Tag: windows

  • A creat unul dintre cele mai cunoscute jocuri din lume, însă nu a câştigat niciun ban din asta

    El este responsabil pentru crearea unuia dintre cele mai cunoscute jocuri din lume. Nu a fost plătit niciodată pentru munca lui, iar acum are o livadă de mere şi produce cidru, potrivit Business Insider.

    Este vorba de jocul Windows Solitaire care a fost creat de către Wes Cherry în timp ce era doar un intern la Microsoft. “Am scris programul pentru Windows 2.1 în timpul liber pe vremea când eram doar un intern la Microsoft, în vara lui 1988. Jucasem un joc similar pe Mac şi voiam să creez unul şi pentru Windows”, a spus Cherry.

    “Un superior a văzut jocul şi a vrut să-l includă în versiunea Windows 3.0. Ştiam de la început că nu o să fiu plătit. Nu am avut nicio problemă cu asta, nici azi nu am”, a completat el.

    Acesta a mai creat un joc pentru Windows numit Pipe Dream pentru care a fost plătit în acţiuni în valoare de câteva mii de dolari.

  • Vector Watch, singurul smartwatch de pe piaţă compatibil cu sistemele de operare iOS, Android sau Windows Phone

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România

  • Sistemul de operare Windows împlineşte 30 de ani – FOTO

    Revoluţia computerelor personale (PC) a început în urmă cu exact 30 de ani. Compania Microsoft a lansat prima versiune a sistemului ei de operare Windows, pe 20 noiembrie 1985, pentru a înlocui sistemul MS-DOS, deoarece interfeţele grafice erau din ce în ce mai apreciate. A fost un moment istoric, care a netezit calea spre versiunile moderne de Windows din zilele noastre. Deşi Windows 10 nu seamănă deloc cu Windows 1.0, actualul sistem de operare al companiei Microsoft include încă multe de dintre elementele structurale originale, precum “scroll bars”, meniuri “drop-down”, pictograme, căsuţe de dialog şi aplicaţii precum Notepad şi MS Paint.

    Windows 1.0 a deschis, de asemenea, calea spre utilizarea pe scară largă a mouse-ului. Utilizatorii care foloseau MS-DOS erau obligaţi să scrie comenzile de pe tastatură, dar, odată cu introducerea pe piaţă a sistemului Windows 1.0, ei puteau să utilizeze mouse-ul şi să deplaseze mai multe ferestre pe ecran cu ajutorul unui simplu clic. Alături de celebrele Macintosh originale (produse de compania Apple, n.r.), mouse-ul a revoluţionat complet modul în care consumatorii interacţionau cu computerele. În acea epocă, mulţi utilizatori s-au plâns însă că Windows 1.0 se concentra prea mult pe interacţiunea cu mouse-ul decât pe comenzile din tastatură. Deşi prima versiune de Windows lansată de Microsoft nu a fost bine primită de toţi utilizatorii de computere, ea a dat startul unei competiţii aprige între Apple, IBM şi Microsoft în ceea ce priveşte fabricarea de computere personale pentru publicul larg.

    În 1985, Windows 1.0 necesita două floppy disk-uri, memorie de 256 kilobytes şi o placă grafică. Dacă utilizatorul dorea să ruleze programe multiple, atunci ei aveau nevoie de un PC cu un hard-disk şi o memorie de 512 kilobytes. Utilizatorii nu ar putea să ruleze niciun program cu o memorie de 256 kilobytes pe PC-urile actuale, dar acele specificaţii de bază au reprezentat doar începutul. Deşi Apple se detaşase ca lider, în epocă, în ceea ce priveşte interfeţele grafice activate prin mouse, compania a rămas concentrată pe combinaţia dintre hardware şi software. Microsoft crease deja sistemul low-cost PC DOS pentru PC-urile produse de IBM şi a rămas ferm poziţionată ulterior ca o companie de software.

    Prin Windows 1.0, Microsoft a făcut un pas important, concentrându-se pe aplicaţii şi software.

