BusinessMagazin

Tag: vinuri

  • Vinurile româneşti vor să cucerească europa

    BUSINESS MAGAZIN: Cum arată, în prezent, piaţa românească a vinului?
    Ionuţ Roman, director relaţii cu clienţii la Selgros: Pentru noi, piaţa de vin este extrem de importantă. În ultimii ani am investit foarte mult în gastronomie, am încercat şi am demonstrat competenţa în aşa ceva. Nu poţi să fii bun în carne, în peşte sau în legume fără să le asociezi cu vinul. Am investit foarte mult în acest domeniu, începând de la traininguri către echipele de vânzare şi până la asocieri şi organizări de festivaluri de vinuri. Noi credem în această piaţă, ţine foarte mult de centrul businessului nostru şi de dezvoltarea pe care a avut-o piaţa în ultimul timp. Cred că atingem în jur de 1.000 de etichete, majoritatea româneşti; vânzările au crescut cu aproximativ 10% faţă de anul precedent şi ponderea este de 95-98% vinuri româneşti. De la noi cumpără şi restaurantele, HoReCa, având o varietate mare de produse, de la vinuri mai ieftine până la unele foarte scumpe.

    Cătălin Păduraru, preşedinte, IWCB: Progresul este evident şi cine nu recunoaşte lucrul ăsta probabil e rău intenţionat. Dincolo de asta, din nefericire operăm în continuare cu foarte multe aproximări, ştim foarte puţine despre situaţia reală în conjuncţie cu celelalte ţări. Nu avem un proiect pentru următorii 20 de ani, să avem o ţintă pentru a putea avea şi un parcurs. Suntem în situaţia în care figurăm cu o balanţă deficitară import-export, mai mult importăm decât exportăm; mai mult, apar şi anomalii în aceste raportări internaţionale – noi importăm inclusiv din Cehia, conform rapoartelor OIV, ceea ce evident că este o anomalie, dar una care este înregistrată oficial. Pe de altă parte, consumatorii sunt cumva victimele unor mesaje care vin exclusiv din partea producătorilor, şi evident că fiecare are în spate impulsul comercial – şi câteodată involuntar – să vicieze cumva acest mesaj de educare, în sensul în care trage consumatorul către el. Prin urmare, nu e o comunicare absolut obiectivă. În urma Concursului Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB), ţinut anul acesta la Iaşi, am putut coagula mediul academic şi confirma o afirmaţie făcută tot aici, în această conferinţă, anul trecut, şi anume să ajungem la o fundamentare ştiinţifică legată de faptul că pe acest teritoriu vorbim de o viticultură cu vitis vinifera de 7.000 de ani. Inventarul de specialitate, o serie de dovezi comportamentale stabilite de antropologi, chiar o serie de datări ne arată că vorbim de 7.000 de ani. Prin urmare, pentru prima dată în istoria ţării noastre avem rădăcina brandului viticol al României. Este foarte important. Putem construi un brand viticol şi apoi, eventual, să contribuim la construirea unui brand de ţară prin asta. Oricât de inspirată ar fi o agenţie de publicitate, nu poate face o imagine din nimic; avem o rădăcină, trebuie să o îmbunătăţim, trebuie să vedem ce mai adăugăm, dar de aici pornim. Mă bucur că am putut lansa aici, în premieră, această realizare care s-a făcut fără ajutorul statului.
    Valentina Vesler, director de Comunicare & PR, Valvis Holding: Din păcate, noi nu avem politici de ţară care să promoveze vinul românesc; fiecare producător, în parte, trebuie să ducă lupte grele, să aloce bugete pentru a încerca să scoată cumva nasul în lume. În ciuda acestui fapt, noi avem vinuri din ce în ce mai competitive, din ce în ce mai valoroase, unele dintre ele chiar pot sta la loc de cinste alături de tradiţionalele şi mult promovatele vinuri franţuzeşti. Piaţa românească s-a elevat, s-a cizelat, pune mult mai multă valoare pe raportul preţ-calitate; piaţa de vin este una zgomotoasă, este înfiorător dacă te trezeşti la raft şi nu ai destule informaţii, dar cu toate astea găsim lucruri foarte bune. Noi, Domeniile Sâmbureşti, suntem o cramă istorică, avem rădăcini de pe vremea lui Mihai Viteazu, avem o istorie lungă în spate, pe care încercăm să o susţinem şi să o promovăm aşa cum putem. Cramele trebuie să se reinventeze, şi cred că multe o fac, dar ar trebui să asculte şi mai mult de specialişti, de oamenii care chiar se implică în mod activ în tot ceea ce înseamnă cultura vinului.

    Lilia Dulgher, CEO, Gitana Winery: Într-un stat în care viticultura şi vinificaţia sunt principalele ramuri ale economiei, e cazul să acordăm o atenţie deosebită promovării acestui sector. În Republica Moldova există Oficiul Naţional al Vinului şi Viei, care e foarte bine văzut la nivel internaţional. Pentru Republica Moldova, România este o piaţă foarte interesantă şi cu tot efortul tindem să ne promovăm aici, chiar dacă nu toate vinăriile reuşesc acest lucru. Gitana este prezentă în România de trei ani, iar succesul acestui brand nu îmi aparţine doar mie, ci şi individualităţii şi calităţii produselor. 80% din producţia noastră e exportată, suntem o ţară mică cu un consum mic.

    Marius Iliev, director general, Via Viticola Sarica Niculiţel: Am constatat că, în aceşti trei ani de când am investit în Sarica, ne poziţionăm foarte bine în categoria vinurilor rozé, având în fiecare dintre cei trei ani creşteri foarte mari, de peste 100%. Sigur că mi-aş dori ca Sarica Niculiţel să fie cunoscută pentru un singur tip de vin sau pentru un singur soi, să aibă un renume mare din chestia asta. Suntem în căutarea identităţii, dar încep deja să se contureze nişte direcţii. Ce-am învăţat cândva a fost că dacă nu vrei să depui un efort foarte mare şi costuri foarte mari pentru marketing, trebuie să ai calităţi psihosenzoriale ale produsului tău care să fie aliniate cu poziţionarea pe care ţi-o alegi. Sigur, poţi să ai un Trabant, să spui că e un Mercedes şi să bagi foarte mulţi bani în marketing, convingând lumea că e Mercedes. Dincolo de asta, noi vrem să jucăm un rol foarte important pe piaţa de vin din România, prin urmare nu ne permitem să excelăm doar pe un segment extrem de îngust.

