Tag: soferi

  • De ce sunt nemulţumiţi şoferii Uber şi Lyft

    Şoferi ai companiilor de ridesharing Uber şi Lyft din Statele Unite şi Anglia au organizat săptămâna aceasta greve coordonate în cel puţin 10 oraşe, pentru a atrage atenţia asupra salariilor mici şi a altor probleme, potrivit celor 10 grupări care organizează demonstraţiile, citate de Business Insider.

    Pentru prima dată şoferii au ridicat problema referitoare la cât de puţin câştigă  sau la statutul lor de contractori independenţi, spre deosebire de angajaţii cu drepturi depline, care beneficiază de prestaţii precum concediul plătit sau concediul medical. Cu toate acestea, greva pare să atragă mai multă atenţie decât altele, datorită proximităţii sale faţă de primul raport al câştigurilor, obţinut de Lyft, ca o companie publică, şi înainte de debutul lui Uber pe bursa din New York.

     „Menţionăm că şoferii sunt angajaţi ca contractori independenţi faţă de angajaţi cu drepturi depline, ceea ce înseamnă că sunt responsabili pentru propriile cheltuieli cu autovehiculul, întreţinere, combustibil, asigurări şi este dificil pentru ei să mărească suma câştigurilor pe oră dincolo de un anumit nivel, având în vedere dinamica actuală a industriei,” a spus Daniel Ives, analist la Wedbush Securities.

    Uber, cât şi Lyft s-au luptat din greu de ani de zile pentru a se asigura că şoferii rămân calificaţi drept contractori şi nu angajaţi, iar în procesul de depunere a prospectului pentru IPO, ambele companii au menţionat statutul de angajare al conducătorilor auto ca factor de risc. Astfel, clasificarea lucrătorilor ca contractori poate reduce costurile platformelor cu 20-30%, estimează experţii din industrie, iar de aceea

  • Şoferii Uber din toată lumea pregătesc proteste masive. Care este motivul care i-a scos in stradă

    Şoferii Uber se deconectează de la platforma de ride-hailing şi ies în stradă în mai multe oraşe din lume miercuri pentru a protesta împotriva condiţiilor de lucru şi a salariilor, potrivit CNBC.

    Protestele vin exact înaintea IPO-ului (Initial Publica Offering) prin care Uber vrea să se listeze vineri pe bursa din New York – listare care ar putea aduce companiei o evaluare de 91,5 miliarde dolari.

    În Marea Britanie, şoferii au plănuit un boicot de nouă ore, de la ora 7.00 la ora 16.00 în Londra, Birmingham, Nottingham şi Glasgow. Sute de şoferi sunt aşteptaţi să protesteze miercuri în faţa sediului central Uber din Londra.

    Mai mulţi şoferi protestează astăzi împotriva Uber şi Lyft în cel puţin opt oraşe din SUA, printre care New York, Chicago şi San Francisco.

    Peste noapte, grevele au început şi în Australia, unde şoferii din Sydney, Brisbane şi Melbourne au organizat proteste scurte, potrivit Sindicatului Transportatorilor din Australia.

    Protestele din Londra au fost organizate de o divizie a Sindicatului Muncitorilor Independenţi din Marea Britanie, care susţine că executivii Uber vor primii beneficii masive în urma listări la bursă, în timp ce şoferii rămân plătiţi sub minimul din piaţă.

    În Marea Britanie tariful Uber este de 1,25 lire per milă, adică 0,9 euro per kilometru, iar şoferii cer ca acesta să crească la 2 lire per milă, adică aproximativ 1,4 euro per kilometru.  

    Mai mult, şoferii cer companiei să reducă comisioanele percepute de aplicaţie de la 25% la 15% pe cursă.

    „Modelul de business al Uber nu este sustenabil din cauza dependenţei de a exploata muncitori la scară largă şi de a evita taxe”, a transmis Sindicatul Muncitorilor Independenţi, citat de CNBC.

     

     

     

  • Ministerul de Interne, bilanţ copleşitor al minivacanţei: 7.400 şoferi vitezomani, 8.000 intervenţii IGSU/ La ce sumă se ridică amenzile

    Peste 22.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai., iar în această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite care să afecteze ordinea publică, arată MAI, printr-un comunicat de presă.
     
    „În această perioadă pompierii au intervenit la peste 8.000 de solicitări, majoritatea (aproape 6.600) pentru situaţii în care a fost necesară acordarea de asistenţă medicală de urgenţă. De asemenea, s-a intervenit pentru stingerea a 400 de incendii, cauzele principale ale producerii acestora fiind focul în spaţii deschise (incendii de vegetaţie) şi coşuri de fum necurăţate sau defecte. Totodată, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al MAI au efectuat 92 de misiuni, fiind salvate 55 de persoane”, informează MAI.
     
    Potrivit sursei citate, în minivacanţă, au fost sesizate aproape 4.500 de infracţiuni, iar pentru cele aproape 44.000 de contravenţii sesizate în această perioadă au fost aplicate sancţiuni în valoare de aproape 14.000.000 de lei.
     
    Reprezentanţii ministerului mai spun că numărul accidentelor rutiere a scăzut, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
     
    „Pentru încălcarea legislaţiei rutiere au fost aplicate peste 20.000 de sancţiuni, dintre care aproximativ 7400 pentru depăşirea limitei legale de viteză şi 229 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceste măsuri au dus la reducerea semnificativă a accidentelor rutiere. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate cu 24% mai puţine accidente, iar scăderea faţă de anul 2016 este de aproape 40%”, mai arată MAI.
     
  • Cum au reusit mai mulţi şoferi să facă milioane de dolari folosindu-se de o VIRGULĂ

    Judecătorul a decis în favoarea şoferilor ce transportau lapte datorită lipsei unei virgule (virgula serială/virgula Oxford) din legea muncii din Maine. Rolul virgulei Oxford este de a clarifica înţelesul într-o enumeraţie, fiind plasată înaintea conjuncţiilor „şi”, „sau”. De exemplu: “obiectul a, obiectul b, şi obiectul C”. Utilizarea acestei virgule nu este des întâlnită jurnalism, dar este încă folosită în SUA în anumite condiţii.

    Angajatorul şoferilor a susţinut că aceştia nu trebuie plătiţi pentru munca de peste program deoarece conform legii muncii din Maine ei sunt scutiţi de plată pentru această muncă suplimentară.

    În lege se precizează că se scutesc de la plata muncii suplimentare angajaţii care efectuează următoarele sarcini:

    Prelucrarea, convervarea, congelarea, uscarea, comercializarea, depozitarea, ambalarea pentru transport sau distribuţie a:

    a) produselor agricole
    b) produselor din carne sau peşte
    c) produselor perisabile

    Fără virgula oxford, propoziţia “ambalarea pentru transport sau distribuţie” se poate intepreta ca un singur act: ambalare şi transport sau ca două sarcini separate: ambalare pentru transport şi distribuţie.

    Curierii au argumentat că se citeşte ca un singur act şi pentru că ei nu au ambalat nimic ar trebui să primească compensaţie pentru munca suplimentară.

    “Dacă în această listă de scutiri s-ar fi folosit virgula pentru a marca ultima activitate pe care o enumeră, atunci scutirea de la compensaţie ar cuprinde în mod clar o activitate pe care curierii o execută”, a declarat judecătorul.

    Pentru a nu se mai lovi de asemenea cazuri pe viitor, autorităţile au înlocuit virgula cu punct şi virgulă pentru ca separararea activităţilor să fie evidentă.

     

  • Ultima modă. Cum păcălesc şoferii radarul poliţiei rutiere şi camerele pentru rovinietă

     O scăpare a Codului Rutier face ca şoferii care folosesc dispozitive de ascundere a numărului de înmatriculare să primească cea mai mică amendă rutieră 97 de lei.
     
    Astfel de dispozitive se găsesc pe internet iar vânzătorii se laudă că, în mai puţin de 2 secunde numărul este acoperit complet; timp mai scurt decât cel pentru reducerea vitezei în faţa unui radar.
     
    Dispozitivul este, de fapt, un suport al plăcuţei de înmatriculare care are o perdeluţă de cauciuc. În momentul în care şoferul apasă pe unul dintre butoanele telecomenzii perdeluţa acoperă integral numărul de înmatriculare…

    Setul se vinde la negru pe internet cu 100 de euro. Include suporturile pentru ambele plăcuţe de înmatriculare, telecomanda cu o rază de acţiune de până la 50 de metri şi accesoriile pentru montaj. Vânzătorul descrie că în doar 1,8 secunde numărul poate să fie acoperit integral cu perdeluţa de cauciuc din suportul numărului de înmatriculare. Vânzătorul descrie că, în cazul în care cel care foloseşte acest dispozitiv uită perdeluţa de cauciuc peste număr, un LED va pâlpâi ca să îl va avertizeze pe şofer.

    Interesant este că legislaţia rutieră este atât de prost concepută încât certificatul de înmatriculare nu poate fi reţinut în astfel de situaţii. Ci doar dacă nu funcţionează becurile care luminează numărul sau dacă, în faţa plăcuţei, sunt afişe, reclame sau înscrisuri. Pentru situaţia în care sunt montate dispozitive sau folii care ascund numărul de înmatriculare şoferul este sancţionat cu cea mai mică amendă prevăzută de codul rutier – 97 de lei dacă este plătită în 48 de ore, scrie realitatea.net

     

  • Şoferii nu sunt fericiţi: Preţul petrolului a urcat la cel mai înalt nivel din noiembrie 2018

    SUA va impune noi restricţii exporturilor de petrol iranian, solicitând potenţialilor cumpărători să renunţe sau să fie ţinta unor sancţiuni din partea Washingtonului.
     
    Petrolul brent a crescut cu 3,3%, la 74,31 dolari/baril, iar West Texas Intermediate a crescut cu 2,9%, la 65,87 dolari.
     
  • ADIO, VITEZĂ! Decizie majoră a Uniunii Europene care îi va afecta pe toţi şoferii

    Uniunea Europeană a adoptat o serie de măsuri care impun ca fiecare maşină vândută în Europa începând cu 2022 să includă un software care să reducă viteza autovehiculului atunci când şoferul rulează cu o viteză superioară limitei legale.
     
    Astfel, fiecare vehicul (maşină, camionetă, autobuz sau camion) va fi dotat cu o aplicaţie numită “intelligent speed assistance”, menită să frâneze dacă şoferul merge prea repede.
     
    Programul foloseşte o combinaţie de GPS, sisteme de recunoaştere a indicatoarelor şi hărţi virtuale pentru a identifica poziţia maşinii şi limita de viteză impusă în respectivul loc.
     
    Şoferii vor avea totuşi posibilitatea de a ignora softwareul: apăsând puternic pedala de acceleraţie, maşina va anula practic semnalul transmis de computerul de bord.
     
    Planul, care a fost expus iniţial în mai 2018, a fost aprobat formal de politicieni din Parlamentul European şi Comisia Europeană la începutul acestei săptămâni.
     
    Decizia nu este încă finală, fiind necesar un vot în cadrul Parlamentului European şi, mai apoi, adoptarea în cadrul fiecărui stat membru.
  • Şoferii de ridesharing vor avea nevoie de certificare profesională, transformându-se legal în taximetrişti. Amenzile sunt de până la 5.000 lei pe cursă

    Şoferii care sunt implicaţi în activităţi de ridesharing şi desfăşoară astfel activităţi de transport persoane, precum cei care lucrează pentru Uber sau pentru Bolt, ar putea fi obligaţi prin lege să deţină certificate de atestare profesională, potrivit proiectului legislativ care a primit deja la începutul săptămânii avizul pozitiv al Senatului.

    Astfel, potrivit propunerii legislative iniţiate de senatorul PSD Ionel-Daniel Butunoi şi semnată de un grup de parlamentari PSD, ALDE şi PNL, care a fost modificată la recomandarea Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Parlament, prevede obligaţia conducătorilor auto de a avea un cetificat de atestare profesională emis de Autoritatea Română Rutieră.

    Atestarea profesională de către ARR este specifică taximetriei, iar texul modificat în Comisia pentru transporturi prevede amenzi între 1.000 lei şi 5.000 lei pe cursă pentru conducătorii auto care nu atestatul. De asemenea, dacă acest atestat nu este pe parbrizul sau pe luneta maşinii, amenzile sunt în aceiaşi încadrare.

    Contactaţi de ZF, oficialii Uber susţin că „participă la dezbaterile din comisiile de specialitate”.

    „Am susţinut întotdeauna nevoia reglementării serviciului de ridesharing. Analizăm această iniţiativă legislativă şi, alături de ceilalţi reprezentanţi ai sectorului de ridesharing, vom participa la dezbaterile din comisiile de specialitate”, au transmis reprezentanţii Uber pentru ZF, neadăugând mai multe încât proiectul nu a ajuns încă la forma finală care ar intra în vigoare.

    Proiectul adoptat luni de Senat trebuie adoptat şi de Camera Deputaţilor.

    Prin urmare, proiectul aduce o serie de reguli pentru firme şi o serie de reguli pentru şoferi. Astfel, şoferii trebuie să aibă un cazier complet curat şi să nu fi avut permisul suspendat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau conducere sub influenţa drogurilor.

    În cea mai recentă variantă a proiectului, care a primit deja aviz favorabil de la majoritatea comisiilor din Parlament, cei care operează prin intermediul platformelor de ridesharing vor fi nevoiţi să dea bon fiscal clienţilor.

     

     

     

  • Cum se circulă în Bucureşti în lipsa camerelor video şi a poliţiei: Şoferii nu ţin cont de garduri şi depăşesc în staţiile de tramvai, pe lângă călători

    Spre deosebire de oraşele civilizate din Vest, în Bucureşti nu există camere video pentru supravegherea traficului şi care să permită sancţionarea şoferilor. Astfel că, dacă pe sectorul respectiv de drum nu este prezent un echipaj de poliţie, şoferii nu sunt sancţionaţi. Linia de tramvai de pe Şos. Olteniţei dispune de delimitare prin garduri metalice, însă pe sectorul dinspre Eroii Revoluţiei nu mai sunt montate, astfel încât maşinile intră prin sectorul cu gard şi depăşesc coloanele inclusiv prin dreptul a două staţii de tramvai.
     
    Prin depăşirea coloanei, cei care revin înapoi pe banda de rulare îi forţează pe ceilalţi participanţi la trafic să frâneze, contribuind masiv la blocarea traficului pe acel drum.
     
  • Senatul schimbă regulile: Ce se va întâmpla cu Uber şi Bolt

    Şoferii care îşi câştigă pâinea prin intermediul aplicaţiilor de ridesharing, precum Uber şi Bolt, se confruntă cu noi reguli de participare la piaţă, în conformitate cu propunerea legislativă privind activităţile de transport alternativ cu un vehicul cu şofer „VTS” – care a primit aprobarea Senatului.

    Propunerea legislativă iniţiată de senatorul PSD Ionel-Daniel Butunoi şi semnată de un grup de parlamentari PSD, ALDE şi PNL vrea să creeze un cadru legal pentru autorizarea, organizarea şi controlul serviciilor de transport alternativ şi a fost adoptată de Senat cu 65 de voturi DA, 19 voturi NU şi 20 de abţineri. 

    Prin urmare, proiectul aduce o serie de reguli pentru firme şi o serie de reguli pentru şoferi. Astfel, şoferii trebuie să aibă un cazier complet curat şi să nu fi avut permisul suspendat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau conducere sub influenţa drogurilor.

    În cea mai recentă variantă a proiectului, care a primit deja aviz favorabil de la majoritatea comisiilor din Parlament, cei care operează prin intermediul platformelor de ridesharing vor fi nevoiţi să dea bon fiscal clienţilor.

    Mai mult, proiectul obligă şoferii să obţină un certificat de astestare profesională pentru transport de persoane în regim de închiriere.

    Proiectul adoptat luni de Senat trebuie adoptat şi de Camera Deputaţilor.

    În expunerea de motive iniţiatorii susţin că „asimilarea acestor platforme de rezervare unor servicii de transport în regim de taxi conform cadrului actual ar schimba complet modul de business ala acestora şi ar limita considerabil sau chiar ar împiedica funcţionarea acestora pe piaţa din România prin urmare este nevoie de o reglementare specifică, în interesul cetăţeanului şi al economiei româneşti”, se arată în expunerea de motive.