    IBM a menţinut fundamentele arhitecturii PC timp de câţiva ani, dar Microsoft a uşurat munca rivalilor şi dezvoltatorilor de software pentru a crea aplicaţii, asigurându-se că Windows rămâne un sistem relativ deschis, uşor de reconfigurat şi de reglat.

    Producătorii de PC-uri au cumpărat masiv sistemul de operare Windows, care a atras sprijinul unor importante companii de software.

    Această abordare, de furnizare de software pentru partenerii creatori de hardware, pentru ca aceştia să îşi vândă propriile dispozitive, a creat o platformă uriaşă pentru Microsoft. Este o platformă ce permite utilizatorilor să îşi actualizeze – prin fiecare versiune de Windows – sistemele de operare.

    Windows a dominat piaţa computerelor personale în ultimii 30 de ani.

    Compania Microsoft a continuat să amelioreze sistemul Windows şi a creat noi funcţii pentru acesta pe diverse dispozitive, iar în prezent s-a aventurat în domeniul “cloud”. Abia în prezent, odată cu popularitatea uriaşă de care se bucură telefoanele mobile inteligente şi tabletele, sistemul Windows se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din viaţa sa.

  • Tanara care are un rol important în crearea şi implementarea strategiei de marketing a celui mai cunoscut sistem de operare al tuturor timpurilor

    De peste 15 ani în industria IT&C, Oana Terteleac joacă un rol activ în crearea şi implementarea strategiei de marketing a celui mai cunoscut sistem de operare al tuturor timpurilor – Windows. Înainte de a intra în echipa Microsoft, Oana Terteleac a fost implicată în promovarea unor proiecte complexe pentru companii locale, de la cablare structurată, generatoare electrice şi infrastructură de stocare a datelor şi până la servicii de arhivare electronică şi de dezvoltare de aplicaţii software.

    Microsoft este prima companie multinaţională din CV-ul. În septembrie 2014 Terteleac a preluat poziţia de Windows business group lead, devenind responsabilă cu întregul proces de planificare şi execuţie pentru activităţile care susţin ecosistemul bazat pe sistemul de operare Windows. Schimbarea a însemnat o nouă abordare faţă de piaţa din România, dar şi faţă de parteneri şi clienţi.

    Oana Terteleac este absolventă a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti şi deţine o diplomă de Masterat în Administrarea Afacerilor Comerciale în cadrul Facultăţii de Comerţ a ASE. „Cred că factorul determinant pentru o viaţă profesională de care să fii mândru este să nu îţi doreşti o carieră de dragul carierei, să nu îţi doreşti să fii manager pentru că acesta este idealul la care ai fost învăţat că e bine să aspiri. Avem o inflaţie de manageri şi mult prea puţini profesionişti, care produc o schimbare cu adevărat relevantă. Iar atunci când îţi doreşti să fii cu adevărat bun în ceea ce faci, poţi realiza lucruri incredibile. Nu simt încă o chemare din partea ideii de antreprenoriat, mai am multe de învăţat din această călătorie care abia a început“. 

  • Motivul pentru care românii nu se înghesuie să lucreze de acasă pentru Amazon. DETALIUL care apare în anunţul companiei

    Amazon, cel mai mare retailer online din lume, caută candidaţi pentru poziţia de operator customer care, job în care se lucrează de acasă. Compania pune însă o condiţie

  • Motivul pentru care românii nu se înghesuie să lucreze de acasă pentru Amazon. DETALIUL care apare în anunţul companiei

    Amazon, cel mai mare retailer online din lume, caută candidaţi pentru poziţia de operator customer care, job în care se lucrează de acasă. Compania pune însă o condiţie

  • Astăzi s-a lansat noul Windows

    Astăzi Microsoft lansează Windows 10, iar utilizatorii de Windows 7 sau 8 vor trece la următoarea variantă fără să-i coste un ban, upgradarea fiind gratuită.