    BUSINESS MAGAZIN: Care este diferenţa dintre vinurile pentru retail şi cele destinate HoReCa? Care variantă e de preferat pentru un producător?
    Lilia Dulgher, CEO, Gitana Winery: Eu zic că e un avantaj să ai în restaurante vinuri mai deosebite, vinuri despre care poţi vorbi. În retail trebuie să avem vinuri foarte bune, de o calitate optimă, în aşa fel încât consumatorul să găsească în restaurant ceva exclusivist, greu de înţeles poate ca asociere gastronomică, iar în magazin să fie mulţumit de un vin pe care îl poate asocia seara cu un fel de mâncare. E important să fii prezent pe ambele canale, deoarece prea puţini îşi permit să fie în fiecare seară la restaurant.
    Valentina Vesler, director de Comunicare & PR, Valvis Holding: Strategia de promovare depinde foarte mult de obiectivele de business. Într-adevăr, o cramă mică se promovează un pic altfel, o cramă care are 400 de hectare sau mai mult are cu totul alte obiective. Ideea este cum aduci consumatorul să-ţi încerce produsul. Evident, prezenţa trebuie să existe pe toate canalele şi cu sortimente petru HoReCa şi retail. Noi am ales şi mediile de comunicare convenţionale, adică am înţeles că în mainstream nu poţi să ajungi decât printr-o comunicare de masă. Poţi să îi spui omului despre vinul tău, să îi spui o poveste, el ajunge să îl deguste şi eventual îl recomandă mai departe. Alte modalităţi sunt prezenţa la tot felul de evenimente specifice, unde omul se duce decis să deguste un vin bun, să facă o asociere culinară. Acum, fiecare înţelege cum crede să îşi facă promovarea, dar aceasta trebuie să fie onestă şi pe un produs de foarte bună calitate.

    Cătălin Păduraru, preşedinte, IWCB: Cred că marea provocare pentru viitor ar fi să încercăm să delegăm competenţe, pentru că producătorii au suficient de multe lucruri de făcut. Trebuie să încercăm să anticipăm tiparul de consum şi ocaziile de consum pe care le vor avea tinerii în următorii 5-10 ani. Schimbarea de paradigmă este fantastică, schimbarea de comportament este fantastică, mijloacele cu care ei comunică şi economia de mijloace pe care o fac când comunică nu este specifică generaţiei noastre. Noi suntem pe tiparele de gândire – şi aplicăm în practică aceste tipare – după ceea ce am învăţat; majoritatea cărţilor bune pe care noi le-am citit sunt scrise până în ’65, ca să spun aşa, şi ne apropiem de curente noi de gândire mai mult din curiozitate, nu suntem neapărat dispuşi să le şi aplicăm.

    Marius Iliev, director general, Via Viticola Sarica Niculiţel: Cu privire la distincţia dintre HoReCa şi retail, cred că în mare parte aceasta este subiectivă, nu este datorată producătorilor, ci este cumva rezultatul unor opţiuni pe care le fac proprietarii de restaurante. De multe ori, acest lucru are de-a face cu lipsa de competitivitate a acestei pieţe. E clar că dacă vezi un vin cu 30 de lei în raftul unui magazin şi cu 150 de lei pe un meniu de restaurant, consumatorul va avea o reacţie negativă. Sigur, există câteva lucruri obiective cum ar fi condiţiile de păstrare pentru nişte vinuri de top într-un raft de retail, dar în general vinurile, ca şi alte produse, nu stau cu anii pe acele rafturi. Pe măsură ce piaţa va deveni tot mai competitivă pe zona HoReCa, o să vedem o deplasare a acestui trend, urmat de proprietarii de restaurante, de a refuza cu obstinaţie listarea unor produse care se găsesc şi în retail. Nu va dispărea, dar se va diminua în timp această presiune.

    BUSINESS MAGAZIN: Cine îşi poate asuma meritele pentru evoluţia pozitivă în ceea ce priveşte educarea consumatorilor faţă de vin? A dus aceasta la schimbarea obiceiurilor de consum ale românilor?
    Lilia Dulgher, CEO, Gitana Winery: Eu zic că astăzi consumatorul e deschis la ideea de a degusta sau de a descoperi multitudinea de vinuri, de gusturi, şi e bine că nu suntem setaţi să bem doar vin roşu sau alb, ci că suntem orientaţi să asociem gastronomic un vin.
    Ionuţ Roman, director Relaţii cu clienţii, Selgros: În primul rând, românii cumpără vinuri româneşti, ceea ce e foarte bine. În al doilea rând, încep să cumpere calitate, ceea ce e îmbucurător. Noi vindem vinuri de până la aproximativ 2.200 de lei, avem parteneri care cumpără vinuri între 400 şi 800 de lei în mod constant. Comportamentul clienţilor este strâns legat de evoluţia pieţei gastronomice din România, nu se poate diferenţia, şi atunci observăm că pe măsură ce una se dezvoltă, cealaltă o urmează. Da, oamenii plătesc mai mult pentru calitate.

    Marius Iliev, director general, Via Viticola Sarica Niculiţel: De aproximativ 10 ani, industria aceasta a cunoscut nişte transformări importante în ceea ce priveşte tipul de acţionariat – aproape toate companiile sunt private în momentul de faţă. Eforturile pe care le vedeţi la fiecare târg, la fiecare eveniment sunt substanţiale din partea producătorilor, iar asta lasă urme, duce la educarea consumatorului. Pe de altă parte, apare şi o creştere a puterii de cumpărare a consumatorului. Ne amintim poate, din comportamentul nostru, cât de uşor ne vine să plătim o sumă anume pe o sticlă de vin când suntem în străinătate şi cât de greu ne vine să plătim jumătate din acea sumă pe o sticlă de vin de aceeaşi calitate când suntem acasă.

    Cătălin Păduraru, preşedinte, IWCB: Orice observaţie legată de schimbarea de comportament ţine de o evoluţie naturală. Sigur, informaţia a circulat, există internetul, bibliografia de specialitate este din ce în ce mai consistentă, oamenii circulă în toată lumea şi, evident, există o putere mai mare de a alege într-un mod conştient. Dar asta e ceva ce au făcut toate ţările, ceea ce facem noi acum nu este decât să păstrăm decalajul pe care îl avem faţă de celelalte state. Nemulţumirea unora ca mine nu este că nu suntem pe drumul cel bun, ci că trebuie să accelerăm puţin; singura şansă a României este de a comprima nişte paşi. Avem capacitatea să facem salturi, nu ne lipseşte absolut nimic, trebuie doar să învăţăm din nou – nu ştiu unde s-a pierdut asta – să unim energiile astfel încât să putem avea rezultate şi mai bune. Fără a face proces de intenţie vreunui producător, pentru că îi iubesc aproape pe toţi, oricum ar fi, businessul dictează comunicarea. Şi în această idee, onestitatea este până la un anumit punct – nu înseamnă că ascunzi ceva, că spui că e un soi şi de fapt e un alt soi, dar câteodată forţezi către produsul tău. Or, educaţia de bază se face către masă şi un prim pas ar fi ca toată ţara să ştie noile valori ale cramelor româneşti.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cum e perceput vinul „made in RomAnia“?
    Valentina Vesler, director de Comunicare & PR, Valvis Holding: Consumatorul român nu e musai consecvent cu alegerile lui, consumatorul român încearcă. Totul porneşte de la educaţie şi dacă informaţia nu e transmisă aşa cum trebuie şi există acea suspiciune că vinurile sunt făcute din pastile – toate acele legende underground care există – să alegi un vin românesc e o întreagă bătaie de cap. Sunt foarte mulţi oameni implicaţi în educarea consumatorului român, din ce în ce mai mulţi, iar ăsta este un lucru bun. Dar şi acei oameni ar trebui să se armonizeze pe un anume tip de informaţie, veridică şi obiectivă. Ei bine, dacă acea informaţie ar ajunge la consumatorul român, lucrurile s-ar schimba mult mai mult, pentru că există o întreagă iluzie şi o dorinţă să bem vinuri din import, din lumea nouă, iar producătorii români încearcă să se bată cu această mentalitate.

