Tag: sateliti

  • Ziua în care România a devenit unul dintre sateliţii Moscovei. Ce prevedea TRATATUL înrobitor

    La 4 februarie 1948 reprezentanṭii unei Românii ocupate de trupe sovietice semnau la Moscova Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală cu U.R.S.S., cu valabilitate de 20 de ani. Printre prevederile sale înrobitoare era prevăzută ṣi obligativitatea consultării guvernului sovietic în toate problemele de politică externă.

    Prin acest act, România era împiedicată să promoveze o politică externă proprie; relaṭiile sale diplomatice cu alte state în afară de cele „frăṭeṣti” deveneau inexistente. Cel puṭin până la mijlocul anilor ‘50, izolarea ṭării noastre a fost aproape completă. Orice decizie sovietică era îndeplinită fără cârtire. Un prim exemplu de aliniere a fost în 1948 când s-a produs ruptura dintre sovietici ṣi iugoslavi. Evenimentul a transformat România într-unul dintre principalele centre ale campaniilor împotriva lui Tito.

    Bineînṭeles că nu s-a putut vorbi ṣi scrie atunci despre ceea ce a reprezentat cu adevărat pentru noi tratatul cu U.R.S.S.. Propaganda comunistă s-a lăṭit în toate gazetele prezentând lucrurile ca într-o oglindă de bâlci. Revista Secolul Radiofoniei nu a scăpat nici ea neatinsă. În numărul din 8 februarie 1948 îṣi făcea „datoria”, cu un articol semnat Al. C. Constantinescu. Mijloacele de „convingere” erau aceleaṣi… cu o singură scăpare: prim-vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Viaceslav Molotov era numit „domn”, semn că la acea dată grija de a folosi termenul „tovarăṣ” încă nu devenise un reflex.

    „Sute de mii de oameni au ieṣit în calea delegaṭiei române revenită de la Moscova după încheierea Tratatului de prietenie, colaborare ṣi asistenṭă mutuală cu Uniunea Sovietică. Entuziasmul cu care aceste sute de mii de oameni au aclamat pe cei care au semnat Tratatul dovedeṣte că întreg poporul român priveṣte acest Tratat ca pe unul dintre cele mai însemnate acte din istoria sa. […]

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Cea mai mare provocare în discuţiile dintre Donald Trump şi Kim Jong-un, dacă acestea vor avea loc. Imaginile surprinse de sateliţi în Coreea de Nord

    Donald Trump va trebui să convingă Phenianul să renunţe la fabricile, reactoarele şi toate elementele care facilitează „îmbogăţirea” ţării din punct de vedere nuclear, potrivit unei analize The New York Times, citată de gandul.info. Imaginile surprinse prin satelit arată că nord-coreenii îşi extind această ramură a producţiei nucleare.

    Aceleaşi imagini au surprins un nou reactor în complexul nuclear din Yongbyon, acolo unde Coreea de Nord şi-a început, în anii ’60, programul său nuclear. Astăzi, situl se poate mândri cu sute de clădiri înşirate de-a lungul unei porţiuni din râul Kuryong şi care ocupă o suprafaţă de aproape 800 de hectare. 

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Financial Times | Revoluţie în domeniul tehnologiei spaţiale: Ne afectează sateliţii comerciali viaţa privată?

    “În anul 1967, satelitul ATS-3 a efectuat una dintre primele şi cele mai frumoase fotografii ale planetei noastre din spaţiu, schimbând pentru totdeauna modul în care gândim despre locul nostru în univers. Imaginea unei sfere cu elemente albastre, albe şi verzi plutind într-un vid de culoare neagră a surprins fragilitatea Terrei. Acea imagine unică realizată prin satelit a contribuit la modificarea sensibilităţilor unei generaţii. Fotografia a fost pe coperta primei ediţii a revistei Whole Earth Catalogue, energizând mişcarea ecologistă care tocmai se înfiinţa pe Coasta de Vest a SUA”, aminteşte Financial Times.

