Tag: vot

  • Codaşii la vot. Într-o secţie din România, până la ora 11.30 intrase un singur om

    Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, până la ora transmiterii ştirii, au fost secţii în care au intrat cel mult doi votanţi. De exemplu, într-o comună bihoreană, un singur om a vrut să îşi aleagă preşedintele.

    Covasna, secţia din Belin Vale, doi oameni au ajuns la urne. Prezenţa este, la ora transmiterii ştirii, de 0,27%.

    În localitatea Culciu Mic din Satu Mare, până la ora 11.00, au votat 10 oameni, prezenţa fiind de 1,70%.

    În comuna Hodişel, din Bihor, trei oameni au ales să voteze, iar în Moţeşti, acelaşi judeţ, a votat o singură persoană, din cei 74 de alegători aflaţi pe liste.

    Potrivt datelor ofciale, în Diaspora, în Rep. Populară Coreeană, la secţia din Phenian, nu a votat niciun român.

  • Până la ora 13.00 au votat peste 400.000 de români în străinătate, de 10 ori mai mulţi ca în 2014

    Peste 400.000 de alegători au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale până duminică la ora 13.00, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC). În primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, până la aceeaşi oră, votaseră 40.206 de români. 

    Până duminică la ora 13.00, au votat 400.851 de alegători în străinătate. Dintre aceştia, 375.662 au votat pe liste suplimentare, iar 25.189 sunt votanţi pe listă corespondenţă.

    838 de secţii de votare au fost organizate în străinătate, potrivit Biroului Electoral Central (BEC).

    Cea mai mare prezenţă la vot se înregistrează în continuare la o secţie din Londra, 3.309 de alegători prezentându-se pentru a îşi exercita votul. Prezenţă mare este şi la secţiile din Chişinău şi Bruxelles. La polul opus, într-o secţie de votare din Phenian (Republica Populară Democrată Coreeană) nu s-a înregistrat niciun vot, în timp ce la o secţie din Harare (Zimbabwe) au votat cinci români.

    În primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, de pe 2 noiembrie, până la ora 13.00, votaseră 40.206 de români.

    Pe 26 mai 2019, la alegerile europarlamentare, până la ora 13.00, votaseră 99.788 de români.

  • BEC, ora 13.00: Prezenţa la vot a fost de 20,68%

    Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot, în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale, pentru ora 13.00, este de 20,68%, comparativ cu primul tur ale alegerilor prezidenţiale din 2014, când prezenţa, la aceeaşi oră, era de 20,75%.

    La ora 13.00, şi-au exprimat votul, pe teritoriul ţării, 3.768.091 de votanţi, dintre care 433.218 pe liste suplimentare şi 12.827, care au solicitat urne mobile.

    Dintre votanţi, 2.256,446 sunt din mediul urban şi 1.511.645 sunt în mediul rural.

    Judeţe fruntaşe: Ilfov (26,1%), Braşov (24,3), Cluj (24%).

    Judeţe codaşe: Satu Mare (15,1%), Covasna (15,2%), Vaslui (16%).

    În Capitală, la ora 13.00, prezenţa la vot a fost de 21,6%.

    În anul 2014, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, prezenţa la urne a fost, la ora 13.00, de 20,75%.

  • Tăriceanu: Asisităm la nişte alegeri care au fost practic într-un perfect anonimat

    Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat, duminică, după ce a votat, un deficit democratic foarte grav cauzat de lipsa campaniei electorale. ”Asistăm la nişte alegeri care au fost practic într-un perfect anonimat”, a punctat Tăriceanu.

    ”Asistăm la nişte alegeri care au fost practic într-un perfect anonimat, fără campanie electorală, fără ca să existe dezbaterile necesare, în aşa fel încât alegătorii să poată să ia cunoştiinţă de programul fiecărui candidat şi să voteze raţional, pe baza ofertei electorale făcută de fiecare. Este un deficit democratic grav”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu după ce a votat.

    El a mai spus că intenţionează să propună modificarea legislaţiei electorale, astfel încât campaniile electorale să fie cât mai vizibile.

    ”Am o singură bucurie, anume că urmare a propunerilor pe care le-am făcut şi au fost acceptate în legătură cu votul anticipat pe mai multe zile. Am văzut că s-a exercitat votul românilor în străinătate în condiţii mult mai civilizate”, a adăugat liderul ALDE.