    BUSINESS MAGAZIN: Care este starea actuală a turismului viniviticol în România?
    Laurenţiu Achim Avram, preşedinte, Sommelier Federation România: Turiştii vin, de obicei, în locurile care sunt promovate. Nu am văzut niciun fel de promo al României viniviticole, poate mi-a scăpat mie sau poate nu există. Renumele României ca ţară producătoare de vin nu este chiar unul foarte bun. Eu zic că nivelul de civilizaţie al unui popor se vede în modul în care acesta mănâncă şi bea, la toate nivelurile sociale, or acest nivel la care România a ajuns nu este prezentat nicăieri. Cred că această imagine este şi vina noastră, a tuturor; cei care pot să facă ceva în această direcţie o fac şi o fac bine, zic eu, cramele îşi fac singure promovare pe toate căile pe care le au la îndemână. Cred că ar trebui să existe o mai bună promovare a României turistice, poate un canal de televiziune specializat, un canal civilizat care ar transmite acest mesaj mult mai concentrat şi acolo unde trebuie.

    Victor Melian, Chef: Din păcate, turismul viniviticol este o struţo-cămilă în care trebuie să avem o formă de cazare, o formă de transport, în clipa aceea ar trebui să avem şi şosele – pentru cei care au fost prin Europa, turismul viniviticol este foarte complicat. El pare foarte simplu în Italia sau Franţa, unde se face chestia asta de foarte, foarte mult timp şi a ajuns la un nivel de excelenţă. Am avut plăcerea şi bucuria să însoţesc de mai multe ori grupuri organizate de către ambasadele bucureştene, dar eşti limitat din cauza timpului la zonele limitrofe; dacă sari de o zi, deja se complică noţiunile de cazare şi transport. Eu cred că România îşi vinde la fel de prost mănăstirile şi cramele, locurile istorice, cred că e o terra virgina pe care cineva ar putea să o exploateze senzaţional. Cu regret, sunt foarte, foarte puţini turişti, din cauza condiţiilor care sunt, în continuare, improprii. E un citat al lui Gheorghe Dinică, dintr-un film celebru, care mie îmi place foarte mult: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic“. Degeaba avem crame, vinuri, dacă nu avem povestitorul care să vândă circuitul ăsta, pentru că turismul viniviticol nu are pretenţii enorme de la cazare, este un turism de eveniment, de amintire; poţi să stai seara la o cramă, în faţa focului, să auzi nişte poveşti minunate despre via cu pricina şi eventuale legende locale cu Ilene Cosânzene şi gata, eşti vândut. Asta trebuie să facem, să avem povestea.

    Roxana Ana, managing director, Amfiteatru Vitis: În acest tip de turism nu este vorba doar despre vin, este vorba despre viţă, despre procesul de vinificaţie şi, cel mai important, este vorba despre oamenii din spate şi povestea lor. Este şi motivul pentru care clientul îşi doreşte să aibă o interacţiune personală, emoţională cu acel producător. Este motivul pentru care nu se mulţumeşte doar să citească informaţiile de pe o etichetă, vrea să meargă la faţa locului, să simtă energia respectivă, să aibă o experienţă – despre asta este vorba. În momentul în care acel consumator pleacă, iese pe poarta cramei, el devine un ambasador al vinului şi al producătorului respectiv.

    George Cojocaru, oenolog, Casa de Vinuri Ştefăneşti: Turiştii care întreabă de vinuri preferă să consume soiurile autohtone, din păcate nu am reuşit să ne păstrăm foarte bine soiurile, nu avem declarate foarte multe. Greşeala mare a producătorilor de vin este că au plantat foarte multe soiuri internaţionale, şi aici e şi problema: turistul care vine la noi în ţară ar vrea să consume un vin care conţine măcar un soi românesc, cupajul respectiv să aibă aşa ceva în compoziţie. Şi noi am făcut aceeaşi greşeală, dar eu, personal, nu m-aş apuca să fac un vin din Cabernet Sauvignon şi să îl dau ca vinul meu emblemă, deşi soiul este foarte frumos şi se vinifică foarte bine, are potenţial bun şi de învechire, dar eu cred că trebuie să stea neapărat lângă nişte soiuri autohtone. E adevărat că nouă, oenologilor, ne-a fost mai uşor să vinificăm soiurile internaţionale, pentru că în regiunile cu tradiţie veche – Franţa, Italia, Spania – sunt şcoli destul de bine specializate pe treaba asta şi atunci s-au făcut foarte, foarte multe cercetări pe acele soiuri. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la soiurile noastre, cu care putem să avem nişte experienţe şi la care putem încerca, continuu, să îmbunătăţim calitatea. Avem Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, care este iubită de italieni, chiar s-ar putea cultiva în anumite regiuni din afară.

    Anca Maria Vlădoi, marketing manager, Domeniul Vlădoi: Fiind foarte aproape de Constanţa, aş putea spune că suntem un oraş sezonier. Am simţit o creştere anul acesta, pentru că şi numărul zborurilor pe aeroportul Mihail Kogălniceanu a crescut. Am avut foarte mulţi estonieni, ştiau că România produce vin şi, oricum, celor care vin la noi la cramă încercăm să le dăm spre degustare soiurile româneşti. Turiştii sunt curioşi şi reacţionează foarte bine la soiurile locale. Avem 17 hectare pe care cultivăm 11 soiuri, e destul de greu să le manageriem.

    Cristian Podar, director general, Villa Vinea: Eu văd România viniviticolă la început, sunt destul de puţine crame deschise. Din punctul nostru de vedere, turismul viticol este la început, dar avem semnale pozitive, sunt foarte mulţi turişti străini şi mai puţini români.

