BusinessMagazin

Tag: spargere

  • A-ţi da demisia a devenit ceva cool

    Foarte mulţi millennials vin într-o companie, aleg un job pentru o experienţă, pentru a vedea dacă li se potriveşte, pentru a vedea cum e la muncă. De altfel, şi munca a devenit ceva cool.

    În urmă cu 20-27 de ani, generaţia de atunci, foarte mulţi studenţi la vremea respectivă, s-a apucat să muncească de foame, nu pentru experimente. Odată ce reuşeai să intri într-o companie, pentru că nu multe făceau angajări, nu-ţi permiteai să tratezi jobul ca pe ceva cool. Era o chestie de supravieţuire, de plată a chiriei, de întreţinere a unei familii, asta dacă te cuplai de tânăr, poate de un concediu mai bun, poate de nişte haine mai de brand şi, ca o realizare supremă, pentru o primă rată la o maşină.

    În prezent, noua generaţie pleacă mai târziu de acasă, în special băieţii (vârsta până la care stau cu părinţii a crescut de la 27 de ani la 29), totul este o experienţă, noţiunea de supravieţuire nu există, mai ales pentru cei care sunt din Bucureşti, Cluj, Timişoara etc.

    Maşinile sunt ieftine şi dacă nu îţi schimbi marca o dată la un an, râd prietenii de tine.

    Vacanţele sunt vacanţe, mai ales odată cu extinderea low-cost-urilor.

    Şi în privinţa hainelor lucrurile s-au schimbat, iar Zara, H&M sau micile ateliere au apărut în peisaj.

    Foarte multă lume aşteaptă de la un job, un loc de muncă, să-i îndeplinească visul. După nici o lună înţeleg că ceea ce fac, ceea ce au fost puşi să execute nu este tocmai aşa cum şi-ar fi imaginat. Cei mai mulţi stau până într-un an la primul job, confruntându-se cu dilemele legate de viitor. Nu le place ceea ce fac, şefii nu sunt aşa cum s-ar fi aşteptat, presiunea creşte zi de zi şi toţi se întreabă dacă şi la viitorul job va fi la fel.

    Pentru că şcoala românească este teoretică şi deloc vocaţională, foarte mulţi millennials se trezesc că ceea ce au învăţat nu se potriveşte deloc cu aşteptările lor.

    Este destul de greu să o iei de la capăt cu altă şcoală, aşa că mulţi caută ieşiri laterale. Cele mai facile din punctul de vedere al barierelor de intrare, chiar dacă sunt cele mai grele, şi asta descoperă pe parcurs, sunt în vânzări.

    Cineva care a terminat Litere poate intra fără probleme într-un call-center să vândă carduri sau creditede consum.

    Pentru că primul job este greu, pentru că nu se potriveşte cu ceea ce fiecare şi-a imaginat, demisia este ieşirea cea mai uşoară, ca un act de răzbunare, poate pentru eşecul personal sau profesional. Nu ai vândut nimic, nu ai reuşit să te întâlneşti cu niciun client şi să-i vinzi ceva, dar demisia a rezolvat totul, cel puţin din punct de vedere psihic.

    Odată cu al doilea job şi a doua companie, când dilemele şi întrebările profesiei încep să apară tot mai mult, având în vedere că este foarte greu să-ţi găseşti locul, acceptarea ideii că jobul este job şi nu o chestie cool îşi face simţită prezenţa, dar încă nu suficient.

    Gradul de toleranţă la şefi creşte, targeturile nu mai sunt lucruri ieşite din comun şi de neatins, iar acceptarea situaţiei de la job cu toate lucrurile bune şi rele intră în cotidian.

    Mulţi angajatori, mai ales cei care plătesc mai bine, încep să se uite cu mai mare atenţie la câte joburi a schimbat un candidat înainte de a-şi depune un CV la ei.

    În mod corect, dacă nu ai avea o presiune extraordinară de a completa o poziţie, nici nu ar trebui să te uiţi la cineva care în doi ani a schimbat trei joburi.

    Este foarte puţin probabil ca cineva să poată să capete experienţă în mai puţin de un an într-un post, inclusiv din punctul de vedere al interacţiunii cu colegii şi şefii.