    Trebuie precizat, totuşi, că nu toţi doritorii vor putea trece la Windows 10, acesta fiind lansat treptat de către Microsoft.
    Noul sistem de operare reuneşte sub pălăria aceleiaşi platforme familia de produse Windows, pentru PC, Mobile, Embedded, ba chiar şi Xbox One sau zona Surface. Windows 10 are o arhitectură universală, care va permite trecerea lejeră de la utilizarea cu mouse şi tastatură la cea touch şi va integra câteva facilităţi noi, cum este asistentul personal Cortana, un sistem de notificare care poate lucra cu mai multe dispozitive sau funcţiile din Xbox Live. De menţionat este faptul că asistentul personal, Cortana, nu va fi disponibil în România.

    Windows 10 se prezintă mai deştept şi mai frumos, acesta trecând printr-o serie de modificări de la versiunea anterioară.
    În primul rând, butonul de Start va reveni în colţul din stânga jos al ecranului, după ce acesta dispăruse în Windows 8, iar acesta va fi însoţit de o serie de îmbunătăţiri, o combinaţie între meniul clasic şi tilele folosite în versiunea actuală a sistemului de operare.

    Locul cunoscutului Internet Explorer este luat de Microsoft Edge, noul browser web al sistemului de operare; Testele au arătat că Edge este mai rapid decât predecesorul şi dispune de o serie de facilităţi cum sunt posibilitatea de a face notiţe pe paginile web, dar şi integrarea cu Cortana, asistentul digital, pentru o personalizare sporită.

    De asemenea, căutarea în Windows 10 va fi mai amplă, localizând fişiere ce sunt stocate pe hard disk, dar şi în cloud sau pe web.
    Din bagajul noului sistem de operare dispare Windows Media Center, iar actualizările se vor descărca automat, astfel încât sistemul să fie „la zi” în ceea ce priveşte siguranţa.

    O caracteristică a noului sistem de operare este modul Continuum, ceea ce face viaţa mai uşoară a utilizatorului care trece de la un desktop la o tabletă şi invers, de exemplu. Asta înseamnă că trecerea de la mouse şi tastatură la touch se va face fără probleme.
    Windows 10 va fi oferit în şapte versiuni. Versiunea de bază este Home, care va avea modulele software importante, Continuum, Hello, Cortana, Edge, Xbox Live, şi aproape toate serviciile familiare. Este versiunea destinată publicului larg şi va putea fi instalată pe sisteme desktop, pe laptopuri, pe sisteme hibride şi pe tablete cu ecrane mari.

    Windows 10 Pro este destinată companiilor mici sau utilizatorilor cu pretenţii mai ridicate. Pro va include facilităţi suplimentare din zona business şi permite compatibilitatea cu noul serviciu Windows Update for Business. Cea de-a treia versiune de care utilizatorii obişnuiţi vor fi interesaţi în mod direct este cea pentru platformele mobile, Windows 10 Mobile, care va fi instalată pe telefoanele mobile şi pe tabletele cu ecrane de mici dimensiuni. Platforma software Windows 10 Mobile va putea folosi doar aplicaţiile Universal Windows App şi va oferi modul Continuum pentru ataşarea la o tastatură sau un mouse.

    Celelalte patru versiuni care vor fi oferite includ trei varietăţi disponibile doar pentru organizaţii, adică Windows 10 Enterprise, Windows 10 Education şi Windows 10 Mobile Enterprise, iar cea de-a patra, Windows 10 IoT Core, va fi destinată sistemelor închise precum bancomatele, punctele de acces sau roboţii industriali.

    Windows 10 va fi disponibil în 190 de ţări şi cu 111 localizări lingvistice diferite.