     

  • Prezenţe record în ţară, în primele 3 ore de vot: 82% participare, într-o secţie din Mehedinţi

    Potrivit datelor oficiale, există, la ora 10.00, secţii de votare în ţară unde prezenţa la vot este de peste 50%. La secţia din Ostrovu Mare, judeţul Mehedinţi, prezenţa este de 82,4%.

    Până la ora transmiterii ştirii, la secţia din Ostrovu Mare (jud. Mehedinţi), acolo unde sunt înscrişi pe liste 57 de oameni, au votat 7. În schimb, alţi 40 au votat aici pe liste suplimentare.

    Şi în secţiile din staţiuni, prezenţa este record până la această oră. Păltiniş (secţia 105)- 76.92%, Băile Felix, secţia de la Grădiniţa “Albă ca Zăpada”- 66,4%.

    În secţia numărul 509 din judeţul Cluj, prezenţa este de 76%, iar în localitatea Colibi din judeţul Alba au votat deja 57% dintre alegătorii înscrişi.

    Alte prezenţe mari:

    Izvoarele, jud. Alba- 33%
    Teleorman, loclalitatea Zlata- 50,8%
    Telelorman, localitatea Gresia- 37,8%

  • Până la ora 13.00 au votat 147.852 de alegători în străinătate

    Aproape 148.000 de alegători au votat în străinătate, până la ora 13.00, din care 122.663 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar 25.189 sunt votanţi pe listă corespondenţă, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

    Până la ora 13.00 au votat 147.852 de alegători în străinătate.

    Un număr de 838 de secţii de votare au fost organizate în străinătate, potrivit BEC.

    Cea mai mare prezenţă la vot este la o secţie din Chişinău, 1.289 alegători prezentându-se pentru a îşi exercita votul. Prezenţă mare a fost şi la secţiile din Bruxelles şi Londra.

    La polul opus, o secţie de votare din Phenian (Republica Populară Democrată Coreeană) nu s-a înregistrat niciun vot, în timp ce la o secţie din Solotvino (Ucraina) au votat doi români.

  • Sistem în premieră la Cluj de preluare a proceselor verbale după vot

    Procesele verbale după vot vor fi predate la Cluj cu tichete roşii sau verzi, în cadrul unui sistem de preluare care reprezintă o premieră naţională. Măsura a fost luată pentru evitarea cozilor la predarea proceselor verbale.

    Preşedintele BEJ Cluj, judecătorul Monica Trofin, a declarat, vineri, că reprezentanţii secţiilor de votare cu procese verbale care conţin erori vor primi tichete roşii când se vor prezenta la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca pentru predare, iar cei cu procese verbale corecte le vor primi pe cele verzi şi vor intra separat.

    „De fiecare dată, la fiecare alegeri, au existat preşedinţi de secţii de votare care nu au întocmit în mod corect procesele verbale centralizatoare cu rezultatul votului. Pentru a uşura modalitatea de preluare a acestor procese verbale duminică seara, după închiderea urnelor, vom implementa la Cluj un sistem în premieră prin care preşedinţii care au procese verbale greşite să fie identificaţi din timp şi vor avea un flux separat de intrare la specialiştii IT de la Statistică, pentru verificarea rezultatelor. Nu se va mai intra la grămadă. În momentul în care se închid secţiile de votare, noi vom ştii exact cine are procese verbale corecte şi cine are greşite, deoarece de pe tableta din secţie, operatorul va transmite datele către Statistică. Cei din secţiile de votare cu procese verbale greşite vor primi tichete roşii când se vor prezenta la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca pentru predare, iar cei cu procese verbale corecte vor primi tichete verzi”, a spus Trofin.

    Potrivit acesteia, cei care au tichete verzi vor intra pe un flux mult mai rapid şi nu vor trebui să mai aştepte după preşedinţii secţiilor cu probleme, astfel că se vor reduce timpii de aşteptare şi cozile.

    „Pentru predarea proceselor verbale de la cele 664 de secţii de votare din judeţul Cluj trebuie să se prezinte preşedintele secţiei, locţiitorul şi operatorul de la tabletă, astfel că ne aşteptăm duminică seara, după închiderea urnelor, la aproape 2.000 de persoane. Cumva a trebuit să găsim o soluţie pentru a primi în condiţii civilizate un număr atât de mare de oameni obosiţi, veniţi după o zi întreagă de lucru în secţii. Am încercat să fluidizăm acest proces de predare”, a subliniat preşedintele BEJ Cluj.

    În cazul în care vor exista situaţii şi preşedinţii secţiilor de votare nu vor putea întocmi procesele verbale din cauza erorilor, se va pune la dispoziţie acestora o sală sigilată, unde se vor putea renumăra buletinele de vot.

