BusinessMagazin

Tag: tricouri

  • Cum să faci sute de mii de euro vânzând tricouri – VIDEO

    Acel ceva s-a dovedit a fi tricouri imprimate cu expresii amuzante: expresii româneşti tradiţionale traduse  mot à mot în engleză. Aşa au ajuns să producă tricouri imprimate cu expresii precum “walk on my hand”, “go walk the bear” sau “you are dust”.

    Au pornit la drum în 2014 ”cu toţi banii de care dispuneam atunci“, adică 2.000 de euro, într-un domeniu cu care niciunul nu era familiarizat, o greşeală din care aveau să înveţe. ”Nu ştiam cum se poate imprima un tricou, nu cunoşteam furnizori de materii prime sau de utilaje, nu aveam mari cunoştiţe de editare grafică“.

    Acum, în magazinul Ruvix se găsesc tricouri cu tot felul de mesaje şi imagini imprimate, dar şi căni, pijamale imprimate, fuste şi rochii clasice

    Ruvix a avut o cifră de afaceri de peste 230.000 de euro în 2016, cu un profit de aproape 26.000 de euro.

    ”Până acum ne-am cam atins ţintele şi estimăm să terminăm anul cu un rulaj de aproximativ 700.000 euro.“  În momentul de faţă, divizia dedicată clientului final este principala activitate a firmei, dar ”B2B câştigă tot mai mult teren, iar acum ne aduce în jur de 35% din totalul cifrei de afaceri“.

  • Cum fac trei prieteni 230.000 de euro vânzând tricouri

    Într-o societate urbană românească unde rongleză este foarte întâlnită, iar zilnic auzim ”intrăm în meeting“ sau ”ratăm un deadline“, expresii precum ”walk on my hand“ sau ”my mustard jumps“ şi-au făcut apariţia pe tricouri atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. ”Noi ne-am gândit că ar fi cazul să inversăm puţin regulile jocului şi să lăsăm şi limba engleză să împrumute din expresiile noastre neaoşe româneşti. Aşa că am tradus mot à mot zicalele noastre consacrate“, spun fondatorii, care susţin că această colecţie a avut succes pentru că expresiile uzuale româneşti stârnesc uşor amuzamentul atunci când sunt traduse în engleză.

    Alexandru Ciobică, absolvent al Facultăţii de Informatică, Cristian Rădulescu, absolvent al Facultăţii de Management, şi Elena Matei, absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, secţia Publicitate, sunt fondatorii Ruvix şi au început această aventură în lumea antreprenorială deoarece ”ne-am dorit întotdeauna să facem ceva al nostru, să fim stăpâni pe procesul de producţie, să luăm un lucru de la stadiul de idee şi să îl aducem ca produs finit în atenţia publicului“, povesteşte Elena Matei, managing partner al Ruvix.

    Acel ceva avea să fie imprimarea de tricouri după ”o tură prin marile magazine fără a găsi un tricou care să mă reprezinte“, explică Cristian Rădulescu, unul dintre fondatori, despre felul în care a prins contur ideea care avea să se transforme în afacere. Fiecare dintre ei au avut diverse joburi înainte, însă ”Ruvix a însemnat cel mai îndrăzneţ proiect, iar acum suntem implicaţi mai mult decât full time“.

    Astfel, cei trei au pornit la drum, în 2014, ”cu toţi banii de care dispuneam atunci“, adică 2.000 de euro, într-un domeniu cu care niciunul nu era familiarizat, o greşeală din care aveau să înveţe. ”Nu ştiam cum se poate imprima un tricou, nu cunoşteam furnizori de materii prime sau de utilaje, nu aveam mari cunoştiţe de editare grafică“, spune reprezentanta firmei. Cu toate acestea, afacerea a mers şi au reuşit să-şi recupereze investiţia şi să intre pe profit după doi ani.

    Acum, în magazinul Ruvix se găsesc tricouri cu tot felul de mesaje şi imagini imprimate, dar şi căni, pijamale imprimate, fuste şi rochii clasice. Totuşi nici segmentul business-to-business (B2B) nu este ignorat şi compania are servicii şi pentru firmele ce doresc să îşi facă vizibil mesajul. Pentru asta, Ruvix se ocupă cu furnizarea de materiale promoţionale precum şi personalizarea serigrafică (o metodă de imprimare potrivită pentru tiraje mari din acelaşi model) a acestora.

    Potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, Ruvix a avut o cifră de afaceri de peste 230.000 de euro, cu un profit de aproape 26.000 de euro. Elena Matei spune că de la înfiinţare lucrurile au mers pe un trend ascendent, iar pentru finalul 2017 şi-au propus o creştere a vânzărilor business-to-consumer (B2C) de 30%, dar şi dublarea cifrei de afaceri pe B2B. ”Până acum ne-am cam atins ţintele şi estimăm să terminăm anul cu un rulaj de aproximativ 700.000 euro.“  În momentul de faţă, divizia dedicată clientului final este principala activitate a firmei, dar ”B2B câştigă tot mai mult teren, iar acum ne aduce în jur de 35% din totalul cifrei de afaceri“.

    Cel mai bine vândute produse sunt tricourile din colecţia romgleză precum ”Du-te şi plimbă ursul“ sau ”Freacă menta“.

    De asemenea, tricourile de burlăciţe sau cele dedicate cuplurilor sunt la mare căutare, dar şi tricourile personalizate care permit clienţilor să realizeze orice grafică pe tricou, potrivit Elenei Matei. Lunile cu cele mai mari vânzări sunt decembrie şi mai. în acest moment, în companie lucrează zece angajaţi permanenţi ”plus contabilul şi IT-istul“.

    Reprezentanta Ruvix adaugă că în dezvoltarea afacerii au întâmpinat multe obstacole, dar unul din cele mai mari impedimente nu a fost lipsa capitalului, ci lipsa de informaţii în domeniu. ”Acest lucru ne-a făcut spre exemplu să investim la început în serigrafie când noi de fapt voiam să facem tiraje mici cu grafici diverse. Tot din lipsă de experienţă, în prima noastră comandă de tricouri am ales tricouri de toate culorile, atât polo cât şi cu gât rotund, cu care am rămas pe stoc mult timp, pentru că în cele din urmă ne-am hotărât să comercializăm doar tricouri albe şi negre“, explică el.

    Mai departe au în plan să-şi diversifice şi mai mult portofoliu şi să ofere tricouri pentru copii şi pentru diverşi membri ai familiilor, iar pentru partea grafică ”avem în plan să colaborăm cu mai mulţi artişti grafici autohtoni“.
     

  • Roboţii unei fabrici chineze vor coase 23 milioane de tricouri pe an

    Investiţia de 20 milioane de euro va genera 400 de locuri de muncă, dar riscă să dea peste cap piaţa textilă americană. Producătorul chinez de articole vestimentare Suzhou Tianyuan Garments Company va deschide fabrica din Arkansas în 2018, aceasta urmând să producă în jur de 23 milioane de tricouri pe an pe cele 21 de linii de producţie.

  • Ciupit de molii sau ros de şoareci?

    Compania MadeWorn, scrie Wall Street Journal, produce tricouri care par să fi fost purtate cel puţin o dată pe săptămână în ultimii douăzeci de ani, după ce sunt supuse unui proces de frecare cu glaspapir, spălare de multe ori şi uscare la soare.

    Pentru relele tratamente aplicate articolelor vestimentare, fie ele tricouri, rochii, geci sau blugi sunt cunoscute şi firma britanică Topshop ori companiile americane BPD Washhouse, Pam & Gela şi Re/done sau cea franceză IRO, ale căror produse sunt promovate cu descrieri ca ”uşor ros [de şoareci]“, ”ciupit de molii“, ”rupt“, ”deşirat“ ori ”zdrenţuit“, toate recunoscând că e destul de greu să produci ceva cu aspect uzat care să poată fi totuşi purtat ceva vreme.

  • Au renunţat la facultate pentru a porni o afacere într-un apartament în urmă cu trei ani, iar acum au venituri de 60 de milioane de dolari

    Jake Kassan alături de Kramer LaPlante  a înfiinţat firma de ceasuri MVMT în iunie 2013 prin intermediul unei campanii de crowdfunding pe Indiegogo unde au strâns 300,000 de dolari. Anul acesta aşteaptă venituri de cel puţin 60 de milioane de dolari, informează CNBC.

    Când avea doar 12 ani, Kassa a vândut acadelele pe care tatăl său le trimisese familiei. Acadelele făceau parte dintr-un pachet promoţional al companiei unde lucra tatâl acestuia. Kasan a vândut o acadea cu 25 de cenţi sau cinci cu 1 dolar. A câştigat 300-400 de dolari în câteva săptămâni. El nu s-a oprit aici. La 17 ani, Kassan şi-a lansat propriul business vânzând tricouri care erau dotate cu microfoane şi luminiţe, iar atunci când tricourile detectau sunete beculeţele se aprindeau. A luat un împrumut de la tatîl său apoi a mers pe plaja din Santa Monica şi a vândut tricourile.

    Pe de altă parte, LaPlante, înainte de MVMT, lansase un brand de portofelel Articulate Wallets pe Kickstarter, de unde a adunat 100,000 de dolari de la 3000 de oameni. Cei doi au căutat furnizori în China şi după ce au vorbit cu peste 30 de furnizori şi-au dat seama că celălalte branduri îşi puneau un adaos foarte mare. Au decis că pot vinde ceasurile, pe care alţii le comercializau cu 300 de dolari, cu un preţ plasat între 95 şi 160 de dolari, dacă ar vinde doar online.

    Kassan a renunţat la facultate la 19 ani, iar LaPlante mai avea doar un semestru de parcurs înainte de a-şi da examenul de licenţă înainte de a părăsi facultatea pentru a lucra alături de Kassan.

    “Amândoi avem o pasiune pentru ceasuri, dar nu găseam nicio marcă cu care să rezonăm. Amândoi făceam mult shopping online şi am văzut creşterea pe care e-commerce urma să o aibă”, a spus Kassan.

    Pariul acestora a fost unul bun deoarece în doar trei ani au vândut peste 600,000 de ceasuri. Şi asta fără să-şi vândă independenţa, fără să vândă o parte din afacere firmelor de venture capital sau investitorilor de tip business angeles.

    Anul acesta cei doi au decis ca MVMT să conţină şi ochelari de soare, iar pe viitor şi alte categorii de produse ar putea fi adăugate. Compania are 25 de angajaţi, iar ceasurile sunt produse în fabricile din China, apoi distribuite de la sediul din Delaware, SUA. 

  • Au ajuns milionari în urma unei simple întrebări adresate de mama lor

    Deşi a fost o aventură dificilă când au început să vândă tricouri pe străzile din Boston, aceştia au ajuns să deţină în prezent o întreprindere de milioane de dolari. Însă, probabil că nu ar fi reuşit fără ajutorul mamei lor, Joan, care şi-a învăţat fiii să vadă lucrurile bune din viaţă indiferent de situaţie.

    John şi Bert Jacobs au crescut într-o familie modestă cu 6 fraţi. Când cei doi se aflau în şcoala elementară, părinţii lor au suferit un accident de maşină, mama scăpând cu răni uşoare, iar tatăl suferind traume severe în urma pierderii mâinii drepte. Tragedia i-a afectat temperamentul tatălui foarte mult, acesta devenind iritat de orice şi începând să se certe fără motiv.

    Însă, în ciuda tuturor problemelor, mama lor încă spunea că viaţa este frumoasă şi, în fiecare zi, când familia lua cina, aceasta le punea copiilor o singură întrebare: „Care sunt cele mai bune lucruri care s-au întâmplat astăzi?”

    Aceasta a încercat să-şi înveţe copiii că a fi optimist este o alegere pe care o putem face în fiecare zi aşa că, Bert şi John au urmat această simplă regulă de viaţă şi au început să vândă tricouri pe străzile din Boston. Chiar dacă după 5 ani de zile de când vindeau tricourile aceştia aveau un câştig total de 78$, nu s-au dat bătuţi, iar succesul a apărut abia în ziua în care s-au relansat şi au început să producă tricouri cu smiley face şi fraza „Life is good”.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Pizza Hut a lansat o linie de îmbrăcăminte, sub numele Hut Swag. Cum arată şi cât costă. Galerie FOTO

    Hut Swag este numele liniei de vestimentaţie create de lanţul de restaurante de tip fast-food Pizza Hut, originar din SUA, care a scos o gamă de şepci, tricouri, şosete, eşarfe şi ochelari, toate purtând imprimeuri cu felii de pizza. Pe lângă acestea, sunt disponibile şi lenjerii de pat şi skateboard-uri ce ilustrează diferite sortimente şi ingrediente care se regăsesc în pizza din meniul Pizza Hut.

    Pe articolele vestimentare ale colecţiei sunt scrise mesaje precum “Devoted to pizza”, “My pizza, my life” sau “Pizza is bae”, acestea fiind disponibile în mărimi de la S la XXL. Preţurile pentru şepci sunt de 14,99 sau 17,99 dolari, în funcţie de model, iar tricourile costă între 15,99 dolari şi 17,99 dolari, în vreme ce un hanorac ajunge la 34,99 dolari şi o pereche de colanţi costă 49,99 dolari. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Epson lansează imprimanta pentru antreprenorii care inscripţionează haine. Costă 15.000 de euro şi imprimă un tricou la jumătate de minut

    Imprimanta este concepută pentru printarea pe tricouri şi le permite utilizatorilor să demareze o afacere în domeniul vestimentar cu o investiţie de 15.000 de euro. 

    SureColor SC-F2000 imprimă un tricou în 27 de secunde.

    „SureColor SC-F2000 este concepută pentru antreprenorii care doresc să se implice în procesul de creaţie şi văd în industria vestimentară o oportunitate de business. Din acest punct de vedere, consumul redus de cerneală şi calitatea imprimării comparativ cu alte branduri din această industrie oferă premisele pentru a obţine o rentabilitate mare a investiţiei”, a declarat Alina Silvestru, specialist în marketing pentru România şi Bulgaria în cadrul Epson.

    Epson este unul dintre cei mai importanţi producători de imprimante, proiectoare şi LCD-uri din lume.

  • Reportaj: În culisele mitologiei irlandeze. Acasă la leprechaunii din insula de smarald

    Trebuie să recunosc că după o săptămână pe tărâmul verde al Irlandei nu am văzut niciun leprechaun.  Nu, nu vreau să spun că nu există aceste creaturi mitologice, ci doar că au stat tare bine ascunse cât am fost eu acolo. Dacă leprechaunii i-am văzut doar pe tricourile turiştilor, pe urmaşii lor irlandezi i-am cunoscut în număr mare şi toţi au fost adevărate personaje, mereu puşi pe glume, dispuşi să te ajute şi dornici să petreacă într-unul dintre numeroasele baruri din întreaga ţară, dar mai ales din Dublin.

    Am ajuns în Irlanda cu avionul, iar din aer ţara pare mică şi verde. Când cobori îţi dai seama că nu e chiar aşa de mică, însă este chiar atât de verde. Ca să poţi vedea cât mai mult din insula de smarald ai nevoie fie de mult timp, fie de un plan bine pus la punct. Eu am vrut să văd cât mai multe, aşa că am ajuns să îndes toată Irlanda (şi Irlanda de Nord)
    într-o săptămână.

    Fiecare regiune şi fiecare destinaţie are farmecul său, însă dacă ar fi să aleg zece experienţe ce nu trebuie ratate aş începe cu Dublin, care este capitala insulei şi unul dintre cele mai vii oraşe pe care le-am văzut vreodată. Cartierul Temple Bar nu doarme niciodată, iar când răsare soarele pe străzile sale nu sunt doar turişti. Fiecare bar din acest cartier amplasat în inima oraşului are în ofertă zeci de tipuri de bere – şi multe alte băuturi, însă ele contează mai puţin. Totuşi, la fiecare masă vei vedea cel puţin un pahar de Guinness. În magazinele de suveniruri vei găsi tricouri, magneţi, pahare, toate cu Guinness. Este un simbol la fel de important ca şi trifoiul cu patru foi pentru turismul irlandez. De altfel, fabrica Guinness din Dublin are şi ea porţile deschise pentru turiştii care vor să înţeleagă mai multe despre procesul de fabricare a berii.