  • Windows cu bombonele: totul despre cel mai nou sistem de operare al Microsoft

    Sistemele de operare, fie ele pentru desktop sau pentru dispozitive mobile, nu mai intră de o bucată de vreme în categoria tehnologie, ci mai degrabă în zona de consum de masă; cu alte cuvinte, s-au dezbrăcat de aura tehnicistă din perioada Windows 95/98 sau Linux, au renunţat la tutorialele stufoase cu optimizări şi au intrat în zona “AmiceNu-miPasăCumFuncţioneziEuVreauTotulCâtMaiFacil”, stil impus de sistemele de operare pentru telefoanele smart şi tablete.

    Microsoft pare să fi înţeles acest lucru şi a decis să reunească sub pălăria aceleiaşi platforme familia de produse Windows, pentru PC, Mobile, Embedded, ba chiar şi Xbox One sau zona Surface. Face acest lucru cu Windows 10: sistemul de operare are o arhitectură universală, care va permite trecerea lejeră de la utilizarea cu mouse şi tastatură la cea touch şi va integra câteva facilităţi noi, cum este asistentul personal Cortana, un sistem de notificare care poate lucra cu mai multe dispozitive sau funcţiile din Xbox Live.

    Fanii butonului Start îl vor regăsi în colţul din stânga jos al ecranului, după ce acesta dispăruse în Windows 8. Butonul va fi însoţit de o serie de îmbunătăţiri, o combinaţie între meniul clasic şi tilele folosite în versiunea actuală a sistemului de operare.

    Locul cunoscutului Internet Explorer este luat de Microsoft Edge, noul browser web al sistemului de operare; totuşi, Explorer nu dispare de tot, din anumite raţiuni de compatibilitate. Testele au arătat că Edge este mai rapid decât predecesorul şi dispune de o serie de facilităţi cum sunt posibilitatea de a face notiţe pe paginile web, dar şi integrarea cu Cortana, asistentul digital, pentru o personalizare sporită.

    Din bagajul noului sistem de operare dispare, însă, Windows Media Center, o noutate în XP-ul anului 2002, o aplicaţie despre care nu se poate spune că a fost tocmai populară, dar care şi-a făcut datoria cu brio. Noutăţi mai apar şi în modul de updatare a sistemului, cu o derulare mai logică şi mai puţin consumatoare de resurse.

    Mai în glumă, mai în serios trebuie spus că funcţionarilor sau angajaţilor sau gospodinelor dependenţi de Solitaire şi Minesweeper li se va adăuga, odată cu apariţia Windows 10, un important grup, cel al jucătorilor de Candy Crush Saga, un fenomen global în rândul utilizatorilor de smartphone; mai mult, utilizatorii vor putea benefica de o experienţă multiplatformă, care va permite continuarea unui joc început pe iOS sau pe Android. În timp, cei de la Microsoft promit să aducă pe Windows 10 şi alte jocuri produse de compania King, creatoarea Candy Crush.

    Poate una dintre cele mai de impact facilităţi din noul sistem de operare este posibilitatea de a controla o locuinţă inteligentă. Conform unui articol din Time, Windows 10 include tehnologia AllJoin, dezvoltată open source de către AllSeen Alliance, un grup de 150 de companii printre care Electrolux, Honeywell, LG sau Qualcomm, care au încercat să creeze un standard prin care dispozitivele din Internet of Things să poată comunica între ele. Simplu spus, ideea este că orice dispozitiv cumperi, indiferent de producător sau de metoda de conectare, în momentul pornirii va fi detectat şi se va conecta la toate celelalte dispozitive AllJoyn.

    Integrarea unei astfel de facilităţi în Windows 10 ar transforma, practic, orice dispozitiv ce foloseşte sistemul de operare – PC, smartphone sau tabletă – într‑un sistem de comandă pentru o locuinţă inteligentă. Ideea este pusă în aplicare şi de Apple, cu HomeKit, care transformă un iPhone în inima unei locuinţe; diferenţa este că, pentru a fi compatibile pe sistemul Apple, fabricanţii de dispozitive trebuie să includă în produsele lor un cip special. AllJoyn nu arte nevoie de hardware şi, din momentul în care Windows 10 va deveni disponibil, acesta va deveni cheia pentru milioane, poate miliarde de dispozitive. În prezent televizoarele LG şi casnicele Electrolux au AllJoyn încorporat şi se află deja pe rafturile magazinelor.

