Tag: suedia

  • Cum să faci 250.000 de euro dintr-un business care le oferă turiştilor experienţe inedite în România

    Cifra de afaceri a agenţiei VisitRomania este estimată în acest an la 250.000 de euro, potrivit lui Cristian Turc. „Nu este o sumă mare dacă o comparăm cu rezultatele agenţiilor de turism de top. Suntem o agenţie de nişă cu ambiţii mari.” Antreprenorul spune că anul trecut s-a investit în upgrade-ul site-urilor, în infotripuri, târguri de turism şi seri culturale. „Şi au dat rezultate. Astfel de investiţii se văd, de obicei, cel mai devreme anul următor. Am continuat şi în 2018 să investim cea mai mare parte a profitului în promovare.”

    „Rezultatul a fost aşa de bun în primul rând datorită celor de acasă, care i-au preluat pe turişti şi şi-au făcut munca bine.” Tururile organizate de VisitRomania.No sunt variate atât ca durată, cât şi ca destinaţie. Ele pot fi city breakuri de câteva zile la Braşov, tururi foto în Maramureş sau Delta Dunării sau vacanţe ce combină Bucureştiul cu litoralul românesc, spre exemplu. Există şi tururi mai complexe, care pot dura şi două săptămâni şi care le permit vizitatorilor să vadă mai multe dintre destinaţiile de top din România.

    „Eu customizez tururile în funcţie de preferinţele turistului şi le pun în aplicare împreună cu ghizii locali, cu care colaborăm regulat. Luăm în considerare şi părerile lor pentru circuite şi lucrăm strâns cu toţi cei implicaţi.” Turismul în 2018 a fost despre experienţe, crede antreprenorul. „Am trecut de etapa tururilor clasice în care turistul face poze la obiectiv şi apoi pleacă mai departe. Se cere mai mult acum.”

    Agenţia a pornit la drum în 2015 (primii doi ani nu a avut activitate) cu patru clienţi şi a ajuns în 2018 la peste 800 de oameni, iar pentru anul următor antreprenorul estimează o creştere de 300%. Din total, cei mai mulţi sunt norvegieni, însă acest lucru poate fi explicat de faptul că agenţia a fost fondată acum mai mulţi ani pe această piaţă şi abia recent în Suedia şi Danemarca. Dintre turiştii care au vizitat în 2017 România prin agenţia lui Cristian Turc, 80% au fost norvegieni, restul danezi şi suedezi.

    Cum să faci 250.000 de euro dintr-un business care le oferă turiştilor experienţe în loc de vizite clasice

  • Povestea fabuloasă a antreprenorului care a plecat din ţară acum 15 ani, şi a înfiinţat un business prin care vrea să pună România pe harta mondială a turismului

    „Am plecat din ţară în 2003, către Marea Britanie, cu un contract de trei luni pentru studenţi. Planul iniţial era să stau trei luni, însă am rămas opt ani, iar în 2011 m-am mutat în Norvegia, unde în 2013 am înfiinţat agenţia VisitRomania.No”, povesteşte antreprenorul. Deşi a fost fondată acum cinci ani, agenţia şi-a început activitatea doi ani mai târziu. Înainte să pornească agenţia de turism, Cristian Turc a aranjat o perioadă excursii în România pentru colegi şi prieteni norvegieni, din dorinţa de a le arăta ţara sa, după cum spune chiar el. Atunci şi-a dat seama că există un potenţial grozav de ambele părţi. Nu erau informaţii despre România în norvegiană, iar pachetele de vacanţă făcute pe România erau practic inexistente.

    „Proiectul s-a dezvoltat rapid. Suntem lideri pe piaţă pentru vacanţele ofertate pe România. Ne-am extins în februarie anul trecut cu câte o reprezentanţă în Suedia şi una în Danemarca, iar în 2019 mai deschidem încă două reprezentanţe în Europa de Vest şi una în Europa de Est.” Toate vor fi dedicate turiştilor străini care vor să viziteze România. „Este important să le vorbim despre România la ei acasă, să îi invităm să ne cunoască în limba lor şi să le câştigăm încrederea”, spune Cristian Turc.

