fosta handbalistă Talida Tolnai lucrează de câteva săptămâni la o firmă care se ocupă cu cadouri personalizate. Într-un fel, fiecare om de pe acest pământ trebuie să căştige o bucată de pâine dar totuşi, nu ne explicăm cum a decăzut aşa mult valoroasa sportivă”, a semnalat Ziarul de Zalău.

    Talida Tolnai juca în urmă cu 3 ani la CSM Bucureşti, punând umărul la primul titlu al clubului din capitală, alături de nume mari precum Linnea Torstensson, Carmen Martin, Oana Manea, Cristina Vărzaru şi Ana Paula Rodrigues. La finalul sezonului, CSM Bucureşti s-a despărţit de Tolnai, iar portarul a ”dispărut” complet de pe radarul handbalului.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea de active ale Gazetei Sporturilor de către Ringier

    Activele achiziţionate sunt folosite pentru diferite activităţi precum tipărirea şi vânzarea ziarului Gazeta Sporturilor, vânzarea de spaţiu publicitar în varianta tipărită a ziarului, precum şi în varianta online etc.

    Ringier Sportal SRL este o companie ai cărei asociaţi sunt Ringier AG şi Digital Ventures Ltd.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DEZASTRU în Turcia: lira se prăbuşeşte, iar Trump dă lovitura de graţie

    Potrivit Bloomberg, indicele BIST 100, reprentativ pentru piaţa de capital din Turcia, a scăzut cu aproape 9%, cea mai mare scădere din ultimii doi ani.

    În acelaşi timp, jucătorii din industria de oţel şi aluminiu primesc în plin lovitura dată de Trump, care a anunţat astăzi că va dubla tarifele pe oţel şi aluminiu pentru Turcia, 50%, respectiv 20%.

    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar

  • Un oficial din Bacău ia spor lunar 2.200 de lei, pentru că se simte ”vătămat” de calculator

    Conform Ziarul de Bacău, sporul este acordat pentru că Savin lucrează la calculator şi se adaugă salariului brut de peste 14.000 de lei şi tichetelor de vacanţă de 1450 de lei.

    Ziarul de Bacău mai relatează că de sporul de vătămare beneficiază toţi angajaţii din administraţia publică locală, acesta fiind cuprins între 600 şi 1400 de lei, în funcţie de salariu.

    Dan Stoica, purtător de cuvânt al CJAS, susţine că acest spor a fost dat mai mult pentru a compensa scăderea salariilor.

    „Aceste sporuri sunt trecute în Legea salarizării. Documentaţia pentru acordarea sporului de condiţii vătămătoare se întocmeşte de către un expert în medicina muncii şi se aprobă ulterior de alte instituţii. Toţi angajaţii caselor beneficiază de 15 la sută spor direct şi 15 la sută spor pentru activitatea la calculator. Şi nu suntem singurii angajaţi care avem aceste sporuri. Toţi cei care lucrează, de exemplu, la calculator au acest spor. Sporurile au venit să rectifice pierderile salariale, pentru că noi am pierdut la salarii cu legea salarizării”, a declarat Stoica.

    Sporul se acordă după ce anual o comisie de la Direcţia de Sănătate Publică vine să verifice fiecare birou pentru a vedea dacă există calculatoare, xerox-uri, imprimante sau altă aparatură care emite radiaţii.

  • Celebra rubrică „Fata de la pagina 5” din Libertatea, privită dintr-o altă perspectivă

