BusinessMagazin

Tag: software

  • Uimitoarea şcoală care a ajuns la şase milioane de elevi (VIDEO)

    Salman Khan, fiul unor imigranţi din India şi Bangladesh, născut în Metaire, Lousiana, a făcut, în schimb, ceva în această privinţă. Deţinător al unui MBA la Harvard Business School şi a trei licenţe, în matematică, inginerie electrică şi automatizări – calculatoare, la MIT, Khan a ajuns din postura de analist de fonduri speculative să înfiinţeze, în 2006, Khan Academy, o instituţie non-profit care furnizează, prin intermediul YouTube, mai mult de 4.000 de lecţii video din matematică, istorie, medicină, finanţe, fizică, chimie sau cibernetică.

    Şi dacă la începuturi academia lui Salman număra un singur elev, verişoara Nadia, la jumătatea anului 2012 numărul utilizatorilor unici ajunsese la peste 6 milioane, de zece ori mai mulţi decât absolvenţii de la Harvard de la începuturile din anul 1636. Fiecare video avea peste 140 de milioane de vizualizări, iar elevii rezolvaseră, spune Khan, mai mult de jumătate de miliard de exerciţii cu ajutorul software-ului pus la dispoziţie.

    Totul a început cu un calculator, un soft de captare a imaginii în valoare de 20 de dolari şi o tabletă de 80 de dolari. Graficele şi ecuaţiile erau desenate cu Microsoft Paint, iar pentru teste Khan dispunea de un program găzduit de o platformă pentru care plătea 50 de dolari pe lună. “Ce voiam să evit era acel proces chinuitor care se desfăşura uneori în clasă – memorarea şi folosirea unor formule gata digerate, menite să asigure o notă bună la următorul examen şi nimic mai durabil şi mai profund. În schimb, eu îmi doream să-i ajut pe elevi să priceapă conexiunile, legătura dintre o lecţie şi următoarea; să le ascut simţul intuiţiei astfel încât simpla informaţie, dobândită prin concepte succesive, să se dezvolte într-o stăpânire perfectă a unei materii.”

    “O singură şcoală pentru toată lumea” este povestea unui dascăl atipic care s-a gândit la o soluţie practică la problema educaţiei moderne; învăţătura gratuită, universală, în care tehnologia umanizează sala de clasă şi accentuează rolul profesorilor. Şi una din schiţele preliminare ale felului în care va arăta şi va funcţiona şcoala în viitor.

    Salman Khan, “O singură şcoală pentru toată lumea”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

     

  • Cum a ajuns un antivirus românesc produsul anului 2012 în lume

    DINTR-O CAMERĂ SUBTERANĂ COMPARABILĂ CU O GARSONIERĂ DINTR-UN DEMISOL AL BUCUREŞTIULUI, trei tineri supravegheau 21 de monitoare albastre, care afişau o serie de erori, cam ca acelea afişate de calculatoarele folosite de toată lumea în cazul infectării cu un virus. Camera este laboratorul de teste AV Comparatives din orăşelul austriac Innsbruck, nu doar o destinaţie turistică în vogă, ci şi locul unde se află o universitate de renume, locul de unde vin cei mai mulţi angajaţi ai companiei, cu o medie de vârstă de nici 30 de ani. AV Comparatives este o organizaţie care, în parteneriat cu guvernul austriac, Universitatea din Innsbruck şi Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong, face teste independente pe programe antivirus şi este printre principalele surse de informare ale revistelor de specialitate, cum ar fi PC Magazine, Secure View, Computer Shopper sau Chip. Austriecii se alătură germanilor de la AV-Tests sau chinezilor de la PC-Security Labs în topul mondial al celor care testează antiviruşi. Tehnologia aflată în subsolul de mai puţin de 50 de metri pătraţi din Innsbruck are o valoare de aproximativ 200.000 de euro. Istoria AV Comparatives este asemănătoare poveştii Facebook, despre care Andreas Clementi, fondatorul şi CEO-ul afacerii, crede că este mai mult axată pe profit, în timp ce “noi nu facem atât de mulţi bani”.

    Cu sau fără bani, Clementi îşi dedică aproape tot timpul muncii din laborator, născută din pasiunea sa pentru calculatoare. În jurul anului 2000, a început să testeze antiviruşi în propriul apartament pentru că nu avea încredere în rezultatele publicate în reviste. La început a încercat să obţină fonduri pentru susţinerea proiectului prin donaţii de la utilizatori, variantă care nu a funcţionat. A început apoi să primească finanţare indirectă de la guvernul austriac prin intermediul universităţii şi al unei organizaţii locale din Innsbruck, prin care obţine acum circa jumătate de milion de euro anual. Dacă la început Clementi lucra din propriul apartament pe calculatoarele personale, acum conduce laboratorul care funcţionează pe baza a 400 de servere, ascunde 20 de kilometri de cablu, are o capacitate de informaţie de 600 GB şi un spaţiu de stocare de circa 400 TB, suficient cât să permită păstrarea a aproape o sută de mii de filme. “Trebuie să accesăm un site în acelaşi timp cu toate soluţiile testate. Facem acest lucru cu o întârziere maximă de cinci secunde pe 25 de staţii de lucru pentru care folosim IP-uri din diferite ţări pentru că virusul ar putea ataca doar o anumită regiune”, spun reprezentanţii companiei, referindu-se la modalitatea de testare. Capcanele menite să atragă viruşi sau “honeyspot-urile” sunt amplasate în toată lumea de voluntarii care colaborează cu AV Comparatives. Şi dacă la început un astfel de test putea să dureze chiar şi o lună, acum poate fi făcut într-o durată de timp cuprinsă între cinci şi zece minute.

    PRINTRE PROGRAMELE DE ANTIVIRUS TESTATE SE NUMĂRĂ MCAFEE, Panda sau Kaspersky, iar dacă anul trecut premiul a fost obţinut de ruşii de la Kaspersky, produsul anului 2012 a fost Bitdefender, la egalitate cu cel al ruşilor. “Un rol important îl au influenţatorii mai mici sau mai mari din piaţă care folosesc rezultatele unor astfel de teste: un blogger cu 2.000 de cititori şi Niel Rubenking care scrie pentru PC Magazine şi are două milioane de cititori”, spune Florin Talpeş, CEO-ul Bitdefender. El a primit la Innsbruck, alături de o parte din echipa sa, premiul “Produsul anului” pentru Bitdefender. Pentru Talpeş, eficienţa nu se măsoară în numărul de angajaţi, ci în optimizare: “Să fii mai bun cu o echipă de 100 de oameni decât una de 3.000 înseamnă că trebuie să fii foarte creativ, trebuie să inovezi în permanenţă”. Dacă laboratorul Bitdefender este compus din 100 de oameni, numărul total de angajaţi depăşeşte 500, din care 80% sunt în România şi 20% în ţări precum SUA, Spania, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Emiratele Arabe Unite şi Japonia, 99% din partea de creaţie a produselor Bitdefender fiind realizată în România. Compania se va concentra în 2013 pe clienţii companii din pieţe precum SUA şi Germania, pe primele locuri în lume pe piaţa antiviruşilor, dar şi pe Japonia, “unde am început să tatonăm terenul”. Pe aceste pieţe, Talpeş mizează pe o creştere de 30% în 2013. În ce priveşte piaţa japoneză, el a observat o creştere pe segmentul de vânzări în retail, atipică pentru acest domeniu: “Dacă pe toate pieţele mature retailul de pe piaţa de software cade, la japonezi acesta este un segment de bază, în mare parte datorită folosirii intense a metroului şi a magazinelor din apropierea staţiilor”. În ce priveşte piaţa românească, el a observat că în 2012 nu a evoluat foarte mult, dar s-a observat o creştere de o treime a vânzărilor Bitdefender pe segmentul online.

    63% din antiviruşii folosiţi în România sunt pirataţi, potrivit datelor din 2011 ale unui studiu Business Software Alliance: “Dacă dezvoltarea economică este mai mică, rata pirateriei este mai mare şi invers”. Talpeş crede că există încă un segment important de public care încă trebuie educat: “Când mă întâlnesc cu cineva pe stradă şi îmi oferă un iPhone 5 cu 50 de euro, îmi cere banii, iar respectivul promite să mi-l aducă mâine, îl iau? Pe internet facem asta zilnic”.

  • Importanţa noilor tehnologii în eficientizarea businessului

    Un producător român de echipamente industriale a cumpărat de două ori aceeaşi piesă în valoare de 200.000 de dolari din cauza lipsei de coordonare dintre angajaţi şi a unui sistem informatic prin care să fie gestionat fluxul operaţional, povesteşte Ioana Răzvan, directorul diviziei Dynamics Business Group din cadrul Microsoft România.

    Un alt exemplu despre care vorbeşte este cel al unei companii din domeniul construcţiilor care a realizat că nu putea justifica sute de litri de combustibil per utilaj în fiecare lună, pierderi care au determinat compania să investească într-un sistem informatic prin care aceste discrepanţe au fost eliminate.”Soluţii software precum ERP (enterprise resource planning) sau CRM (customer relationship management) impun o rigoare la nivel operaţional, iar informaţia structurată şi centralizată poate duce la evitarea unor asemenea situaţii”, explică Răzvan.

    Mai mult de jumătate dintre companiile mici şi mijlocii funcţionează însă fără o altfel de planificare structurată a operaţiunilor pe bază de sisteme software şi doar 30% folosesc un sistem de tip ERP, spune executivul Microsoft, companie care numără 20 de parteneri şi în jur de 400 de clienţi pe acest segment, în special din rândul IMM-urilor. De altfel, cu numai 105 milioane de euro investite pentru proiecte ERP noi sau mentenanţa celor deja implementate în 2012, România este printre ţările cu cel mai slab apetit din Europa, conform cercetărilor companiei de consultanţă Pierre Audoin Consultants.

    “O aplicaţie software integrată a devenit însă obligatorie în ultimii ani”, punctează Ioana Răzvan, mai ales că un astfel de sistem poate duce la o creştere semnificativă a productivităţii companiei în ansamblu. În SUA, de pildă, din 1995 încoace, de când a început era digitală, productivitatea muncii a crescut cu până la 3% în fiecare an, avans în cea mai mare parte atribuit sistemelor informatice adoptate de companii.

    Nu multe sunt însă companiile care realizează necesitatea unor asemenea soluţii software şi nici în rândul celor care plănuiesc să investească în acest sens drumul nu este complet lin. Pentru că, dincolo de companiile care au foarte bine definite necesităţile şi ştiu ce soluţii să cumpere, există o altă categorie de clienţi unde apar adesea discrepanţe între soluţia software care le trebuie şi cea pe care ajung în final să o folosească. “În cele mai multe situaţii, cămaşa este ori prea mare, ori prea mică, deşi ar trebui să se potrivească perfect”, conchide plastic Ioana Răzvan.

  • TotalSoft numeşte un nou director de resurse umane

    Brânduşa Fecioru este de profesie sociolog, are o carieră de peste 15 ani în domeniul resurselor umane şi este profesor asociat în cadrul Masterului de Resurse Umane al Universităţii Bucureşti, contribuind activ la dezvoltarea profesiei de specialist resurse umane în Romania.

    “Oportunitatea de a lucra în industria IT, într-o companie de prestigiul TotalSoft, reprezintă pentru mine o nouă etapă profesională şi o mare provocare, dat fiind complexitatea acestei industrii”, a declarat Branduşa Fecioru. În TotalSoft, Brânduşa este responsabilă de elaborarea strategiei de resurse umane, care să susţină planurile de dezvoltare ale companiei pe termen mediu la nivel internaţional. Printre priorităţile sale se numără implementarea proceselor şi instrumentelor interne necesare, dezvoltarea planurilor de carieră, evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei angajaţilor.