    Citiţi aici toată povestea 

  • Incoming, incoming, vin nordicii

    „Am plecat din ţară în 2003, către Marea Britanie, cu un contract de trei luni pentru studenţi. Planul iniţial era să stau trei luni, însă am rămas opt ani, iar în 2011 m-am mutat în Norvegia, unde în 2013 am înfiinţat agenţia VisitRomania.No”, povesteşte antreprenorul. Deşi a fost fondată acum cinci ani, agenţia şi-a început activitatea doi ani mai târziu. Înainte să pornească agenţia de turism, Cristian Turc a aranjat o perioadă excursii în România pentru colegi şi prieteni norvegieni, din dorinţa de a le arăta ţara sa, după cum spune chiar el. Atunci şi-a dat seama că există un potenţial grozav de ambele părţi. Nu erau informaţii despre România în norvegiană, iar pachetele de vacanţă făcute pe România erau practic inexistente.

    „Proiectul s-a dezvoltat rapid. Suntem lideri pe piaţă pentru vacanţele ofertate pe România. Ne-am extins în februarie anul trecut cu câte o reprezentanţă în Suedia şi una în Danemarca, iar în 2019 mai deschidem încă două reprezentanţe în Europa de Vest şi una în Europa de Est.” Toate vor fi dedicate turiştilor străini care vor să viziteze România. „Este important să le vorbim despre România la ei acasă, să îi invităm să ne cunoască în limba lor şi să le câştigăm încrederea”, spune Cristian Turc.

    Antreprenorul este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice, iar când a pornit la drum nu avea experienţă în domeniul turismului. Recunoaşte că a făcut nenumărate greşeli pe parcurs, dar crede că dacă faci ceva cu drag, la un moment dat trebuie să iasă bine. „Cred că atunci când munceşti mult, îţi ies în cale şi oamenii potriviţi. Datorez enorm câtorva profesionişti din România. Chiar dacă eu încercam marea cu degetul, au zis: «Hai să vedem ce vrei tu să faci de fapt».”

    Cristian Turc mai spune că este important să existe un echilibru în ceea ce priveşte promovarea României. Mai exact, nu trebuie să vorbeşti de rău România, dar nu trebuie nici să ascunzi multele lucruri la care s-ar mai putea lucra pe plan local. „România este o ţară a contrastelor, cu bune şi rele, cu săraci şi bogaţi, cu zone frumoase şi zone sărace. Dar avem lucruri unice, avem autenticitatea locurilor şi avem oamenii de ajutor, deschişi şi calzi.” Şi mai sunt şi mulţi profesionişti în turism, începând de la managerii de hoteluri care gândesc win-win, la ghizii profesionişti, şoferii punctuali şi amabili, explică el.

    „Nu am fi putut avea rezultatele de până acum fără contribuţia celor din ţară. Ei au în primul rând meritul că vacanţa turistului a fost foarte reuşită. Să vă dau un exemplu.” Agenţia VisitRomania.No a organizat un tur de călărie prin satele transilvănene, tur care a fost ales anul trecut în top 10 cele mai originale şi frumoase tururi din lume vândute în Norvegia. „Am bătut tururi făcute de profesionişti de la agenţii mari în jungla braziliană sau în Sri Lanka, de exemplu.” Juriul a fost format din cei mai cunoscuţi jurnalişti şi oameni de turism din Norvegia, explică el.

    „Rezultatul a fost aşa de bun în primul rând datorită celor de acasă, care i-au preluat pe turişti şi şi-au făcut munca bine.” Tururile organizate de VisitRomania.No sunt variate atât ca durată, cât şi ca destinaţie. Ele pot fi city breakuri de câteva zile la Braşov, tururi foto în Maramureş sau Delta Dunării sau vacanţe ce combină Bucureştiul cu litoralul românesc, spre exemplu. Există şi tururi mai complexe, care pot dura şi două săptămâni şi care le permit vizitatorilor să vadă mai multe dintre destinaţiile de top din România.

    „Eu customizez tururile în funcţie de preferinţele turistului şi le pun în aplicare împreună cu ghizii locali, cu care colaborăm regulat. Luăm în considerare şi părerile lor pentru circuite şi lucrăm strâns cu toţi cei implicaţi.” Turismul în 2018 a fost despre experienţe, crede antreprenorul. „Am trecut de etapa tururilor clasice în care turistul face poze la obiectiv şi apoi pleacă mai departe. Se cere mai mult acum.”

