Tag: sarbatorire

  • Brandul românesc sărbătorit în Franţa

    Miza pe farmecul castelelor franţuzeşti a fost alegerea producătorului de autoturisme Renault pentru desfăşurarea ediţiei din acest an, a opta, a Marelui Picnic. Domeniul castelului Courson, aflat în Normandia, la 35 km distanţă de Paris, a fost pentru o zi gazda a circa 11.000 de participanţi la Grand Piquenique Dacia (Marele Picnic Dacia). Castelul datează din secolul XVI, iar de-a lungul timpului personalităţi istorice diverse şi-au pus amprenta pe dezvoltarea şi modelarea construcţiei şi a domeniului. De pildă împărăteasa Josephine, soţia lui Napoleon, a angajat peisagişti celebri ai epocii pentru a amenaja parcul care înconjoară castelul aflat în Normandia.

    Pentru brandul românesc, Franţa este principala piaţă, peste 100.000 de maşini fiind cumpărate de francezi în fiecare an; 85% din vânzări sunt adjudecate de clienţi persoane fizice. În plus, Dacia este a patra marcă de pe piaţa franceză în vânzările de autovehicule noi către clienţi persoane fizice, în contextul în care primele trei mărci denotă clar naţionalismul francez: Renault, Peugeot şi Citroën. Ca model, Sandero este cel mai vândut model către clienţi persoane fizice din Franţa, depăşind Renault Clio şi Peugeot 208, două vedete istorice ale pieţei franţuzeşti.

    Cei mai mândri posesori francezi de Dacii s-au strâns în ultima zi de duminică de vară să schimbe impresii, să testeze modele noi româneşti şi să consolideze astfel comunitatea Dacia din Hexagon. E o tradiţie pentru francezii care apreciază marca românească să se întâlnească an de an într-un soi de sărbătoare câmpenească modernă; anul acesta, grupul Renault a avut un motiv în plus de sărbătoare: a ajuns la pragul de 4 milioane de unităţi Dacia vândute la nivel mondial. Compania oferă şi detalii despre cumpărătorul maşinii cu numărul 4.000.000: Denys Charrasse a cumpărat Dusterul de la agentul Dacia din oraşul în care locuieşte, Saint-Quentin-en-Yvelines, intrând astfel, fără să se fi gândit vreodată, în istoria mărcii.

    „Venim la eveniment în fiecare an pentru că ne place Dacia. E o maşină bună, e accesibilă. Ştim că e din România, e un produs de calitate“, spune unul dintre participanţii la Marele Picnic.

    De fapt, majoritatea străinilor care conduc Dacii ştiu că România este ţara de provenienţă şi respectă tradiţia realizării unui autovehicul care păstrează caracteristicile maşinilor clasice, fără a fi excesiv tehnologizat. „Oamenii care cumpără Dacia vor maşini care să rămână foarte simple, robuste şi solide, nu vor gadgeturi electronice. Noi adăugăm echipamente în funcţie de cât de mari sunt cererea şi nevoia. Vrem să păstrăm preţuri accesibile, nu vrem o maşină scumpă, ci una aproape de oameni şi accesibilă. Adăugăm doar echipamentele absolut necesare, atâta timp cât sunt cerute de clienţi. Maşinile moderne devin din ce în ce mai complicate şi mai echipate, iar unii oameni vor în continuare maşini simple“, a spus François Mariotte, directorul comercial al mărcii Dacia la nivel mondial.

    La evenimentul de pe domeniul Courson, producătorul de autoturisme a organizat standuri pentru prezentarea gamei de modele Dacia şi a programelor lansate pentru clienţii francezi, dar şi zone pentru activităţi sportive (volei, fotbal, jocuri nautice), animări fotografice, ateliere pentru copii şi un concert al artistului local Christophe Willem. Toţi participanţii care au dorit s-au putut semna pe maşina Duster special pregătită cu această ocazie; automobilul a fost complet colantat, astfel încât oricine să se poată semna nestingherit.

    Dacia este prezentă astăzi pe 44 de pieţe din întreaga lume, în principal în Europa, dar şi în Africa. De altfel, alături de fabrica din Piteşti, compania mai are o unitate de producţie în oraşul marocan Tanger, unde se lucrează în trei schimburi, zi şi noapte. „Nu avem ca obiectiv să creştem numărul de ţări pe care suntem prezenţi, vrem să rămânem la aproximativ 44, dar ne dorim să creştem performanţa în aceste ţări, pentru că există un potenţial enorm. Dacia este o maşină mare, robustă, clienţii care au nevoie să-şi optimizeze bugetul pot cumpăra o maşină nouă la preţul unei maşini second-hand, iar asta contribuie la succesul mărcii“, a explicat directorul comercial al Dacia.

