Tag: telefoane mobile

  • Părinţii acestor copii plătesc mii de dolari pentru ca odraslele lor să petreacă 6 săptămâni fără telefoane mobile şi muncind pământul

    Campusul şcolii Midland este situat în Los Olivos, SUA şi aici studenţii taie lemn şi au grijă de animale între orele de istorie şi matematică, scrie Business Insider.

    Cei 90 de elevi nu se uită niciodată la telefoanele mobile timp de şase săptămâni. Ideea pentru o astfel de şcoală a venit de la fondatorul Paul Squibb care este de părere că elevii trebuie să aprecieze astfel de lucruri. Şcoala nu are angajaţi pentru curăţenie şi mentenanţă deoarece fiecare elev are propriul job: spălă geamurile, mătură şi culeg legume din ferma de 10 acri de lângă şcoală.

    Dacă un elev nu-şi respectă sarcina atunci colegii lui se supără. “De exemplu, dacă ai sarcina să bagi lemne pe foc pentru a încălzi apa, dar nu o faci, atunci nimeni nu se poate spăla cu apă caldă”.

    Pentru că elevii să studieze aici părinţii trebuie să plătească o taxă de 55.300 de dolari pe an şi cam 40% din studenţi o achită, restul beneficiind de o bursă de 32.000 de dolari. Potrivit Business Insider, mulţi dintre elevii Midland ajung la universităţi precum Stanford şi Harvard şi mulţi consideră că experienţa rustică de la şcoală îi schimbă.

    Trecerea la o viaţă fără telefoane mobile poate părea ciudată în lumea tehnologizată din prezent. Mai mulţi studenţi au spus că este dificil la început să renunţe la telefoane, dar, într-un final, spun că se bucură că pot trăi şi fără smartphone-uri. “Credeam că toţi am devenit nişte zombii cu capul în telefoane mobile. Eu mă bucur că nu am avut telefonul mobil”, spune Jade Feldsher, o elevă de 16 ani.

  • Părinţii acestor copii plătesc mii de dolari pentru ca odraslele lor să petreacă 6 săptămâni fără telefoane mobile şi muncind pământul

    Cei 90 de elevi nu se uită niciodată la telefoanele mobile timp de şase săptămâni. Ideea pentru o astfel de şcoală a venit de la fondatorul Paul Squibb care este de părere că elevii trebuie să aprecieze astfel de lucruri. Şcoala nu are angajaţi pentru curăţenie şi mentenanţă deoarece fiecare elev are propriul job: spălă geamurile, mătură şi culege legume din ferma de 10 acri de lângă şcoală.

    Dacă un elev nu-şi respectă sarcina atunci colegii lui se supără. “De exemplu, dacă ai sarcina să bagi lemne pe foc pentru a încălzi apa, dar nu o faci, atunci nimeni nu se poate spăla cu apă caldă”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Părinţii acestor copii plătesc mii de dolari pentru ca odraslele lor să petreacă 6 săptămâni fără telefoane mobile şi muncind pământul

    Cei 90 de elevi nu se uită niciodată la telefoanele mobile timp de şase săptămâni. Ideea pentru o astfel de şcoală a venit de la fondatorul Paul Squibb care este de părere că elevii trebuie să aprecieze astfel de lucruri. Şcoala nu are angajaţi pentru curăţenie şi mentenanţă deoarece fiecare elev are propriul job: spălă geamurile, mătură şi culeg legume din ferma de 10 acri de lângă şcoală.

    Dacă un elev nu-şi respectă sarcina atunci colegii lui se supără. “De exemplu, dacă ai sarcina să bagi lemne pe foc pentru a încălzi apa, dar nu o faci, atunci nimeni nu se poate spăla cu apă caldă”.

    Pentru că elevii să studieze aici părinţii trebuie să plătească o taxă de 55.300 de dolari pe an şi cam 40% din studenţi o achită, restul beneficiind de o bursă de 32.000 de dolari. Potrivit Business Insider, mulţi dintre elevii Midland ajung la universităţi precum Stanford şi Harvard şi mulţi consideră că experienţa rustică de la şcoală îi schimbă.

    Trecerea la o viaţă fără telefoane mobile poate părea ciudată în lumea tehnologizată din prezent. Mai mulţi studenţi au spus că este dificil la început să renunţe la telefoane, dar, într-un final, spun că se bucură că pot trăi şi fără smartphone-uri. “Credeam că toţi am devenit nişte zombii cu capul în telefoane mobile. Eu mă bucur că nu am avut telefonul mobil”, spune Jade Feldsher, o elevă de 16 ani.

  • O companie de care nu ai auzit niciodată domină piaţa de telefoane mobile din Africa

    Un design solid şi preţurile mici au fost atuurile care au ajutat compania chineză Transsion Holdings în lupta cu gigantul Samsung şi să devină producătorul numărul unu de smartphone-uri, în funcţie de vânzări, de pe continentul african. Acum se pregăteşte să cucerească India.

    De-a lungul celor opt ani petrecuţi în Etiopia, Yu Weiguo, CEO-ul Transsion Holdings, a reuşit să transforme o companie obscură, deţinătoare a brandului de smartphone-uri Tecno Mobile, în principalul producător de telefoane inteligente din Africa. Cu vânzări de peste 200 de milioane de unităţi pe continentul negru, el a ales Addis Abeba, capitala Etiopiei, ca loc de construcţie pentru o fabrică de 26.000 de metri pătraţi. Unitatea ar fi trebuit să producă până la 2 milioane de telefoane pe lună; planurile companiei au fost însă afectate de regimul politic.

    Coaliţia de guvernare din Etiopia a declarat stare de urgenţă la mijlocul lunii februarie 2018, ca urmare a demisiei prim-ministrului Hailemariam Desalegn, acuzând o destabilizare a regimului autocratic. Pentru producătorul de smartphone-uri, incidentul a reprezentat o lecţie în ceea ce priveşte riscurile. ”Sunt multe lucruri care nu pot fi controlate în Africa“, a declarat Yu Weiguo celor de la Bloomberg Businessweek. ”Uneori, planurile sunt date peste cap.“

    Yu nu crede că tensiunile politice vor afecta compania pe termen lung, argumentând că Transsion aduce internetul aproape de oameni şi ajută, astfel, la dezvoltarea economică. ”Stabilitatea politică e un aspect extrem de important, dar noi vom investi în continuare şi avem încredere în faptul că fabrica la funcţiona la capacitate maximă până în august.“

    Jean-Pierre Cabestan, autor al volumului ”Prietenia dintre Tanzania şi China în era multipolarităţii“, crede că Transsion ar trebui să privească cu mai multă îngrijorare scena politică. ”Guvernul chinez şi companiile în general sunt interesate doar de cei aflaţi la putere. Nimeni nu vrea să stea de vorbă cu partidele de opoziţie, iar asta ar putea reprezenta o problemă la un moment dat“, atrage el atenţia.

    O strategie câştigătoare

    Transsion nu a pornit la drum ca o companie cu ambiţii mari: fondată în 2006, şi-a construit afacerea pe hardware ieftin şi software gândit pentru clienţi care fuseseră, până la acel moment, ocoliţi de companiile importante din Statele Unite, Europa şi Japonia. La prima linie de asamblare, Yu şi alţi cinci expaţi chinezi lipeau componentele la parterul unei vile din centrul capitalei Addis Abeba. ”Locul era foarte mic, dar aveam toate uneltele necesare pentru a construi un telefon“, îşi aminteşte Yu Weiguo. El a vândut iniţial câteva mii de telefoane cu clapetă unor distribuitori locali, cerând un preţ cu 10% mai mic decât cel al rivalilor. Yu promitea, de asemenea, să asigure clienţilor orice fel de reparaţie fără costuri suplimentare. În doar câteva luni, cererea crescuse atât de mult încât a fost nevoie ca operaţiunea să se mute din vilă într-o fabrică.

    Transsion a adăugat mai multe sloturi pentru cardurile SIM şi a simplificat procedura de trecere de la o reţea Wi-Fi la alta; ingineri chinezi, aduşi să lucreze la companie, au îmbunătăţit funcţiile camerei foto şi au dezvoltat o baterie mult mai performantă decât cele existente pe piaţă. ”E ceea ce aţi numit microinovaţii“, îşi aminteşte Arif Chowdhury, unul dintre primii angajaţi ai companiei, în cadrul unui interviu pentru Bloomberg Businessweek. ”Ne-am diferenţiat prin faptul că am gândit un produs doar pentru piaţa din Africa.“ În prezent, compania are peste 5.000 de angajaţi pe continentul negru, din care 90% sunt localnici.

    În timp, compania s-a extins în majoritatea statelor din Africa şi a început să ofere şi modele premium, nemaifiind percepută doar ca o variantă accesibilă tuturor. Unu din şase africani este client al Transsion, iar asta a atras atenţia unor producători de renume precum Huawei sau Xiaomi. ”Brandul Tecno a schimbat percepţia potrivit căreia africanii nu îşi permit smartphone-uri“, e de părere şi Mbwana Alliy, manager al fondului de investiţii Savannah Fund, care se concentrează pe start-up-uri în tehnologie. ”Facebook, WhatsApp sau Instagram datorează parte din succes celor de la Transsion şi brandului lor, Tecno.“

    Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare RoyceFund, rata de penetrare a smartphone-urilor pe piaţa din Africa era de doar 6% în 2005; în 2008 ajunsese la 30%, în condiţiile în care aceeaşi rată depăşea 40% în India şi China. ”Nigeria are aproape 200 de milioane de locuitori, dar sub 30% dintre aceştia deţin un telefon mobil. Potenţialul de creştere e uriaş“, remarca Arif Chowdhury. Pe de altă parte, el spune că şi numărul competitorilor e mult mai mic în pieţele africane.

    Livrările de smartphone-uri la nivel global au scăzut în 2017 cu 0,5%, marcând primul minus de acest fel de la apariţia telefoanelor inteligente. Producătorii au livrat 1,46 miliarde de unităţi în 2017, marea majoritate folosind sisteme de operare Android sau iOS. În trimestrul IV al anului trecut, volumul livrărilor s-a ridicat la 393 milioane unităţi, în scădere cu 8,5% faţă de livrările înregistrate în perioada similară din 2016 (429,8 milioane). Cei de la compania de cercetare de piaţă IDC estimează o creştere anuală de 2,8% pentru perioada 2017-2022; astfel, numărul smartphone-urilor livrate la nivel global ar trebui să ajungă la 1,68 miliarde.

    Spre noi pieţe

    Compania a vândut peste 50 de milioane de telefoane în Africa în prima jumătate a anului 2017, majoritatea fiind modele feature (non-smart), potrivit firmei de cercetare IDC. Asta i-a cimentat statutul de cel mai mare producător de telefoane de pe continent, înaintea rivalului sud-coreean, Samsung. În aceeaşi perioadă, Transsion Holdings a vândut 11 milioane de smartphone-uri. La nivel global, Transsion este numărul patru în funcţie de volum, după Samsung, Apple şi Huawei, conform IDC, dar preţurile reduse ale produselor o fac să ajungă pe locul 13, în top producătorilor de telefoane în funcţie de cifra de afaceri, potrivit Financial Times.

    Aşadar, compania a livrat în 2017 aproximativ 120 de milioane de unităţi, potrivit lui Zhu Zhaojiang, fondatorul companiei, devenind astfel cel mai mare exportator de telefoane din China, în funcţie de volum.  Veniturile companiei pe anul trecut au ajuns la 3 miliarde de dolari, conform lui Zhu, care adaugă ”eu nu ţintesc oamenii cu venituri mari care ar cumpăra Apple sau Samsung“.

    În jur de 216 milioane de telefoane s-au vândut în Africa în 2016, potrivit IDC, dintre care 57% au fost clasice, non-smart. Succesul Transsion este bazat pe abilitatea ”de a replica caracteristici cheie de la rivali la preţuri mai atrăgătoare“, este de părere Simon Baker, analyst la IDC.

    Mărcile companiei aflate în Africa sunt: Itel, numărul 1 în funcţie de volum, dar şi Tecno sau Infinix, smartphone-urile care generează cele mai mari venituri, potrivit lui Zhu. El spune că preţul unui telefon vândut în retail este de aproape 100 de dolari. ”Ne vom îndrepta spre alte pieţe emergente. În viitor ne vom concentra pe Africa de Nord, India şi Orientul Mijlociu“, spune Zhu pentru FT. Vânzarea câtorva milioane de telefoane în India va ajuta Transsion să vândă cam 20% din telefoanele sale în afara Africii, adaugă el. Compania s-a situat pe locul doi în India în ultimul trimestru al anului 2016.

    Mai exact, de la lansarea în 2016 până la finalul anului trecut, Transsion a capturat 8% din piaţa de telefoane din India, ajungând pe locul trei, potrivit firmei de consultanţă Counterpoint Research. Tarun Pathak, analist la firma de consultanţă, este de părere că succesul firmei chineze se datorează preţurilor reduse şi unei distribuţii bune.

    Ascensiunea Transsion în Africa vine într-o perioadă în care continentul trece prin transformări profunde, generate de avansul tehnologic, comerţ, urbanizarea accelerată şi mai ales de investiţii în valoare de peste 60 de miliarde de dolari venite în ultimii doi ani din China. ”Transsion întruchipează ambiţiile locale ale Chinei, care a înţeles încă din 1990 potenţialul Africii“, remarcă Howard French, autorul cărţii ”Al doilea continent al Chinei: cum un milion de imigranţi construiesc un nou imperiu în Africa“.

    Transsion se zbate în continuare pe pieţele tradiţionale: compania nu reuşit niciodată să intre între primii zece producători din China şi nu a vândut niciodată telefoane în Europa. Chiar şi în aceste condiţii, dominarea sa pe piaţa din Africa nu poate fi contestată: Transsion are o cotă de piaţă de 30%, în vreme ce gigantul Samsung deţine doar 22%, potrivit firmei de cercetare Canalys.

    Fondatorul Zhu Zhaojiang controlează grupul prin mai multe fonduri de investiţii, bucurându-se şi de mai multe investiţii din partea guvernului. Zhu a declarat în mai multe rânduri că se gândeşte la listarea pe bursă, însă nu a demarat nicio procedură în acest sens.

  • Vânzările de produse IT&C s-au majorat anul trecut cu 14-15%; telefoanele mobile şi eloctrocasnicele conduc în topul creşterilor

    În ultimii ani, telefoanele mobile sunt cele care conduc topul ratelor de creştere, cu peste 25%, urmate apoi de eloctrocasnice, în care cele mici au fost schimbate cu cele mari, şi electronice.

    De asemenea, se observă o tendinţă de creştere a ponderii telefoanelor şi laptop-urilor din categoria mediu şi premium, cu efecte pozitive asupra marjelor.

    Piaţa echipamentelor de printare continuă să scadă, iar sectorul IT creşte doar valoric pe segmentul laptop-uri, consumatorii orientându-se mai mult spre vârfurile de gamă.

    Gradul de concentrare al pieţei de retail este unul ridicat, dominată de Altex şi Flanco, urmaţi apoi de Dante International (eMag), deţinând aproximativ 60% din piaţa totală.

    Presiunea asupra marjelor de profit rămâne o caracteristică dominantă a întregului sector, parţial explicată de tendinţa consumatorilor de a face cumpărăturile online.  Potrivit analizei, fiind o piaţă a producătorilor, oportunităţile de creştere a marjelor importatorilor sunt limitate.

    O altă caracteristică dominantă a sectorului este sezonalitatea, vânzarile din ultimul trimestru (acoperind momentele de Black Friday şi sărbatorile de final de an) contribuind cu până la 40% în total.

    Băncile au manifestat şi ele un apetit crescut pentru finanţarea nevoilor de capital circulant în ultimii doi ani, mizând pe tendinţa ascendentă a consumului.

    Oportunităţile de dezvoltare sunt în special în cadrul segmentului online, atât prin creşteri organice (vânzările pe internet fiind acum doar câteva procente din totalul consumului), cât şi prin preluări şi achiziţii.

    ”Companiile care activează în mediul online au o capacitate redusă de a genera economii de scară iar vânzările anuale fiind în general cu mult sub pragul de 100 milioane euro (cu notabila excepţie a liderului)”.

    În plus, sezonalitatea şi preferinţele consumatorilor, care sunt într-o continuă schimbare, conferă un caracter volatil pieţei.

    Potrivit analizei, punctul forte al pieţei IT&C este cererea de consum susţinută probabil în continuare prin măsuri favorabile din partea executivului, în timp ce punctele slabe sunt sezonalitatea ridicată, care menţine performanţa anuală a companiilor într-o clară dependenţă de vânzările din ultimul trimestru, şi finanţarea creşterilor de venituri în special prin îndatorarea unor jucători deja îndatoraţi.

    La capitolul oportunităţi, Euler Hermes notează subvenţiile sub formă de ajutor de stat oferit producătorilor internaţionali, care au transformat anumite zone în centre de producţie pentru exportul de electrocasnice, şi dezvoltarea platformelor online aflate înca în faza de început şi care contribuie la lărgirea potenţialului pieţei.

    Euler Hermes este liderul global în asigurarea de credit comercial şi un recunoscut specialist în domeniul garanţiilor şi al colectării creanţelor. Cu sediul principal în Paris, compania este prezentă în peste 50 de ţări, cu 6.050 de angajaţi. Euler Hermes este o filială a Allianz, listată la Euronext Paris.

    Compania a înregistrat o cifra de afaceri consolidată de 2,6 miliarde Euro în 2017 şi a asigurat tranzacţii de afaceri la nivel mondial de 894 miliarde Euro în expunere, la sfârşitul anului 2017.

  • Au RENUNŢAT la slujbe unde erau PLĂTIŢI CU ZECI DE MII DE DOLARI pentru a trăi în mijlocul pădurii unde nu sunt obligaţi să respecte nicio lege

    În 2017, americanul de rând a petrecut 11 ore pe zi în faţa unui ecran; pentru unii, asta s-a dovedit a fi prea mult.

    Todd, un fost inginer, trăieşte în comunitate de peste 11 ani. “Mă bucur de fiecare dată când mă opresc la pârâu şi beau apă, un lucru cât se poate de simplu”, spune bărbatul.

    Whip, care a lucrat ani de zile în domeniul securităţii cibernetice, este un alt locuitor al comunităţii din Carolina de Nord.

    O tânără pe nume Sparrow are însă alte motive pentru care a lăsat lumea civilizată: “Atunci când lucrurile o vor lua razna, noi vom fi protejaţi”, spune ea. “Pe lângă asta, e şi un stil de viaţă care pune frumuseţea pe primul loc.”

    “A plouat toată dimineaţa, iar acum norii încep să se risipească. Aici nu are nicio importanţă ce a făcut Trump – e ceva ce nimeni nu-mi poate lua”, spune unul dintre membrii comunităţii.

    Cei care locuiesc în comunitate recunosc faptul că sunt încă dependenţi de industrie, mai ales în ceea ce priveşte hrana, dar încearcă să limiteze cât mai mult drumurile în “zone civilizate”. Nu au însă norme sau reguli, pentru că nu consideră că acestea sunt necesare.

  • Gadget Review: noul rege al telefoanelor mobile – VIDEOREVIEW

    + DESIGN ŞI CONSTRUCŢIE

    + ECRANUL SUPERB

    + PERFORMANT

    + CAMERA FOTO

    -BIXBY MAI ARE DE INVĂŢAT

    – AUTONOMIA BATERIEI PUTEA FI MAI BUNĂ

    Noile telefoane Samsung S9 şi S9 Plus arată aproape identic cu modelul anterior, S8, ceea ce nu este un lucru rău. S8 a fost unul dintre cele mai frumoase telefoane lansate anul trecut, iar coreenii nu aveau motive să umble la aspectul telefonului. Singurul inconvenient la capitolul design la Samsung S8 a fost decizia de a amplasa senzorul de amprentă lângă cameră, nu sub, ceea ce făcea accesarea acestuia dificilă. Fanii şi criticii au fost vocali şi compania a rezolvat problema.

    De fapt, Samsung se pare că a ţinut cont de părerile criticilor adresând câteva dintre problemele semnalate. În recenzia de anul trecut la Samsung S8 am semnalat amplasarea ciudată a senzorului, puterea scăzută a difuzorului şi autonomia mediocră a bateriei. La S9, primele două au fost rezolvate prin modificarea poziţiei senzorului, implementarea unui difuzor mai puternic, care pe deasupra vine şi cu tehnologia Dolby Atmos, dar în privinţa autonomiei bateriei nu s-au făcut mari progrese.

    După cum spuneam, Samsung S9 păstrează linia de design impusă de S8, cu faţa şi spatele de sticlă pe un cadru de aluminiu şi cu marginile rotunjite. Telefonul arată foarte bine şi mă bucur că Samsung a decis să continue ce a început anul trecut.

    Tot la capitolul lucruri arătoase care au rămas la fel se încadrează şi display-ul OLED, extrem de frumos cu o rezoluţie de 1440 x 2960 pixeli, cu o densitate de pixeli de 570 ppi în cazul S9 şi 529 ppi în cazul S9Plus. La fel ca şi la versiunea anterioară, este o plăcere să te uiţi la ecranul acesta, să vezi filme şi să-l foloseşti în fiecare zi.

    De asemenea, telefoanele vin echipate cu difuzoare stereo produse de AKG ce vor suporta sunet surround Dolby Atmos. Asta înseamnă un volum mai mare al difuzoarelor, mai ales odată cu activarea funcţiei Atmos, ceea ce va face o experienţă mai plăcută din vizionarea filmelor pe telefon. De menţionat că telefonul nu vine cu rezoluţia de mai sus setată din fabrică, ci cu una de 1080 x 2220 pixeli. Diferenţele dintre cele două nu sunt vizibile cu ochiul liber, cel puţin eu nu am observat, iar asta nu face ca ecranul să fie mai urât sau ca imaginile sau culorile să nu fie la fel de frumos redate, ci se traduce într-o viaţă prelungită a bateriei.

    Am avut în teste modelul S9 Plus care vine cu o baterie de 3500 mAh care asigură o zi de lucru, plecând de la 100% dimineaţa la 8 şi ajungând la 33% seara la 8, cu ecranul la rezoluţia maximă. În cele zece ore am fotografiat, am navigat, am publicat poze pe reţelele de socializare şi am vorbit de câteva ori la telefon. A doua zi am trecut la rezoluţia 1080 x 2220 pixeli şi telefonul a ţinut ceva mai bine, rămânând cu câteva procente în plus şi pentru a doua zi. Încărcarea telefonului se poate face cu fir sau fără – cea cu fir este la fel de rapidă ca în trecut, iar noutatea este că telefonul suportă fast wireless charging, ceea ce este o veste cât se poate de bună – deoarece pe cât de util este modul de încărcare wireless, pe atât este de lent.
    Si acum să trecem la capitolul care probabil vă interesează pe toţi – camera foto. Noile telefoane Samsung au integrate o nouă lentilă cu diafragmă duală, care ar trebui să ofere fotografii mai bune în situaţii mai puţin bine iluminate, Super Slow-motion la 960 de cadre pe secundă şi AR Emoji personalizate.

    Samsung S9 Plus este dotat cu un sistem dual de cameră cu diafragma duală. Similar cu modul în care pupila se dilată şi se contractă, diafragma duală Samsung  (1.5 – 2.4) captează în mod automat mai multă lumină când este întunecat şi mai puţină lumină când mediul este prea luminos.

    Nu este nicio surpriză faptul că S9 Plus produce imagini excelente în timpul zilei: culorile sunt aprinse, expunerea corect făcută şi reuşeşte să păstreze destul de multe detalii fără mult zgomot în imagine. De asemenea, peisajele sunt contrastante şi imaginile au o gamă dinamică mare, păstrând multe detalii atât în zonele luminoase, cât şi în zonele întunecate. Surpriza vine din faptul că se descurcă foarte bine atunci când iluminarea nu este foarte bună, telefonul reuşind să realizeze imagini cu un echilibru bun între zgomot şi detalii. Astfel, imaginile sunt curate, dar fără a pierde din detalii, datorându-se în special deschiderii diafragmei până la f/1.5. Telefonul ar trebui să detecteze când are nevoie de mai multă lumină şi să treacă singur de la f/2.4 la f/1.5. S9 Plus face o treabă bună, iar imaginile sunt mai luminoase, dar nu fără un compromis: spre margini imaginea pierde din detalii.

    Pentru că S9 Plus vine echipat cu două camere (una cu un zoom optic de 2x), exact ca Samsung Note 8, zoom-ul este destul de rapid şi funcţionează bine: imaginile sunt contrastate, au detalii bune. De asemenea, acest sistem de cameră duală îi permite telefonului să realizeze fotografii ce le imită pe cele realizate cu un DSLR, prin acel background frumos înceţoşat. S9 Plus reuşeşte să dea un blur bun background-ului şi face o tranziţie bună între subiect şi peisaj, de cele mai multe ori. Pentru că mai ratează din când în când şi dă cu bidineaua de blur prea mult.

    Şi pe partea de filmare Samsung S9 Plus se descurcă bine, iar telefonul poate filma chiar şi 4K la 60 de cadre pe secundă. Culorile redate în modul video sunt vii, expunerea este bună şi telefonul reacţionează bine atunci când condiţiile de iluminare se schimbă (de ex. aprinzi şi stingi lumina), iar focalizarea automată funcţionează bine. Ca şi în cazul fotografiilor, şi pe partea de video software-ul reduce bine zgomotul de fundal fără a elimina prea mult din detalii.

    Tot prin aceste noi telefoane, Samsung permite utilizatorilor să creeze un emoji care arată, sună şi acţionează exact ca ei, susţin reprezentanţii companiei. Realitatea arată puţin altfel – avatarele nu sunt copii fidele, iar eu unul nu m-am recunoscut în avatarul meu. Totuşi, merită lăudat faptul că avatarul preia detalii precum părul facial şi, în cazul meu, chiar tăietura din bărbie. AR Emoji foloseşte un algoritm de învăţare a datelor, care analizează o imagine 2D a utilizatorului şi preia peste 100 de caracteristici faciale pentru a crea un model 3D care să reflecte şi să imite expresii precum clipitul şi mişcări ale capului, însă nu la un nivel foarte avansat. De exemplu, avatarele realizate de Apple pentru iPhone X mi s-au părut mai expresive şi parcă imitau mai bine mimica feţei, pe când S9 câteodată le nimereşte şi câteodată nu. Oricum ar fi, atât animoji (iPhone X) cât şi AR Emoji (Samsung S9) mi se par inutile, reprezentând doar o atracţie pe moment. Dar poate am îmbătrânit eu şi încă îmi mai place să mă exprim în scris, nu prin emoji.

    Samsung susţine că Bixby, asistentul din telefon, utilizează realitatea augmentată şi tehnologii de învăţare pentru a oferi informaţii utile despre împrejurimile în care se află utilizatorii. Bixby generează instant informaţii direct deasupra imaginii spre care este îndreptată camera, detectând şi recunoscând obiectul în timp real. E adevărat şi nu prea; eu am încercat mai multe obiecte şi rata de succes a recunoaşterii obiectului aş zice că e undeva la 30-40%.

    De asemenea, coreenii promit că prin Bixby am putea traduce în limbi străine. Nici aici nu m-a convins. I-am arătat asistentului 10-15 propoziţii şi expresii în limba franceză şi portugheză şi abia a reuşit să traducă unele cuvinte; de multe ori, fără să facă o legătură logică între ele. Deci să nu vă bazaţi pe Bixby atunci când călătoriţi într-o ţară străină.

    Prin modelele S9 şi S9 Plus, Samsung a rafinat conceptul adus de S8, păstrând acelaşi design premium, îmbunătăţind camera, însă ar mai putea lucra la autonomia bateriei şi la asistentul Bixby, pe care ni-l tot bagă pe gât. Chiar şi aşa, S9 Plus este unul dintre cele mai bune telefoane de pe piaţă la ora actuală, dacă nu chiar cel mai bun.

    CASETĂ TEHNICĂ
    SISTEM OS ANDROID 8 (OREO)
    DISPLAY 6.2-INCI QUAD HD + CURVED SUPER AMOLED, 18.5:99, 10 (529PPI)
    DIMENSIUNE 158.1MM X 73.8MM X 8.5MM, 189G, IP68
    CAMERĂ PRINCIPALĂ: DUAL CAMERA CU DUAL OIS
    • WIDE-ANGLE SUPER SPEED DUAL PIXEL 12MP AF SENZOR (F1.5/F2.4)
    • TELEPHOTO 12MP AF SENSOR (F2.4)
    FRONTALĂ 8MP AF (F1.7)
    PROCESOR 10NM, 64-BIT, OCTA-CORE PROCESSOR (2.7 GHZ QUAD + 1.7 GHZ QUAD)
    MEMORIE 6GB RAM
    SPAŢIU DE 64GB/128GB/256GB + MICRO SD SLOT (DE PÂNĂ LA 400GB)
    STOCARE
    SIM CARD SINGLE SIM:  NANO SIM
    DUAL SIM NANO SIM + NANO SIM SAU SLOT MICROSD
    (HYBRID SIM)
    BATERIE 3.500MAH
    PREŢ 4.400 LEI

    Imagini:

    Diferenţa dintre F/1.5 şi F/2,4 (toate setările au fost blocate mai puţin diafragma)

    F/1.5

     

  • Cel mai nou serviciu Telekom. Cum îţi poţi cumpăra cele mai noi telefoane în rate

    Astfel, oricine este interesat de achiziţionarea unui telefon, împreună cu un abonament Telekom, prin oferta Telekom Banking, poate beneficia de 24 de rate egale fără dobândă şi comisioane (0%), dacă ratele sunt achitate în termenul de plată.

    Clienţii primesc pe loc aprobarea finanţării şi beneficiază gratuit de cont curent şi card de debit instant, oferit pe loc în magazinele Telekom Romania.

    “Lansarea serviciului de finanţare cu plata în rate a telefoanelor mobile este încă un pas pe care Telekom Banking îl face către procesul de digitalizare a pieţelor şi a consumatorilor. Vom continua, împreună cu Alior Bank, partenerul nostru în acest proiect financiar digital, să ne creştem business-ul pe piaţa din România. Pentru Telekom, serviciile bancare sunt o prioritate în acest an”, a declarat Miroslav Majoros, CEO Telekom Romania.

    “Prin oferta Telekom Banking, clienţii Telekom Romania au la dispoziţie o nouă modalitate avantajoasă de plată a telefoanelor pe care le achiziţionează în reţeaua de magazine Telekom, prin accesarea unei finanţări pe loc, chiar în magazin”, a declarat Urszula Krzyżanowska, Deputy CEO Alior Bank.

    Prin oferta Telekom Romania, clienţii îşi pot achiziţiona în 24 de rate egale, fără dobândă, orice telefon împreună cu un abonament începând de la 5 euro / lună, TVA inclus, care oferă minute naţionale nelimitate şi Internet nelimitat 4G.
    Preţul de 5 euro / lună pentru serviciile mobile este valabil pentru clienţii care deţin sau îşi activează cel puţin un serviciu fix Telekom. Clienţii care nu deţin şi un serviciu fix Telekom pot beneficia de abonamentele de servicii mobile începând de la 7 euro / lună (TVA inclus).

    Telekom Banking este un  proiect financiar digital, dezvoltat în cadrul parteneriatului dintre Telekom Romania şi Alior Bank, oferă persoanelor fizice produse şi servicii bancare, accesibile online şi în magazinele din reţeaua Telekom. Clienţii au acces la o gamă de operaţiuni bancare şi la o nouă soluţie pe piaţa românească, platforma de Schimb Valutar Online, prin care pot beneficia de cursuri de schimb avantajoase.

    Telekom Banking a fost lansat în România în octombrie 2017.

  • Piaţa locală de accesorii pentru telefoane mobile a depăşit 10 milioane de unităţi, în 2017

    Estimarea ia în calcul numărul de smartphone-uri vândute anul trecut (care se apropie de 4 milioane de unităţi), fiecare nou telefon cumpărat generând achiziţia a cel puţin două accesorii. La acestea se adaugă şi telefoanele mobile deja existente în piaţă, care generează achiziţii suplimentare de accesorii, precum folii şi carcase de protecţie.

    „Consumatorii au început să se orienteze către telefoane cu o valoare mai mare, ajutaţi de ofertele şi subvenţiile oferite de operatori şi retaileri, precum achiziţiile în rate şi la abonament. Având telefoane mai scumpe şi care, acum, nu se mai diferenţiază foarte mult vizual, utilizatorii au devenit mai interesaţi de protejarea şi personalizarea acestora”, spune Costin Soare, director operaţional la Avenir Telecom, subsidiara locală a grupului francez Avenir Telecom SA, producător şi distribuitor al accesoriilor şi telefoanelor Energizer.

    Preferinţele românilor în materie de accesorii se îndreptă, în primul rând, către carcase, huse şi folii de protecţie şi huse din categoria fashion şi răspund nevoii acestora de a-şi proteja şi personaliza telefoanele.

    Următoarea nevoie a utilizatorilor de telefoane mobile are legătură cu încărcarea acestora. De aceea, încărcătoarele de maşină, cablurile de încărcare şi cele de date închid topul preferinţelor românilor în materie de accesorii pentru telefoane mobile.