    Cifra de afaceri a agenţiei este estimată în acest an la 250.000 de euro, potrivit lui Cristian Turc. „Nu este o sumă mare dacă o comparăm cu rezultatele agenţiilor de turism de top. Suntem o agenţie de nişă cu ambiţii mari.” Antreprenorul spune că anul trecut s-a investit în upgrade-ul site-urilor, în infotripuri, târguri de turism şi seri culturale. „Şi au dat rezultate. Astfel de investiţii se văd, de obicei, cel mai devreme anul următor. Am continuat şi în 2018 să investim cea mai mare parte a profitului în promovare.”

    Agenţia a pornit la drum în 2015 (primii doi ani nu a avut activitate) cu patru clienţi şi a ajuns în 2018 la peste 800 de oameni, iar pentru anul următor antreprenorul estimează o creştere de 300%. Din total, cei mai mulţi sunt norvegieni, însă acest lucru poate fi explicat de faptul că agenţia a fost fondată acum mai mulţi ani pe această piaţă şi abia recent în Suedia şi Danemarca. Dintre turiştii care au vizitat în 2017 România prin agenţia lui Cristian Turc, 80% au fost norvegieni, restul danezi şi suedezi.

    „Sunt deja weekenduri în care nu o să mai avem capacitate să primim cereri. Şi în ceea ce priveşte septembrie 2019, pe Bucureşti suntem deja la limita capacităţii.” Despre turişti, Cristian Turc spune că vin cu aşteptări mici, iar odată ajunşi la destinaţie sunt plăcut surprinşi. De aceea, el este încrezător că în cinci ani Bucureştiul va fi în top cinci destinaţii de tip city break, iar România va deveni o destinaţie tot mai interesantă pentru nordici. El dă exemplul oraşului Budapesta, care a pornit de jos acum câţiva ani, iar astăzi există două curse zilnice directe operate de compania aeriană Norwegian.

    „Apariţia Blue Air pe piaţa de aici ne-a dat un impuls extraordinar”, spune antreprenorul, care a făcut parteneriate cu compania aeriană pentru diverse programe pe care le-a organizat în România. În afară de compania românească Blue Air, şi operatorul low-cost WizzAir are zboruri directe către Oslo. Ultima dată Cristian Turc a venit acasă în luna septembrie a acestui an la un seminar de matchmaking organizat de Innovation Norway la Bucureşti. „De când am plecat de acasă, în 2003, s-a schimbat în primul rând percepţia oamenilor faţă de drepturile lor. Văd acum în tineretul care este în ţară multă forţă şi creativitate. Sunt tineri curajoşi, perseverenţi şi puternici.” El, la rândul său, atunci când a plecat, spune că a făcut-o dornic să aibă experienţe noi, să cunoască lumea şi să înveţe de la alţii. Nu se vede însă întorcându-se în ţară.

    „Celor doi copii le este mai bine aici. Mă gândesc la sistemul de sănătate în primul rând. Şi apoi la faptul că pot să facă ceea ce le place şi să trăiască din asta în viitor.” Deşi nu locuieşte în ţară, este în permanenţă conectat la România prin ceea ce face. Mai mult, vine des acasă. „Când spun acasă spun Blaj, România. Aşa o să fie pentru mine mereu.” Cel mai dor îi e de părinţi, de prieteni, de oraşul natal. Despre Blaj spune că este un oraş cochet, micuţ, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. „Este genul de oraş unde îţi cumpără vecinii ce ai nevoie dacă eşti răcit şi nu poţi ieşi din casă.” La polul opus, cel mai puţin dor îi e de birocraţie şi de sentimentul că eşti la mâna funcţionarului care poate să îţi complice ziua fără rost.

    „Nu cred că aş reuşi să fiu antreprenor acasă. Am tot respectul pentru antreprenorii din România, care se luptă zilnic cu birocraţia, instabilitatea legislativă, criza forţei de muncă, desele schimbări şi multe altele. Nu pot să mă gândesc unde ar fi multe dintre firmele româneşti cu un cadru stabil şi care i-ar sprijini şi ajuta, în loc să le vâneze erorile.”


    Trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.

    O să mă refer aici la trei lucruri pe care le observ în societate, în relaţiile interumane. Nu cred că are rost să mai repet şi eu că infrastructura sau sănătatea au nevoie de îmbunătăţiri. 
    În primul rând aş menţiona incluziunea. În toate formele ei. Se poate mai bine.

    Mai cred că trebuie să ascultăm când altul vorbeşte. Să nu mai întrerupem. În general e o problemă. Nici măcar nu mai putem să ne scuzăm că suntem latini şi de aceea facem aşa. Şi cu asta trebuie început la nivelul vieţii de zi cu zi, atunci când stai cu prietenii la o bere.

    În al treilea rând, e nevoie de mai multă discreţie, mai ales atunci când în discuţii e vorba despre o a treia persoană.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Traficul în România este infernal. E trist că se pierd ore preţioase stând în trafic – ore de lângă familie sau ore în care se puteau face lucruri folositoare. Am locuit în Londra şi ştiu cum e traficul. Dar când vezi totuşi că se caută soluţii, că se investeşte, că cineva se gândeşte la tine, care eşti conducător auto, este totuşi mai suportabil. La noi (în România – n.red.) e dublu de trist când ştii că birocraţia, corupţia şi relele intenţii sunt cele care blochează dezvoltarea. 

    În Oslo nu simt traficul. E un oraş cu o infrastructură bună, în care oamenii sunt încurajaţi să folosească transportul în comun. Care funcţionează foarte bine.

    Cafeaua şi scena culinară sunt după părerea mea, superioare în România şi mai ales în Bucureşti dacă e să comparăm cu Oslo. Şi asta tocmai datorită creativităţii şi originalităţii de care dăm dovadă. Uitaţi-vă câte restaurante noi şi bune s-au deschis în ultimul timp. Câte wine baruri au apărut în Bucureşti şi ce cafenele s-au deschis. Am organizat un infotrip în septembrie pentru un cunoscut jurnalist de călătorii de aici şi prima lui postare pe Instagram a fost: „Auf wiedersehen Berlin – there’s a new hipster king in town” („Adio, Berlin, e un alt oraş hipsteresc care te depăşeşte” – trad.). Cred că viitorul o să fie bun, chiar dacă acum sunt nori negri deasupra ţării, cum bine zic versurile cântecului. Avem oameni care să facă viitorul ăsta bun.

    Ce presupune jobul actual şi cum arată o zi obişnuită?

    Jobul meu presupune să conving nişte oameni sceptici în ceea ce priveşte România că ţara noastră merită explorată. Am fost atent la cultura nordicilor şi acest lucru a ajutat în vânzări. România nu are un brand de ţară bun, dar împreună cu mulţi alţii stabiliţi aici o să schimbăm acest lucru. Fiecare prin ceea ce face el. Sunt români profesori, doctori, artişti, firme serioase româneşti în multe domenii, şi lista e lungă. Noi toţi, împreună, arătăm că România nu e mai prejos ca alte ţări. Şi facem acest lucru respectând şi cultura în care am ales să trăim. Ziua se împarte în două: petrec cât se poate de mult timp cu copiii, dar şi multe ore – până noaptea târziu – în agenţie. Nu lucrăm doar la organizarea vacanţelor pentru nordici. Facem infotripuri de promovare, actualizăm frecvent blogul în norvegiană cu sute de articole folositoare celor care vor să călătorească pe cont propriu, facem zeci de prezentări despre România în fiecare an.

    Pe de altă parte, e timpul cu copiii cel pe care îl prioritizez. Pe uşa de intrare la grădiniţele de aici este un afiş care spune: „Pune telefonul pe silent. Acum intri în cea mai importantă întâlnire a zilei”. Pe cât se poate, încerc să fiu prezent în viaţa lor. Când ai businessul tău, trebuie să fii tot timpul conectat la el, dar până acum am reuşit să mă împart bine şi să găsesc soluţii de compromis.

  • Operaţiunea de evacuare a unor pacienţi către alte zone din ţară, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, judeţul Ilfov, în cadrul exerciţiului Seism 2018.

    Seism 2018 este cel mai amplu exerciţiu medical din cadrul unui program al Mecanismului de Protecţie Civilă al UE. Acesta a avut loc în România până la data de 18 octombrie. Simularea a implicat 1.000 de persoane şi echipe medicale din Austria, Germania, Italia, România, Slovacia, Suedia, Norvegia şi Israel, precum şi experţi din alte state care participă la acest mecanism.
    Exerciţiul a simulat răspunsul la un cutremur de gradul 7,5 pe  scara Richter în Capitală, când capacităţile naţionale de salvare sunt depăşite, iar România activează Mecanismul de Protecţie Civilă al UE. Exerciţiul este al cincilea şi ultimul din perioada 2017-2018. Exerciţii similare au avut loc în Regatul Unit, Danemarca, Bulgaria şi Austria. Acestea sunt organizate de ţările participante, cu o contribuţie financiară de la Comisia Europeană, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Comisiei Europene.

  • Ce glume spun europenii despre vecinii lor.„Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Când spui Europa te gândeşti la bătrânul continent, la crize (imigranţilor, din Grecia, Uniunea Europeană), la fotbal, la cultură, dar şi la contraste.

    În acelaşi timp este şi locul unde trăiesc zeci de culturi care dezvoltă afinităţi una pentru cealălaltă, rivalităţi sau se iau peste picior. De exemplu, este cunoscută frăţia noastră cu moldoveni, dar şi rivalitatea cu maghiarii.

    Romain Seignovert s-a gândit să speculeze aceste lucruri şi a publicat o carte cu glumele şi bancurile spuse de anumite ţări europene despre vecinii lor.

    Câteva glume din carte:

    „Care este diferenţa dintre suedezi şi finlandezi? Suedezii au vecini drăguţi” sau modul în care portughezii care râd de aroganţa spaniolilor „Potrivit unui sondaj recent, 11 din 10 spanioli au declarat că se simt superiori celorlalte culturi”.

    Polonezii râd de jucătorii de fotbal ai Germaniei. „Jucătorii de fotbal germani sunt ca mâncarea germană: dacă nu este importată din Polonia atunci nu sunt este bună”

    Italia

    Afiş pe un autobuz: Nu vorbi cu şoferii. Au nevoie de mâini pentru condus.

    Trei motive pentru care Isus a fost italian: numai un fiu italian trăieşte cu mama lui până la 30 de ani. Numai un fiu italian ar putea crede despre mama lui că este încă virgină. Numai o mamă italiancă ar putea crede despre fiul ei că este Dumnezeu.

    Belgia despre Olanda

    „Cum începe fiecare reţetă de gătit olandeză? Împrumută şase ouă, 200g de făină, jumătate de litru de lapte…”

    „Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Marea Britanie

    Englezul: „Aduc şase sticle de bitter”
    Irlandezul: Aduc şase sticle de Guiness
    Scoţianul: Aduc şase prieteni

    Danemarca despre Suedia

    „Care este cel mai bun lucru care a venit vreodată din Suedia? Un ferrybot gol”

    Germania despre Polonia

    Când este Crăciunul în Polonia? La două zile după cel din Germania

    Austria despre Germania

    Marea diferenţă dintre austrieci şi germani este că germanii ar vrea să-i înţeleagă pe austrieci, dar nu pot, iar austriecii îi înţeleg pe germani, dar ar prefera să nu-i înţeleagă.

    România despre Ungaria

    Mi-am făcut toate testele, iar doctorul îmi spune că nu este nicio îndoială, sunt xenofob. Încă o boală pe care am luat-o de la unguri.

    Belgia despre Franţa

    De ce au ales francezii cocoşul drept simbol naţional? Pentru că este singurul animal care cântă atunci când este în rahat până la genunchi.

  • Eurostat: România, cea mai mare scădere anuală din UE în august la producţia în construcţii

    Statistica europeană arată că la polul opus, ţările cu cele mai mari creşteri ale indicatorului în luna august 2018, comparativ cu august 2017, au fost Slovenia (33,5%), Ungaria (24,3%) şi Polonia (19,2%).

    „În august 2018, comparativ cu august 2017, construcţia de clădiri din zona euro a crescut cu 2,5% şi construcţia în ingineria civilă cu 2,4%, în timp ce în UE28, construcţia de clădiri s-a majorat cu 1,6%, iar ingineria civilă cu 4%”, anunţă Eurostat.

    Producţia ajustată sezonier în sectorul construcţiilor din august 2018, comparativ cu luna precedentă a scăzut cu 0,5% atât în zona euro (EA19), cât şi în UE28, iar în august 2018 faţă de august 2017, producţia în construcţii a crescut cu 2,5% în zona euro şi cu 2,3% în UE28.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este românul care conduce afacerile producătorului de ţigări BAT pe şase pieţe, un business de 2 mld. euro

    Dragoş Constantinescu
    Funcţie: area director Central Europe
    North British American Tobacco
    Oraş de reşedinţă: Varşovia, Polonia

    De ce anume vă e cel mai dor din România? De familie şi prieteni sunt răspunsurile evidente. Pe lângă asta, cred că îmi e dor să trăiesc într-o ţară unde chiar să îmi pese continuu de ce se întâmplă în jur cu economia, societatea, valorile umane şi aşa mai departe. Eu am locuit până acum în opt ţări şi deşi îţi creezi puţine rădăcini peste tot, niciodată pentru mine nu vor putea fi la fel de adânci ca şi cele pentru România.

    Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?
    De infrastructură.

    Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

     

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
    Traficul din România şi mai ales din Bucureşti este incomparabil mai aglomerat şi greoi decât cel din Polonia. Partea pozitivă este că Polonia a reuşit într-o perioadă de nici zece ani să treacă de la o infrastructră poate chiar inferioară celei a României la una net superioară multor ţări din Europa de Vest. Deci se poate şi de ce nu am realiza şi noi acelaşi lucru? Cafeaua, scena culinară şi viaţa socială în general sunt forte bune în România. Poate sunt eu puţin subiectiv, ca român, dar la capitolul HoReCa aş putea spune că suntem foarte aproape de top în Europa.

    Cu gândul acasă: Dragoş Constantinescu a plecat din România în 1998, la vârsta de 18 ani, pentru a studia în Olanda. De atunci s-a întors în vizită, însă cariera şi-a construit-o pe pieţele străine, astăzi fiind responsabil pentru businessul producătorului de ţigarete British American Tobacco (BAT) din Europa Centrală şi de Nord, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Ţările Baltice.

    „Am plecat să studiez în Olanda când aveam 18 ani. Părinţii mei au considerat că aş beneficia de o educaţie (mai bună – n.red.) într-o ţară cu o lungă istorie în business şi comerţ, iar expunerea la o cultură total diferită de cea din România m-ar putea ajuta să mă dezvolt într-o manieră mai completă. Deşi e greu să nu locuieşti în ţara ta de atâţia ani, aş putea spune că părinţii au avut dreptate”, spune executivul care acum coordonează din Varşovia, capitala Poloniei businessul BAT din regiunea Europa Centrală şi de Nord.

    Uitându-se în urmă, spune că în 2002 a început cu adevărat să-şi contureze cariera, mai exact la câteva săptămâni după terminarea facultăţii, când a devenit finance management trainee la British American Tobacco Olanda.
    „De acolo am trecut şi progresat printr-o varietate de poziţii, în finanţe în Belgia, Marea Britanie, Olanda din nou, apoi am devenit director financiar pentru British American Tobacco (BAT) Polonia la începutul lui 2012.” Acesta a fost unul dintre rolurile definitorii ale carierei sale, având oportunitatea de a participa şi a conduce un proiect prin care compania s-a transformat total, trecând la un model de distribuţie directă. Mai exact, într-o perioadă de doar nouă luni de zile a trebuit să se redefinească toată maniera de lucru a companiei, ceea ce a însemnat „o perioadă intensă, dar plină de provocări şi satisfacţii”.

    În septembrie 2014 s-a mutat în Suedia ca director general pentru businessul BAT din Suedia şi Norvegia. Nici doi ani mai târziu, în ianuarie 2016, a devenit director general al aceleiaşi companii în Polonia, iar din septembrie 2017 deţine funcţia actuală, mai exact a preluat pe lângă Polonia responsabilitatea de a conduce businessul BAT din încă şase ţări din Europa Centrală − Cehia, Slovacia, Ungaria, Lituania, Letonia şi Estonia. „Este un job foarte dinamic într-o regiune geografică foarte dinamică, iar businessul se dezvoltă foarte rapid, ajutat şi de continua îmbunătăţire a situaţiei economice din zonă.” Executivul român mai spune că în acest moment industria tutunului trece printr-o transformare masivă, încercând să ofere consumatorilor de ţigări produse alternative. „Pentru mine este foarte important să menţin continuu contact cu oamenii care implementează (schimbările – n.red.) zi de zi şi care au ajutat la definirea ei (industriei – n.red.). Bineînţeles că sunt foarte multe întâlniri formale, cu obiective clare, procese, un pic de birocraţie şi aşa mai departe, dar pentru mine este extrem de important ca zilnic să îmi fac timp pentru discuţii informale, „la o cafea, cu cât mai mulţi colegi de diverse niveluri de senioritate în companie.”

    Asta îl ajută să înţeleagă ce se întâmplă în realitate, ce ar putea fi îmbunătăţit, şi astfel colectează idei pentru viitor. De asemenea, Dragoş Constantinescu este de părere că această abordare ajută la consolidarea relaţiilor din companie. Seara, când nu călătoreşte, încearcă mereu să facă puţin sport, pentru că proverbul „mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă în corp sănătos) a fost probat de multe ori. Şi pentru că a venit vorba de călătorii, în România a venit ultima dată acum două luni. Vine cam de 6-7 ori pe an. „Sunt destul de conectat la ce se întâmplă. România s-a dezvoltat enorm faţă de 1998, când am plecat eu, deci cu multe lucruri putem să ne mândrim. Dar dacă mă uit la dezvoltarea Poloniei, de exemplu, în aceeaşi perioadă, este clar că România are un potenţial mult mai mare decât nivelul la care este astăzi.”

    La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în România, răspunsul este simplu. „Mereu.” După cum spune chiar el, de-a lungul timpului mereu şi-a dorit să se întoarcă acasă cândva în viitor. Şi acesta rămâne încă un obiectiv.
    „Până acum nu s-a întâmplat acest lucru, dar sunt convins că la momentul potrivit se va întâmpla. Viaţa e plină de surprize, deci vom vedea când şi cum.”

  • Probleme uriaşe pentru una dintre cele mai bogate state din Europa

    Cu doar câteva zile înainte de alegerile istorice din Suedia, care ar putea reconfigura peisajul politic, coroana suedeză este cotată la un nivel nemaivăzut de la criza din 2008.

    Coroana a înregistrat miercuri a treia zi consecutivă de scădere, pierzând mai mult de 8% din valoare faţă de euro.

    Anders Eklof, strateg la banca Swedbank din Stockholm, a declarat pentru Bloomberg că situaţia se datorează unui cumul de factori. “Dincolo de alegerile care vin, pe care investitorii străini le văd ca un factor major de risc, există şi alegerile din Italia, Brexitul şi politicile derulate de Trump”, a spus acesta.

    Sondajele de opinie dau ca favorit partidul Democraţilor din Suedia, o formaţiune anti-imigraţie; cu toate acestea, dacă intenţia de vot înregistrată de sondaje se confirmă, niciun partid nu va obţine suficiente voturi pentru a guverna în afara unei alianţe.

  • Zeci de vehicule au fost incendiate în mai multe oraşe din vestul Suediei

    Cele mai multe incidente de acest fel au avut loc în oraşul Goteborg, însă vehicule au fost incendiate şi în oraşe aflate chiar şi la 100 de kilometri depărtare.

    Premierul suedez Stefan Lofven a declarat că incidentele “par foarte coordonate, aproape ca o operaţiune militară”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurostat: România a avut cea mai mare creştere economică din UE în T2 faţă de T1 2018

    Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, creşterea economică a României din trimestrul doi al anului 2018, a fost de 4,2%, menţionează Eurostat.

    După România, ţările cu cele mai mari creşteri economice din trimestrul II 2018, faţă de trimestrul anterior au fost Slovacia şi Suedia (ambele cu 1%), Ungaria şi Polonia (ambele cu 0,9%), urmate de Bulgaria, Cipru şi Letonia (toate 0,8%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro