Tag: Sectorul 1

  • Curg amenzile pentru panourile publicitare amplasate ilegal pe domeniul public din Sectorul I

    Primarul Sectorului I, Clotilde Armand, a anunţat că săptămâna aceasta au fost desfiinţate zeci de panouri publicitare amplasate ilegal pe domeniul public. Este o continuare a campaniei care a început în februarie. Desfiinţarea materialelor publicitare este însoţită de amenzi:. În 10 zile, au fost date amenzi în valoare totală de 750.000 de lei.

    „Săptămâna trecută Primăria Sectorului 1 a dat amenzi în valoare de 500.000 de lei firmelor de publicitate şi a desfiinţat panourile publicitare amplasate ilegal pe domeniul public, prismele, mesh-uri şi bannere. Săptămâna aceasta s-au dat amenzi în valoare de 250.000 lei şi s-au desfiinţat alte zeci de panouri publicitare montate ilegal. Continuăm curăţenia”, a anunţat, pe Facebook, primarul Clotilde Armand.

    Edilul a mai spus că va desfiinţa toate materialele fără autorizaţie şi că amplasarea lor a putut fi făcută cu complicitatea unor funcţionari ai primăriei.

    „Gata cu mesh-uri, bannere, prisme şi alte improvizaţii care ne sufocă oraşul. Continuăm acţiunea noastră până când toate reclamele ilegale din Sectorul 1 vor fi date jos. Pentru unii funcţionari din primărie era un business să închidă ochii la această afacere ilegală, pentru mine nu”, a declarat primarul Clotilde Armand.

  • Clotilde Armand cere anularea autorizaţiei de construire pe Aleea Modrogan 1A: Este îngrozitor

    „În această dimineaţă (luni dimineaţa – n.r.) am mers pe Aleea Modrogan nr. 1A din inima Bucureştiului şi am văzut şantierul de acolo. Este îngrozitor să priveşti cum o zonă protejată devine betonată din cauza unor funcţionari publici cu interese meschine. În Parcelarea Filipescu cineva s-a gândit să planteze 3 blocuri şi să distrugă zona istorică. Ştim foarte bine cine a dat aceste avize şi autorizaţii de construire”, afirmă Clotilde Armand.

    Ea anunţă că viceprimarul Sectorului 1 Oliver Păiuşi care a început deja demersurile de verificare a documentaţiei elaborată de funcţionarii din Primăria Sectorului 1.

    „Eu voi înainta către prefectul municipiului Bucureşti o solicitare de anulare a autorizaţiei de construire şi voi sesiza Inspectoratul de Stat în Construcţii. Avem zero toleranţă faţă de cei care aleg să distrugă moştenirea impresionantă a Bucureştiilor”, conchide primarul Sectorului 1.

  • Vlad Voiculescu anunţă decizia BEC

    „Contestaţia domnului Tudorache a fost respinsă în BEC. Victoria Clotilde Armande este finală”, anunţă pe contul său de Facebook Vlad Voiculescu.

    El precizează că voturile de la Sectorul 5 vor fi renumărate.

    Candidatul PSD la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache, a cerut renumărarea voturilor, susţinând că are cu 200 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand.

  • Directorul Expert Forum: Este complet inacceptabil că nicio autoritate publică nu sune nimic oficial despre situaţia de la Sectorul 1

    „Ce-i complet inacceptabil este că nici o autoritate publică să nu spună nimic oficial despre situaţia de la Sectorul 1: care-i treaba, în ce stadiu sunt lucrurile, ce urmează să facă. Timp de o zi şi jumătate, aproape. BEC nu mai are purtător de cuvânt? AEP? Poliţia? Procuratura? Suntem pe cont propriu, cetăţeni şi câţiva jurnalişti verificăm informaţii fragmentare primite de la partide şi dăm in bobi”, scrie pe Facebook directorul ExpertForum, Sorin Ioniţă.

    El întreabă dacă este adevărat că au dispărut doi preşedinţi de secţie de vot.

    „Nu pot fi găsiţi să semneze ce-i de semnat, la două zile după vot? O să căutăm să aflăm cine sunt membrii BEC 1 şi preşedinţii celor 10 secţii cu problema, nume şi prenume. Vor trebui intervievaţi”, conchide Ioniţă.

    Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a cerut renumărarea voturilor şi susţine că a câştigat un nou mandat: „Am în plus 200 de voturi faţă de Clotilde Armand”.

    La rândul său, Clotilde Armand a chemat poliţia la Biroul Electoral din Sectorul 1, acuzând o tentativă de fraudă electorală.