    De asemenea, cei care pleacă pentru o ofertă mai bună nu sunt deloc de judecat, dar trebuie să fie atenţi pentru ce poziţie au făcut pasul şi pentru ce nivel salarial.

    În viaţă există situaţii în care o ofertă primită este de nerefuzat atât din punctul de vedere al poziţiei, cât şi al banilor. Nimeni nu ar trebui să rateze o astfel de şansă, pe ideea că firma unde lucrează va avea grijă de el sau de ea şi va egala în timp oferta primită. Poate îţi faci un bine ţie, dar şi companiei acceptând oferta primită.

    Întotdeauna companiile trebuie să respire şi să elibereze poziţii, unde să fie promovaţi cei din liniile secundare pentru a arăta că organigrama nu este încremenită în timp.

    Câteodată este bine să laşi pe cineva să plece, încurajându-l să accepte o ofertă unică, chiar dacă este de neînlocuit. Aşa se face loc pentru alte talente şi se schimbă atmosfera. Bineînţeles, pot să fie şi eşecuri.

    Demisia este ceva cool, dar pentru primul şi poate al doilea job. După acest punct atârnă mult mai greu în CV, dar într-un sens negativ.

    Aşa că este bine să vă gândiţi de câte ori ameninţaţi că vă daţi demisia şi de câte ori faceţi acest lucru. Câteodată s-ar putea ca demisia să se întoarcă împotriva voastră, mai ales dacă nu ştiţi ce vreţi să faceţi mai departe.

    Şi este foarte, foarte greu să găsiţi ceva care să vă placă. Până atunci faceţi să vă placă ceea ce faceţi.
     

  • Când şi de ce ar sparge românii puşculiţa

    Întrebaţi ce ar face dacă s-ar afla în situaţia de a rămâne fără bani, românii, în proporţie de 16%, au răspuns că şi-ar folosi economiile pentru a face faţă situaţiei, conform cercetării sociologice comparative desfăşurată de Grupul Kruk.

    În acelaşi timp, ajutorul familiei şi deschiderea în a solicita sprijinul acesteia pentru a trece peste greutăţile financiare, este soluţia la care ar apela 12% dintre români.

    Aproximativ 11% dintre germani ar proceda la fel, în timp ce majoritatea, 29%, şi-ar folosi economiile pentru a ieşi din impas. De asemenea, tot de economii s-ar folosi şi 27% dintre italieni în situaţia în care ar avea datorii de achitat. Aproximativ 20% dintre români şi-ar informa creditorul despre schimbarea situaţiei finaciare şi ar încerca să negocieze valoarea ratelor lunare, comparativ cu un procent de numai 13% dintre germani sau 9% dintre italieni, care ar face acest lucru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chinezii dau lovitura: au inventat reţeaua care nu poate fi spartă de hackeri

    Consiliul municipal din Jinan, un oraş situat în estul Chinei, a transmis luni că departamentele administraţiei locale vor începe utilizarea reţelei cuantice de comunicaţii de la sfârşitul lunii august.

    “Intenţionăm să utilizăm reţeaua pentru informaţii privind apărarea naţională, pentru date financiare şi alte domenii; sperăm să fie un proiect pilot care, dacă va avea succes, să poată fi utilizat în China şi în întreaga lume”, a declarat Zhou Fei, director adjunct al Institutului pentru Tehnologie Cuantică din Jinan.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amendă record pentru patronul terasei care şi-a spart un pahar în cap în timpul controlului OPC

    Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au transmis luni că sancţiunea aplicată în urma verificărilor de săptămână trecută la terasa „La Steaguri” se ridică la 42.000 de lei, din care 30.000 de lei pentru acţiunea patronului de împiedicare a controlului. Restul de 12.000 de lei reprezintă o amendă aplicată pentru deficienţele constatate, iar din această sumă poate fi plătit un minim de 4.500 de lei în 48 de ore.

    Totodată, proprietarul terasei a primit şi un avertisment pentru lipsa menţiunilor cu privire la alergeni.