    Dar această celebră rubrică, pe care însă Libertatea a scos-o, este şi despre voi, despre evoluţia voastră în ultimii 15 ani.
    Într-un interviu pentru site-ul Pagina de media, Mihnea Vasiliu, şeful din România al grupului de media elveţian Ringier, care tocmai a cumpărat Gazeta Sporturilor, a anunţat că celebra rubrică „Fata de la pagina 5” a fost scoasă şi a explicat motivele. Libertatea este într-un proces de repoziţionare dintr-un ziar tabloid, ce aborda problematica celebrităţilor de mâna a doua, într-un ziar popular, ce abordează subiecte de la politică şi social la economie pe înţelesul oamenilor, spune Mihnea Vasiliu (care mi-a fost şef la Mediafax şi Ziarul Financiar timp de 13 ani). „Pentru că această «Fată de la pagina 5» a fost un etern exemplu de tabloid, am scos-o, să scăpăm şi de chestia asta.“
    Nu ştiu dacă este o decizie bună sau nu, asta se va vedea în timp. Dar aş vrea să văd puţin această rubrică dintr-o altă perspectivă, la care foarte puţini dintre voi v-aţi fi gândit.
    1. „Fata de la pagina 5”, dintr-o perspectivă istorică de peste 15 ani, exprimă cel mai bine evoluţia economică şi socială a României; exprimă emanciparea, nu numai a fetelor care au pozat acolo, ci şi a noastră şi a voastră.
    Gândiţi-vă aşa: la începutul anilor 2000, fetele şi pozele de atunci exprimau fidel situaţia României. Fetele nu ştiau cum să stea în poză, erau stinghere, erau închise într-un apartament, fotografiile erau făcute de prieteni care nu ştiau cum şi ce să fotografieze, lenjeria era comună, chinezării de pe tarabe, fetele nu aveau deloc atitudine nici ca poziţie, nici în priviri, decorul era format din Răpirea din serai, celebrele scaune cu suport de aluminiu şi florile din plastic lângă, sau, în cel mai bun caz, aveau alături celebrul bar pe roţi de forma globului pământesc, o piesă extrem de valoroasă într-o casă, în acele vremuri. Mesele erau acoperite cu mileuri, iar celebrul peşte bibelou trona alături. Fata, poza, detaliile acesteia exprimau fidel România acelor ani, cenuşie, fără culoare, săracă, speriată şi stingheră şi care lucra în celebrele întreprinderi de stat care aveau foarte buni oameni tehnici, dar nu aveau marketing şi vânzări.
    PIB-ul României era de 40 mld. euro, iar exporturile erau de 10 mld. euro. Salariul minim era undeva la 65 euro pe lună, brut, iar salariul mediu nu depăşea 100 de euro. Un apartament de două camere costa 7.000-8.000 dolari. Fetele pozau în apartamentele părinţilor, pentru că nu aveau unde altundeva. Despre credite imobiliare nici nu se discuta în acele timpuri.
    Dar peste ani lucrurile au început să se schimbe, Europa Occidentală ne-a tras spre ea, au venit investiţiile străine, au apărut joburi noi, cu salarii mai mari, s-au desfiinţat vizele, am început să călătorim liberi şi să facem cunoştinţă cu culorile Occidentului. Au apărut din ce în ce mai multe malluri, s-au înmulţit supermarketurile şi au venit magazinele de brand pe care le văzusem în afară şi unde ne repezeam să ne umplem valizele ori de câte ori ieşeam din ţară.
    Aceste schimbări s-au văzut şi în „Fata de la pagina 5”. Fetele au căpătat atitudine, au devenit încrezătoare în ele, iar pozele exprimau acest lucru. Nu mai erau stinghere, iar studioul foto din apartament, cu Răpirea din serai sau Cina cea de taină, s-au înlocuit cu studiourile de foto profesioniste cu lumini, cu chroma, cu machiaj profesionist şi cu fotografi profesionişti. Între timp, PIB-ul României a ajuns la aproape 200 de miliarde de euro, iar salariul minim a urcat la peste 400 de euro. Cei mai mulţi dintre cei care în anii 2000 au avut şansa unor joburi mai bune în noile investiţii au putut să-şi ia apartamente şi maşini străine. Aceste lucruri nu mai erau apanajul celor care aveau afaceri sau care erau pe poziţii de top, ci şi al celor din zona de middle-management.
    Dacă Libertatea ar digitaliza si pozele de la începutul anilor 2000 versus ultimele de acum, înainte să scoată rubrica, aţi vedea schimbările.
    2. Gândiţi-vă la „Fata de la pagina 5” ca la Academia de Fotbal a lui Gică Hagi.
    În România, în domeniul sportiv, dar ca şi business, nimeni nu a putut să facă ceea ce a făcut Hagi cu academia lui. El a avut o idee, a avut un concept, a pus banii lui pe masă, a dat înapoi ceva din ceea ce a primit ca fotbalist şi a aşteptat să crească.
    Hagi a descoperit copii, tineri talentaţi, rătăciţi cine ştie pe ce teren de fotbal dintr-un sat, dintr-o comună sau dintr-un oraş mic, şi le-a oferit cea mai mare şansă a vieţii lor. Le-a oferit un loc unde să-şi pregătească talentul, le-a oferit un vis real, le-a oferit posibilitatea să fie văzuţi de alte echipe, nu numai de vecinii de bloc, le-a oferit contracte ca jucători profesionişti şi, în final, le-a oferit şansa să se transfere în altă parte pe contracte mai mari.
    La fel au făcut şi Oracle, IBM, Microsoft, Orange, Vodafone etc., companii care au deschis porţile pentru ca toţi tinerii români din IT, dar nu numai, să-şi arate talentul şi să iasă în lume.
    La fel a făcut şi Libertatea, fără să ştie, cu rubrica „Fata de la pagina 5“, care a dat posibilitatea unor fete din toate satele, comunele şi oraşele ţării să iasă în faţă, să fie văzute şi să fie recrutate fie pentru showbiz, divertisment şi, de ce nu, pentru escorte, că şi acestea fac parte din viaţă. Industria de divertisment este la fel ca industria auto, IT, construcţii etc. Nu-i nicio diferenţă, este un business ca oricare altul.
    Laura Cosoi, ca să dau un exemplu, probabil că nu ar fi ajuns niciodată ceea ce este astăzi fără rubrica „Fata de la pagina 5“. Credeţi că este o diferenţă între Laura Cosoi şi Răzvan Marin, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti pe care i-a dat academia lui Hagi?
    În final, vreau să spun că această celebră rubrică a fost mult mai valoroasă decât vă gândiţi.