    Alina Iancu, fondatoare, crameromania.ro / revino.ro: Eu aş spune că turismul viticol este unul de business, cele mai multe evenimente pe care le organizez – fie ele degustări de vinuri în Bucureşti sau team buildinguri – sunt pentru companii din România cărora le vin delegaţi străini şi vor să organizeze ceva la crame. Foarte rar organizez grupuri private cu public din România. Pe de altă parte, acest turism nu este dezvoltat pentru că nici cramele nu sunt deschise cu adevărat, nu au răbdarea de a sta jumătate de oră sau o oră să vorbească cu două persoane, şi atunci impun un număr minim de 8-10 persoane. Turismul viticol înseamnă să vinzi vinul de la cramă şi poate să diminuezi alte cheltuieli de marketing prin care te promovezi prin ţară, dar trebuie să investeşti o perioadă mai lungă de timp. O problemă pe care o au cramele este că nu vor să se identifice şi să facă degustările cu produse locale. Cum ar fi să meargă să cumpere 5 kilograme de brânză de la un localnic şi să le vină doar 10 turişti? Nu vor să investească în lucrul acesta, dar dacă nu ne folosim şi de partea de gastronomie, nu putem să evoluăm pe partea de vinuri. Eu am identificat peste 185 de crame cu vin îmbuteliat şi peste 80 dintre ele fac turism viticol, dar zic eu că doar jumătate ştiu să îl facă cu adevărat, să ţină o degustare cum trebuie, să aibă personal specializat.

    BUSINESS MAGAZIN: Cât de importantă este dimensiunea turismului viticol pentru imaginea unei crame?
    Cristian Podar, director general, Villa Vinea: Din punct de vedere legislativ, în România producătorii de vin nu pot fi trataţi aşa cum au fost cei din Germania sau Italia, respectiv ca până într-un anumit număr de locuri să nu respectăm întru totul legislaţia restaurantelor. Prin urmare, investiţia pe care trebuie să o facem este foarte mare, şi toţi investitorii în viticultură încearcă, în primul rând, să îşi recupereze banii din principala activitate, adică producţia de vin. Celelalte activităţi, printre care şi turismul viniviticol, sunt lăsate mai la urmă. Îţi trebuie foarte multă răbdare, îţi trebuie oameni cu experienţă, îţi trebuie buni povestitori atunci când primeşti un grup, pentru că nu se poate ca o dată să povestească cineva din magazin şi a doua oară directorul general. În concluzie, ne ajută foarte mult – eu ştiu producători care vând 15-20% din producţie doar prin magazinele proprii datorită turiştilor. Un producător cu 5 hectare îşi poate vinde întreaga producţie dacă are un local micuţ, un restaurant cu câteva mese unde să servească nişte produse; la Villa Vinea vindem cam 30% din producţie prin magazinele proprii.

    Roxana Ana, managing director, Amfiteatru Vitis: Noi am încercat să oferim catering doar cu produse locale, dar nu am putut pentru că nu am găsit suficienţi producători care să aibă acele produse cu certificatele de calitate necesare.

    George Cojocaru, oenolog, Casa de Vinuri Ştefăneşti: Să nu uităm că suntem încă la început cu afacerile din domeniul vinului. Avem 10 ani de zile în care am investit în crame şi poate că mai avem mulţi ani până să ajungem la nivelul celor de afară, chiar dacă am evoluat destul de rapid. E clar că trebuie să ne unim cu mici producători din alte zone, dar să nu uităm că perioada e una scurtă.

    BUSINESS MAGAZIN: Cum arată experienţa ideală a unui turist venit la o cramă?
    Victor Melian, Chef: Să poată să aterizeze la un aeroport civilizat, să se urce într-un autocar civilizat – asta avem –, să circule pe nişte drumuri unde eventual să nu facă o medie de 25 de kilometri pe oră, să ajungă la un loc prietenos, şi asta mi se pare mult mai important decât nivelul de cazare; este vorba de o experienţă, amintirile din momentul vizitei sunt mult mai importante decât patul din cameră. Lumea vrea astăzi experienţe, vrea să audă poveşti. România vrea să aducă turişti din străinătate, dar nu prea înţeleg de ce, pentru că avem 15 milioane de clienţi pe care nu îi bagă nimeni în seamă. Sigur, sunt nişte probleme tehnice incredibile pe zona culinară, trebuie să ai o mie şi una de hârtiuţe pentru nişte kilograme de brânză şi 25 de frigidere; nu cifrele contează, dar toate aceste probleme te costă. Sunt nişte sume pe care nu ţi le poţi permite. În Franţa, omul ţi-a scos o bucată de brânză din frigider, a pus-o pe masă, ai băut două vinuri, asta e toată treaba şi e perfect legal. E bine pentru toată lumea.

    George Cojocaru, oenolog, Casa de Vinuri Ştefăneşti: Legat de potenţialul de învechire a vinului, sunt mai multe elemente de discutat. De regulă, vinurile lansate pe piaţă – ca fiind comerciale – nu au un potenţial foarte lung de învechire. Tehnologia te ajută să faci vinul să fie foarte plăcut atunci când îl lansezi pe piaţă, dar nu te ajută să păstrezi vinul o perioadă foarte lungă. Bogăţia de compuşi dintr-un vin pot să îl facă mai neplăcut, la un moment dat.

    BUSINESS MAGAZIN: Cât de dispuşi sunt românii să îşi diversifice obiceiurile de consum?
    Laurenţiu Achim Avram, preşedinte, Sommelier Federation România: Potenţialul de a încerca lucruri noi vine odată cu nivelul de dorinţă de a te educa, de a te cultiva, de a evolua, or acest lucru e strâns legat de potenţialul financiar pe care îl ai la dispoziţie. Cu cât vinurile sunt mai ieftine, cu atât diferenţele dintre ele sunt mai mici, există practic o uniformizare a gustului. Dacă ai acces doar la aceste vinuri ieftine, interesul pentru lucruri noi scade.

    Roxana Ana, managing director, Amfiteatru Vitis: Un factor în decizia de achiziţionare a unui vin este şi vârsta. Consumatorul care trece de un prag de vârstă, 50 de ani de exemplu, este mult mai rigid în decizie, este un consumator tradiţionalist – maximum două-trei opţiuni sau producători, pentru care optează de-a lungul multor ani. În schimb, generaţia tânără este mult mai flexibilă, mult mai dornică să încerce produse noi, să cunoască producători noi şi nu este la fel de fidelă unui anume brand.

    Anca Maria Vlădoi, marketing manager, Domeniul Vlădoi: Eu cred că se experimentează mai mult pe la târguri, pentru că la un restaurant nu poţi să te duci şi să experimentezi. De obicei, consumatorul alege dintr-un meniu vinul pe care îl ştie sau cel care e recomandat de un ospătar. Noi suntem prezenţi în toată ţara, dar am început să fim susţinuţi de către restaurantele din Constanţa, pentru că e normal ca fiecare turist care vine la mare să vrea să servească şi un vin local.