    De asemenea, comisarii de la Protecţia Consumatorului din Constanţa au mai propus conducerii regionalei şi suspendarea activităţii societăţii respective.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amendă record pentru patronul terasei care şi-a spart un pahar în cap în timpul controlului OPC

    Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au transmis luni că sancţiunea aplicată în urma verificărilor de săptămână trecută la terasa „La Steaguri” se ridică la 42.000 de lei, din care 30.000 de lei pentru acţiunea patronului de împiedicare a controlului. Restul de 12.000 de lei reprezintă o amendă aplicată pentru deficienţele constatate, iar din această sumă poate fi plătit un minim de 4.500 de lei în 48 de ore.

    Totodată, proprietarul terasei a primit şi un avertisment pentru lipsa menţiunilor cu privire la alergeni.

    De asemenea, comisarii de la Protecţia Consumatorului din Constanţa au mai propus conducerii regionalei şi suspendarea activităţii societăţii respective.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A cunoscut succesul doar după ce sticla sa de parfum s-a spart într-un magazin. Astăzi compania are afaceri de 9 miliarde de dolari

    Joseph Marie François Spoturno s-a născut în mai 1874, în Corsica, fiind un descendent al Isabellei Bonaparte, o mătuşă de-a lui Napoleon Bonaparte. Ambii săi părinţi au murit timpuriu, iar tânărul François a fost crescut de străbunica şi bunica lui. După câţiva ani petrecuţi în serviciul militar, François a primit o slujbă de secretar la Paris, de la un scriitor şi viitor senator.

    În capitala franceză, tânărul şi-a luat numele de fată al mamei sale, uşor modificat pentru a da un aer mai franţuzesc, fiind cunoscut ulterior ca François Coty; tot aici s-a căsătorit cu Yvonne Alexandrine Le Baron. Mai târziu l-a cunoscut pe Raymond Goery, un farmacist care producea şi vindea parfumuri în magazinul propriu, de la care Coty a a învăţat meseria de parfumier. Primul său parfum s-a numit Cologne Coty.

    În 1904, François Coty a înfiinţat la Paris o companie de parfumuri cu numele său. La început, îşi vindea parfumurile prin magazine, buticuri, saloane de coafură, dar avea puţin succes. Norocul lui s-a schimbat atunci când a scăpat o sticlă de La Rose Jacqueminot pe o tejghea din Grands Magasins du Louvre. Atraşi de miros, clienţii se învârteau în zonă, dorind să cumpere parfumul. Întregul stoc al lui Coty a fost vândut în câteva minute şi magazinul i-a oferit un spaţiu pentru a-şi distribui produsele.

    Succesul lui La Rose l-a făcut milionar pe Coty şi l-a consacrat ca un jucător important în industria parfumurilor. După cinci ani, în 1909, a prins contur Perfume City, o vilă rezidenţială în afara Parisului, care ulterior a fost transformată într-un mare complex industrial. De-a lungul timpului, Perfume City a evoluat, iar în 1920 Coty deţinea şi controla toate aspectele legate de producţia de parfumuri, inclusiv câmpurile de flori, fabricile de ambalare, magazinele de imprimare şi vehiculele de livrare. Antreprenorul şi-a dat seama repede că pentru a creşte afacerea şi mai mult trebuia să ajungă la cât mai mulţi oameni; cu alte cuvinte, să-şi facă produsele cunoscute.

    Strategia sa a fost simplă: a cerut artiştilor şi producătorilor de bijuterii să creeze produse de lux destinate frumuseţii, care nu au fost puse niciodată la dispoziţia maselor. Strategia sa a funcţionat, iar parfumul a fost perceput rapid ca un produs de lux. În 1912, a deschis filiale în New York şi Londra, fiind o mişcare strategică importantă pentru companie. La sfârşitul primului război mondial, soldaţii s-au întors acasă cu parfumuri franţuzeşti pentru cei dragi, iar acest lucru a condus la creşterea cererii pentru produsele Coty din partea consumatorilor din SUA.

    În anii ’20, Coty a continuat să se extindă şi şi-a asigurat o relaţie avantajoasă pe pieţele din Italia, Elveţia, Germania, Spania şi America de Sud. În 1929, Yvonne a divorţat de Coty, iar acordul de divorţ prevedea că François Coty urma să-i plătească fostei sale soţii câteva milioane de franci în trei rate. Pentru că antreprenorul nu a făcut ultima plată, în următorii ani instanţele s-au pronunţat în favoarea lui Yvonne şi i-au acordat dreptul de proprietate asupra unei părţi mari din averea lui Coty, care a decedat în 1934, la casa lui din Louveciennes. 