    Preţul mediu al unei Dacii este de 12.000 de euro, raportat la toate pieţele, iar pentru un Logan, spre exemplu, diferenţa dintre preţul din urmă cu zece ani şi cel de astăzi este de mai puţin de 500 de euro, pentru că producătorul are o abordare axată pe preţuri scăzute. O explicaţie este tocmai faptul că Dacia nu mizează pe tehnologizarea excesivă a automobilelor sale, preferând să păstreze conceptul de maşină simplă, care are doar dotările absolut necesare.

    Industria auto locală a urcat de la o cifră de afaceri de 3,8 miliarde de euro în 2005, anul în care Dacia a ieşit cu Logan la export, la peste 20 de miliarde de euro, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), creşterea cea mai puternică fiind înregistrată pe sectorul producătorilor de componente, ale căror afaceri s-au majorat de la 2,4 miliarde de euro în acel an la aproape 15 miliarde de euro anul trecut.

    În prezent, cei 600 de producători de prezenţi pe piaţa locală au peste 200.000 de salariaţi, număr care a înregistrat creşteri însemnate de-a lungul anilor, din prisma apetitului pe care pieţele externe îl au pentru maşinile produse la Mioveni.

  • Putin are răspuns la orice


    Traducere de Florin Caşotă


    – Domnule Preşedinte, acum 25 de ani am sărbătorit sfârşitul Războiului Rece. Tocmai a trecut un an cu mai multe crize şi mai multe conflicte armate ca oricând. Ce s-a întâmplat între Rusia şi Occident?

    Vladimir Putin: O întrebare grea. Am făcut totul greşit.

    – Totul?

    – Încă de la început, nu am reuşit să depăşim diviziunea Europei. În urmă cu 25 de ani Zidul Berlinului a căzut, dar zidurile invizibile au fost mutate în Europa de Est. Acest lucru a dus la neînţelegeri reciproce şi atribuiri de vinovăţie. Aceste ziduri sunt cauza tuturor crizelor de atunci până acum.

    – Ce vreţi să spuneţi? Când au escaladat lucrurile?

    – În 2007 mulţi oameni m-au criticat pentru discursul meu de la conferinţa despre securitate din München. Dar ce am spus acolo? Doar am semnalat faptul că fostul secretar general al NATO Manfred Wörner a garantat faptul că NATO nu se va extinde în est după căderea Zidului Berlinului. Foarte mulţi politicieni germani au avertizat lumea în legătură cu acest lucru, un exemplu este Egon Bahr. (Vladimir Putin primeşte de la purtătorul de cuvânt un dosar subţire. Conţine transcrierile mai multe convorbiri). ”N-au fost publicate niciodată„, spune Putin.

    – Despre ce fel de convorbiri este vorba?

    – De-a lungul anului 1990, pe vremea acea, cancelarul Germaniei Helmut Kohl şi ministrul de externe Hans-Dietrich Genscher au avut mai multe conversaţii cu preşedintele Gorbaciov şi cu alţi oficiali ruşi.

    (Putin citeşte cu voce tare, în rusă, din document. Degetul arătător urmăreşte fiecare propoziţie.)

    – De exemplu, asta a spus Egon Bahr pe 26 iunie 1990: ”Dacă nu facem acum paşi clari pentru a preveni diviziunea Europei acest lucru va duce la izolarea Rusiei„. Bahr, un om înţelept, a avut o sugestie concretă cu privire la modul în care ar putea fi evitat acest pericol: Statele Unite şi Uniunea Sovietică, dar şi alte state interesate ar trebui să redefinească o zonă în Europa Centrală care să nu fie accesibilă de către NATO cu structurile militare. Bahr chiar a spus că: în cazul în care Rusia ar fi de acord cu extinderea Nato, el nu va mai veni la Moscova. (Putin râde în bărbie)

    – S-a mai întors în Rusia?

    – Sincer, nu ştiu, spune Putin încă râzând.

    – Acum serios, statele centrale europene au dorit să devină membre ale NATO din proprie voinţă. Se aşteptau la securitate odată cu acest pas.