  • Barna: Nu există niciun temei pentru renumărarea voturilor în Sectorul 1

    „Mai sunt 10-11 secţii de validat. Sper şi îmi doresc ca până la sfârşitul acestei seri să avem şi acest sector închis, din care PSD să dă greu dus”, spune Dan Barna după ce a fost la sediul biroului electoral din Sectorul 1 al CApitalei.

    El nu este de acord cu renumărarea voturilor: „În momentul de faţă nu există niciun temei pentru renumărarea voturilor. Ceea ce există în sistem există şi pe procesele verbale reale, pe care le are fiecare delegat al fiecărui partid şi cifrele se leagă foarte bine”.

    Barna apreciază că e o glumă explicaţia potrivit căreia persoana asupra căreia au fost găsite procese verbale este curier şi că există suspiciuni de fraudă la alegerile din acest sector.

    „Miza e că lucrurile nu pot rămâne aşa. Nu putem să închidem din nou ochii la o dovadă de furt. (…) Încercarea de fraudare rezultatul alegerilor este infracţiune. (…) Camera identificată deasupra biroului electoral este un atelier de manufactură electorală al PSD. (…) La Sectorul 1 am prins PSD furând”, a afirmat Barna.

     

     

     

  • Clotilde Armand a chemat Poliţia la Biroul electoral al Sectorului 1 şi acuză o tentativă de fraudă a alegerilor cu ajutorul angajaţilor de la salubritate

    „În jurul orei 15: 45, Secţia 4 Poliţie a fost sesizată prin sistemul 112 cu privire la faptul că un bărbat , candidat al unui partid politic pentru funcţia de consilier, ar fi fost văzut iesind din clădirea unde a funcţionat un birou electoral al sectorului1, de către mai mulţi reprezentanţi ai altor partide politice, având asupra sa mai multe procese verbale. Persoanele in cauză au fost identificate şi sunt conduse la sediul Secţiei 4 Poliţie pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept”, precizează Poliţia Capitalei.

    Candidatul USR PLUS la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, a chemat poliţia la Biroul Electoral. Ea acuză o tentativă de fraudă electorală.

    „Iată ce avem în sediul Direcţiei de Salubrizare şi Investiţii situat în Complexul din piaţa Mureş, un etaj deasupra Biroului Electoral de Sector. Procese verbale necompletate! Aşa pregăteau frauda. Şi-a făcut apariţia pe aici şi directorul ADP S1 şi nu ştiu ce caută el la BES. O să ne lămurească Poliţia”, scrie pe Facebook Clotilde Armand.

    Ea acuză, totodată, că Dan Turorache a folosit o instituţie a primăriei şi a încercat să modifice procesele verbale cu ajutorul angajaţilor de la Direcţia de Salubrizare.

    „Să fie foarte clar: Tudorache şi toţi cei care au participat la această tentativă o să răspundă în faţa Justiţiei”, mai arată Armand.

  • Clotilde Armand: PSD este istorie în Sectorul 1 şi nu-i vine a crede

    „Aud că fostul primar al Sectorului 1 nu ştie să numere. Nu-i nimic. Îl învăţăm noi. Până atunci vă spun doar atât: PSD este istorie în Sectorul 1 şi nu-i vine a crede. Oricum, suntem cu ochii pe ei până avem toate datele oficiale”, scrie pe Facebook Clotilde Armand.

    Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, susţine că a câştigat un nou mandat: „Am în plus 200 de voturi faţă de Clotilde Armand”.

    „Breaking news! După terminarea numărătorii paralele, am în plus 200 de voturi faţă de Clotilde Armand. Aşteptăm rezultatele oficiale de la BEC!”, scrie pe Facebook Dan Tudorache.

  • Sectorul 1 dă 50 mil. euro pe străzi

    Administraţia Domeniului Public Sector 1 vrea să contracteze lucrări de reparaţii şi întreţinere a străzilor estimate la 222,4 milioane lei (50,7 milioane euro), fără TVA, printr-un acord-cadru cu o durată de patru ani. Proiectul include lucrări de întreţinere (reparaţii ale fisurilor, crăpăturilor, suprafeţelor deteriorate; menţinerea planeităţii; semnalizare rutieră şi montare de limitatoare de viteză), reparaţii şi administrarea străzilor, potrivit datelor incluse în caietul de sarcini. Reparaţiile vor fi executate în funcţie de complexitatea lucrărilor şi cerinţele beneficiarului, termenul de garanţie fiind de 12 luni. Suprafeţele pe care vor fi derulate anual lucrările de administrare şi întreţinere sunt de minimum 1,5 milioane metri pătraţi şi maximum două milioane de metri pătraţi, în intervalul 2013-2016. Proiectul este finanţat de la bugetul local şi va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 7 martie.

    Alte stiri pe zf.ro