Tag: sculptura

  • Ananasul care te bagă-n sperieţi

    Sărbătoarea de Halloween se asociază, printre altele, cu dovlecii sculptaţi şi transformaţi în felinare, care par însă să piardă teren în favoarea ananaşilor.

    Cu moţul de frunze şi aspectul solzos, aceştia din urmă sunt consideraţi foarte potriviţi pentru realizarea de figurine care sperie privitorul, numai potrivite pentru Halloween, motiv pentru care un număr mare de oameni au decis să dea o tentă tropicală sărbătorii şi să-şi exerseze talentul de sculptori în ananas, postând apoi roadele muncii lor pe reţele de socializare online.

    Chiar dacă nu ţine la fel de mult ca dovleacul, ananasul sculptat are avantajul că răspândeşte o aromă plăcută în jur, ceea ce-i face pe cei care-l folosesc pentru felinare de Halloween să considere că  merită efortul.

  • Mugur Isărescu vine cu o propunere inedită pentru plata “Cuminţeniei pământului”. Cu ce bani ar putea cumpăra statul sculptura lui Brâncuşi

    Guvernatorul BNR a afirmat că, dacă s-ar recurge la această soluţie, nu s-ar mai lungi discuţia pe marginea achiziţionării operei lui Brâncuşi.

    CITEŞTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI

  • Sculptură la purtător

    Un proiect al Royal Academy of Arts din Londra le va permite celor nemulţumiţi de fotografii, care – consideră ei – nu îi reprezintă, dar nu numai lor, să vadă cum arată cu adevărat, scrie The Guardian.

    Instituţia va da, în luna septembrie, startul unui experiment în care publicul va fi invitat să se lase scanat cu un aparat special care poate suprinde până şi cele mai mici detalii ale figurii, creând o ”sculptură„ tridimensională. Scannerul, construit iniţial pentru utilizarea în tratamentele împotriva îmbătrânirii, pentru a le putea arăta celor care apelează la ele imagini ale lor înainte şi după aplicarea acestora, va oferi o înregistrare obiectivă a persoanelor care doresc să participe la experiment, pe care acestea o vor putea folosi pentru a tipări un bust la o imprimantă 3D. 

  • Un român născut ORB şi SURD… înţelege şi vorbeşte cinci limbi străine, sculptează chipuri umane!

    Născut orb, surd şi mut, copilul Vasile Adamescu nu avea, în mod firesc, nicio şansă la o viaţă normală. Pentru el lumea se reducea la simţul tactil, la mirosuri şi gusturi. Nicio culoare şi niciun sunet nu a ajuns vreodată la el. Neînţelegând cine e, unde se află şi de ce este în viaţă, destinul lui părea să fie al unei făpturi – legumă. Şi totuşi, în mod miraculos, acest om şi-a depăşit toate limitele! Specialiştii din toată lumea sunt sideraţi de performanţele la care Vasile Adamescu a ajuns în condiţiile în care este şi astăzi orb şi surd.

    Nu numai că a învăţat să articuleze cuvintele (deşi nu le aude sunetele), dar înţelege cinci limbi străine (dacă îi scrii cu degetul în palmă, pe faţă, pe braţe sau pe spate) şi poate să îţi răspundă în fiecare dintre acestea cu vocea. Mai mult decât atât, recunoaşte străzile după miros, oamenii după o strângere de mână, poate aprecia viteza unui autovehicul cu ajutorul palmelor şi… sculptează chipuri umane!

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Cum arată cele mai scumpe ceasuri din lume – GALERIE FOTO

    Ceasurile au devenit un accesoriu nelipsit, atât în rândul bărbaţilor, cât şi al femeilor. Însă în articolul de faţă nu vă prezentăm ceasuri obişnuite, ci doar pe cele care au intrat în clubul ceasurilor de 1 milion de dolari. Mai jos veţi putea vedea cele mai scumpe ceasuri din lume, selectate de către publicaţia americană WatchTime.

    Hublot Classic Fusion Haute Joaillerie – 1 milion de dolari

    Este format doar din 8 piese, iar suprafaţa îi este acoperită de 1.185 de diamante.

    Roger Dubuis Excalibur Quatuor – 1.1 milioane de dolari

    Potrivit companiei, este primul ceas construit integral din silicon şi este compus din 590 de piese, ceea ce îl face uşor, dar rezistent. Doar trei exemplare există în lume.

     

     

  • Povestea românului care a creat chipul celebrei statui a lui Iisus de la Rio

    Este considerată a fi una dintre cele 7 minuni moderne ale lumii şi una dintre cele mai spectaculoase reprezentări sculpturale ale lui Iisus. Aidoma Statuii Libertăţii din New York, Cristo Redentor din Rio de Janeiro a fost dăruit brazilienilor de către francezi, la centenarul independenţei Braziliei. Inaugurarea sculpturii a avut loc în anul 1931. De atunci, uriaşa statuie a devenit unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din întreaga lume. Puţini ştiu, însă, că din echipa care a realizat impresionanta sculptură de pe muntele Corcovado a făcut parte şi un român – Gheorghe Leonida.

    Fotbalul, carnavalul şi Iisus Christos. Sunt pasiunile declarate ale populaţiei Carioca, aşa cum sunt numiţi locuitorii din Rio de Janeiro.

    Imaginea care reprezintă, însă, cel mai bine oraşul este cea a statuii Cristo Redentor, sculptura masivă, din beton armat, înaltă de 40 de metri care domină întreaga panoramă a metropolei braziliene.

    Pentru cei mai mulţi, impunătoarea statuie de pe muntele Corcovado nu este doar un simplu simbol al Braziliei, ci şi martorul de peste jumătate de secol al celebrului carnaval de la Rio şi al „sportului rege”.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • Opinie Liria Themo: Sintagma cea bună

    Deseori, când vorbim despre un subiect şi alegem sintagme precum „nu pot“, „aş vrea, dar“, „dacă s-ar întâmpla (x), ar fi mai bine“ sau „trebuie să“, ne programăm, ne setăm o neputinţă personală, ne condiţionăm propriul succes sau propria fericire de altceva sau de altcineva, ne convingem că nu avem libertatea de a acţiona altfel, când, de fapt, noi trăim alegerile noastre. Prin felul cum vorbim ne creăm propria realitate. Tot ceea ce ne iese pe gură îi face pe cei din jur să ne perceapă exact atât de lipsiţi de putere cum ne proiectăm noi înşine prin vorbele noastre.

    Actul de cioplire continuă: prin alegerile lingvistice, tot noi ne setăm şi propriul comportament, orientându-ne către eşec.

    „Stop and think.“

    Eleanor Roosevelt a spus odată că „nimeni nu mă poate face să mă simt inferioară fără acordul meu“. Cam aşa şi cu neajutorarea. Trezirea conştientului ne-ar arăta dacă neputinţa este reală. Dar asta cere punerea în practică a unui proces, ca în Design Thinking. În sectorul afacerilor şi al dezvoltării produselor există metodologia de Design Thinking, unde succesul constă în găsirea soluţiilor pentru satisfacerea unor nevoi din procesul de creaţie. Mai întâi sunt definite cerinţele, ţintele sau obiectivele. Apoi se urmăresc diverşi paşi, precum empatie pentru înţelegerea problemei, definiţia obiectivelor, crearea ideilor, formarea prototipului şi testarea.

    Deseori putem extrage din ştiinţă şi din lumea afacerilor procese care se pot translata şi pe platforma umană; s-ar potrivi, în acest caz, resursele dedicate de a căuta soluţii care ne pot îmbunătăţi comunicarea umană, interpersonală, dar şi intrapersonală. Când decidem să construim o frază şi să o rostim, formăm realitatea în care trăim şi, în funcţie de modul cum o facem, deturnăm responsabilitatea. E mai uşor să spui că nu POŢI. Bineînţeles că POŢI lăsa copilul afară în faţa blocului! Bineînteles că POŢI lăsa copilul să se uite la televizor toată ziua în weekend! Bineînţeles că POŢI pleca în concediu sau să alergi dimineaţa înainte de a pleca la muncă. ALEGEREA nu are legătura cu PUTINŢA. ALEGI să limitezi expunerea copilului la poluarea şi eventualele pericole ale străzii. Nu VREI să te împrieteneşti cu vecinul, deoarece asta poate însemna efort, vulnerabilitate, deranj.

    Lumea nu s-a schimbat atât de mult, ne mai şi complacem într-o stare soră cu neputinţa şi frate cu vulnerabilitatea. Dacă tot am vorbit de vecini: familia mea trăieşte o experienţă pe care multe dintre cunoştinţele noastre o exprimă întocmai atunci când povestesc din nostalgia copilăriei lucruri care NU MAI POT exista în lumea noastră de astăzi, a celor care locuim la bloc. Multă lume spune că oamenii nu mai sunt cum erau, că lumea este schimbată; îşi înclină capul, oftează, iar privirea pleacă în alt loc, cu ochii mijiţi, clar, a resemnare. Ascult cu răbdare şi urmăresc cuvintele alese şi metodologia prin care oamenii îşi explică ceea ce ei trăiesc şi ceea ce ei percep şi simt ca pe o realitate: că nu mai este, că nu mai poate fi, că vremurile s-au schimbat. Cohabitaţia, de fapt favorabilă, mă îndeamnă la conversaţii, impromptu, sprijinită pe tocul uşii şi cu piciorul sprinten care opreşte animalul Fifi, dar şi cu zâmbetul la purtător, şi mă ajută să observ arta comunicării umane.