  • Povestea unei femei care a reuşit într-o afacere dominată de bărbaţi

    Carte de vizită

     A absolvit Facultatea de Horticultură din Bucureşti şi are o diplomă de licenţă în inginerie, viticultură şi oenologie

     Timp de aproape nouă ani a lucrat ca director de producţie la Cramele Halewood, iar în 2003 a înfiinţat Domeniile Săhăteni, alături de Steve Cacenco

     Are o linie de vinuri care îi poartă numele şi este cea mai cunoscută femeie oenolog din România

     A lucrat în Africa şi în Australia, însă nu îi place să stea în străinătate, departe de familie

     Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a depăşit valoarea de2 milioane de euro 

    Povestea reginelor vinului din România. Un sfert din producţia anuală iese din mâinile lor

     

     

  • De ce este România invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de vin de calibru mondial

    Vinul roşu de Bordeaux şi şampania sunt perlele coroanei în ceea ce priveşte licoarea lui Bacchus, dar nici vinurile din Toscana sau Rioja nu se lasă mai prejos, iar un riesling de Rin sau un vin de Porto pot oricând să stea la masă cu toate cele de mai sus, în orice colţ al lumii.
    Între aceste nume mari îşi fac loc şi Feteasca Neagră sau Albă, soiuri româneşti care local ţin capul de afiş, dar care la nivel internaţional sunt încă necunoscute.

    De altfel, România este invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de calibru mondial. Astăzi, mai puţin de 5% din totalul celor 5,2 milioane de hectolitri de vin „made in Romania” ajung pe pieţele externe, pondere ce poziţionează statul pe ultimele locuri în UE (între ţările care produc vin). Prin comparaţie, statisticile europene arată că marii jucători precum Spania, Portugalia sau Italia exportă circa jumătate din ce produc. În cazul Franţei ponderea este la 30%, arată datele biroului de statistică european, Eurostat.

    România este privită pe pieţele din afară ca un producător ieftin, de volum. Totuşi, în ultimii ani, producătorii mici cu vinuri premium au făcut paşi la export şi încearcă să schimbe percepţia străinilor asupra vinurilor locale. Este nevoie de timp şi de multe evenimente organizate în această direcţie. Soiurile româneşti sunt însă pariul producătorilor locali când vine vorba de a cuceri noi orizonturi.

    „Trebuie să redescoperim soiurile româneşti de viţă-de-vie. România are un potenţial enorm, avem zeci de soiuri pe care le putem transforma într-un atu. Dacă pierdem această diferenţiere, vom fi uşor de înlocuit ca ţară producătoare de vin“, spunea recent Oliver Bauer, enologul cramei Ştirbey din Drăgăşani şi coproprietarul cramei Bauer, fondată alături de soţia sa în aceeaşi regiune viticolă.

    În România, mai puţin de un sfert din suprafaţa cu viţă-de-vie este acoperită cu soiuri româneşti, conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) citate pe platforma revino.ro, un agregator de tipul Trip Advisor care le oferă vizitatorilor toate informaţiile de care au nevoie pentru a organiza vizite la crame.

    Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie pentru producţia de vin în România este de circa 183.000 de hectare, poziţie ce plasează piaţa locală pe locul zece la nivel mondial şi pe poziţia a cincea în UE.

    „Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie a fost anul trecut de 182.500 de hectare. Viile locale continuă să treacă printr-un amplu proces de restructurare şi reconversie, ajutate de fondurile UE din programul naţional de sprijin. An de an, în exerciţiul bugetar 2014-2020, România primeşte 47,5 milioane de euro”, spun oficialii Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri (APEV).

    Anterior – şi în perioada 2007-2013 – România a beneficiat de fonduri europene nerambursabile în acest scop. Pentru fiecare hectar, antreprenorii primeau circa 14.000 de euro, potrivit datelor ZF. Odată cu fondurile de la UE au fost realizate investiţii importante în domeniu şi au apărut şi tot mai mulţi jucători de nişă, specializaţi pe segmentul premium. Acest segment a devenit de altfel printre cele mai efervescente, cu nume precum Catleya sau Rasova care şi-au făcut loc pe această piaţă în ultimii ani.

    Pe piaţa din România, în total, există peste 180 de crame care produc vin îmbuteliat, numărul lor fiind pe o tendinţă ascendentă continuă în ultimul an, arată datele portalului de specialitate crameromania.ro. Cele mai multe nume care apar sunt crame butic, ce îşi concentrează atenţia pe producţia de vinuri premium.

    Această schimbare de paradigmă vine în contextul în care şi comportamentul de consum s-a schimbat, iar românii s-au orientat tot mai mult către licoarea lui Bacchus şi tot mai mult către vinuri premium. Mai mult, în ultimii ani, alegerea vinurilor a devenit o activitate tot mai documentată, astfel că un consumator se uită atât la cramele producătoare sau soiurile de struguri, cât şi la culoarea vinului – alb, rosé sau roşu.

    Dezvoltarea apetitului pentru vin, accesul la informaţie şi creşterea puterii de cumpărare au făcut ca românii să îşi schimbe comportamentul de consum, astfel că preferă din ce în ce mai mult vinuri seci, în detrimentul celor demiseci. Totodată, câştigă teren vinurile roşii, rosé şi spumantele în detrimentul vinurilor albe liniştite, care au ţinut mulţi ani capul de afiş.

    Astfel, treptat românii încep să se asemene tot mai mult cu consumatorii din ţările dezvoltate precum Franţa sau Italia, două nume cu tradiţie şi greutate în lume în domeniul vinului. În aceste ţări şi consumul de vin este pe măsură, licoarea lui Bacchus fiind consumată la masă, cu ocazia unor evenimente sau în timpul liber.

    În România cultura vinului nu este la fel de dezvoltată, ba chiar există o scindare între urban şi rural. În timp ce în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării consumul este pe un trend ascendent, în mediul rural se consumă alte tipuri de băuturi alcoolice sau vin produs în casă. În Capitală însă şi în oraşe precum Cluj-Napoca şi Timişoara, pe fondul creşterii puterii de cumpărare, consumatorii ies mai des în oraş şi cheltuie mai mult. Ba chiar se reorientează de la bere către vin.

    Un român consumă în medie 20 de litri de vin pe an, la fel de mult ca un grec sau un britanic. Prin comparaţie, marii consumatori ai lumii vin din Portugalia, Franţa şi Italia, unde consumul mediu este dublu, arată calculele BM pe baza datelor OIV – Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului. Cei mai mari consumatori de vin sunt de regulă şi cei mai mari producători.

    Cea mai mare parte a vinului „made in Romania” rămâne pe piaţa internă, fiind destinat consumului local. Ponderea exportului este astfel de nici 5%. În acest context, o bună parte din consumul local de vin provine din producţia internă. Acest lucru este normal pentru o ţară care are o producţie semnificativă, cum este cazul României sau al Franţei şi Italiei, spunea recent Victor Ciupercă, vicepreşedintele APEV – Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri.

    „Cererea internă foarte mare îi determină pe producătorii români să îşi orienteze eforturile către România şi nu către export. Mai mult, preţul de export este mai mic decât cel de pe piaţa locală, astfel că situaţia are o explicaţie clară”, afirma şi Dan Balaban, antreprenorul care deţine împreună cu oenologul Bogdan Costăchescu producătorul de vinuri premium Davino.

    Producţia locală este suficient de mare pentru a acoperi consumul intern. Mai exact, 2018 se prefigurează a fi cel mai bun an din ultimul deceniu pentru producţia de vin, cu un total de 5,2 milioane de hectolitri. Această valoare plasează România pe locul 12 la nivel mondial şi 6 european, suflând în ceafa Portugaliei, unul dintre marile nume în ceea ce priveşte producţia licorii lui Bacchus. Producţia de vin a României a crescut cu peste 20% anul trecut, jucătorii vorbind de un an excepţional din punct de vedere cantitativ. Calitativ, mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a se da un verdict.

    „A fost un an excepţional pentru producţia de vin – cantitativ vorbind. Un astfel de an vine cam o dată la un deceniu. Însă este greu să corespundă acest nivel şi cantitativ, şi calitativ, de regulă ai cantităţi mici şi calităţi excepţionale şi invers”, spunea recent Cristian Podar, administrator al Villa Vinea, producător de vin din zona Transilvaniei.

    Pe piaţa din România există 37 de podgorii care au fost reunite în opt regiuni viticole, dintre care cea mai extinsă este cea a Dealurilor Moldovei, care se întinde pe aproape 70.000 de hectare. Pe poziţia a doua se află Dealurile Munteniei şi Olteniei, cu peste 50.000 de hectare. Podiumul este încheiat de Podişul Transilvaniei.

    Dincolo de cifre şi de businessul din spatele lor, unii zic că vinul este un obiect de cult şi o experienţă culturală, la fel ca arta. Alţii spun că „iubirile, anii şi paharele de vin nu se numără niciodată”. Sunt şi „poeţii” care afirmă că vinul este ca un puzzle pentru că fiecare consumator trebuie să îi studieze culoarea şi claritatea, trebuie să îl respire, iar apoi să îl deguste, pentru ca în final să se contureze o imagine clară şi de ansamblu. Nu degeaba vinul este supranumit „băutura zeilor”, deşi astăzi muritorii sunt cei care se bucură de el.

  • Alexandrion Group, creştere cu 25% a cifrei de afaceri în primele 6 luni

    Concret, aceasta înseamnă peste 5.245.000 de litri vânduţi doar în primele 6 luni ale acestui an, faţă de puţin peste 4.400.000 litri în aceeaşi perioadă din 2017.

    „Această creştere spectaculoasă a cifrei de afaceri nu face decât să reflecte rezultatele strategiei de dezvoltare pe termen lung a grupului. Astfel,  în prezent, întreaga companie se focusează pentru a deveni lider de piaţă pe zona de HoReCa Premium atât  pe spirtoase, dar şi pe vinuri.  În acest sens, una dintre mişcările strategice luate pentru atingerea obiectivelor Alexandrion Group se axeaxă pe împărţirea pe divizii a forţei de vânzări.” declara Răzvan Vasile, CEO Alexandrion Trading.

    Pentru o implemetare adecvată, cele două divizii de vânzări vor fi conduse de doi profesionişti în domeniul băuturilor alcoolice. Astfel, Divizia de HoReCa Premium şi Business Developement din cadrul Alexandrion Trading, singura companie responsabilă pentru vânzarea, distribuţia şi comercializarea întregii game de produse deţinute de Alexandrion Group, dar şi pentru brandurile importate şi afacerea viniviticolă recent achiziţionată, va fi coordonată de către Nicolae Costea, cel care până de curând ocupa funcţia de director naţional de vânzări al grupului. 

    Cu o experienţă de peste 18 ani în vânzări,  în coordonarea şi managementul operaţiunilor de magazin şi de teren, Nicolae Costea face parte din familia Alexandrion Group de peste 4 ani. Pe viitor, atribuţiile sale se vor concentra pe dezvoltarea oportunităţilor de business pentru compania noastră, în domeniul băuturilor, dar şi pe coordonarea operaţională şi strategică a diviziei, cu un obiectiv clar de a aduce compania pe primul loc în segmentul băuturilor spirtoase şi al vinurilor în zona HoReCa Premium.

    Dizivizia de vânzări către comerţul tradiţional şi către formatele de Modern Trade este acum sub coordonarea lui Costin Alexandru Ghiţă, un profesionist cu o experienţă de peste 20 de ani în vânzări şi marketing.  Acesta vine să contribuie cu vasta sa expertiză în managemenetul vânzărilor de vinuri.  Înainte de a se alătura Alexandrion Group, Costin Alexandru Ghiţă a avut în subordine, timp de 14 ani, vânzările la nivel naţional ale uneia dintre cele mai mari companii producătoare de vin din România.  

    Nicoale Costea şi Costin Alexandru Ghiţă vor fi coordonaţi de Răzvan Vasile, CEO-ul Alexandrion Trading, compania considerată “braţul” comercial al grupului în România.

    Alexandrion Group este lider în producţia şi distribuţia de băuturi alcoolice din România. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti şi produse internaţionale.

  • Cum a reuşit o romancă să pătrundă intr-o lume dominată de bărbaţi in care foarte puţine femei au reuşit să ajungă

    Ana Sapungiu s-a născut în Giurgiu, dar a ajuns în Capitală încă de la vârsta de şase ani. În 2003, după absolvirea Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a decis să obţină un MBA la Universitatea Huron, din Londra.

    Încă din timpul facultăţii a început să lucreze în industria vinului: mai întâi pentru diverse companii sau agenţii din domeniul importului, pentru ca ulterior, în 2004, să devină responsabilă de gama de vinuri din portofoliul Oddbins, un lanţ de magazine din Marea Britanie.

    Topul dat publicităţii anual de către prestigioasa publicaţie de specialitate Drinks Retailing News o plasează anul acesta pe românca Ana Sapungiu pe locul 30 în ierarhia celor mai influente persoane din piaţa britanică a vinului.

    Pentru a obţine titlul, românca a trebuit să plătească peste 12.000 de lire sterline: 4.452 lire pe an pentru zilele de curs şi cele de seminar, 1.944 de lire pentru examenul final şi 1.356 lire sterline pentru lucrarea de disertaţie; în total, 12.204 lire sterline.
    „Apoi, dacă nu treci de prima oară, trebuie să plăteşti încă o dată anul şi examenul, adică să îl repeţi, iar taxele sunt aceleaşi. Se mai adaugă banii de achiziţii, de călătorii, de cărţi şi aşa mai departe“, descrie ea costurile pe care le implică pregătirea pentru obţinerea unui astfel de titlu.

    Care sunt elementele de care ai nevoie pentru a reuşi într-un astfel de domeniu? Pasiunea, talentul şi încrederea în tine contează foarte mult, spune Ana Sapungiu. „Inovaţia nu vine doar din acumularea de cunoştinţe. Cunoştinţele sunt importante, le acumulezi toată viaţa, dar, doar cu ele, fără atributele amintite (pasiune, talent), nu reuşeşti să împingi mai sus lucrurile şi în niciun caz nu reuşeşti să ai «semnătura» pe escalada către performanţa profesională.”

    Ana Sapungiu descrie decizia de a se ocupa de achiziţii la un lanţ de magazine ca fiind un moment-cheie al carierei.
    „Nu sunt multe posturi de acest fel (buyer) în Marea Britanie şi competiţia este foarte mare. Gradul de responsabilitate pentru gama de vinuri a unui lanţ cu unităţi în toată ţara este foarte mare, dar este dublată de oportunitatea de a schimba puţin lucrurile, chiar de a influenţa tendinţele din piaţă ceea ce, trebuie să recunosc, este foarte interesant şi, în egală măsură, incitant, provocator.”

    Un alt moment pe care nu îl poate trece cu vederea este cel în care s-a hotărât să obţină titlul de Master of Wine. A fost punctul de plecare pe un drum lung, pe care s-au cheltuit multe resurse personale, inclusiv financiare, explică ea. „Nu există nicio garanţie că vei reuşi să străbaţi acest drum, să ai succes. Cred că intră şi un strop de noroc în ecuaţie.”

    De aceste două momente se leagă, de altfel, şi părţile dificile ale carierei sale. „Până la a putea spune «am reuşit», am trecut prin stări în care apar întrebări, temeri sau în care se instalează epuizarea. Important este să nu uiţi cine eşti, de ce faci ceea ce faci şi încotro vrei să te îndrepţi.”
    În ultimii ani, alegerea şi consumul vinurilor au devenit activităţi tot mai documentate pentru români.
    Potrivit unui studiu realizat de

    CrameRomania.ro şi ReVino.ro, factorii esenţiali în alegerea unei etichete sunt: cramele producătoare (32%), soiurile de struguri (31%), culoarea vinului – alb, roze sau roşu (11%) – şi momentul de consum (10%).

    58% dintre români consumă din ce în ce mai mult vinuri seci, în detrimentul celor dulci, care sunt preferate de doar 2% dintre respondenţi. În acelaşi context, vinurile roşii ocupă primul loc fiind preferate de 57% dintre români, urmate de vinurile albe (28%), roze (13%) şi pe ultimul loc de spumante (2%). Indiferent de sursă (cramele din România, cele din afară sau producţie proprie), vinul este consumat de două-trei ori pe săptămână de către 45% dintre respondenţi, iar cel îmbuteliat la sticlă este ales în peste 91% dintre situaţii.

    În 60% dintre cazuri, documentarea înainte de achiziţie constă în informaţiile pe care clienţii le găsesc la raft. Doar 14% dintre cumpărători caută pe internet informaţii înainte de a cumpăra un vin, iar 9% cer sfatul unui specialist. Preţul pe care un român îl plăteşte pentru o sticlă de vin este în 43% dintre cazuri cuprins între 26 şi 50 lei, în 20% dintre cazuri între 16 şi 25 lei, iar în proporţie de 17% respondenţii sunt dispuşi să plătească între 51 şi 70 lei. Cu privire la soi, Feteasca Neagră este preferată de 52% dintre români.

    Referitor la sursele de achiziţionare a vinului, 43% dintre români aleg cel mai des supermarketurile, datorită dezvoltării sortimentelor de băuturi şi zonelor special amenajate pentru vinuri. Acestea sunt urmate în proporţie de 36% de magazinele specializate. Aprovizionarea direct de la sursă, adică de la crama producătoare, este aleasă doar de 12% dintre români, iar online-ul reprezintă o opţiune doar pentru aproape 7% dintre aceştia.

    Deoarece consumul educat de vinuri se construieşte în timp prin acţiuni diverse, vizitele la crame în ţară reprezintă o opţiune din ce în ce mai frecventă printre români. În plus, participarea la evenimente  dedicate vinului este pe lista tot mai multor consumatori, iar apetitul pentru educaţie în materie de vinuri a crescut.

    Generalizările sunt periculoase, dar se poate observa o schimbare a tiparelor de consum, crede Ana Sapungiu. „Au succes din ce în ce mai mare vinurile mai «uşoare», mai puţin baricate. Vinurile «generice», fără origine exactă, încep să îşi piardă popularitatea, consumatorii arătându-se interesaţi din ce în ce mai mult de vinurile cu provenienţă clară.”

    Ce loc ocupă vinurile româneşti pe rafturile britanice?  „În Anglia, şi nu numai, imaginea României nu este foarte bine definite. Istoricul prezenţei vinurilor româneşti în lanţurile de magazine este unul al «raftului de jos». Acum au început să apară şi vinuri de calitate, dar ele sunt puţine şi aria de răspândire este încă mică”, opinează ea. Partea bună a lucrurilor este că, nefiind formată o imagine clară, apare oportunitatea de a o lua, cumva, de la capăt. Cu ştiinţă, muncă, se pot obţine rezultate bune.”

  • În lumea vinului moldovenesc

    Prima interacţiune cu „oraşul din piatră albă”, după cum este supranumit Chişinăul datorită clădirilor deschise la culoare care îl împânzesc, te face să te simţi ca într-o capsulă în care prezentul este amestecat cu trecutul. Adevăratele comori ale Republicii Moldova – şi unul dintre principalele motoare ale economiei – se află însă la o distanţă de mai puţin de 20 km.

    Un drum de circa o oră este astfel suficient ca să poţi uita de agitaţia din cel mai mare oraş al ţării. Bijuterii arhitecturale, galerii subterane, dealuri împânzite cu viţă de vie şi crame care produc de la câteva mii de sticle la câteva milioane – acestea sunt comorile Moldovei, cele care au reuşit să pună ţara pe harta mondială a vinului, o hartă unde trioul Spania, Italia şi Franţa conduce detaşat.

    Republica Moldova se află pe locul 20 în lume şi pe 11 la nivel european în ceea ce priveşte cantitatea produsă de vin, cu un volum estimat pentru anul 2017 la 1,8 milioane de hectolitri, arată datele de la Organizaţia Internaţională a Vinului şi Viei (OIV). Comparativ, România se află pe locul 13 la nivel mondial şi şase în Uniunea Europeană, cu o cantitate de 4,3 miliarde de hectolitri, arată aceeaşi sursă. Însă, dacă ne uităm la suprafaţa cultivată cu viţă de vie, vedem că Republica Moldova este la un nivel similar cu România. Conform datelor OIV, ţara de peste Prut are 140.000 de hectare plantate cu viţă de vie (circa 110.000 conform celor mai recente date de la Biroul de Statistică), în timp ce România are peste 180.000 de hectare.