    Dar cum berea nu este pe gustul tuturor, irlandezii au deschis şi porţile distileriei de whiskey Jameson, tot din Dublin. În pauza dintre două beri sau pahare de whiskey poţi da o fugă pe străzi să admiri oraşul sau poţi merge până la Trinity College, una dintre cele mai cunoscute universităţi din Irlanda, unde au studiat minţi luminate precum Jonathan Swift (autorul „Călătoriilor lui Gulliver„), Oscar Wilde („Portretul lui Dorian Gray„) sau Mairead Maguire (laureat al Premiului Nobel pentru Pace). În biblioteca universităţii, ce pare ruptă din filmele Harry Potter, stă expusă The Book of Kells, una dintre cele mai cunoscute cărţi din lume, care conţine textele celor patru evanghelii din Noul Testament scrise în jurul anilor 800 de călugări irlandezi, scoţieni şi englezi.

    Mâncarea irlandeză nu trebuie nici ea ratată, mai ales micul dejun care cuprinde cârnaţi, fasole, bacon, ouă ochiuri, roşii, pâine cu unt şi brânză şi celebrele budinci (white pudding şi black pudding, cea din urmă similară cu sângeretele). „Un mic dejun irlandez îţi poate ţine loc şi de masă de prânz„, mi-a spus o prietenă originară din Irlanda, dar care locuieşte în prezent în Italia. Multe hoteluri şi B&B-uri îţi dau de ales între cel puţin trei tipuri de mic dejun, pentru că, spun ei, nu mulţi turişti pot să suporte un astfel de festin (micul dejun irlandez) zi de zi.

    Odată ajuns în Irlanda, trebuie să vizitezi cel puţin un castel. Unele au fost păstrate în forma lor iniţială pentru a-i atrage pe turişti, altele au fost transformate în hoteluri de cinci stele pentru a-i atrage pe turiştii bogaţi. De multe ori, domeniile au devenit imense terenuri de golf. Unul dintre cele mai impunătoare castele din Irlanda este Kylemore, situat în inima Parcului Naţional Connemara. Poziţionat strategic pe malul unui lac, castelul se impune prin arhitectura sa, dar îi cucereşte pe vizitatori în special datorită grădinilor sale, care sunt o destinaţie în sine. După o vizită la castel, turiştii pot face o plimbare prin Parcul Naţional Connemara, considerat de irlandezi una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice ale ţării. Zona este dominată de dealuri verzi, de munţi golaşi şi de zeci de lacuri, fiecare cu apă într-o altă nuanţă de albastru.

    Trebuie să prinzi apusul pe una dintre plajele din Irlanda. În satul Rossnowlagh, plaja se întinde cât vezi cu ochii, iar nisipul întărit este perfect pentru şoferii care vor să-şi testeze îndemânarea. În stânga, vezi cum se iau la întrecere maşinile, în faţă ai surferi de toate vârstele care se luptă cu valurile, iar în dreapta ai căsuţe de lemn de unde poţi cumpăra clătite, hot-dog sau cartofi prăjiţi după ce ai obosit de la prea mult surf sau volei pe plajă.

  • Luptăm pentru culorile clubului, indiferent cât de des se schimbă

    Echipele de fotbal american şi de baschet, atât profesioniste, cât şi universitare nu mai păstrează aceeaşi schemă coloristică tot sezonul, schimbând mai multe seturi vestimentare, în unele cazuri chiar săptămânal. Echipele au acum consultanţi care să aleagă stilul uniformelor şi colaborează cu firme ca Nike, Under Armour sau Adidas, care să le producă sau chiar să creeze după specificaţiile lor, scrie New York Times.

    Motivele acestei schimbări de atitudine ţin de constatarea că echipamentele mai viu colorate atrag tinerii pe care echipele vor să-i recruteze şi că astfel poţi determina suporterii să cumpere mai multe articole decât ar cumpăra dacă schema coloristică ar rămâne neschimbată tot sezonul.