    – Am auzit asta de o mie de ori. Bineînţeles, fiecare stat are dreptul să-şi organizeze securitatea în ce fel doreşte. Dar statele care erau deja în NATO ar fi putut să-şi urmărească propriile interese şi să se abţină în legătură cu expansiunea NATO în estul Europei.

    – Ar fi trebuit NATO să refuze?

    – De ce nu? întreabă Putin în germană ignorându-şi translatorul.

    – Deoarece face parte din reguli ca NATO să accepte orice ţară liberă în cazul în care aceasta doreşte şi dacă îndeplineşte anumite condiţii

     – Şi cine a făcut aceste reguli? Politicienii, nu?, vorbeşte Putin, tot în germană, apoi trece înapoi la rusă. Nicăieri nu este scris că NATO trebuie să accepte anumite ţări.

    – De ce crezi că s-a întâmplat astfel?

    – NATO şi SUA îşi doreau o victorie completă asupra Uniunii Sovietice. Au vrut să stea singuri pe tronul din Europa. Acum ei stau pe tron şi noi discutăm despre toate aceste crize, care nu s-ar fi întâmplat altfel. Se poate observa aceeaşi tendinţă spre un triumf absolut şi în planurile de apărare antirachetă americane.

    – Însă scutul american antirachetă nu este unul defensiv?

    – În 2009, preşedintele american Obama a spus că scuturile antirachetă servesc ca apărare împotriva rachetelor nucleare iraniene. Însă acum există un tratat prin care este interzisă dezvoltarea de rachete nucleare de către Teheran. Cu toate acestea Statele Unite încă lucrează la scuturile antirachetă. Un tratat cu Spania a fost semnat, se pregăteşte un sistem în România, acelaşi lucru se va întâmpla în Polonia în 2018, o unitate radar va fi instalată în Turcia. Care este scopul acestor acţiuni?

    – Aţi explicat în detaliu greşelile pe care le-a făcut Occidentul în relaţia cu Rusia. Rusia nu a făcut nicio greşeală?

    – Da, am făcut greşeli. Dacă am fi prezentat interesul naţional într-un mod mai clar încă de la început, lumea s-ar fi aflat în echilibru acum. După destrămarea Uniunii Sovietice, am avut şi noi probleme, pentru care noi suntem responsabili: prăbuşirea economică, prăbuşirea sistemului social, separatismul şi, desigur, atacurile teroriste care au zguduit ţara noastră. În acest sens, nu trebuie să căutăm vinovaţi în străinătate.

    – În ultimul interviu acordat Bild, în urmă cu 10 ani, aţi declarat că Germania şi Rusia nu au fost niciodată mai apropiate. Cum este această relaţie în prezent?

    – A rămas simpatia reciprocă a popoarelor noastre şi va rămâne fundamentul relaţiilor noastre.

    – Nimic nu s-a schimbat?

    – Chiar şi cu ajutorul propagandei anti-Rusia din mass-media, Germania nu a reuşit să distrugă această simpatie.

    – Vă referiţi la Bild?

    – Nu mă refer la voi personal. Dar, bineînţeles, media din Germania este influenţată din greu de către ţara de dincolo de Oceanul Atlantic.

    – Nu ştiam asta. În ce stare se află relaţia dintre Germania şi Rusia?

    – Aveam o situaţie foarte bună în 2005. Schimbul comercial avea un volum de 80 de miliarde de dolari pe an. Mii de slujbe au fost create în Germania datorită investiţiilor ruseşti. În acelaşi timp, mai multe companii germane au investit în Rusia. În plus, existau foarte multe contacte culturale şi sociale între cele două ţări. Acum? Volumul schimburilor comerciale este la jumătate, aproximativ 40 mld. euro.

  • Klaus Iohannis a promulgat legea privind sărbătorirea Zilei bărbatului în data de 19 noiembrie

     Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor la începutul lunii februarie, aleşii susţinând că “sărbătorirea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţi relaţiile dintre sexe” şi de a promova “modele masculine pozitive”, nu doar vedete.

    Legea a fost adoptată cu 204 voturi “pentru”, 16 “împotrivă” şi 63 de abţineri.