    “În prezent, asistăm la derularea rapidă a unei noi revoluţii în domeniul tehnologiei sateliţilor, iar consecinţele acesteia sunt pur şi simplu imprevizibile. Dezvoltarea rapidă a miliarde de smartphone-uri şi a altor dispozitive conectate în ultimul deceniu a stimulat piaţa telecomunicaţiilor prin satelit, transformând cererea în acest domeniu. S-au modificat şi modalităţile de transport în spaţiu, în contextul în care o nouă generaţie de miliardari inovatori, în frunte cu omul de afaceri Elon Musk, fondatorul SpaceX, au construit rachete ieftine care pot fi reutilizate, reducând costurile de lansare. Situaţia le-a permis unor mici firme private să lanseze zeci de sateliţi comerciali mici şi ieftini, numiţi «CubeSats», reconfigurând oportunităţile de afaceri în spaţiu. Una dintre aceste entităţi se numeşte Planet, înfiinţată în 2010 de trei foşti ingineri de la NASA într-un garaj din San Francisco. Firma operează cea mai mare flotă privată de sateliţi care fac zilnic fotografii ale Pământului. Compania vinde imaginile din spaţiu oricărei persoane dispuse să plătească, unele fotografii fiind oferite gratuit organizaţiilor nonguvernamentale şi cercetătorilor”, explică editorialistul John Thornhill într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul “Ochi pe cer: revoluţie în tehnologia sateliţilor / Zeci de mici sateliţi sunt în jurul planetei noastre, monitorizând totul, de la gheţarii care se micşorează la deplasările refugiaţilor – dar ce costuri implică acest lucru pentru viaţa noastră privată?”.

    Fermierii folosesc aceste imagini pentru estimarea producţiei agricole, investitorii înregistrează numărul de rezervoare de petrol în China şi estimează tendinţele de consum, în timp ce activiştii pentru drepturile omului urmăresc deplasările refugiaţilor rohingya care fug din Myanmar. Practic, zilnic, pot fi urmărite lucruri precum micşorarea gheţarilor, extinderea oraşelor, defrişările în zone îndepărtate ori situaţiile catastrofale generate de conflicte militare.

    “Această democratizare parţială a datelor obţinute din spaţiu, pe care unii o compară cu trecerea de la computere fixe la cele portabile, ne permite să înţelegem «secvenţele de viaţă» ale Terrei mai profund decât până acum. Dar situaţia generează şi preocupări privind erodarea sferei private a persoanelor şi a suveranităţilor naţionale, în contextul în care companii şi indivizi privaţi obţin acces în lumea noastră, date care până acum erau accesibile doar agenţiilor guvernamentale. Cu toţii suntem din ce în ce mai expuşi“, subliniază FT.

    “Observarea Pământului în întregime nu este o noutate. Dar ceea ce se întâmplă acum este că planeta este monitorizată zilnic la rezoluţii înalte. Sateliţii au rezoluţii suficiente pentru observarea fiecărui copac mare din lume zilnic”, confirmă specialistul britanic în astronomie Martin Rees.

    Una dintre companiile care au lansat sateliţi comerciali de monitorizare se numeşte Planet, care operează o flotă de 190 de sateliţi aflaţi pe orbită, obţinând peste 1,3 milioane de fotografii pe zi. Unul dintre cofondatorii companiei, Robbie Schingler, în vârstă de 39 de ani, sugerează că utilizarea din ce în ce mai frecventă a imaginilor obţinute prin sateliţi riscă să genereze implicaţii geostrategice importante, permiţând “înregistrarea derulării istoriei” aproape în timp real. “Tratatul antibalistic din anul 1972 a putut fi pus în aplicare în timpul Războiului Rece întrucât americanii şi ruşii aveau sateliţi de spionaj cu care puteau urmări capabilităţile militare“, explică Robbie Schingler.