  • Samsung lansează o gamă de produse cu software Microsoft, dar şi telefonul-tabletă Galaxy Note II

    IPad-ul produs de Apple domină piaţa tabletelor, cu o cotă estimată la peste 60%, în pofida constelaţiei de alternative care rulează sistemul de operare Google Android, de la companii precum Samsung, Asus sau Motorola. Totodată, verdictul favorabil obţinut de Apple în procesul împotriva Samsung privind copierea mai multor tehnologii patentate reprezintă un semnal că Google şi producătorii de dispozitive Android trebuie să-şi regândească strategia, în special în privinţa designului, pentru a evita noi litigii costisitoare. Juriul federal convocat la procesul Apple – Samsung, în San Jose, California, a dispus ca grupul sud-coreean să plătească companiei americane daune de peste 1 miliard de dolari, considerând că mai multe produse imită elemente brevetate de design şi interfaţă de la iPhone şi iPad.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • RBC a lansat aplicaţii software pentru comercianţi mici şi mijlocii

    “Agroli utilizează deja solutia Retail IQ (…) şi vom continua demersul de implementare a suitei Retail IQ în tot lanţul de magazine Agroli, ţinând cont de faptul că politica companiei noastre are în vedere creşterea numărulului de magazine Agroli până la sfârşitul acestui an”, a declarat Andreea Parvulescu, retail chain coordinator

    Retail IQ constituie un sistem complet de gestiune a magazinelor mici şi mijlocii, care asigură managementul activitatilor, pornind de la procesul de vanzare la casa şi incheind cu aplicatii complexe de gestiune a magazinelor si retelelor comerciale, precum si un modul foarte puternic de raportare. Retail IQ cuprinde mai multe module, poate fi scalata la unul sau mai multe magazine si este total customizabila din punct de vedere software si hardware. Pe langa functionalitatile de baza, precum procesarea tranzactiilor in timp real, controlul achizitiilor de marfa, calcularea marginii comerciale, controlul stocurilor etc., solutia inglobeaza module dedicate de promotii, fidelizare a clientilor, generare rapoarte.

    “Retail IQ este rezultatul a 20 de ani de experienta RBC in retailul global si a peste doi ani de investitii in cercetare – dezvoltare. Aceasta solutie inglobeaza cele mai bune practici in domeniu si raspunde nevoilor concrete si diverse ale comerciantilor din tara noastra”, a declarat Andrei Bojita, director general RBC.

    RBC – Romanian Business Consult este o companie cu capital româno-austriac, fondată în anul 1991, lider pe piaţa soluţiilor IT integrate (software, hardware şi consultanţă) pentru retail şi industria alimentară. în sectorul retail, compania a implementat echipamente şi soluţii informatice la peste 300 de clienţi naţionali şi la majoritatea clienţilor internaţionali precum: Carrefour, Mega Image, Billa, Cora, Rewe XXL, IKEA, PLUS, Kaufland, Metro, OBI, Real, Auchan, Bricostore, Praktiker, etc.

  • Bogdan Cioc: Istoria SAP – eleganţă în design, intuiţie tehnică şi abilitate în afaceri

    de Bogdan Cioc

    Pe 1 aprilie 1972 cinci foşti angajaţi ai IBM din Mannheim, Germania, pe numele lor Claus Wellereuther (n.1935), Dietmar Hopp (n.1940), Hasso Plattner (n.1944), Klaus Tschira (n.1940) şi Hans Werner-Hector (n.1940), decideau să îşi încerce norocul şi să înceapă o afacere pe cont propriu în industria software. Povestea lor este istoria remarcabilă a uneia dintre cele mai de succes afaceri europene din această industrie apărută în America şi dominată în proporţie covârşitoare tot de America. Este vorba de compania germană SAP, ce îşi sărbătoreşte în 2012, încă tânăra, dar respectabila vârstă de patruzeci de ani.

    Dintre cei cinci, doar Claus Wellenreuther avea un MBA şi deci cunoştinţe în administrarea afacerilor. Ceilalţi patru fondatori erau absolvenţi de cursuri tehnice sau ştiinţifice: Hopp şi Plattner erau ingineri în telecomunicaţii, Tschira era fizician, iar Hector matematician. Ceva din moştenirea academică a celor cinci fondatori se mai simte chiar şi azi la SAP, unde un doctorat în matematică poate fi, încă, un motiv clar de mândrie. Companiile europene de software au câteodată, aşa cum remarcă Michael A. Cusumano, profesor la Sloan School of Management de la MIT, în cartea sa din 2004, “The Business of Software”, tendinţa de a se concentra mai mult pe eleganţa în design decât pe crearea de produse software pentru distribuţie de masă. Tendinţa de a trata industria software ca pe o ştiinţă, mai degrabă decât ca pe o afacere. Din fericire pentru soarta sa pe termen lung, SAP a ştiut să echilibreze cele două tendinţe.

    Cei cinci plecau în 1972 la drum cu impulsul dat de decizia IBM din 1970 de a decupla vânzarea de hardware de vânzarea de software. Într-o industrie dominată copios de IBM (comparată în epocă cu Albă-ca-Zăpada, iar concurenţii săi cu cei şapte pitici), software-ul era văzut doar ca un accesoriu al hardware-ului. Clienţii care cumpărau un mainframe de la IBM până în 1970 primeau alături de acesta, gratis, sistemul de operare, compilatoare de limbaje de programare (de obicei FORTRAN şi COBOL), baze de date şi alte biblioteci utilitare, precum şi aplicaţii de business. Doar dacă doreau aplicaţii proprii, clienţii şi le construiau singuri sau contractau firme specializate (care erau create în mare parte de foşti angajaţi ai IBM, deveniţi antreprenori) care să le programeze pentru ei. Iar cele mai populare dintre aceste aplicaţii sfârşeau invariabil prin a fi preluate şi rescrise de IBM şi oferite apoi gratuit odată cu hardware-ul.

    În 1970, sub tirul acuzaţiilor de monopol şi de politici anticoncurenţiale, IBM a trebuit să decupleze vânzarea de hardware de cea de software şi să trateze cele două elemente drept produse diferite, cu evoluţii diferite, ceea ce şi deveniseră de facto. Şi astfel a luat naştere industria software, povestită pe larg de istoricul Martin Campbell-Kelly în cartea sa din 2003 “From Airline Reservations to Sonic the Hedgehog”.

    Pe lângă acest context pozitiv, Hopp, Plattner & Co. mai plecau la drum cu un prim client – preluat de la IBM, desigur: Imperial Chemical Industries, unul dintre marii producători de produse chimice ai epocii – şi cu un vis, acela de a crea aplicaţii de business în timp real. Aplicaţiile software tradiţionale ale momentului presupuneau executarea programelor la momente ulterioare introducerii datelor, momente determinate în funcţie de disponibilitatea puterii de procesare a mainframe-ului central. Prin contrast cu acest model de execuţie, ambiţia noii companii era aceea de a crea aplicaţii care să le ofere utilizatorilor dialogul interactiv direct şi accesul instantaneu la date. Desigur, azi, când puterea de calcul este atât de răspândită încât fiecare dintre noi avem în buzunar un smartphone de câteva sute de dolari de mii de ori mai puternic decât mainframe-urile de sute de mii de dolari ale anilor ’60, acest mod de procesare a devenit un loc comun. Însă în anii ’60 puterea de calcul era atât de rară şi de preţioasă încât trebuia raţionalizată. A fost meritul şi intuiţia celor cinci să vadă că într-o zi lucrurile se vor schimba.

  • Microsoft mută din Germania distribuţia de software pentru Europa, din cauza proceselor cu Motorola

    Un purtător de cuvânt al Microsoft a declarat luni că transferul operaţiunilor se află deja în desfăşurare. Până în prezent, de distribuţia produselor Microsoft în Europa se ocupa, din Germania, divizia Arvato a grupului media Bertelsmann. Informaţiile privind mutarea vin înaintea unei decizii a justiţiei germane pe 17 aprilie, într-un proces în care Motorola a dat în judecată Microsoft pentru încălcarea de patente ce privesc tehnologia video.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cum te aperi de virusul care îţi ia toţi banii din cont

    Concret, troianul care provoacă paguba este adus pe sistem “din mână în mână”, pornind de la un website infectat şi trecînd printr-o sumedenie de alţi troieni, informează un comunicat al companiei Bitdefender.

    Primul pas al infecţiei îl reprezintă vizitarea unui site legitim, dar pe care l-a atacat în prealabil un hacker şi pe care acesta a încărcat o aplicaţie periculoasă scrisă în Java.

    Această aplicaţie Java îi apare utilizatorului sub forma unui mesaj care îl informează că nu are plug-in-ul de Flash instalat şi se oferă să-l descarce şi să-l instaleze pentru utilizator. Însă o dată cu rularea plug-in-ului impostor, calculatorul este de fapt infectat cu un prim troian, care va pregăti terenul pentru un aşa-zis “bancher” – troianul responsabil cu furtul banilor.

    După instalare, troianul verifică o listă de adrese de la care va descărca şi va executa alţi troiani de tip “”bancher”. Aceştia sunt găzduiţi pe mai multe servere compromise, în aşa fel încât, dacă unul dintre servere este închis sau curăţat de viruşi, troianul să poată aduce “bancherii” de pe un altul.

    Troianul de e-banking va urmări ce tranzacţii electronice face utilizatorul calculatorului şi va fura datele acestuia de conectare, date care vor ajunge în mâna atacatorului. Din cauza faptului că aceşti “viruşi bancheri” fură informaţii direct din formularul browser-ului, utilizatorul nu-şi poate da seama că datele lui ajung şi altundeva decât la site-ul băncii.

    Metoda de distribuţie a troianului este foarte complexă. Acest circuit are ca scop protejarea troianului final faţă de producătorii de soluţii de securitate şi faţă de sistemele lor automate de semnare a viruşilor. Acestea vor identifica şi semna, în multe cazuri, unul dintre troienii intermediari, care sunt uşor de înlocuit, şi nu troianul “bancher”, care e cea mai periculoasă componentă a atacului.

    Pentru a evita infectarea, utilizatorii sunt sfătuiţi să nu instaleze nici o aplicaţie care este promovată prin mesaje de tip pop-up. Dacă sistemul informează utilizatorul că îi lipsesc plug-in-uri sau codec-uri, acesta trebuie să descarce manual respectivele aplicaţii de pe paginile producătorilor. Dacă suspectaţi o infecţie pe calculator, rulaţi o scanare gratuită cu QuickScan, utilitarul Bitdefender care identifică problemele cauzate de viruşi în mai puţin de 60 de secunde.

  • Viaţa şi aventurile marilor companii de software

    In anii ’50-’60 situaţia era însă cu totul diferită: producătorii de hardware – în principiu IBM (“Albă ca Zăpada”) cu 70% din piaţă, urmat de UNIVAC, Burroughs, NCR, Control Data Corporation, General Electric, RCA şi Honeywell (“cei şapte pitici”, deveniţi apoi “the BUNCH”, după retragerea GE şi RCA) – vindeau sau închiriau, în anii de început ai industriei, maşini automate de calcul fără niciun fel de software.

    În acele vremuri de pionierat, clienţii trebuiau să îşi implementeze singuri programele necesare, ceea ce era o muncă extrem de laborioasă, ineficientă şi repetitivă. Vorbim nu doar de aplicaţiile în sine pentru calcule matematice, salarizare, contabilitate sau alte procese economice, ci şi de toate bibliotecile utilitare necesare, de pildă pentru lucrul cu sistemele de intrare-ieşire (benzi magnetice sau cartele perforate) ori pentru lucrul cu memoria. Dacă adăugăm la asta şi faptul că toate aplicaţiile şi bibliotecile trebuiau scrise în limbaj maşină şi pasate computerului prin intermediul cartelelor perforate, avem o imagine bună asupra complexităţii dezvoltării de programe în perioada romantică a industriei.

    Cine erau atunci clienţii care îşi permiteau să sprijine şi să subvenţioneze o industrie atât de pretenţioasă şi de prohibitivă? Nu mulţi, cu siguranţă. Resursa hardware era scumpă, programatorii erau puţini, opţiunile de educaţie în domeniu, în afară de cele oferite de creatorul tehnologiei (IBM), ca şi inexistente.

    Sprijinul guvernului american a fost hotărâtor. Văzând în industria ce se năştea potenţialul câştigării unui avantaj tehnologic în războiul rece împotriva Uniunii Sovietice, guvernul american a investit miliarde de dolari în proiecte precum sistemul de apărare a spaţiului aerian SAGE (realizat cu IBM pentru hardware şi MIT pentru software), în alte câteva sute de programe militare ori în programul spaţial NASA. Rezultatele concrete ale acestor programe au fost primele sisteme real-time, primele limbaje de programare de nivel înalt, primele compilatoare, sisteme de operare şi de baze de date. Grupurile de utilizatori precum SHARE (fondat în 1955) prin circulaţia liberă şi dezinvoltă a programelor şi aplicaţiilor lor (modelând în bună măsură comunitatea open source de mai târziu) au contribuit şi ele la reducerea redundanţei şi la creşterea productivităţii muncii de programare.

    Cu impulsul dat de bunele rezultate ale proiectelor publice au apărut şi primele proiecte software private. Primul exemplu de acest fel a fost sistemul de rezervări aeriene SABRE al American Airlines, proiect realizat de IBM. Succesul SABRE a adus companiei aeriene, pentru câţiva ani buni, un semnificativ avantaj competitiv şi a dovedit astfel utilitatea economică ridicată a industriei software care se năştea. Exemplul companiilor aeriene a fost urmat curând de domeniul bancar.

    Un efect secundar esenţial al programelor guvernului american şi al grupurilor de utilizatori a fost educarea în noua disciplină a unor generaţii întregi de programatori. Mulţi dintre ei aveau un puternic simţ antreprenorial, desigur, şi dintre aceşti primi pionieri implicaţi în proiectele mamut ale statului american s-au ales primii întreprinzători ai unui nou tip de startup: compania software.

    Companiile software au apărut aşadar iniţial ca subcontractori ai statului american, ai IBM sau ai MIT în marile proiecte publice ale anilor ’50. Printre aceşti pionieri trebuie amintiţi Thompson-Ramo-Wooldridge (TRW), Computer Usage Company (CUC), Computer Sciences Corporation (CSC), Computer Applications Inc. (CAI), Advanced Computer Techniques (ACT), Applied Data Research (ADR), Informatics, Automatic Data Processing (ADP), Electronic Data Services (EDS).

    Ce mă interesează în acest articol este evoluţia spectaculoasă a acestor companii software ale anilor ’50-’60.

    De la subcontractori în proiecte ale altor terţi, ele au evoluat rapid şi şi-au diversificat oferta de servicii către programare, procesare de date, administrare de centre de calcul şi teleprocesare. Alimentată de apariţia tot mai multor proiecte publice şi private, creşterea acestor companii a fost fenomenală. În decursul a câţiva ani ai deceniului şase, ele şi-au crescut numărul angajaţilor de zeci şi chiar sute de ori, şi-au mărit spectaculos cifrele de afaceri şi profiturile şi au trecut prin listări la bursă extrem de profitabile pentru acţionari.