    Potrivit propunerii legislative iniţiate de cinci senatori de la PSD şi PNL, autorităţile administraţiei publice pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor “emisiuni dedicate promovării drepturilor femeii sau, după caz, drepturilor bărbaţilor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Business Magazin în cel de-al 11-lea an

    Anul 2015 a marcat cea de-a zecea ediţie a catalogului „100 tineri manageri de top“, produsul-fanion al Business Magazin, care a devenit, pentru businessul local, un echivalent al Almanahului Gotha, un instrument care deschide drumul spre top al celor care vor să reuşească în cariere. Catalogul nu este un top, ci o prezentare a unui grup de câştigători ai unei competiţii bazate pe dedicaţie, curaj şi muncă susţinută, manageri care reprezintă adevărate modele pentru tinerii aflaţi la început de drum. Împreună cu ediţia 2015, Business Magazin a adunat 1.000 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat şi, pentru a marca acest moment, a organizat Gala Tineri Manageri de Top. Aşa că pe 28 mai a fost un dublu motiv de sărbătoare: pe de o parte i-am sărbătorit pe cei 100 de tineri manageri prezentaţi în ediţia din acest an a catalogului, iar pe de altă parte i-am sărbatorit pe toţi cei 1.000 de tineri prezentaţi de-a lungul a zece ani în cataloagele 100 de Tineri Manageri de Top. În plus, am sărbătorit longevitatea acestui produs, singurul din peisajul media care celebrează tânărul management românesc.

    La ediţia de anul acesta a galei managerii premiaţi pentru că au dovedit performanţă în afaceri şi în profesie au fost: Mihai Muntean, Chief Sales Officer, NN România; Alexandru Băloi, Distribution & Indirect Sales, Vodafone România; Rareş Măcinică, Managing Director, Lagermax AED România; Iulian Tudorache, Director Strategie şi Managementul Performanţei, Telekom România; Ioana Predescu, Director de Resurse Umane, Mercedes-Benz România; Mircea Solomon, Director Achiziţii Energie şi Vânzări, Enel Energie şi Enel Energie; Claudiu Conţanu, Managing Director Supply Chain, KMG International; Andreea Ioniţă, Strategy & Program Management Director, Orange România; Mihai Logofătu, Cofondator & CEO, Bittnet Systems; Gabriela Leca, Charisma HCM Director, TotalSoft. Ediţia din 2015 a catalogului „200 cele mai importante femei din business“ a cuprins doamnele cu evoluţii spectaculoase în carieră şi cu realizări pe măsură, eforturile lor concretizându-se în afaceri de milioane de euro. Criteriile luate în calcul în prezentarea celor mai puternice 200 de femei din România sunt valoarea afacerii, notorietatea, gradul de implicare socială şi polivalenţa (colaborarea cu şcoli, cariera academică, cărţi scrise). În economia globală, mediul de business feminin s-a dezvoltat rapid, producând astăzi 66% din munca lumii. Între 2002 şi 2007 veniturile femeilor pe plan mondial au crescut cu aproape 400 de miliarde de dolari. Şi economia României urmează acest trend în care femeile de business se bucură de vizibilitate crescută şi sunt mai active, au iniţiativă în afaceri şi reprezintă o concurenţă din ce în ce mai mare pentru bărbaţi.

    Am încununat anul 2015 cu cea de-a şasea ediţie a Galei CEO Awards, menită să premieze cei mai admiraţi manageri ai anului 2015, aşa cum îi prezintă „Topul celor mai admiraţi CEO“. Pentru a înţelege mai bine admiraţia, am vorbit despre chimia admiraţiei, care este iscată de valori, de relevanţe şi de sentimente, totul impus de amalgamul care formează un CEO de succes: colaborare, parteneriat, curiozitate, entuziasm, candoare, inovaţie, demnitate, flexibilitate, empatie sau pasiune. Premiul „Cel mai admirat CEO din România“ a fost acordat lui Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială din România, aflată la un pas de o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro. Este al doilea an când cel mai admirat CEO roman este un antreprenor local. Maturizarea generaţiei de antreprenori care a crescut odată cu economia locală şi modul cum aceasta a reuşit să impună branduri româneşti într-o piaţă dominată de cuvinte cheie precum competiţie şi dificultate sunt principalele motive pentru care admiraţia se îndreaptă mai mult către localnicii care au rezistat în faţa crizei. Premiul pentru cel mai tânăr CEO din catalog a fost primit de către Sergiu Biriş, co-founder & CEO Zonga.

    Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie de la MedLife, a primit premiul celui mai admirat CEO din servicii. Mariana Gheorghe, director general al OMV-Petrom, nu a ieşit în niciun an din top 10 şi a condus clasamentul celor mai admiraţi doi ani la rând, iar în 2015 este „cel mai admirat industriaş“ şi cea mai admirată doamnă din catalog. Pentru al şaselea an consecutiv Raul Ciurtin, preşedintele Albalact, este „cel mai admirat producător“, unul dintre puţinii antreprenori locali care se luptă de la egal la egal cu multinaţionalele. O ascensiune importantă, de 11 locuri, a avut-o şi Dragoş Petrescu, antreprenorul care a dezvoltat cel mai important brand local de pe piaţa de restaurante, City Grill, şi care a primit premiul pentru viziune în afaceri. Iulian Stanciu a fost primul antreprenor local care a ocupat primul loc în topul admiraţiei mediului de afaceri, anul trecut. În acest an liderul distribuitorului online eMag, cu activităţi în mai multe ţări, care controlează şi reţeaua Flanco, dar şi alte afaceri a primit premiul pentru „cel mai admirat comerciant“. Un alt nume cu greutate din antreprenoriatul local este cel al lui Florin Talpeş, creatorul Bitdefender, unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială a soluţiilor de securitate IT, care este în acest an „cel mai admirat CEO din tehnologie“. Ludwik Sobolewski, CEO Bursa de Valori Bucureşti, este „Cel mai spectaculos new entry“ în catalogul admiraţilor.

    Iar „Cel mai longeviv CEO în topul admiraţilor” a fost primit de către Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank. Business Magazin a organizat opt ediţii ale evenimetului Meet the CEO, în cadrul cărora Remus Borza, Hidroelectrica, Vladimir Sterescu, CEO Computer Generated Solutions, Martin Zmelik, CEZ, Toni Volpe, Enel, Boris Billich, Mercedes-Benz România, Tatian Diaconu, Immochan România, Cosmin Vladimirescu, MasterCard România, şi Levent Yüksel, PepsiCo, şi-au povestit experienţele, au discutat cu alţi oameni de afaceri şi au împărtăşit sfaturi.

     

  • Detalii bizare despre viaţa unui dictator. A scris şase piese de operă în doi ani şi a susţinut că el a inventat hamburgerul

    Kim Jong-il a condus Coreea de Nord timp de 17 ani până la momentul morţii sale în 2011 la vârsta de 69 de ani.

    Potrivit Mirror, dictatorul a emis decrete bizare de-a lungul timpului şi a cultivat cultul personalităţii timp de 17 ani.

    1. Potrivit biografiei oficiale, naşterea sa a fost prevestită de o rândunică, iar la momentul naşterii au apărut pe cer două curcubee şi s-a născut o nouă stea în cosmos

    2. Kim Jong-il este cel mai bun jucător de golf din lume. La vârsta de 62 de ani, Kim a sărbătorit pe terenul de golf, completând un joc de 72 de găuri din 34 de lovituri, adică un record mondial. În plus, se pare că atunci a jucat pentru prima dată golf.

    3. În 2004, fostul chef al lui Kim a dezvăluit că liderul Coreei de Nord avea oameni în staff care aveau grijă ca dictatorul să mănănce boabe de orez uniforme ca mărime şi culoare.

    4. Pentru că era nemulţumit de calitatea filmelor regizorilor nord-coreeni, dictatorul a aranjat răpirea a doi regizori sud-coreeni pe care i-a obligat să turneze filme. Cei doi au relizat o serie de pelicule printre care şi Pulgasari, copie după Godzilla.

    5. În 2007, doctorul i-a spus lui Kim să renunţe la fumat. Acesta a făcut în tocmai, dar s-a gândit că ar fi mai bine dacă nu mai fumează nimeni în ţară, aşa că a interzis fumatul în Coreea de Nord.

    6. Avea o coleţie de peste 20.000 de filme străine. Printre favoritele lui se numără Rambo şi Friday 13th.

    7. După ce a suferit o accidentare la spate în urma unui accident de călărie, lui Kim i-au fost prescrise analgezice. Temându-se că ar deveni dependent, el a ordonat mai multor oameni din stafful său să primească aceeaşi doză de medicamente. Dacă tot devine dependent, măcar să nu fie singur.

    Şi acum urmează câteva şi mai ciudate

    8. În 2004, Kim Jong-il a susţinut că el a inventat hamburgerul

    9. A scris şase piese de operă în doi ani.

    10. Titulatura neoficială a lui Kim era “Creierul central”.

    Şi la final, în 1950 a construit un întreg oraş, Kijong-Dong, care a fost creat special pentru propagandă. Şi în ziua de azi oraşul a rămas nelocuit.

  • Jucăria pentru copii în valoare de 16.000 de dolari

    Land Rover a sărbătorit aniversarea a 68 de ani de producţie a modelului Land Rover Defender prin construirea unui model Defender pentru copii, informează BBC.