    Întorcându-ne la fundamente, trebuie spus că Windows 10 va fi oferit în şapte versiuni. Versiunea de bază este Home, care va oferi toate modulele software importante, Continuum, Hello, Cortana, Edge, Xbox Live, şi aproape toate serviciile familiare. Este versiunea destinată publicului larg şi va putea fi instalată, conform Go4IT, pe sisteme desktop, pe laptopuri, pe sisteme hibride şi pe tablete cu ecrane mari.

    Windows 10 Pro este destinată companiilor mici sau utilizatorilor cu pretenţii mai ridicate şi este destinată aceloraşi tipuri de PC-uri sau tablete. Pro va include facilităţi suplimentare din zona business şi permite compatibilitatea cu noul serviciu Windows Update for Business. Cea de-a treia versiune de care utilizatorii obişnuiţi vor fi interesaţi în mod direct este cea pentru platformele mobile, Windows 10 Mobile, care va fi instalată pe telefoanele mobile şi pe tabletele cu ecrane de mici dimensiuni.

    Platforma software Windows 10 Mobile va putea folosi doar aplicaţiile Universal Windows App şi va oferi modul Continuum pentru ataşarea la o tastatură sau un mouse.

    Celelalte patru versiuni care vor fi oferite includ trei varietăţi disponibile doar pentru organizaţii, adică Windows 10 Enterprise, Windows 10 Education şi Windows 10 Mobile Enterprise, iar cea de-a patra, Windows 10 IoT Core, va fi destinată sistemelor închise precum bancomatele, punctele de acces sau roboţii industriali. Microsoft, precizează Go4IT, a anunţat că Windows 10 va fi disponibil în 190 de ţări şi cu 111 localizări lingvistice diferite.

  • Singurul lucru pe care Bill Gates l-a înţeles imediat, iar lui Steve Jobs i-au trebuit 20 de ani pentru a-l conştientiza

    Chiar dacă a întârziat cu intrarea pe piaţa globală de smartphone-uri, Bill Gates a înţeles mai repede decât alţii necesitatea platformelor şi a ecosistemelor online.

    Cartea “Reguli de strategie”, semnată de profesorii de afaceri David Yoffie şi Michael Cusumano, vorbeşte despre abilitatea lui Bill Gates de a înţelege valoarea unei industrii care “bazată mai degrabă pe platforme decât pe produse”, acesta fiind principalul factor din spatele succesului înregistrat de produsele Microsoft. Gates a înţeles acest lucru încă din anii ’70, în vreme ce lui Steve Jobs i-au trebuit 20 de ani pentru a ajunge la aceeaşi concluzie.

    Fondatorul Microsoft a avut această problemă în minte când a construit Windows, permiţând unor terţe părţi să dezvolte programe compatibile. În acest fel, Windows s-a transformat într-un ecosistem care a dominat zeci de ani piaţa soluţiilor software.

    Jobs, în schimb, era preocupat cu dezvoltarea unor produse cu un design deosebit care nu aveau susţinerea mai multor parteneri, aşa cum era cazul Microsoft. De-abia în 2003, Steve Jobs a conştientizat acest lucru şi a lansat platforma iTunes. Primul iPhone nu ar fi trebuit să suporte aplicaţii externe, dar directorii Apple l-au convins pe Jobs că acest lucru ar fi benefic pentru clienţi.

  • Cum arată Windows 10, ultimul sistem de operare produs de Microsoft – VIDEO

    Mai multe variante demo sunt deja disponibile online, iar reprezentanţii Microsoft au prezentat diverse specificaţii ale Windows 10 în cadrul conferinţelor ţinute în ultimele luni.

    Windows 10 va putea fi utilizat gratuit de către posesorii licenţelor de Windows 8.1. Preţul de vânzare nu a fost încă specificat.