    În 1963, Yvonne a vândut Coty Inc. trustului farmaceutic gigant Pfizer, sub condiţia ca niciun membru al familiei Coty să nu fie implicat în conducerea companiei. Sub administrarea Pfizer, compania a început să-şi distribuie parfumurile aproape exclusiv prin farmacii, nu prin magazine, cum o făcuse anterior. În 1992, Pfizer a vândut Coty companiei germane Joh. A. Benckiser GmbH, care o deţine şi în prezent.

  • BREAKING NEWS! Încă un mare retailer vine în România

    Distribuitorul român de materiale de construcţii şi finisaje Arabesque intră, începând de săptămâna viitoare, pe segmentul de retail de bricolaj, prin deschiderea primului magazin sub brandul MatHaus în Iaşi. Investiţia este de de aproximativ 10 milioane de euro, pentru o unitate de circa 9.000 mp şi 14.000 de mp de platformă exterioară. Magazinul va avea 100 de angajaţi.

    Magazinul MatHaus din Iaşi este situat pe strada Mitropolit Varlaam nr. 54 şi are în ofertă 25.000 de produse, de la materiale de construcţii şi finisaje, la instalaţii, electrice, gresie, faianţă, parchet, scule şi unelte.

    BREAKING NEWS! Încă un mare retailer vine în România 

  • Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, dat de pensionari. Mulţi au descris operaţiunea ca fiind „crima perfectă“

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC DeclanLawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

     

     

  • Cursa pentru cea mai râvnită poziţie diplomatică: e-mailuri sparte, acuzaţii mincinoase şi înţelegeri ascunse

    E-mailuri sparte, conturi de Twitter false, acuzaţii mincinoase şi înţelegeri ascunse. Acestea au fost elementele ce au caracterizat cursa pentru cea mai râvnită poziţie diplomatică internaţională: secretarul general al ONU. Câştigătorul concursului are un statut aparte, de ambasador al păcii şi este vocea celor săraci şi asupriţi, dar drumul spre o astfel de poziţie înaltă este pavat cu mine de teren şi capcane.

    Miercurea trecută, în a şasea rundă de vot, niciunul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU nu şi-a exprimat vetoul faţă de Antonio Guterres, favoritul clar pentru a-l urma în funcţie pe Ban Ki-moon. Antonio Guterres, fost prim-ministru portughez şi înalt comisar ONU pentru refugiaţi, a fost lider detaşat şi în ultimele trei reuniuni ale Consiliului de Securitate, iar joi, la momentul predării materialului, se aşteaptă votul formal pentru confirmarea candidatului.

    Chiar dacă Guterres se află la mai puţin de un pas de funcţia mult dorită, cursa a fost una strânsă şi plină de controverse. Fiecare concurent a trebuit să prezinte un manifest personal în faţa celor 193 de ţări, în adunarea generală, iar Guterres a câştigat puncte pentru umorul, carisma şi discursul său. Dar traseul său către poziţia de secretar general ar fi putut fi totuşi blocat de un drept de veto venit de la unul dintre cei cinci membri permanenţi ai consiliului, cel mai plauzibil din partea Rusiei, care susţine că este rândul unui est-european să deţină funcţia. În urmă cu câteva săptămâni, un cont de Twitter cu numele lui Guterres a pretins că are asigurat sprijinul Moscovei, declanşând diverse speculaţii, însă contul s-a dovedit a fi un fals.