  • România a pierdut într-un secol peste 10% din suprafaţa cu păduri: cine erau marii proprietari atunci şi cine controlează acum „aurul verde“

    Faţă de acum 100 de ani, su­prafaţa pădurilor din Ro­mâ­nia a scăzut cu peste 10%, arată datele oficiale consul­tate de Ziarul Financiar.
     
    Astfel, potrivit Anuarului Statistic din 1922, primul document de acest tip de la Marea Unire, suprafeţele culti­va­te cu păduri erau de 7,3 milioane de hec­tare.
     
    În 2016 însă, suprafaţa pă­du­rilor era de 6,4 milioane de hec­tare, potrivit celor mai re­cente informaţii publicate pe site-ul Institutului Naţional de Statistică.
     
    Aproape jumătate din suprafaţa pădurilor de acum 100 de ani se afla în proprietare particulară (49%), restul fiind împărţită între instituţii publice, comune şi stat.
     
    Azi, Romsilva, companie de stat, administrează 3,14 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 48% din totalul fondului forestier al ţării.
     
    De altfel, cei mai mari 15 proprietari de păduri din România deţin împreună peste 3,35 milioane de hectare de păduri, ceea ce reprezintă 51% din totalul fondului forestier al României, potrivit unei analize a ZF realizate pe baza datelor transmise de Ministerul Apelor şi Pădurilor, date aferente anului 2017.
     

  • SMINTEALĂ: Cireşi înfăşuraţi cu sârmă ghimpată să nu poată mânca copiii fructele

    Fiecare bloc îşi are trăzniţii lui. Dar pe Mesteacănului, locatarii au parte de ceva special, vecini care mai bine ar vedea copii sfâşiaţi de sârmă ghimpată dacă ar îndrăzni să râvnească la cireşe.
     
    Ieri dimineaţă, locatarii din zonă s-au trezit că cireşul din curtea blocului a fost înfăşurat temeinic cu câţiva metri de sârmă ghimpată, care, fără îndoială, vor ţine departe orice copil care ar îndrăzni să poftească la fructe.
     
    Anul trecut, acelaşi/aceiaşi vecini care apără cireşul de copiii pofticioşi i-au tăiat crengile, să nu poată copiii să ajungă la ele. Se pare că metoda n-a prea dat roade, aşa că anul acesta s-a trecut la faza pe sârmă ghimpată. Cu siguranţă nimeni nu se va putea atinge de cireş, astfel că fructele se vor usca în pom, care a devenit astfel unul ornamental.
     
    Mai multe detalii, pe Bistriţeanul.