    „De asemenea, fiecărei secţii de votare i s-a alocat câte un cod de bare, astfel încât în momentul când se prezintă reprezentanţii acesteia pentru predarea documentelor, codul va fi citit de un cititor şi vom ştii exact care secţie este prezentă şi în ce ordine”, a subliniat Monica Trofin.

    Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din judeţul Cluj au fost sfătuiţi la instruirile care au avut loc până acum să nu se grăbească la finalul procesului de vot cu întocmirea proceselor verbale privind rezultatele, astfel încât, pe cât posibil, să se prezinte cu ele completate corecte, pentru a primi tichetele verzi.

  • Începe votul în diaspora. Prima secţie de votare a fost deschisă în Noua Zeelandă

    Prima secţie de votare se deschide în Auckland din Noua Zeelandă, vineri, 01.00 ora României, echivalentul orei locale 12.00. La alegerile prezidenţiale din acest an au fost organizate 835 de secţii de votare pentru românii din străinătate.

    Tot vineri noaptea vor fi deschise şase secţii de votare în Australia, în oraşele Sidney, Melbourne, Brisbane, Canberra, Adelaide şi Perth.

    În străinătate au fost organizate 835 de secţii de votare.

    La primul tur de scrutin românii de peste hotare vor vota între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

    Prin urmare, votul în diaspora se va desfăşura vineri, 8 / 22 noiembrie, între orele 12.00 – 21.00, sâmbătă, 9 / 23 noiembrie, între orele 7.00 – 21.00 şi duminică, 10 / 24 noiembrie, între orele 7.00 – 21.00.

    Potrivit AEP, numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 715.752 de persoane.

    De asemenea, numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secţia de votare, prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro, este de 33.802 de cetăţeni.

    În schimb, un număr de 35.917 români din străinătate au optat pentru votul prin corespondenţă, conform sursei citate.

  • Orban: Nu accept ca PSD să îmi evalueze miniştri. Mergem cu Guvernul pe care l-am anunţat

    Premierul desemnat Ludovic Orban a afirmat, luni, că va merge în continuare cu formula de Guvern pe care a anunţat-o, deşi trei dintre miniştri propuşi au primit aviz negativ la audierile din comisii. El a susţinut că nu acceptă ca PSD să îi evalueze pe liberali.

    „Nu accept PSD să-mi evalueze miniştrii, pe de o parte, pentru că PSD a avut majoritate în aceste comisii şi a votat politic, fără nicio legătură cu calitate programului şi cu calitatea prestaţiei miniştrilor. Ca atare, mergem cu Guvernul pe care l-am anunţat şi ne prezentăm în Parlament cu acest Guvern”, a spus Ludovic Orban, întrebat dacă va reconsidera formula Guvernului, după cum Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, i-a sugerat, în contextul avizelor negative primite de cei trei miniştri.

    Parlamentarii se întrunesc, luni, de la ora 14:00, în şedinţă comună de plen, pentru a vota învestirea Guvernului Orban. Pentru a putea fi învestit sunt necesare cel puţin 233 de voturi, pe care premierul desemnat susţine că le are.

    Marţi şi miercuri au avut loc audierile în comisiile de specialitate din Parlament ale miniştrilor desemnaţi pentru a face parte din Guvernul Orban. Din cei 16 miniştri propuşi, trei dintre ei, respectiv Florin Cîţu, propus la Finanţe, Ion Ştefan, propunerea pentru Dezvoltare şi Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii au înregistrat avize negative.

    Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că Ludovic Orban va trebui să dea o explicaţie cu formula guvernamentală pe care o promovează în continuare, în ciuda celor trei avize negative primite în comisiile de specialitate, la audieri.

    Ludovic Orban a afirmat, luni, că între 237 şi 243 parlamentari vor vota învestirea Guvernului, în plenul reunit de la ora 14:00. El a susţinut că doi parlamentari din partidele care au anunţat sprijinul Guvernului vor fi absenţi, respectiv un deputat ALDE şi un senator USR.

  • BREAKING NEWS: Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă a fost adoptată de Parlament

    Deputaţii şi senatorii au adoptat moţiunea de cenzură denumită „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”, iniţiată de Opoziţie. Votul a fost secret, cu bile. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, era nevoie de cel puţin 233 de voturi.

    În cazul în care o moţiune de cenzură primeşte votul în Parlament, atunci este retrage votul de încredere al Legislativului pentru Guvern.

    – în curs de actualizare –