    Modelul este o replică perfectă al celui destinat pentru stradă. Producătorii au fost antenţi la detalii: uşile, volanul şi bordul fiind tapiţate cu piele. Chiar şi culoarea “loire blue” a modelului clasic a fost aplicată. Maşinuţa dotată cu un claxon funcţional si cu un set de pedale pentru accelerare şi frânare se vinde cu nu mai puţin de 16.000 de dolari.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Importul şarlatanilor „Tsipras” trebuie blocat. Dăunează grav României

    Guvernul Alexis Tsipras trebuie să plătească pensii şi salarii, spitalele de stat trebuie să cumpere medicamente şi, deocamdată, toate aceste obligaţii sunt achitate pentru că Banca Central Europeană pompează zilnic bani către Grecia. Ce se va întâmpla dacă guvernatorul BCE, Mario Draghi, închide robinetul? Guvernul Tsipras va emite probabil nişte hârtii cu o valoare incertă – aşa-numitele I.O.U („I owe you”) sau drahme – dar grecii tot de euro se vor folosi.

    Referendumul nu face nici un bine Greciei, întrucât datoriile nu pot fi şterse sau restructurate pur şi simplu pentru că aşa au decis debitorii, unilateral. Sunt mulţi cei care compară situaţia din Grecia cu cea din Puerto Rico, o insulă din Caraibe care este oficial parte a Statelor Unite. Şi Puerto Rico este înglodată în datorii (care depăşesc de 4,5 ori veniturile guvernamentale), dar urmează programul de ajustare fiscală şi reforme structurale stabilit de un expert al Băncii Mondiale, pentru că altfel riscă să intre în insolvenţă şi ar urma să accepte pur şi simplu tutela unui judecător sindic (bankruptcy court).

    Grecia (unde datoria depăşeşte de 3,8 veniturile la bugetul statului) încearcă, în schimb, să creeze o presiune politică pe guvernele din zona euro, pentru a ocoli din nou necesarele reforme. Nici măcar promisele măsuri anti-corupţie nu au evoluat prea mult în guvernarea Tsipras.

    Nu ştiu, şi cred că în acest moment nu ştie nimeni, ce se va întâmpla cu Grecia, dar este evident că, din păcate, referendumul va avea consecinţe negative pentru România şi pentru regiunea înconjurătoare. În primul rând, domnul Putin capătă un important respiro şi îşi poate relua manevrele din Ucraina, în timp ce liderii UE îşi bat capul cu Grecia. Cum va folosi Rusia această oportunitate, rămâne de văzut, ceea ce vedem este că Rusia Today jubila la momentul anunţării rezultatului referendumului. Luni, Putin l-a sunat pe Tsipras şi i-a oferit sprijinul său.

    În al doilea rând, vor fi afectate investiţiile greceşti în zona extinsă a Balcanilor, inclusiv din România. Balcanii erau principalul teren al investiţiilor din această ţară, fiind o regiune familiară grecilor. Acum, companiile cu capital grecesc vor începe probabil să trimită lichidităţi către patrie, pentru a-şi sprijini firmele-mamă, şi vor investi mai puţin.

    Cele şapte bănci cu capital grecesc din România detin aproximativ 30% din capitalul sistemului bancar, deci au o influenţă semnificativă. În paranteză, anunţul lui Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Ponta, că el şi prietenii săi şi-au retras banii din băncile cu capital grecesc dovedeşte o iresponsabilitate crasă. Un astfel de semnal din partea unui oficial guvernamental poate declanşa oricând panica între deponenţi, consecinţele la nivelul întregului sistem bancar fiind greu de anticipat. Mă întreb dacă Frunda nu a făcut intenţionat o astfel de declaraţie, pentru că nu îl suspectez de lipsă de inteligenţă.

    Dar cel mai tare mă îngrijorează riscul contaminării României de populismul anti-capitalist şi etnocentric din Grecia. Am avut deja câteva experimente şi am scăpat uşor. PRM a obţinut, în 2000, aproape 2,3 milioane de voturi, adică peste 21%, iar Corneliu Vadim Tudor a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale. În 2012, partidul lui Dan Diaconescu a fost votat de peste un milion de alegători, adică aproape 15%. Acum, unul din ei este la pensie, iar altul la puşcărie, dar şarlatani care să ofere soluţii miraculoase, amestecate cu lozinci patriotarde, se vor găsi mereu. Nu putem exclude – deşi pare o teorie un pic conspiraţionistă – ca Rusia să finanţeze pe viitor mişcări tip Syriza, care să distrugă unitatea Uniunii Europene.

    Deja există un nucleu de stângişti romantici şi naivi, susţinuţi de fosile ale regimului comunist, inclusiv câţiva foşti turnători ai securităţii, care bat toba revoluţiei anticapitaliste şi cheamă la luptă împotriva oligarhiei financiar-bancare. Mai rău, am văzut câteva semnale în această direcţie venind din partea unui premier Ponta disperat. Celor care li se pare că asta este soluţia pentru România – separare de valorile şi politicile economice ale Uniunii Europene – le fac o invitaţie: să viziteze Chişinăul. Sau, mai bine, Kievul. Sau cel mai bine să facă o vizită la Minsk, să vadă cum se trăieşte în republica „independentă” condusă de Alexandru Lukaşenko. Eu personal sunt convins că între „independenţa” girată de Moscova şi integrarea în Uniunea Europeană, românii vor alege calea spre Vest.


    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • A fost finalizat un nou proiect de amploare în Coreea de Nord. Cum a sărbătorit Kim Jong-un împreună cu soţia sa – VIDEO

    Kim Jong-un a inaugurat un nou proiect de amploare la câteva luni după ce a cerut o construcţie care să reflecte ideologia nord-coreeană.

    Kim a declarat că este mulţumit de cum arată noua construcţie şi a afirmat că estetica modernă a designului reflectă calităţile poporului corean şi ideologia oficială a Coreei de Nord de independenţă sau “juche”.

    CARE ESTE NOUA CONSTRUCŢIE ÎNAUGURATĂ DE KIM JONG-UN ŞI CUM A SĂRBĂTORIT ACESTA CU SOŢIA SA – VIDEO

  • A zecea Gală 100 Tineri Manageri de Top – GALERIE FOTO

    Gala premiilor Business Magazin a adus pe scenă, pentru al zecelea an consecutiv, o nouă serie de tineri manageri de top care au avut o evoluţie spectaculoasă şi au adus în prim-plan viziunea noii generaţii din business-ul românesc, cea care ar putea dicta creşterea economică în următorii ani.

    VEZI AICI IMAGINI DE LA GALA 100 DE TINERI MANAGERI DE TOP

    La ediţia de anul acesta a galei managerii premiaţi pentru că au dovedit performanţă în afaceri şi în profesie sunt:

    – Mihai Muntean, Chief Sales Officer, NN România, premiul fiind înmânat de Cornel Marian, Managing Director, Oresa Ventures România, premiant al ediţiei din 2006

    – Alexandru Băloi, Distribution & Indirect Sales, Vodafone România, premiul fiind înmânat de Vladimir Sterescu, Country Manager, Computer Generated Solutions România, premiant al ediţiei din 2007

    – Rareş Măcinică, Managing Director, Lagermax AED România, premiul fiind înmânat de Alexandru Reff, Partener, Reff & Asociaţii, premiant al ediţiei din 2008

    – Iulian Tudorache, Director Strategie şi Managementul Performanţei, Telekom România, premiul fiind înmânat de Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane, BRD Groupe Société Générale, premiantă a ediţiei din 2009

    – Ioana Predescu, Director de Resurse Umane, Mercedes-Benz România, premiul fiind înmânat de Cristian Hostiuc, director editorial Business Magazin si Ziarul Financiar

    – Mircea Solomon, Director Achiziţii Energie şi Vânzări, Enel Energie şi Enel Energie, premiul fiind înmânat de Ioana Matei, redactor Business Magazin

    – Claudiu Conţanu, Managing Director Supply Chain, KMG International, premiul fiind înmânat de Andrei Cionca, CEO, CITR Group, premiant al ediţiei din 2012

    – Andreea Ioniţă, Strategy & Program Management Director, Orange România, premiul fiind înmânat de Tatian Diaconu, Director General, Immochan România, premiant al ediţiei din 2013

    – Mihai Logofătu, Cofondator & CEO, Bittnet Systems, premiul fiind înmânat de Dragoş Drăghici, Director Direcţia IMM, Alpha Bank, premiant al ediţiei din 2014

    – Gabriela Leca, Charisma HCM Director, TotalSoft, premiul fiind înmânat de Marcel Duhăneanu, Rector Şcoala de Afaceri Româno-Americană





    Gazdele evenimentului au fost Cristian Hostiuc, Director Editorial Business Magazin şi Ioana Matei, Redactor Business Magazin, care au prezentat poveştile de succes ale celor care au schimbat în bine cursul afacerilor pe care le conduc în vremuri dificile.