    Fred Abrahams, director în cadrul filialei din Berlin a organizaţiei Human Rights Watch, afirmă că microsateliţii pot oferi beneficii uriaşe multor utilizatori, inclusiv activiştilor pentru drepturile omului care încearcă să dezvăluie atrocităţi comise în zone periculoase şi inaccesibile precum Siria ori Myanmar. El este preocupat mai puţin de problemele sferei private. “Imaginile obţinute prin sateliţi nu au rezoluţii incredibil de mari (…)”, susţine el, explicând că nu pot fi vizualizate detalii şi sugerând că probleme mai mari sunt cele create prin sisteme de supraveghere de la sol, de genul camerelor de luat vederi, dronelor şi telefoanelor mobile.

  • Idee revoluţionară: ”busola cuantică” ar putea înlocui sistemele GPS actuale

    Actualmente, orientarea pe tot cuprinsul Pământului se realizează pe baza reţelei de sateliţi GPS (Global Positioning System) şi a antenelor radio, orice sistem de navigaţie utilizând această imensă reţea pentru a poziţiona un vehicul, de exemplu.

    IATĂ CE AR PUTEA ÎNLOCUI SISTEMELE GPS ACTUALE

  • Un scut invizibil înconjoară şi protejează planeta noastră. ”Este un fenomen foarte ciudat”

    Cercetătorii au descoperit că în jurul planetei noastre se află un scut invizibil de radiaţii, care blochează pătrunderea electronilor periculoşi, emişi în timpul furtunilor solare.

    Aceşti electroni pun în pericol viaţa astronauţilor aflaţi în spaţiu şi pot distruge sateliţii.

    Vezi aici cum un scut invizibil înconjoară şi protejează planeta noastră. ”Este un fenomen foarte ciudat”

  • Imagini de tot râsul cu armata ameninţătoare a lui Vladimir Putin. Ce au surprins sateliţii este incredibil

    Noua ,,armată” a Rusiei cuprinde tancuri, un vehicul pentru lansarea proiectilelor S-300, avioane de luptă MiG şi o întreagă staţie radar.

    Armata rusească şi-a prezentat ultimul tip de armament. Batalionul are scopul de a speria sateliţii şi aeronavele de supraveghere

    Noua ,,armată” a Rusiei cuprinde tancuri,  un vehicul pentru lansarea proiectilelor S-300, avioane de luptă MiG şi o întreagă staţie radar. Producătorul Rusbal fabrică acest tip de ”armament” din 1995.

    Vezi aici imagini de tot râsul cu armata ameninţătoare a lui Vladimir Putin. Ce au surprins sateliţii este incredibil!

     

  • SpaceX a lansat duminică primii sateliţi din lume care sunt integral electrici

    Racheta lansatoare, care a avut 22 de etaje, a decolat de pe rampa de lansare la ora locală 10.50, în cea de-a treia misiune efectuată în mai puţin de două luni de SpaceX, o companie spaţială privată, cu sediul în California.

    În etajul plasat în vârful rachetei s-au aflat doi sateliţi construiţi de Boeing şi deţinuţi de companiile Eutelsat Communications, care are sediul la Paris, şi ABS, care are sediul în Bermuda şi este deţinută de grupul de investiţii european Permira.

    Eutelsat Communications şi ABS au împărţit costurile de fabricaţie şi de lansare pentru cei doi sateliţi.

    Sateliţii lansaţi duminică sunt înzestraţi cu motoare uşoare, integral electrice, spre deosebire de convenţionalele sisteme de propulsie folosite anterior, bazate pe reacţii chimice, folosite pentru plasarea şi menţinerea lor pe orbită.

    Acest detaliu a permis lansarea celor doi sateliţi la bordul unei rachete purtătoare Falcon 9, care are o dimensiune medie.

    “Valoarea propulsiei electrice constă în faptul că aceasta permite operarea unor sateliţi care au nevoie de mult mai puţin combustibil decât sateliţii cu propulsie chimică. Astfel, poţi să ai sateliţi mult mai uşori şi, în teorie, costul lansării este mult redus”, a precizat Michel de Rosen, directorul executiv de la Eutelsat Communications.

    Compania SpaceX, deţinută şi operată de antreprenorul miliardar Elon Musk, a reuşit să transforme principiul reducerii costurilor într-o realitate şi să spargă monopolul deţinut de compania europeană Arianespace pe piaţa lansărilor de sateliţi de dimensiuni mici.

    Potrivit site-ului companiei SpaceX, lansarea rachetelor din gama Falcon 9 costă 61 de milioane de dolari.

    Dezavantajul propulsiei electrice constă în faptul că sateliţii vor avea nevoie de câteva luni, în loc de câteva săptămâni, pentru a ajunge pe orbitele lor operaţionale, la circa 35.800 de kilometri deasupra Terrei.

    Satelitul operat de Eutelsat va deveni parte a unei reţele alcătuite din 35 de sateliţi, care oferă servicii de comunicaţii în domenii precum telefonia mobilă, internet şi transmisiuni video. Noul satelit va extinde aria de acoperire a companiei Eutelsat şi asupra celor două Americi.

    ABS, care operează în prezent şase sateliţi, îşi va poziţiona noul satelit pentru a asigura servicii de telecomunicaţii în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.

    Cele două companii au încheiat deja un parteneriat pentru a lansa împreună o altă pereche de sateliţi, tot cu o rachetă Falcon 9, în a doua jumătate a acestui an.

    Compania SpaceX operează de asemenea misiuni de tip cargo la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) pentru NASA şi lucrează în prezent la dezvoltarea unui vehicul spaţial care va fi capabil să transporte şi astronauţi la bordul avanpostului orbital.

  • Sateliţii Galileo lansaţi vineri nu au ajuns pe orbita prevăzută

    “Observaţiile complementare efectuate după desprinderea sateliţilor misiunii Soyuz VS09 destinată lansării Galileo FOC M1 arată o distanţă între orbita atinsă şi cea prevăzută“, se arată într-un comunicat al companiei Arianespace.

    Au fost demarate investigaţii“, precizează compania aerospaţială.

    Sateliţii au fost plasaţi pe o orbită aflată la o altitudine mai mică decât cea prevăzută. Echipele noastre sunt pe care să analizeze impactul pe care această situaţie o va avea asupra funcţionării sistemului de sateliţi”, continuă Arianespace, refuzând să precizeze, deocamdată, dacă există posibilitatea corectării traiectoriei sateliţilor.

    Racheta Soyuz a fost lansată vineri, de la Centrul spaţial din Guyana Franceză, având la bord doi sateliţi din sistemul de navigaţie european Galileo, concurentul GPS-ului american. Renumitul lansator rusesc a transportat o încărcătură de 1,6 tone şi trebuia să plaseze sateliţii pe o orbită circulară, la altitudinea de 23.522 de kilometri, la finalul unei misiuni de 3 ore şi 48 de minute, a precizat vineri compania Arianespace.

