Tag: Turcan

  • Turcan: Creştere semnificativă a numărului solicitărilor pentru plata ajutoarelor de deces

    „Cu regret trebuie să spun că ultimele centralizări făcute la nivelul caselor de pensii judeţene indică o creştere semnificativă a numărului solicitărilor pentru plata ajutoarelor de deces. Este o realitate foarte tristă, dar se cuvine ca ea sa fie cunoscuta – numai la nivelul Capitalei vorbim de o dublare a solicitărilor faţă de cele primite în anii trecuţi”, scrie pe Facebook Raluca Turcan.

    Ea afirmă că a asigurat caselor de pensii sumele necesare pentru a onora toate cererile, fără întârzieri.

    „Totodată, am adresat rugămintea directorilor caselor de pensii să comunice, la rândul lor, în fiecare ocazie, că vaccinarea este cea mai importantă soluţie la îndemâna vârstnicilor pentru a reduce riscul de infectare şi riscul de a face o forma gravă a bolii. Persoanele în vârstă sunt cele mai vulnerabile în faţa virusului şi reiau, cu acest prilej, apelul la adresa vârstnicilor, de a recurge cu încredere la soluţia vaccinării, care asigură un nivel suplimentar de protecţie în faţa Covid-19. Recomandările autorităţilor sanitare din Romania sunt bazate pe o reală expertiza ştiinţifică medicală, internă şi internaţională. Orice alte recomandări sau păreri, oricât de bine intenţionate ar putea părea, trebuie ignorate, pentru că ele pot conduce la agravarea stării de sănătate a pacienţilor Covid-19”, conchide Turcan.

    România înregistrează joi 8.971 cazuri noi de COVID şi 434 decese, în ultimele 24 de ore. Internările pe ATI ating un nou record, cu 1.902 de bolnavi.

     

  • Criza muncitorilor. Raluca Turcan: creşte numărul de avize acordate muncitorilor străini

    Companiile din România au înregistrat 309.000 de noi locuri de muncă în primele zece luni ale anului, cu aproape 10.000 mai multe decât tot anul trecut. „Deci locuri de muncă există în România, iar acest rezultat se datorează în mare parte şi măsurilor luate de la începutul pandemiei, pentru susţinerea pieţei muncii. În toată perioada crizei sanitare au fost alocaţi 7,72 miliarde lei pentru a ajuta companiile şi în acest fel am protejat 1,4 milioane de locuri de muncă”, scrie pe Facebook Turcan.

    Conform acesteia, în toată ţara a fost reluată organizarea burselor de locuri de muncă, pentru a ajuta companiile să ajungă mai uşor la oamenii care au nevoie de locuri de muncă.

    „Am majorat considerabil stimulentul pentru părinţii care se întorc la muncă în primele 6 luni de viaţă ale copilului (de la 650 de lei la 1.500 de lei), completăm veniturile persoanelor vulnerabile care se angajează, prin acordarea ajutorului social încă 6 luni după angajare, şi face verificări pentru prevenirea muncii la negru. Toate aceste măsuri au contribuit la crearea de noi locuri de muncă, însă acum cea mai mare provocare pentru piaţa muncii o reprezintă numărul insuficient de angajaţi, fără de care companiile nu îşi pot desfăşura în mod corespunzător activitatea. Pentru a sprijini angajatorii să acopere această a lipsă a forţei de muncă, Guvernul va majora anul viitor numărul de avize acordate muncitorilor străini la 100.000 de lucrători. Acest lucru nu înseamnă că 100.000 de lucrători vor veni în România, ci că dăm posibilitatea tuturor angajatorilor din ţară să apeleze la resursă umană din străinătate, dacă nu găsesc angajaţi români, astfel încât afacerile lor să nu intre în blocaj”, adaugă Turcan.

    O altă problemă este legată de calificarea şi profesionalizarea forţei de muncă din România, mai ales în contextul schimbărilor de pe piaţa muncii, ca urmare a digitalizării şi a apariţiei de noi tehnologii: „România are o rată redusă de implicare a angajaţilor în cursuri de pregătire, mult sub media europeană. Prin urmare, acţionăm pentru a îmbunătăţi cursurile de calificare organizate de agenţiile de ocupare şi în acelaşi timp actualizăm Codul Ocupaţiilor din România, pentru ca toate meseriile cerute de angajatori să aibă calificări standardizate”.

  • Turcan, după ce PSD a anunţat că nu susţine guvernul: poate nu ar strica să se mai gândească

    Turcan spune că a văzut că PSD nu susţine guvernul Ciucă pentru că, în programul de guvernare depus la Parlament, nu se regăsesc propunerile PSD în materie de creşteri de venituri.

    „Aş vrea să spun cât se poate de clar câteva lucruri, lăsând deoparte retorica şi tensiunea politică mult prea crescută a momentului. Guvernul a reuşit în acest an să ia măsuri pentru creşterea veniturilor şi sprijinirea celor care au nevoie de asistenţă socială de calitate, cât şi pentru depăşirea perioadei dificile generată de criza sanitară şi criza internaţională a preţurilor”, susţine reprezentanta PNL:

    Conform Ralucăi Turcan, au fost puse în aplicare măsuri active, de sprijin, pentru angajaţi şi angajatori, în valoare de 7,3 miliarde lei, cu care am protejat 1,4 milioane de locuri de muncă, s-a realizat majorarea alocaţiilor copiilor cu 20% la începutul anului, care a însemnat un efort suplimentar de 350 milioane lei lunar, au fost alocaţi, în sprijinul consumatorilor vulnerabili, la creşterea preţurilor la energie, 426 milioane lei acest an, iar pentru anul 2022 va mai exista o alocare de 720 de milioane lei, dar a fost găsită şi deschidere la dialog din partea partenerilor sociali pentru creşterea salariului minim, la 2550 de lei, de la 1 ianuarie 2022, care înseamnă un impact pozitiv pe buget consolidat de 1,7 miliarde lei.

    „Toate aceste măsuri se vor resimţi în buzunarele oamenilor şi continuăm să creştem veniturile mici şi să oferim suport celor vulnerabili. Diferenţa între cei care livrează soluţii pentru oameni şi cei care doar îi amăgesc vine însă din cât de sustenabilă e fiecare promisiune”, adaugă Turcan.

    Potrivit acesteia, un efort realist şi sustenabil bugetar pentru anul viitor înseamnă:

    – creşterea alocaţiilor cu 20% de la 1 ianuarie, deci un plus de aproximativ 350 de milioane lei lunar, suplimentar peste cheltuiala de anul acesta

    – indexarea pensiilor cu minim 6%, intenţia fiind ca această creştere să fie mai mare

    – menţinerea direcţiei de creşterea a salariului minim prin dialog cu partenerii sociali.

    „Oamenii au nevoie de sprijin, iar presiunea creşterii preţurilor este majoră, dar trebuie să păstrăm echilibrul bugetar, investiţiile şi perspectiva de creştere economică , pentru că acestea reprezintă real baza creşterii veniturilor. Acum alocăm în total DOAR pentru pensii, alocaţii, asistenţă socială şi şomaj aproximativ 133 de miliarde de lei pe an. Costul heltuielilor cu pensii, salarii şi asistenţă socială este de peste 90% din total venituri fiscale ale statului. Toate solicitările PSD de majorări ar presupune pentru anul 2022 încă 16 miliarde de lei în PLUS faţă de 133 de miliarde de acum.
    De unde am putea aloca aceşti bani? Din investiţii? Am arunca în aer singurul motor real de creştere economică! Singurul răspuns credibil este din cheltuirea atentă a fiecărui leu public sau euro intrat în ţară. Asta presupune: reforma pensiilor, reforma salarizării, asistenţa socială ţintită, atragerea banilor din PNRR şi exerciţiul financiar european viitor. Şi din investiţii publice consistente! Pentru asta, însă, avem nevoie de un pic de timp şi, ideal, de stabilitate şi responsabilitate politică. De aceea, poate nu ar strica să se mai gândească colegii din Parlament la votul de miercuri”, îşi încheie postarea Raluca Turcan.