    Am fost, de-a lungul anilor intrebati adeseori care sunt criteriile pe baza carora realizam acest catalog pentru ca an de an, lista de propuneri cuprinde mai mult de 100 de nume. Incep prin a spune ca nu este un clasament, ci doar o “culegere”, prezentam in fiecare an 100 de castigatori, alesi pe spranceana. Criteriile sunt si au fost mereu, transparente. Este vorba de manageri cu varsta pana in 40 de ani, care nu au mai aparut in editiile anterioare a catalogului si detin functii importante in companiile pe care le reprezinta. Un rol important il joaca volumul cifrei de afaceri, dinamica segmentului de piata in care are activitati firma dar si dinamica firmei sau a carierei managerului.

     

  • A zecea Gală 100 Tineri Manageri de Top – GALERIE FOTO

    Gala premiilor Business Magazin a adus pe scenă, pentru al zecelea an consecutiv, o nouă serie de tineri manageri de top care au avut o evoluţie spectaculoasă şi au adus în prim-plan viziunea noii generaţii din business-ul românesc, cea care ar putea dicta creşterea economică în următorii ani.

    VEZI AICI IMAGINI DE LA GALA 100 DE TINERI MANAGERI DE TOP

    La ediţia de anul acesta a galei managerii premiaţi pentru că au dovedit performanţă în afaceri şi în profesie sunt:

    – Mihai Muntean, Chief Sales Officer, NN România, premiul fiind înmânat de Cornel Marian, Managing Director, Oresa Ventures România, premiant al ediţiei din 2006

    – Alexandru Băloi, Distribution & Indirect Sales, Vodafone România, premiul fiind înmânat de Vladimir Sterescu, Country Manager, Computer Generated Solutions România, premiant al ediţiei din 2007

    – Rareş Măcinică, Managing Director, Lagermax AED România, premiul fiind înmânat de Alexandru Reff, Partener, Reff & Asociaţii, premiant al ediţiei din 2008

    – Iulian Tudorache, Director Strategie şi Managementul Performanţei, Telekom România, premiul fiind înmânat de Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane, BRD Groupe Société Générale, premiantă a ediţiei din 2009

    – Ioana Predescu, Director de Resurse Umane, Mercedes-Benz România, premiul fiind înmânat de Cristian Hostiuc, director editorial Business Magazin si Ziarul Financiar

    – Mircea Solomon, Director Achiziţii Energie şi Vânzări, Enel Energie şi Enel Energie, premiul fiind înmânat de Ioana Matei, redactor Business Magazin

    – Claudiu Conţanu, Managing Director Supply Chain, KMG International, premiul fiind înmânat de Andrei Cionca, CEO, CITR Group, premiant al ediţiei din 2012

    – Andreea Ioniţă, Strategy & Program Management Director, Orange România, premiul fiind înmânat de Tatian Diaconu, Director General, Immochan România, premiant al ediţiei din 2013

    – Mihai Logofătu, Cofondator & CEO, Bittnet Systems, premiul fiind înmânat de Dragoş Drăghici, Director Direcţia IMM, Alpha Bank, premiant al ediţiei din 2014

    – Gabriela Leca, Charisma HCM Director, TotalSoft, premiul fiind înmânat de Marcel Duhăneanu, Rector Şcoala de Afaceri Româno-Americană





    Gazdele evenimentului au fost Cristian Hostiuc, Director Editorial Business Magazin şi Ioana Matei, Redactor Business Magazin, care au prezentat poveştile de succes ale celor care au schimbat în bine cursul afacerilor pe care le conduc în vremuri dificile.

    Am fost, de-a lungul anilor intrebati adeseori care sunt criteriile pe baza carora realizam acest catalog pentru ca an de an, lista de propuneri cuprinde mai mult de 100 de nume. Incep prin a spune ca nu este un clasament, ci doar o “culegere”, prezentam in fiecare an 100 de castigatori, alesi pe spranceana. Criteriile sunt si au fost mereu, transparente. Este vorba de manageri cu varsta pana in 40 de ani, care nu au mai aparut in editiile anterioare a catalogului si detin functii importante in companiile pe care le reprezinta. Un rol important il joaca volumul cifrei de afaceri, dinamica segmentului de piata in care are activitati firma dar si dinamica firmei sau a carierei managerului.