Tag: stat de drept

  • Mesajele lui Biden pentru România şi o reacţie rusească

    Biden a vorbit despre sprijinul ferm al NATO pentru România în perspectiva agresiunii din Crimeea, despre aprecierea SUA pentru eforturile României de a proteja statul de drept şi a dat vestea că SUA vor aplica sancţiuni mai ferme Rusiei dacă aceasta subminează alegerile de la 25 mai din Ucraina. Cel mai detaliat mesaj a fost însă cel legat de statul de drept, cu sfatul către guvernanţi de a consolida instituţiile statului, egalitatea cetăţenilor în faţa legii ca premisă a prosperităţii societăţii şi de a combate corupţia, oferind drept contraexemplu Ucraina lui Ianukovici, unde corupţia a subminat economia, independenţa şi suveranitatea ţării.

    Deocamdată, cât priveşte mesajul despre combaterea corupţiei, campania electorală a dat prilejul procurorilor să facă o pauză de la dosarele politicienilor, special spre a nu influenţa opinia publică ori a expune instituţiile justiţiei la acuzaţii de politizare – cel puţin aşa a explicat preşedintele Traian Băsescu de ce în ultima vreme s-a cam terminat cu arestările sau cererile de arestare a unor politicieni (ultimul caz este Florin Popescu de la PMP, în cazul căruia însă cererea DNA de arestare preventivă a eşuat din cauza opoziţiei solidare a parlamentarilor).

    Aşa se face că peisajul s-a schimbat considerabil, iar în vizorul justiţiei au intrat brusc alte categorii decât politicienii: medicii care au prescris reţete false sau au făcut operaţii estetice contra şpagă ori judecătorii de la TMB acuzaţi că au luat mită. Singurul rămas să combată pe frontul politic este, bineînţeles, Corpul de Control al Guvernului, care a reclamat nereguli la Autoritatea pentru Turism şi la consiliile locale implicate în programul “Schi pentru România” în 2009-2013.

    Coincidentă cu vizita la Bucureşti a vicepreşedintelui Joe Biden a fost ştirea că SUA au testat cu succes elemente ale sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de tip terestru, care va fi folosit în proiectul denumit de Pentagon “Abordare adaptivă etapizată”, ce prevede instalarea unor elemente ale scutului antirachetă în România, la Deveselu, până în 2015 şi în Polonia până în 2018. Sistemul Aegis are rolul de a intercepta rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. În acelaşi timp, SUA au anunţat că vor trimite un crucişător lansator de rachete în Marea Neagră, spre a asigura securitatea membrilor est-europeni ai NATO.

    De asemenea, şeful Pentagonului, Chuck Hagel, va începe miercuri un turneu de 12 zile, urmând să se deplaseze în Singapore, Belgia, România şi Franţa. În România, Hagel va vizita o navă americană, crucişătorul USS Vella Gulf, aflat în prezent în Marea Neagră.

    Agenţia rusească RIA Novosti a publicat un comentariu sarcastic la adresa vizitei în România a vicepreşedintelui american, susţinând că Joe Biden “a presat implicit România să cumpere avioane F16, reamintindu-le oficialilor români că sunt în proces de constituire a unei flote de F16”, şi că o presiune similară au exercitat SUA şi asupra Bulgariei. Comentatorul agenţiei scrie despre România numind-o “satrapia americană” şi apreciind că “dacă acum are unul dintre cele mai mari contingente militare rămase în Afganistan, de 1.000 de militari, Bucureştiul va continua să furnizeze însă NATO carne de tun în Asia de Sud inclusiv după retragerea oficială a trupelor, la finele acestui an”.

  • Biden:Statul de drept reprezintă o problemă de securitate naţională, necesară şi în afaceri

     Oficialul american a afirmat că i-a transmis şi premierului Ponta că cea mai importantă măsură pentru atragerea investiţiilor este consolidarea statului de drept şi combaterea corupţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acţiunile Guvernului şi Parlamentului din România

     Preşedinţia Partidului Popular European, care s-a întrunit miercuri, la Bruxelles, este “îngrijorată de încercările coaliţiei guvernamentale române, formată dn PSD şi PNL, de a dezincrimina corupţia politică din România”.

    PPE critică încercarea de a schimba Codul Penal, apreciind că iniţiativa reprezintă “un atac direct asupra statului de drept” şi “o continuare a tentativelor anterioare ale PSD şi PNL de a afecta funcţionarea sistemului judiciar dub România”.

    În opinia popularilor europeni, încercarea de a nu-i mai trage la răspundere pe preşedinte, pe parlamentari şi pe avocaţi pentru abuz de putere, mită, conflict de interese şi alte acte de corupţie este împotriva principiiilor fundamentale ale statului de drept.

    PPE mai notează că tentativa de a oferi superimunitate parlamentarilor şi de a elimina incompatibilităţile, refuzul de a aplica sentinţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazuri de incompatibilitate şi încetarea mandatelor, precum şi modificarea Constituţiei fără a ţine cont de statul de drept şi democraţie şi încălcând voinţa suverană a poporului reprezintă “alte schimbări prin care executivul şi majoritatea parlamentafră a USL au încercat să încalce statul de drept”.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • CC: Modificarea cvorumului la referendum, după un an, pentru a respecta statul de drept

     “Jurisprudenţa şi documentele examinate relevă instabilitatea legislaţiei româneşti în materie de alegeri, dar şi de referendum, în contradicţie cu principiile statului de drept, existenţa unor deficienţe ale sistemului electoral actual, necesitatea modificării legislaţiei electorale şi faptul că aceasta trebuie să aibă o solidă fundamentare, respectiv să se concretizeze într-un act complex – un cod electoral, precum şi faptul că modificarea trebuie să respecte principiul securităţii juridice, respectiv să nu se intervină (cu unele excepţii admisibile) cu mai puţin de un an înainte de alegeri. Aceste argumente reţinute în numeroasele decizii ale Curţii se aplică în mod corespunzător şi dispoziţiilor legale criticate în prezenta cauză”, se precizează în motivarea Curţii Constituţionale.

    De asemenea, Curtea a constatat faptul că în acest an a fost declanşată procedura de revizuire a Constituţiei, dar şi faptul că “în aceeaşi perioadă se află în curs procedura referendumului cu privire la probleme de interes naţional, declanşat de Preşedintele României”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Posibil mecanism UE pentru ţările care încalcă STATUL de DREPT. Patru ţări din Uniunea Europeană îi cer lui Barroso o procedură de intervenţie

     “Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru miniştri de externe din Germania, Olanda, Danemarca şi Finlanda. Este o contribuţie interesantă care merge cam în aceeaşi direcţie cu ceea ce preşedintele Barroso a prezentat în discursul său despre starea Uniunii (…) Noi ne dorim să continuăm să lucrăm la aceste aspecte şi considerăm această scrisoare ca o importantă contribuţie”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

    Ea a reluat apoi ideile exprimate de Barroso în 12 septembrie 2012, în discursul său din Parlamentul European despre starea Uniunii, când a arătat că e nevoie de un mecanism de protecţie în statele membre a principiilor şi valorilor democratice europene şi statului de drept.

    Întrebată de jurnalişti dacă în scrisoarea respectivă sunt menţionate Ungaria şi România ca exemple , Pia Ahrenkilde-Hansen a refuzat să răspundă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Financial Times: UE înăspreşte condiţiile de aderare ca urmare a nerespectării statului de drept în România

    Comisia Europeană a adăugat de asemenea noi măsuri de control şi standarde pentru a monitoriza progresele candidaţilor, asumându-şi puterea de a opri procedurile de aderare dacă există dovezi că un stat candidat nu îndeplineşte reformele necesare. Stefan Fule, comisarul UE pentru extindere, a recunoscut că Bruxelles-ul învaţă din greşelile făcute în cadrul procesului de aderare pentru Ungaria şi România. “Lecţiile învăţate din aderările anterioare subliniază importanţa unei atenţii sporite asupra acestor domenii şi îmbunătăţirea calităţii procesului”, arată un raport al comisiei ce analizează politica de extindere a UE.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta a spus Comisiei de la Veneţia că statul de drept nu a fost în pericol în ultimele luni

    Întâlnirea dintre şeful Guvernului şi reprezentanţii Comisiei de la Veneţia a fost organizată la Camera Deputaţilor. Într-un comunicat transmis de Guvern la finalul discuţiei se arată că vizita reprezentanţilor Comisiei are loc în contextul pregătirii unei opinii privind situaţia constituţională din România şi că s-a discutat despre evoluţiile constituţionale din România din ultimii ani, premierul transmiţând toate informaţiile necesare formulării unui punct de vedere de către Comisie. ” Cu acestă ocazie, a fost susţinut faptul că niciodată, în ultimele luni, statul de drept nu a fost în pericol în România. primul-ministru a susţinut, de asemenea, că România trebuie să aibă un rol important în UE şi să fie ferm angajată, prin instituţiile sale, în susţinerea valorilor democratice pe care se bazează proiectul european. Primul-ministru a anunţat intenţia Guvernului de a depăşi actuala criză politică, subliniind în acelaşi timp nevoia ca toate părţile implicate să respecte atât deciziile instituţiilor statului, dar să şi ţină cont de voinţa exprimată în mod democratic de români şi care transmite un semnal politic important “, se arată în comunicat.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Barroso: Sunt mândru de rolul pe care CE l-a jucat în reinstaurarea statului de drept în România

    “Avem discursul despre «mai multă Europa», dar este nevoie şi de o Europă mai bună, o Europă bazată pe valori. Şi de aceea, de exemplu, este de o importanţă decisivă ca în UE toate ţările membre să respecte statul de drept şi valorile democratice ale unei societăţi pluraliste şi libere. Tocmai de aceea vreau să spun că sunt foarte bucuros şi mândru de rolul pe care Uniunea Europeană şi Comisia Europeană îl joacă în problemele apărute în România”, a afirmat Barroso, în referirea la România din discursul său. De asemenea, el a arătat că în urma acţiunilor UE şi ale Comisiei Europene a fost posibilă evitarea “schimbărilor nedemocratice” şi “reinstaurarea statului de drept” în România.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Angela Merkel a discutat la telefon cu Traian Băsescu: Este inacceptabilă încălcarea statului de drept în România

    Merkel a discutat, luni, la telefon cu preşedintele român Traian Băsescu, iar acesta i-a confirmat motivele îngrijorării, a anunţat biroul de presă al Guvernului german, relatează Bloomberg. Valorile comune ale Uniunii Europene se aplică şi României, a subliniat acesta. “Cancelarul consideră inacceptabil ca principiile de bază ale statului de drept să fie încălcate într-o ţară membră a Uniunii Europene”, potrivit comunicatului, care nu face alte precizări.

    Mai multe pe mediafax.ro