    Pe locul al doilea s-a aflat ministrul de externe al Slovaciei, Miroslav Lajčák, care în ultima secundă a primit o surpriză de proporţii, după ce Robert Fico, prim-ministrul ţării sale cu orientare prorusă, a vizitat Moscova cu patru zile înainte de al treilea scrutin şi a atras atenţia prin expunerea criticilor sale cu privire la sancţiunile UE asupra problematicii dintre Rusia şi Crimeea. Din acest motiv, Lajčák s-ar fi putut confrunta cu un veto de la unul sau mai mulţi dintre membrii occidentali ai consiliului permanent. Al treilea plasat a fost Vuk Jeremic, fostul ministru de externe sârb, „ce va fi aproape sigur respins“ de SUA, spuneau diplomaţii, pentru că Washingtonul nu a iertat opoziţia lui Jeremic faţă de independenţa Kosovo. Ameninţarea veto-urilor, cu toate acestea, este decisivă în turul următor, atunci când consiliul permanent votează doar cu buletine „colorate”. Orice candidat care primeşte un vot de culoare, pe lângă unul de descurajare, va şti că se află în faţa unui zid de piatră.

    Speranţa că o femeie ar putea prelua cârma Naţiunilor Unite a fost slabă, ultimul sondaj de opinie arătând că primele trei locuri au fost ocupate de bărbaţi. Helen Clark, fosta prim-ministră din Noua Zeelandă şi şefa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, este una dintre cele câteva femei cu înaltă calificare în această cursă, care a ieşit mult mai rău decât se aştepta în sondaje, însă nu a dat vina pe sexism pentru asta. „Există o mulţime de alţi factori care contează. Există est-vest, este nord-sud, e stilul de abordare a acestei poziţii. Îşi doresc conducere puternică? Te doresc un om maleabil? Acestea sunt cu mult mai importante decât sexismul”, spune ea.

    Natalie Samarasinghe, şefa Asociaţiei Naţiunilor Unite din Marea Britanie, care a militat pentru un proces de selecţie mai transparent în acest an, crede că discriminarea de gen a jucat un rol, chiar dacă unul secundar. „Femeile cu înaltă calificare şi cu experienţă se poziţionează mai bine decât bărbaţii”, a spus Samarasinghe. „Nu am nicio îndoială că sexismul este un factor, însă nu cel determinant. Puterea contează mai mult în politică. Ceea ce vedem este o luptă de afirmare în cadrul P5 (consiliul permanent al celor cinci membri), în care profilul candidatului contează mai puţin decât cel care merge pe aceeaşi linie cu viziunea lor”, adaugă ea. Suişurile şi coborâşurile din sondaje sunt un semn exterior a ceea ce se întâmplă în spatele uşilor închise, dar nu spun întreaga poveste. Un subiect subsidiar de unde reiese aceeaşi rivalitate pentru cursa mult dorită are loc la mii de kilometri distanţă de sediul ONU, în capitala Bulgariei, Sofia.

  • Un puşti de clasa a VI-a vinde parole care nu pot fi ghicite cu doar 2 dolari

    Pentru a creea asemenea parole, puştiul foloseşte Diceware, sistem dezvoltat de Arnold G. Reinhold, iar prin această metodă se creează parole care sunt greu de spart de către hackeri.

    Cum funcţionează Diceware?

    Simplu. Tot ce trebuie să faci este să arunci cu zarul de cinci ori şi notezi fiecare număr, apoi cauţi numărul de cinci cifre în dicţionarul Diceware, care conţine o listă de cuvinte. Creatorul recomandă formarea unei parole din cel puţin 5-6 cuvinte. Aceste parole sunt foarte greu de spart, fiind nevoie de resurse foarte mari (multe calculatoare, bugete foarte mari), iar parolele formate din 7 sau 8 cuvinte sunt foarte greu de spart cu tehnologia disponibilă în prezent. Oricine poate utiliza Diceware, însă nu toată lumea are timp şi răbdare să facă asta.

    “Să cumperi parole pare o nebunie. Însă ştii că parolele tale pot fi mai puternice, mai lungi, mai greu de spart”, spune tânărul pe site-ul său.
    “Folosind o metodologie dovedită, eu îţi construiesc o parolă puternică, memorabilă, folosind o serie de cuvinte din dicţionar, cuvinte selectate cu ajutorul unui zar”, scrie el.

    Parolele de şase cuvinte costă 2 dolari. Poţi ţine minte parolele, le poţi nota într-un carneţel sau pot fi salvate într-un program de tipul password manager.

    Cei care apelează la serviciul tânărului vor primii parolele prin poştă, într-un plic sigilat.