    O recentă conversaţie la hotar s-a petrecut pe tema programelor extracurriculare pentru copii, iar eu m-am străduit să nu comentez prea mult, pentru că persoana era convinsă de neputinţa sa în a schimba situaţia proprie. În acea seară am adormit comentându-mi nevoia de a rămâne înrădăcinată în realitate şi de cât de important este să îţi păstrezi conştiinţa alertă. Pac! A doua zi, călare pe destin, m-am rostogolit, fără să vreau, peste un articol care povestea despre un studiu de la Stanford şi care reflecta exact experienţa mea de cu o seară mai devreme, incredibil! Când alarmele se declanşează, urmează şi sirena. Cercetătorii de la Stanford îmi confirmau ceea ce gândisem şi asimilasem din link în link, din postare în postare, like şi share, informaţii achiziţionate pe şablonul şotronului!

    Autorul şi profesorul Bernie Roth de la Stanford atrăgea atenţia în articol asupra alegerii cuvintelor. Un exemplu este că, în loc să spunem „vreau să merg la film, DAR trebuie să muncesc“, să spunem „vreau să merg la film ŞI trebuie să muncesc“. Diferenţa este că cea de-a doua construcţie a frazei deschide perspectiva soluţionării, dar prima creează un conflict. Într-adevăr, trebuie făcute ambele, aşadar hai să văd cum pot face să împac dorinţa cu responsabilitatea. Tendinţa care ne aruncă în capcana neputinţei este de a ne exprima spunând că „TREBUIE să fac“, în loc să spunem că „ALEG să fac“. Această autoconvingere se petrece în interiorul nostru şi indică o lipsă de libertate, dar este oare reală? Mai rău este că o proiectăm şi spre exterior.

    Felul cum îţi povesteşti povestea ţie însuţi contează cel mai mult. Strategiile prin care ne putem influenţa gândurile cer dedicaţie şi muncă, autoanaliză şi intenţia de a avea un rezultat mai bun şi asumarea responsabilităţilor pentru hotărârile pe care le luăm. Cartea profesorului de la Stanford, The Achievement Habit, stârneşte discuţii despre cum analizarea limbajului şi experimentarea vieţii cu un altfel de limbaj pot ajuta oamenii să realizeze că multe dintre probleme nu sunt atât de greu de rezolvat şi că de fapt există mult mai mult control asupra vieţii şi obiectivelor decât când îşi distorsionează povestea şi îşi construieşte percepţii greşite. E important să-ţi accepţi responsabilitatea pentru alegerile făcute. Caută în zonele de disconfort răspunsurile reale care îţi vor aduce forţa de a deveni mai bun şi poate vei vedea că şi vecinii sunt de fapt mai buni decât ţi-ai închipuit (măcar câţiva dintre ei) şi că şotronul încă se joacă în faţa blocului sau poate după colţ.

  • Cine-a pus sculptura-n drum

    Uneori ideea de a amplasa o sculptură mare acolo unde se poate vedea cel mai bine nu se dovedeşte inspirată, obligându-i pe cei care au decis să o expună să o mute.

    Lucrarea The Kiss, două mâini împreunate, care face parte din expoziţia Relationships a renumitei sculptoriţe Sophie Ryder amplasată în apropierea catedralei din oraşul britanic Salisbury, străjuia o cărare, iar cei care ar fi trebuit să o admire treceau pe lângă sau pe sub ea cu nasul în telefon citind şi scriind SMS-uri fără să mai fie atenţi pe unde merg şi se alegeau astfel cu cucuie.

    Ca să nu se mai întâmple aşa ceva, organizatorii expoziţie au decis să mute The Kiss pe peluza catedralei pentru ca vizitatorii care doresc să o studieze de aproape să o poată face în linişte, iar neatenţii la drum sau cei care trec pe acolo noaptea să nu se mai izbească de ea.

  • O sculptură efemeră

    O sculptură este, de regulă, ceva durabil, dar în mâinile artistului potrivit se poate transforma într-o creaţie efemeră cu concursul celor care vin să-i vadă expoziţia.

    O astfel de expoziţie este cea a artistului Erwin Wurm la MAK Center for Art and Architecture în Los Angeles, intitulată ”One Minute Sculptures“. Vizitatorii care-i trec pragul, scrie LA Times, văd doar nişte obiecte pe piedestaluri: un pantof sport desperecheat, un animal de pluş, un pulovăr simplu, o găleată, ori un burete de vase uscat alături de care se găsesc bileţele lăsate de artist care le explică cum să interacţioneze cu ele creând sculpturile temporare care dau titlul expoziţiei.

  • Sculpturi de admirat

    Mobilierul stradal poate fi el însuşi o operă de artă în sine, care, la rândul său, le permite celor care-l folosesc să se bucure şi de creaţiile altor artişti.

    Mobilierul stradal de acest tip se găseşte într-o zonă din San Francisco, unde din blocuri de plastic şi lemn s-a realizat o sculptură pe care se pot aşeza până la douăzeci şi cinci de oameni.

    Sculptura, intitulată Block by Block, va rămâne pe amplasamentul ei timp de o lună, iar seara componentele sale din plastic se luminează transformând-o într-o platformă de pe care se pot admira picturi murale realizate de artişti stradali, iniţiativa având aprobarea autorităţilor.