Conform armatei turce, combatanţi kurzi au atacat un post militar de control situat în provincia turcă Sirnak.
Cel puţin şase militari turci au fost ucişi în atacul cu rachete şi arme automate, a transmis armata turcă. Un alt militar a fost rănit.
Conform armatei turce, combatanţi kurzi au atacat un post militar de control situat în provincia turcă Sirnak.
Cel puţin şase militari turci au fost ucişi în atacul cu rachete şi arme automate, a transmis armata turcă. Un alt militar a fost rănit.
Visul măreţ al naziştilor, Al Treilea Reich – „domnia de o mie de ani a rasei pure, ariene” – avea nevoie de soldaţi, de muncitori, de oameni devotaţi trup şi suflet cauzei, care să fie crescuţi de la bun început doar pentru acest proiect.
Dar obsesia pentru naşterea unei rase superioare se lovea de o situaţie demografică extrem de delicată, consecinţă a Primului Război Mondial. Bărbaţii tineri şi disponibili erau foarte puţini, iar femeile rămâneau deseori însărcinate fără să fie măritate.
Când ne gândim la Primul Război Mondial, cei mai mulţi dintre noi îşi imaginează soldaţi purtând mitraliere, măşti de gaze şi căşti de protecţie. Dar, aşa cum se întâmplă adesea la orele de istorie, ni se prezintă evenimentele doar dintr-un anumit punct de vedere.
Deşi, adesea, Primul Război Mondial este considerat a fi primul conflct modern, au existat însă câteva detalii care demonstrează contrariul acestui fapt. Putem lua ca exemplu cazul germanilor, care, deşi aveau o reputaţie extraordinară privind gradul lor ridicat de tehnologizare, în primele bătălii, trupele erau conduse de ulani.
Închipuiţi-vă populaţia unui oraş întreg, să spunem Oradea, luată şi transportată în Siberia. Peste 200.000 de soldaţi şi ofiţeri români, populaţia actuală a Oradei, au căzut prizonieri în timpul războiului din est purtat împotriva URSS, între iunie 1941 şi august 1944.
Rata mortalităţii acestora în lagărele de prizonieri s-a ridicat la 28%. Duşi în minele de plumb din nordul arctic, unde săpau deseori doar cu mâinile goale, în cele de cărbuni din sudul Uniunii Sovietice sau în deşertul kazah, zeci de mii de români şi-au lăsat oasele în Rusia. Alţi 20.000 au acceptat să se întoarcă în ţară în 1945, cu diviziile Tudor Vladimirescu şi Horia Cloşca şi Crişan, după ce au colaborat – forţaţi sau de bună voie – cu aliatul sovietic. Au fost, însă, şi mii de ofiţeri şi soldaţi care au refuzat să fie trataţi ca sclavi şi, în consecinţă, s-au întors acasă după aproape un deceniu. Aceştia sunt eroii necunoscuţi pe care regimul comunist i-a vrut distruşi.
Printre ei s-a numărat şi basarabeanul Guţu. Tatăl biologic al actriţei Mariana Mihuţ a supravieţuit încercuirii de la Cotul Donului şi prizonieratului.
Şocul revenii în ţară a ultimelor loturi de soldaţi români e descris monumental de Radu Mărculescu în cartea sa „Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică”. Scriitorul, căpitan de artilerie, şi camarazii săi capturaţi în 1942 la Stalingrad s-au întors în ţară pe la Sighet, în vagoane de marfă închise cu lacăte, după 9 ani de calvar. Era 1951, iar România comunistă nu avea nevoie de stafiile trecutului:
„Uşa se deschise brusc, atât cât să apară în cadrul ei două personaje, ofiţerul sovietic cu şapca albastră şi un românaş în uniformă de ofiţeri de grăniceri, dar cu stele pe epoleţi (n.red. – uniforma de Securitate). Era primul român care ne întâmpina în ţară. Fără a se sinchisi de noi, îl întrebă pe sovietic: „Skolko ştuk? („câte bucăţi?”), iar acesta răspunse: tridţat („treizeci”). Românaşul ne numără din ochi şi cu creionul scrise ceva pe o bucată de hârtie, apoi, fără să ne arunce o privire sau să ne adreseze vreun cuvânt, trânti cu putere uşa şi trase cu violenţă zăvoarele. Asta a fost tot. Aşadar, iată şi prima faţă de român cu care patria ne întâmpina după nouă ani de luptă, de suferinţă şi de pribegie în serviciul ei”.
În fiecare an, pe 15 februarie, rezidenţii unui mic sat de la baza vulcanului activ Mount Yasur de pe insula Tanna, Vanuatu, îi aduc un omagiu spiritului soldatului american care „este mai puternic decât Iisus”, informează Daily Mail.
Cei mai în vârstă se îmbracă în uniforme militare americane şi defilează, iar alţii îşi pictează “SUA” pe piept, cu vopsea roşie. Apoi, la final, ridică steagul american.Tribul crede că soldatul cu pricina John Frum se va întoarce într-o zi şi va aduce cu el bogăţie, noroc şi cadouri din America.
Cel mai probabil John Frum nu este o singură persoană, ci mai degrabă un cumul de soldaţi. Numele John Frum vine de la felul în care se prezentau soldaţii americani „Hi, Im John from New York”. În timpul celui De-Al Doilea Război Mondial aproximativ 300.000 de soldaţi americani au stat pe insulă pregătiţi pentru conflictul Japonia.
După război, soldaţii „John Frum” au părăsit insula şi odată cu ei şi bogăţiile aduse de americani.
În 2006, un jurnalist de la publicaţia Smithsonian Magazine a vizitat insula, iar leader-ul de atunci a declarat că „dacă ne rugăm lui John, el o să se întoarcă cu multă bogăţie”. „John este un spirit. Ştie tot. Este chiar mai puternic decât Iisus. A promis că se va întoarce cu multe bogăţii (Coca-Cola, televizoare, ceasuri, medicamente etc) dacă ne vom ruga”, a adăugat el.
„În fiecare zi de vineri membrii cultului merg la baza vulcanului şi ridică steagul american, câteodată şi pe cel francez. Iar pe 15 februarie sărbătoresc ziua lui John Frum, fac puţin teatru, dansează, este o sărbătoarea anuală”, a declarat Ben Bohane, foto-jurnalist care trăieşte în Vanuatu.
Avocatul Ivan Pavlov a declarat că ofiţeri ai Serviciului federal rus de Securitate (FSB) îi interoghează pe clienţii săi, un grup de soldaţi voluntari din Novorossiisk, şi îi ameninţă că riscă să fie puşi sub acuzare, inclusiv pentru înaltă trădare.
FSB s-a implicat în acest caz la cererea procurorilor militari, care au respins o plângere depusă de soldaţi, în care aceştia argumentau că o astfel de detaşare ar fi o încălcare a drepturilor lor, a precizat Pavlov.
Avocatul a mai spus că soldaţii au fost informaţi în ultima clipă că urma să fie mobilizaţi în Siria şi că nu există documente oficiale sau ordine care să arate că aceasta era destinaţia lor.
Soldaţii “trebuie să respecte ordinele, desigur, dar orice ordin trebuie să fie clar şi legal (…). Dacă sunt trimişi undeva fără să ştie destinaţia finală şi în ultima clipă realizează că sunt trimişi într-o zonă de război în afara Rusiei, acest lucru cu siguranţă încalcă contractul şi legislaţia”, a adăugat Pavlov.
El a explicat că documentele oficiale care dovedesc că soldaţii au fost trimişi în străinătate sunt singura modalitate de a asigura plata unor eventuale compensaţii sau alte beneficii după încheierea serviciului.
“Dacă nu se mai întorc (…), rudele lor nu pot primi compensaţii sau dovada că aceştia au murit în timpul serviciului militar”, a adăugat avocatul.
Preşedintele Vladimir Putin a semnat în luna mai un decret care secretizează moartea militarilor ruşi în “operaţiuni speciale” pe timp de pace.
Decretul a fost adoptat după informaţii privind înmormântarea în secret a unor militari ruşi, ucişi în confruntările din Ucraina, în condiţiile în care Moscova susţine că nu este implicată în conflictul separatist din ţara vecină.
Trupele din Mali primesc din partea ONU porţii de mâncare care conţin 1.800 de calorii pe zi. Dar unii militari au declarat pentru cotidianul suedez Dagens Nyheter că aceste alimente nu sunt suficiente.
“Este o nebunie că în 2015 nu primim suficientă mâncare. Acest lucru ne afectează starea. Oamenii sunt irascibili şi nervoşi dacă nu pot mânca până se satură”, a declarat un soldat.
“Poate că 1.800 de calorii sunt suficiente pentru soldaţii ONU din Burkina Faso şi Bangladesh, care sunt adesea mai mici de constituţie, dar nu şi pentru noi”, a precizat un soldat suedez.
Comandantul trupelor suedeze din cadrul forţei ONU în Mali, locotenent-colonelul Carl-Magnus Svensson, a confirmat că au existat probleme privind porţiile de mâncare, dar a apreciat că, dacă soldaţii se aşteaptă să mănânce la fel ca acasă în Suedia, este o “problemă de lux”. El a adăugat că forţele suedeze nu pot cere mai multă mâncare decât alte unităţi din Timbuktu.
În total, “32 de tancuri, 16 obuziere şi 30 de camioane militare Kamaz, precum şi trupe au intrat în Ucraina din Rusia” şi se îndreptau spre oraşul Krasnîi Luci, din regiunea rebelă Lugansk, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Andrei Lisenko.
Un alt convoi de camioane care transporta trei staţii radio a trecut frontiera pe la postul de control Izvarin, aflat sub controlul separatiştilor, a adăugat el.
Lisenko a declarat de asemenea că “cinci soldaţi au fost ucişi şi alţi 16 (…) răniţi în ultimele 24 de ore”.
Autorităţile ucrainene au anunţat anterior că 15 civili şi şapte paraşutişti ucraineni au fost răniţi în ultimele 24 de ore în estul separatist.
Cincisprezece civili au fost răniţi de schije de obuze în timpul luptelor desfăşurate joi la Doneţk, în districtele Kievski şi Kuibişevski, situate în apropierea aeroportului din oraş, a informat vineri Primăria.
În regiunea vecină Lugansk, şapte paraşutişti au fost răniţi după explozia unei mine în apropierea satului Sokilniki, la 30 de kilometri nord-vest de Lugansk.
Situaţia din teren s-a agravat după alegerile organizate duminică de separatişti, recunoscute de Moscova, dar care constituie un obstacol pentru procesul de pace, potrivit Kievului şi occidentalilor.