  • Răspunsul Ralucăi Turcan, întrebată unde merg angajaţii centrelor rezidenţiale care refuză vaccinul

    Întrebată dacă prevederea prin care angajaţii din asistenţa socială vor trebui să prezinte dovada vaccinării nu încalcă Constituţia, Turcan a răspuns: „nimeni nu îşi doreşte să încalce Constituţia, însă cu toţii ne dorim să salvăm vieţi şi să apărăm sănătatea oamenilor, mai ales a oamenilor care se află în sistemul de stat. Discuţiile cu Ministerul Justiţiei sunt foarte aplicate, astfel încât varianta legislativă cu care revenim să fie una constituţională. Din toată jurisprudenţa creată până acum avem convingerea că poate fi luată această măsură prin ordonanţă de urgenţă. Dacă există cel mai mic risc de a nu fi constituţională ordonanţa de urgenţă, atunci luăm în calcul să ne asumăm un proiect de lege care sper să fie susţinut rapid în Parlament de către o majoritate parlamentară responsabilă”.

    Întrebată mai departe dacă ordonanţa nu îngrădeşte dreptul la muncă pentru angajaţii din centrele rezidenţiale, Turcan a răspuns: „Exclus”, pentru că angajatorii pot „redimensiona schema de angajaţi”, temporar.

    Ziariştii au insistat întrebând unde vor merge să lucreze angajaţii centrelor rezidenţiale care refuză vaccinarea.

    „Răspunsul este acelaşi. Textul legal este foarte clar: angajatorul are posibilitatea ca în urma discuţiei cu angajatul să reaşeze temporar schema de personal astfel încât să dea posibilitatea angajatului ca într-o perioadă scurtă de timp să se vaccineze”, a spus ministrul.

    În ce priveşte un eventual deficit mare de personal după adoptarea ordonanţei, Raluca Turcan a spus: „Noi avem convingerea că, aşa cum s-a întâmplat şi în alte sisteme, conştientizarea oportunităţii de vaccinare va da rezultate şi că numărul angajaţilor vaccinaţi va creşte în centrele rezidenţiale”.

  • Turcan: Pregătim modificări pentru înlesnirea verificării cazurilor de muncă subdeclarată

    „Am vizitat astăzi două dintre companiile importante din judeţul Olt – ALRO Slatina şi Prysmian Group, care asigură împreună 5.500 de locuri de muncă şi a căror activitate are un impact important pentru mediul economic din judeţ. La nivelul judeţului Olt, măsurile de sprijin acordate agenţilor economici în perioada de criză sanitară se ridică la 80 de milioane de lei şi au reprezentat de fapt o investiţie în locurile de muncă şi o şansă pentru companiile de aici de a-şi menţine activitatea economică într-o perioadă dificilă”, afirmă ministrul Muncii, Raluca Turcan.

    Ea precizează că, de la începutul anului până acum, în Olt s-au înregistrat 166 de noi companii şi 1.400 de noi locuri de muncă, din care 10% într-o singură zi, la bursa locurilor de muncă organizată la Slatina la finalul lunii iunie.

    „Aşadar, priorităţile noastre, despre care am discutat atât cu reprezentanţii companiilor, cât şi cu cei ai instituţiilor locale care ţin de Ministerului Muncii sunt următoarele: formarea şi calificarea forţei de muncă în acord cu cerinţele angajatorilor. Susţinem, alături de Ministerul Educaţiei, întărirea învăţământului profesional în sistem dual, dar şi creşterea capacităţii Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă de a pune la dispoziţie programe de formare adaptate cerinţelor pieţei, combaterea muncii nedeclarate şi subdeclarate, care afectează nu doar angajaţii care pierd la pensie şi nu pot avea acces la anumite facilităţi în perioada vieţii active, cât şi angajatorii pentru că perturbă mediul concurenţial. Am declanşat o campanie naţională, prin Inspecţia Muncii, pentru a verifica legalitatea relaţiilor de muncă în anumite domenii de activitate şi pregătim modificări legislative pentru a înlesni verificarea cazurilor de muncă subdeclarată,
    Flexibilizarea contractelor de muncă, pentru care avem deja în lucru o serie de modificări legislative pe care le vom prezenta în perioada următoare; digitalizarea relaţiilor dintre angajaţi şi angajatori, dar şi a relaţiei cu instituţiile statului. Avem prevăzute în PNRR câte o componentă de digitalizare pentru fiecare dintre instituţiile care ţin de minister, totalul investiţiilor propuse în domeniul digitalizării fiind de 85 de milioane de euro. Ne-am asumat, în acest Guvern, obiectivul de a asigura o dezvoltare sustenabilă pentru comunităţi, prin investiţii publice şi prin noi locuri de muncă – 120.000 la nivel naţional de la începutul anului până acum”, conchide Raluca Turcan.

  • Turcan: E dezonorant pentru preşedintele PNL să susţină campania de linşaj public a premierului

    „În legătură cu ultimele apariţii publice ale preşedintelui PNL, Ludovic Orban, echipa celor care susţin candidatura lui Florin Cîtu dezaprobă comportamentul lipsit de fair-play politic si declaraţiile acestuia care aduc grave prejudicii partidului nostru. Considerăm că este dezonorant pentru preşedintele PNL să susţină campania de linşaj public a premierului susţinut de Partidul National Liberal.

    Nu a mai existat niciodată în istoria PNL un astfel de moment şi este de dorit să nu mai existe altul nici în viitor. Nu este normal ca actualul preşedinte al PNL să asiste fără reacţie şi chiar să încurajeze acuzaţii grave si derapaje de limbaj la adresa Premierului liberal. Nu este normal ca liderul PNL să-l atace pe preşedintele României, cel mai solid partener politic al partidului nostru, în ultimii 7 ani”, scrie, marţi, pe Facebook Raluca Turcan.

    Ea îi transmite lui Orban că atacarea propriilor colegi, a guvernării şi a preşedintelui României este contraproductivă pentru partid.

    „Mizele şi ambiţiile personale nu trebuie urmărite de niciun membru PNL, cu atât mai mult de către preşedinte în exerciţiu, în detrimentul mizelor partidului şi ale guvernării. Atacarea propriilor colegi, a guvernării şi a Preşedintelui României este contraproductivă pentru partidul nostru, iar campania internă pentru funcţia de preşedinte al PNL nu trebuie să se transforme într-o răfuială de ordin personal, care să ne vulnerabilizeze în faţa adversarilor. În aceste condiţii, trebuie să-i mulţumim actualului preşedinte al partidului pentru tot ce a făcut bun până acum pentru PNL, să-l îndrumăm spre o ieşire cât mai onorabilă din actuala campanie şi, sperăm, pe 25 septembrie, din funcţia pe care deja nu o mai onorează conform aşteptărilor şi intereselor partidului nostru”, conchide Turcan.

    Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că Florin Cîţu trebuia să îşi ceară scuze în momentul în care au apărut infirmaţii despre faptul că a fost în închisoare pentru că a condus băut, în SUA. Orban este de părere că stilul evaziv şi chiar arogant a deranjat mai mult decât omisiunea lui Cîţu.

    De asemenea, despre al doilea dosar al lui Cîţu, din perioada în care era în SUA şi nu a restituit un împrumut bancar, Orban spune că premierul trebuie să răspundă la întrebarea „Este adevărat ce scrie acolo? Că tu ai cheltuit de pe card suma cutare şi întrebarea care trebuie să i se pună este ai plătit banii înapoi sau nu ai plătit banii înapoi”, a spus Orban.

  • Ministrul Muncii anunţă recrutarea de personal, pe perioadă determinată, în sistemul de pensii

    „La nivel naţional, am ajuns deja la 310 000 dosare evaluate, în condiţiile în care am început acest proces cu resursele modeste existente la nivelul caselor teritoriale din toată ţara.
    Ne-am propus ca, în a doua parte a anului viitor, să finalizăm digitalizarea tuturor celor 5 milioane de dosare din România, iar, pentru a atinge acest obiectiv, resursa umană actuală – 1.300 de angajaţi la nivel naţional – nu este suficientă. Spre comparaţie, ultimul proces similar realizat în România a presupus verificarea a 1 milion de dosare în aproximativ 5 ani, în perioada 2005 – 2010”, a scris Turcan.

    Prin PNRR, a adăugat Raluca Turcan, sunt asigurate 100 de milioane euro pentru a susţine atât procesul de digitalizare a dosarelor de pensii aflate în plată, cât şi dotarea cu echipamente şi servicii electronice a Casei Naţionale de Pensii Publice şi a structurilor teritoriale, ceea ce va facilita atât relaţia cu beneficiarii, cât şi accesul acestora, online, la toate informaţiile din propriul dosar de pensie.

  • Turcan: Vârsta şi durata stagiului minim de pensionare nu cresc

    „Ca să fie foarte limpede în privinţa vârstei de pensionare – nu s-a discutat creşterea vârstei de pensionare. Discutăm constant despre opţiunea pentru a rămâne în viaţa activă, ceea ce este total diferit”, spune Raluca Turcan.

    Ea precizează că peste 100.000 de oameni peste 65 de ani preferă să rămână în activitate.

    „În privinţa stagiului de cotizare este absurd să spui sau cineva să iasă în spaţiul public să vehiculeze creşterea stagiului minim de cotizare, de 15 ani, în condiţiile în care stagiul maxim de cotizare este de 35 de ani. Sunt nişte minciuni atât de gononate, încât te întrebi cât pot să le mai rostogolească în spaţiul public”, conchide ministrul Muncii.

  • Turcan, despre controlul pensiilor ilegale din Mehedinţi: 7.000 de oameni au încasat ilegal pensie

    Au fost constatate derapaje majore în urma controlului făcut de Corpul de Control la Casa de Pensii din Mehedinţi, unde 7.000 de oameni au încasat ilegal pensie, a spus, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan. Aceasta a precizat că va face public raportul.

    „A fost corpul de control la Mehedinţi. Acolo s-au înregistrat, cu siguranţă, derapaje majore şi informaţiile din spaţiul public, dar şi informaţiile de la faţa locului ne confirmă lucrul acesta. Cei mai afectaţi sunt beneficiarii Casei Judeţene de Pensii Mehedinţi şi vom prezenta concluziile acestui raport şi posibile măsuri de acţiune şi de sancţiune”, a spus ministrul Muncii, Raluca Turcan.

    Turcan a precizat că din raport va reieşi „şi neputinţa generată de cadrul legal de a sancţiona şefi de instituţie care nu îşi fac datoria”.

    „Lucrul acesta îl voi aduce la cunoştinţă şi vom vedea mai departe cum vom acţiona”, a spus ministrul.

    Întrebată dacă situaţia de la Casa de Pensii Mehedinţi este una izolată, Raluca Turcan a declarat că se fac controale peste tot, iar dacă vor apărea situaţii similare le va face publice.

    „Se fac controale periodice la toate casele judeţene de pensii. Acolo vorbim, pe de o parte, de un conflict de muncă, pe de altă parte, de deficienţă managerială în Casa Judeţeană de Pensii şi dacă vom mai sesiza derapaje grave, care ies din funcţionalitatea normală a caselor judeţene de pensii, evident că nu vom ezita să verificăm mai în amănunt. Pot să vă spun că în legătură cu funcţionarea Caselor Judeţene de Pensii am tras câteva concluzii: sunt subdimensionate ca personal, sunt supraîncărcate ca atribuţii, departamentele juridice sunt sufocate ca urmare a proceselor prin care pensionarii îşi câştigă drepturile în instanţă”, a mai spus Turcan.

    Potrivit ministrului Muncii, doar pe o casă judeţeană de pensii statul român plăteşte pentru asistenţa juridică, adică avocaţilor pensionarilor care îşi urmăresc drepturile în instanţă, aproximativ 250.000 de lei. La nivel naţional, aproximativ 10 milioane de lei sunt plătiţi de către statul român doar pentru asistenţa juridică a pensionarilor care şi caută dreptatea.

    Peste 7.000 de persoane ar fi primit pensii ilegal între 2011 şi 2017, în Mehedinţi. Prejudiciul ar fi uriaş: de peste 9 milioane de lei.

     

  • Ministrul Muncii: Peste 107.000 de contacte de muncă în plus în pandemie

    Turcan a scris, luni, pe Facebook, că numărul de contracte noi a crescut cu 107.062 faţă de perioada anterioară declanşării pandemiei.

    „Informaţiile cuprinse în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor ne arată că faţă de perioada anterioară declanşării epidemiei, numărul de contracte noi de muncă a crescut cu 107.062. Numărul de angajatori activi a crescut cu 34.386, faţă de data de 1 ianuarie 2020. Îmbucurător este faptul că, numai în primele 3 luni şi jumătate ale acestui an, numărul de salariaţi activi a crescut cu 61.274”, scrie ministrul Muncii.

    Aceasta a precizat că aceste rezultate sunt ca urmare a măsurilor de stimulare a ocupării şi de protejare a locurilor de muncă implementate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi de alte ministere din Guvern, în perioada pandemiei.

    Ea arată că vor fi implementate noi măsuri pentru creşterea ocupării, mai ales în acele zone/judeţe în care numărul locurilor de muncă este încă foarte mic, iar salariile nu sunt suficient de atractive.