    Industria vinului este foarte importantă pentru economia Republicii Moldova, reprezentând 7,5% din exporturile totale şi 3,2% din PIB-ul acesteia, conform celor mai recente date. Însă, dacă România este aproape invizibilă pe harta exporturilor, Republica Moldova exportă anual 85% din producţia totală de vin, ceea ce înseamnă peste 85 de milioane de dolari (73 mil. euro), potrivit datelor comunicate anterior de autorităţile de peste Prut. Astfel, vecinii de la est au exporturi de vin de aproape patru ori mai mari decât România. Iar vinurile moldoveneşti ajung în ţări precum China, România, Polonia, Cehia, Rusia sau Canada.

    Practic, vinul reprezintă o adevărată industrie în Republica Moldova, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în aproape fiecare colţ al ţării. Cea mai cunoscută cramă din Republica Moldova este Cricova, ale cărei galerii subterane pot fi asemănate cu ale unui oraş, cu străzi, bulevarde şi semne de circulaţie.

    Cricova se află la circa 20 de kilometri de Chişinău, adică la aproximativ 30 de minute de mers cu maşina. Ajungând în faţa cramei, puţine lucruri îţi indică ce urmează să descoperi în interiorul oraşului subteran.

    Un ghid bine îmbrăcat şi un mini-autobuz sunt primele indicii că o să ai parte de o călătorie într-un loc ce nu poate fi străbătut pe jos şi unde temperatura este mult mai mică decât cea de afară. Şi aşa şi este.

    Străzile şi bulevardele cu o lungime totală de 120 km şi care poartă nume precum Cabernet, Fetească sau Bulevardul Şampaniei sunt parte a unui adevărat labirint cunoscut centimetru cu centimetru doar de cei care străbat zilnic aceste galerii. Temperatura din interior se situează între 12 şi 14 grade, iar cel mai adânc punct al galeriilor este la minus 100 de metri adâncime. În afară de străzile ale căror nume te duc imediat cu gândul la licoarea lui Bachus, la fiecare pas întâlneşti butoaie mai mici sau mai mari în care vinul stă la maturat, iar mai apoi urmează să fie turnat în sticle. Cele mai mari butoaie au chiar opt tone şi sunt atât de mari încât parcă mai au puţin şi ating tavanul galeriilor.

    Crama Cricova a fost construită pe locul unei fostei mine şi are o capacitate de 30 de milioane de litri. Astăzi, în interiorul cramei sunt circa zece milioane de litri de vin liniştit şi spumant. Cele mai valoroase vinuri sunt însă cele de colecţie, adică peste un milion de sticle. În vinoteca cramei Cricova se găsesc vinuri de peste 100 de ani, aşa cum este cazul vinului Evreiesc de Paşti din anul 1902. De asemenea, tot aici se găsesc vinuri din toate colţurile lumii şi de toate vârstele, vinuri Cricova care au câştigat medalii internaţionale sau ediţii limitate, dar şi colecţii ale unor actuali şefi de stat precum Vladimir Putin, Klaus Iohannis, cancelarul Angela Merkel sau fostul secretar de stat american John Kerry.

    Cricova este şi unul dintre principalii exportatori de vin din Republica Moldova, din beciurile cramei ajungând vinuri în toată lumea. 
    O altă cramă care are galerii subterane este Mileştii-Mici, coridoarele de aici având o lungime de circa 200 de kilometri. Republica Moldova este cunoscută în România şi pentru vinurile unor crame precum Purcari sau Gitana, însă ţara vecină are mult mai multe crame, iar pe listă apar şi nume precum Asconi, Et Cetera sau Chateau Vartely.

    Dar cramă în Republica Moldova nu înseamnă doar galerii subterane, ci şi castele cu poveşti care ar putea deveni uşor scenarii de film. Tot în apropiere de Chişinău, de data aceasta la aproape 40-50 de minute de mers cu maşina, se află Castel Mimi din localitatea Bulboaca, una din cramele cu istorie din Republica Moldova, dar care era cât pe ce să fie uitată. Din stradă se observă greu că în spatele unor garduri înalte se află un castel. Însă, odată intrat în curte, te afli în faţa unui castel care are o istorie de peste 100 de ani şi a unor grădini care te duc cu gândul la Franţa. De altfel, Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei şi cel care a clădit acest castel, a absolvit Şcoala Agricolă Superioară din Montpellier, Franţa, unde timp de doi ani a însuşit arta cultivării viţei de vie şi metodele franceze de producere a vinului.

    Castelul datează din 1901, iar 40 de ani mai târziu a intrat în proprietatea statului sovietic, fiind transformat la scurt timp în combinat de vin. Astăzi, castelul este deţinut de familia Trofim, care în 2010 a început un amplu proces de restaurare. În castel, antreprenorii au construit şi săli de degustare şi un restaurant, iar lângă, un mic resort.

    Beciurile castelului sunt cele care te întorc cu zeci de ani în timp. Tancuri mari în care se păstrau vinurile, beciuri unde temperaturile coboară la sub 15 grade celsius şi sticle de vin vechi pe care s-a pus mucegaiul sunt lucruri care te duc cu gândul la vremurile trecute. Crama Mimi produce anual peste un milion de litri, dar are o capacitate de peste 20 de milioane de litri.

    Lângă castel se află şi unitatea de producţie a vinului, iar în spatele clădirii construite de Mimi actualii proprietari au făcut un labirint „viu” şi o grădină cu legume. Dincolo de vinuri, poveşti despre galerii subterane şi castele vechi de secole, Republica Moldova reprezintă şi un adevărat paradis pentru gurmanzi. Aşa că bucatele făcute de bucătarii moldoveni nu trebuie să lipsească de lângă paharele pline cu licoarea lui Bachus. 

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare” – VIDEO

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Guvernul a instituit o schemă de ajutor de minimis pentru promovarea vinurilor în străinătate

    „La propunerea Ministerului Agriculturii, a fost instituită o schemă de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor din ţări terţe. (…) Este vorba despre acordarea unui sprijin financiar din fonduri naţionale de până la 30% şi astfel sprijinul total acordat pentru promovarea de vinuri româneşti pe pieţele terţe creşte la 80%. 50% sunt bani europeni, 30% din fonduri naţionale. Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, această constribuţie a statului, este de 1,5 milioane de euro, respectiv 7 milioane de lei, şi se asigură în limita creditelor de angajament aprobate în anul 2018 Ministerului Agriculturii”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare”

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare”

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.