    Prevăzută iniţial pentru joi, lansarea fusese amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Galileo Sat-5 şi Sat-6 ar urma să se adauge celor patru sateliţi de testare deja lansaţi pe orbită pentru alcătuirea sistemului de navigaţie dorit de Comisia Europeană. Lansaţi în pereche, în octombrie 2011 şi octombrie 2012, din Guyana Franceză, cei patru sateliţi de testare – numărul minim pentru determinarea cu precizie a unei poziţii pe suprafaţa Globului – au demonstrat deja validitatea sistemului, atât din spaţiu, cât şi pentru instalaţiile de la sol. Cei patru sateliţi de testare au fost construiţi de un consorţiu condus de Airbus Defence and Space şi asamblaţi la Roma de Thales Alenia Space. Construirea celor 22 sateliţi suplimentari a fost încredinţată grupului german OHB System. Alţi doi sateliţi vor fi lansaţi din Guyana Franceză la sfârşitul anului 2014. Constelaţia Galileo va fi implementată apoi progresiv, cu şase-opt sateliţi ce vor fi lansaţi în fiecare an de către rachete Soyuz şi Ariane 5 de la Kourou, în paralel cu implementarea la sol a elementelor terestre ale reţelei. În final, sistemul Galileo ar trebui să conţină 30 de sateliţi în total şi să rivalizeze ca precizie cu GPS-ul american. Primele servicii iniţiale oferite de reţeaua Galileo ar trebui să fie disponibile la sfârşitul anului 2014, iar sistemul va deveni complet operaţional în 2018. Europenii doresc să dispună de propria lor tehnologie, independentă de sistemul militar american GPS. Cu un cost de peste 5 miliarde de euro, programul Galileo este finanţat 100% de Comisia Europeană şi este implementat de ESA.

  • Cum va arăta lumea atunci când Google Maps va deveni un serviciu live?

    Când te uiţi te Google Maps, în cea mai mare măsură vezi poze vechi şi care nu acoperă, de cele mai multe ori, întregul plan vizual. Însă cum ar fi dacă Google Maps ar fi un serviciu live, care ar transmite imagini în direct? Am putea vedea ambuteiajele din trafic înainte de a ne bloca în ele, am putea ştii dacă am lăsat lumina aprinsă în grădină sau dacă vreo creangă de copac a căzut pe maşina lăsată în faţa casei, doar printr-o simplă apăsare a unui buton.

    Toate acestea ar putea deveni realitate mai repede decât s-ar fi crezut. La începutul acestui an, Google a făcut o achiziţie extrem de importantă dar fără a-i da, cel  puţin din punct de vedere mediatic, o foarte mare importanţă. Gigantul IT a achiziţionat Skybox, o companie care produce sateliţi şi care a transmis pentru prima oară imagini live din Kiev, din timpul conflictelor de la sfârşitul anului trecut, conform celor de The Independent.

    Fondată în 2009, compania Skybox a lansat primul satelit pe orbită în anul 2013, transmiţând imagini de calitate high definition. Într-un interviu recent acordat Wall Street Journal, Dan Berkenstock, cofondator Skybox a dezvăluit că sateliţii urmăresc momentan traficul de camioane în fabricile operate de Foxconn – unul din principall contractori Apple – pentru că orice creştere activităţii va însemna livrarea unui nou model de iPhone.

    Cu o calitate mult crescută a imaginilor prin satelit, economia s-ar putea schimba într-un mod radical; analiştii, spre exemplu, ar putea prezice preţul alimentelor prin studiul zonelor cultivate. O poveste care circulă în rândurile angajaţilor Skybox este cea a unui analist de la UPS care a calculat corect încasările trimestriale ale Walmart doar prin studiul parcării şi prin calcularea numărului de clienţi.

    “Credem că vom schimba în mod fundamental modul în care lumea percepe economia zilnică”, a completat Berkenstock.

  • Google vrea să investească 1 miliard dolari în sateliţi, pentru a asigura internet în regiuni izolate

     Compania americană speră să depăşească astfel dificultăţile financiare şi tehnice care au împiedicat în trecut punerea în aplicare a unor obiective similare, notează cotidianul Wall Street Journal.

    Detaliile nu sunt încă stabilite, dar proiectul va începe cu 180 de sateliţi mici de capacitate ridicată, care vor orbita în jurul pământului la altitudini mai joase decât cei tradiţionali. Ulterior, reţeaua s-ar putea extinde, au spus sursele.

    Proiectul Google este condus de Greg Wyler, fondatorul companiei O3b Networks, de comunicare prin satelit, au spus sursele. Google a angajat, de asemenea, ingineri şi de la compania specializată în sateliţi Space Systems/Loral. Wyler, care s-a alăturat recent Google, are în echipă 10-20 de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro